Geneza 24:1-32 | Itinerar Biblic | Episodul 32

Salutări tuturor, stimați ascultători, și fie ca înaintarea dvs. să fie văzută de mulți... Nu mă refer doar la ascensiuni profesionale, sociale, economice sau altele asemenea, ci și la dezvoltarea personală – mentală, spirituală, psihică... de caracter și comportament, într-un cuvânt! Suntem onorați că țineți pasul cu noi, și – atât cât cunoaștem noi pe Dumnezeu și Cuvântul Său – suntem convinși că vor fi și pt dvs. factori determinanți în a ajunge ceea ce ați fost de la început desemnați să fiți – indiferent de vârsta ori statutul de zi...

Facem deci și azi un pas înainte... Odată cu capitolul 24, pe care-l vom aborda imediat, am ajuns la un punct de importanţă majoră în această a doua parte a cărţii Geneza. Prima parte (capitolele 1-11) s-a ocupat de patru mari evenimente (creația, căderea, potopul și turnul Babel). A doua şi ultima parte (capitolele 12-50) se ocupă de patru persoane remarcabile. De prima dintre ele – Avraam, omul credinţei – ne-am ocupat în episoadele precedente care au parcurs capitolele 12-23. În următoarele 3 capitole (24-26), îl avem în prim plan pe Isaac, fiul preaiubit. Deja am amintit două evenimente importante din viaţa lui Isaac: naşterea lui târzie, iar apoi – peste ani – împrejurarea în care Avraama fost testat de Dumnezeu cerându-i-se să-l ofere pe Isaac ca jertfă.

A treia împrejurare majoră (din ceea ce redă Biblia despre viața lui Isaac) coincide cu unul dintre cele trei mari evenimente din viața omului: naşterea, căsătoria şi moartea. Singurul în care poate interveni/alege/avea un cuvânt de spus – este căsătoria. (Uneori se pare că nici măcar în această privinţă nu are prea mult de ales, ca să nu mai zic că de multe ori face alegeri pripite sau greșite – dar acesta este cu totul alt subiect de discuție.)

Iată-ne ajunși acum la momentul în care se declanșează un proces serios: găsirea unei soţii potrivite pentru Isaac. (O aventură în antichitate, o aventură și-n zilele noastre!) Demersul este inițiat de către tatăl său Avraam (și observăm că deja apar diferențe între culturi, practici și cutume... lucru de altfel normal și acceptabil). Avraam decide să-l trimită pe slujitorul său de încredere – nu prin apropiere (Avraam știa deja și între ce neamuri locuiește, dar și porunca divină), ci tocmai în Mesopotamia, în zona sa natală, ca să-i aducă de acolo o soţie lui Isaac.

Vă invit să ne rămâneți alături și să vedem cum reușește administratorul principal al averilor lui Avraam s-o aducă pe Rebeca, și modul în care Dumnezeu conlucrează cu oamenii pentru împlinirea planurilor Sale. Este aici o poveste de dragoste foarte frumoasă, care ne arată că Dumnezeu este interesat, și se implică în identificarea și apropierea de persoana cu care vă veţi căsători – pentru că e una dintre cele mai importante hotărâri ale vieții.

Dumnezeu a lăsat omenirii două instituţii: guvernarea umană (prin care Dumnezeu îi atribuie omului conducerea creației) și instituţia căsătoriei. Sunt două construcţii divine universale, şi atât de clare și importante, încât când ele sunt distruse, societatea se duce de râpă. Familia este coloana vertebrală a oricărei societăţi – Dumnezeu ştia acest lucru – şi a pus bazele căsătoriei, ca să dea putere şi stabilitate societăţii. Dar și Satan cunoaște importanța familiei, îi știe forța și-i caută slăbiciunile, atacând-o pe toate căile, pervertind mintea oamenilor care (egoiști și emancipați) devin prin opțiuni și plăceri păcătoase, inamici, rebeli față de Creator. La fel e și cu privire la guvernarea omului – care înseamnă afirmarea, promovarea și protejarea vieții, conservarea și grija față de mediu... legislație dreaptă și protectivă, dar și restrictivă pentru cei ce încalcă deliberat drepturile altora... Dumnezeu a dat și susține astfel de legi pentru că El este Domnul vieții, și pentru că viaţa este sacră.

Revin la ce spuneam, și la ce se prefigurează înaintea noastră... Reafirm deci că pe Dumnezeu Îl interesează povestea de dragoste a fiecăruia dintre voi, şi aceasta poate fi unică, sigură și fericită din toate punctele de vedere atâta vreme cât Îl implicaţi pe Dumnezeu. Prima construcție divino-umană de anvergură și de calitate a fost cuplul prototip Adam-Eva; primul miracol săvârșit de Mântuitorul Isus Hristos redat de evanghelia lui Ioan a avut loc la o nuntă, în localitatea Cana, în Galileea. Nu ştiu la câte nunţi a participat, dar sigur a fost la acea nuntă. Nu știu la câte nunți ați participat dvs., dar oare la câte din ele a fost prezent Isus?!

Dacă n-ați reținut nimic din ce-am spus până acum, sintetizez așa: capitolul 24 din Geneza este una dintre cele mai bogate secţiuni din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că spune o poveste de dragoste chiar de la începuturi. Este relatarea intensă și detaliată a călătoriei slujitorului împuternicit de Avraam să obţină o soţie pentru Isaac (personaj care apare abia la finalul capitolului). Vom reține de aici și o lecție spirituală extraordinară.

Aş dori să observaţi două lucruri pe măsură ce avansăm în acest capitol. Unul este călăuzirea Domnului în toate detaliile vieţii celor implicaţi. Tot acest episod respiră prezența, implicarea, călăuzirea lui Dumnezeu. Chiar și în condiția precară a societății și umanității antice, au existat oameni care Îl căutau pe Dumnezeu şi se lăsau conduşi de El. Toate întâmplările acestea n-au avut loc în epoca de piatră, iar protagoniștii lor nu erau neapărat neciopliți și brutali, creaturi primitive și necivilizate. Avem aici încă o dovadă care arată că eroii noștri nu sunt așa de neinstruiți și insensibili cum credem noi despre cei ce-au trăit în zorii istoriei... iar aici avem în plus și-un exemplu simplu și clar de călăuzire a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a ales și s-a bucurat să conducă paşii acelor oameni, sigur va putea și-I va plăcea să coordoneze și să ne călăuzească și pe noi azi... dacă-I permitem!

Al doilea lucru demn de remarcat în acest capitol (vom vedea în a doua sa jumătate) este felul direct, decis, simplu în care a ales Rebeca să plece cu slujitorul lui Avraam şi să devină soţia lui Isaac. Este un lucru extraordinar pe care îl vom sublinia la vremea potrivită.

Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru. (Gen. 24:1)

Avraam era de-acum bătrân, foarte înaintat în vârstă, şi Domnul îl binecuvântase în toate. Se gândește să lase totul în rânduială și să-și facă bine datoria de părinte, de aceea decide să găsească o soţie potrivită pentru fiul său Isaac... dar nu dintre canaaniţi, pentru că-i știa oameni dedaţi la idolatrie şi păgânism. De aceea îl trimite pe slujitorul său în ţara de unde provenea, Mesopotamia.

Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea... (Gen. 24:2)

Pe vremea aceea, cam așa făceau oamenii când trebuiau să jure. Nu ridicau mâna dreaptă şi puneau mâna stângă pe Biblie (oricum nu aveau Biblia atunci; sincer, nu cred că este nevoie ca cineva să pună mâna pe Biblie şi să jure că spune adevărul, pentru că dacă are intenţia să mintă, o va face chiar și cu mâna pe Biblie). Pe vremea aceea, metoda era aceasta: cel ce jura punea mâna sub coapsa omului faţă de care făcea jurământul. Cel mai vârstnic și mai de încredere dintre slujitorii lui Avraam era Eliezer. El era și un fel de şef al slujitorilor din gospodăria lui Avraam, și deținea niște drepturi suplimentare – inclusiv acela de a-și moșteni stăpânul, dacă nu existau urmași legali... Dacă vă amintiţi, Avraam Îi spusese lui Dumnezeu despre faptul că Eliezer ar fi urmat să-l moştenească (Gen. 15:2-3). Dar Avraam avea acum un fiu.

Şi te voi pune să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc. (Gen. 24:3)

Dacă aveţi în familie o fată sau un băiat care sunt la vârsta căsătoriei, ar trebui să vă rugaţi să nu se căsătorească cu cineva dintre „canaaniţi”. Ei sunt încă în ţară şi există mereu pericolul ca tinerii noştri să se căsătorească cu unul dintre ei. Dacă se căsătoresc astfel, cum spunea cineva, îl au pe diavol drept socru şi vor avea mereu necazuri cu el.

...Ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu, Isaac.” Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?” Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo! (Gen. 24:4-6)

Cu alte cuvinte, slujitorul îi spune lui Avraam: „Dar dacă n-am să găsesc o fată care să vină cu mine? Să mă întorc, să-l iau pe Isaac şi să-l duc acolo?” Şi Avraam spune: „Nicidecum! Să nu-l duci niciodată pe Isaac înapoi! Acesta este locul în care ne-a adus și ne vrea Dumnezeu. Să nu-l duci acolo sub nicio formă!” Este un aspect important de reținut.

Domnul Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: „Seminţei tale voi da ţara aceasta”, va trimite pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu. (Gen. 24:7)

Avraam este într-adevăr un om al credinţei. El demonstrează acest lucru în mod repetat, și atitudinea și cuvintele sale de față sunt chiar superbe. El îi spune slujitorului său: „Fii convins că Dumnezeu te va conduce. El mi-a promis acest lucru!” Avraam nu face un salt în întuneric. Credinţa nu este un salt în întuneric, ci trebuie să se bizuie pe Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi oameni spun: „Îl cred pe Dumnezeu şi aşa se va întâmpla.” Este bine că spuneţi aşa. Este minunat că Îl credeţi pe Dumnezeu, dar aveţi ceva în scris de la El? Avraam a cerut şi a avut promisiunea în scris de la Dumnezeu. Dumnezeu făcuse un contract cu el. De fapt, Avraam spune: „Dumnezeu mi-a promis că va aduce o binecuvântare în lume prin sămânţa mea, prin Isaac. Deci, poţi să fii sigur de acest lucru: Dumnezeu are pregătită o mireasă pentru Isaac!” Avraam se bazează pe ceea ce spusese Dumnezeu. Nu e nevoie să fim nesăbuiţi astăzi. Credinţa nu este nesăbuinţă, ci se bazează pe ceva. Ea este întotdeauna raţională și nu este niciodată un salt în necunoscut. Nu îţi pui viaţa zălog că se va întâmpla cutare sau cutare lucru. Nu este un joc de noroc, este un lucru sigur. Credinţa este lucrul real, adevărat şi sigur. Avraam era sigur.

Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta pe care te pun să-l faci. Cu niciun chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.” (Gen. 24:8)

Avraam insistă, pentru a se asigura că e bine înțeles și că sub nicio formă nu se va întâmpla ceea ce subliniază: „Să nu cumva să-l duci pe fiul meu acolo! Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, eşti eliberat de jurământ.” Dacă l-am fi întrebat pe Avraam: Ce înseamnă acest lucru? Cred că ne-ar fi răspuns: „Dumnezeu are altă metodă de rezolvare! Nu ştiu cum va fi, dar sunt convins că Dumnezeu nu vrea ca Isaac să se însoare cu o fată păgână.”

Aceasta este credinţa, dragii mei! Credinţa constă în a acţiona pe baza Cuvântului lui Dumnezeu. Credinţa se bazează pe ceva. Dumnezeu vrea să credem Cuvântul Său, nu doar să credem şi atât. Este o pioşenie fără sens să crezi că Îl poţi forţa pe Dumnezeu să facă ceva, sau că Dumnezeu trebuie să facă ceva doar pentru că tu crezi acel lucru. Eu, John Vernon McGee, trăiesc de ani de zile cu cancerul în trupul meu şi nimeni nu vrea mai mult ca mine să fiu vindecat. Să nu-mi spuneţi că nu cred în vindecarea prin credinţă, pentru că eu cred! Dar am fost îndemnat să-I forţez mâna lui Dumnezeu, că Dumnezeu mă va vindeca dacă eu Îi cer acest lucru. Nu ştiu care este voia Lui, dar vreau și sunt de acord să se facă voia Lui, oricare ar fi aceasta! Dumnezeu vrea să venim la El cu problemele noastre, dar El trebuie să fie acela care să determine modul în care va alege să răspundă la rugăciunile noastre. Avraam are pe ce să se bazeze. El nu pretinde nimic de la Dumnezeu, ci spune: „Dacă nu va merge aşa, Dumnezeu are altă cale de face să se întâmple acest lucru.”

Robul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri. (Gen. 24:9)

Acum vă invit să mă-nsoțiți într-o misiune de observare și să vedem cum procedează slujitorul în vederea și pe parcursul călătoriei sale de procurare a unei mirese pentru Isaac.

Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor. (Gen. 24:10)

Bine-bine, slujitorul care pleacă în Mesopotamia să aducă o mireasă pentru Isaac ia cu el zece cămile, dar aceasta înseamnă că cineva trebuia să le și călărească. Prin urmare, se pare că a luat cu el un număr destul de mare de slujitori. Plus că „bunurile de preţ ale stăpânului său” trebuiau și apărate, nu?! E vorba doar de ceea ce reprezenta bunăstarea la care era invitată să ia parte viitoarea mireasă! Și nu-i puțin sau ușor lucru să ai în grijă toate posesiunile stăpânului tău! Sigur, Eliezer era în stare de asta, o dovedise de-atâtea ori cu credincioșie, dar acum era într-o aventură în necunoscut!

A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă. (Gen. 24:11)

Poate să vi se pară ciudat că nu bărbații, ci femeile veneau să scoată apă, deci ele se ocupau și de adăpatul cămilelor în vremea aceea. Ca să fim sinceri, femeile erau mult mai exploatate și munceau mult mai mult atunci decât azi, mă refer la munca fizică, munca foarte grea. Femeile adăpau animalele şi se îngrijeau de ele. Bărbaţii se presupune că erau plecaţi să muncească, să facă negoţ sau alte munci. Nu se lăfăiau, în niciun caz. Încerc să-mi închipui cum arătau aceste femei care veneau să scoată apă, după obiceiul vremii... Pentru că nu era lucru ușor, și nici animalele nu erau puține!

Și slujitorul începe să aștepte (ceea ce nu e niciodată simplu!) Aştepta pentru că nu se cuvenea ca el, un străin, să scoată apă înainte să termine membrii comunităţii respective. În plus, omul acesta se bizuia pe Dumnezeul stăpânului său. Avraam pusese totul în mâna lui Dumnezeu şi-i spusese și lui Eliezer să procedeze la fel. Din Gen. 24:12-14, aflăm ce gânduri și ce rugăciuni îi trec acestui om prin cap și suflet, în timp ce aștepta:

Şi a zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu, Avraam. Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau” şi care va răspunde: „Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale” să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.”

Reformulată, rugăciunea slujitorului suna cam așa: „Doamne, în curând fiicele acestei cetăți au să apară. Eu nu ştiu pe care s-o aleg, şi am această sarcină. Te rog, arată-mi-o pe aceea pe care Tu ai ales-o!” Eliezer Îl roagă deci pe Domnul să-l ajute să aleagă bine.

Pe cine credeţi că ar alege? Ei bine, ca orice bărbat, va alege fata care arată cel mai bine, puteți fi siguri de asta! Fără-ndoială de asemenea că Rebeca era o fată frumoasă. Ceea ce nu este totdeauna doar avantajos sau argumentul decisiv! Puritanii aveau chiar ideea aceasta că frumuseţea venea de la diavol. Dragii mei, ok – diavolul o fi frumos (că veni vorba: este un înger de lumină), dar nu le are pe toate. La urma urmei, Dumnezeu este Creatorul şi nu aţi văzut niciodată vreun apus de soare, vreo floare, o frunză sau un fulg care să nu fi fost opera Sa. El le face pe femei frumoase şi nu este nimic rău în asta. Sunt sigur că slujitorul acesta urma s-o aleagă pe fata cea mai frumoasă. De fapt, ar fi fost jalnic dacă nu era aşa!

Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a coborât la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi. (Gen. 24:15-16)

Cum v-am spus deja, Rebeca arăta bine, Cuvântul lui Dumnezeu spune că era foarte frumoasă, şi nu este nimic în neregulă. Hollywood-ul, teatrul, diavolul n-au monopolul frumuseții! Cred cu tărie că Domnul este definiția și sursa frumuseţii. El a creat-o şi deci e dreptul Lui să Se folosească și de persoane frumoase. Eu mă rog mereu ca Dumnezeu să cheme în slujba Sa oameni frumoşi, și să-i facă frumoși pe toți cei ce-L slujesc!

Deci Rebeca nu era o fată banală: ar fi putut câştiga un concurs de frumuseţe. Apoi, „era fecioară şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea.” În plus, cum vom vedea imediat, era nu doar foarte frumoasă, ci și foarte politicoasă, foarte amabilă.

Robul a alergat înaintea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.”„Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea. După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura.” A vărsat în grabă vadra în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui. (Gen. 24:17-20)

Amintiţi-vă că erau zece cămile care de nu ştiu câte zile nu îşi umpluseră rezervoarele. Or, să umpli cămilele acelea cu apă era mult mai greu decât ai umple radiatorul unei maşini.

Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria. (Gen. 24:21)

Slujitorul pur şi simplu stă acolo cuprins de uimire. Se întreabă dacă aceasta era soluţia, dacă ajunsese unde voia Dumnezeu. Pentru că se părea că aşa stau lucrurile!

Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu, şi două brăţări, grele de zece sicli de aur. Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău ca să rămânem peste noapte?” Ea a răspuns: „Eu sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.” (Gen. 24:22-24) Vă reamintesc, Nahor era fratele lui Avraam. Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug şi este şi loc de găzduit peste noapte.” Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.”  (Gen. 24:25-27)

Eliezer vede mâna suveran-călăuzitoare a lui Dumnezeu în toate acestea. Avem aici o afirmaţie extraordinară: „Domnul m-a îndreptat...” Domnul îi conduce pe cei care sunt pe calea Lui, care vor să fie și se lasă conduşi de El, şi care fac doar ce vrea El să facă. Dumnezeu poate călăuzi oricând o inimă care doreşte acest lucru.

Fata a alergat şi a istorisit mamei sale, acasă, cele întâmplate. Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor. Văzuse veriga şi brăţările în mâinile surorii sale şi auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” (Gen. 24:28-30a)

Îngăduiţi-mi să vă atrag atenţia asupra lui Laban. El va avea un cuvânt de spus şi aici, dar şi mai departe. El era foarte sensibil la cele materiale. Slujitorul rămăsese acolo şi aştepta să vadă ce și cum vor decurge lucrurile. Era sigur deja că e unde trebuie. Pe de altă parte, nici Laban nu era genul de om care să piardă o afacere bună – pt că-și dăduse seama că avea de-a face cu un oaspete bogat. (Mai târziu, și Iacov va afla că unchiul Laban era un negustor priceput, mai bun chiar și decât Iacov.)

A venit, dar, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor... Şi a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa şi am pregătit un loc pentru cămile.” Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor care erau cu el. (Gen. 24:30-32)

Chiar şi Laban recunoştea faptul că exista un singur Dumnezeu viu, Creatorul! Și până la urmă de la El vine orice împrospătare, orice îndestulare, orice desfătare sau relaxare. Ajunși în momentul acesta de binemeritat respiro, ne oprim și noi și vi-l acordăm și dvs. Până la următoarea întâlnire, fiți și dvs. „binecuvântații Domnului”!