Vă salut, stimați ascultători și prieteni – m-aș bucura să constat că deveniți pasionați și interesați de exemplele și traiectoriile biblice... Pentru că e penurie de modele, sper să găsim în Biblie repere pilduitoare, care să ne asiste (fie și indirect) la înaintare și la creștere!
Am trecut în a doua jumătate a cărții Geneza, prima dintre cele 66 de secțiuni biblice pe care ne-am propus să le abordăm în acest program. Iar personajul în compania căruia am trecut puntea între cele două jumătăți ale cărții începuturilor este Isaac, fiul lui Avraam. Capitolul (și episodul) precedent ne-a prezentat câteva evenimente importante: moartea lui Avraam, naşterea gemenilor Esau şi Iacov ai cuplului Isaac/Rebeca, târgul șocant din tinerețea celor doi frați (gemeni, dar atât de diferiți): în schimbul unui castron de ciorbă de linte, Isaac obține de la Esau dreptul de întâi-născut. Cu teribilism și inconștiență, Esau își potolește foamea... și pleacă ștergându-se la gură și fluierând! Desigur, amândoi au greșit: Esau pentru că n-a dat doi bani pe dreptul lui natural – și am văzut în asta desconsiderarea aspectelor spirituale ale vieții – iar Iacov pentru că a luat-o înaintea lui Dumnezeu, și s-a folosit de șiretenie ca să pună mâna mai repede pe ceea ce Dumnezeu oricum promisese.
Acest episod antologic ne spune multe și despre caracterul celor doi frați, și despre traiectoriile lor ulterioare... Nu uităm însă că dincolo de orice este Dumnezeu, care coordonează acte, fapte, personaje, evenimente spre împlinirea voiei și planului Său!
Spuneam data trecută că istoria se repetă... o veți constata imediat încă o dată, pt că sigur veți recunoaște împrejurări similare, peste care am mai trecut, care ne conferă o senzație de deja-vu, de tipar... deși e clar că se întâmplă în alte timpuri și cu alte personaje!
Capitolul 26 din Geneza nu este nici spectaculos, nici atractiv... și este centrat pe un personaj care pare mai degrabă șters – Isaac... dezavantajat și de succesiunea în care este parte: după Avraam, o personalitate impresionantă, şi înainte de Iacov, un om de asemenea extrem de complex și cu o existență aventuroasă. Acest capitol 26 este singurul dedicat în totalitate și aproape în exclusivitate lui Isaac... iar el nu pare deloc să se străduiască să facă lucrurile mai palpitante... În ultimii ani, am examinat mai atent acest pasaj biblic, şi am observat că (precum în marea majoritate a cazurilor) Dumnezeu are şi aici un mesaj spiritual important pentru noi. Este una dintre acele împrejurări la care cred că se va fi referit apostolul Pavel când a scris (Rom. 15:4): „Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.”
Acest capitol ne învaţă între altele răbdarea, şi unii dintre noi chiar au nevoie de răbdare – eu, cu siguranţă da! Dar să nu credeți că doar răbdare aşteaptă Dumnezeu de la noi. Avraam, Iacov sau David au fost oameni de acţiune, temperamentali, energici și nu întotdeauna mostre de răbdare. Dumnezeu a arătat astfel cât de bine poate folosi El astfel de oameni. Viaţa lui Isaac însă ne transmite un mesaj foarte important: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Tim. 3:16–17). Toată Scriptura, deci și fiecare personaj! Cu aceste lucruri în minte, să trecem la studiul acestui capitol.
Isaac, fiul cel îndelung așteptat și mult iubit al lui Avraam, beneficiază de siguranța reconfirmării legământului. Despre asta este vorba la debutul capitolului, citim primul verset
În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar.
Aceasta este a doua foamete care este menţionată în carte. Vă amintiţi că a mai fost o foamete în vremea lui Avraam, când el l-a luat pe Lot şi au plecat în Egipt.
Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te coborî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune. (Gen. 26:2)
De ce i-a spus Dumnezeu acest lucru lui Isaac? Ei bine, Isaac avea modelul tatălui său pe care putea să-l urmeze, iar tatăl său plecase în Egipt într-o situaţie exact ca aceasta, ceea ce arată că sunt păcate care se transmit din tată în fiu, conform zicalei „aşa tată, aşa fiu”. Puteţi vorbi cât doriţi despre prăpastia dintre generaţii; nu există nicio prăpastie între generaţii în ceea ce privește păcatul. Acesta se transmite de la o generaţie la alta. De obicei, fiii fac aceleaşi greşeli ca şi părinţii lor – desigur, binecuvântate sunt excepțiile, deși ele nu fac decât să confirme regula!
Mai departe, Dumnezeu îi dă lui Isaac instrucţiuni clare pentru perioada de foamete și, în același timp, îşi reafirmă legământul făcut cu Avraam. Citim Gen. 26:3-4
„Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău, Avraam. Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată...”
Dumnezeu îi spune lui Isaac: „Nu pleca din ţara asta, nu te duce în Egipt, vreau să confirm şi faţă de tine legământul pe care l-am făcut cu Avraam!” Și repetă promisiunea cu cele trei părţi ale sale: (1) ţara – „toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale”; (2) poporul – „îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului”; (3) binecuvântarea – „toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.”
„...pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.” (Gen. 26:5)
Sigur, motivația din vers. 5 este o concluzie generală asupra vieții în ansamblu (și-a sfârșitului vieții) lui Avraam, și nu o referire la comportamentul lui Avraam din împrejurarea asemănătoare prin care trecuse și el, și-n care se comportase la fel de impulsiv. În cazul lui, Biblia nu afirmă explicit că Dumnezeu ar fi intervenit să-i oprească refugiul în Egipt; lui Isaac însă, i Se arată cu acest scop. În plus, la acel moment Dumnezeu nu dăduse încă legea mozaică; așadar, Avraam nu se afla sub această lege. Important este însă că atunci când Dumnezeu i-a spus lui Avraam ceva, el a crezut şi a făcut ce i-a cerut Dumnezeu. Avraam demonstrase că are credinţă prin faptele sale.
Sunt prea mulţi cei din zilele noastre care se plâng că nu simt că viaţa lor de creştini este reală, autentică... și în același timp, nu fac decât să stea pe margine, aşteptând să se întâmple ceva măreţ în viaţa lor. Pur şi simplu nu se întâmplă aşa. Atunci când crezi în Dumnezeu, reacţionezi la promisiunile Lui! Dacă m-ar suna cineva acum şi mi-ar spune că mi-a pus o sacoșă cu bani într-un loc anume din parcul principal al orașului, credeţi că aş sta acasă tot restul zilei? Vă daţi seama că, imediat după încheierea convorbirii, aş țâșni pe ușă! Credinţa se manifestă și se dovedește prin felul în care reacţionezi la ceea ce ştii. Credinţa te îndeamnă la acţiune. Avraam l-a crezut pe Dumnezeu şi El i-a socotit credinţa ca neprihănire. Dumnezeu îi spune lui Isaac că doreşte ca şi el să fie o persoană de acest gen. Și Isaac pare să asculte, vers. 6:
Astfel Isaac a rămas la Gherar. (Gen. 26:6)
După moartea lui Avraam, Isaac locuise lângă fântâna Lahai-Roi (25.11), între Cades și Bared (Gen. 16.14) – locul unde Domnul i Se arătase lui Agar, și unde mai apoi Isaac o văzuse prima oară pe Rebeca. Deci Isaac pleacă totuși de acolo și se duce în Gherar, care se afla în partea de sud (deci în direcția Egiptului!). Și Avraam şi Isaac au trăit în Gherar. Avraam intrase în ţinutul acela pe la nord de Sihem, dar în cele din urmă s-a mutat şi a locuit în partea de sud, la Hebron, „locul părtăşiei”. Deci Isaac și Rebeca se opresc în Gherar:
Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip. (Gen. 26:7)
Vă sună cunoscut, nu? Isaac face acelaşi păcat ca şi tatăl lui. Dumnezeu îl prevenise, să nu se ducă în Egipt, și aşa a făcut – s-a dus în schimb la Gherar. Acolo probabil că a văzut că bărbaţii se uitau cu admiraţie la Rebeca, aşa că Isaac îi spune soției sale: „Dacă te-nteabă, zi-le oamenilor de aici că eşti sora, nu soţia mea.” Seamănă, dar e diferit de ce făcuse Avraam: Avraam spusese adevărul pe jumătate, Isaac spune o minciună întreagă.
Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevasta sa, Rebeca. (Gen. 26:8)
Presupuneți că doar râdeau şi se jucau împreună? Cred că mai mult, chiar...
Abimelec a trimis să cheme pe Isaac şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevasta ta. Cum ai putut zice: „E sora mea”? Isaac i-a răspuns: „Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei.” Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevasta ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi.” (Gen. 26:9-10)
Isaac îi pusese pe aceşti oameni în pericolul de a comite un păcat. Mă gândesc la bietul Abimelec, care o pățește din nou, în același fel – și cu aceeași familie (chiar dacă persoanele erau altele!) Nu știu câți dintre noi ar fi dovedit moderația, răbdarea și înțelepciunea acestui filistean! Deși avea autoritatea să-i pedepsească, iar pe Avraam chiar îl expulzase, Abimelec nu reacționează cu mânie, ci practic se erijează în protectorul celor despre care cred că ajunsese să înțeleagă că erau protejați de Dumnezeu!
Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât.” (Gen. 26:11)
Abimelec încearcă să manifeste tact și deschidere față de Isaac, pentru că acesta era respectat şi apreciat de cei din comunitatea în care trăia, la fel cum fusese şi Avraam. Amândoi erau nişte oameni deosebiţi. Fac această afirmaţie aici pentru că din restul capitolului s-ar putea să nu rămânem cu impresia că Isaac era un om deosebit.
Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat. (Gen. 26:12)
Vedem aici că Dumnezeu este cu Isaac, aceasta fiind binecuvântarea pe care a oferit-o Dumnezeu poporului acestuia încă din ziua în care l-a chemat pe Avraam. Este vorba despre o binecuvântare materială. Mai târziu, când Dumnezeu i-a aşezat în ţara aceea, le-a spus că-i va binecuvânta cu roade ale pământului, că vor avea întotdeauna ce să mănânce și Dumnezeu Şi-a împlinit această promisiune atâta timp cât ei au trăit în ascultare de El.
Ţin să vă precizez că Dumnezeu nu ne-a promis şi nouă această binecuvântare. El ne-a promis binecuvântări spirituale, care sunt partea noastră astăzi, însă şi aceste binecuvântări au aceleaşi condiţii: depind de umblarea noastră cu Dumnezeu. Dacă noi Îi permitem, El vrea să ne binecuvânteze din plin din punct de vedere spiritual. Așadar, aflăm aici că Isaac a fost binecuvântat foarte mult.
Astfel omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat. (Gen. 26:13)
Să nu uităm că Isaac a fost foarte binecuvântat. Isaac începe să facă agricultură şi pământul rodeşte însutit. Poate că unii dintre noi au impresia că Avraam şi Iacov sunt nişte oameni deosebiţi, dar Isaac, nu. Daţi-mi voie să afirm că şi Isaac era o personalitate!
Este semnificativ faptul că viaţa lui este întreţesută cu elemente ale experienţei lui Avraam. Naşterea și viața lui Isaac sunt prezentate din perspectiva experienţelor lui Avraam. Deşi Isaac era important atunci când a fost adus ca jertfă pe altar, noi îi vedem pe Avraam şi pe Isaac împreună. De ce ne sunt prezentaţi aşa? Am văzut că toate lucrurile care li s-au întâmplat servesc ca exemple pentru noi astăzi, iar acest aspect este o imagine a intimităţii profunde dintre Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Hristos. Isus a spus: „Cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Şi în rugăciunea pe care Isus a făcut-o în calitate de mare preot a spus: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4). De asemenea, El a mai spus: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez” (Ioan 5:17). Este deci cât se poate de nimerit ca istoria lui Isaac şi istoria lui Avraam să fie prezentate în strânsă legătură.
În acest capitol 26, îl vedem pe Isaac singur, pe picioarele lui, şi pare că nu se descurcă foarte bine, pare să fie un om slab care repetă păcatul lui Avraam. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că el era un om deosebit în ţara aceea.
Avea cirezi de vite şi turme de oi, şi un mare număr de robi; de aceea filistenii îl pizmuiau. (Gen. 26:14)
Sigur, devenea un om atât de înfloritor pentru că Dumnezeu îl binecuvânta, cum promisese tatălui său Avraam. Filistenii nu puteau să suporte să vadă atâta prosperitate, atât din invidie, cât și din răzvrătirea și nepăsarea față de Dumnezeul lui Avraam și Isaac.
Toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său, Avraam, filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână. (Gen. 26:15)
Aceasta este o dovadă a ostilității localnicilor. Avraam săpase fântâni în ţinutul acela, iar acum acestea erau ale lui Isaac. Când a dorit să se folosească de ele, însă, a constatat că fântânile erau astupate. Acesta a fost un punct de plecare în aversiunea, tensiunile și conflictele dintre cele două tabere, care au escaladat continuu până în zilele noastre.
Şi Abimelec a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi.” (Gen. 26:16)
Observaţi, vă rog, că acum Isaac este un om influent, dar nu trufaș sau conflictual.
Isaac a plecat de acolo şi a tăbărât în valea Gherar, unde s-a aşezat cu locuinţa. (Gen. 26:17)
Abimelec îi spune acum lui Isaac: „Ai început să ne faci probleme. Ar fi mai bine dacă ai pleca.” Observați că acesta îl respecta pe Isaac foarte mult.
Această parte a vieţii lui pare să arate că este un om slab, însă nu este aşa. El se întoarce înapoi în zona unde locuise Avraam.
Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său, Avraam, şi pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam; şi le-a pus iarăşi aceleaşi nume pe care le pusese tatăl său. Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor. Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.” Şi a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el. (Gen. 26: 18-20)
Apa este indispensabilă pentru viaţă. Fără apă nu poate exista viaţă. Dacă zburaţi peste zone deșertice, ore-ntregi poate nu vedeți decât nisip, zone aride... iar deodată vedeţi o pată de culoare, o zonă de un verde luxuriant... Nu e cazul să vă-ntrebaţi ce sau cum s-a întâmplat acolo. Apa este singura explicaţie.
Apa este și o metaforă pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să bem mult din ea, căci este „apa Cuvântului”. Apa este necesară pentru băut, dar şi pentru spălat. Isus a spus că suntem curăţaţi prin Cuvântul pe care El l-a rostit.
Tot apa este explicaţia pentru diferenţele dintre copiii lui Dumnezeu din orice biserică. Se vede o diferenţă în viaţa credincioşilor care studiază Cuvântul lui Dumnezeu. Şi desigur, vor fi lupte. Dar cred că dacă vrei într-adevăr să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu va trebui să plăteşti un preţ, fiindcă Diavolul te va lăsa să faci orice în afară de asta.
Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitna. Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobot; „căci”, a zis el, „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară.” (Gen. 26:21-22)
El numeşte această fântână Rehobot, care înseamnă „este loc pentru noi”. Până acum a săpat o fântână şi i-a fost luată. S-a mutat, a mai săpat una – i-a fost luată şi aceea... şi el s-a tot mutat aşa. Aceasta arată că Isaac era un adept al păcii şi un om cu multă răbdare și tenacitate. David nu ar fi procedat aşa, pot să vă asigur de asta. Simon Petru n-ar fi făcut nici el aşa, și sincer să fiu: nici Vernon McGee n-ar fi făcut aşa! Aceasta este o lecţie pentru noi toţi, mai ales dacă o aplicăm la studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Acesat ne învață și ne cere invariabil să fim oameni ai păcii, ai răbdării, ai stabilității, neatașați însă de valorile efemere sau false ale acestei lumi!
De acolo s-a suit la Beer-Şeba. Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu, Avraam.” (Gen. 26:23–24).
Dumnezeu i Se arată pentru că-și dă seama că Isaac avea nevoie de alinare. Dumnezeu li S-a arătat tuturor patriarhilor, cu excepţia lui Iosif. El i S-a arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână. (Gen. 26:25)
Isaac continuă să sape fântâni. Nu-i nici simplu, nici spectaculos – îți trebuie perseverență, încredere, putere... Când te gândeşti la Isaac, te gândeşti la fântâni. Când spui Avraam, te gândeşti la altare (iar când spui Iacov te gândeşti la corturi, aşa cum vom vedea mai târziu, adică de data viitoare – dacă ne va îngădui Dumnezeu!)
Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său, Ahuzat, şi cu Picol, căpetenia oştirii lui. Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine, voi care mă urâţi şi m-aţi izgonit de la voi?” Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: „Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine! Anume, jură că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum eşti binecuvântat de Domnul.” (Gen. 26:26-29)
Deşi Isaac pare să fie slab în relaţie cu oamenii din Gherar, regele ţării a fost atât de impresionat încât s-a dus după el la Beer-Şeba pentru a stabili relaţii bune cu el. Influenţa pe care o avea Isaac în ţara aceea ne arată că el nu era un om slab, și nici nu căuta să fie temut sau să-și impună autoritatea cu argumente militare... dimpotrivă:
Isaac le-a dat un ospăţ şi au mâncat şi au băut. S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace. În aceeaşi zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fântâna pe care o săpau şi i-au zis: „Am dat de apă!” Şi el a numit-o Şiba. De aceea s-a pus cetăţii numele Beer-Şeba până în ziua de azi. (Gen. 26:30-34)
Ultimele două versete ne țin la curent cu apucăturile și creșterea unuia din gemenii familiei – Esau, care
La vârsta de patruzeci de ani... a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata hetitului Elon. Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca. (Gen. 26:34-35)
În capitolul următor vom vedea și caracterul celuilalt frate, Iacov. Dar noi vom aborda această nouă istorie interesantă – data viitoare... Până atunci, rămas bun, și seninătate!
Create your
podcast in
minutes
It is Free