Bun găsit tuturor cu care împărtășim în aceste momente nu doar această frecvență, ci și interesul și încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Continuăm și-n cele ce urmează parcursul Genezei, prima carte a Scripturii pe care o citim și comentăm succint împreună. Dacă vi se pare că ar trebui să mai insistăm, sau dimpotrivă: să accelerăm, întoarcem opinia spre dvs și vă rugăm să reveniți sau să accelerați în particular... în formula aceasta, cam acesta e deocamdată ritmul asumat – cu scuze dacă vă punem răbdarea la încercare. Scopul nostru este nu doar să parcurgem Biblia, ci și să deprindem cu respect curajul de a ne apropia singuri de Biblie, citind-o și învățând (sub călăuzirea Duhului Sfânt) să corelăm, să cercetăm, să punem întrebări (textului, nouă, altora) – ca să înțelegem tot mai bine ceea ce avem de învățat și de trăit.
Ascultătorii fideli știu deja că de câtăva vreme îl avem în centrul atenției pe unul din fondatorii poporului ales – Avraam. Am ajuns, urmărindu-i parcursul prin intermediul narațiunii biblice, la cap. 20 din Geneza – unul care (fie-ne iertată îndrăzneala de a emite opinii legate de structura și conținutul textului) la prima vedere pare la fel de necesar ca a cincea roată la căruţă. Parcă ai vrea să-l laşi deoparte, pentru că ai senzația unui deja vu, un refren, un bis, o repetare a aceluiași comportament al aceluiași persoanj – Avraam repetă acelaşi păcat pe care l-a comis când au ajuns în Egipt şi a minţit în legătură cu Sara spunând: „Este sora mea”. Este aceeaşi poveste neplăcută, cu același comportament reprobabil, astfel că ești tentat să afirmi că lecțiile grozave nu se deprind ușor, iar personajele mărețe oscilează și ele între sublim și ridicol, ca toți ceilalți. Eu cred însă că acest capitol este inserat aici și dintr-un alt motiv, foarte important: Avraam şi Sara trebuiau să rezolve o problemă, înainte de a-l avea pe Isaac, înainte de a avea binecuvântarea. Și vreau să subliniez acest lucru: până nu suntem dispuşi să rezolvăm cu păcatul din viaţa noastră, nu vom avea parte de nicio binecuvântare, cu-atât mai puțin de cele dorite sau cerute. Și pentru că parcă vedem/auzim o reluare, nu voi insista prea mult – doar voi menţiona punctele mai importante din acest capitol; citesc primele 2 versete din Geneza 20
Avraam a plecat de acolo în ţara de miazăzi, s-a aşezat între Cades şi Şur şi a locuit ca străin în Gherar. Avraam zicea despre Sara, nevasta sa: „Este sora mea!” S-a temut să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate, din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarului, a trimis şi a luat pe Sara. (Gen. 20:1-2)
O primă subliniere: chiar dacă nu se mai specifică explicit aici, motivul subânțeles este același ca în cap. 12. Sigur, ne putem întreba cât de frumoasă mai era Sara, care la momentul acela avea aproape nouăzeci de ani?! Nu despre prea multe persoane de vârsta a treia s-ar putea spune așa ceva... Dar poate că longevitatea net superioară a omenirii acelei vremi să-și fi spus cuvântul și-n ce privește aspectul exterior, și oamenii de 90 de ani de atunci să fi fost mai arătoși decât cei de azi la aceeași vârstă. E doar un gând...
Observăm şi că Avraam înaintează tot mai mult spre sudul ţării. A trecut de Cades-Barnea (unde copiii lui Israel vor ajunge mai târziu din Egipt şi vor refuza să intre în ţară)... apoi a coborât la Gherar (ceea ce nu cred că ar fi trebuit să facă)... Oricum ar fi stat lucrurile, însă, Avraam reia refrenul parțial mincinos în legătură cu Sara... și care antrenează din nou intervenția divină, și reacția celor direct implicați... citim mai departe, de la vers. 3:
Atunci, Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec şi i-a zis: „Iată, ai să mori din pricina femeii pe care ai luat-o, căci este nevasta unui bărbat.” Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat? Nu mi-a spus el că este soră-sa? Şi n-a zis ea însăşi că el este frate-său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mâini nevinovate.” Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată, de aceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce n-am îngăduit să te atingi de ea. Acum, dă omului nevasta înapoi, căci el este proroc. Se va ruga pentru tine şi vei trăi. Dar, dacă n-o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce-i al tău.” Abimelec s-a sculat dis-de-dimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi şi le-a spus tot ce se întâmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă. Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum făcute.” Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?”
Trec peste câteva întrebări sau comentarii pe care le-ar putea suscita acest pasaj (de ex. cât de curată putea fi inima și de nevinovate mâinile unui bărbat care ia o femeie din casa altui bărbat, doar pentru că era stăpânul domeniului?! Sau: de ce n-a intervenit Dumnezeu înainte ca toate astea să se întâmple?! Etc.) Aș vrea să vă rog să observaţi doar mărturisirea lui Avraam, pentru că datorită acestei mărturisiri pare că este important capitolul avut în discuție. Înțelegem acum că Avraam şi Sara nu pot să-l aibă pe Isaac până nu rezolvă cu acest păcat din viaţa lor, care are rădăcini în trecut.
Avraam vorbeşte acum cu Abimelec, care este profund tulburat de faptul că Avraam ar face aşa ceva, adică să mintă în legătură cu soţia sa. Din nou, Avraam nu se încrezuse pe deplin în Dumnezeu. El crezuse că ajunsese (oarecum de capul lui, fără să-L întrebe pe Domnul) într-un loc păgân, unde nu exista temere de Dumnezeu, dar descoperă acolo că un om ca Abimelec avea păreri foarte clare despre ce e bine şi ce e rău, și că a fost socotit vrednic de Dumnezeu să i Se arate. Abimelec preţuieşte enorm caracterul şi se pare că este un om care Îl cunoaşte pe Dumnezeu, și care ascultă ce-i spune Dumnezeu – care-i primește rugăciunea... În acest caz, Avraam nu iese deloc bine din comparaţia cu Abimelec! Și parcă-și dă și el seama de asta, și admite oarecum rușinat să-și recunoască eșeul raționamentului și comportamentului, în fața lui Abimelec.
Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nicio frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele. De altfel, este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; şi a ajuns să-mi fie nevastă. (Gen. 20:11-12)
Avraam lasă să-i scape tot acum. Cu alte cuvinte, „ca să fiu sincer, este doar pe jumătate minciună. Sara este sora mea vitregă, şi este şi soţia mea.”
Când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: „Iată hatârul pe care ai să mi-l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sunt fratele tău.” (Gen. 20:13)
Repet: Avraam nu prea manifestase încredere deplină în Dumnezeu, aşa că, încă de la început, făcuse o înţelegere cu Sara conform căreia, ori de câte ori ajungeau într-un loc unde viaţa lui Avraam ar fi fost pusă în pericol din cauza Sarei, ea să spună că el era fratele ei. Avraam şi Sara crezuseră că aşa vor evita ca Avraam să fie omorât. Se folosiseră de această înţelegere în Egipt, și fuseseră descoperiți, iar acum apelează din nou la acelaşi lucru... cu aceleași rezultate: deconspirare și rușinare. Acest păcat al fricii, neascultării, neîncrederii, minciunii trebuia să fie rezolvat, înainte ca Dumnezeu să răspundă rugăciunii lui Avraam de a avea un fiu. Isaac nu se va naşte până nu va fi rezolvată această chestiune.
Oare câţi creştini nu se află în aceeaşi situaţie? Nu judecă păcatul din viaţa lor şi, drept rezultat, nu au parte de binecuvântare. Dacă cei care sunt în poziţii de conducere şi-ar mărturisi păcatele şi ar rezolva problema păcatelor din viaţa lor, cred că am putea avea o trezire spirituală. Nu cred că va apărea vreo binecuvântare până când nu este rezolvat păcatul. Ascultaţi ce spune Pavel în 1 Corinteni: „Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea” (1 Cor. 11:28-32). Din cauză că nu rezolvăm problema păcatelor din vieţile noastre Dumnezeu nu trimite binecuvântarea peste biserici și peste noi. Avem o lecţie spirituală foarte importantă în acest capitol 20 din cartea Geneza... al cărui final doar vi-l citesc, de la vers. 14:
Abimelec a luat oi şi boi, robi şi roabe şi le-a dat lui Avraam şi i-a dat înapoi şi pe Sara, nevastă-sa. Abimelec a zis: „Iată, ţara mea este înaintea ta; locuieşte unde-ţi va plăcea.” Şi Sarei i-a zis: „Iată, dau fratelui tău o mie de arginţi; aceasta să-ţi fie o dovadă de cinste faţă de toţi cei ce sunt cu tine, aşa că înaintea tuturor vei fi fără vină.” Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a însănătoşit pe Abimelec, pe nevasta şi roabele lui, aşa că au putut să nască. Fiindcă Domnul încuiase pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.
Totul pare deci că se reglează, pentru că vedem că pocăința lui Avraam este urmată de ascultarea rugăciunii lui – Domnul readuce rodnicia și fertilitatea în familia și casa lui Abimelec. Am văzut deci că a fost nevoie ca Avraam să rezolve păcatul din viaţa sa, să-l mărturisească, să renunţe la el, pentru a-l putea avea pe Isaac. Acum, acest lucru nu mai întârzie, iar capitolul 21 ne prezintă tocmai materializarea acestei speranțe, și anume: naşterea lui Isaac.
Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise. Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. (Gen. 21:1-2)
Observaţi că există o asemănare semnificativă între naşterea lui Isaac şi naşterea lui Hristos. Eu cred că naşterea lui Isaac ne-a fost prezentată pentru a transmite omenirii acest mare adevăr, înainte de a se naşte Hristos. Isaac s-a născut la momentul bine stabilit de Dumnezeu, exact când a promis Dumnezeu. Pavel spune (Gal. 4:4): „Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”.
Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac. Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu. Avraam era în vârstă de o sută de ani la naşterea fiului său, Isaac. Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.” Şi a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe!” (Gen. 21:3-7)
În primul rând, naşterea lui Isaac a fost o minune. A sfidat legile naturale. În capitolul patru din Epistola către Romani, Pavel scrie despre Avraam că „nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii” (Rom. 4:19). Din lucruri fără viață Dumnezeu creează viață, nașterea aceasta este o naștere miraculoasă. Vreau să remarc faptul că nașterea supranaturală a lui Hristos nu a fost ceva nou pe pământ. Dumnezeu a pregătit lumea pentru acel eveniment, pentru că vedem și aici în nașterea lui Isaac o naștere miraculoasă.
Mai observăm și că Dumnezeu a trebuit să lucreze asupra convingerilor lui Avraam și ale Sarei. Era nevoie ca ei să cunoască și să recunoască realitatea: faptul că nu puteau face nimic, că le era imposibil să facă ceva pentru a avea un copil. Avraam avea 100 de ani iar Sara 90, astfel că nașterea lui Isaac era ceva ce ei nu puteau controla deloc, de fapt devenise ceva mai degrabă improbabll! Dar minunea s-a întâmplat: Isaac a venit pe lume, un copil normal și sănătos, chiar dacă apărut în condiții speciale...
Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac. (Gen. 21:8)
Ca orice prunc, și copilașul acesta a crescut la început hrănindu-se cu lapte de la mama lui, dar a venit ziua când acesta a fost înțărcat. Cred că și aici găsim o lecție pentru toată lumea. Când mama pregătește sticla de lapte pentru copilașul din pătuț, totul funcționează bine în corpul copilului. El are mâinile și picioarele în aer și țipă cât îl ţin plămânii. El vrea sticla lui! „Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire” (1 Petru 2:2). Este minunat să fii creștin și să dorești în felul acesta Cuvântul Domnului. Dar vine ziua când va trebui să creșteți în credință. Nu vă mai opriți doar la Psalmul 23 și la Ioan 3:14 – sunt foarte frumoase aceste texte, dar nu sunt singurele importante... Citiți întreaga Biblie. Maturizați-vă, nu rămâneți la stadiul de copil! Țineți cont și de mustrarea lui Dumnezeu din Evrei 5:13-14: „oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari...” Deci, maturizați-vă!
Nașterea lui Isaac și bucuria cuplului Avraam-Sara nu sunt singurele evenimente semnificative din acea perioadă și din acest capitol. Mai există aici câteva întâmplări și adevăruri foarte importante asupra cărora vă propun să ne oprim puțin...
Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar. Şi a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.” (Gen. 21:9-10)
Venirea pe lume a lui Isaac a provocat multe probleme. Citim că Ismael, fiul lui Agar avea o atitudine batjocoritoare. Acum începem să vedem care este caracterul lui Ismael. Până în acest moment el păruse a fi un băiețel cuminte, dar după ce mai apare un fiu în familie vedem cum este de fapt Ismael.
Aceasta poate fi o subliniere a faptului că un credincios are două naturi. Până să te convertești ai o natură veche și aceea te controlează. Ești liber să faci ce vrei tu, ce ți se pare normal. Or, ce ți se pare ție normal nu este întotdeauna un lucru bun! După ce te naști din nou primești o natură nouă... și intri într-o fază nouă, în care nu întârzie dificultățile. Pavel scrie în capitolul 7 din Romani despre lupta care se dă între natura veche și cea nouă: „Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” (Rom. 7:19). Natura cea nouă nu vrea să facă răul, dar natura veche da, iar natura veche deţine controlul. Vin perioade când trebuie să alegi cum vrei să trăiești, de ce anume vrei să asculți. Trebuie să fii hotărât să-I predai Domnului controlul vieții tale. Fie îl lași pe Duhul Sfânt să intre în inima ta și să te transforme, fie trăiești în continuare condus de natura trupului. Nu există alte opțiuni pentru un copil al lui Dumnezeu. Fiul sclavei trebuie alungat, fiul lui Agar trebuie alungat. Dar, citim mai departe Gen. 21:11:
Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său.
La urma urmelor, Ismael este și el fiul lui Avraam! Isaac abia se născuse, și nu înțelegea prea multe despre el și despre lumea înconjurătoare. Dar Ismael trăise deja ceva timp în această casă, era adolescent de-acum, și Avraam se atașase de el. I-ar veni tare greu să-l alunge de acasă. Dar trebuie să repet ce-am mai spus: Dumnezeu nu a aprobat planul prin care Avraam și Sara o introduseseră în ecuație pe Agar – de aceea, El nu-l va accepta pe Ismael. Fusese un păcat. Dumnezeu nu a fost de acord cu ce se petrecuse (El nu poate fi de acord cu niciun păcat!), și de aceea nu Își schimbă poziția.
A fost foarte dureros pentru Avraam, dar pentru a evita situații complicate a trebuit să-l alunge. Sara nu ar fi putut să trăiască cu acest băiat bătându-și joc de ea și de Isaac. La fel, dacă eşti credincios nu poți trăi în pace cu ambele naturi, trebuie să faci o alegere. Iacov 1:8 spune despre omul care care nu se decide că este „un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale”. Așa se explică nesiguranța multor creștini din ziua de azi. Vor să meargă și pe calea lumii, dar și pe calea lui Dumnezeu. Apare un fel de schizofrenie spirituală, vrei să faci ambele lucruri, dar nu poți. Grecii aveau o competiție în care puneau doi cai să alerge unul lângă altul, iar călărețul stătea cu un picior pe un cal și cu celălalt picior pe al doilea cal, și așa începea cursa. Totul decurgea foarte bine atâta timp cât caii stăteau unul lângă altul. Noi avem două naturi – să zicem că una este un cal alb și cealaltă un cal negru. Am putea călări pe amândoi deodată doar dacă ar merge pe același drum, dar nu o vor face. La un moment dat, se vor despărți. Și-atunci, va trebui să hotărâm pe care cal rămânem –să trăim după natura cea veche, sau după cea nouă. Pavel ne îndeamnă să ne lăsăm în mâna Domnului: „Daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu... şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” (Rom. 6:13). Și merge mai departe, ca să ne convingă că Duhul Sfânt poate face ceea ce Legea n-a putut (vezi Rom. 8:3-4). Legea a încercat fără succes să țină sub control natura umană, acum Duhul Sfânt ne dă o nouă natură, ca să putem împlini ceea ce înainte ne era imposibil.
Ni se dezvăluie și caracterul lui Ismael... pe care-l vom observa și mai târziu în poporul acela: o națiune învrăjbită și în care frații sunt unul împotriva celuilalt.
Deci, nașterea lui Isaac este o anticipare a nașterii Domnului Isus Hristos. Au mai existat nașteri miraculoase: nașterea lui Ioan Botezătorul, a lui Samson, aici nașterea lui Isaac... Dumnezeu ne-a pregătit astfel pentru nașterea din fecioară. Permiteți-mi vă rog o scurta paralelă între nașterea lui Isaac și nașterea lui Isus Hristos.
1.Ambele nașteri au fost promise. Cu douăzeci și cinci de ani înainte de nașterea lui Isaac, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Vă voi da un fiu ție și Sarei.” Și iată că Şi-a împlinit promisiunea. Dumnezeu spusese Israelului: „O fecioară va zămisli și va naște un fiu.” Profeția s-a împlinit când S-a născut Isus în Betleem. Ambele nașteri au fost promise.
2.În ambele cazuri, a fost un interval mare de timp între promisiune și împlinire: cca douăzeci și cinci de ani în cazul lui Isaac, mai multe generații – în cazul lui Hristos. Profeția că Mesia va fi urmașul lui David a fost făcută cu o mie de ani înainte de nașterea lui Hristos!
3.Atât Sara cât și Maria au privit cu scepticism și cu neîncredere vestea; Sara a râs și s-a gândit: „Așa ceva nu se poate întâmpla, este imposibil.” Iar Maria și-a zis, când îngerul i-a adus vestea: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”
4.Ambele nume ale pruncilor (atât Isaac, cât și Isus) au fost hotărâte dinainte de nașterea lor. Lui Avraam și Sarei li s-a prescris să-și numească fiul Isaac; iar lui Iosif îngerul i-a spus: „Îi vei pune numele Isus, pentru că... va mântui pe poporul Lui...” (Mat. 1:21).
5.Ambele nașteri s-au împlinit la momentul hotărât de Dumnezeu. Versetul 2 din Geneza 21 spune clar că, la vremea hotărâtă și comunicată de Dumnezeu, Sara l-a născut pe Isaac. Despre nașterea lui Isus, Pavel scrie (Gal. 4:4) că s-a petrecut „...când a venit împlinirea vremii...”
6.Ambele nașteri au fost miraculoase – în nașterea lui Hristos nefiind implicat niciun bărbat!
7.Amândoi fiii au fost o bucurie pentru părinții lor. „Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.” – ceea ce înseamnă râset. I-a pus acest nume pentru că atunci când Dumnezeu i-a adus vestea, Avraam a râs de bucurie. Despre Isus citim că Dumnezeu Însuși L-a prezentat astfel: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” (Mat 3:17).
8.Amândoi au fost total ascultători de părinți, cu orice risc. În capitolul 22 vom vedea că Isaac a fost pe punctul să fie jertfit lui Dumnezeu de către tatăl lui, nu a crâcnit, ci s-a supus ascultător față de tatăl lui până la moarte. Același lucru a fost valabil și pentru Isus Hristos, cu diferența că în acest caz jertfa s-a consumat!
9.Ultimul aspect pe care îl voi menționa este că nașterea miraculoasă a lui Isaac este o imagine a învierii lui Hristos. Am mai menționat cuvintele lui Pavel despre Avraam: „el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit... nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.” (Rom. 4:19). Din moarte a apărut viață – aceasta este înviere. După acest verset, Pavel vorbește despre Domnul Isus „care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” (Rom. 4:19).
Există deci paralelisme interesante și semnificative între nașterea și viața lui Isaac și nașterea și viața lui Isus Hristos. Putem conchide că avem în Isaac o imagine foarte asemănătoare și profetică a lui Isus Hristos.
Ne oprim aici acum, vă las să mai reflectați la aceste lucruri (care angrenează întreaga Scriptură și ne antrenează întreaga ființă în laudă și recunoștință la adresa lui Dumnezeu – a Cărui înțelepciune S-a pus în slujba mântuirii noastre!)
Să ne reîntâlnim cu bine, în același spirit reverent!
Create your
podcast in
minutes
It is Free