Geneza 6:5-22 | Itinerar Biblic | Episodul 17

Bun găsit, fie să avem și astăzi parte, stimați ascultători, de un parcurs care să potolească setea noastră de a ști mai mult și mai bine – direct de la sursă – și-n primul rând: cine suntem, de unde venim și încotro mergem... Citim și comentăm succint Scriptura, tocmai pentru că vrem să-L auzim vorbind și să-L vedem la lucru pe Cel ce ne-a creat, ne re-modelează și ne desăvârșește - Dumnezeu! Doar El merită atenția, ascultarea și respectul din partea noastră!

Am ajuns în acel punct al narațiunii biblice și-al istoriei în care ni se prezintă starea pământului și-a omenirii antediluviene. În capitolul 5 am făcut cunoștință cu urmaşii lui Adam prin Set, până la Noe. Am reținut cred că și-n acest caz excepția confirmă regula – răpirea la ceruri a lui Enoh a fost singura sustragere de la mortalitate, ca stare inerentă și final inevitabil pentru omenirea marcată de păcat... Iar această stricăciune morală (generalizată și acutizată) este cauza mâhnirii lui Dumnezeu și-a deciziei Sale de a șterge umanitatea de pe fața pământului.

Care era deci starea lucrurilor pe pământ înainte de potop? Ce anume L-a determinat pe Dumnezeu să aducă judecata prin potop? Aflăm „de unde ni se trage”, continuând lectura comentată a capitolului 6 din Geneza, de la versetul 5:

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. (Gen. 6:5)

Sunt aici câteva cuvinte care ar trebui subliniate şi pe care eu mi le-am însemnat în Biblie. „Răutatea omului era mare.” „Toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Aceste cuvinte și expresii ne descoperă în parte starea oamenilor de pe pământ din vremea aceea... stare care a stârnit regretul divin!

I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. (Gen. 6:6)

„I-a părut rău Domnului.” De ce anume I-a părut rău? Stricăciunea omului L-a făcut pe Domnul să-I pară rău. S-ar părea că Dumnezeu Se răzgândeşte şi vrea să-l înlăture pe om de pe pământ. (Nu e total exclus să fi procedat aşa și cu o creaţie anterioară de pe pământ – afirmă Vernon McGee). Dar, deşi păcatul omului l-a întristat pe Dumnezeu, în bunătatea Sa îndurătoare totuși nu l-a nimicit pe om.

Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” (Gen. 6:7)

Nu sunt menţionaţi peştii pentru că ei erau în apă şi Dumnezeu avea de gând să trimită mai multă apă... Apă care are o simbolistică pregnantă și variată în literatura sapiențială a lumii, și în Biblie, unde reprezintă între altele și Cuvântul lui Dumnezeu. Socotim că parcurgerea acestui Cuvânt satură sufletele însetate de sens, și de aceea vă încurajăm să nu ezitați să dați curs invitației de a urmări acest program, și să spuneți și altora despre el. Vă mulțumim!

...și ne întoarcem la Noe, despre care ni se spune (în versetul 8 din Geneza 6):

Noe a căpătat milă înaintea Domnului. (Gen. 6:8)

De ce a găsit Noe milă sau har înaintea Domnului? Răspunsul îl primim imediat, în versetul următor (9) din Geneza 6:

Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. (Gen. 6:9)

Pe ce bază l-a salvat Dumnezeu pe Noe? Pentru că a umblat cu Dumnezeu, în frică și ascultare de El? Da, iar Biblia mai adaugă niște indicii (Evrei 11:7): „Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă”.

Chiar că a fost nevoie de credinţă ca să pregătească 120 (?!) de ani o arcă pe uscat, undeva unde nici măcar nu picurase vreodată! În această perioadă, Noe a căpătat și urmașii care-i vor duce mai departe moștenirea și vor asigura continuitatea omenirii după potop; citim în versetul 10

Noe a născut trei fii: Sem, Ham și Iafet. (Gen. 6:10)

Bineînțeles, Noe a fost tatăl acestor băieți (interesant că soția lui Noe, mama celor trei băieți, rămâne într-un total anonimat, chiar dacă și ea a fost beneficiara izbăvirii!)

Tot în capitolul eroilor credinței (11 din epistola către Evrei), ni se spune că prin credinţă Enoh a fost strămutat. Când va fi luată biserica din această lume, fiecare credincios va fi luat, pentru că răpirea este pentru credincioşi, astfel încât chiar şi cel mai slab în credinţă va fi luat, pentru că depinde de cum îl vede și-l socotește Dumnezeu. Eu cred că toți credincioșii vor fi răpiți, pentru că Dumnezeul nostru este plin de îndurare, şi ni se spune că îndurarea lui Dumnezeu se va arăta la momentul acela.

Dar de ce Potopul? De ce-Și trimite Dumnezeu judecata în forma aceasta?

Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. (Gen. 6:11-12)

Iată motivul pentru care a venit Potopul: omul renunţase la calea lui Dumnezeu şi o apucase pe propria cale. El întorsese spatele planului pentru care fusese creat de Dumnezeu, întorcând de fapt spatele Creatorului Însuși.

Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.” (Gen. 6:13)

Dumnezeu a decis deci să trimită Potopul, şi voi încerca în continuare să redau și să ordonez motivele judecății divine prin Potop. Omul avea promisiunea unui Răscumpărător, i se spusese că va veni un Mântuitor pe pământ. Acesta era lucrul care ar fi trebuit să-l preocupe pe om; în schimb, el I-a întors spatele lui Dumnezeu.

Dumnezeu pregătise o jertfă pentru Adam şi Eva, şi aflăm că fusese astfel prestabilit un principiu veşnic, odată cu istoria lui Cain şi Abel. Aceşti doi tineri reprezintă două mari sisteme, două clase de oameni: cei pierduţi şi cei mântuiţi, cei care se auto-îndreptăţesc şi cei cu duhul zdrobit; cei care susţin doar de formă că sunt credincioşi, şi credincioşii autentici – Cain şi Abel...

Am văzut cum stăteau lucrurile pe pământ la vremea aceea. Apoi aflăm că patriarhii trăiau atât de mult, încât vieţile lui Adam şi Metusala s-au întins pe toată perioada de la creaţie la potop. Cu siguranţă, ei ar fi putut să prezinte întregii omeniri revelaţia lui Dumnezeu (ceea ce eu cred că au şi făcut!). Apoi ni se spune în ep. lui Iuda vers. 14 şi 15 că Enoh a predicat, a profeţit în perioada aceea. De asemenea, ni se spune că Noe a predicat și el în timp ce construia arca. Dispariţia lui Enoh ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă, care să le arate oamenilor că Dumnezeu intervine în vieţile lor. Ei ştiau şi despre Metusala şi cunoşteau semnificaţia numelui lui („trimis – el, Metusala – înainte” de Potop... sau „trimis – potopul – după moartea sa”). Ei ar fi trebuit să ştie că, la moartea lui, avea să vină Potopul.

În sfârşit, mai era şi lucrarea Duhului Sfânt. Dumnezeu afirmase că Duhul Său nu va rămâne totdeauna cu omul. Duhul lui Dumnezeu fusese cu omul, dar atunci când omul L-a respins total pe Dumnezeu, a venit Potopul ca judecată asupra pământului.

Tot neamul omenesc s-a îndepărtat de Dumnezeu. „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar” (Rom. 3:10). Totuşi, întâlnim și câțiva care se tem de Dumnezeu: Noe şi familia lui. Iată un om care umbla cu Dumnezeu, care asculta de El, un om care încă avea credință și încredere în Dumnezeu – „Prin credinţă, Noe...” Avem aici un om care şi-a asumat riscul de a construi o barcă pe pământ uscat. Dacă ploaia n-ar fi venit până la urmă, Noe ar fi ajuns de râsul întregii comunităţi. Şi de fapt aşa a fost timp de 120 (?!) de ani, dar Noe s-a încrezut până la capăt în Dumnezeu.

Se poate face o comparaţie izbitoare între zilele lui Noe şi vremea dinaintea celei de a doua veniri a Domnului pe pământ – nu pentru Răpire, ci pentru a stabili Împărăţia Sa. Există lucruri remarcabil de asemănătoare care au avut loc deja. De exemplu, capitolul 6 începe astfel: „Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete...” A existat o creştere spectaculoasă a populaţiei şi la vremea aceea oamenii se răspândiseră aproape pe tot pământul. Omul ajunsese să populeze majoritatea continentelor: America de Nord, Asia, Europa, Africa... Se răspândise în toate direcţiile. (Şi astăzi asistăm la o explozie demografică fără precedent, numărul locuitorilor planetei fiind la cea mai ridicată cotă de până acum, și în creștere!)

Mai este de menţionat şi faptul că, în timpul necazului celui mare, Duhul Sfânt nu va mai restrânge manifestarea răului. Duhul Sfânt va fi prezent pentru a-i converti pe oameni, dar ni se spune foarte clar că nu va împiedica manifestarea răului pe pământ. Chemările adresate de Dumnezeu oamenilor vor fi dispreţuite şi respinse, ceea ce se întâmplă şi astăzi. Nu este uimitor faptul că singurii pe care îi mai ascultă lumea astăzi sunt teologii liberali şi poate capii bisericilor tradiționale?! Nu prea se mai aude glasul creştinilor conservatori. Ei au încercat să-şi croiască un drum şi să revină în curentul principal, dar s-a ajuns la situaţia în care, dacă vrei să menţii ferm poziţia lui Dumnezeu, nu prea ai ocazia să vorbeşti prea des în numele Lui, în faţa vreunei camere de televiziune... sau dacă da, ești luat în batjocură, sau pur și simplu ignorat... În schimb, trebuie să înveţi să protestezi, să organizezi marşuri, să-L negi pe Hristos, sa susții anormalul, să salvezi mulțimi – ca să ţi se permită o intervenție în mass-media!

În sfârşit, în vremea aceea lumea va fi confruntată cu problema serioasă a Răpirii! Vor fi foarte mulţi cei care vor părăsi Pământul. Dar şi în vremea lui Noe au fost judecăţi, numai că oamenii nu le-au dat atenţie. În bunătatea Sa, Dumnezeu i-a tot atenționat în prealabil pe oameni, dar cine să ia seama?! Dumnezeu avea în vedere judecata, dar le-a dat oamenilor indicii, ocazii și timp de pregătire... Citim în continuare – în Geneza 6 – instrucţiunile primite de Noe pentru construirea ambarcațiunii salvatoare. Vers. 14:

Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară.

Lemnul de gofer (sau chiparos) este aproape indestructibil. „Corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe” – aici „cămăruţe” implică ideea de cuib. Un elefant avea nevoie de o cameră de cu totul alte dimensiuni decât o cârtiță, cred că sunteți de acord!

„Şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară” – asta, pentru că (precum orice corabie) trebuia să fie rezistentă la apă.

Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime. (Gen. 6:15)

Impresia pe care o au cei mai mulţi oameni despre arca lui Noe este dobândită din vremea şcolii duminicale, unde capătă de cele mai multe ori imaginea unei case într-o barcă. Asta mie mi se pare ridicol, e mai degrabă o caricatură decât o reprezentare autentică.

În primul rând, instrucţiunile pentru construirea arcei ne arată că era vorba despre o mărime impresionantă. „Corabia să aibă trei sute de coţi în lungime.” Dacă un cot măsura între 45-55 cm, vă puteţi face o idee asupra lungimii ei – cca 150 m.

Se poate pune întrebarea: cum au reuşit să facă o construcţie viabilă de asemenea dimensiuni, în vremea aceea? Oameni buni, nu avem totuși de-a face cu oameni ai cavernelor; cu-atât mai mult cu cât vorbim despre un om care avea o relație și experiențe cu Dumnezeu! Inteligenţa pe care o are astăzi rasa umană s-a transmis prin Noe, iar el a fost un om foarte inteligent.

Noe nu construia o corabie care să înfrunte oceanul şi să reziste la valuri de cincisprezece metri înălţime. Tot ce-avea de făcut el (nu puțin lucru, desigur) era să construiască un loc în care să poată sta pentru o vreme animalele şi oamenii... nu să navigheze prin furtună, ci să aştepte să treacă potopul. Din acest motiv, este posibil să nu se fi regăsit pe arca lui Noe anumite lucruri care se găsesc în mod normal pe o navă de croazieră care străbate oceanul, aşa că era mult mai mult spaţiu disponibil.

Cum am spus, (dacă socotim un cot în jur de 50 cm, înseamnă că) arca avea cam 150 m. lungime, cam 25 m. lățime și cca 15 m. înălțime. Era o corabie destul de mare, mai cu seamă pentru acele vremuri... Pe mine mă interesează însă raportul măsurilor. Prin comparație, New Mexico, una dintre navele americane din Al Doilea Război Mondial, avea următoarele dimensiuni aproximative: 190 m. lungime, 33 m. lăţime şi adâncimea de cufundare în apă de 9 m. Este un raport asemănător al dimensiunilor. Aşa că nu era o biată corăbioară pricăjită și rudimentară, ci una care poate fi comparată, fără să se rușineze, cu navele moderne. Citim mai departe versetul 16 din Geneza 6:

Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corăbiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.

„Să faci corăbiei o fereastră.” Fereastra despre care e vorba la începutul acestui verset nu era o fantă îngustă tăiată în peretele corăbiei. V-aţi gândit vreodată la atmosfera din arcă?! Ce duhoare trebuie să fi degajat toate acele animale ţinute acolo pentru o perioadă aşa de lungă?! Fereastra era înaltă de un cot şi mergea de jur împrejurul corăbiei, la partea superioară. Acoperişul trebuie să se fi petrecut puţin peste fereastră. Aşa se ventilează astăzi sălile de sport. Am observat şi pe la unele târguri de animale, că incintele unde acestea sunt ţinute au ferestre în partea superioară, de jur împrejur. Cu toate animalele acelea acolo, nu era cel mai plăcut loc cu putință, dar nu era nici total neplăcut. Oamenii stăteau acolo, mâncau, ba chiar şi dormeau. Era destul de confortabil, şi mirosul era suportabil... Am auzit spunându-se că bietul Noe scotea din când în când capul pe o ferestruică pentru a respira şi a putea să trăiască. Este ridicol! Acesta este doar rodul imaginaţiei omului, nu ce spune Biblia.

„Uşa s-o pui în latura corăbiei.” Arca avea o singură uşă, iar acesta este un detaliu important. Hristos a spus: „Eu sunt Calea”, „Eu sunt Uşa oilor” şi El este şi uşa către arcă – singura Ușă... singura Cale către mântuire!

„Şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.” Arca avea trei punţi, şi mai era un nivel fie deasupra, fie jos, deci erau patru punţi în total. Era prevăzută o uşă pentru fiecare punte? Eu cred mai degrabă că era o singură uşă, şi nu câte una pentru fiecare nivel... dar acest lucru nu este câtuşi de puţin important.

Citim mai departe despre pasagerii din arcă – Geneza 6:17

Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.

Așadar, Dumnezeu este hotărât să aducă judecata asupra Pământului – asupra animalelor, asupra păsărilor şi asupra omului.

Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă. (Gen. 6:18-20)

Noe nu a trebuit să alerge după aceste animale şi să le prindă, el nu era un vânător. Ele au venit la el! Animalele aflate în pericol vor face acest lucru... și animalele presimt pericolul, și instinctual știu ce au de făcut în asemenea cazuri... Îmi amintesc prima noastră vizită în valea Yosemite, când fiica noastră era încă foarte mică. Ea nu văzuse niciodată zăpada până în acel moment, şi când am lăsat-o jos în zăpadă a început să scâncească. Dar s-a oprit când a ridicat ochii şi a văzut un pui de căprioară. Cred că am fi vrut să mergem să mângâiem puiul acela, totuși nu ne-am apropiat mai mult. Când i-am spus că am văzut puiul de căprioară, pădurarul a râs şi mi-a răspuns: „Da, este zăpadă multă sus pe munte, şi când este aşa de multă zăpadă şi se simt în pericol, animalele coboară şi sunt blânde la fel ca animalele domestice. Dar imediat ce se topeşte zăpada primăvara, ele pleacă din zona aceasta şi nu mai dai de ele cale de kilometri întrgei!” De ce? Pentru că atunci când un animal este în pericol, vine la om. Nu cred că Noe a avut vreo problemă să adune animalele în preajma Potopului, ele au venit la el!

„Şi tu ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.” Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu. (Gen. 6:21-22)

A fost nevoie de foarte mult nutreț ca să hrănească toate animalele din arcă. Unii vor spune: „Dar unele animale sunt carnivore; s-ar fi mâncat unele pe altele!” Nu cred că era aşa. Se pare că până la Potop, nici oamenii, nici animalele nu mâncau carne. Nu erau animale carnivore. Și aflăm din Scriptură că se va întoarce vremea (în Împărăţia de o mie de ani) când leul şi mielul vor sta împreună şi leul va mânca paie la fel ca un bou (a se vedea Isaia 11:6-7). Sigur se va întâmpla aşa, pentru că probabil aceasta a fost starea de la început a animalelor.

Ajunși în acest punct, pe cale să deschidem ochii cu atenție asupra capitolului 7 al Genezei, parcă nu-ți vine să crezi că totul se îndreaptă către dezastru și distrugere pentru tot ce avea viaţă pe Terra! În același timp, narațiunea biblică va scoate în evidență salvarea celor din arcă – care ilustrează în general salvarea celor care ascultă de Dumnezeu – așa cum a făcut Noe. Amintiți-vă ultimele cuvinte ale capitolului 6: Noe a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.

Ce îndemn, ce lecție actuală pentru fiecare muritor, pentru fiecare dintre noi, găsim în această propoziție. Dumnezeu nu ne cere superputeri sau super-credință și mega evlavie – deși acestea nu-s deloc inutile, și slavă Domnului pentru cine tinde către ele! ASCULTAREA, împlinirea celor comunicate de sus, constituie condiția principală a izbăvirii, este tot ce așteaptă Dumnezeu, care continuă să-Și comunice decretele izbăvitoare, cu o incredibilă îndurare, și-o nenaturală bunătate și îndelungă răbdare în a da șanse peste șanse unei omeniri „care bea nelegiuirea ca apa”, conform unei alte expresii biblice. Dar despre asta, pe-ndelete (fără plăcere, dar cu necesitate) – în episodul viitor. Vă las cu bine și cu gândul la veridicitatea Cuvântului unui Dumnezeu care pedepsește cu durere, dar iubește cu multă pasiune.