Cristi Delcea este reporter și unul dintre fondatorii Recorder. Cristi și-a dorit încă din adolescență să devină jurnalist, pentru că citea ziare sportive și visa să fie ca unul dintre editorialiștii pe care îi citea. Nu a intrat la Facultatea de Jurnalism și mult timp a simțit un gol în stomac de rușine și regret când trecea pe lângă clădirea facultății. În anul III de Științe Politice a început să lucreze pentru publicația Sport Total, dar nu s-a integrat în lumea sportului și i-a fost mereu teamă că ar putea scrie ceva greșit. După Sport Total a lucrat ca reporter special pentru Evenimentul Zilei și apoi pentru Adevărul, unde a stat opt ani. A plecat în 2017 ca să fondeze Recorder alături de jurnaliștii Mihai Voinea, cu care lucra la Adevărul, Răzvan Ionescu și Andrei Crăciun. Nu au avut un plan la început pentru ce își doreau să fie Recorder, dar Cristi spune că își dorea și atunci și își dorește și acum să facă un jurnalism care schimbă lumea în bine. Acum are mai puțin șansa să practice meseria de reporter și îl preocupă mai mult în ce direcție trebuie să se dezvolte Recorder, cum poate fi un manager bun pentru colegii lui și cum poate educa publicul în legătură cu misiunea presei, dar cu toate acestea meseria de reporter este cea cu care vrea să îmbătrânească.
Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative.
Credits:
Temă muzicală: Alex Turcu.
Editor sunet: Horia Baldea.
Asistent de producție: Alina Șincu.
Muzică adițională: Lobo Loco - Hopefully; Lobo Loco - Drunken Sailesmen.
view more