Geneza 36:1-43 | Itinerar Biblic | Episodul 45

Sunt onorat să fim din nou împreună și mă grăbesc să repet că n-aveți idee ce răspătiți veți fi pentru asta – nu de mine, și nu neapărat imediat! Fiți siguri că atenția și interesul arătate Cuvântului lui Dumnezeu vă vor atrage binecuvântările Autorului!

Suntem înaintea unui capitol straniu, pentru că se ocupă în întregime de un proscris, de unul despre care Dumnezeu afirmă că „l-a urât” (de fapt traducerea mai corectă este că „l-a iubit mai puțin decât..., nu atât de mult precum...” cel ales, fratele său geamăn) Ați dedus cred că mă refer la Esau. Un personaj paradoxal, pentru că pe cât a fost de hedonist, concentrat pe lucruri și plăceri imediate (sport, mâncăruri, femei) pe atât de mare potențial de măreție putem spune că a avut. De altfel, cred că acest capitol este dedicat mai degrabă celui care putea să fie, decât celui care-a ajuns doar „tatăl edomiților”.

În orice caz, în acord cu prorocia divină și cu (restul de) binecuvântare a tatălui său Isaac, idumenii (edomiții) și evreii n-au avut niciodată loc unii de alții, de regulă cei dintâi fiind perdanți. Și nici n-avea cum altfel, de vreme ce edomiții erau închinători la idoli, iar Israel Îl venera pe Iahweh. Or, între aceste două direcții de închinare nu poate exista învoială, nici măcar acceptare! De aceea, prorocii Ieremia, Obadia au anunțat că Dumnezeu va aduce nimicirea peste Esau (Ieremia 49:8; Obadia 1:18).

Oare ce putem învăța din viața lui Esau? Nu mult mai mult decât desprindem din Scriptură. Autorul epistolei către Evrei îl folosește ca exemplu de lipsă de evlavie: „Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12:16-17) Acest pasaj ne spune răspicat că acțiunile noastre au consecințe, și că uneori aceste consecințe sunt greu de suportat, chiar și după ce ne-am dat seama de nebunia purtării noastre, și poate chiar ne-am revenit din ea! Actele noastre au efecte!

În cazul acestor gemeni, deși Esau era întâiul-născut, totuși Iacov a primit binecuvântarea și dreptul respectiv (care cuprindea: conducerea familiei și-a închinării în familie; parte dublă de moștenire și binecuvântarea promisă de Dumnezeu prin Avraam), iar asta comportă semnificații teologice serioase. Mamei celor doi i se spusese: „cel mai mare va sluji celui mai mic” (Geneza 25:23). Așadar alegerea lui Dumnezeu s-a manifestat înainte ca cei doi să se fi născut sau să fi făcut ceva, bun sau rău... Apostolul Pavel folosește istoria lui Esau ca să ne ilustreze adevărul că suntem mântuiți nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă! (Romani 9:11). Suveranității și alegerii lui Dumnezeu nu li se poate opune nimeni și nimic. Dacă El a rostit „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” (Romani 9:13) – nu doar că nimeni nu mai poate face nimic, dar trebuie să fim și siguri că (din considerente mult prea înalte sau complexe ca să le putem cuprinde noi) este cea mai bună decizie posibilă!

Așadar, acest capitol 36 al cărții Geneza se ocupă în întregime de familia lui Esau, care a devenit strămoșul poporului edomiților. Deşi capitolul poate să nu fie interesant pentru cititorul obişnuit, totuși este un studiu minunat pentru cine doreşte să urmărească numele şi popoarele care s-au format din cei amintiți acolo. Veţi descoperi că unele dintre numele menţionate aici sunt nume despre care se aude vorbindu-se în marele deşert al Arabiei astăzi. Omar, fabricantul de corturi, îşi are locul acolo, precum şi Teman, Ţefo, Chenaz şi Core. Avem aici familia lui Esau şi urmaşii lor pot fi încă găsiţi în zona aceea.

Esau se stabilise în Edom, care se află la sud-est de Marea Moartă. Aceasta este o zonă muntoasă, iar capitala, cetatea zidită în piatră numită Petra, se află şi azi acolo. Profeţiile despre Edom din cărţile profeţilor Isaia, Ieremia, Ezechiel şi Obadia își vădesc astfel în chip remarcabil verdicitatea.

Poporul edomiţilor provine din Esau. În acest capitol se arată în mod foarte clar, de trei ori, că Esau este părintele edomiţilor. De fapt numele Esau şi Edom sunt sinonime (observaţi, de exemplu, versetul 8). Atunci, care este diferenţa dintre Esau şi Edom? Când l-am întâlnit prima dată pe Esau, era un băiat din familia lui Isaac. Era tipul  de băiat atletic, necizelat, căruia îi plăcea să petreacă mult timp în spaţii deschise. La exterior era foarte atrăgător, însă era prin excelenţă un om al firii pământeşti.

Cu ani în urmă, o fată creştină mi-a vorbit despre un tânăr chipeş pe care abia îl cunoscuse. Sincer vorbind, amândoi erau tineri foarte frumoşi. Ea se născuse în China, iar tatăl ei era implicat în afacerile cu petrol şi devenise foarte bogat. Fata îl întâlnise pe tânărul acesta care era funcţionar la o bancă, un tânăr foarte sărac. Ca unul care am lucrat într-o bancă în tinereţe, ştiam că mulţi funcţionari de bancă sunt în căutarea unei căsătorii bune. Ei obișnuiesc să le observe pe fetele clienţilor care au bani în bancă. Deci, cam la fel a ochit-o și-a întâlnit-o și băiatul acesta pe fata respectivă. El era tipul arătos, dar necioplit și cam neîngrijit. Mie mi s-a părut din prima că semăna cu Esau, nu mă-ntrebți de ce, nu aveam nicio fotografie de-a lui Esau, dar asta mi-a spus mie aspectul lui. Ea era o tânără creştină drăguţă care se întorsese la Dumnezeu printr-un misionar pe când se afla în China. Fata a insistat să se mărite cu acest tânăr, în speranţa că el se va întoarce la Domnul. Eu vorbisem cu el şi ştiam că nu avea de gând să facă acest lucru, însă avea interes să se însoare cu fata aceea. Ea era frumoasă şi avea şi bani, iar el era un om condus de firea pământească. Le-am spus că nu pot oficia ceremonia. Ea a fost foarte supărată pe mine, dar mai târziu a venit să-mi spună că a divorţat. Mi-a mai spus că nu cunoscuse niciodată o persoană atât de dedată la lucruri materiale, carnale și firești... și că nu-şi imaginase niciodată că ar putea exista o persoană care să nu aibă niciodată în viaţă un singur gând nobil, înalt, spiritual, frumos. Mi-a spus despre el că era un om foarte crud. În aparență, tânărul acela făcea o impresie bună, chiar se purtase elegant cu ea în timp ce îi făcea curte, dar dincolo de faţadă era crud şi nepoliticos. Ei bine, la fel cred că stăteau lucrurile şi cu Esau. Dacă ai fi fost o tânără atrăgătoare în vremea lui Esau şi l-ai fi văzut în familia lui, probabil te-ai fi bucurat să ieşi cu el. Era un tânăr atrăgător, dinamic, „de viață” – însă era un om al firii.

Poate că se va găsi cineva care să-L blameze pe Dumnezeu pentru că l-a ales pe Iacov, nu pe Esau. Esau arăta atât de bine pe dinafară. Dar – este oare posibil să facă vreodată Dumnezeu vreo greşeală? Ei bine, în profeţia despre Esau, acesta ne este arătat în mod deslușit şi îl vedem aşa cum era el cu adevărat. Din Esau au ieşit aproape o sută de mii de edomiţi și fiecare dintre ei este un mic Esau. Cercetaţi acest popor şi veţi vedea ce a ieşit din Esau. Este ca şi cum l-aţi pune pe Esau la microscop: imaginea este mărită foarte mult... și, ce vedem? Vedem un popor foarte mândru, un popor arțăgos. Dumnezeu i-a spus lui Edom: „Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: «Cine mă va arunca la pământ?» Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul” (Obadia 1:3-4). Mândria inimii lor era o declaraţie de independenţă a unui suflet care pretinde că poate trăi fără Dumnezeu şi nu are nevoie de Dumnezeu. Acesta este Esau.

În ultima carte a Vechiului Testament (Maleahi, cap. 1:2-3) Dumnezeu ăși face cunoscută opțiunea: „...l-am iubit pe Iacov şi l-am urât pe Esau.” Dumnezeu a făcut aceste precizări cu peste o mie de ani după ce au trăit aceşti oameni, însă El luase de la bun început această decizie, pentru că în preștiința/providența Lui cunoscuse de la început inima lui Esau. După ce vedem cum şi-au croit drumul în istorie, este clar și pentru noi că Dumnezeu a fost corect în aprecierea Sa.

Iată spiţa neamului lui Esau, adică Edom. Esau şi-a luat neveste dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata hevitului Ţibeon, şi pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot. (Gen. 36:1–3)

Ni se spune din nou aici că Esau este Edom.

Ada a născut lui Esau pe Elifaz, Basmat a născut pe Reuel şi Oholibama a născut pe Ieuş, Iaelam şi Core. Aceştia sunt fiii lui Esau, care i s-au născut în ţara Canaan. (Gen. 36:4-5)

Dacă vă amintiţi, Esau se căsătorise cu două femei canaanite şi cu una ismaelită... (trei soții – ce urâciune înaintea lui Dumnezeu, poligamia... și câtă nepăsare și sfidare în cei ce-o practică fără nici cea mai mică reținere!) Iar de la aceste trei femei, Esau a avut cinci copii, din care neamul s-a tot lărgit, îmbogățit și diversificat... cu avantajele și dezavantajele ce decurg din asta. Ciyim mai departe în Gen. 36:6–7:

Esau şi-a luat nevestele, fiii şi fiicele, toată lumea din casă, turmele, toate vitele şi toată averea pe care şi-o agonisise în ţara Canaan şi s-a dus într-o altă ţară, departe de fratele său Iacov. Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună, şi ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor.

Amintiţi-vă că Avraam şi Lot avuseseră aceeaşi problemă: nu era păşune suficientă pentru amândoi, pentru că fiecare avea prea multe turme... așa că se despărţiseră... La fel, acum Esau alege să părăsească Ţara Promisă, pleacă pe cont propriu... din cauza circumstanţelor economice, dar și a neastâmpărului și spiritului său agitat.  

Esau s-a aşezat pe muntele Seir. Esau înseamnă Edom. (Gen. 36:8)

Acum Esau se mută din ţara Seir, care era în Canaan, unde locuia când s-a întors Iacov din Padan-Aram (Gen. 32:3), pe Muntele Seir – de fapt, o regiune muntoasă, între Marea Moartă și Golful Aqaba, și care delimitează granița sudică dintre Edom și Iuda. Mai înainte, delimitase Egiptul de Canaan.

Iată spiţa neamului lui Esau, tatăl edomiţilor, în muntele Seir. Iată numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui Esau. Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Ţefo, Gaetam şi Chenaz. Şi Timna era ţiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceştia sunt fiii Adei, nevasta lui Esau. (Gen. 36:9-12)

Aflăm cu ocazia aceasta și originea amaleciţilor. De-a lungul secolelor, triburile acelea care locuiau acolo, în deşert, s-au deplasat în multe direcţii şi multe dintre ele au ajuns pe teritoriul Africii de Nord. Toate triburile arabe îşi au originea în Avraam, prin Agar, egipteanca şi prin Chetura, femeia cu care s-a căsătorit după moartea Sarei. Au existat, de asemenea, și căsătorii mixte între triburi, însă toate aparţin aceleiaşi familii din care fac parte și israeliţii.

Când eram în Orientul Mijlociu, am întâlnit un arab care şi-a manifestat ostilitatea faţă de o afirmaţie pe care o făcusem despre poporul Israel într-un mesaj adresat grupului nostru de turişti. Deşi era un arab creştin, mi-a spus că acum ura poporul Israel.  Eu i-am spus: „Dar evreii sunt frații tăi.” Credeţi-mă, asta l-a înfuriat rău de tot: „Eu nu am niciun fel de relaţie cu ei!” Eu am insistat şi i-am spus că are: „Sunteţi popoare semite. Voi sunteţi semiţi, la fel de mult ca ei.”, iar omul a fost nevoit să admită că spuneam adevărul.

Iată fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza. Aceştia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau. Iată fiii Oholibamei, fata Anei, fata lui Ţibeon, nevasta lui Esau: Ea a născut lui Esau pe Ieuş, Iaelam şi Core. (Gen. 36:13-14)

Acest capitol, așadar, este important pentru că arată aceste relaţii. Duhul lui Dumnezeu acordă suficient spaţiu acestui subiect – și pentru că el este atât de sensibil până în zilele noastre. În pofida tonului grav al situației, găsim aici şi puţin umor.

Iată căpeteniile seminţiilor ieşite din fiii lui Esau. – Iată fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo, căpetenia Chenaz... (Gen. 36:15)

Termenul „căpetenie” din română este redat în versiunea engleză prin „duce”, și nu era deloc o poreclă. (Termenul duce desemnează un titlu nobiliar, care provine din latinescul dux – conducător). Acești bărbați îşi asumaseră pur şi simplu acest titlu. Fiecare era duce, sau o căpetenie echivalentă acestui rang, care nu e deloc minor... Putem să spunem că regăsim începuturile nobilimii în familia lui Esau. Geneza 36:16-19:

…căpetenia Core, căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Elifaz, în ţara Edom. Aceştia sunt fiii Adei. Iată fiii lui Reuel, fiul lui Esau: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Şama, căpetenia Miza. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Reuel, în ţara Edom. Aceştia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau. Iată fiii Oholibamei, nevasta lui Esau: căpetenia Ieuş, căpetenia Iaelam, căpetenia Core. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Oholibama, fata Anei, nevasta lui Esau. Aceştia sunt fiii lui Esau şi aceştia sunt căpeteniile (engl. ducii) seminţiilor lor. Esau înseamnă Edom. (Gen. 36:19)                                  

Cu aceste refren – Esau înseamnă Edom – care se repetă de câteva ori în capitol (ca să ne intre bine-n cap cu cine avem de-a face) se încheie enumerarea urmașilor direcți ai lui Esau, fratele lui Iacov. Urmează în continuare alte liste de oameni care-i vizează pe localnicii între care se așezase Esau, semn că aveau și ei importanța lor – oricât de comice ar părea numele lor. Dar nu soundul contează...

Iată fiii lui Seir, Horitul, vechii locuitori ai ţării: Lotan, Şobal, Ţibeon, Ana, Dişon, Eţer şi Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horiţilor, fiii lui Seir, în ţara Edom. Fiii lui Lotan au fost: Hori şi Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna. Iată fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam. Iată fiii lui Ţibeon: Aia şi Ana. Ana acesta a găsit izvoarele calde în pustie, când păştea măgarii tatălui său Ţibeon. Iată fiii lui Ana: Dişon şi Oholibama, fata lui Ana. Iată fiii lui Dişon: Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran. Iată fiii lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Acan. Iată fiii lui Dişan: Uţ şi Aran. Iată căpeteniile horiţilor: căpetenia Lotan, căpetenia Şobal, căpetenia Ţibeon, căpetenia Ana, căpetenia Dişon, căpetenia Eţer, căpetenia Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horiţilor, căpeteniile pe care le-au avut în ţara lui Seir. (Geneza 36:20-30)

Căpetenii, adică autorități cu rang nobiliar – spuneam mai devreme: echivalentul ducilor, cum apare în variante în limba engleză ale Bibliei. Am sesizat la un moment dat o frenezie a genealogiilor... și am descoperit că mulți americani îşi pot trasa linia genealogică până la diferite case regale”... Ceea ce mă face să mă întreb dacă au mai apucat să vină din Europa și oameni care să fi lucrat în vie, să se fi ocupat cu olăritul, să fi făcut încălţăminte... pentru că toţi par să se tragă din familii regale! Așa că înțeleg foarte bine citind că Esau a avut printre urmaşii săi atâtea persoane de viţă nobilă. De fapt, a avut chiar mai mult de-atât:

Iată împăraţii care au împărăţit în ţara Edom, înainte de a împărăţi un împărat peste copiii lui Israel.  (Gen. 36:31)

Chestiunea aceasta cu împăraţii nu era nici ea în planul lui Dumnezeu pentru poporul Său, însă aceasta era forma de conducere a edomiților. Ei aveau nobili şi împăraţi. Dacă făceai parte din familia lui Esau, trebuia să ai un titlu, pentru că aşa erau ei. Este interesant de remarcat faptul că cei din neamul lui Esau au avut împăraţi cu mult înainte de instaurarea primului împărat în Israel. De fapt, mai târziu, când poporul Israel îi va spune lui Samuel: „Dă-ne un împărat... cum au toate popoarele” (1 Sam. 8:5), ar fi putut spune la fel de bine: „Fraţii noştri din sud, edomiţii, au împăraţi. Am vrea să avem şi noi împăraţi, la fel ca ei!”

Bela, fiul lui Beor, a împărăţit peste Edom, şi numele cetăţii lui era Dinhaba. Bela a murit şi în locul lui a împărăţit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra. Iobab a murit şi în locul lui a împărăţit Huşam, din ţara temaniţilor. Huşam a murit şi în locul lui a împărăţit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în câmpia Moabului. Numele cetăţii lui era Avit. Hadad a murit şi în locul lui a împărăţit Samla din Masreca. Samla a murit şi în locul lui a împărăţit Saul din Rehobot pe Râu. Saul a murit şi în locul lui a împărăţit Baal-Hanan, fiul lui Acbor. Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit şi în locul lui a împărăţit Hadar. Numele cetăţii lui era Pau şi numele nevestei lui era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab. (Gen. 36:32-39)

Nu se știe dacă această dinastie de opt regi a continuat și după ascensiunea și stabilirea lui Iacov și Esau în ținuturile lor. Un lucru e clar: regii din Edom au existat înainte de împărații ceruți de poporul Israel. Iar în continuare, o ultimă listă de 11 căpetenii edomite, care atestă că Esau a fost un conducător puternic – care prin faptul că s-a depărtat de Iacov și a avut ptoptiul teritoriu și propria-i organizare, „a scuturat jugul fratelui său de pe gâtul său”, cum precizase binecuvântarea lui Isaac.

Iată numele căpeteniilor ieşite din Esau, după seminţiile lor, după ţinuturile lor şi după numele lor: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet,  căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon, căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar, căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Aceştia sunt căpeteniile lui Edom, după locuinţele lor, în ţara pe care o aveau. Acesta este Esau, tatăl edomiţilor. (Gen. 36:40–43)

Acesta este arborele genealogic și istoria familiei provenită din ramura respinsă de Dumnezeu. Capitolul acesta 36 din Geneza poate fi un capitol interesant pentru oricine este pasionat de studiul antropologiei şi etnologiei. Un asemenea text, cu atâtea înșiruiri de nume, oferă o istorie a familiei care merge mult mai departe în timp decât orice altă sursă. Și textul se încheie cu o altă listă de nobili şi cu menţiunea că edomiţii locuiau în ţara pe care o stăpâneau, adică în Edom. „Acesta este Esau, tatăl edomiţilor” – o mențiune făcută cu strășnicie și-n primul, și-n ultimul verset al capitolului. Vom vedea detalii din istoria lor în profeţiile lui Obadia şi Maleahi, nişte detalii cu totul remarcabile şi peste care nu putem trece cu uşurinţă.

Personal mi se pare un gest de mare noblețe din partea lui Dumnezeu să aloce un întreg capitol unui personaj secundar – cum am spus și altădată: celeilalte linii genealogice care se dezvoltă paralel cu cea bună, din care va ieși „la împlinirea vremii” Mântuitorul Isus Hristos. Faptul că Esau nu este total exclus din atenție este o dovadă că oricare avem o șansă, și că e bine să nu-i dăm cu piciorul preferând micile plăceri sau atracții trecătoare și nesatisfăcătoare. Lista aceasta de descendenți ai lui Esau (multe dintre ele: nume pe care le întâlnim doar aici și-acum) arată ce capacitate formidabilă putea fi mai bine folosită spre construcție, și cu rezultate și impact inclusiv în veșnicie, dacă un om – strămoșul lor, Esau – ar fi manifestat la momentul oportun atenție, ascultare, interes (față de Dumnezeu, față de părinți). Da, Esau de mai târziu ne apare mai potolit (cel puțin în reîntâlnirea cu Iacov/Israel, la revenirea acestuia în Canaan), dar zarurile fuseseră aruncate, turnura spre idolatrie dusese spița aceasta mult prea departe de Dumnezeu, așa că eternul conflict se va muta și se va perpetua în moștenitorii celor doi frați gemeni! Ce tragedie să nu-ți dai seama (ori să nu-ți pese) că orice act are consecințe! Ce tragedie să nu vrei să oprești spirala distructivă și belicoasă, și s-o iei de la început, cu pocăință, smerenie și seninătate!

Revin la final la măreția, noblețea, îndelunga-răbdare ale lui Dumnezeu. Dacă El le-a arătat cu prisosință lui Esau, răzvrătit de profesie, și dacă a găsit cu cale să avem în Biblie urmașii lui și înainte-stătătorii unei linii genealogice anarhice și conflictuale, asta arată că nu-s mai mici șansele ca și numele tău să apară în singura carte care va conta în veșnicie – Cartea Vieții. Depinde de starea și de opțiunile tale de aici, ca la momentul decisiv să te auzi strigat pe nume și încadrat în adunarea de sărbătoare a îngerilor și sfinților care-L laudă și se bucură de prezența nemijlocită a lui Dumnezeu și-a Mielului! Asta vă doresc fiecăruia! Dar pentru asta, ai ceva de făcut acum și mereu: analizează-te... revizuiește-ți mintea, inima, gândurile, vorbele, atitudinile... Spală-te zilnic în apa Cuvântului, și tot zilnic vei primi har și putere de schimbare, până vei ajunge să fii făptura cea nouă care va moșteni veșnicia!