Geneza 29:1-30 | Itinerar Biblic | Episodul 38

Bine v-am regăsit, și mulțumiri celor ce consimt să continuăm împreună călătoria prin timp și spațiu pe urmele personajelor și pasajelor Scripturii! Se spune că orice călătorie, oricât ar fi lungă, începe cu... primul pas – la care putem adăuga și că „fiecare din ceilalți pași care urmează te apropie de țintă”, oricât ar fi de îndepărtată!

Pe de altă parte, este o interdependență între acești pași pe care-i facem în umblarea noastră, aproape fiecare fiind o consecință a precedentului, determinat de acesta – ca ritm, direcție etc. La fel, în viață acționează principiul acțiunii și reacțiunii. Suntem nu doar ceea ce mâncăm, cum se spune, ci și ceea ce facem... iar împrejurările și contextele în care ajungem sunt de foarte puține ori străine de ce-am făcut până atunci/acolo...

Îmi vine în minte un pasaj din epistola către Galateni, cap. 6... iată ce scrie în vers. 7-8: „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.” (Gal. 6:7-8). Epistola aceasta a fost scrisă în primul rând pentru creştini, însă exprimă o lege universală a lui Dumnezeu, valabilă pentru orice epocă. Este un principiu adevărat pentru orice domeniu al vieţii. Dacă semeni porumb, vei secera porumb. Dacă semeni bumbac, vei secera bumbac. Dacă semeni grâu, vei secera grâu. Dacă semeni neghină, vei secera neghină.

Sunt multe exemple ale acestui principiu în Scriptură. De pildă, faraonul Egiptului a poruncit să fie ucişi pruncii de sex masculin ai evreilor, iar mai târziu fiul său a fost ucis de îngerul morţii. În urma acuzaţiilor false, Ahab l-a omorât pe Nabot şi câinii au lins sângele acestuia. Dumnezeu însă l-a trimis pe profetul său, Elisei, la Ahab cu mesajul că, aşa cum au lins câinii sângele lui Nabot, aşa îl vor linge şi pe al lui, iar acest lucru s-a împlinit întocmai. Vă amintiţi că David a constatat că aceasta este o lege inexorabilă care s-a aplicat în propria-i viaţă. El a comis păcatele teribile ale adulterului şi crimei. Dumnezeu i-a iertat păcatul, însă el a avut de suportat, totuşi, consecinţele. A secerat ce a semănat. Fiica lui a fost violată şi fiul i-a fost ucis. Chiar şi apostolul Pavel a simţit povara acestei legi. El îşi dăduse consimţământul pentru uciderea lui Ştefan cu pietre. Mai târziu, Pavel a fost dus în afara cetăţii Listra unde a fost lapidat; a fost bombardat cu pietre şi lăsat să moară acolo... din fericire nu acesta a fost atunci finalul – Dumnezeu l-a izbăvit, până la o vreme, pentru că avea mult de lucru în și prin ap. Pavel!

Iacov este însă exemplul clasic al acestei legi inflexibile. El trăise după placul inimii, era mai degrabă încrezut şi deştept și înşelase pe alții şi mai înainte. Nu se ferea să folosească metode îndoielnice pentru a-şi împlini scopul și era mândru de deşteptăciunea lui. Însă Iacov avea să secere ce semănase. Cred deci că un titlu sugestiv pentru acest capitol (29 din Geneza), la care am ajuns, ar fi: „După faptă şi răsplată”. Chiar de la începutul capitolului vedem că Iacov începe deja să culeagă roadele faptelor sale rele; își reia călătoria, plecând din Betel, şi după un timp (nu ştiu exact cât), el ajunge în Haran.

Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la răsărit. S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare. Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii. (Gen. 29:1-3)

Este încă un indiciu pentru cât de importantă era apa în ţinutul acela. Și astăzi este o resursă vitală, pentru că în acele regiuni se găseşte în cantitate foarte mică. Și pânza freatică și ploile sunt mai degrabă sărace! Apa trebuie să fie păzită şi gospodărită atent acolo. Acesta este motivul pentru care, doar la un moment dat din zi, era înlăturată piatra de la gura fântânii... şi atunci toţi îşi adăpau oile – toată lumea primea apa de care avea nevoie. Apoi, piatra era pusă la locul ei pentru a închide fântâna.

Iacov îşi face apariţia chiar înainte de a fi luată piatra... și credeţi-mă, se manifestă la fel de arogant ca de obicei – ca orice copil favorit și răzgâiat (cum crescuse), și care crede că orice i se cuvine întâi lui, inclusiv atenția și conducerea!  

Iacov a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde sunteţi?” „Din Haran”, au răspuns ei. El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?” „Îl cunoaştem”, i-au răspuns ei. (Gen. 29:4-5)

Sigur că-l cunoşteau. Vecinătățile nu erau prea aglomerate în vremea aceea, iar o personalitate puternică precum Laban nu putea fi ignorată sau uitată ușor! Iacov nu-l cunoştea încă pe Laban, însă, vai! – ce bine avea el să-l cunoască, în perioada următoare!

El le-a zis: „Este sănătos?” „Sănătos”, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile. El a zis: „Iată, soarele este încă sus şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi.” (Gen. 29:6-7)

Aici vedem cum Iacov, abia ajuns în ţară, deja le spune oamenilor cum ar trebui să-şi adape oile şi ce ar trebui să facă! Acesta este stilul lui, că tot veni vorba... Și în timp ce se producea, în exercițiul funcțiunii de organizare și conducere pe care și-o asumase deja, ceva (important!) e pe cale să se întâmple – semn că Dumnezeu orchestrează întotdeauna ideal orice detaliu, orice situație...

Ei au răspuns: „Nu putem, până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa oile.” Pe când le vorbea el încă, veni Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea. (Gen. 29:8-9)

Rahela era o păstoriţă care se îngrijea de oi. Aceasta era una din slujbele și obligațiile femeii din vremea aceea, cum am mai văzut deja mai devreme în Geneza.

Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale. (Gen. 29:10)

Nu ştiu cine-i spusese să adape turmele lui Laban, dar Iacov aşa a făcut. Chiar dacă aici face un lucru pozitiv, chiar generos și nobil, el continuă să dovedească suficiență, nerespectând altă regulă sau lege, decât a lui! Iar uneori, el scria sau modifica regulile jocului pe măsură ce înainta în viaţă – în special în prima parte a vieţii sale. Or, lucrul acesta nu se face, nu e fair-play, nu rămâne nesancționat – de Dumnezeu, dar și de oameni. Iacov era pe punctul să primească niște lecții de viață nemaipomenite, avându-l pe „unchiul Laban” la catedră!

Apoi Iacov a sărutat pe Rahela şi a început să plângă tare. (Gen. 29:11)

Întotdeauna mi s-a părut ciudat acest verset. Sincer, mi-e greu să înţeleg ideea și să apreciez ca normal tabloul în care Iacov a sărutat-o pe fata aceea şi apoi a plâns. Sunt de părere că băiatul acesta se simţise foarte singur în călătoria sa de acasă până în ţara aceasta. Să ne amintim că din Betel a trebuit să urce pe lângă Marea Galileii, apoi până în Siria. A trebuit apoi să traverseze deşertul, și presupun că a avut parte de multe experienţe pe drum... La sosire, era totuși foarte încrezut, părea sigur de sine, i-a salutat pe localnici foarte nonşalant, ca şi când i-ar fi cunoscut de-o viaţă. Le pune întrebări, apoi dă la o parte piatra de la fântână, manifestând un fel de-a fi destul de băgăcios, de tupeist, gata să dea ordine. Bănuiesc că atunci când a salutat-o pe fata aceasta, care făcea parte din familia mamei sale (deși nu reiese explicit că el o cunoștea mai dinainte, sau că știa cine și a cui este!), l-au copleşit emoţiile şi a plâns. Aceasta este singura explicaţie pe care o pot găsi, dar sunt sigur că data următoare când a sărutat-o nu a mai plâns.

Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecăi. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său. (Gen. 29:12)

Deci acum urmează deconspirarea (deși rămâne enigmatic cum a știut Iacov că Rahela era din casa/familia mamei lui!) Curios că diferite variante (în limba engleză) atribuie lui Iacov diverse înrudiri cu familia Rebecăi – una prezentându-l chiar ca fratele tatălui ei (adică unchi!). Trebuie spus în primul rând că limba ebraică nu face atâtea deosebiri câte avem noi azi; în vremea aceea, dacă erai înrudit, erai un frate. Aşa ar trebui tradus aici. Mai cu seamă că știm încă din cap. 22-23 că tatăl Rebecăi era Betuel, fiul lui Nahor fratele lui Avraam, că Iacov era nepotul lui Avraam, și că Laban era fratele Rebecăi. Deci în mod normal Iacov nu poate fi unchiul Rahelei, ci era nepotul tatălui ei, era fiul Rebecăi, sora tatălui ei – deci Iacov și Rahela erau mai degrabă veri. În fine, nu e esențial...

Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate. (Gen. 29:13)

Îmi imaginez că Iacov a avut multe de povestit. Nu m-ar mira să aflu că le-a captat atenţia la cină cu istorii și detalii despre familia lor, spunându-le cum l-a înşelat pe fratele său pentru a obţine dreptul de întâi născut, şi cum a folosit un vicleşug pentru a obţine binecuvântarea şi ce deştept fusese. Nu-i sigur că așa a fost, dar e posibil ca așa să fi stat lucrurile. Probabil că le-a spus şi despre noaptea petrecută la Betel, pentru că am citit că: „i-a istorisit lui Laban toate cele întâmplate.”

Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună. (Gen. 29:14)

Laban era convins acum că acesta era nepotul lui, așa că-i spune: „E clar că eşti ruda mea, așa că vino să stai la noi... şi simte-te ca acasă.”

Iată că trece o lună şi observaţi ce se întâmplă: Iacov nu munceşte! Este un nepot dintr-o ţară îndepărtată, venit să-şi viziteze unchiul... dar de fapt trimis de mama sa pentru a fi protejat, și eventual să-și găsească soție! Presupun deci că Iacov s-a gândit că ar trebui să aibă statut de oaspete – adică masă și cazare gratuite. Iar în acest timp (pt că avea tip berechet, nu?), el îi face curte Rahelei sau cel puţin o urmărește cu atenţie. Şi cred că și ei a început să-i placă de el.

Dar și alte lucruri sau abordări par să se întâmple în acest timp... Îmi imaginez că următorul dialog e posibil să fi avut loc într-o dimineaţă la micul dejun.

Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?” (Gen. 29:15)

Unchiul acesta Laban este deştept. Spusese cineva ceva despre muncă, despre a sluji? Iacov sigur nu! Așadar, unchiul Laban este plin de tact şi spune că nu vrea ca Iacov să muncească pentru el pe nimic, ci este dispus să-l plătească. Ce-i drept, nu locuieşti o lună cu Laban fără să faci un aranjament de un fel sau altul pentru a-ţi plăti cazarea. Fie e o formă de a-l atenționa că huzurește, fie e vorba de o tentativă de a-l angaja, fie Bbilia nu menționează că Iacov mai dădea câte-o mână de ajutor pe ici-pe colo, în gospodăria lui Laban... De aceea, unchiul vrea să pună lucrurile la punct în relația cu nepotul lui.

Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela. (Gen. 29:16)

Prelungind suspansul răspunsului lui Iacov, Biblia (de fapt Moise, autorul acestei cărți, Geneza) prinde momentul să lărgească întrucâtva perspectiva asupra familiei lui Laban și ne face cunoştinţă cu altă fiică a lui Laban, Lea. Unchiul Laban îl urmărise pe băiatul acesta şi cred că observase că pe Iacov îl interesa foarte mult fiica lui, Rahela, cea mai tânără dintre fete. Ca pentru a clarifica lucrurile, următorul verset – 17 – ne spune de ce:

Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.

Scurt: Rahela era o fată foarte frumoasă. Lea însă „avea ochii slabi”, ceea ce nu însemna că nu era frumoasă, ci că avea niște cusururi.

Când eram la colegiu am studiat greaca şi câteva dintre piesele lui Euripide. În scrierile acestuia, când un tânăr voia să spună ceva frumos despre o fată folosea expresia „ochi de vacă”. Eu râdeam mereu de această expresie şi mă gândeam că ar trebui să fac un mare efort de gândire şi de imaginaţie ca să consider că acesta este un compliment. Ei bine, data viitoare când veţi întâlni o vacă, uitaţi-vă cu atenţie la ochii ei şi veţi vedea că sunt frumoşi. De când am citit piesa aceea de teatru, n-am întâlnit vreo vacă să nu aibă ochi frumoși!

Lea însă nu avea ochi de vacă, ci „avea ochii slabi”, ceea ce înseamnă poate că nu era neapărat vreun ideal de frumusețe, dar nici „răţuşca cea urâtă”.

Așadar, Laban are aceste două fete şi pare evident de cine este atras Iacov.

Iacov iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică. (Gen. 29:18)

Aflăm acum că Iacov recunoaște fie și indirect că era îndrăgostit lulea de mezina lui Laban. În dimineaţa aceea, la micul dejun, când unchiul i-a sugerat lui Iacov că ar fi cazul să muncească, avea şi el un plan. Ştia că băiatul era îndrăgostit de fata lui, aşa că nu cred că a fost câtuşi de puţin surprins de răspunsul lui Iacov, când l-a întrebat care ar trebui să-i fie plata. Iacov era dispus să muncească şapte ani pentru Rahela. Laban juca dur!

Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!” (Gen. 29:19)

Laban pare de acord și acceptă târgul. Versetul următor ne spune unul dintre cele mai frumoase lucruri despre Iacov. De fapt, din prima parte a vieţii sale, dragostea pentru Rahela este singurul lucru frumos sau nobil care poate fi menţionat.

Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea. (Gen. 29:20)

Parcă îl vedem pe tânărul acesta muncind din greu. Vă spun că unchiul Laban sigur l-a pus să muncească din greu, în frig, în ploaie, intens și pe orice vreme... Și Iacov a făcut-o, cu gândul tot timpul la Rahela. Ea era acolo şi îl întâmpina după o zi grea de muncă. Iacov era îndrăgostit nebuneşte de ea... dar a răbdat cu stoicism. Jos pălăria, față de ce se întâmplă azi!

În urmă Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.” Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ. Seara, a luat pe fiica sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa. A doua zi dimineaţa, iată că era Lea. (Gen. 29:21-24)

Ceea ce urmează, ne aruncă din plin romance în comedie neagră, sau tragi-comedie! Judecând la rece, așa ceva e greu de înțeles cum s-a putut întâmpla, dar asta și pentru că nu cunoaștem mentalitățile culturale ale timpului și locului... De exemplu, acolo - în timpul ceremoniei de nuntă din vremea aceea – fata era acoperită cu un văl gros, astfel că nu putea fi văzută. Bietul Iacov nu a văzut ce fată a luat decât a doua zi dimineaţă! Ca bărbat mi-e greu să cred așa ceva: că intenția lui Laban n-a transpirat, că Rahela nu s-a împotrivit, că finalmente poți petrece o noapte cu o femeie cu fața aoperită, care nu se trădează nicio secundă că n-ar fi mireasa... După șapte ani de muncă și așteptare, mă gândesc că Iacov ar fi trebuit să o cunoască mai bine pe Rahela. În fine, nu vreau să-l judec... dar nici nu mă pot pune în pielea lui – când dimineața următoare, surpriză! Lângă el nu era, nu fusese nicicum Rahela, ci Lea!

Cred că în momentul acela dându-și seama că a fost tras pe sfoară s-a înfuriat. Mă întreb dacă şi-a amintit de episodul când față de tatăl său s-a dat drept Esau, fratele mai mare. Doar pentru că îşi înşelase fusese nevoit să plece de acasă! Dumnezeu nu aprobă o astfel de purtare, așa că face ca acum să se întoarcă roata. Iacov pretinsese că este fiul cel mare, când era cel mai mic. Acum el crede că o primeşte pe fata cea mică, dar o primeşte pe cea mare! Cred că s-a înfuriat, dar nu e sigur că și-a dat seama că primește răsplata propriului vicleșug, primind ce merita, făcându-i-se cum făcuse și el!

Pentru Iacov, ce făcuse Laban era o nelegiuire... Observaţi însă cum trece Laban peste tot. El este expert în lucruri de acest gen și îi spune lui Iacov că era o chestiune minoră în contract, o clauză scrisă cu fonturi mici, pe care uitase să i-o menţioneze:

...Atunci Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?” Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.” Isprăveşte săptămâna cu aceasta şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani. (Gen. 29:24-27)

De observat aici importanța cunoașterii culturilor în care te muți sau te duci să lucrezi. Circumstanțele sunt agravante pentru că Iacov nu aflase/nu-și dăduse seama de asta în cei șapte ani de slujire grea, în care trudise pentru a o obține pe fata mai tânără, în condițiile în care sora ei mai mare era nemăritată! Și acum iată ce află: nu doar că nu se căsătorise cu fata dorită, dar îi fusese și atribuită altă nevastă! Unchiul Laban însă are de gând să fie foarte generos, aşa că – așa, ca într-o joacă – îi face o ofertă lui Iacov: „Las-o așa o săptămână... bucură-te de ce-ai primit... după care, gata cu vacanța – la muncă încă alţi şapte ani... și vei avea și ce ți-ai dorit!” Unchiul Laban îşi trage spuza pe turta lui, nu-i aşa? Şi sărmanul Iacov... ce să facă?! Acceptă disciplinarea, școala, lecția – și face ce i s-a spus... Pentru că o iubea și o dorea pe Rahela, el pare că nu-și dă seama, sau nu apreciază suficient de serios faptul că dintr-o dată se pomenește cu două soţii, ceea ce nu ar fi trebuit să facă, pentru că va da de necaz înainte de a se încheia toată povestea. Plus că este legat pentru alți șapte ani de obligația de a spori averile socrului său!

Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela. (Gen. 29:28)

Ce mai?! Laban l-a jucat pe degete pe Iacov: și-a măritat dintr-un foc fetele, și beneficiază și de un slujitor de încredere pentru atâta vreme! Cei șapte ani inițiali erau o perioadă destul de lungă, dar, credeţi-mă, paisprezece ani este foarte mult!

Acum poate că vă gândiţi: Dacă este în Biblie, înseamnă că Dumnezeu aprobă poligamia. Nu! Dumnezeu nu aprobă și nu recomandă tot ce este în Biblie, să nu vă surprindă! Dumnezeu n-a fost de acord cu minciuna diavolului. Dumnezeu n-a aprobat nici păcatul lui David şi l-a judecat pentru el. Însă consemnarea în scris a ambelor incidente este inspirată, insuflată de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a spus, prin cel care a scris (Moise în acest caz), exact ce a dorit să fie transmis. Cuvintele pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise să le scrie în cartea aceasta, pe care noi o numim Biblie, sunt inspirate de El. În capitolul 29 din Geneza, Dumnezeu a relatat o întâmplare adevărată: Iacov a avut două soţii şi ne spune cum s-a ajuns acolo. Nu înseamnă că Dumnezeu era de acord cu tot ce descrie Biblia, și cu siguranţă Dumnezeu nu a fost de acord ca Iacov să aibă două soţii.

Mă bucur că aproape de finalul acestui episod am putut clarifica acest aspect important. Pentru că astfel învățăm să punem accent pe ce spune și face Dumnezeu, pentru că Biblia – revelația Sa scrisă – conține și redarea multor alte aspecte (fapte, atitudini, persoane) pe care Dumnezeu nu le aprobă și nu le recomandă. Vă îndemn deci să citiți totdeauna cu atenție și să nu socotiți că absolut tot ce scrie în Biblie are caracter prescriptiv! Nu ne închinăm Bibliei, nu suntem bibliolatri, ci ne închinăm Celui ce-a dictat Scriptura și care este mai presus de toate – Dumnezeul Creator și Mântuitor, care Se revelează și în Biblie!

Acum ne luăm rămas bun, sper să ne reîntâlnim sănătoși data viitoare!