Geneza 7:1-8:12 | Itinerar Biblic | Episodul 18

Dragi ascultători, sper să ne regăsim în starea potrivită pentru a trata cum se cuvine și pasul înainte pe care vi-l propun în continuare, prin cea dintâi carte a Bibliei. Dacă vrem să știm cine suntem și încotro mergem, e necesar să știm și de unde venim; or, tocmai asta Își propune Dumnezeu să ne dezvăluie în cartea Geneza, al cărei autor de drept este...

După căderea primilor oameni în capcana lui Satan și-a neascultării de Dumnezeu, starea omenirii și-a creației s-a degradat rapid, astfel că Dumnezeu a decis extincția cvasi-totală... în vederea repopulării însă! În colaborare cu Noe, singurul de pe pământ care alesese să umble în ascultare și părtășie cu El, Creatorul face un plan de salvare a unei rămășițe – câteva semințe – din fauna și umanitatea care populau pământul. Dumnezeu îl împuternicește pe Noe să meșterească peste un secol la o ambarcațiune de salvare, pentru reprezentanții celor mai multe dintre rasele importante de păsări și animale terestre.

Citim versetul care deschide cap. 7 din Geneza:

Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. (Gen. 7:1)

Cum de era Noe fără prihană? Am mai spus, și vom tot repeta de-a lungul acestor programe: prin credinţă, prin ascultare, prin teamă de Dumnezeu, prin umblare cu Dumnezeu! Aşa cum, mai târziu, vom vedea că și Avraam a fost considerat neprihănit: „Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.” (Gen. 15:6). Noe L-a crezut și L-a ascultat pe Domnul, şi a fost socotit neprihănit pentru asta... Autorul epistolei către Evrei spune: „Prin credinţă, Noe... a făcut o corabie...” Pentru (și prin) această credinţă l-a salvat Dumnezeu pe Noe!

Aţi observat cu câtă bunătate și îndurare Se manifestă Dumnezeu faţă de acest om, în întreaga perioadă a judecăţii? Aici în versetul 1 spune: „(Vino,) intră...” Este aceeaşi invitaţie pe care o face şi Mântuitorul, când spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Mat. 11:28). Şi apoi în versetul 16 de aici, din Geneza 7, vom vedea că „Domnul a închis uşa după el.” Nu este minunat? Şi apoi la începutul capitolului 8: „Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe...” Este extraordinar! Dumnezeu ar fi putut foarte uşor să uite cu totul de Noe. Ar fi putut să spună după mulţi ani: „Ah, am uitat de omul ăla. L-am aşezat în arcă şi l-am uitat acolo!” Sau ar fi putut să-l lase de capul lui, știind că era evlavios... Ar fi fost destul de neplăcut, nu-i aşa? Dar Dumnezeu nu l-a uitat pe Noe, Şi-a amintit de el. Dumnezeu nu te uită niciodată! El Îşi aduce aminte și de tine! Singurul lucru pe care Dumnezeu nu şi-l aminteşte este păcatul tău, dacă te pocăiești și vii la Dumnezeu să fii salvat. De păcatul tău nu-Și mai aduce El aminte. Ce lucru extraordinar este acesta!

Desigur, dacă fusese ascultător de Dumnezeu până aici, cu-atât mai mult acum Noe dovedește supunere... Doar pentru asta muncise și suferise atâția ani, nu?! Astfel că el și familia lui, plus mulțimea zoologică, intră în corabie.

Ştiaţi că narațiunea lui Noe, la fel ca cea a creaţiei, a făcut înconjurul lumii şi a rămas în istorie? Mi-ar plăcea să vă detaliez sursele babiloniene legate de acest aspect. Puteţi să le comparaţi şi să observaţi diferenţele. Celelalte sunt pur şi simplu absurde şi ridicole. Dar dincolo de toate acestea, faptul că majoritatea civilizațiilor de pe Pământ au nişte scrieri legate de Creaţie şi de Potop ar trebui să vă dea de gândit. Ar trebui să vă sugereze că există probabil ceva adevărat la baza a toate astea. Nu ar fi fost posibil ca toate popoarele să spună poveşti atât de asemănătoare, dacă le-ar fi inventat pur şi simplu. Iar dacă vreţi să ştiţi care este versiunea corectă, puteţi să le comparaţi. Versiunea babiloniană este o legendă ridicolă ce vorbeşte despre un anumit război între zei. Acest război a abătut Potopul asupra Pământului. În Biblie, se spune că Potopul a venit ca pedeapsă a judecăţii lui Dumnezeu asupra omenirii, din cauza stării ei de păcat!

Continuăm să citim din cartea Geneza, capitolul 7, vers. 2 și 3:

Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului. (Gen. 7:2-3)

Aceste versete au stat la baza unui proces cu mulţi ani în urmă... Dr. Harry Rimmer declarase că oferă o mie de dolari celui care găseşte o contradicţie în Biblie. Au fost câţiva teologi liberali care au declarat în faţa justiţiei că în aceste versete din Geneza este o contradicţie. De ce ar fi spus Dumnezeu iniţial câte o pereche din fiecare, iar acum câte şapte perechi? Desigur, Dr. Harry Rimmer a câştigat procesul. Nu trebuie decât să citiţi mai departe, în locul unde Noe a coborât din corabie şi a oferit jertfe din toate animalele curate. De unde ar fi putut să ia animale pentru toate jertfele acestea, dacă nu ar fi luat mai mult de o pereche din fiecare? Doar animalele curate au intrat câte şapte perechi, iar acum ne este clar şi de ce. Animalele necurate au venit doar câte o pereche din fiecare specie. „Şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului”. Acestea erau cele curate, desigur.

Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul. (Gen. 7:4-5)

Timp de şapte zile, oricine putea să bată la uşă, putea chiar să intre pur şi simplu. Dumnezeu i-ar fi salvat. Singurul lucru pe care ar fi fost nevoie să-l facă era să creadă în Dumnezeu și să ia de bun ce promisese El că va face... Dar, n-a fost să fie!

Noe era de şase sute de ani când a venit potopul pe pământ. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe. (Gen. 7:6-9)

Repet ce-am spus mai devreme: n-a fost nevoie și nu scrie nicăieri că Noe a ieşit să strângă animalele şi să le bage în corabie. Ele au venit singure!

Aducerea împreună a acestei impresionante sume de viețuitoare și-a celor câțiva oameni – care la porunca lui Dumnezeu intră în corabie – este o acțiune care durează șapte zile... După care potopul – punitiv și purificatory – vine, trimis de Dumnezeu pe când Noe avea șase sute de ani… cum găsim scris atât în vers. 6 din Geneza 7, cât și în pasajul care continuă descrierea amănunțită – atât a distrugerii a tot ce avea viaţă pe pământ, cât şi a salvării celor din arcă. Citim de la vers. 10 la 17:

După cele șapte zile, au venit apele potopului pe pământ. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei; ei şi toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el. Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului. (Gen. 7:10-17)

Care este dovada ştiinţifică, dovada istorică a Potopului? Nu voi intra în detalii legate de aceste aspecte, dar celor interesaţi le recomand o carte bună dintre multele pe acest subiect: The Genesis Flood [Potopul din Geneza] de Henry M. Morris şi John C. Whitcomb (Presbyterian and Reformed, 1960). Cei doi autori sunt foarte bine pregătiţi şi în măsură să scrie pe această temă: Henry M. Morris – doctor la Universitatea din Minnesota, profesor de inginerie hidraulică şi preşedinte al Departamentului de Inginerie Civilă de la Institutul Politehnic din Virginia; John Whitcomb – doctor în teologie, profesor de Vechiul Testament la Seminarul Teologic Grace. În cartea lor despre Potopul din Geneza, ei demonstrează că Potopul a fost universal, o catastrofă imensă şi care a lăsat în urmă destule dovezi... Ei oferă şi răspunsuri pentru teoria uniformitaristă (conform căreia procesele de transformare pe care le observăm acum ne sunt suficiente pentru a deduce toate schimbările geologice care au avut loc de-a lungul istoriei). Aceasta este una dintre teoriile care au apărut pentru a devaloriza și împuțina dovezile geologice ale Potopului universal. Îmi mențin părerea că există foarte multe dovezi în favoarea Potopului, care sunt prezentate foarte bine în cartea menționată, The Genesis Flood [Potopul din Geneza]. Nu e de competența mea și nu consider că este nevoie să intru în mai multe detalii aici.

Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutei pe deasupra apelor. Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi. Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi oamenii. Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit. Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie. (Gen. 7:18-23)

Pe de altă parte, tot apar și cărţi scrise de pseudo-intelectuali şi pseudo-teologi. Aceştia lansează teorii care susțin de exemplu că Potopul a fost local şi a avut loc în zona văii Tigrului şi a Eufratului. Cu alte cuvinte, Potopul ar fi fost o puternică aversă locală, care a generat un fel de lac imens, şi atât! Cartea The Genesis Flood demontează această teorie. Sper că observaţi că în Scriptură se specifică foarte clar că Potopul a acoperit tot pământul, toți munții. Dumnezeu anunțase că tot pământul va fi acoperit și distrus de ape: (vă reamintesc Gen. 6:13) „Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.”

Se pare că omenirea ajunsese să populeze la acea vreme chiar şi America de Nord, și cu siguranță că și fauna era corespunzător reprezentată și activă și ea... nimeni nu cred că ar avea ceva împotriva acestei idei... Dacă susţineţi însă că Potopul nu a fost universal, ci a avut loc doar într-o zonă geografică restrânsă, atunci înseamnă că a mai existat și altcineva, în afară de Noe, de la care să se tragă și să se fi dezvoltat omenirea. Iar Cuvântul lui Dumnezeu nu ne spune că aşa au stat lucrurile! După câte văd, avem de-a face cu o dilemă – deci fie acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu, fie îl respingem. Eu înţeleg că dacă încerci să susţii teoria unui potop local, respingi practic Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia menţionează foarte clar că Potopul a fost universal. „Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite... N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.”

Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile. (Gen. 7:24)

Cu alte cuvinte, aproape o jumătate de an (cam cinci luni), Pământul a fost acoperit de apă.

Cartea pe care am menționat-o mai devreme, The Genesis Flood, lămureşte nu doar că Potopul a fost universal, dar răspunde şi ideilor prezentate de teoria uniformitaristă. Există oameni care susţin că nu a existat o catastrofă precum Potopul. Nu voi intra în detalii sau dezbateri pe această temă; apostolul Petru (2 Petru 3:3–4) ne atenţionează cu privire la astfel de oameni: „...să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: «Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!»“.

Batjocoritorii au fost dintotdeauna uniformitariști, dar nu se poate susţine în acelaşi timp şi această poziţie, şi integritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Este foarte important de observat și reținut acest aspect!

Deși ploaia a durat multă vreme, și mult mai multă vreme s-a menținut nivelul înspăimântător al apelor, toate au un final – așa și potopul... Cum am spus, evenimentele ne țin cu sufletul la gură și decurg natural, astfel încât trecerea dintr-un capitol în altul se face pe neobservate... (oricum, textul original nu avea această împărțire pe capitole și versete, care este o operă târzie și-n etape – sec. 13-16. Ele ne sunt de mare folos în identificarea și reținerea mai facilă a unor texte, evenimente, episoade biblice... dar să nu fim mai atenți la capitole și versete decât la ce ne comunică de fapt textul!)

Citim așadar primele 4 versete din capitolul 8:

Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. (Gen. 8:1-4)

După relatarea despre pregătirile în vederea Potopului, despre cum a luat amploare şi cum a ajuns la apogeu revărsarea nimicitoare, primim iată și detalii referitoare la liniştirea şi retragerea apelor. Ni se spune că Dumnezeu „Şi-a adus aminte de Noe” – ce frumos! – şi că „a făcut să sufle un vânt pe pământ şi apele s-au potolit”. Acest lucru nu s-a întâmplat peste noapte. A fost nevoie de 150 de zile pentru ca apele să crească şi apoi a durat peste două sute de zile ca totul să se potolească. Asta îmi spune mie că este vorba despre ceva mai mult decât o inundaţie locală, nu credeți?!

Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. (Gen. 8:5-6)

Am putea spune că acesta este începutul sfârşitului Potopului. Observaţi ce face Noe, citim în versetele următoare (7-8):

A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. (Gen. 8:7-8)

De fapt, Noe ajunge să se comporte ca un ornitolog pasionat – urmărind cu atenție traseul celor două păsări folosite ca mesageri, corbul şi porumbelul.

...porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie. A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. (Gen. 8:9-12)

Consider că ni se prezintă aici, în cap. 8, un mare adevăr spiritual, din relatarea despre corb şi porumbel. După ce Noe a petrecut un an în arcă, a trimis afară un corb... care la un moment dat nu s-a mai întors. Porumbelul în schimb a continuat să revină, ba chiar a adus în cioc o frunză de măslin. Nu ştiu de ce porumbelul şi frunza de măslin au fost dintotdeauna simbolul păcii... poate se consideră că au consfințit păstrarea vieții celor de pe arcă, și apariția primelor semne de viață de pe pământul izbăvit de furia apelor, poate însemna refacerea păcii dintre Dumnezeu și omenire. Personal nu cred că acesta este neapărat mesajul celei de-a doua reveniri a porumbelului. Este sigur însă că, atunci când porumbelul nu s-a mai întors, a fost semnul că judecata se încheiase şi că pacea revenise pe pământ. Bineînţeles că omul care iese din arcă are aceeaşi natură ca toţi descendenţii lui Adam care provocaseră judecata lui Dumnezeu prin Potop. Vom vedea că, de fapt, în om nu se vede nicio îmbunătăţire, nicio schimbare, după Potop...

Iată și lecţia spirituală importantă peste care nu aş vrea pentru nimic în lume să treceţi cu ușurință. Noe este preocupat de „studiul păsărilor”. El trimite corbul din corabie, care la un moment dat nu se mai întoarce. De ce? Pentru că se hrăneşte cu resturi animale. Erau multe animale moarte care pluteau la suprafaţa apei după Potop, şi aceasta constituia hrana pe care o căuta corbul. El nu s-a mai întors la arcă, pentru că se îndrepta spre un ospăţ generos, plus că se simţea foarte bine în aer liber... Că veni vorba, corbul va fi ulterior desemnat și inclus în categoria animalelor necurate.

Porumbelul pe de altă parte este o pasăre curată, după cum reiese şi din Scriptură. Amintiţi-vă că Noe luse în corabie atât animale curate, cât şi animale necurate. Porumbelul s-a întors cu o informaţie. Era un porumbel călător obişnuit. La a doua incursiune – de-acum, Noe era un observator consacrat al păsărilor! – porumbelul aduce dovada că se întrevedea uscatul. A treia oară, porumbelul nu s-a mai întors – iar Noe a ştiut că apele judecăţii se retrăseseră!

Am mai tot spus că marile adevăruri ale Bibliei îşi găsesc originea în cartea Geneza. Biblia învaţă că omul credincios are două naturi: o natură veche şi o natură nouă: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5:17).

Ce este curat stă alături de ce este necurat. Noi, cei care suntem credincioşi, avem aceste două naturi. Domnul nostru a spus: „Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.” (Ioan 3:6) Şi Pavel scrie: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (Rom. 7:18) Apostolul are în vedere lupta dintre cele două naturi sau firi. Continuă până în zilele noastre să existe o luptă între firea cea veche şi firea cea nouă a credinciosului.

Corbul a ieşit într-o lume aflată sub judecată, dar a găsit un ospăţ în resturile acesteia, în cadavrele animalelor, pentru că el cu aşa ceva se hrănea... Din trupul mort al unui elefant putea organiza un banchet; pentru el ar fi fost un festin de proporţii uriaşe. Corbul s-a tot dus încolo şi încoace, sus-jos, fără încetare. Aceasta este o imagine a firii vechi; firea veche este asemenea corbului aceluia. Firea veche iubeşte lucrurile lumii şi se ospătează cu ele. Acesta este motivul pentru care atât de mulţi oameni rămân să se uite la televizor, duminica, în loc să meargă la biserică. Să nu-mi spuneţi că aveţi o scuză bună pentru asta! Poftele naturii vechi nu sunt o scuză, pentru că nu ar trebui să trăiţi urmând îndemnurile ei.

Porumbelul a ieşit într-o lume aflată sub judecată, dar nu a găsit odihnă, nicio mulţumire, şi s-a întors pe arcă. Porumbelul reprezintă credinciosul din lumea aceasta. Corbul a plecat în lume şi i-a plăcut. Când a găsit un cadavru, probabil s-a gândit că a venit Împărăţia de o mie de ani! Un profesor îmi spunea cândva: „Chestiunea asta cu binele și răul – este relativă!” Avea dreptate, omeneşte vorbind... Dumnezeu este Cel care spune ce este bine şi ce este drept. Ce spune Dumnezeu este bine, nu ce spunea profesorul acela (căruia oricum, multe nu i se păreau greşite!) Dar ce spune Dumnezeu că este greşit chiar este greşit. Credinciosului i se spune: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume... “ (1 Ioan 2:15). Noi trăim astăzi într-o lume judecată. Suntem în lume, dar nu din lume. Trebuie să ne folosim de ea, dar nu să abuzăm de ea. Nu ar trebui să ne îndrăgostim de lume, ci să încercăm să-i câştigăm pe cei pierduţi şi să răspândim Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul nostru ne-a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). Să ne ocupăm de lucrul pe care-l avem de făcut aici, pe pământ: să răspândim Cuvântul lui Dumnezeu, acesta este lucrul cel mai important.

Porumbelul a recunoscut în ce fel de lume ajunsese şi nu a găsit un loc de odihnă. A găsit odihnă doar în arcă, iar arca aceasta ni-l prefigurează pe Hristos, dacă vreţi. Îngăduiţi-mi să vă întreb (înainte de a încheia): ce fel de pasăre sunteţi? Corb sau porumbel? Dacă eşti copil al lui Dumnezeu, ai două naturi, dar în care dintre ele trăieşti astăzi? Iubeşti lucrurile lui Dumnezeu sau nu?

Sper să dați răspunsuri în conformitate cu realitatea! Încheiem acum episodul de azi, sper să ne reîntâlnim data viitoare, când vom continua să ne punem întrebări care să ne ajute să aplicăm la noi înșine învățămintele Bibliei! În felul acesta se va vedea că nu atât ce aflăm/cunoaștem contează, cât ce schimbă în noi cele citite!