Geneza 5:1-6 | Itinerar Biblic | Episodul 16

Bine v-am găsit, stimați ascultători, sper să fi rămas interesați de explicațiile Bibliei – în primul rând, în ce privește apariția vieții și-a universului, și dezvoltarea omenirii pe planeta Pământ. Scriptura tocmai cu asta se deschide: cu Facerea – cartea începuturilor – și ne transmite perspectiva Creatorului, care l-a inspirat pe Moise să scrie ceea ce noi tocmai parcurgem.

În primele 11 capitole ale cărţii Geneza ne sunt prezentate evenimente ce se desfăşoară la nivel mondial – la început Creaţia (în primele două capitole), apoi Căderea (în următoarele două), iar acum, în secțiunea pe care o abordăm de azi – capitolele 5-9 – ne stă înainte un cataclism de magnitudinea Potopului.

În capitolul 5 sunt prezentaţi urmaşii lui Adam prin Set. Genealogia lui Cain ne-a fost prezentată deja, şi nu va mai fi menţionată decât foarte rar, atunci când se intersectează cu linia divină. (În acest mod vor fi de altfel prezentate genealogiile în cartea Geneza.) Dintr-un anumit punct de vedere, capitolul 5 este unul dintre cele mai descurajante şi deprimante din întreaga Scriptură – pentru că îţi lasă impresia că te plimbi printr-un vast cimitir... gata să te-nhațe! Dumnezeu îi spusese lui Adam (Gen. 2:17): „În ziua în care vei mânca din el – din pomul cunoștinței binelui și răului – vei muri negreşit” Și deloc surprinzător, așa s-a întâmplat: toţi fiii lui Adam au murit. Și apostolul Pavel va relua refrenul, când scrie (1 Cor. 15:22): „toţi mor în Adam”. De altfel, pasajul acesta debutează cu redarea finalului biografiei primului om, Adam. Citim deci primele versete din capitolul 5:

Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi. (Gen 5:1-2)

„I-a binecuvântat şi le-a dat numele de «om» (Adam)”. Nu i-a numit oameni, aflăm că le-a dat numele de Adam (om). Eva era jumătatea lui Adam. Dumnezeu i-a văzut pe amândoi ca fiind un singur trup.

Expresia aceasta „Cartea neamurilor lui...” (aici Adam) mai apare o singură dată în Biblie, la începutul Noului Testament, unde avem „cartea neamurilor lui Isus Hristos”. Aceste două cărţi sunt suficiente pentru a vedea că există două linii genealogice, două neamuri vrăjmaşe: linia lui Satana şi linia lui Hristos, cea acceptată. Lupta dintre aceste două linii genealogice va dura mult. Noi studiem acum urmaşii lui Set, având în vedere că prin această linie va veni Hristos.

La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. (Gen. 5:3)

Ce vârstă avea Adam la 130 de ani? Cu alte cuvinte, ce vârstă avea Adam în momentul în care l-a creat Dumnezeu: 30 de ani? 14 ani sau 45 de ani? Nu putem şti, şi orice am spune în această privinţă ar fi pure speculaţii. Dacă spunem că l-a creat ca şi cum ar avea o anumită vârstă, putem spune că, la momentul creaţiei, Adam avea vârsta respectivă? Sigur că Dumnezeu putea să-l creeze de orice vârstă. Această afirmaţie oferă un răspuns interesant la întrebările legate de formarea pământului. Când unii oameni afirmă că anumite tipuri de roci au vechime de câteva miliarde de ani, ei nu au de unde să ştie acest lucru. Poate că atunci când le-a creat, Dumnezeu le-a făcut ca şi când ar fi avut două, trei miliarde de ani. În fine...

Așadar, după 130 de ani în care a trăit pe pământ, Adam a avut un fiu după chipul şi asemănarea lui. Adam fusese creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar fiul lui Adam era după chipul şi asemănarea lui Adam.

După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. (Gen. 5:4-5)

Și aici începem acea „călătorie prin cimitir” despre care vorbeam... Lui Adam i s-au născut fii şi fiice... probabil că nu puțini copii, pe parcursul unei vieți atât de lungi. „Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani”... şi apoi – ce s-a întâmplat? „Apoi a murit.” Citim în continuare:

La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani, apoi a murit. La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan. După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani, apoi a murit. La vârsta de şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel. După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani, apoi a murit. La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared. După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani, apoi a murit. La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi a născut fii şi fiice.

În versetul 8, dac-ați fost atenți, am citit ce i s-a întâmplat lui Set – a murit. Nu înainte de avea un fiu, Enos... Care – ce s-a întâmplat cu el? În versetul 11 aflăm că şi Enos a murit. Dar şi el a avut un fiu, Cainan. Cu acesta... ce s-a întâmplat? În versetul 14 citim că şi el a murit. A avut şi el un fiu – Mahalaleel... Şi acesta a murit, versetul 17. Dar nu înainte de a i se naște un fiu, Iared... care a murit şi el, versetul 20... Dar înainte de a muri, lui Iared i s-a născut Enoh... care continuă genealogia, pentru că

La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. (Gen. 5:21)

Veți zice: „Iar Enoh, a murit și el!” Ei bine, nu! Enoh nu a murit. O fi capitolul acesta foarte sumbru, cum spuneam, dar există și-o rază de lumină în el.

După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. (Gen. 5:22-24)

Acesta este unul dintre lucrurile remarcabile și încurajatoare. În ciuda faptului că este înconjurat de moarte, iată un om scutit de ea, care este luat de pe acest pământ. Să remarcăm însă ce se spune despre Enoh: că „a umblat cu Dumnezeu”. Acest lucru este remarcabil, și nu cred că greșim să presupunem că Dumnezeu a binecuvântat credincioșia, loialitatea lui Enoh – mutându-l brusc și tainic de pe pământ. Au existat doar două persoane care au umblat cu Dumnezeu. În următorul capitol aflăm că şi Noe a umblat cu Dumnezeu. Sunt doi ante-diluvieni despre care ni se spune că au umblat cu Dumnezeu. Așa cum sunt doar doi oameni în Vechiul Testament care nu au murit, Enoh şi Ilie.

Enoh este unul dintre puţinii oameni care au trăit înainte de Potop despre care avem mărturii scrise. Nu ni se spune că a murit, ci că l-a luat Dumnezeu. A fost strămutat. Ce înţelegem prin strămutat? Este ca atunci când traducem un cuvânt dintr-o limbă în alta. Înţelesul cuvântului rămâne acelaşi, dar i se schimbă forma. Enoh a fost strămutat de pe acest pământ în rai. El trebuia să-şi schimbe natura corpului, dar în esenţă, a rămas acelaşi, exact cum un cuvânt tradus îşi păstrează înţelesul. A fost pur şi simplu mutat în rai.

Citim că pe când avea şaizeci şi cinci de ani, lui Enoh i s-a născut Metusala. După aceasta el a umblat cu Dumnezeu. Nu ştim cum au fost primii şaizeci şi cinci de ani ai vieţii lui. Presupun că trăia ca restul lumii – era o perioadă în care oamenii trăiau fără să-şi facă prea multe griji... dar ne apropiem de zilele lui Noe. Când s-a născut Metusala, calea lui Enoh s-a schimbat. De parcă acel copil l-a întors pe Enoh la Dumnezeu. (N-ar fi exclus să fi fost așa, pentru că vom afla imediat că Metusala a fost în mod aparte privilegiat de Domnul vieții!)

Se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să aducă într-o familie un copil chiar cu acest scop; şi dacă acel copil nu te va aduce la Dumnezeu, nimic nu o va face. Timp de trei sute de ani după acest moment, Enoh a umblat cu Dumnezeu, şi a fost fertil: i s-au născut alţi fii şi fiice. „Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.” Atât a trăit Enoh pe pământ, dar el nu a murit. Nu ni se spune că a murit, ci aflăm că: „Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.”

Cel mai bine pot să vă descriu acest pasaj prin cuvintele unei fetiţe care stătea de vorbă cu mama, într-o zi, după ce s-a întors de la şcoala duminicală. Spune micuța: „Învăţătoarea ne-a povestit despre Enoh şi despre cum a umblat el cu Dumnezeu.” Mama ei a întrebat-o: „Cum a fost cu Enoh?” Şi fetiţa i-a relatat următoarea povestire: „În fiecare zi, Dumnezeu trecea pe la Enoh şi îl întreba: «Enoh, vrei să ieşi la plimbare cu Mine?» Şi Enoh ieşea din casă, ieşea pe poartă şi mergea să se plimbe cu Dumnezeu. Mergea până la locul lui preferat şi vorbea cu Dumnezeu. Şi în fiecare zi, el aştepta la poartă, şi Dumnezeu trecea în fiecare zi şi îl invita pe Enoh la o plimbare. Într-o zi, Dumnezeu i-a spus lui Enoh: «Enoh, hai la o plimbare mai lungă, am foarte multe lucruri să-ţi spun.» Şi a plecat şi au mers şi au vorbit, şi au mers şi au vorbit, până când Enoh a zis: «Se face foarte târziu, cred că ar trebui să mă întorc acasă.» Dar Dumnezeu i-a răspuns: «Enoh, eşti mai aproape de casa Mea decât de a ta. Vino la mine de data asta.» Şi Enoh s-a dus acasă cu Dumnezeu.” Așa a povestit fetița... iar eu nu ştiu cum aş putea-o spune mai bine; se prea poate ca așa să fi stat lucrurile...

Cred că toate astea s-au întâmplat cu un scop: erau relevante pentru viitor, aveau legătură cu ce se va întâmpla. Putem înțelege de aici inclusiv că putem avea de-a face cu imaginea, cu anticiparea răpirii Bisericii. Înainte să vină judecata Potopului, Dumnezeu îl scoate pe Enoh din această lume.

Citim apoi, de la versetul 25 din Geneza 5:

La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh. După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit. (Gen. 5:25-27)

Metusala a trăit mai mult decât Adam. Aceşti doi oameni, Adam şi Metusala acoperă toată perioada de la Creaţie până la Potop. Conform acestei genealogii, Metusala ar fi putut să-i povestească lui Noe tot ce s-a întâmplat pe pământ de la crearea lumii. Eu sunt de părere că există o... lipsă aici (dacă se poate spune așa!), cred că o perioadă e omisă... Ştim (și vom vedea și la momentul respectiv) că și în genealogia lui Isus Hristos de la începutul Noului Testament există câteva perioade omise. Presupun că motivul principal e că se încearcă (spre simplificare) o împărţire în trei segmente egale. Sunt convins că așa cum genealogia lui Isus este corectă, şi genealogia din Geneza 5 este corectă, dar este posibil să avem perioade omise, ceea ce ar implica faptul că omul se află pe pământ de mult mai mult timp decât am presupus noi. Nu doresc să dezvolt acest subiect pentru că este destul de încurcat. Scriptura nu clarifică aceste aspecte. Cred că Dumnezeu nu insistă asupra acestor aspecte istorice, pentru că El doreşte să ne prezinte aspectele spirituale, mesajul de mântuire a omenirii.

Numele Metusala înseamnă „trimis înainte” – trimis înainte de potop, adică... Alţii sunt de părere că, de fapt, înseamnă „va fi trimis după moartea sa”. Ce va fi trimis? Potopul! Este interesant de observat că, în concordanţă cu genealogia patriarhilor, prezentată anterior, Potopul apare în anul morţii lui Metusala. „Va fi trimis după moartea sa” - este semnificaţia numelui său!

De ce a trăit Metusala mai mult decât oricare alt om de pe pământ? (Pentru că aceasta este particularitatea lui, pe care-am pomenit-o!) Cred că Dumnezeu l-a ţinut în viaţă atâta timp pentru a arăta că El este răbdător şi îndurător. Dumnezeu te va aştepta şi pe tine tot timpul cât eşti în viaţă. Petru vorbeşte despre îndelunga răbdare a Dumnezeului nostru, care: „...odinioară... era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.” (1 Pet. 3:20). Până la sfârșitul capitolului ni se spune și despre tatăl lui Noe că a murit.

La vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu. El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul.” După naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci şi cinci de ani şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani, apoi a murit. Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit. Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet. (Gen. 5:28-31)

Există o teorie general acceptată, şi încă orbeşte (aceasta fiind de altfel, în opinia mea, şi concluzia filosofiei): cum că omul este în esenţă bun, şi că are capacitatea, șansele și resursele de a evolua prin propriile eforturi. Conform gândirii omului modern se presupune că, dacă încercăm să îmbunătăţim mediul în care trăieşte, şi ereditatea sa, omul poate deveni mai bun. Socialismul, comunismul au încercat să dezvolte omul, vorbind chiar de omul nou... Chiar și curente de gândire creștină (arminianismul de exemplu) afirmă că omul poate contribui cu ceva la mântuirea sa. Modernismul susţine că omul se poate salva singur. Ca și cum mântuirea ar fi un fel de set de bricolaj pe care ţi-l oferă Dumnezeu. Unele grupări religioase susţin chiar că natura umană este bună şi că nu există păcat.

Dar ce spune Dumnezeu despre om – credeți că e important? Contează? Ei bine, Dumnezeu afirmă că natura umană este rea, păcătoasă. Asta este starea în care ne aflăm cu toţii... „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.” (Romani 3:10). Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă acceptaţi Cuvântul lui Dumnezeu, veţi obține din el cea mai bună înţelegere a condiţiei şi vieţii umane.

Aceasta este situaţia în care se afla, și se află, omenirea. Spre ce credeți că va duce aceasta? Vom avea parte de „împărăţia de o mie de ani” înainte de vreme? Se va instaura o Utopie aici, pe pământ? Nu! De fapt, după cum vom vedea în capitolul 6 – în care intrăm chiar acum – de fapt stătea să se reverse mânia lui Dumnezeu, manifestată prin Potop.

Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. (Gen. 6:1-2)

Chestiunea aceasta cu „fiii lui Dumnezeu” şi „fiicele oamenilor” a iscat și întreține discuţii fără sfârşit. Mulţi consideră că „fiii lui Dumnezeu” erau îngeri. Eu nu pot accepta acest punct de vedere – pentru că, dacă aceştia ar fi fost îngeri buni, nu ar fi comis acest păcat, iar îngerii răi nu ar fi fost numiţi niciodată „copii ai lui Dumnezeu”. De asemenea, aici descendenţii sunt oameni; nu au fost nişte monstruozităţi. Nu ştiu de ce presupun atât de mulţi oameni că ar fi vorba despre uriaşi! Vom vorbi mai în detaliu despre acest lucru când vom ajunge la versetul 4. Citim deocamdată versetul 3 din Geneza 6:

Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” (Gen. 6:3)

Noi credem că Noe a predicat vreme de 120 de ani, şi în tot timpul acela Duhul lui Dumnezeu era cu oamenii. Apostolul Petru scrie clar (în prima sa epistolă, 3:18-19) că în zilele lui Noe Duhul lui Dumnezeu era cu oamenii, pentru a-i aduce la Dumnezeu, dar ei n-au vrut să se întoarcă la El. „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare”. Acestor duhuri din închisoare la care se referă Petru, li se predicase în zilele lui Noe. De unde știm asta? Versetul 20 din 1 Petru 3 ne lămurește: „care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt”. Când erau răzvrătite? În timpul îndelungatei răbdări a lui Dumnezeu, în zilele lui Noe, în timpul acelor 120 de ani.

Am ajuns versetul 4 din Geneza 6, și vă mulțumesc c-ați avut răbdare; citim că:

Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

Ni se spune explicit deci: „Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea”, dar fără să se precizeze dacă erau (sau nu) descendenții fiilor lui Dumnezeu, din fetele oamenilor. Despre urmaşii rezultați din împreunarea celor două grupări ni se spune că „erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume”. Nu erau nişte creaturi ciudate; erau oameni. Aici este consemnat clar că uriaşii erau pe pământ înainte de a se întâmpla toate acestea şi înseamnă doar că urmaşii aceştia erau oameni exemplari. Deci să nu confundăm (să nu asociem neapărat) uriașii cu urmașii!

Omenirea are o capacitate extraordinară. Omul este făcut într-un chip (am mai folosit expresia) înfricoşător de minunat – acesta este adevărul măreţ pe care-l pierdem adesea din vedere. Ideea că omul provine dintr-un fel de protoplasmă, dintr-un coş de gunoi sau dintr-o algă marină, este pur şi simplu ridicolă. Există şi oameni de ştiinţă (și nu puțini) care sunt convinşi că teoria evoluţiei va fi respinsă, şi că mulți se vor simți sau vor părea ridicoli la momentul acela.

Din perspectivă ştiinţifică, evoluţia nu este decât o teorie. Nu conține nimic inatacabil, sau care să fi fost demonstrat suficient de convingător. Este o filosofie ca oricare alta, şi poate fi acceptată sau respinsă... Acolo unde este acceptată, poate conduce la soluţii nebuneşti la problemele lumii, şi a adus destule necazuri de-a lungul timpului. Nu există om, organizație, guvern, țară care – cavaler neprihănit pe-un cal alb – să străbată lumea şi să îndrepte toate relele. Noi nici măcar nu suntem aşa cum ar trebui pe dinăuntru! Nu ştiu de ce auzim și vedem azi atâția oameni care se cred inteligenţi (în corporații, universități, în guvern, în presă, în armată, în business), care cred că sunt deosebiți pentru simplul fapt că, într-un fel sau altul, au reuşit. Aceasta este amăgirea ceasului în care trăim: oamenii cred că sunt mai grozavi decât în realitate. Omul suferă din cauza unei căderi îngrozitoare. El este total corupt astăzi şi atâta timp cât nu luăm în considerare acest lucru, vom avea necazuri.

Despre ce să fie atunci vorba aici, în versetul 4? După cum înţeleg eu lucrurile, fiii lui Dumnezeu sunt linia descendenţilor evlavioşi provenind din Adam prin Set, iar fiicele oamenilor descind din Cain. Aici avem o încrucişare între aceste două linii genealogice, până când toată descendenţa este coruptă (ei bine, nu în întregime, pentru că este şi o excepţie). Aceasta cred că e imaginea prezentată aici.

Oricare v-ar fi însă opinia despre îngeri sau uriași, sper să rămânem prieteni, pentru că nu are legătură cu faptul că voi credeţi sau nu Biblia, ci este doar interpretarea personală a unor aspecte prezentate în Scriptură. Da, nu uităm că în interpretare constau diferențele dintre doctrine! Dar slavă Domnului: Biblia e una singură! Iar problema uriașilor nu este una care să influențeze credința care duce la mântuire!

Acum, ne oprim – aștept să ne reîntâlnim însă și data viitoare, când ne vor fi descoperite alte perspective biblice asupra unor evenimente cruciale din protoistoria pământului și-a omenirii. Rămâneți cu bine!