Geneza 11:1-32 | Itinerar Biblic | Episodul 21

Dragi ascultători, mulțumim lui Dumnezeu că ne reîntâlnim – sănătoși la minte și la suflet, și sperăm că și la trup (iar dacă nu, tot lui Dumnezeu să-I cerem sănătate fizică, dar și înțelepciunea de a învăța ce trebuie din fiecare etapă a vieți, inclusiv din văile umbroase ale suferinței!)

Și spun asta și pentru că, uitându-ne în istorie, vedem cât de greu își deprinde omenirea învățămintele. N-am făcut-o când viața era mai simplă, e mult mai greu acum când suferim consecințele aglomerării pământului și ale stilului tot mai complicat și sofisticat de viață. Parcă nici nu ne vine să credem că a existat o vreme când (Gen. 11:1)

Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.

Nu se ştie sigur sau clar ce limbă vorbeau oamenii pe vremea aceea. Un prieten de-al meu, predicator din Texas, mi-a spus odată, în glumă: „Probabil că noi doi suntem singurii oameni care suntem de acord că limba vorbită înainte de Turnul Babel era texana.” Sincer să fiu, nu știu de unde ajunsese el la concluzia asta – fie și în glumă! – pentru că în ce mă privește sunt sigur că era vorba de o cu totul altă limbă. Sigur, n-am cum să ştiu care. Dar am tot mai mult convingerea că limba care se vorbea atunci este cea care se va vorbi şi în rai – o limbă mult mai bună, cu substantive, verbe și adjective mult mai clare şi mai precise.

Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo. (Gen. 11:2)

Oamenii au pornit „înspre răsărit” (sau „dinspre răsărit” în alte traduceri) și „au dat peste o câmpie în ţara Şinear”. Aceasta se afla în valea dintre Tigru şi Eufrat. Gen. 11:3 –

Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.

În această zonă nu există piatră, aşa că au fost nevoiţi să-şi confecţioneze cărămizi. Acest fapt în sine ne spune ceva despre cât de solide erau construcţiile. Cărămida este un material foarte răspândit în construcţii şi astăzi. Dar în cazul avut în vedere, cărămida a fost folosită din considerente practice, era o necesitate. Și sigur, erau mult mai primitive decât ce știm noi azi...

Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” (Gen. 11:4)

Observaţi că formularea este: „să ne zidim o cetate... să ne facem un nume...”. Oamenii aceia aveau o viziune greşită asupra poziţiei umanităţii. Părerea mea este că singurul scop al acestui turn era acela de a-i aduna pe oameni în acelaşi loc pentru o demonstraţie de putere. E de lăudat că aveau pornirea spre asociere, comunitate, dar motivația este confuză, dubioasă, periculoasă...

Turnul Babel era un templu piramidal (un așa-numit zigurat). Există multe ruine de zigurate în valea dintre Tigru şi Eufrat. Am văzut fotografii ale unor asemenea construcții, unul chiar din Ur, din Haldeea, unde a locuit Avraam. Era construit din cărămizi, era foarte solid şi avea un soi de drum în pantă ce șerpuia în spirală, lipit de construcția principală şi mergând până sus – unde se pare că era un altar pe care erau aduse jertfe umane în anumite situaţii. Mai târziu, acolo aveau să fie sacrificaţi copii, ca ofrande aduse diverşilor zei. Ulterior în istorie, toate acestea au fost puse în legătură cu ziguratul. Dar în vremea în care a fost construit, turnul Babel a reprezentat răzvrătirea omenirii împotriva lui Dumnezeu. Se pare că Nimrod este cel care a condus această mişcare. El a fost cel care a construit cetatea Babel şi, evident, şi Turnul Babel. Acesta trebuia să fie pentru el locul de unde să conducă un imperiu mondial, imperiu opus lui Dumnezeu.

Iar ca aceste planuri să poată fi îndeplinite, erau esenţiale două lucruri. În primul rând, avea nevoie de un centru de comandă, un fel de cartier general, o capitală. Acesta a fost motivul pentru care Nimrod a construit cetatea Babel. Aceasta era una dintre cerinţele necesare pentru împlinirea visului său de a crea un imperiu mondial. În al doilea rând, avea nevoie de un centru de acţiune, nu doar geografic, dar şi psihologic, ceva care să-i motiveze pe oameni, să-i inspire: o scânteie, un cântec, o chemare la luptă – un fel de loc de adunare, care să-i stimuleze pe oameni să se strângă sub acelaşi steag. Trebuia să existe o motivaţie, fie prin convingere, fie prin constrângere. Trebuia să existe şi un monument, un simbol.  Aşa cum, de exemplu, comuniştii se întâlneau la mormântul lui Lenin, în vremea lui Nimrod, Turnul Babel îndeplinea un astfel de rol. Expresia „Să ne facem un nume” arată o atitudine de sfidare şi de răzvrătire faţă de Dumnezeu şi trădează o ambiţie arogantă. 

Să vedem acum ce nu era Turnul Babel. Ei bine, nu era un loc de refugiu în caz de inundaţii. Nu a fost construit pe o înălţime, deasupra nivelului de inundaţie, aşa cum sugerează unii comentatori. Personal, consider această interpretare destul de puerilă. Este ca și cum ai spune că mausoleul lui Lenin este un loc de refugiu pentru cazul în care fluviul Volga iese din matcă! Nu, acest turn arată atitudinea arogantă, sfidătoare şi răzvrătită a omului faţă de Dumnezeu. Dumnezeu a spus că omenirea se va împrăştia pe pământ, care va fi astfel repopulat. La care omul răspunde, împotrivitor și trufaș: „În niciun caz! Nu ne vom împrăştia, dimpotrivă: ne vom strânge la un loc. Ne-am săturat de Tine!”

Deci Turnul Babel era împotriva lui Dumnezeu. Dar Turnul Babel era un simbol religios, un zigurat. Peste tot în această câmpie se găsesc ruine de zigurate. Acestea erau locuri unde oamenii venerau creaţia, şi nu Creatorul. Unele zigurate aveau baza rotundă, la altele era pătrată, dar toate aveau o cale prin care se ajungea până sus... iar acolo sus, oamenii venerau soarele, luna şi stelele. Practic pe acestea le vedeau. Şi mai ştiau şi că nu va mai veni vreodată un alt potop... oricum, probabil că se gândeau că Dumnezeu fusese destul de rău dacă trimisese potopul!

Observaţi acum reacţia lui Dumnezeu faţă de Turnul Babel (Gen. 11:5-6):

Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.

Iată o afirmaţie care pe mine mă uimește. Din moment ce toţi oamenii vorbeau aceeaşi limbă, nu exista o barieră lingvistică. Se puteau întâlni toţi şi puteau să-şi împărtăşească toate cunoştinţele şi toate resursele. „Acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.” Aflăm de aici că natura umană este decăzută şi că, în ciuda Potopului, omul este depravat. Dumnezeu nu putea ignora această mişcare de răzvrătire, pentru că-L viza, era îndreptată împotriva Lui. Dumnezeu va crea un zid de protecţie, va pune o barieră între oameni – un lucru necesar, câtă vreme omul s-a dovedit o fiinţă capabilă de foarte multe lucruri. Poate ajunge pe lună şi poate zbura cu avionul. Sunt încă uimit de faptul că pot zbura într-un avion la opt-zece kilometri altitudine, şi în timpul acela să savurez o mâncare delicioasă. Sincer să fiu, încă nu pot să înţeleg în totalitate lucrurile acestea. Pare de necrezut, dar omul a făcut acest lucru posibil. El este o creatură foarte competentă.

Înţelegem astfel ce-ar putea face omenirea, dacă toţi oamenii ar avea aceeaşi limbă şi aceeași pornire împotriva lui Dumnezeu. Aşa că observaţi ce face Creatorul:

Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului. (Gen. 11:7-9)

Iată deci cum au fost oamenii împrăştiați pe toată faţa pământului. Ei erau împreună, în acţiunile și manifestările rebeliunii lor, dar... ajung să nu se mai înţeleagă între ei. Ştiţi că bariera lingvistică este mai puternică decât Marele zid chinezesc. Este mai mare şi mai eficientă decât Zidul Berlinului. Această barieră îi desparte pe oameni şi este mai puternică decât orice graniţă sau ocean. Sunt mulţi oameni care susţin că limbile s-au dezvoltat şi au evoluat pe parcurs. Dar Dumnezeu spune că El le-a încurcat limba, astfel încât chiar atunci, în timp ce construiau, nu s-au mai putut înţelege între ei. Proiectul de construcţie a fost oprit şi oamenii s-au îndepărtat de Babel, răspândindu-se în toate direcţiile.

Acesta este un lucru formidabil. Avem aici un soi de „vorbire în limbi”, dar altfel decât în Fapte 2; acolo a fost un mijloc pentru înțelegere, aici din cauza ei oamenii nu s-au mai putut înţelege. Este atât un miracol al rostirii, cât şi un miracol al receptării/auzirii. Ei vorbeau limbi diferite, iar cei ce îi auzeau, nu puteau să-i  înţeleagă.

Daţi-mi voie să vă pun o întrebare: a fost aceasta o binecuvântare deghizată? Sau a fost un blestem asupra omenirii? Din perspectiva lui Dumnezeu, a fost o binecuvântare. De vreme ce omul se depărta de Dumnezeu şi evolua într-o direcţie greşită, aceasta a fost judecata pentru faptele lor. De-a lungul timpului, omenirea a fost divizată, şi acest aspect a fost un impediment pentru noi. Observ că, în zilele noastre, aceste limite și obstacole sunt înlăturate prin călătoriile cu avionul, sateliți... prin radio, televiziune, media în general, și în special tehnologia digitală. Zidurile și barierele cad precum zidurile Ierihonului, și este unul din motivele pentru care eu cred că Dumnezeu vine să ne judece din nou.

Revenind la evenimentul oarecum asemănător din Ziua Cincizecimii, repet: acolo a fost vorba de o altă minune legată de vorbirea în diferite limbi, dar în cazul acela ştim că Evanghelia a fost vestită în toate limbile înţelese de cei prezenţi. Nu era vorba despre a vorbi în limbi neînţelese de nimeni – vorbirea în limbi de atunci nu implica aşa ceva. În Ziua Cincizecimii, Dumnezeu vine cu un răspuns, cu o replică la Turnul Babel... Dumnezeu spune omenirii: „Am un mesaj pentru voi, şi vi-l transmit pe limba voastră!”

Dumnezeu Însuşi a făcut posibil acest lucru, iar în prezent Biblia este tradusă în mai multe limbi decât oricare altă carte. Chiar şi acum continuă să fie tradusă în alte limbi şi dialecte şi este transmisă la sute de triburi de pe întreg pământul. Evanghelia este pentru toţi oamenii, iar motivul pentru care Dumnezeu a făcut posibilă vorbirea în limbi a fost cu scopul de a arăta omenirii că El a ripostat faţă de construirea Turnului Babel.

Și omenirea de astăzi își proclamă emanciparea față de Dumnezeu, iar cei ce-L acceptă totuși, se poartă ca și cum n-ar crede că lui Dumnezeu Îi și pasă de omenire. Cu toate acestea, Creatorul are și astăzi același mesaj de mântuire pentru omenire, care este valabil și acum. Pentru a beneficia de el, omul nu are nimic de făcut, și nu trebuie să se înhame la construcții sau aventuri imposibile. Ce trebuia făcut a fost făcut, nu mai este nevoie ca omul să încerce să-şi câştige izbăvirea, mântuirea, salvarea... Trebuie doar să asculte mesajul lui Dumnezeu, și să-i dea curs – îndreptându-se spre El. Mesajul Evangheliei este și pentru tine, indiferent unde eşti şi ce limbă vorbeşti. Pentru tine este acest mesaj! Spunea cineva: Dacă ai fi fost singurul păcătos din univers, Hristos Și-ar fi dat viața și doar pentru tine! Dar mântuirea câștigată de El este pentru toate popoarele pământului, indiferent de rasă, gen, cetățenie, cultură, ocupație... În ultima carte din Biblie (Apoc. 7:9) ni se spune că în viitorul noii creații, vom fi adunaţi în prezenţa Sa „...o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă...”.

În ciuda lui Nimrod, Turnul Babel nu s-a finalizat, a dispărut! A rămas, da, amintirea intenției, și simbolul trufiei și răzvrătirii omenești. În ciuda lui Antihrist, Împărăția și domnia lui Hristos vor fi eterne, și-mpreună cu El: toți răscumpărații din poporul Lui, prin pocăință, credință, sfințire (care include și faptele bune ale neprihănirii, făcute ca urmare a nașterii din nou, și nu pentru a fi mântuiți!)

Ne apropiem încet și sigur de capătul primeia dintre cele două diviziuni majore în care am convenit de la început că putem împărți, spre simplificare și mai bună înțelegere, cartea Geneza - respectiv primele 11 capitole... în care ne-am oprit asupra creației, căderii, potopului și turnului Babel – ca momente determinante ale începuturilor vieții și omenirii pe pământ. Am parcurs și o parte din multele genealogii, inevitabile – veți zice: inutile, dar vă asigurăm relevante și importante pentru mulți, în vederea argumentării credinței și apartenenței lor. Am luat notă de genealogiile celor trei fii ai lui Noe (Iafet, Ham și Sem), și-am sugerat și câteva dintre popoarele contemporane care se trag din aceștia...

Cred că vă amintiți că în episoadele precedente v-am atras atenția că pe tot parcursul Bibliei, Dumnezeu se ocupă de liniile genealogice după un acelaşi model, redând  la început linia respinsă, spunând ceva despre ea, și-apoi renunţând la subiect şi nemairevenind asupra lui. Iar apoi se ocupă de linia genealogică acceptată, cea care conduce spre Domnul Isus Hristos – în cazul de față, spița semitică. În continuare, deodată cu Scriptura, ne vom concentra și noi pe descendenţii lui Sem, și practic istoria lor o vom urmări pe măsură ce răsfoim Vechiul Testament și medităm la cele citite – Geneza 11, de la vers. 10:

Iată spiţa neamului lui Sem: La vârsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop. După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cinci sute de ani şi a născut fii şi fiice. La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah. După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patru sute trei ani şi a născut fii şi fiice. La vârsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber. După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patru sute trei ani şi a născut fii şi fiice. La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg. După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani şi a născut fii şi fiice. La vârsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu. După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani şi a născut fii şi fiice. La vârsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug. După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute şapte ani şi a născut fii şi fiice. La vârsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor. După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani şi a născut fii şi fiice. (Geneza 11:10-23)

După ce-am parcurs deci toată genealogia lui Sem, ajungem și la versetele care ne interesează (Gen. 11:24-25) și citim:

La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah. După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.

Aţi observat, cred, că urmărim linia descendenţilor lui Terah. De ce descendenţii lui Terah? Răspunusl ne vine din versetul următor:

La vârsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. (Gen. 11:26)

Așadar, vom urmări în continuare istoria și descendenţii lui Avram, pe care îl ştim mai mult ca Avraam. Vom avansa pe linia descendenţilor lui Sem şi vom parcurge restul Bibliei urmărind acest fir. Cuvântul lui Dumnezeu ne va prezenta istoria, pe această linie genealogică, până la crucea lui Hristos. Dumnezeu a consemnat toate aceste aspecte ca un fel de introducere; El a arătat omului că este păcătos.

În istoria lui Cain şi Abel, observăm cum Cain nu a conştientizat faptul că este un păcătos. Vedem cum se manifestă mândria în viaţa acestui om. În perioada premergătoare Potopului, era de notorietate și larg răspândită păcătoșenia cea mai profundă – aflăm că toată omenirea trăia și găsea plăcere în păcatele trupului. Ei tolerau destrăbălarea și violenţa, şi toate gândurile lor erau rele. Oamenii nu-și dădeau seama c-ar fi avut nevoie de Dumnezeu, erau surzi la cuvântul lui Dumnezeu, morţi faţă de El, morţi în stricăciune şi păcat. Dumnezeu i-a tot atenționat și invitat prin Noe, dar ei le-au respins sistematic, şi au ales să trăiască în continuare în plăerile distrugătoare ale trupului. Mai târziu, la Turnul Babel vedem păcatele deliberate, voite; răzvrătire împotriva lui Dumnezeu – iată ce a însemnat, de fapt și pe scurt, Turnul Babel.

Nu cumva aveţi şi voi un mic Turn Babel pe care vi l-aţi construit singuri? V-aţi răzvrătit faţă de Dumnezeu? Ei bine, răzvrătirea faţă de Dumnezeu este o caracteristică a naturii umane. Iată o ilustrație care spune multe în acest sens: personajul principal este un băiețel, Willy, un tip arţăgos și foarte neascultător, cu care mama lui avea adesea probleme. Într-o seară a fost nevoită să-l pedepsească, și l-a pus la colţ. L-a dus într-o cameră dosnică, și l-a lăsat singur acolo, în genunchi cu faţa la perete, iar ea a plecat înapoi în sufragerie, unde era restul familiei. După un timp, a auzit un zgomot şi a strigat: „Willy, nu cumva te-ai ridicat în picioare?” El a răspuns: „Nu, mamă, stau jos, dar în sinea mea sunt în picioare!”

Credeţi-mă: în ziua de astăzi sunt foarte mulţi oameni care stau în picioare înlăuntrul lor, sunt împotriva lui Dumnezeu, și-au construit propriul Turn Babel... se mândresc cu opoziția lor, cu faptul că sunt altfel – adică nu țin seama de Cel ce i-a creat!

Pe linia descendenţei ce duce la Hristos, avem în continuare urmaşii lui Terah:

Iată spiţa neamului lui Terah: Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. – Haran a născut pe Lot. Şi Haran a murit în faţa tatălui său, Terah, în ţara în care se născuse, în Ur, în Haldeea. – Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi. Sarai era stearpă: n-avea copii deloc. Terah a luat pe fiul său, Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, nora sa, nevasta fiului său, Avram. Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo. (Gen. 11:27-31)

Numele Haran înseamnă întârziere.

Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran. (Gen. 11:32)

Aceste detalii istorice ne pregătesc pentru ceea ce va urma – o narațiune în care vom urmări viaţa lui Avram și-a descendenților, iar relatarea despre ei începe în capitolul următor.

Din acest moment, cartea Geneza – şi în fond, toată Biblia – ia o altă întorsătură. Nu uitați de Marele Canion din Geneza: primele unsprezece capitole sunt pe o parte, iar ultimele 39 de cealaltă parte a acestui „canion”. Primele unsprezece capitole acoperă o perioadă de 2000 de ani, tot atât cât restul Bibliei la un loc. În contrast cu primele unsprezece capitole, capitolele de la 12 la 50 cuprind o perioadă de 350 de ani. În primele 11 capitole am văzut patru momente esențiale din istoria omenirii: Creaţia, Căderea, Potopul, Turnul Babel, acestea fiind patru dintre cele mai importante evenimente ce s-au desfăşurat pe o perioadă îndelungată de timp. Următoarele capitole, mai precis restul primei cărți din Biblie, se vor concentra cu precădere pe patru personaje majore ale Vechiului Testament, figuri majore și pilduitoare, eroi fondatori și părinții poporului evreu: Avraam, Isaac, Iacov și Iosif.     Cum spuneam, capitolul care ne stă înainte – 12 – ne duce de cealaltă parte a „Marelui Canion” care străbate cartea Geneza. Atmosfera este cu totul alta pe partea aceasta, şi vom încetini ritmul, de la galop la pas de plimbare... Atenţia se mută (cum spuneam) de la evenimente – unele de-a dreptul copleşitoare – la oameni, la persoane. Nu toţi cei vor fi prezentaţi au fost extrem de pilduitori sau eminamente pozitivi, dar cu toţii au fost personalităţi importante.

Cuvântul lui Dumnezeu abundă în personaje de căpătâi – pentru că rostul Cărții este să ne și educe, dar să ne și convingă prin fapte și personaje autentice. În această primă secțiune biblică (Geneza/Facerea) sunt prezentate patru personaje deosebite... şi vor urma multe altele, mai toate: nume importante, în următoarele cărţi din Biblie.

În toate evenimentele majore din primele capitole biblice (creaţia, căderea omului în păcat, potopul, turnul Babel), observăm că Dumnezeu S-a relaţionat la omenire, în general. În afară de Adam şi Avraam, Dumnezeu nu S-a mai arătat nimănui, El trata întreaga omenire ca pe un întreg. Există, însă, această schimbare radicală din capitolul 12, pe care am anunțat-o... Acum ne sunt prezentate individualităţi, și Dumnezeu nu va mai lucra cu evenimente, ci în principal cu câte-un om, prin care va și crea și edifica un popor special.

Ce bucurie să înțelegem de aici că Dumnezeu ne tratează și ne vede nu doar ca angrenaj supus legilor istorice, nu doar ca mulțime – popor răscumpărat, Biserica, suma aleșilor credincioși Creatorului – ci și pe fiecare-n parte, ca individ! El are (fiți convinși de asta!) o voie, un plan și-un program cu și prin fiecare din noi, ca parte a amplului program și popor care se numește noua societate a lui Dumnezeu, întemeiată pe baza pocăinței și credinței în jertfa, învierea și revenirea lui Isus Hristos!

Aceasta este foarte pe scurt istoria și perspectiva planului de mântuire al lui Dumnezeu, revelat de Cuvântul Său scris, Biblia... pe care vom continua s-o răsfoim pe-ndelete data viitoare... Până atunci, vă las (și să ne reîntâlnim) cu bine!