ILINCA VANDICI: DESPRE FAIMA, STIL, DEPRESIE SI COPIL | VIN DE-O POVESTE by RADU TIBULCA🍷|PODCAST|#5
Ilinca Vandici vine la o poveste, alături de mine. Povestim despre drumul său din satul Măgești până la București, cât a muncit pentru a ajunge unde este în momentul de față, ce a motivat-o cel mai tare în viață și nu în ultimul rând despre depresie și viața de familie. linca Vandici este una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din România, cu o carieră de peste 15 ani pe sticlă, dar şi o prezenţă populară în concursurile autohtone de Miss, pe vremea când era o adolescentă.
Ilinca şi-a început cariera în televiziune la postul B1 TV, unde a prezentat rubrica Meteo' şi emisiunea Esentze'. În 2007, s-a alaturat echipei Kanal D pentru a prezenta emisiunile Bulevard' şi Magic Taxi'. Au urmat o serie de emisiuni la alte posturi de televiziune, precum „Ministerul de Secrete” şi „Stele sub lupă'de la Antena 2. Ilinca Vandici construindu-şi pas cu pas o carieră solidă în lumea televiziunii.
A cochetat şi cu actoria, în 2011 făcând parte din distribuţia telenovelei Narcisa salbatică' şi, mai apoi, filmul „Jocul'. În vara anului 2014, Ilinca a revenit la Kanal D pentru a fi gazda emisiunii O iubire de-o vară', alături de Liviu Varciu. După aceea a prezentat show-ul D-Paparazzi', la Kanal D. Momentan, Ilica Vandici prezintă emisiunea „Bravo, ai stil!', la Kanal D.
Create your
podcast in
minutes
It is Free