Geneza 19:4-38 | Itinerar Biblic | Episodul 28

Vă salut și eu, și vă mulțumesc că ne faceți loc în casele și-n inimile dvs.; cel mai bine e că rămâneți interesați în a-L cunoaște pe Dumnezeu, în amploarea, complexitatea și perfecțiunea manifestărilor Sale. Este extraordinar că în atenția Lui suntem și noi, și credem că de la El vine și atenția pe care consimțim s-o acordăm Cuvântului Său, atât celui scris – Biblia – cât și celui proaspăt și personal, pe care ni-l adresează mereu, pe diverse căi. Doar cei neavizați e bine să afle că ascultă un program de 20 de minute prin care încercăm zilnic să citim și să comentăm succint textul biblic, din Geneza până la Apocalipsa. Suntem în miezul primei cărți a Scripturii, în cap. 19 din Geneza – într-un moment nu foarte vesel, având în vedere că asistăm la o acțiune de curățare de către Dumnezeu a unei zone de lume ajunsă la un apogeu al depravării – Sodoma și Gomora.

Îndurarea divină acceptă o negociere cu Avraam, care pledează pentru salvarea rubedeniilor sale (în speță Lot, care locuia în Sodoma). Trimișii de sus ajung la fața locului și sunt întâmpinați, preluați și găzduiți chiar de Lot, care se integrase în viața cetății și era chiar dintre autoritățile din Sodoma. Proasta reputație a locului nu întârzie să se manifeste, după cum observăm reluând lectura din locul unde rămăseserăm (Gen. 19:4-5):

Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.”

Sunt de acord, este o scenă dezgustătoare, dar mă bucur că Biblia n-o evită, chiar dacă o repudiază. Este evidentă și strigătoare la cer degradarea la care se ajunsese în această cetate, care și-a asociat numele cu păcatul homosexualității masculine: sodomia. Se pare că nu încercase nimeni (nici măcar Lot!) să reinstituie normalitatea în Sodoma, din acest punct de vedere... Așa cum nu mai era nevoie să le spună cineva că sunt în ordine, în ciuda faptului că practicau acest păcat. Afirm categoric: în Cuvântul lui Dumnezeu lucrurile sunt spuse foarte clar în privinţa aceasta şi nu are sens să încercaţi să îndulciţi tonul. Sodomia este un păcat groaznic și o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Rugați-vă pentru eliberarea celor prinși în acest laț!

Mă întreb dacă Lot va fi ştiut cu ce oraş avea de-a face, atunci când a venit pentru prima oară în Sodoma. Dar odată ajuns acolo, află și vede că perversiunea era la ordinea zilei, şi totuși a acceptat să rămână și să-i crească pe copiii săi în acel mediu. Mai înainte, când din cortul său privise spre Sodoma, văzuse doar că totul părea în regulă, cetatea arăta bine. Văzuse cum arătau oamenii pe din afară, dar nu şi cum erau ei cu adevărat. Păcatul cetăţii acesteia era atât de mare, încât Dumnezeu hotărâse s-o nimicească.

Trebuie să tragem o linie de demarcație clară aici. Astăzi oamenii au o atitudine nouă faţă de păcat. Există acum o zonă gri, în care păcatul nu mai este văzut atât de negru precum era cândva... Nu mai este dat pe față și nu mai este incriminat, umanismul pretinde drepturi și îndurare nelimitate, pe fond de promiscuitate. Biserica a făcut atâtea compromisuri cu spiritul veacului, încât a ajuns demnă de plâns. Nu mai sunt deloc excepționale comunitățile și chiar bisericile de homosexuali, ai căror lideri sunt și ei la fel! Lecţia Sodomei şi Gomorei este valabilă şi pentru generaţia aceasta, care putem spune că a dus la un nivel nou cele începute în cetățile păgâne ale antichității. Dar Dumnezeu condamnă acest păcat, și nu poate tolera eticheta de „biserică” pusă pe asocierile unor practicanți de așa ceva.

Ideea care predomină azi pare să fie aceea că poţi să devii un copil al lui Dumnezeu şi să trăieşti în continuare în păcat. Dumnezeu spune că acest lucru este imposibil. Nu se poate aşa ceva, iar cetatea Sodomei demonstrează acest fapt. Pavel întreabă: „Să continuăm să păcătuim, ca să se înmulţească harul?” Răspunsul tranșant este: „Nicidecum!” (Rom. 6:1-2). Ideea conform căreia poţi să fii creştin şi să trăieşti în continuare deliberat în păcat este extrem de nocivă. Este o greşeală fatală ca păcatul să fie tratat cu lejeritate, așa cum cred că este cazul în această chestiune anume.

Pentru că Sodoma şi Gomora practica în mod curent așa ceva, Dumnezeu a distrus aceste cetăţi. Să nu-mi spuneţi că în Geneza avem o concepţie primitivă despre Dumnezeu, faţă de aceea, mult mai conciliantă, pe care o avem azi. Nu veniţi cu argumentul că, la urma urmei, Isus i-a primit pe păcătoşi. Sigur că i-a primit, dar când a ajuns la mintea şi la inima lor, i-a şi schimbat. Mântuitorul a înlăturat păcatul și-a schimbat felul de-a fi și de-a se comporta al păcătosului. Prostituata care a venit la El nu a rămas în aceeaşi activitate:  s-a întors la Dumnezeu și-a fost schimbată. Un vameş care a venit la El şi-a părăsit postul de colector de taxe. Când a venit la Domnul, a renunţat la tot ce era stricat în viaţa lui. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu alţi păcătoşi. Dacă veniți la Hristos, veţi fi schimbaţi. Îmi scriu mulţi oameni care îmi spun că trăim într-o altă epocă şi că aş face bine să mă trezesc. Da, trăim într-o epocă nouă, dar se întâmplă tot ce s-a întâmplat în Sodoma şi Gomora. Și nu împotriva păcătoșilor, ci împotriva păcatului ridic glasul!

Ne-ntoarcem în Geneza și încercăm să urmărim reacția și acțiunile lui Lot:

Lot a ieşit afară la ei, la uşă, a încuiat uşa după el şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!” (Gen. 19:6-7)

Bărbaţii din Sodoma erau în faţa uşii lui Lot, cerând ca oaspeţii lui să fie daţi pe mâna lor. Lot le spune: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!” Lot petrecuse deja multă vreme în Sodoma. Nu era vorba despre un tip nou de moralitate pentru el, era acelaşi vechi păcat... se pare însă că era prima oară când îl numea astfel, incriminându-l! Dar continuarea ne lasă perplecși:

Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele. (Gen. 19:8)

Înțelegem că legea ospitalității însemna mult în acea vreme și-n acele locuri, și că gazda, cel care avea un oaspete, era și responsabil pentru el. Dar Lot era dispus să facă un sacrificiu de neînțeled pentru noi azi, doar pentru a-şi proteja oaspeţii – despre care nu știa că sunt musafiri celești! Oferta grotescă a lui Lot este însă respinsă de sodomiți:

Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa. (Gen. 19:9)

Oamenii aceştia își dau acum pe față adevăratele lor opinii despre Lot, pe care-l consideră un venetic cu pretenții! Exprimarea lor „a venit să locuiască printre noi ca străin şi acum vrea să facă pe judecătorul”, confirmă că Lot avansase pe scena politică a cetății.

În acest moment își intră în rol musafirii supranaturali ai lui Lot:

Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. (Gen. 19:10-11)

Dacă oaspeţii lui Lot (care vă reamintesc erau îngeri) nu ar fi făcut acest lucru, probabil că atât gazda cât și musafirii ar fi avut probleme, pentru că era clară pornirea distructivă a bărbaţilor din Sodoma.

Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.” Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă”, a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte. (Gen. 19:12-14)

Lot se află într-o situaţie foarte ingrată. Petrecuse mai mulţi ani în cetatea Sodomei și învăţase să tolereze lucrul acela, deşi îl numeşte „răutate”. Îşi văzuse fetele crescând şi se pare că se căsătoriseră cu persoane cu același standard etic specific locului. Când a primit mesajul Domnului care-l soma să părăsească cetatea, Lot s-a dus la ginerii săi şi le-a spus: „Hai să plecăm de aici! Dumnezeu va distruge cetatea!” Aflăm însă că ei au râs de el și l-au ridiculizat. Presupun că ştiau că Lot investise serios poate în sesnul stabilirii și poziției în zonă. Trăiau de atâta vreme acolo, printre ei, la fel ca ei, fără nicio diferenţă, încât i-au luat avertismentul drept glumă. Omul acesta era în afara voii lui Dumnezeu în cetatea aceea. El nu avea o mărturie pentru Dumnezeu. Nu știm să fi câştigat pe cineva pentru Dumnezeu în Sodoma.

Acelaşi principiu este adevărat şi azi: când te lași asimilat de un nivel de trăire în compromis și goană după alte priorități, când cobori la nivelul firesc, material, nu-i câştigi pe cei din jur, nu-i schimbi... repet: este un aspect care se vede foarte clar și în prezent.

Drept să spun, aş înclina să fiu de acord cu Avraam şi să spun că Lot nu era mântuit, dar nu uit ce va spune despre el peste veacuri apostolul Petru (2 Pet. 2:6-8), de unde citez: „(Dumnezeu) a osândit... la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi... a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite...” Aceste cuvinte mă fac totuși să cred că Lot nu s-a bucurat niciodată de viaţa lui în Sodoma. Acum, când este pe cale să plece din cetate, nu poate să convingă pe nimeni să vină cu el, în afară de soţie şi cele două fiice.

Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.” Şi, fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevasta sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate. (Gen. 19:15-16)

Avem aici un om al lui Dumnezeu, în ciuda atâtor aspecte negative. Dacă aş avea numai cartea Geneza, n-aş putea spune cu siguranţă că Lot a fost mântuit, dar de vreme ce Petru îl numeşte un om neprihănit, ştim că aşa a fost. Lot devenise neprihănit pentru că îl urmase pe Avraam. El crezuse în Dumnezeu şi adusese jertfe, iar Dumnezeu Îşi arată mila faţă de Lot (sigur, și ca urmare a mijlocirii lui Avraam!). Lot Îl crede și el acum pe Dumnezeu pe cuvânt, şi acceptă să părăsească Sodoma...

După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.” Lot le-a zis: „O! nu, Doamne! Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri.” (Gen. 19:17-19)

Greu de înțeles această tergiversare a lui Lot – parcă nici nu mai voia să plece! Ca să vezi: putea să iasă din cetate, dar nu şi să ajungă la munte! Nici nu știi dacă e victimizare, subterfugiu sau reală blocare! Cert este că-n timpul evadării, își continuă litania...

Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O! de aş putea să fug acolo… este aşa de mică… Şi să scap cu viaţă!” Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar. Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Ţoar. Atunci, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ. (Gen. 19.20-26)

Iată-l deci pe omul acesta izbăvit din Sodoma și ajungând cu bine în noua sa reședință (temporară): Ţoar. Putem spune însă că deși părăsise Sodoma, nu se curățase cu totul de ea... pentru că, veți vedea ce necazuri aveau să urmeze...

Așadar, mânia lui Dumnezeu se dezlănțuie și distruge simbolurile perdiției – Sodoma şi Gomora... Și pare că focarulbiblic, scrutând în continuare familia lui Lot, se mută pe soţia și fiicele lui... despre care nu aflăm lucruri prea bune. Despre consoartă citim (Gen. 19:26)

Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.

Cred că acest verset a fost înţeles foarte greşit. Oare de ce s-o fi întors doamna Lot şi la ce să se fi uitat înapoi? Personal, cred că motivul comportă două aspecte. În primul rând, soția lui Lot a privit în urmă pentru că nu voia să plece din Sodoma. Ea iubea Sodoma; îl iubea şi pe Lot, dar iubea şi mare parte din Sodoma – viața, relațiile, cheagul pe care-l prinseseră acolo... Nu voia să plece de acolo pentru că, probabil, era membră în vreun club – de cusut, de lectură, de echitație... cred că-i plăceau tare mult acele întâlniri de după-amiază. Nu e sigur, dar poate că se întâlneau şi ca să studieze (cine știe?) religia în grupuri mici. Ea era foarte implicată și-n propria gopodărie, dar și în familiile fiicelor ei, poate... ce mai, nu prea voia să părăsească toate astea! Inima ei, mintea ei erau în Sodoma. Trupul, da – era pe cale să iasă din cetate, dar inima ei sigur rămăsese acolo.

Aceasta este o lecţie extraordinară şi pentru noi astăzi. Ăntâlnesc mereu creștini care spun că doresc să vină Domnul, dar care nu trăiesc deloc pe măsură! Duminica le vine-așa de greu să-și părăsească așternutul confortabil sau televizorul, care le oferă cele mai interesante programe excat la concurență cu slujba de la biserică! Dragii mei, când va veni Domnul veți rămâne cu televizorul, mașina, clubul sau proprietățile voastre! Păi, v-ar răbda inimia să le lăsați aici pe toate, după ce-ați trudit atâta pentru ele?!

M-am gândit în acest sens și la mine... Și trebuie să vă spun că nu sunt nerăbdător să plec... Aș rămâne – cu-ai mei dragi, cu prietenii și chiar cu lucrările mele! Sigur că sper ca Domnul să mă lase să mai continuu o vreme viața și lucrarea aici... dar vă spun din toată inima: mă rog ca atunci când mă va chema, să nu existe nimic: persoană, lucrare, sau lucru care să mă mai rețină, de care să-mi fie greu să mă despart! Îmi iubesc casa și familia, dar abia aștept să ajung în căminul veșnic! Tu, cum stai din acest punct de vedere?

Doamna Lot s-a întors și-a privit înapoi – cred că grija pentru ce părăsea a fost unul din motive. Celălalt, simplu: necredința! Dumnezeu le spusese: „Ieșiți, și să nu priviți în urmă!” Lot a ascultat – deci L-a crezut pe Dumnezeu. Dar soția dumnealui – nu! N-a fost credincioasă, a vrut să se convingă că lucrurile stau chiar așa – deci nu ieșise cu totul din cetate! Și asta a costat-o viața!

Vom face un mic artificiu acum, și vom menționa întâi în treacăt, doar citind textul biblic, și fără să intrăm în detaliile sordide ale aventurii incestuase a fetelor lui Lot. Este evident că Lot făcuse o mare greșeală rămânând să locuiască în Sodoma, al cărei stil de viață îi amprentase fatal și familia. Experiența lui Lot este simptomatică pentru mulțimea celor ce nu-și analizează realist viața și nu condamnă păcatul din gândirea și manifestările lor. Poate că unii vor fi fiind mântuiți, dar ca prin foc! Dar doar Domnul știe care sunt aceia! Și-apoi, pe cei ce nu se cercetează acum și aici, îi va cerceta și judeca El – dar atunci va fi prea târziu ca să se mai poată schimba ceva! Cam așa au stat lucrurile și-n istoria aceasta a lui Lot. Citim pasajul final din Gen. 19 de la 30:

Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în Ţoar. A locuit într-o peşteră cu cele două fete ale lui. Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân şi nu mai este niciun bărbat în ţinutul acesta ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor. Vino să punem pe tatăl nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.” Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea, şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.” Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab. El este tatăl moabiţilor din ziua de azi. Cea mai tânără a născut şi ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi. El este tatăl amoniţilor din ziua de azi.

Aș vrea să ne apropiem de final, întorcându-ne câteva clipe spre Avraam, prin ai cărui ochi Biblia ne prezintă tabloul trist al lumii păcătoase, groaznicul final al trăirii păcătoase, dar și marea îndurare arătată de Dumnezeu celor ce-L cred pe cuvânt!

Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată câmpia şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor. Când a nimicit Dumnezeu cetăţile câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa. (Gen. 19:27-29)

Cred că inima îi bătea cu putere și era mare tristețe în Avraam, când a văzut ruinele fumegânde ale Sodomei. Nu știu cât sau dacă știa care va fi fost soarta lui Lot – dacă scăpase sau nu din acel prăpăd... Poate va fi aflat mai târziu (și sper că a tras și concluziile necesare). Un lucru e sigur: preocuparea lui era legată de soarta lui Lot, pentru că ideea de sfârșit – chiar și așa dramatic, ca tabloul ce se înfățișa sub ochii lui – nu-l speria, pentru că Avraam nu investise în lucruiri și posesiuni pământești; era bogat, dar nu-și legase inima de bogății, nu era îndrăgostit de faimă, avere, viață lungă, confort. Spiritul Sodomei, chipul veacului nu găsise teren propice în mintea, inima, viața lui Avraam.

Să nu uităm că în Cuvântul lui Dumnezeu, ni se amintește (1 Ioan 2:15): „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume...” Am niște predici pe tema: „Priveliști ale Sodomei”, și-ncerc să ajut oamenii să privească Sodoma întâi prin ochii lui Dumnezeu – Lui sigur nu-i plăcea ce vedea! Apoi, prin ochii doamnei Lot – ea era îndrăgostită de Sodoma! Poți privi spre Sodoma prin ochii lui Avraam – el n-avea nicio bucurie și nu investise nimic acolo. Inima lui tânjea după recuperarea fratelui său captiv de bună-voie acolo... Iar în final, îi invit pe oameni să iasă la o plimbare imaginară prin Sodoma, împreună cu Domnul, ca s-o poți vedea așa cum El o privește.

E cât se poate de trist că biserica de azi nu privește Sodoma și nu tratează sodomia (spiritul și păcatul sodomiei) prin ochii lui Dumnezeu (pe care declară că-L iubește și ascultă). Deși crește constant numărul celor ce se bălăcesc sau se complac în tot felul de perversiuni sexuale, angajați în aventuri distructive pentru trup și spirit – le tratăm cu maximă delicatețe, aproape că ne facem că nu le vedem, sigur nu mai incriminăm asemenea devieri așa cum ele merită... pentru că sunt nimic altceva decât opțiuni păcătoase, care au la bază alegeri deliberate.

Menționarea în acest capitol a anomaliilor numite sodomie și incest arată că umanitatea nu s-a schimbat, și că deprinderile păcătoase au traversat istoria odată cu omul – nimic nou sub soare! Dar dacă până și Lot le-a catalogat ca fărădelegi, fapte ale răutății – pentru vremea sa – e clar că nici azi n-au cum fi altfel. Dumnezeu a pedepsit și continuă să pedepsească aceste perversiuni. El nu le găsește sinonime sau scuze, și nu le menajează – pentru că El este Creatorul, care știe că nu trupul creat de El are vreun defect, ci mintea și alegerile conștiente ale omului îl duc într-acolo. Există eliberare de orice păcat, dacă există această dorință. Iar copiii lui Dumnezeu nu e suficient să se ferească și să se depărteze de astfel de lucruri, ci sunt datori să-i ajute pe oameni să le accepte drept ceea ce sunt, și să le spună pe nume – păcate, nu afecțiuni, boli... Sigur, la fel alcoolismul, la fel dependențele de orice fel, la fel pornografia... Dumnezeu este Cel mai mare iubitor de oameni și cel mai deplin inamic al păcatului; esența Lui e sfințenia, și El dorește ca niciun om să nu piară datorită faptului că alege deliberat păcatul, ci toți să vină la cunoștința Evangheliei și-a jertfei Mântuitorului, care eliberează și redă liniștea, pacea, bucuria, sănătatea și seninătatea. Păcatul este marea problemă a omenirii, și instrumentul de bază al lui Satan.

Geneza 19, prin care am trecut azi, este un capitol important pentru că deși se referă la cetăți străvechi, la mentalități antice, ne pune înainte un tablou al umanității și-al lumii de azi! Să luăm aminte și să reflectăm la starea de fapt, dar și la sfârșitul acelei stări!

Vă las cu bine, să ne reîntâlnim cu bine!