Geneza 18:1-19:3 | Itinerar Biblic | Episodul 27

Iată-ne din nou împreună, dragi tovarăși... de drum, în periplul nostru pe urmele unui personaj biblic exemplar din multe puncte de vedere – Avraam, prietenul lui Dumnezeu și tatăl tuturor credincioșilor. Vreau să vă spun că (dacă vă atrage, și aspirați la, calitatea de prieteni cu Creatorul) sunteți unde trebuie – pentru că doar prin intermediul Cuvântului și Duhului lui Dumnezeu puteți beneficia de acest privilegiu, care vă asigură o schimbare radicală, de viață și destin!

Spuneam data trecută că precedentul capitol parcurs din cartea Geneza – 17 – a fost unul impresionant, pentru că pe parcursul său Dumnezeu i Se revelează lui Avram sub un nume nou: El Shaddai, Cel Atotputernic – şi îi dă lui Avram un nume nou: Avraam (iar Sarai devine și ea Sara); mai mult, Dumnezeu întăreşte promisiunea unui fiu și face un legământ cu Avram... al cărui semn era circumcizia, care va particulariza poporul pe care-L va forma și folosi Dumnezeu, şi prin care va veni Mesia!

Pe cât de consistent și semnificativ a fost capitolul 17, pe atât de mult ne intrigă ce urmează – până-ntr-acolo încât unii s-au gândit chiar de ce sunt incluse în Biblie capitolele optsprezece şi nouăsprezece din Geneza, pentru că nu par să aibă o foarte mare legătură cu istoria lui Avraam; e vorba în special aici despre distrugerea Sodomei şi Gomorei.

Capitolul 18 este un capitol destul de lung, în care Dumnezeu discută și negociază cu Avraam despre judecata cetăţilor din câmpie – între care Sodoma şi Gomora, pentru care Avraam pledează (interesat de soarta rudeniilor sale). Afirm că avem aici o mostră de viață binecuvântată, viaţa creștină: o viaţă de comuniune și dialog cu Dumnezeu. Iar în capitolul 19, unde îl vedem pe Lot în Sodoma şi Gomora, ne este prezentată o imagine a ceea ce eu cred că este o viaţă blestemată – şi totul ca urmare a unei decizii greşite.

Din nefericire avem printre creştinii de astăzi oameni din ambele categorii – cei ce trăiesc o viaţă binecuvântată şi cei ce trăiesc o viaţă blestemată. Sunt şi oameni care şi-au distrus în totalitate vieţile, care au ieşit cu totul de sub voia lui Dumnezeu. Nu vreau să spun că şi-au pierdut mântuirea, dar cu siguranţă că au pierdut orice altceva... și sunt (cum spune Pavel – 1 Cor. 3:15) „mântuiți, dar ca prin foc”.

Citim primele două versete din Geneza 18:

Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ. (Gen. 18:1-2)

Avraam, bătrân de-acum, locuia în Mamre. Din fericire rămăsese un om amabil, și

foarte primitor. Interesant de observat cum se manifestă ospitalitatea acestui om... reieșită din cuvintele și acțiunile sale instantanee (Gen. 18:3-4):

Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău. Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă sub copacul acesta.”

Nouă ni s-ar părea azi nepotrivit să inviţi un străin în casă ca să-i faci igiena picioarelor. Nu știu prea mulți care ar face aşa ceva astăzi, dar este probabil unul dintre cele mai vechi indicii și obiceiuri de ospitalitate pe care le cunoaştem. Avea în vedere reconfortarea și curățarea călătorilor care băteau drumurile grele și prăfoase ale antichității. Amintiţi-vă că în odaia de sus și Domnul nostru a spălat picioarele apostolilor (ca să nu mai vorbesc de mesaju spiritual extrem de important din acel episod). Aici Avraam spune: „să vi se spele picioarele”. Era un soi de semn de maximă ospitalitate în vremea aceea ca atunci când cineva intra într-o casă să se poată descălţa şi să-şi spele picioarele. Atunci nu îşi scoteau pălăria, îşi scoteau încălţămintea. În ziua de azi mai degrabă am inversat procedeul: nu ne descălţăm, mai dergabă ne descoperim... Nu pot să spun categoric cum e mai bine. Mie îmi place ideea de a-mi scoate pantofii. Îmi place să mă plimb desculţ pe timpul verii. Mi-aş dori să pot face asta mai des. Când mă duc la țară, sau adesea în concediu, vara, îmi place să mă plimb desculţ, și fac asta cât de mult pot. Dac-ar fi după mine, măcar vara în vacanță nu m-aș mai încălța deloc! Așa cum și pe mine mersul cu picioarele goale mă relaxează și-mi dă un sentiment de libertate, la fel cred faptul ca puteai să te descalţi, să te speli pe picioare şi să te odihneşti la umbra unui copac te făcea – mai ales călător în vechime – să te simţi ca la tine acasă. De aceea, e de apreciat slujirea lui Avraam.

„Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.” „Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei. Avraam s-a dus repede în cort la Sara, şi a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă şi fă turte.” Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat. (Gen. 18:5-8)

Și iată ce simplu și natural la oferta de odihnă se adaugă promisiunea unui ospăț îmbelșugat – care pe omul de azi chiar îl contrariază. (Noi nu ne prea invităm și cultivăm rudele și prietenii în felul acesta, dar-mi-te necunoscuții!) Este, să recunoaștem, un mod impresionant de a primi pe cineva, care nu ți-e neapărat apropiat! Avraam pune să li se pregătească oaspeților o masă îmbelşugată. Mai precis, un viţel pe care-l dă unei slugi să-l taie... Așa că au mâncat friptură, îmi închipui că au avut şi garnitură... „Apoi a luat unt şi lapte” – a fost un festin adevărat! Avraam i-a tratat foarte bine pe aceşti trei oaspeţi.

Apoi aflăm că aceşti trei oaspeţi erau de origine divină. În Noul Testament ne sunt lăudați cei ce „au găzduit fără să ştie pe îngeri” (Evrei 13:2). Aşa a fost şi cu Avraam. El a fost ospitalier ca de obicei, nu pentru că ar fi știu pe cine a găzduit!

Am subliniat așadar ospitalitatea, care era – și mai este – o lege orientală nescrisă, și mai constatăm o cutumă aici: nu se obişnuia în vremea aceea – şi de asemenea, nici în ziua de astăzi, în Orient – ca soţia să întâmpine oaspeţii şi să stea cu ei, cu atât mai mult cu cât era vorba de trei bărbaţi oaspeţi. Dacă nu e anormal că Sara nu le iese în întâmpinare, e curios că de astă dată chiar musafirii întreabă de femeie...

Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui. (Gen. 18:9-10)

Cred că Sara nu-și dezmințise apartenența la genul feminin, și ascultase la uşă în tot acest timp. Şi Avraam şi Sara înţeleg acum că găzduiau făpturi nepământene, iar impresia le va fi imediat întărită. (Gen. 18:11-12)

Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”

Sara se întreabă: „Cum să fie posibil să mai am un fiu? Mai pot eu rămâne însărcinată?” – şi râde. Dacă nu știți cum să înțelegeți reacția Sarei, vă spun părerea mea: cred că a fost vorba despre un râs care spune mai degrabă că acest lucru este prea bun ca să fie adevărat! Sunt convins că mulţi dintre noi am avut experienţe de genul acesta. Dumnezeu a fost atât de bun cu noi în anumite situaţii că ne-a venit să râdem. Se întâmpla ceva ce părea prea frumos ca să fie adevărat, de aceea a râs Sara. Ea se va fi gândit probabil, și nu neapărat cu necredință: „Un lucru așa de bun și frumos, nu mi se poate întâmpla mie!”

Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?” Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs!” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!” (Gen. 18:13-15)

Sara este înfricoşată de întrebarea Domnului şi încearcă să se eschiveze, dar nu poate ascunde adevărul de Domnul. Momentul stânjenitor nu durează, și întâlnirea se încheie...

Bărbaţii aceia s-au sculat să plece şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă. (Gen. 18:16)

Avraam nu avea curte cu gard și poartă la casă (vă reamintesc că locuiau în corturi), aşa că a ieșit cu ei și i-a condus puţin, cât să-şi ia „la revedere”... Şi cum au ieşit din locuinţa lui Avraam, înaintea lor s-a așternut drumul care ducea spre cetăţile Sodoma şi Gomora, care se vedeau în zare. Când am fost în ţara aceea am fost uimit să văd cât de departe poţi străbate cu privirea într-o zi senină. Puteam vedea de la Ierusalim la Betleem, iar de la ruinele Samariei puteam vedea Ierusalimul, Marea Mediterană şi Marea Galilee. Muntele Hermon poate fi văzut aproape din orice loc, este extraordinar. Avraam a ieşit afară şi a mers puţin cu aceşti oaspeţi, şi au văzut în depărtare Sodoma şi Gomora. Erau unele dintre cele mai influente cetăţi din vremea aceea, probabil erau și nişte locuri foarte frumoase în care oamenii trăiau confortabil. Moment în care (Gen. 18:17):

Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…”

Până în acest moment, Dumnezeu nu-i dezvăluise lui Avraam ce va face cu cetăţile Sodoma şi Gomora (şi anume: că le va distruge). Mișcat probabil de ospitalitatea și de atitudinea arătate de Avraam în timpul petrecut împreună, Dumnezeu pare că Se decide: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…” Observaţi, vă rog, că se sugerează mai degrabă că Dumnezeu nu va ascunde de Avraam ce va face.

„Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.” (Gen. 18:18)

Avraam va avea o influenţă extraordinară asupra generațiilor viitoare, punându-și amprenta asupra unor mari și numeroase mulţimi, dincolo de orice condiționări de timp și spațiu... Această influență este deci validă și astăzi. Pe măsură ce parcurgem împreună această Carte a cărților, Avraam ne influenţează și pe noi – nu putem evita acest lucru!

„Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit.” (Gen. 18:19)

Observăm cu mulțumire cum Dumnezeu continuă deliberarea cu Sine și ne face cunoscut și nouă ce se va întîmpla cu prietenul Lui, Avraam. „Mai bine să nu ascund de el ce vreau să fac, pentru că s-ar putea să-şi facă o impresie greşită despre Mine.” Observaţi că despre acest om se profețește că va ajunge să imprime și să păstreze disciplină și credincioșie în casa lui. De aceea, Dumnezeu găsește de cuviință să-i spună lui Avraam:

Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.” (Gen. 20-21)

Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Ştiu foarte bine cum stau lucrurile acolo, dar mă duc să mai verific o dată!” Dumnezeu nu face niciodată lucruri pripite. Este un lucru bun că Dumnezeu i-a spus lui Avraam ce urma să facă, pentru că altfel Avraam ar fi rămas cu impresia greşită că Dumnezeu este mai curând răzbunător şi dictatorial, şi că nu arată milă pentru cei ce sunt ai Lui. Și ca Avraam să nu rămână cu această imagine distorsionată, Dumnezeu îi spune deci ce va face. Iar Avraam are acum timp să se gândească la situaţie... De asemenea, este bine că Dumnezeu Și-a comunicat intențiile şi pentru că Avraam chiar avea o părere greşită despre Dumnezeu şi despre Sodoma şi Gomora; de fapt, el avea o părere greşită despre multe lucruri. Acesta este unul din motivele pentru care Dumnezeu ne spune atât de multe. Sigur, sunt și multe lucruri pe care El nu ni le spune, dar când comunică, o face pentru ca niciun om, oricât ar fi de nechibzuit sau rătăcit, să nu greşească în acele privinţe...

Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului. Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?” (Gen. 18:22-23)

Oare la ce (sau la cine) se va fi gândit Avraam, în timp ce aștepta înaintea Domnului? Se gândeşte desigur la Lot. Îl mai salvase o dată pe Lot, şi acum el era din nou în pericol. Sigur că de-atunci s-o mai fi gândit de multe ori la Lot şi la relaţia lui cu Dumnezeu, dar mă gândesc că Avraam credea că Lot este un om mântuit. Aşa că Avraam îl întreabă pe Dumnezeu: „Cum rămâne cu cei buni?” Probabil că Avraam a crezut că în Sodoma sunt mulţi oameni mântuiţi. Nu putea înţelege cum ar fi putut Dumnezeu să distrugă o cetate întreagă, adică să-i distrugă şi pe cei buni împreună cu cei răi. E o scenă interesantă!

„Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?” (Gen. 18:24)

Avraam începe de la cincizeci. Îi spune lui Dumnezeu: „Dacă sunt cincizeci de oameni neprihăniţi, vei distruge cetatea şi îi vei distruge şi pe aceşti oameni?”.

„Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Gen. 18:25)

Aceasta este o întrebare pe care o pun mulţi oameni şi astăzi: „Nu va face oare Domnul dreptate?” Avem răspunsul chiar aici. Restul Bibliei confirmă faptul că Judecătorul întregului pământ face dreptate întotdeauna. Tot ce face Dumnezeu este drept! Dacă cineva crede că Dumnezeu ia decizii nedrepte, nu la Dumnezeu este problema, ci la modul de gândire al acelui om. Persoana respectivă trage concluzii greşite, nu are toate datele, nu cunoaşte bine situaţia. Dacă am cunoaşte toate datele, am şti că Dumnezeu este întotdeauna drept şi că El judecă întotdeauna drept. Noi putem greşi, dar El – niciodată!

Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor. Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.” (Gen. 18:27-28)

Avraam se gândește puțin și prinde curaj... Cu alte cuvinte, continuă negocierea, care vedem că ne arată un Avraam care nu se mulțumește până nu obține ce vrea, și-un Dumnezeu care nu obosește să răspundă favorabil și să dea șanse oamenilor!

Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.” Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.” După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui. (Gen. 18:29-33)

Poate că vreunul dintre dumneavoastră se gândește de s-a oprit Avraam, de ce nu a coborât şi mai mult pragul? Vă spun eu de ce: cred că în acel moment, lui Avraam i-a fost teamă că Lot este pierdut, iar acest lucru l-a tulburat așa de mult, că n-a mai putut continua cererea... M-am gândit și eu că ar fi putut să întrebe: „Doamne, dacă este doar un om neprihănit în cetate, o vei distruge?” Știți ce cred că ar fi răspuns Dumnezeu? „Dacă este un singur om neprihănit, îl voi scoate din cetate, pentru că nu voi omorî un om neprihănit odată cu distrugerea cetății.” De unde știu că acesta ar fi fost răspunsul? Pentru că așa s-a întâmplat. A fost un singur om neprihănit acolo – Avraam nu mai credea, dar Dumnezeu îl știa – și persoana aceea era Lot. Dumnezeu i-a spus lui Lot: „Ieși din cetate. Nu o pot distruge până nu ieși de aici!”

Știați că perioada nenorocirilor nu poate veni atât timp cât biserica se află în lume? Nu poate veni, pentru că Hristos ne-a salvat de judecată, iar aceste evenimente fac parte din judecata omenirii. Acesta este motivul pentru care eu cred că biserica nu poate trece prin această perioadă. Evenimentele din acest capitol sunt o alegorie foarte bună pentru evidențierea acestui adevăr. Vedem că Sodoma și Gomora sunt o imagine a lumii. Și ce imagine! Lumea de azi se află într-o stare asemănătoare Sodomei și Gomorei. Aceasta nu înseamnă că Domnul va veni mâine. Eu nu am de unde să știu – și nimeni altcineva – când va veni Domnul. Dar ar putea veni mâine, și acest lucru ar fi în perfectă concordanță cu ce citim în acest capitol 18 din Geneza, pe care tocmai l-am parcurs.

Înaintăm în desfășurarea lecturii și-a înțelegerii mențiunilor biblice, și îi însoțim pe trimișii divini care – cum scrie în primul verset din Geneza 19 –

...au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ. (Gen. 19:1)

Îngerii îl vizitează pe Lot pentru a anunţa judecata. Observaţi, vă rog, că Lot stătea la poarta Sodomei. Nu pot să trec peste acest detaliu fără să spun că, de regulă, cei care stăteau la poarta cetăţii erau socotiți cârmuitorii, bătrânii, judecătorii, autoritățile recunoscute ale comunității... Lot nu numai că se mutase în Sodoma, dar se și lăsase implicat în politica locală. Iată-l deci la poartă, ca membru al unui juriu local. Asta nu-l împiedică să remarce stranietatea musafirilor și să se grăbească să-și ofere serviciile:

Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă.” (Gen. 19:2)

Probabil că bărbaţii aceia aveau picioarele murdare; dacă mergeai pe vremea aceea pe câmpiile din Mamre până la Sodoma doar în sandale, sigur aveai nevoie să te speli pe picioare. Vreau să subliniez încă o dată acest obicei prin care gazdele îşi manifestau ospitalitatea faţă de străini. Ori, Lot era și el o persoană ospitalieră, așa că i-a invitat pe străini acasă la el. La început, ei au avut reţineri: „Mulțumim, e bine și afară... Nu vrem să te incomodăm.” (spuneau probabil lucrul acesta cu un scop precis!)

Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat. (Gen. 19:3)

Pare că bărbaţii aceştia o duc tot într-un ospăţ: mai devreme la Avraam, acum la Lot. În plus, acesta fusese destul de convingător ca să-i facă pe musafiri să accepte și înnoptarea în casă. Mă gândesc că multe din așezările cele mai civilizate din ziua de azi şi-ar putea schimba denumirea în Sodoma. Nu aţi fi în siguranţă dacă aţi vrea să dormiţi pe străzi. De fapt, în multe locuri este periculos să fii pe stradă seara târziu. Cunosc destule femei care nu vin la biserică seara. Una din surori, o sfântă a lui Dumnezeu, mi-a spus odată: „Eu îmi încui uşa bine, frate, şi n-o mai deschid până a doua zi dimineaţa, după ce se luminează. În cartierul meu nu eşti în siguranţă nici ziua, pe stradă.” Vedem cum și din acest punct de vedere, zilele Sodomei şi Gomorei au revenit, practic... Înțelegem de ce Lot le spune acestor bărbaţi: „Nu veți fi în siguranță afară, intrați!” Și ei au acceptat să intre la el în casă.

Suntem și noi aproape de momentul despărțirii după întâlnirea de azi, suntem recunoscători că ne-ați primit în casele dvs., cel mai important însă: nu-l țineți pe Dumnezeu la ușa inimii și vieții dvs. Lăsați-L pe Domnul Isus să vă locuiască! Și veți fi binecuvântați!