Geneza 33:1-20 | Itinerar Biblic Episodul 42

Sunt onorat și bucuros să ne reîntâlnim – mulțumesc lui Dumnezeu pentru că vă păstrează interesați de Cuvântul Lui, și – dincolo de fapte și personaje – de principiile de viață pe care le conține Scriptura. Cred că viața fiecăruia ar fi mai eficientă și mai împlinită dacă am ști să învățăm din lecțiile trecutului – ale noastre sau ale altora, trăite, auzite sau citite! De fapt, după familiarizarea cu textul biblic, rostul secund al acestui program este să vă ajute să vă doriți și să deprindeți arta de a extrage învățăminte din experiențele pilduitoare incluse în Biblie. Mă rog ca asta să devină realitate în viața fiecăruia!

Suntem așadar în cartea Geneza. Data trecută am luat parte la un moment decisiv și transformator din parcursul patriarhului Iacov. Am asistat cu emoție și curiozitate, fascinați și intrigați, la punctul culminant din viaţa lui Iacov, adică întâlnirea sa cu Dumnezeu – care n-a fost una protocolară, formală, amabilă... De fapt, în noaptea aceea, „un om” s-a luptat cu el... şi „omul”, nu Iacov, a fost cel care a dus lupta. Iacov nu căuta o altă luptă. Îl avea pe unchiul Laban în urmă, pe fratele său Esau în faţă şi, din câte ştia el, ambii reprezentau o ameninţare pentru el. Iacov nu era în stare să mai facă faţă unei alte confruntări. Aşa că „omul” acela a preluat iniţiativa; el era agresorul. Aşa cum am văzut, era vorba despre Hristos preîntrupat. Iacov I s-a împotrivit, până când atingerea lui Dumnezeu l-a lăsat olog. Apoi, când și-a dat seama cu cine avea de-a face, Iacov s-a agăţat de El şi nu a vrut să-I mai dea drumul până nu l-a binecuvântat.

Din acest moment începem să vedem o schimbare în Iacov. Veți putea constata și singuri, urmărind ce se întâmplă cu el în acest capitol ce ne stă înainte – 33 – că personajul nostru a suferit o schimbare radicală. Da, Iacov dovedește că este realmente un om nou!

Vă reamintesc, în dorința de a-l îmbuna pe Esau – pe care îl credea (chiar și după mai bine de două decenii) în continuare mânios pe el – Iacov concepuse un plan bazat pe o donație generoasă, cu cele mai bune exemplare din turmele sale, pe care le trimite ca un dar de întâmpinare, unele după altele, la niște intervale distanță unele de altele, turmă după turmă – toate cu aceeași „etichetă”: „Un dar de la robul Iacov pentru domnul său Esau”. În plus, vrând să-și cruțe pe cât se poate familia, Iacov îi separă de ceilalţi. Și odată realizate toate aceste pregătiri și precauțiuni, calabalâcurile și-au continuat înaintarea.

Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată ca Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe. A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei, şi la urmă pe Rahela cu Iosif. El însuşi a trecut înaintea lor; şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său. (Gen. 33:1-3)

Mi-ar fi plăcut să existe un filmuleț cu această întâlnire dintre cei doi frați care nu se mai văzuseră de atâta timp, și care nu se despărțiseră deloc în cele mai pașnice și amiabile împrejurări. Din câte-nțeleg eu textul, probabil că de pe când ceata fratelui său era doar un punct în zare, Iacov a început să se plece cu faţa la pământ. El vine cu o atitudine smerită: și cu pocăință, dar și cu teamă, pentru că Esau are cu el patru sute de oameni şi Iacov nu ştie dacă vine ca prieten sau ca duşman. Dar imediat se va lămuri... (Gen. 33:4)

Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.

Da, erau fraţi, chiar gemeni... dar abia acum par să se comporte ca atare! Ce a fost a fost. Se pare că Dumnezeu lucrase la amândoi acești frați nărăvași (nu doar la Iacov!), pentru că e bine să nu uităm că Esau jurase că se va răzbuna şi îl va omorî pe Iacov. Dar cine mai poate face ceva, când Dumnezeu atinge inimile, mințile, viețile?! Să învățăm de aici că nu ni se poate greși atât încât să nu putem ierta – dacă ni se cere iertare și dacă vrem să acordăm iertare! Or, pentru asta resursele pur omenești nu sunt suficiente. Peste marile greșeli – ale noastre față de alții, sau ale altora față de noi – doar harul divin poate acorda resursele de har, îndurare, milă necesare unei iertări „ca la carte”! Să le cerem de la Dumnezeu... Să-I cerem Lui iertare, dar și puterea de a ne ierta unii pe alții!  

Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii, pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.” Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, şi s-au aruncat cu faţa la pământ; Lea şi copiii ei, de asemenea, s-au apropiat şi s-au aruncat cu faţa la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela şi s-au aruncat cu faţa la pământ. (Gen. 33:5-7)

Îmi place că Biblia nu insistă pe eventualele efuziuni ale unei revederi după atâta vreme (nic n-ar fi dat bine, cred, având în vedere că vorbim despre doi bărbați, care în plus nici nu puteau uita ușor în ce condiții se separaseră!) Oricum, cei doi nu alunecă în șuetă ieftină și convențională... dialogul dintre ei, minimalist aproape, decurge normal, chiar convențional pentru asemenea cazuri. Iacov își prezintă familia înaintea lui Esau... care are și el o întrebare, importantă în context:

Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.” Esau a zis: „Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău.” (Gen. 33:8-9)

Aproape ironic, Dumnezeu – care asistă de la distanță la întâlnirea celor doi – acționase deja pârghiile pentru facilitarea întâlnirii și-a consecințelor ei... Astfel că, dacă până la un moment dat se părea că strategia lui Iacov de apropiere de fratele său funcţionase, acum se dovedește că în realitate nici nu fusese necesară! Vedeţi ce spune Esau? (Ce schimbare și la el!) „Nu era nevoie să-mi trimiţi toate astea. Am și eu deja destul.”

Şi Iacov a răspuns: „Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la faţa lui Dumnezeu, şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă. Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.” Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit. (Gen. 33:10-11)

Această scenă este aproape amuzantă. Până în acest moment, fiecare încercase să obţină ceva de la celălalt și, în special Iacov... Acum, îi vedem pe cei doi – și în special pe Iacov – într-o postură cu totul nouă. Aici el insistă ca fratele lui să accepte un dar, iar Esau spune: „Nu e nevoie să mi-l dai. Am de toate din belşug.” Dar Iacov insistă ca el să accepte. Ce dovadă mai bună că el chiar se schimbase, ceva dramatic se întâmplase cu Iacov! Și nu doar generozitatea este de admirat la Iacov/Israel, ci și menționarea expresă a sursei acestei bunăstări – nu mai era vorba de gândul bun al părinților, de casa rubedeniilor din depărtare, nu pomenește nimic de munca lui de douăzeci de ani, nu aduce vorba de subterfugiile la care se dedase pentru a genera măcar o parte din turme... Nimic din toate astea, ci Dumnezeu – El generase cu bunăvoință acest belșug, de la El erau toate, și poate că – parțial – donația, darul în beneficiul lui Esau avea scopul să-i îndrepte și acestuia gândul spre Dumnezeul care le arătase favoare părinților lor, dar și lor – inclusiv prin reîntâlnirea lor, care putea fi sângeroasă, dar care se dovedea mai mult decât amabilă, afectuoasă chiar!   

Martor al acestor schimbări, și-n special al generozității lui Iacov, nu pot să nu-mi aduc aminte de Zacheu din Noul Testament. Când Domnul l-a văzut pe acest slujbaș important cocoțat pe o creangă, și când l-a chemat şi a intrat cu el în casa lui, ceva s-a întâmplat și cu Zacheu. El nu a mai fost acelaşi om care se urcase în copac. Apoi, a promis că nu va mai fi vameşul necinstit care-i păgubea și-i înșela pe oameni, furând practic de la ei; de asemenea, s- angajat să returneze de patru ori mai mult ceea ce luase pe nedrept! Ce schimbare avusese loc în el! Întotdeauna s-a putut și se poate și azi spune cu certitudine care era/este persoana și casa în care intră Isus.

O transformare asemănătoare avusese loc și în Iacov. Cu ani în urmă, obţinuse dreptul de întâi-născut pe un blid cu mâncare; acum, este gata să-i dea fratelui său turme de animale pe nimic! De fapt, Iacov nu face un gest de curtoazie, o formalitate, ci chiar insistă ca Esau să le accepte... ceea ce, într-un final, se întâmplă. În vremea aceea, și în zona aceea, dacă refuzai un dar care îţi era oferit cu insistenţă, refuzul era considerat o insultă... prin urmare, Esau acceptă darul. Și odată depășit momentul,

Esau a zis: „Haidem să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.” (Gen. 33:12)

Esau spune: „Acum, că te-ai întors în ţară, lasă-mă să merg înaintea ta, să-ţi arăt drumul, să te protejez.” Alt indiciu al schimbării, nu credeți? Cel ce promisese răzbunare, devine gardă de corp și călăuză! Nu ne revenim din uimirile provocate de metamorfozele survenite în acești oameni, grație intervenției lui Dumnezeu. Numai El poate gira și asigura asemenea radicale transformări – și n-au fost puține, de-a lungul veacurilor, până în zilele noastre... poate și dvs. sunteți, sau cunoașteți, asemenea schimbări miraculoase operate de Dumnezeu. Cuvântul Său are putere de viață, germinează, regenerează, consolidează – El poate și azi, prin pocăință și credință, să scoată la lumină făpturi/zidiri/creații noi!   

Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt mici şi am oi şi vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri. Domnul meu s-o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu, în Seir.” (Gen. 33:13-14)

Oricât de nerăbădători ar fi fost să se așeze la povești, acasă – realitatea le impune un alt ritm. Iacov trebuie să facă precizări de om responsabil, și spune: „Eu vin de departe, am toate ale casei cu mine, îmi mut familia şi am copii mici şi mai avem şi animale care abia au fătat. Nu putem merge foarte repede. Tu, desigur, cu armata aceea de patru sute de oameni, ai dori să mergi mult mai repede. Ia-o tu înainte!” Cu alte cuvinte, Iacov spune: „Nu pot să ţin pasul cu tine, frate. Trebuie să merg în ritmul meu. Ia-o tu înainte!”

Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!” În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir. (Gen. 33:15-16)

Esau locuia în sudul Canaanului, în Seir, „ţara lui Edom”. După moartea tatălui lor Isaac, el se mutase în zona Muntelui Seir, pe care Dumnezeu i l-a dat ulterior în stăpânire lui Esau (Deut. 2:5). Ne apare cu atât mai apreciabilă acum toată această deplasare a lui Esau, aflând de unde venea – din sudul extrem – doar ca să-l salute pe fratele său geamăn care se comportase neonorabil față de el... și care nici nu se va întoarce cu el, pentru a ajunge și a locui împreună măcar de-acum încolo, în pace și frățietate. Este o dovadă de noblețe și de iertare autentică, probate de Esau – un personaj secundar în economia cărții și-n atenția naratorului Scripturii, dar nu ignorat de Dumnezeu, care produce și în el o considerabilă reconfigurare.

Așadar, Esau nu a dorit darul lui Iacov pentru că avea el însuşi din belşug. Când Iacov a insistat însă, Esau a acceptat din politeţe. Ambii fraţi par să fie generoşi şi sinceri în această împăcare. Nu avem motive de îndoială. De vreme ce Esau este acum bine înstărit şi dacă tot nu acordase prea mare importanţă dreptului de întâi-născut, nu mai era niciun motiv să nu se împace cu fratele său geamăn.

În plus, omul tare la cerbice și de-un caracter îndoielnic, cu voință puternică (pe care și-o impusese și-n fața părinților însurându-se, împotriva voinței lor, cu femei străine) iată-l probând o inimă înmuiată și chiar căldură fraternă. Cedând argumentelor lui Iacov, Esau ăși ia darul și se întoarce acasă, în vreme ce tabăra fratelui său Iacov, într-un ritm mai lent, își urmează drumul spre Canaan, deci spre vest... chiar dacă pentru o vreme se oprește pe malul drept al Iordanului, chiar înainte de a intra în țara natală de destinație.

Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot. (Gen. 33:17)

Aş dori să nu trecem foarte repede peste aceste versete, chiar dacă n-au spectaculozitatea celor dinainte – și să ne oprim puțin să observăm ce se mai întâmplă. Nu voi obosi să repet: în Iacov avusese loc o schimbare mare. Și cred că nu se poate că el să nu-și fi dat seama! Toată schema grozavă pe care o pusese la punct pentru a-l câştiga pe Esau cu darurile sale s-a dovedit până la urmă a fi inutilă. Încă o lecție, costisitoare dar necesară, pe care Iacov/Israel trebuie s-o învețe... și ne-o înlesnește și nouă:

Dumnezeu pregătise inima lui Laban ca să nu-i facă rău lui Iacov, şi tot Dumnezeu a pregătit şi inima lui Esau pentru ca acesta să-l primească pe Iacov. Acum are parte de pace pe ambele fronturi. Învățătura este și pentru noi, chiar dacă trăim în alte vremuri și-n altă lume: oricât am aranja noi lucrurile, oricât ne-am dori de prevăzători sau de influenți – întotdeauna deasupra este și lucrează Dumnezeu, care lucrează în același timp în multe alte evenimente și destine, care – intersectându-se cu ale noastre – le modifică, le influențează în sensul gândit/dorit de Dumnezeu, care are imaginea de ansamblu și ultimul cuvânt!

Și parcă începe să răsară soarele și pe ulița vieții lui Iacov. Laban este liniştit, şi Esau este împăcat... Și nu pentru că se dovedise Iacov prea înțelept sau diplomat, ci pentru că Dumnezeu aranjase astfel toate acestea pentru el. De fapt, dacă Iacov ar fi fost lăsat cu viclenia şi lăcomia sa de câştig, ar fi avut parte poate de un sfârșit violent. Nu va trece mult şi Iacov va începe să privească în urmă în viaţa sa, să vadă mâna lui Dumnezeu şi să-I dea Lui toată gloria. Totuşi, răul pe care îl semănase avea să mai dea încă roade. Încă îl mai aşteaptă necazuri pe omul acesta.

Esau pleacă așadar spre Seir, şi ne luăm rămas-bun de la el pentru o vreme... Va reveni în prim-plan cu ocazia înmormântării tatălui lor Isaac, aşa cum vom vedea în capitolul 35. Deocamdată, rămânem cu concentrați pe familia lui Iacov, ai cărei membri vor fi protagoniștii următoarelor evenimente, cuprinse în tot restul cărții Geneza.   

La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, şi a tăbărât înaintea cetăţii. Partea de ogor, pe care îşi întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita. (Gen. 33:18-19)

Iacov este criticat uneori pentru că s-a oprit aici, la Sihem, în loc să-și continue călătoria și să coboare spre Betel și Iuda. De fapt, ar trebui să fim mai puțin aspri în judecată, și să ținem cont și de condiția fizică și psihică a lui Iacov, din acea perioadă, și să nu ne aşteptăm la prea multe din partea lui – trecuse prin destule: suferise o diformitate, atins ireparabil la încheietura coapsei, trăise cu teamă, traversase niște experiențe extreme, şi abia învăţa să umble „pe picioarele sale” din punct de vedere spiritual.

Şi acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel. (Gen. 33:20)

Iacov ridică aici în Sihem (sau în imediata apropiere) – un altar, la fel ca bunicul său Avraam, care obişnuia să zidească altare peste tot pe unde mergea. Ceea ce este frumos aici este că Iacov asociază pentru prima oară numele său (cel nou) cu numele lui Dumnezeu. El numește acest altar El-Elohe-Israel, care înseamnă „Domnul, Dumnezeul lui Israel”. Mie mi se pare că asta arată o creştere evidentă, pentru un om care abia învaţă să meargă, duhovnicește vorbind... Sau, ca s-o spunem altfel: omul acesta era pe drumul spre Betel, doar că încă nu ajunsese acolo. Și va mai trece destul, pentru că se tot oprește... se oprise mai întâi la Sucot, apoi după o vreme, iată: vine și se stabilește în Sihem.

Sincer să fiu, cred că Iacov a făcut o greşeală oprindu-se... și apoi încă una, oprindu-se la Sihem, pentru că aici se va produce un eveniment care va înfierbânta serios atmosfera în zonă. Anticipând pe scurt, Dina, fata lui Iacov şi a Leei este necinstită de Sihem, fiul domnitorului țării. Iar Simon şi Levi, fraţii Dinei se răzbună, omorând toţi locuitorii din cetate. Nu vrem și nu putem să găsim scuze pentru așa ceva; incidentul reprezintă o pată neagră pe blazonul familiei lui Iacov, şi ne arată că el nu scăpase de probleme atunci când a plecat de la unchiul său Laban din ţara Haran. Sigur, Dumnezeu procedase foarte bine scoţându-l pe Iacov din mediul acela, dar instruirea și transformarea lui Iacov nu se încheiaseră.

Sunt câteva aspecte asupra cărora Dumnezeu insistă în cartea Geneza. Un prim asemenea aspect este ereditatea. Dumnezeu este foarte preocupat ca un credincios să se căsătorească tot cu un credincios, şi nu cu un necredincios. Acest lucru este foarte important din perspectiva eredităţii, adică al moștenirii genetice preluate și transmise.

Un al doilea aspect accentuat este mediul în care se dezvoltă omul credincios... și putem constata fără dificultăți importanța acestui aspect doar uitându-ne în viaţa lui Iacov. El are o familie mare; nu avea doar doisprezece fii, ci avea şi fiice. Eu cred că ne este menţionată doar Dina pentru că ea devine personaj principal într-un episod trist, pe care ni-l prezintă capitolul care se deschide înaintea noastră – 34.

Un alt numitor comun și aspect important pentru înţelegerea cărţii Geneza îl constituie problemele existente în familiile prezentate aici. Aţi observat asta? Au existat conflicte şi probleme în familia lui Avraam. Au existat conflicte şi probleme şi în familia lui Isaac: Esau era favoritul lui Isaac, iar favoritul Rebecăi era Iacov – situaţie care a generat destule și mari probleme în casa lor. Iar acum vom constata că au existat foarte multe probleme şi în familia lui Iacov.

Iacov se opreşte să locuiască un timp la Sihem, iar acest lucru îi va provoca neajunsuri și suferinţă. Sincer, pentru mine cel puțin, capitolul 34 este un capitol trist, un capitol murdar, meschin... mă gândesc că aceste evenimente trebuie să-l fi rănit profund pe Iacov. Israel (cum ar trebui să-i spunem, de acum – pentru că schimbarea numelui a fost parte din schimbarea dramatică a omului nostru) construiește un altar şi face aici un adevărat jurământ de credință faţă de Dumnezeul cel viu şi adevărat. Da, exista schimbare în viaţa lui, dar (cum am mai spus, și cum e de înțeles) efectele acesteia sunt destul de lente, este vorba de un proces îndelungat. Aceasta ar trebui să fie o lecţie pentru noi, creştinii de astăzi: nu vă aşteptaţi să deveniţi creştini maturi peste noapte. Dumnezeu ne adoptă în calitate de copii ai Săi şi ne va învăţa adevărurile divine prin Duhul Sfânt, însă progresul, creşterea spirituală sunt foarte lente... pentru că e vorba de o tensiune constantă, inevitabilă, între carne și duh, între firea pământească și trăirea duhovnicească. Putem învăţa adevărurile din Biblie, dar în vieţile noastre probabil că vom semăna cu Simon Petru, așa că ne vom împiedica şi vom cădea. Slavă Domnului că Simon Petru s-a ridicat de fiecare dată, s-a scuturat şi a mers mai departe şi a venit şi ziua când a păşit pe urmele Domnului. A fost şi el răstignit, la fel ca Domnul nostru. Noi trebuie să admitem și să recunoaştem că progresul este lent în vieţile noastre... şi, de asemenea, trebuie să ne aşteptăm ca progresul în vieţile altora să fie lent. Uneori, cei din jurul celor proaspăt întorşi la Dumnezeu au aşteptări mult prea mari de la ei. Nu le este de niciun ajutor nerăbdarea noastră, iar suportul nostru trebuie să fie nu formal și apatic, ci total și intens (și pe măsura propriilor posibilități, desigur). Maturitatea spirituală se probează prin renunțare de sine, îndelungă răbdare și perseverență, prin generozitate, iertare și o tot mai solidă viață de rugăciune! Să nu aşteptăm foarte multe de la alţii, ci întotdeauna  să avem exigențe și aşteptări cât mai mari de la noi înşine.

Cu aceste îndemnuri, iată-ne ajunși la finalul parcursului nostru biblic de azi... am străbătut un capitol (33) din Geneza, și cred că am avut prilejul și-al unor actualizări și aplicații, pe învățămintele extrase din cele 20 de versete la care am privit în minutele scurse... vă mulțumesc pentru că aveți răbdare să-nvățăm pe-ndelete din Biblie. Ne despărțim aici și-acum, dar abia aștept să ne reauzim data viitoare – alte lecții urmează!