Geneza 17:1-27 | Itinerar Biblic | Episodul 26

Stimați ascultători, în călătoria noastră biblică – care n-a depășit încă faza începuturilor – continuăm să-l urmărim pe omul declarat „prietenul lui Dumnezeu”, și care a fost un pion și-un pilon important în concretizarea planului divin de răscumpărare a omului și-n întemeierea unui popor special – ne referim aici atât la evrei, cât și la Biserică. Deși provenea dintr-o familie păgână, deși nu era tocmai perfect (așa cum deja am văzut), Avram avea în el dorința și credința pocăinței și-a întoarcerii la Dumnezeu; acest lucru a fost apreciat și răsplătit cu vârf și-ndesat de Creator, care alege să i Se arate acestui bărbat în repetate rânduri, să-l testeze, și să-l convingă să îndeplinească directivele divine.

Dacă în Gen. cap. 15 se consumase o asemenea întâlnire copleșitoare, în cap. 16 îl vedem pe Avram plătind din nou tribut firii pământești, fapt pentru care într-un moment de slăbiciune (de parcă Dumnezeu nu i-ar fi promis niciodată nimic!) dă curs propunerii Saraiei – ceea ce duce la naşterea lui Ismael.

Mulţi sunt de părere că cel mai impresionant capitol din cartea Geneza este capitolul 17. Aici vedem credincioșia îndelung-răbdătoare a lui Dumnezeu, care face un legământ cu Avram şi întăreşte promisiunea unui fiu. Îl asigură că nu Ismael este fiul promis. Dintr-un anumit punct de vedere, acest capitol este o cheie a cărţii Geneza, şi ar putea fi chiar cheia întregii Biblii. Legământul lui Dumnezeu cu Avram are două aspecte importante: urmaşii promiși lui Avram şi ţara promisă. Vom constata că Dumnezeu i Se revelează lui Avram cu un nume nou – El Shaddai, Cel Atotputernic – şi îi dă lui Avram un nume nou. De ce e important acest lucru? Pentru că întărește credința într-un Dumnezeu omnipotent care-Și ține făgăduințele! Avram înseamnă „părinte măreţ”, Avraam înseamnă „părinte al unei mulţimi”. Și de asemenea se va preciza fără echivoc că acest popor, această mulțime nu vine prin/din/de la Ismael, pentru că nu el este fiul pe care Dumnezeu i l-a promis!

Reluăm lectura comentată a Genezei cu primul verset din cap. 17:

Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană. (Gen. 17:1)

Gândiţi-vă la acest lucru: Avram era în vârstă de optzeci şi şase de ani când s-a născut Ismael, și au mai trecut încă paisprezece ani până când s-a născut Isaac!

Domnul i Se arată deci lui Avram și Se prezintă cu un nume nou: „Eu sunt  Dumnezeul cel Atotputernic [El Shaddai]. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.” Sub acest nume – El Shaddai, Cel Atotputernic – aici Se prezintă Dumnezeu pentru prima oară!

Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.” (Gen 17:2)

În acest capitol 17, un cuvânt-cheie este legământ, care apare de treisprezece ori. Cred că sunteți de acord că, din moment ce noțiunea apare de treisprezece ori în douăzeci şi şapte de versete, pare evident că Dumnezeu se ocupă special de legământ. Cum am mai spus, aceasta era a cincea apariţie a lui Dumnezeu înaintea lui Avram. Dumnezeu vine nu doar pentru a face legământul, ci şi pentru a-Şi reafirma promisiunea unui fiu pentru Avram, ceea ce îl scoate complet din discuţie pe Ismael.

Apostolul Pavel, în epistola către Romani capitolul patru, subliniază importanța momentului, când scrie (în vers. 19): „Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.”

Putem spune că pântecul Sarei era mai degrabă un fel de mormânt – mai aproape de moarte decât de viață, dar prin intervenția miraculoasă a Celui Atotputernic, din moarte apare viaţa: Isaac se naște! Pavel încheie Romani 4 spunând despre Isus Hristos că: „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” (Rom. 4:25). Să creeze viaţă acolo unde este moarte – aceasta este promisiunea pe care o face Dumnezeu acestui om. Avram are 99 de ani, ceea ce înseamnă că Sara are 89 de ani. Când s-a născut Isaac, Avram era Avraam și avea 100 de ani, iar Sarai era Sara și avea 90. Citim mai departe Gen. 17:3-4

Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel: „Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.

Dumnezeu îi promite lui Avram că va fi, și se va numi, „tatăl multor neamuri”. Cred că putem spune că omul acesta a avut mai mulţi fii decât oricare altul care a trăit pe pământ, cel puţin din câte ştim noi. Să ne gândim: timp de patru sute de ani au existat două mari linii genealogice, una prin Isaac şi una prin Ismael, iar în fiecare dintre acestea au existat milioane de urmaşi. Ce familie! Ce cămin! Să adăugăm și moştenirea spirituală, întrucât – pe lângă evrei și musulmani – și creştinii sunt urmaşi ai lui Avraam prin credinţa în Hristos. În Romani 4:16 Pavel face referire la Avraam şi îl numeşte: „tatăl nostru al tuturor”, adică al credincioşilor creștini, evrei, şi arabi. Gândiţi-vă ce mulțimi de oameni! Dumnezeu spune aici „vei fi tatăl multor neamuri” şi S-a ţinut întru totul de promisiune.

Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri. (Gen. 17:5)

Cum am mai spus: Avram înseamnă „părinte măreţ”, sau „părinte preamărit”. Avraam înseamnă „părinte al unei mulţimi”. Dați-mi voie să vă spun o istorie, pentru a evidenţia un aspect al credinţei lui Avram.

Se spune că Avram şi Sarai s-au trezit într-o bună dimineaţă, în timp ce trebăluiau în jurul cortului, cu un grup de negustori în trecere prin mica lor oază de pe malul Hebronului. Avram le iese în întâmpinare şi negustorii îl întreabă dacă are apă pentru cămilele lor. Un lucru pe care trebuie să-l știți este că în perioada aceea erau mulţi oameni ospitalieri. Noi vorbim acum despre perioada respectivă ca despre epoca de piatră, o perioadă îngrozitoare. Dar ţin să vă spun că, în vremea aceea, nu se putea ca un străin să străbată ţara fără ca cineva să-şi deschidă uşa, să-l găzduiască şi să aibă grijă de orice ar fi avut nevoie. 

(Se pare că ospitalitatea a rămas și azi o valoare importantă la popoarele din zonă)

Dacă vii acum prin orașele noastre occidentale și moderne, nu ştiu prea mulți care ar mai deschide ușa unui străin, cu toate că există destul de multe comunităţi de creştini în această zonă. Cultura noastră este complet diferită de cultura din vremea aceea. Cu siguranţă, avem altă scală de ospitalitate decât cea pe care o arătau oamenii de-atunci.

Avram se duce deci să vorbească cu străinii respectivi şi probabil că a urmat o conversaţie... care se poate să fi sunat cam aşa: „Bun venit! Luați loc, simţiţi-vă ca acasă, vă aduc imediat ce vă trebuie. Doriţi să rămâneţi la noi pentru o perioadă?”. Ei răspund: „Nu, suntem într-o călătorie cu nişte treburi şi trebuie să ajungem cât mai repede în Egipt.” Unul dintre negustori spune: „Eu mă numesc Allah”, un altul spune: „Eu mă numesc Ali Baba. Tu cum te numeşti?”. Avram le răspunde: „Numele meu este Părinte Măreţ.” La care musafirii murmură admirativ și întreabă: „Câți băieți și câte fete?” Avram le răspunde: „Nu am copii!” De data asta bărbaţii râd şi întreabă: „Vrei să spui că te numeşti Avram și nu ai copii? Cum poţi fi părinte măreț, fără copii?” Şi pleacă mai departe prin deşert, amuzaţi de situaţie.

Peste şase luni, aceşti oameni se întorc. Când Avraam iese din nou să-i întâmpine, ei încep să râdă şi îi spun: „Bună ziua, Părinte Măreţ!” Dar el le răspunde: „Numele meu nu mai este Părinte Măreţ, mă numesc Părinte al unei mulţimi.” Negustorii răspund: „Trebuie să ți se fi născut niște gemeni, între timp!” Dar după ce Avraam le spune: „Nu, nu am niciun copil încă...”, ei încep să râdă de-a binelea şi răspund: „Asta e chiar de neînțeles!”

Să recunoaștem că nu-i ceva obișnuit să părinte înainte de a avea copii. La vremea aceea, Avraam era părinte al unei mulţimi doar prin credinţă. Astăzi însă, după patru mii de ani, uitându-ne în urmă putem afirma că Dumnezeu Şi-a respectat pe deplin promisiunea. Numele acestui om a rămas Avraam, tatăl unei mulţimi.

Și asta, pentru că s-a încrezut în Dumnezeu, care iată ce legământ face cu Avraam:

Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi. Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. (Gen. 17:6-7)

Cred că ați reținut atributul rostit de Însuși Dumnezeu cu referire la legământul încheiat cu Avraam: veșnic... Un legământ veşnic. Deci dacă este veşnic, este valabil şi astăzi. Dumnezeu l-a făcut cu Avraam și urmașii lui... dar Dumnezeu ne-a avut în vedere și pe noi: mi-a promis mie şi v-a promis şi vouă viaţă veşnică, dacă ne vom încrede în Hristos – este un legământ făcut de Dumnezeu. Dacă El nu Şi-ar fi respectat legământul cu Avraam, atunci v-ați putea întreba ce se va alege de legământul vostru! Dar fiţi convinşi că Dumnezeu Şi-a respectat legământul cu Avraam... şi-l va respecta şi pe cel făcut cu fiecare dintre voi!

Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” (Gen. 17:8)

Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Eu voi...”, „(Eu) te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi... (Eu) voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine... (Eu) îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică.”

Dumnezeu a făcut un legământ veşnic cu acest popor – un legământ care nu va putea fi desfiinţat uşor, şi în mod sigur nu va expira niciodată. Dumnezeu nu le-a oferit un teren cu chirie pe o perioadă limitată, ci le-a oferit o posesiune veşnică.

Poporul evreu s-a aflat în ţara aceea în trei rânduri. Era ţara lor, dar e interesant că

ei o moştenesc doar în anumite condiţii. În primul rând, Dumnezeu i-a trimis în Egipt; au ajuns acolo o familie şi au ieşit de acolo o adevărată naţiune, de cel puţin un milion şi jumătate de oameni. Apoi, au fost scoşi din ţara lor şi duşi în robie în Babilon, ca urmare a faptului că se depărtaseră de Dumnezeu şi practicau idolatria... și s-au întors după 70 de ani. Şi mai știm că au fost alungaţi din nou din ţara lor în anul 70 d.Hr., după ce L-au respins pe Mesia. Iar de atunci, poporul evreu nu s-a mai întors niciodată pe de-a-ntregul în ţară. Dumnezeu a profeţit că vor fi scoşi din ţară de trei ori şi se vor întoarce înapoi de trei ori. S-au întors de două ori (personal, nu consider că actuala revenire în ţara lor este completă). Eu înţeleg că, atunci când se vor întoarce, va fi pentru totdeauna, nu vor mai pleca niciodată. Când Dumnezeu îi va aduce pe toţi evreii înapoi în ţara lor, va începe Împărăţia de o mie de ani! Citim în continuare Gen. 17 vers. 9-11

Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam. Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi.”

Circumcizia este semnul vizibil al legământului. Israeliţii nu se circumcid pentru a deveni părtaşi ai legământului, ci fac acest lucru pentru că au legământul lui Dumnezeu. La fel putem spune despre relația dintre credincios și faptele bune: nu facem fapte bune pentru a ne câştiga mântuirea, ci facem fapte bune pentru că am fost deja mântuiţi! Când am plecat de acasă, tânăr fiind, singurul lucru care m-a împiedicat să devin un răzvrătit a fost gândul la tatăl meu. Îmi spuneam: „Nu voi face acest lucru, sau nu voi intra în locul acesta, pentru că sunt un fiu al tatălui meu!” Îmi interziceam anumite lucruri datorită tatălui meu. Dar evident, nu pot spune că am devenit fiul lui pentru că am făcut anumite lucruri sau pentru că m-am abţinut să fac alte lucruri. Eu eram deja fiul lui! Și de-aia am trăit aşa cum am trăit. Semnul legământului era circumcizia. Circumcizia nu face parte din legământ; este doar semnul care indică prezenţa legământului. Gen 17:12 –

La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău.

Aţi observat cât de minuţioase sunt datele istorice ce trimit spre naşterea lui Hristos? Toată legea a fost dată în legătură directă cu naşterea acestui copil. Este menţionat faptul că El era fiul lui Avraam, fiul lui David. El făcea parte din această linie şi a fost circumcis în a opta zi. A fost „născut sub lege”, după cum menţionează Pavel în Galateni 4:4.

Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă, cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic. (Gen. 17:13)

Repet: circumcizia este semnul legământului. Israeliții nu trebuiau să facă acest lucru pentru a intra în acest legământ. Dumnezeu făcuse deja legământul cu ei. Acest lucru este foarte important, și este valabil şi astăzi. Mulţi oameni cred că dacă vin la biserică sau dacă sunt botezaţi atunci sunt mântuiţi. Dar nu este adevărat! Nu poţi face nimic pentru a primi mântuirea. Dacă eşti mântuit, atunci cred că vei face ambele lucruri – te vei duce la o biserică şi te vei boteza – dar nu faci aceste lucruri pentru a fi mântuit, ci pentru că... Să nu punem căruţa înaintea cailor! Sunt lucruri simple, clare, adevărate și importante!

Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui să         fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu (Gen. 17:14)

Faptul că au existat oameni care nu L-au ascultat pe Dumnezeu (aproape tot poporul s-a răzvrătit, după ieșirea din Egipt) nu a însemnat ruperea legământului. Neascultarea are ca efect doar pedepsirea celui care nu ascultă, dar în ceea ce priveşte poporul evreu, nimeni, nicio persoană şi niciun grup de persoane nu ar putea desfiinţa legământul pe care L-a făcut Dumnezeu cu Avraam şi cu urmaşii lui. Acesta este un legământ veşnic. Omul care a încălcat legământul este nimicit, dar legământul rămâne valabil. Este minunat lucrul acesta!

Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei să fie Sara... (Gen. 17:15)

Numele ei era Sarai înainte, iar acum îi este schimbat în Sara.

...Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.” (Gen. 17:15)

Logic: dacă Avraam e „tatăl multor neamuri”, atunci și Sara e „mama multor neamuri”.

Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” (Gen. 17:15)

Bătrânul Avraam a râs. Nu cred că a fost un râs al necredinţei, ci pur şi simplu de bucurie că i se va întâmpla asta! Cred că mulți aţi avut parte de așa ceva... Se întâmplă din când în când să avem parte de câte o experienţă atât de uimitoare din partea lui Dumnezeu, că ne vine pur şi simplu să râdem. Nu ştii cum să reacţionezi altfel decât să te bucuri. Aşa ceva nu se mai auzise până atunci. Ştim că Sara era stearpă şi Avraam era bătrân – aţi observat cum descrie Pavel această situaţie? „După cum este scris: «Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.» El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: «Aşa va fi sămânţa ta.» Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta «i-a fost socotită ca neprihănire.»“ (Rom. 4:17–22). Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi a fost pur şi simplu copleşit de măreţia şi bunătatea Lui!

Dar apoi, un gând îi trece ca o săgeată prin minte: fiul lui Ismael.

       Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” (Gen. 17:18)

Se gândește Avraam: „O, Doamne, copilul acesta a crescut în casa mea...” Avraam este afectat de ce se va întâmpla cu Ismael. Băiatul avea paisprezece ani când Avraam l-a trimis de acasă, cum vom vedea mai târziu. Nu cred că Avraam l-a mai văzut vreodată de atunci. Nu ştiu ce părere aveţi voi despre Ismael, dar el era fiul lui Avraam şi Avraam îl iubea. A fost o lovitură grea pentru tată, când a fost nevoit să-l alunge.

Cred că Avraam s-o fi gândit de foarte multe ori: „Ce greşeală am făcut că am intrat la Agar!” Într-adevăr, a fost un păcat care a avut consecinţe nu numai pentru Avraam! Să nu vă-nchipuiți că păcatul este ceva uşor sau peste care poţi trece cu uşurinţă. „Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Gal. 6:7). Omul va secera nu ceva asemănător, ci exact ceea ce a semănat!

Şi Avraam este nevoit să culeagă roadele.

Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.” (Gen. 17:19)

Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Nu îl voi accepta pe Ismael. Acest copil a fost o greşeală.” Să nu credeți că Dumnezeu este de acord cu poligamia, doar pentru că apare în Biblie. Eu observ aici că nu este deloc de acord cu aşa ceva. Gen. 17:20-21:

„Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare. Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.”

Dumnezeu Îşi respectă promisiunea făcută. El nu va renunţa şi nu va accepta alte condiţii pentru acest legământ, ci face exact ce a spus că va face. Dumnezeu vorbeşte ca şi cum Isaac s-ar fi născut deja, vorbeşte despre lucruri şi evenimente care nu există la momentul vorbirii – pentru că toate acestea aveau să se întâmple peste un an.

Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam. (Gen. 17:22)

Cu alte cuvinte, Avraam putea foarte bine să nu zică nimic; Dumnezeu deja hotărâse ce va face. Sunt lucruri pe care ar trebui să renunţăm să I le mai cerem lui Dumnezeu. Sunt momente când ce ai spus este suficient, nu e nevoie de mai mult. Se întâmplă uneori ca oamenii să-L tot bată la cap pe Dumnezeu cu o rugăciune la care au primit deja răspunsul, şi răspunsul acesta este în mod evident „Nu!”

Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Gata, ajunge, nu mai e nevoie să spui nimic. Nu sunt de acord și nu voi accepta acest plan”. Dumnezeu va asculta şi va împlini alte rugăciuni ale lui Avraam. Vom vedea că Dumnezeu îi răspunde și favorabil lui Avraam, dar în cazul legământului este hotărât că va fi împlinit prin Isaac, nu prin Ismael. Așa că lui Avraam i se dă de înțeles să înceteze să mai încerce să intervină în planurile lui Dumnezeu. Mulţi oameni din ziua de azi se roagă pentru lucruri de care Dumnezeu nici nu vrea să audă. Eu încerc să fiu foarte atent când le spun oamenilor să se roage pentru diverse lucruri, pentru că vreau să mă asigur cumva că există o şansă ca Dumnezeu să asculte şi să răspundă!

Avraam a luat pe fiul său, Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casa lui şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu. Avraam era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său. Fiul său, Ismael, era în vârstă de treisprezece ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său. Avraam şi fiul său, Ismael, au fost tăiaţi împrejur chiar în ziua aceea. Şi toţi oamenii din casa lui: robi născuţi în casa lui, sau cumpăraţi cu bani de la străini, au fost tăiaţi împrejur împreună cu el. (Gen. 17:23-27)

Dacă circumcizia este semnul legământului pe care L-a încheiat Dumnezeu cu Avraam, de ce este inclus şi Ismael? – se vor întreba unii... Dar nu a promis Dumnezeu că se va ridica un popor mare şi din Ismael? Este inclus și el în această promisiune, dar nu este fiul care i-a fost promis lui Avraam. Nu este părintele poporului pe care-L va folosi Dumnezeu, şi prin care va veni Mesia!

Ne oprim aici, vă mulțumesc pentru atenție, aveți la ce medita, să ne reauzim cu bine!