Geneza 31:17-55 | Itinerar Biblic | Episodul 40

La reîntâlnirea noastră – care sperăm să fi devenit necesară, măcar pentru câțiva dintre dvs – vă salut cu prețuire și gânduri bune. Suntem – nu știu dacă v-ați dat seama, ori cât contează pt dvs. – la startul episodului care încheie... a 8-a săptămână de parcurs biblic. Așadar, ep. 40 – nr. care nu mă poate lăsa indiferent. Pomenit de aproape 100 de ori în Biblie, 40 simbolizează atât libertatea și schimbarea, adică încheierea unui ciclu și apariția unui nou început... dar și „numărul încercărilor sau al judecății". Câteva exemple: Potopul a ţinut „patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“; cu 40 de ani de peregrinări în pustie hotărăşte Dumnezeu să-şi ispăşească cele 40 de zile cât iscoadele fuseseră plecate să cerceteze Canaanul în care au refuzat apoi să intre; Moise a stat pe munte 40 de zile; tot 40 de zile poartă simbolic profetul Iezechiel fărădelegile Iudei, stând culcat pe partea dreaptă, după numărul anilor cât au durat nelegiuirile poporului; și tot Iezechiel anunță o pedeapsă de 40 de ani asupra Egiptului (Iezechiel 29, 12-13). Domniile primilor regi evrei au durat tot patruzeci de ani (David - 2 Regi 5, 4; 3 Regi 2, 11; Solomon - 3 Regi 11, 42). La fel au domnit şi judecători sau regi drepţi (Otniel, Debora şi Barac, Ghedeon, Ioas etc). Iona avertizează cetatea Ninive că judecata urma să vină după 40 de zile (Iona 3.4); Isus a fost ispitit timp de 40 de zile (Matei 4.2); au fost 40 de zile între învierea lui Isus și înălțarea Sa la cer (Fapte 1.3).

Aceste ocurenţe confirmă că 40 reprezintă un număr complet, asociat unei perioade rotunde, în care însă se produc schimbări majore, transformări radicale, uneori destructive, dar de cele mai multe ori în sens pozitiv. Se dezbate încă dacă numerele au cu adevărat sau nu o semnificație. În mod precis Biblia pare să folosească numere în anumite forme pentru a ne învăța adevăruri spirituale. Totuși, mulți oameni dau prea multă semnificație „numerologiei biblice", încercând să găsească un înțeles special în spatele fiecărui număr din Biblie. Adesea, un număr din Biblie e pur și simplu un număr. Dumnezeu nu ne cheamă să căutăm înțelesuri secrete, mesaje ascunse sau coduri în Biblie. Există mai mult decât suficient adevăr evident în Scriptură care să împlinească toate nevoile noastre și să ne facă „desăvârșiți și cu totul destoinici pentru orice lucrare bună" (2 Timotei 3.17). 

Ne întoarcem la contextul nostru imediat, biblic... Capitolul 30 din Geneza se concentrează pe familia lui Iacov, pe (spuneam:) întărirea și înstărirea acestei familii – pentru că Dumnezeu lucra în favoarea sa, în ciuda trecutului și temperamentului lui Iacov.

Imediat apoi (adică în capitolul următor, 31, în care vom rămâne și azi – și sperăm să-l ducem la capăt!), Dumnezeu Însuși îi spune lui Iacov să plece din Haran şi să se întoarcă în ţara pe care El o promisese în legământul Său cu Avraam, Isaac şi Iacov. Cum spuneam și data trecută, mai mult decât părinții lor biologici, Dumnezeu se gândeşte și se-ngrijește de copiii lui Iacov: El nu vrea ca aceştia – cei care vor fi capii celor 12 seminții ale poporului israel – să crească în mediul vicios și ambiguu din toate punctele de vedere din gospodăria lui Laban.

Ne aflăm aici într-o secţiune a Cuvântului lui Dumnezeu care ne-a fost lăsată – cred eu – pentru a ne arăta că Dumnezeu se îngrijeşte de nevoile noastre. Ne este prezentat aici un om foarte păcătos, care a greşit în multe moduri, însă la care Dumnezeu nu vrea să renunţe. Și constatarea aceasta ar trebui să ne încurajeze: nic pe noi Dumnezeu nu ne va părăsi, atâta timp (sau mai cu seamă pentru că) ne grăbim să ne-ntoarcem spre El, să-L ascultăm, să-L onorăm... Dacă a primit și a lucrat spre împlinirea unui om ca Iacov, sau ca mine, sigur că Dumnezeu vrea și poate să te primească și pe tine!

Intervenția și mesajul lui Dumnezeu prin care-i cerea să se-ntoarcă în Canaan, promițându-i și protecție, însoțire, călăuzire – se pliază ca o mănușă pe dorința lui Iacov. Citim despre el în Gen. 31:17-19 că

...s-a sculat şi a pus pe copiii şi nevestele sale călare pe cămile. Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea: turma pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său, Isaac, în ţara Canaan.                                 Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său...

Încă un lucru foarte interesant ni se prezintă aici: încă o dată, Iacov se scoală să plece în mare grabă. Nu știu dacă vă mai amintiţi: în acelaşi mod intempestiv plecase de acasă când fugise de fratele său. Acum practic fuge de la unchiul său, și de data asta nu mai este în totalitate și exclusiv vina lui. În mod sigur el își dorea și-și pregătise această plecare. Avea – am zice – turmele, calabalâcurile şi servitorii gata de plecare!

Un alt lucru inedit, reieșit din propoziția „Rahela a furat idolii tatălui său.” V-am mai spus că ei se aflau într-o casă a idolatriei. Dumnezeu nu dorise ca Iacov şi fiii lui să fie acolo, și de aceea le cere să plece... Rahela însă crescuse în această casă în care era prezentă și practicată idolatria, şi dorea să-și ia cu ea obiectele venerației... Dacă vă miră înţelegerea ei primitivă, gândiți-vă că și-n prezent există asemenea persoane, și asemenea forme de religiozitate! Și chiar în țări civilizate! Să crezi că dumnezeu este unde este idolul, să crezi că-l poți ignora, căra, ascunde sau evita... Chiar şi Iacov crezuse că poate evita planul lui Dumnezeu când plecase de-acasă, tânăr fiind... însă Dumnezeu i Se arătase la Betel... unde Iacov a aflat că n-are cum și unde să fugă de Dumnezeu. Mulţi ani mai târziu, David avea să scrie (Ps. 139:7-8): „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo”. Cu alte cuvinte, nici moartea nu te va ascunde de privirea Lui. „Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.” (Ps. 139:9-10). Nu te poţi ascunde de Dumnezeu nici dacă te duci pe Lună. Nu poţi fugi de Dumnezeu!

Revenind în istoria noastră: Iacov a aşteptat ca Laban să se ducă la tunsul turmelor sale. Probabil că asta însemna destul de mukți kilometri depărtare, mai cu seamă că în vremea aceea oile păşteau pe suprafeţe foarte extinse. Aşa se întâmplă şi astăzi, pentru că este nevoie de o suprafaţă mare pentru a le hrăni. În timpul acesta în care Laban este plecat de acasă, Iacov „uită” să-i spună că pleacă.

…şi Iacov a înşelat pe Laban, arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa. A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râul şi s-a îndreptat spre muntele Galaad. (Gen. 31:20-21)

Au ajuns astfel într-un punct al călătoriei de unde puteau zări muntele Galaad, care este chiar la est de râul Iordan. Merseseră deja destul de mult.

A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit. Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele Galaad. (Gen. 31:22-23)

Laban s-a mișcat foarte repede ca să-l ajungă pe Iacov, și cu siguranță că nu se gândea la niciun lucru bun cu privire la Iacov. Ba cred că era atât de furios, încât ar fi fost în stare să-l omoare. Însă aici intervine Dumnezeu.

Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!” (Gen. 31:24)

Cu alte cuvinte: „Fii foarte atent și la ce spui, şi la ce faci!” Și se pare că Laban reține avertismentul... vom vedea imediat!

Laban a ajuns, dar, pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe munte; Laban şi-a întins şi el cortul, cu fraţii lui, pe muntele Galaad. (Gen. 31:25)

Ascultaţi-l pe unchiul Laban, care este un şarlatan isteţ. El se apropie, scoțând flăcări pe nări, cu intenţia de a recupera toată averea pe care o luase Iacov. Probabil că avea de gând să-l omoare pe Iacov şi să le ia înapoi pe cele două fiice ale sale cu copiii lor. Dar Dumnezeu îl temperează!

Atunci Laban a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înşelat şi mi-ai luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia? Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înşelat şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei şi al cântecelor, în sunet de timpane şi lăută. (Gen. 31:26-27)

Cât de abil este unchiul Laban, cât de plin de tact și bunăvoință devine brusc! El încearcă să-l facă pe Iacov să se simtă vinovat pentru faptul că nu l-a lăsat să dea o petrecere frumoasă de rămas-bun. Ar fi petrecut un timp plăcut împreună, şi-ar fi luat rămas-bun în termenii cei mai paşnici... Asta este ceea ce spune că ar fi făcut, însă eu nu cred că aşa ar fi stat lucrurile. Laban încearcă apoi să apeleze la sentimentele lui Iacov.

Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat. (Gen. 31:28)

N-avea de unde să știe Laban că aceşti nepoţi sunt sortiţi să fie și au ajuns personaje foarte importante în istoria omenirii. El nu voia decât să adune cărbuni aărinși pe capul ginerelui său... și-o face de o manieră cabotină și patetică... întreruptă de tonuri mai realiste, precum (Gen. 31:29)

Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”

Laban îi arată lui Iacov acum că, de fapt, nu ar fi procedat aşa, nu ar fi făcut binele, însă Dumnezeu (în care el nu credea) l-a oprit din a face răul. Ce interesant: oameni care nu cred în Dumnezeu, și totuși Îl ascultă... versus oameni (destui inclusiv în jurul nostru, ba chiar în comunitățile creștine!) care afirmă că cred în Dumnezeu, dar se fac că nu-L aud, și nu-L ascultă! Dar ce har e să și crezi, și să-L și asculți pe Dumnezeu!

Tot la ideea de dumnezeu ajunge și Laban în finalul discursului său siropos:

Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?” (Gen. 31:30)

Acum Laban întreabă de zeii casnici care-i dispăruseră (așa numiții terafimi) pe care-i luase cu ea Rahela, dar despre care Iacov nu ştia nimic. De aceea, răspunsul pe care-l dă este spontan, clar și sincer... și începe cu motivarea fugii pe ascuns.

Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: „Am fugit fiindcă-mi era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.” (Gen. 31:31)

Iacov își recunoaște frica și temerea ca Laban să nu-i lase să plece, în condiții care l-ar fi dezavantajat pe stăpânul domeniului, care s-ar fi văzut deodată lipsit și de fiice și nepoți, și de destule averi, și de administratorul lor principal – Iacov. Acesta răspunde şi în legătură cu acuzaţia că i-a fi furat dumnezeii... și cu inconștiență rostește o condamnare:

„Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale şi ia-ţi-l.” Iacov nu ştia că Rahela îi furase. (Gen. 31:32)

Cred că Iacov era sigur că nimeni dintre ai lui n-ar fi furat acești dumnezei de la Laban. Iacov nu-l crezuse pe Laban, și vă înşelaţi dacă gândiți că Laban l-ar fi crezut pe Iacov. N-aveau niciun pic de încredere unul în altul! Credeţi că cei douăzeci de ani petrecuţi împreună au fost două decenii de pace şi armonie? De aceea, Laban nu se sfiește să dea curs incitației de a percheziționa calabalâcurile...

Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii şi a intrat în cortul Rahelei. Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic. Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii. (Gen. 31:33-35)

Eu cred că Laban se aştepta ca vreuna dintre fiicele sale să-i fi luat terafimii. Rahela este şi ea o fată deşteaptă, nu-i aşa? Doar este fata lui Laban! Ea luase idolii şi-i ascunsese în samarul cămilei, care este o cutie plasată de obicei pe spatele animalului. Acum, samarul era în cortul femeii, iar ea stătea aşezată pe acea cutie, şi s-a scuzat faţă de tatăl ei, afirmând că nu se poate ridica pentru că nu se simte bine în ziua aceea... Și-n tot acest timp, zeitățile, statuetele acelea fuseseră... sub ea! Ce imagine avem aici, atât de caracteristică acestei familii în care domneau ascunzișurile, nesinceritatea, disimularea!

Faptul că Rahela furase idolii tatălui său era probabil mult mai grav decât ne imaginăm noi astăzi. Cine avea în posesie aceşti zei era capul familiei, ceea ce însemna că Iacov va moşteni tot ce avea bătrânul Laban! De aceea era Laban atât de furios. Cu siguranţă că nu şi-ar fi dorit ca Iacov să-i moştenească averea, pentru că se gândea că acesta oricum obţinuse deja prea mult.

Iacov devine tot mai încrezător cu fiecare secundă... Laban nu-și găsește terafimii, iar Iacov este sigur că aceştia nu se află la ei, prin urmare se simte îndreptățit (oricum, de mult aștepta prilejul) să-l mustre pe socrul său care-l urmărise până acolo, și care-l și suspecta de hoție. Citim mai departe în (Gen. 31:36-37)

Iacov s-a mâniat şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu de mă urmăreşti cu atâta înverşunare?” Mi-ai scormonit toate lucrurile şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici, înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amândoi!

Iacov absolvise și el şcoala fanfaronilor, și acum e pe cale să-și obțină masteratul:

„Iată, am stat la tine douăzeci de ani; oile şi caprele nu ţi s-au stârpit şi n-am mâncat berbeci din turma ta.” (Gen. 31:38)

Nu a avut parte nici de porţia sa de mâncare, ci a trebuit să plătească pentru aceasta.

„Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea.” (Gen. 31:39)

N-avusese parte de nici cel mai mic credit sau asigurare. Dacă un miel era furat sau omorât de vreo fiară sălbatică, Iacov trebuise să plătească pentru el. Credeţi-mă, Laban se comportase ca un adevărat tiran! Iar Iacov acum se „răcorea”, spunându-i toate astea!

„Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi.” (Gen. 31:40)

Iacov nu avusese nicio vacanţă - nici pe timpul verii, nici când vremea se răcise, fiind condamnat la păstorire necurmată! În multe nopţi fusese nevoit să stea de pază.

„Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru turma ta şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.” (Gen. 31:41)

Toate astea i se întâmplaseră lui Iacov. Da, era o persoană isteață, descurcăreaţă... crezuse că poate să iasă la liman folosind păcatul. Dar Dumnezeu nu a îngăduit asta, pentru că El arătase foarte clar că omul seceră ce seamănă, și culege ce sădește! Iacov refuzase acasă a se supune în faţa lui Dumnezeu, aşa că trebuise să se supună unchiului său, în deplasare! Iacov venise pentru a obţine cu demnitate o soţie, dar fusese făcut rob, pentru că Dumnezeu respectă dreptul de întâi născut. Iacov îşi înşelase tatăl, aşa că a fost şi el înşelat de socrul lui. Iacov, cel mai tânăr, ajunsese să fie cel mai mare. El dovedise un spirit de mercenar prin modul în care-şi obţinuse dreptul de întâi-născut și prin complotarea împreună cu mama sa, pe care-o ascultase și se dăduse drept altul. Mai târziu vom vedea că fiii lui îl vor înşela aproape în acelaşi fel. Aceştia au omorât un animal şi au înmuiat haina fiului său favorit în sângele acestuia. Iacov îşi înşelase tatăl în legătură cu fiul favorit, şi va fi și el înşelat în legătură cu fiul său favorit, Iosif. Ce seamănă omul, aceea va și secera!

Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele şi ieri noapte a rostit judecata.” (Gen. 31:42)

Lui Iacov îi ajunsese cât a stat în casa aceea. Decisese să lase în urmă nedreptăţile, iar acum se despărțea de Laban. Cei doi îşi iau rămas-bun şi încheie un legământ.

Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceştia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea şi tot ce vezi este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele, sau pentru copiii lor, pe care i-au născut? Vino să facem amândoi un legământ, şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!” (Gen. 31:43-44)

Iacov strânge o grămadă de pietre, face o movilă, şi acolo se încheie legământul.

Iacov a luat o piatră şi a pus-o ca stâlp de aducere aminte. Iacov a zis fraţilor săi: „Strângeţi pietre.” Ei au strâns pietre şi au făcut o movilă, şi au mâncat acolo pe movilă. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta (Movila mărturiei), şi Iacov a numit-o Galed (Movila mărturiei). Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!” De aceea i-au pus numele Galed. Se mai numeşte şi Miţpa pentru că Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul.” (Gen. 31:48-49)

Cuvintele acestui legământ au fost folosite de unele grupuri ca o binecuvântare, însă eu nu cred că ar trebui folosită în acest scop, pentru că este un legământ între doi escroci care vor renunţa să mai fure unul de la altul şi se vor ocupa de altceva! „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta”, cu alte cuvinte: „Fie ca Domnul să fie cu ochii pe tine să nu mai furi de la mine.” Exact asta spun aceşti oameni. După acest legământ, Iacov și Laban se despart. Movila de pietre a rămas la Miţpa, ca un bornă de hotar între Laban şi Iacov. Fiecare a promis să nu treacă în partea cealaltă. Gen. 31.50-53

Dacă vei asupri pe fetele mele şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine.” Laban a zis lui Iacov: „Iată movila aceasta şi iată stâlpul acesta pe care l-am ridicat între mine şi tine. Movila aceasta să fie martoră şi stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta şi nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta şi peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău. Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.” Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.

La finalul acestui capitol și episod - după atâtea înșelătorii, tensiune, frică, zbucium, falsitate – în sfârșit niște manifestări, atitudini și fapte mai naturale, mai aproape de ce-ar trebui să fie într-o familie normală: o despărțire mai senină!

Iacov a adus o jertfă pe munte şi a poftit pe fraţii lui să mănânce; ei au mâncat şi au rămas toată noaptea pe munte. Laban s-a sculat dis-de-dimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele şi i-a binecuvântat. Apoi a plecat şi s-a întors la locuinţa lui. (Gen. 31.54-55)

Vă binecuvântăm și noi, stimați ascultători, vă mulțumim pt atenție, și fie ca locuințele fiecăruia – în care sunteți sau către care vă-ndreptați – să fie oaze de liniște, de bucurie și de recunoștință! Sper să ne reauzim sănătoși, data viitoare!