Geneza 35:1-29 | Itinerar Biblic | Episodul 44

Stimați ascultători, primiți salutul și aprecierile mele pentru investiția de timp, interes și voință în apropierea de Dumnezeu prin intermediul Scripturii. Veți constata în timp avantajele acestei repoziționări – și cel mai important privilegiu al întoarcerii la Dumnezeu este viața veșnică. Condiția ei: pocăința și credința/încrederea în Dumnezeu și planul Său adus la îndeplinire prin moartea și învierea Mântuitorului Isus Hristos. Despre asta este de la început și până la sfârșit Sfânta Scriptură.

Un alt beneficiu al credinței creștine este că încrederea în Dumnezeu ne apropie de semeni, și atitudinea noastră unii față de alții suferă serioase modificări în bine. Pe asta mizez și eu când reiau și subliniez niște gânduri pe baza celor citite împreună în textele pe care le parcurgem, și cu care poate dvs. nu sunteți întru totul de acord. De exemplu, poate că (după studierea capitolului 34 din Geneza, peste care am trecut în ediția precedentă) veți fi tras concluzia că m-am înşelat sau m-am grăbit când am spus că viaţa lui Iacov s-a schimbat la Peniel, pentru că nu se prea vede mare schimbare, în ceea ce s-a întâmplat la Sihem. Orice-am zice, schimbarea există. Ezit să numesc experienţa lui Iacov la Peniel ca o experienţă de criză, pentru că am impresia că acest concept a fost exploatat excesiv de prea mulţi. Unii susţin ideea că, dacă nu ai o a doua experienţă, nu ai avut nimic de fapt, însă eu nu pot să afirm că acest lucru este adevărat. Unele persoane au o experienţă de genul acesta şi sunt sigur că mulţi dintre noi putem să ne amintim astfel de momente din trecutul nostru. Dar sunt şi cei care nu pot, sau nu au, sau nu menţionează niciodată o astfel de experienţă ca fiind reală, sau capitală, în viaţa lor. La Peniel însă, lui Iacov i s-a întâmplat un lucru extraordinar. Tot timpul, de la naștere până la Peniel, viaţa lui fusese caracterizată de înălţarea eului, afirmarea firii pământeşti – acesta era Iacov şi nimic altceva. Ceea ce s-a întâmplat la Peniel a fost decăderea eului, care fusese umflat ca un balon... şi s-a dezumflat până n-a mai rămas practic nimic. Dar, aşa cum am văzut în capitolul 34, el nu umbla încă prin credinţă.

Imediat ce Esau s-a întors şi a plecat spre casă, Iacova plecat spre Canaan... şi s-a oprit la Sihem. E o mutare tragică, pentru că Iacov încă se baza pe inteligența sa. Acolo, Dina a fost abuzată, iar Simeon şi Levi, fraţii ei, s-au dus la dregătorul responsabil de această faptă. Deşi fiul lui chiar dorea să se însoare cu Dina, iar localnicii erau dispuși să aibă legături strânse cu familia lui Iacov, fiii acestuia au dezlănţuit un măcel care a facut mai multe victime decât ar face azi o răfuială armată între bande rivale din orașele Americilor. Iacov ajunge să le spună băieților săi: „M-aţi făcut de ruşine, m-ați nenorocit!”

Mulţi comentatori ai textului biblic afirmă  de aceea că oprirea lui Iacov în Sihem a fost un lucru tragic... parţial, sunt de acord cu această opinie. Însă aş pune o întrebare: „Era Iacov pregătit pentru Betel?” Credeți că era pregătit pentru experienţele prin care avea să-l treacă Dumnezeu? Nu. Cred că evenimentele tragice descrise în capitolul 34 au fost rezultatul faptului că Iacov era un om care încă acţiona în puterea firii pământeşti. Existase o slăbire a eului, dar nu se vedeau încă semnele unei credinţe evidente în Dumnezeu. Cred că și pentru că nu avea destulă credinţă să meargă la Betel, s-a oprit Iacov la Sihem. Lucrurile dramatice care se întâmplă în viaţa lui arată că nu era încă un lider și-un cap autentic în familia sa. Nu-şi ocupase poziţia pe care ar fi trebuit să o deţină și în niciun caz nu era un gigant spiritual. De altfel, nici supravegherea celor unsprezece băieţi nu era o slujbă de care Iacov să se fi achitat foarte bine! După acest eveniment tragic, Iacov începe să vadă mâna lui Dumnezeu în viaţa lui, şi acum ia decizia pe care, probabil, ar fi trebuit să o ia încă de la început.

Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău, Esau.” (Gen. 35:1)

Acum Dumnezeu îl cheamă pe omul acesta înapoi la Betel. După această experienţă tristă, el este pregătit să plece. Înainte nu avusese credinţă ca să meargă, însă acum începe să-şi asume rolul de conducător spiritual în familia sa. Își dă seama că nu mai are de ales!

Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţaţi-vă şi schimbaţi-vă hainele.” (Gen. 35:2)

Iacov le spune celor din casa lui să facă anumite lucruri. În primul rând, ei trebuie să scoată „dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru”. Aproape că suntem şocaţi de acest lucru. Vă amintiţi că atunci când au plecat de la Laban, Rahela luase pe furiş zeii familiei; Iacov nu a ştiut la vremea ceea că ea îi luase, și nu a mințit când i-a spus lui Laban că idolii nu erau la ei; s-ar putea spune că a fost una din puţinele ocazii în care a fost cinstit cu Laban, din moment ce el chiar nu ştia că erau acolo. Și am putea presupune că, după ce terafimii au fost descoperiţi, Iacov se va fi îngrijit să scape de ei, pentru că el ştia despre Dumnezeul cel viu şi adevărat. De fapt, chiar avusese o întâlnire personală cu El. Ei bine, Iacov nu făcuse asta, şi acum descoperim că familia lui continua să se închine la idolii aceia străini. Pentru prima dată, Iacov preia conducerea spirituală şi dispune: „Să scăpăm de dumnezeii aceştia falşi, dați afară dumnezeii străini”. Primul lucru pe care trebuie să-l facă este să înlăture ceea ce era rău sau greşit în mijlocul lor.

Prea mulţi oameni slujesc vreunui mic alt dumnezeu timp de şase zile pe săptămână, iar duminica încearcă să-I slujească lui Dumnezeu. Mulţi creştini, chiar şi cei practicanți, au idolii lor (chiar dacă nu-i numesc așa), iar apoi se întreabă de ce slujirea lor din biserică duminică dimineaţa nu este o experienţă înălţătoare. Dragi prieteni, va trebui să renunţaţi la dumnezeii voştri străini, la tot ce vă subjugă privirile și inima. Nu ştiu care sunt idolii voștri: ar putea fi setea de avere. Sunt mulţi creştini oameni de afaceri, care nu ştiu cum să mai obţină un ban în plus. Un astfel de om de afaceri va fi mai devotat banului decât slujirii Domnului în ziua de duminică. Dacă vrei să te întorci la Betel, unde L-ai întâlnit pe Dumnezeu la început, atunci trebuie să renunţi la unele lucruri din viața ta care sunt greşite. Nimic în viața ta să nu fie mai atractiv și prioritar decât Dumnezeu.   

Apoi, Iacov spune: „curăţaţi-vă”. Pentru credincios, acest lucru înseamnă mărturisirea păcatelor. Trebuie să te ocupi de păcatul din viaţa ta, pentru că nu poţi veni la biserică duminica ştergând ușuratic cu buretele felul în care ai trăit în timpul săptămânii. La urma urmei, faceţi baie la propriu şi folosiţi deodorant înainte de a veni la biserică, nu?! Ei bine la fel ar trebui să fie și cu propria stare sufletească... Afirm că încă există un miros spiritual neplăcut în bisericile noastre din cauză că nu sunt mărturisite păcatele, adică nu se face curăţire. Mărturisirea e esențială. El va ierta, dar noi trebuie să mărturisim! 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”.

Şi mai spune Iacov: „schimbaţi-vă hainele.” Cu alte cuvinte, scăpaţi de hainele vechi. În Scriptură, cuvântul „haine” vorbeşte despre obiceiuri. Spunem că un călăreţ poartă costum de călărie sau despre un jucător de fotbal că poartă un echipament special – şi aceasta, de obicei. Într-un mod similar, copilul lui Dumnezeu ar trebui să se îmbrace într-un mod care să reflecte cine este şi cui îi aparţine el. Purtaţi veşmintele Domnului? Se poate vedea, la şcoală sau la serviciu, sau printre vecini, că sunteţi altfel, că trăiţi altfel? Voi purtaţi un veşmânt spiritual. În ziua în care a pornit spre Betel, Iacov a început să trăiască pentru Dumnezeu. Până atunci nu cred că fusese aşa. Acum însă spune: „Să ne întoarcem la Betel, asta trebuie să facem”.

Ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o. (Gen. 35:3)

Avraam şi Isaac făcuseră altare, iată-l acum și pe Iacov că va face unul. Slăvit să fie Dumnezeu pentru aceasta! Altarul este locul laudei și-al mărturiei; acum, va avea și el o mărturie pentru Dumnezeu... „Care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.” Lucrul pe care şi-l amintea Iacov era că, atunci când plecase de acasă, când se simţea singur şi ducea dorul familiei, ajunsese la Betel şi Dumnezeu fusese credincios față de el. Dumnezeu îi spusese: „Voi fi credincios față de tine”. Anii trecuseră şi Dumnezeu cu siguranță își ținuse promisiunea. Acum El îi spune: „Trebuie să te întorci la Betel, acolo unde ai început.”

Trebuie să recunoaştem că anii în care trăim o viaţă creştină superficială este un timp pierdut. Dumnezeu i-a chemat pe copiii lui Israel să iasă din Egipt şi să meargă în ţara pe care le-o promisese. El li S-a arătat şi le-a spus să meargă în ţara aceea, însă ei nu s-au dus. Au rătăcit patruzeci de ani prin pustie... şi apoi Dumnezeu i S-a arătat lui Iosua şi i-a spus: „Intraţi în ţară!”. Şi astfel, poporul a pornit de acolo de unde rămăsese în urmă cu patruzeci de ani. Israel irosise patruzeci de ani! Câţi oameni nu-şi irosesc vieţile de creştini?! Ce lecţii spirituale impresionante avem aici! Nu ştiu ce părere aveţi voi, însă eu cred că unii dintre noi suntem ca Iacov şi acesta este motivul pentru care lecția este valabilă şi pentru noi astăzi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că spune că El este Dumnezeul lui Iacov. El este și va fi şi Dumnezeul meu, și-al tău... şi asta este minunat! Din acest punct de vedere, capitolul acesta este o mare încurajare pentru noi.

Observăm deci că Iacov începe să-şi asume responsabilitatea și autoritatea în familie.

Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem. (Gen. 35:4)

Îngăduiţi-mi să fac o paranteză şi să spun că cerceii erau asociaţi cu închinarea în vremea aceea şi se spun multe în Scriptură în privinţa aceasta. Cerceii îi identificau ca închinători la idoli şi de aceea este important să renunţe la ei.

„Iacov i-a îngropat în pământ sub” un stejar, scăpând astfel de ei. Nu i-a pus la păstrare undeva, ci i-a îngropat. Toți idolii trebuie să fie înlăturaţi, pentru că Iacov începe acum o viaţă nouă. La fel trebuie să facă oricine decide să-L urmeze și asculte pe Dumnezeu

Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov. Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan. (Gen. 35:5-6)

Locul acesta se chema Luz înainte de a-i schimba Iacov numele în Betel. Oamenii din vremea aceea îl cunoşteau sub numele de Luz, nu de Betel, însă noi îl ştim astăzi ca Betel.

A zidit acolo un altar şi a numit locul acela: „El-Betel” căci acolo i Se descoperise Dumnezeu, când fugea de fratele său. (Gen. 35:7)

Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu” şi este numele pe care i-l dăduse Iacov înainte. Acum îi spune El-Betel, care înseamnă „Dumnezeu este casa lui Dumnezeu”, ceea ce ne indică creşterea spirituală din viaţa lui Iacov. Iată acum un detaliu foarte interesant:

Debora, doica Rebecăi, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei”. (Gen. 35:8)

De vreme ce Debora era cu Iacov la momentul acesta, presupunem că Rebeca murise deja şi Scriptura nu ne spune când a avut loc moartea ei. Bietul Iacov nu a mai revăzut-o niciodată pe mama lui, însă aspectul acesta nu este la fel de tragic ca acela că ea nu l-a mai revăzut niciodată. Ea îl trimisese de acasă doar pentru scurtă vreme. Doica venise probabil cu mesajul despre moartea Rebecăi şi rămăsese cu Iacov, iar acum iată că moare şi ea.

Dumnezeu S-a arătat iarăşi lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l-a binecuvântat. (Gen. 35:9)

În toţi anii aceia, Dumnezeu încercase să lucreze la caracterul lui Iacov, iar acum reia lucrurile de la momentul în care se aflau când îl întâlnise la Betel, unde ajunsese în tinereţea lui. Anii aceia petrecuţi în casa lui Laban fuseseră, în multe privinţe, ani irosiţi.

Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Şi i-a pus numele Israel. Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.” (Gen. 35:10-11)

„Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic” – la fel Se prezentase Dumnezeu și lui Avraam.

Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine. (Gen. 35:12)

Domnul consideră țara, locul ca fiind de o mare importanță, să ştiţi. Este a treia oară când El le promite ţara; mai întâi i-a promis-o lui Avraam, apoi lui Isaac, şi acum lui Iacov. Domnul a trebuit să spună acest lucru fiecăruia în parte de câte două sau trei ori; de fapt, lui Avraam i l-a spus chiar de mai multe ori.

Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise. Şi Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel. (Gen. 35:13-15)

Aici este menţionată pentru prima dată jertfa de băutură. În cartea Leviticul sunt menţionate cinci tipuri jertfe, însă niciuna nu era jertfă de băutură. De fapt, nu se dau instrucţiuni în legătură cu ea, ci este doar menţionată. Evident că aceasta este una dintre cele mai timpurii jertfe şi are o semnificaţie deosebită pentru credinciosul de astăzi. Jertfa de băutură era pur şi simplu turnată peste celelalte jertfe şi se evapora, se înălţa în abur. Pavel le-a spus filipenilor că aşa voia să fie viaţa lui – să fie turnată ca o jertfă de băutură.

Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea... (Gen. 35:16)

Rahela avea deja un fiu, pe Iosif, iar acum îl naşte pe al doilea.

Şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!” Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni; dar tatăl său l-a numit Beniamin. (Gen. 35:17-18)

Un lucru minunat avem aici! Nu moartea Rahelei, ci modul în care s-a întâmplat. Ea spune: „Să-i puneţi numele «Fiul durerii mele»”, dar Iacov a privit copilul şi a spus: „Mi-am pierdut soţia preaiubită şi copilaşul acesta seamănă cu ea, aşa că o să-i spun Beniamin, «Fiul dreptei mele».” Iacov îi favoriza în mod evident pe fiii Rahelei.

Dragostea lui Iacov pentru Rahela a fost, probabil, unul din puținele lucruri bune și frumoase din viaţa lui în anii aceia din Padan-Aram, când dădea atâtea dovezi de viaţă egoistă și firească. El a iubit-o pe Rahela, nu încape îndoială în această privinţă. Îi era devotat total şi era dispus să facă aproape orice pentru ea (inclusiv să-i permită să păstreze idolii pe care ea îi furase de la tatăl ei!). Nu cred că Lea a avut parte de aceeași trecere la Iacov, nici ea şi nici altcineva. Iacov însă era îngăduitor cu Rahela. Ea i-l dăruise pe fiul lor, Iosif, şi acum mai aduce pe lume un fiu – pe Beniamin!

Însă la naşterea acestuia, ea moare. Viaţa lui a însemnat moartea ei, şi asta i-a produs lui Iacov o suferinţă foarte mare. Ceilalţi zece băieţi nu-i aduceau nicio bucurie. Dumnezeu îi amintea, cred, zi de zi, douăzeci şi patru de ore pe zi, că era un păcat să aibă mai mult de o soţie. Dumnezeu stăpâneşte peste tot ce există şi El are ultimul cuvânt. (La fel stau lucrurile şi în viaţa fiecăruia dintre noi şi ar trebui să-I mulţumim pentru acest lucru.) Din cele întâmplate, însă, înţelegem că Dumnezeu nu a fost niciodată de acord cu această poligamie, ceea ce reiese în mod evident din felul în care se poartă cu Iosif fraţii lui vitregi.

Iacov îi iubea pe Iosif şi Beniamin, iar ceilalţi băieţi erau geloşi din cauza aceasta. Cred că tatăl n-ar fi trebuit să arate atâta favoritism faţă de Iosif, pentru că el însuşi trăise experienţa favoritismului în propria casă – el fusese acela pe care tatăl lui îl ignorase, mai mult sau mai puţin. Ştia ce necazuri provocase acest lucru. Deşi nu încerc să-l apăr pe Iacov, putem totuşi să îl înţelegem. Îşi pierduse soţia iubită, dar îl avea pe Beniamin. Deşi era adevărat că era fiul durerii Rahelei, Iacov nu îl putea numi Ben-Oni. El nu era fiul durerii sale; era fiul mâinii sale drepte, toiagul de sprijin, cel pe care urma să se sprijine în anii bătrâneţii sale. Este important să recunoaştem acest lucru, pentru că aceasta ne va ajuta să înţelegem marea suferinţă prin care va trece Iacov mai târziu, şi care îşi va găsi rădăcina tot în păcatul lui Iacov. Dumnezeu nu aprobă răul din vieţile noastre. Noi credem că putem să scăpăm nepedepsiţi, însă nu va fi aşa, la fel cum nici Iacov nu a scăpat.

Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem. (Gen. 35:19)

Mormântul ei se află acolo şi astăzi.

Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi azi. (Gen. 35:20)

Azi, aici, înseamnă desigur vremea în care a scris Moise aceste lucruri. Însă mormântul este acolo şi astăzi.

Israel a plecat mai departe; şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder. (Gen. 35:21)

În versetele 22-26 avem o listă a fiilor lui Iacov pe care i-a avut cu diferitele lui soţii. Iosif şi Beniamin au fost cei doi băieţi care au ieşit în evidenţă, pe când ceilalţi nu au reuşit prea multe. Din nou, aceasta este o dovadă a faptului că Dumnezeu nu aprobă un număr mai mare de soţii. Familia lui Iacov ar fi trebuit să învețe clar acest lucru. Deşi unchiul Laban avusese partea lui majoră de vină, totuși nici Iacov nu poate fi exonerat total – pentru că fie și tacit a acceptat, deci a fost de acord! Lecția aici este ca niciodată să nu ne lăsăm antrenați în lucruri ilegale sau imorale, pentru că practicarea lor îndelungată, acomodarea cu ele, convinge firea noastră pământească să le considerăm normale, poate chiar legitime.  

Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. (Iată a doua ispravă grozavă a unui fiu al Leei – chiar primul născut!) Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece. Fiii Leei: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon. Fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin. Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali. Fiii Zilpei, roaba Leei: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram. (Gen. 35:22-26)

Finalul capitolului 35 redă – sec, în stil de cronicar – sfârșitul tatălui lui Iacov, Isaac, care mai trăia când cortegiul acestui fiu al său ajunge în cele din urmă acasă!

Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre, la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac. Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani. Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat. (Gen. 35:27-29)

Bănuiesc că moartea tatălui lor, Isaac, a fost singura ocazie care i-a mai adus împreună pe aceşti doi fraţi, după revenirea lui Iacov în ţară. Ce trist, ca frații să fie așa de distanți! Și-ncă ceva: Aţi observat ce loc important ocupă moartea în acest capitol? Mai întâi, este menționată moartea Deborei, doica Rebecăi, ceea ce sugerează şi moartea Rebecăi. Apoi, urmează moartea Rahelei, iar în final, moartea lui Isaac. Să nu pierdem nici noi din vedere acest final inevitabil, să ne pregătim din toate punctele de vedere pentru el, dar în primul rând să nu uităm ce-avem de făcut pentru mântuirea sufletului: doar pocăința și credința asigură viața veșnică în compania Celui ce-a murit și-a înviat pentru noi!