Geneza 8:13 - 9:17 | Itinerar Biblic | Episodul 19

Dragi prieteni, vă reamintesc: spuneam într-unul din episoadele de la începutul studiului cărții Geneza că prima parte a primei cărți a Bibliei este formată din primele 11 capitole (care ne ajută să înțelegem creația și intrarea păcatului în omenire); la rândul său, acest amplu pasaj poate fi împărțit în patru secvențe principale: crearea și răspândirea viețuitoarelor și omenirii (primele două capitole), căderea omului în păcat – următoarele două capitole, apoi potopul (cap. 5-9), și-n sfârșit semnificațiile și consecințele episodului Babel.

Iată-ne către finalul celei de-a treia secțiuni – cea consacrată redării judecății lui Dumnezeu prin apă. Reluăm citirea capitolului 8 din Geneza acolo unde rămăseserăm data trecută, la versetul 13:

În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase. (Gen. 8:13)

Asta înseamnă zece luni și jumătate, dar întreaga durată a Potopului a fost de un an și zece zile, calcul simplu care reiese din corelarea Gen. 7:11 / Gen. 8:14:

În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot (Gen. 8:14)

Avem și aici confirmarea că Potopul a fost universal. Nu fusese ceva cât să umple o piscină, sau fie – și o vale... puteţi fi siguri de asta! Tot pământul fusese acoperit, și-acum întreg pământul se uscase, redevenise locuibil.

S-au descoperit și au fost făcute publice destule dovezi care atestă că a fost vorba despre un potop universal care a acoperit tot pământul. Dr. J.E. Shelley, care a adoptat poziţia unui potop universal, afirma: „Cel mai izbitor exemplu în acest sens îl reprezintă mamuţii. Aceşti elefanţi au fost descoperiţi îngropaţi în aluviunile îngheţate din tundra siberiană, pe toată lungimea continentului Asia şi în Nordul Alaskăi şi al Canadei. Se găsesc în grupuri în zone mai înalte, nu înghesuiţi în mlaştini cu sutele sau miile.” El continuă prin a spune că, în urma cercetărilor efectuate asupra lor, s-a tras concluzia că au murit înecaţi. (Dacă doar s-ar fi împotmolit în mlaştini, ar fi murit de foame.)

„Cu cât înaintăm mai mult spre nord, cu atât sunt mai multe exemplare, până când solul insulelor din Marea Albă, din interiorul cercului arctic, este format în cea mai mare parte din oasele lor amestecate cu cele ale tigrilor, elanilor, urşilor şi boilor moscat, alături de trunchiuri de copaci şi arbori cu rădăcinile în sol. Acum nu mai sunt copaci în aceste regiuni, cei mai apropiaţi aflându-se la distanţe de sute, aproape mii de kilometri. Un mamut nu s-ar fi putut hrăni mai mult de trei luni pe an cu vegetaţia scundă care creşte acum în această regiune. Ar fi fost nevoie de tot ce creştea pe o suprafaţă de 260 kilometri pătraţi, pentru a-l menţine în viaţă pe unul dintre ei. Hrana găsită în stomacul lor constă din conifere, ramuri de păducel... Mamuţii aceştia au fost îngropaţi de vii în aluviuni, atunci când acestea erau încă proaspete, neîntărite. Atât ei, cât şi aluviunile au îngheţat brusc şi nu s-au mai dezgheţat niciodată (pentru că nu prezintă niciun semn de descompunere). Prin docurile Londrei s-a tranzitat și vândut fildeş provenind de la mamuţi vreme de peste o mie de ani. Muzeele de istorie naturală se aprovizionează cu oseminte, capete şi colţi de mamut de la magazinele de fildeş din porturile Londrei. Am văzut un asemenea cap care părea proaspăt şi era acoperit cu blana lui originală!” Dacă vă îndoiţi de caracterul universal al Potopului, veţi găsi aici dovezi în plus, ca să vă convingeți!

Citim mai departe din Geneza 8, de la versetul 15:

Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis: „Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine! Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.” Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie. (Gen. 8:15-19)

Dumnezeu era pe cale să încheie un legământ cu Noe. Vom fi martori la el în capitolul următor. Legământul încheiat cu Noe este foarte important – pentru că, deși l-a parafat cu Noe, în fapt l-a încheiat cu toată omenirea, inclusiv cu cei care trăiesc acum pe pământ. Deocamdată, luăm act de faptul că

Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot pe altar. (Gen. 8:20)

Am mai spus, înţelegem astfel de ce luase Noe câte şapte perechi dintre animalele și păsările curate, şi numai câte o pereche dintre celelalte... El urma să le ofere ca jertfă pe cele curate! Pentru că primul lucru pe care l-a făcut Noe când a ieşit din arcă a fost să construiască un altar şi să-I aducă Domnului o jertfă, o ardere de tot. Această ardere de tot, care anticipează persoana lui Isus Hristos, a fost oferită în temeiul acceptării de către Dumnezeu, şi ca laudă adusă Celui pe care Noe Îl recunoştea ca fiind Dumnezeu. Nu încape îndoială că acesta a fost unul dintre lucrurile care L-au determinat pe Dumnezeu să-Şi găsească plăcerea în Noe, în momentul acela...

Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.” (Gen. 8:21)

Puteţi să rețineți această promisiune ca fiind adevărată și cu totul vrednică de crezare. Dar gândindu-ne la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, ce puteţi spune despre tinereţea voastră? Erau atunci gândurile voastre rele, sau nu? Observăm în societatea contemporană răzvrătirea tineretului, ne dăm seama de direcţia în care se îndreaptă... Toată imaginaţia (conform traducerii engleze), toate întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţe, şi acest lucru nu se îmbunătăţeşte, indiferent de poziția sau starea omului!

Eram nu demult în vizită, într-un spital... Era trasă o perdea între paturi, dar puteam auzi cum vorbea pacienta de alături cu soţul ei. Parcă ar fi fost un concurs de înjurături între cei doi! N-am auzit în viața mea atâtea cuvinte urâte rostite între doi oameni... care se presupune că trebuiau să fi fost apropiați! Citez din nou: întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui. Este afirmaţia lui Dumnezeu făcută cu așa mult timp în urmă, dar atât de actuală! Cine ne-ar putea cunoaște mai bine ca El?!

Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea! (Gen. 8:22)

S-a sugerat că Potopul a fost un cataclism atât de grandios, care a generat o forță atât de colosală, încât a determinat modificări ale axei de înclinare a planetei... Cum ştiţi, axa Pământului nu este dreaptă. Suntem descentraţi, dacă vreţi. Centrul magnetic este diferit de centrul în jurul căruia ne rotim. Ceva care le-a defazat, pare că s-a întâmplat de-a lungul timpului, şi unii cred că acestea ar fi momentul și evenimentul cu pricina. Pământul se învârte, cumva, ca un titirez. Vă amintiţi, dacă v-aţi jucat vreodată cu așa ceva, că după ce se roteşte o vreme, viteza titirezului scade progresiv, şi-apoi se dezechilibrează. Cam ala se roteşte Pământul astăzi (şi drept rezultat avem patru anotimpuri!)...

Înainte de Potop, omul fusese invitat și ajutat să învețe câteva lucruri: (1) Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu devenise o realitate evidentă; (2) Revelaţia de la Dumnezeu fusese respinsă de om. Mărturia lui Noe nu i-a atins. (3) Reabilitarea, prin renunțare și pocăinţă, fusese total respinsă; nicio întoarcere la Dumnezeu nu se consemnează. Oamenii au refuzat calea de scăpare furnizată de Dumnezeu – timp de un veac, Noe nu a convins pe nimeni (Și nu din cauza lui!)! Acestea sunt cele trei aspecte importante: omul s-a răzvrătit, a respins revelaţia şi nu a existat pocăinţă. Ce trist, cât de costisitor! Pentru că, iată, pedeapsa lui Dumnezeu venită prin potop ține pământul în șah mai bine de un an de zile!

Viața este însă păstrată prin ceea ce s-a depozitat pe arca lui Noe. Iar odată cu întoarcerea pe uscat, Noe ocupă o poziţie unică. El este un nou cap, re-generatorul rasei umane, aceeaşi poziţie pe care o deţinuse Adam. Se spune că toţi suntem rude cu Adam, dar avem o rudă şi mai apropiată: toţi suntem înrudiţi cu și prin Noe. Într-un sens, Noe este tatăl nostru, al tuturor celor care trăim astăzi.

După ce în cap. 8 constatăm reînmugurirea civilizației umane post-diluviene, iată-ne, în cap. 9, în fața unui alt început – cel al vieții în noile condiții: un început radical, pus sub semnul legământului dintre Dumnezeu și Noe... și, prin el, cu fiecare dintre noi.

Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.” (Gen. 9:1)

Cuvântul umpleţi este semnificativ aici pentru că ştim că a existat o civilizaţie cu un stil de viață înainte de Potop, şi acum urmează să fie o altă civilizaţie în alte condiții și cu altă viețuire, după Potop. (Când i s-a spus lui Adam să umple pământul, presupunem că existau și înainte de Adam... fiinţe vii – nu ştiu cum să le numesc... aparțineau creaţiei lui Dumnezeu; orice altceva aş spune dincolo de aceste cuvinte este pură speculaţie!) Observaţi că primul lucru pe care i-l spune Dumnezeu lui Noe este tot: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul”. Rasa umană urma să se înmulţească şi să se răspândească. Amintiţi-vă că Dumnezeu a dat această poruncă în circumstanţe speciale. Noi care trăim azi o explozie demografică, ne dăm seama că pericolul suprapopulării este real. Noe se afla într-o cu totul altă postură: el şi familia lui erau singurii oameni din noua lume. Încercaţi să vă imaginaţi că sunteţi pe autostradă, mergeţi la muncă, sunt maşini în faţă, maşini în spate, maşini în dreapta şi în stânga, claxoane, un trafic infernal. Apoi, peste un an, când ieşiţi pe autostradă, nu mai este nicio maşină în afară de a voastră. Aţi putea să desfiinţaţi toate semafoarele. Nu mai este nevoie de ele pentru că sunteţi singurii care mai conduceţi pe acolo. Ar fi o experienţă inedită, nu-i aşa? Ei bine, cam aşa a fost cu Noe în vremea aceea. Iar Dumnezeu îl încurajează prin autoritatea și indicațiile pe care continuă să i le dea:

S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre! (Gen. 9:2)

O altă parte a legământului prevede faptul că omul este protejat şi declarat cel care stăpâneşte peste lumea animală. Presupun că înainte de potop lucrurile nu stăteau la fel. Se pare că omul nu obişnuia să mănânce carne, înainte... Toate animalele erau domestice (şi parcă nu prea eşti tentat să mănânci un animal de companie, nu?) Amintiţi-vă că animalele au venit la Noe când se apropia Potopul; se pare că nu le era deloc teamă de el. Ei bine, acum după diluviu, animalele se tem de om.

Într-un fel, omul este răspunzător pentru lumea animalelor. Felul în care le-a tratat omul constituie o istorie a cruzimii. Mânat de lăcomie sau inconștiență, omul a reușit să extermine destule specii de animale. Dacă nu ar fi intervenit autorităţile, braconierii ar fi măcelărit toate balenele din jurul insulelor Hawaii, pentru banii pe care-i puteau obţine de pe urma lor. Într-o vreme, au existat mari turme de bizoni în vestul Statelor Unite, dar și aceste animale au fost omorâte de om. Astăzi avem nevoie de rezervații în care să protejăm animale şi păsări. Trebuie să facem asta, pentru că tot multe specii de animale din întreaga lume sunt pe cale de dispariție. Omul este o creatură crudă, de fapt: lacomă! Am ajuns ca animalele să aibă nevoie de protecție față de acţiunile omului!

Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde. (Gen. 9:3)

Iată-L pe Dumnezeu conferind noii umanități o nouă direcție de nutriție, prin faptul că-i indică o nouă sursă de hrană. Înainte de Potop, Dumnezeu îi dăduse omului verdeața, plantele drept hrană. Acum îi spune lui Noe că poate să mănânce şi animale, deci carne... Există tot felul de diete, fiecare cu adepţii ei, şi în multe cazuri dieta face parte din religia unei persoane. Stăteam nu demult de vorbă cu o femeie care era vegetariană, opţiune pe care o păstra cu scrupulozitate, și pe care o inclusese și în sistemul ei de valori și încredințări, inclusiv religioase. A fost foarte încântată când a auzit că înainte de Potop oamenii nu mâncau carne. Mi-a spus că asta îi întărea convingerea că făcuse o alegere bună, și că toți oamenii ar trebui să fie vegetarieni, şi chiar și-a notat acest lucru. Mă gândesc însă că mai târziu a şters însemnarea, pentru că i-am spus: „Nu aş da atâta importanţă acestui lucru, dacă aş fi în locul dumneavoastră, pentru că să nu uităm, cei care au pierit în Potop au fost toţi vegetarieni. Dacă regimul alimentar le-ar fi îmbunătăţit cumva modul de viaţă la momentul acela, ei nu ar fi fost nimiciţi.”

Aici în Geneza 9:3 vedem că Dumnezeu îi permite omului să mănânce carne. Cu toate acestea (vers. 4), Dumnezeu interzice consumul de sânge:

Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi. (Gen. 9:4)

Sângele trebuie lăsat să se scurgă, pentru că este semn al vieţii. Scurgerea lui arată că animalul trebuie omorât rapid și cu blândeţe, să nu i se prelungească suferinţa. Și trebuie să fie cu adevărat mort în momentul începerii preparării hranei. Deşi îmi place vânătoarea ca sport, nu-mi place să împuşc prepeliţe, de exemplu, pentru că uneori doar rănesc biata pasăre şi aceasta se târăşte undeva unde nu pot s-o găsesc. Nu-mi place să fac asta! Dumnezeu spune că atunci când mâncaţi animale trebuie să vă asiguraţi că nu le mâncaţi cu tot cu sângele lor. Sângele ar trebui scurs, și ideal ar fi să existe și confirmarea că animalul nu a fost omorât cu brutalitate.

Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui. (Gen. 9:5)

Această afirmaţie interesantă are și azi relevanță, pentru că peste tot putem întâlni animale (chiar și domestice, sau de casă – precum câini sau pisici) care pot fi turbate... sau avem de-a face cu diverse rozătoare, purtători de diferite boli ce prezintă un pericol real pentru om.

A cincea şi ultima afirmaţie din această nouă reglementare este cea mai uimitoare:

Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui. (Gen. 9:6)

Aici Dumnezeu enunţă principiul guvernării şi protecţiei omului. El dă guvernului dreptul la pedeapsa cu moartea. Am văzut până acum, deci, că Dumnezeu îi poruncește omului să se înmulţească și să domnească peste animale, îi este permisă o nouă sursă de hrană, şi i se interzice să consume sânge. Acum vedem că îi este dat şi principiul guvernării, care stă la baza pedepsei cu moartea.

Modul de gândire al noii generaţii s-a îndepărtat foarte mult de Dumnezeu. Nu mai suntem orientați spre Biblie. Am putea spune că, mai degrabă, societatea dă dovadă de ignoranţă în această privinţă. Drept rezultat, avem judecători, avocaţi, politicieni corupți, incorecți, sau care militează pentru abrogarea pedepsei cu moartea. Au avut succes în multe cazuri şi cred că, într-un final, pedeapsa capitală va fi eliminată din cultura americană. În acelaşi timp, numărul infracţiunilor creşte şi se întâmplă cele mai oribile crime. Îmi dau seama că pedeapsa cu moartea nu mai consună cu spiritul umanist al vremii, dar personal cred că pedeapsa cu moartea are bază biblică şi stă la temelia guvernării. Autorităţile au dreptul de a lua viaţa cuiva care a luat deja viaţa altei persoane. De ce? Cred că este evident faptul că Dumnezeu a lăsat această lege, și principiul din saptele ei, astfel încât să protejeze viaţa omului.

Vieţile noastre nu mai sunt în siguranţă pe stradă, dar parcă nici în casele noastre! Deşi sunt convins că mulţi oficiali ar nega acest lucru, unul dintre motivele care stă la baza acestei situații este atitudinea noastră faţă de pedeapsa cu moartea. Dacă ştie că va plăti cu viaţa pentru că a ucis pe cineva, omul se va gândi de două ori înainte de a comite o crimă. Se poate pune azi şi problema legilor privind deţinerea de arme de foc. Dar problema nu este atât cu arma din mână, cât cu atitudinea inimii omului.

„Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om” – aceasta este o lege pe care ar fi bine să o includem din nou printre reglementările de bază şi să renunţăm la sentimentalisme. Toată omenirea a trecut la etapa guvernării umane (inclusiv neamurile). Vers. 6 din Gen. 9 („Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui”) este zic eu temelia guvernării umane. Această reglementare a guvernării popoarelor nu s-a schimbat.

Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ şi înmulţiţi-vă pe el! (Gen. 9:7)

Aici se repetă îndemnul dat în versetul 1... Citim și următoarele două versete:

Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el şi a zis: „Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi...” (Gen. 9:8-9)

„...sămânţa voastră care va veni după voi” include toată rasa umană.

„...cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.” (Gen. 9:10)

În acest legământ încheiat cu Noe, toate fiinţele create de Dumnezeu sunt incluse! Isaia scrie la un moment dat în profeţia sa că va veni o zi în care mielul şi leul vor sta împreună şi nu se vor răni sau nimici unul pe celălalt. În Epistola către Romani, Pavel spune că toată creaţia geme şi suferă durerile naşterii, în zilele noastre. Dumnezeu a făcut acest legământ cu Noe şi cu toată creaţia, până la instaurarea Împărăţiei Sale pe pământ – legământ valabil pentru toţi descendenţii lui Noe şi pentru „toate vieţuitoarele care sunt cu voi”.

Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul. (Gen. 9:11)

Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. Conform planului Său, Pământul nu va mai fi distrus vreodată prin potop. Data viitoare, judecata Sa asupra pământului va veni prin foc (găsim această afirmaţie în 2 Petru 3)!

În versetele 12-13 din Geneza 9, observăm o imagine a legământului şi un înţeles spiritual al acestuia. Este un fel de sacrament, dacă vreţi, pentru că este un semn care poate fi văzut, dar căruia îi sunt ataşate promisiuni.

Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ. (Gen. 9:12-13)

Curcubeul este, într-o oarecare măsură, un sacrament. Este simbolul legământului.

Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ. (Gen. 9:14-16)

Observaţi ce spune Dumnezeu: „Eu Mă voi uita la El” şi „Îmi voi aduce aminte”. Dumnezeu nu a spus: Voi îl veţi vedea, ci că El va vedea curcubeul... Se va uita la el, iar curcubeul va fi un legământ „veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ”. Ar trebui să ne simţim încurajaţi, ori de câte ori privim un curcubeu.

Şi Dumnezeu a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.” (Gen. 9:17)

Acesta este legământul lui Dumnezeu, nu doar cu Noe, cum am mai spus, ci cu orice fiinţă creată de El, care trăieşte pe pământ. Îngăduiţi-mi să spun din nou acest lucru: curcubeul poate fi numit sacrament, deoarece este un semn vizibil căruia îi sunt ataşate anumite promisiuni. Cina de Paşte, şarpele de aramă, lâna lui Ghedeon... iar în zilele noastre, botezul şi Cina Domnului sunt și ele alte asemenea semne.

Deci, ori de câte ori veți mai vedea curcubeul, amintiți-vă de Dumnezeu și legământul lui cu omenirea, cu fiecare din noi. Amintiți-vă de generozitatea, răbdarea, îndurarea lui Dumnezeu – și arătați-I că le prețuiți!

În ce ne privește, oricât am prețui momentele când suntem împreună, avem o limită alocată. Ne despărțim, așadar, acum – mulțumim pentru atenție... și până la viitoarea întâlnire - fiți binecuvântați!