Geneza 24:33-67 | Itinerar Biblic | Episodul 33

Bun găsit fiecăruia și tuturor celor ce nu-și refuză șansa celei mai profitabile îndeletniciri: citirea și reflecția asupra Cărții capitale a civilizației iudeo-creștine – Biblia. Existența și viața noastră, destinul nostru (atât imediat cât și etern) depind de această disciplină, care e musai să fie dublată de aplicarea ei la tot pasul...

Învățăm, pentru azi și pentru mâine, inclusiv uitându-ne spre ieri, de fapt mult mai înapoi decât ieri – înspre zorii civilizației. Suntem în cartea Geneza, într-un pasaj alocat unor personalități istorice majore – patriarhii. După Avraam, în centrul atenției ne este acum fiul acestuia, Isaac, aflat înaintea unui pas determinant al vieții: căsătoria.

Ca și azi, și-n trecut oferta înconjurătoare era generoasă, dar un părinte înțelept vrea ce-i mai bun pentru unicul său fiu – așa că Avraam își trimite cel mai credincios slujitor în ținutul său de baștină, Mesopotamia. Îndrumat de Dumnezeu, prin orchestrarea împrejurărilor și mișcarea personajelor de pe întreg acest parcurs, slujitorul – Eliezer – ajunge chiar la casa rubedeniilor lui Avraam – fapt cu totul extraordinar, având în vedere puținătatea și relativismul mijloacelor de orientare la acel timp.

Trimisul împuternicit al lui Avraam era pe punctul să-și prezinte gazdelor misiunea sa... îngăduiți-mi o remarcă menită să plaseze episodul în contextul întregii Biblii și a planului de mântuire al lui Dumnezeu. Istoria aceasta ne oferă o imagine a relaţiei dintre Hristos şi Biserica Sa. Una dintre metaforele atribuite de Noul Testament Bisericii este Mireasa lui Hristos. Aceasta este „pețită” de Duhul Sfânt pe care Tatăl şi Fiul L-au trimis în lume. Asemenea slujitorului lui Avraam, Duhul a venit să vorbească despre Altul, să ia lucrurile lui Hristos şi să ni le arate. Aşa cum slujitorul acesta a plecat să obţină o mireasă pentru Isaac, la fel Duhul lui Dumnezeu trimis să-L înlocuiască pe Fiul lui Dumnezeu întors în cer, caută și cheamă o mireasă pentru Hristos. Vă rog să remarcați și să rețineți această istorie biblică, efectele și nuanțele sale dramatice, dar și profunda sa semnificație spirituală!

Așadar, ajunși în Haran, în Mesopotamia, ajutați și invitați de frumoasa și virtuoasa Rebeca, oaspeții sunt găzduiți în casa tatălui Rebecăi – Betuel, nepotul lui Avraam. Unul din personajele cu greutate ale acestei familii era fratele Rebecăi, Laban, care devine un soi de maestru de ceremonii al găzduirii, și un protagonist al fazelor următoare ale întregului episod. Eliezer se spală, se liniștește și este poftit la masă...

Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!”, a zis Laban. (Gen. 24:33)

Să remarcăm credincioșia și implicarea neobosită a lui Eliezer! Slujitorul lui Avraam își reprimă și necesitățile elementare ale trupului, doar ca să comunice pe nerăsuflate scopul misiunii sale: „Înainte să mănânc, vreau să știți de ce am venit!” La fel este şi cu Duhul Sfânt, care a venit în lume să vorbească despre un Altul – o nuanță de maximă importanţă!

Există pe lume multe chestiuni și afaceri importante: ale guvernului, ale corporațiilor, ale imperiilor media, ale marilor companii industriale sau de transporturi ș.a.m.d. Afaceri grandioase, de mare impact, care pun în joc soarta a numeroase persoane, comunități, state. Dar Dumnezeu nu Se ocupă de această lume datorită vreunei firme sau vreunui guvern, nu se ocupă de tensiunile internaționale sau de modificările climatice, și nu vizează câștiguri imediate. Scopul suprem și ultim al lui Dumnezeu este ca Evanghelia să ajungă la toate popoarele lumii. Duhul lui Dumnezeu este aici pentru a face din aceasta prioritatea zero! La fel, cu aceeași ardentă nerăbdare a îndeplinirii misiunii sale, slujitorul lui Avraam nu vrea nici să mănânce până nu-şi spunea povestea... aşa că l-au lăsat să vorbească!

Atunci el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.” (Gen. 24:34)

Observaţi că nu este specificat în text numele lui (mențiunea Eliezer, pe care am folosit-o și noi în câteva rânduri, ne parvine din Gen. 15 vers. 2-3). Îmi amintesc că Domnul Isus a spus despre Duhul Sfânt că, atunci când va veni Duhul Sfânt, „nu va vorbi de la El... va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:13-15). Care este numele Duhului Sfânt? El nu are alt nume; nu vine să vorbească despre Sine. El a venit să vorbească despre Altul, despre Hristos. La fel, acest slujitor nu este numit, el este doar robul trimis de stăpânul său, în beneficiul fiului lui Avraam – despre care Eliezer dă un raport elogios: Gen. 24:35

Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.

Slujitorul descrie casa stăpânului său, tatăl celui pentru care caută soție. Încă un lucru despre Duhul lui Dumnezeu: El convinge lumea cu privire la păcat, neprihănire şi judecată. Despre aceste lucruri vorbeşte El lumii pierdute. El vrea să ştim că judecata este asupra pământului şi asupra omenirii păcătoase. Oamenii sunt pierduţi astăzi pentru că sunt păcătoşi. Aud uneori spunându-se că oamenii sunt pierduţi pentru că Îl resping pe Hristos. NU! Ei sunt pierduţi pentru că sunt păcătoşi, și nu le pasă sau nu vor să recunoască asta! Păcătoşi pierduţi - aceasta este starea omului de astăzi. Duhul Sfânt a venit să ne spună că există scăpare, pentru că Mântuitorul a purtat pedeapsa care ni se cuvenea nouă în urma judecăţii, şi că prin credința în El și ascultarea de El putem și noi să accedem la cer. Dumnezeu-Duhul Sfânt a venit să vorbească despre acest Altul – Dumnezeu-Fiul!

Încet-încet, raportul lui Eliezer se apropie de miez, de subiectul misiunii sale:

Sara, nevasta stăpânului meu, a născut, la bătrâneţe, un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el tot ce are. (Gen. 24:36)

La fel, Domnul Isus este Moştenitorul măreţ, iar noi suntem împreună moştenitori cu El astăzi. Eliezer spune acestei familii că este în căutarea unei mirese pentru fiul stăpânului său, care va moşteni totul.

Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în ţara cărora locuiesc” (Gen. 24:37)

Prin Duhul Sfânt care îi cheamă pe oameni, „prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi rămâne în veac” (1 Pet. 1:23), păcătoşii sunt făcuţi copii ai lui Dumnezeu. „Dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă” (2 Cor. 5:17). Dumnezeu nu acceptă „canaaniţi”; copiii Săi trebuie să fie transformaţi... și separați, neafiliați cu cei ce aleg să profeseze răzvrătirea și idolatria (ambele: urâciuni înaintea Domnului!)

Citim în continuare un pasaj mai amplu (vv. 38-49) care nu necesită comentarii:

Ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca de-acolo să iei nevastă fiului meu.” Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze.” Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbândă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu. Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci.” Eu am ajuns, azi, la izvor şi am zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac, iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta” şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi şi voi da de băut şi cămilelor tale”, fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!” Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog!” Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului şi a zis: „Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut şi a dat de băut şi cămilelor mele. Eu am întrebat-o şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas şi brăţările la mâini. Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului şi am binecuvântat pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.

Chiar dacă se presupune că erau mai mulți bărbați din familie prezenți la această întâlnire, cel care își asumă rolul de purtător de cuvânt este Laban, care (probabil în urma sfătuirii cu tatăl său Betuel) aduce la cunoștință poziția familiei gazdă:

Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău, nici bine. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.” (Gen. 24:50-51)

Acordul lor pare că e nu doar tranșarea logică și convenabilă a unei chestiuni de familie, ci și o problemă de ascultare de Dumnezeu. Ei spun: „E clar că toate astea vin de la Domnul. Cine suntem noi să ne-mpotrivim? Poţi s-o iei pe Rebeca!”

Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului. Şi robul a scos scule de argint, scule de aur şi îmbrăcăminte, pe care le-a dat Rebecăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei sale. (Gen. 24:52-53)

Acesta este modul în care Duhul dăruieşte copiilor lui Dumnezeu. Noi avem garanţia, arvuna Duhului când venim la Hristos. Fiind socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, avem acces la El, avem bucurie, avem speranţă şi avem Duhul  Sfânt (Rom. 5:1-5). Acestea sunt beneficiile extraordinare care stau la dispoziţia credinciosului astăzi.

După aceea, au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu.” Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.” (Gen. 24:54-55)

Repet: absolut impresionantă loialitatea slujitorului lui Avraam, care este atât de devotat stăpânului său, atât de hotărât să finalizeze repede și bine misiunea primită, încât n-ar fi stat nici la masă, ce să mai vorbim de încă niște zile bune de petrecere de rămas-bun! Eliezer nu e deloc încântat de ideea de a mai rămâne și nu acceptă. Pentru el, tot ce conta era misiunea sa. Laban încearcă să-l domolească, spunându-i: „De ce te grăbeşti? Măcar încă vreo zece zile, să apucăm și noi să ne obișnuim cu ideea și să ne luăm rămas-bun de la ea. Dar de fapt, cel mai bine ar fi bine să vorbim cu ea despre toate astea!”

El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu.” Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.” (Gen. 24:56-57)

Am ajuns la partea aceasta care, cred eu, este foarte importantă şi în acelaşi timp atât de impresionantă. Să nu trecem peste ea fără să observăm câteva lucruri.

Au chemat, dar, pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau”, a răspuns ea. (Gen. 24:58)

Să nu uităm contextul: este o scenă orientală, care are loc cu muuult timp în urmă - deşi cred că omul era deja pe pământ de câteva mii de ani la momentul acesta, aș spune că evenimentele din această scenă s-au petrecut acum vreo patru mii de ani. Familia aceasta găzduieşte un oaspete străin, și-o face cu generozitate, cu naturalețe, abundent – omenindu-l ca pe rubedenia lor Avraam. Iar el, în ciuda atâtor dovezi de bunăvoință și mărinimie, nu știe cum să plece mai repede! Nu-l sperie și nu-l reține nimic, nici măcar oboseala sau nevoia de întremare – îl animă doar simțul datoriei și finalizarea sarcinii!

Aşa că, despre ce poate el să vorbească mereu? Despre sarcina lui: venise să ia o mireasă pentru Isaac, fiul stăpânului său. Nu venise cu mâna goală... Mi-l pot imagina pe acest slujitor scoţând darurile pentru toată această familie: brăţări, bijuterii din aur şi argint, multe bunuri scumpe, în cantități generoase... Să nu uităm că Avraam era un om foarte bogat. Apoi slujitorul începe să vorbească despre stăpânul său. Îmi imaginez cum stăteau toți în jurul focului, iar undeva, mai în spate, în plan secund, Rebeca... numai ochi și urechi! Asculta cât de pasional și convingător vorbea Eliezer despre Avraam şi despre Isaac – despre naşterea lui miraculoasă, despre viaţa și calitățile lui, despre relația lor cu divinitatea... Sigur că nu ocolise episodul de pe Muntele Moria, când Dumnezeu a oprit la milimetru jertfirea lui Isaac... Le explică misiunea lui, de a găsi o mireasă pentru Isaac... nu dintre canaaniţi, pentru că trebuia să fie o persoană gata să se închine Dumnezeului celui Viu, care-i purtase cu credincioșie pe Avraam și-ai lui până-n Canaanul, ca să-i facă un popor ales și să le ofere o țară privilegiată. Așa ajunsese el până atunci și până acolo...

Rebeca ascultase în tot acest timp... şi deodată vede că ei se întorc spre ea. Până în acel moment, nimeni nu-i acordase atenție, fuseseră concentrați la povestirea lui Eliezer... dar acum toţi îşi întorc privirile spre ea... şi fetei i se cere părerea: „Rebeca, tu ce crezi? Te vei duce cu omul acesta?” N-ai fi crezut niciodată ca fata – pe care ei credeau că o cunosc bine, și de la care poate nu se așteptau să aibă opinii foarte conturate – să răspundă imediat atât de răspicat; nu se bâlbâie, nu ezită, n-o ia pe ocolite, ci spune clar: „Voi merge”.

Aţi observat că oamenii pe care i-a chemat Domnul Isus să fie ucenicii Săi au răspuns și ei la fel? Și-au lăsat năvoadele şi s-au dus după El. Da, s-au mai întors... dar a venit repede ziua în care s-au despărţit de mrejele lor, la care nu s-au mai întors niciodată! L-au urmat pe Domnul Isus și au mers cu El peste tot. Duhul Sfânt cheamă oameni şi azi. El e noul Eliezer, un alt Mângâietor... Tatăl şi Duhul L-au trimis pe Fiul în lume să moară pentru lume, și Fiul, după ce a fost înălţat la cer, a trimis Duhul Sfânt, Mângâietorul. Duhul e activ acum în lume şi îi cheamă pe cei ce vor fi mireasa Domnului. El spune: „Vei merge? Iată-L pe Acela care a murit pentru tine. El te va mântui. Trebuie să fii răscumpărat mai întâi. Trebuie să vii la El ca păcătos, şi să-L accepţi ca Mântuitor. Când vei face acest lucru, vei fi născut din nou; vei deveni un copil al lui Dumnezeu şi vei fi inclus în Biserică, iar aceasta Îi va fi prezentată într-o zi ca mireasă.” Întrebarea este: Vei merge? Vei accepta invitaţia? Vei crede în Hristos ca Mântuitor? Singurele răspunsuri posibile sunt da sau nu!

Istoria din Geneza 24 nu se încheie aici. Convoiul lui Eliezer, mai bogat numeric, pornește la drum şi se îndreaptă spre Ţara Promisă.

Şi au lăsat pe sora lor, Rebeca, să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui. Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!” (Gen. 24:59-60)

Această profeţie s-a împlinit deja. Nu vorbim aici despre profeţie neîmplinită, ci despre una împlinită.

Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca şi a plecat. (Gen. 24:61)

Călătoria de întoarcere a fost lungă. Nu ni se spune nimic despre ea, dar ştiu că nu este uşor să mergi călare pe o cămilă. Am călătorit și eu odată pe o cămilă, dintr-un sat mic din afara oraşului Cairo până la piramide, şi vă spun sincer, nu vreau să repet experienţa! Cămilele sunt numite „corăbiile deşertului”... dar a fost mai dur decât orice călătorie cu barca. A fost dur! Şi aşa nu este uşor să călăreşti o cămilă, dar imaginaţi-vă cum e să mergi aşa prin deşert.

Îmi pot imagina grupul acesta cum se opreşte după o zi fierbinte prin deşert. Seara se oprea probabil în vreo oază. Acolo se face focul, se mănâncă ceva... și cum stau ei acolo lângă foc, înainte de a se duce la culcare, parcă o aud pe Rebeca spunând slujitorului lui Avraam: „Mai spune-mi despre Isaac.” Slujitorul întreabă: „Ce vrei să-ţi spun?” Ea răspunde: „Povesteşte-mi despre cum s-a născut, despre cum l-a adus tatăl lui ca jertfă pe altar.” Era ca în cântecul acela: „Spune-mi istoria lui Isus, spune-mi ce mult ne-a iubit...” Iar slujitorul spune: „Ţi-am spus totul seara trecută.” Rebeca spune: „Da, ştiu, dar mai spune-mi o dată!” Aşa că slujitorul povesteşte din nou, fiindcă – chiar dacă nu erau premiere – tot proaspete și fascinante păreau... În noaptea aceea, Rebeca doarme bine, pentru că visează la apropiata zi când îl va întâlni pe Isaac.

În ziua următoare, călătoria continuă, dar deşertul parcă nu mai e la fel de încins, iar cămila nu mai pare atât de inconfortabilă. Dar este un drum lung şi ei tot merg până când, într-un final, ajung să vadă în zare Canaanul... Apoi străbat țara şi ajung la Lahai-Roi, în partea de sud, în ţinutul încântător al Hebronului şi al cetăţii Beer-Şeba.

Isaac se întorsese de la fântâna „Lahai-Roi”, căci locuia în ţara de miazăzi. Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile. (Gen. 24:62-63)

Permiteți-mi să sugerez din nou că în acest episod cu personaje umane obișnuite putem sesiza o imagine a venirii lui Hristos pentru mireasa Lui. Mulţi spun: „Nu-i aşa că va fi minunat când va veni Hristos şi noi vom fi luaţi cu El în văzduh?”... Însă unii vor fi deja cu El la venirea Lui! Cea mai mare parte a Bisericii va fi trecut de uşa morţii, şi ei vor veni cu El atunci. Trupurile lor vor fi înviate şi duhurile şi trupurile lor vor fi reunite, iar cei care sunt în viaţă vor fi luaţi pentru a fi cu Domnul în văzduh. Cei care au plecat înainte, prin moarte, Îl vor vedea când Se ridică de la dreapta Tatălui şi începe să-Şi cheme Biserica pentru a-L întâlni în văzduh. Ce imagine glorioasă!

Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă. Şi a zis robului: „Cine este omul acesta care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat marama şi s-a acoperit. (Gen. 24:64-65)

Noi, mireasa lui Hristos, vom fi îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos, dar El a fost făcut neprihănire pentru noi. El a fost dat ca jertfă pentru nelegiuirile noastre şi El a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră pentru ca noi să putem avea o neprihănire care să ne permită să stăm înaintea lui Dumnezeu.

Rebeca vede că vine cineva spre ei şi întreabă cine este. Pe tot parcursul lungii lor călătorii, ea ajunsese să ştie multe despre el, dar acum urma să-l vadă faţă-n faţă! Într-o situaţie similară ne aflăm noi acum. Aşa cum spune Petru, pe Domnul/Mirele nostru „Îl iubim fără să-L fi văzut” (1 Pet. 1:8). Mă întreb dacă, la venirea Lui, Îl vom cunoaşte?! Cuvintele unui cântec spun: „Îl voi cunoaşte după semnele cuielor din mâinile Sale”. Da, și eu cred că aşa Îl vom recunoaşte pe Domnul nostru, când va veni. Ce imagine frumoasă, glorioasă, splendidă avem înaintea noastră! Să ne bucurăm cât mai mult de ea!

Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. (Gen. 24:66)

Duhul Sfânt ne-a pecetluit şi ne va încredinţa lui Hristos în ziua răscumpărării. V-ați îndoit vreo clipă că acest slujitor al lui Avraam avea să găsească o mireasă pentru Isaac? Era demult decizia Domnului ca Isaac şi Rebeca să-și unească destinele.

Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.  (Gen. 24:67)

„Şi a iubit-o” – Hristos Şi-a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. „Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.” Lucrul acesta ne vorbeşte despre faptul că Hristos are multe de câştigat prin mântuirea noastră. El ne doreşte, tânjeşte după noi. O, numai de I-am fi și noi credincioşi! În ecoul acestui imperativ, corectiv și curativ – ne oprim și noi, ajunși la capătul capitolului și episodului. Istoria însă continuă, și programul acesta!