Geneza 37:1-36 | Itinerar Biblic | Episodul 46

Salutări tuturor, la întâlnirea noastră devenită obișnuită cu Biblia, Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Suntem încă în carte începuturilor, și revine în atenție din acest episod linia genealogică din care fac parte Avraam, Isaac şi Iacov. Ajungem la al patrulea personaj remarcabil din această ultimă secţiune a Genezei. De aici şi până la sfârşitul cărţii (cu puține excepții), personajul principal este Iosif, fiul Rahelei. Lui îi sunt consacrate cele mai multe capitole din Geneza – mai multe decât lui Avraam, Isaac sau Iacov, mai multe și decât întregii primei părți și perioade pe care o acoperă capitolele 1-11 din Geneza. Asta sper că ne va face mai atenți și mai curioși – ca să înțelegem de ce i se acordă lui Iosif un loc atât de important  în Scriptură.

Probabil că pot fi avansate câteva motive. Unul ar fi acela că Iosif a trăit o viaţă bună şi cinstită. El poate fi considerat un împlinitor al versetului nou-testamental: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4:8). Dumnezeu vrea să ne concentrăm pe ceea ce este bun, cinstit şi măreţ – iar viaţa lui Iosif exact aşa a fost.

Un alt motiv puternic pentru care Scriptura îi acordă atâta atenție: nu există în Scriptură un personaj care să fie mai mult asemenea lui Hristos, ca persoană, caracter şi experienţă, decât Iosif. E de mirare deci cum de nicăieri în Noul Testament nu este dat explicit drept exemplu care Îl prefigurează pe Hristos. Totuşi, asemănarea nu este nici vagă, nici întâmplătoare, iar pe parcurs vom menţiona aceste asemănări.

Urmărim deci din nou linia descendenţilor lui Iacov, și care duce la Mesia, Hristosul. La momentul în care începe istoria lui Iosif, cum citim în primul verset din Geneza 37

Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. (Gen. 37:1)

Iacov plecase din Sihem, după istoria cu Dina, iar apoi părăsește și Betelul unde i Se arătase Dumnezeu Căruia i-a ridicat un altar; a înaintat, se pare, la sud de Betleem şi a ajuns la Hebron, locul în locuiseră și Avraam, și Isaac... Acesta este locul părtăşiei, al comuniunii cu Dumnezeu.

Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.” (Gen. 37:2)

E de notat că toţi băieţii aceia ai lui Iacov erau copii-problemă (cu excepţia lui Iosif şi a lui Beniamin) şi a fost nevoie de mult timp pentru ca oamenii aceştia să înveţe lecţiile pe care le avea Dumnezeu pregătite pentru ei.

Atenția se mută acum de la Iacov pe Iosif. El era un adolescent de vreo şaptesprezece ani, când s-a petrecut ceea ce urmează. Era cel mai mic dintre cei plecaţi cu turmele. Beniamin era încă prea tânăr, aşa că el rămânea acasă. Iosif spunea tatălui său cam tot ce vedea și auzea despre ceilalţi băieţi – şi sigur că lor nu le-a plăcut asta... Cu siguranţă ei incepuseră să-l urască și să-l considere mai mult decât un pârâcios: un trădător!

Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă. (Gen. 37:3)

Iacov ar fi trebuit să înveţe lecţia asta din propria sa copilărie. Știa și el foarte bine ce necazuri provoacă favoritismul în orice familie! Propriul său tată îl favorizase pe fratele mai mare şi Iacov ştia ce înseamnă să fii discriminat, însă aici el face acelaşi lucru. Putem să înţelegem ce simte, având în vedere că Rahela era soţia pe care o iubea cu adevărat – ea fusese printre puținele raze de lumină din viaţa lui – şi că Iosif era un băiat grozav, pe care îl iubea foarte mult. Dar astea tot nu pot constitui o scuză. El nu ar fi trebuit să dea semne atât de evidente că-l preferă pe Iosif! N-ar fi trebuit să-i facă haina aceea în multe culori. (O altă traducere pune în loc de „haină pestriţă” – „haină cu mâneci”, un fel de tunică lungă prevăzută cu mâneci lungi. Pe vremea aceea, tunica obişnuită era făcută dintr-o bucată de pânză de aproape 3,5 metri. În mijloc făceau o gaură şi pe acolo strecurau capul. Jumătate din bucata de pânză venea în faţă, iar cealaltă jumătate, în spate. O legau în jurul mijlocului sau coseau părţile laterale şi asta era haina lor. Nu aveau mâneci. Aşa că dacă se aplicau mâneci la haina cuiva, persoana aceea sigur ieşea în evidenţă. Sigur că şi o haină în multe culori ar fi ieşit în evidenţă.) În mod inevitabil, cum citim mai departe (vers. 4),

Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească. (Gen. 37:4)

Era firesc ca fraţii să-l invidieze pe Iosif pentru că era favoritul tatălui lor. Nu mai putea nici măcar să-i vorbească prieteneşte. Vedem astfel discordia din această familie. Daţi-mi voie să vă spun că păcatul poate distruge orice familie. Păcatul distruge familii, comunităţi, naţiuni. Aceasta este problema cu familiile, cu oraşele şi cu popoarele noastre şi astăzi. Cauza este una singură şi Dumnezeu o numeşte păcat.

Descoperim aici, așadar, că Iosif era motivul discriminării – atât a tatălui lor, care-l iubea altfel decât pe fraţii lui, cât și din partea fraţilor săi, care-l urau! Gen. 37:5:

Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult.

Cam greu de explicat purtarea lui din acel moment! De ce s-a dus la tatăl lui să-şi pârască fraţii, când ştia că astfel îşi atrage ura lor? Și de ce s-a dus să le povestească un vis din care ei nu ieșeau prea bine? Cred că la vremea aceea era un băiat destul de credul şi uşor de păcălit. A mai durat ceva timp până să înveţe căile acestei lumi, însă cu siguranţă le-a învăţat. În cele din urmă, a ajuns să ştie foarte multe despre răutatea oamenilor, însă, desigur, asta s-a întâmplat mult mai târziu.

Ne putem imagina de ce era favorizat Iosif. Tatăl lui îşi concentrase toată afecţiunea asupra Rahelei. El se îndrăgostise de ea la prima vedere şi muncise paisprezece ani pentru ea. Apoi, au trecut mulţi ani înainte ca ea să-i dăruiască un copil. Într-un final, s-a născut Iosif. Ce încântat trebuie să fi fost Iacov! Dar acum Rahela nu mai era, aşa că el îşi concentrează toată atenţia asupra lui Iosif. Sigur, n-ar fi trebuit să procedeze aşa, pentru că mai avea şi alţii fii de crescut. Iosif a fost însă iubit şi protejat... Și, deci, dușmănit!

El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat! Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult, din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui. (Gen. 37:6-8)

Nici nu vreau să-mi închipui fețele lor ostile și batjocoritoare când îi vor fi spus acele cuvinte! Nu doar că nu credeau cu adevărat că el ar putea ajunge să domnească peste ei, ci îl urau și mai mult pentru că avusese visul acela, și că venise să li-l spună! Dar asta nu e tot! Iosif apare și cu seria a II-a!

Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.” L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?” Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea. (Gen. 37:9-11)

Iosif le-a relatat și acest vis, şi ei l-au înţeles și e acesta! (Apropo: aceeaşi imagine apare în Apocalipsa 12:1, unde este descrisă o femeie îmbrăcată cu soarele, cu luna sub picioare şi având pe cap o coroană cu douăsprezece stele. Acestea simbolizează poporul Israel.) Fraţii aceştia au înţeles că Iosif le vorbea despre el și despre ei, despre fiii lui Israel. Vedem aici începuturile poporului Israel. Cartea Genesa este asemenea unui mugur, din care floarea se deschide pe măsură ce parcurgem Scriptura. Mugurul de aici însă nu se va deschide decât în cartea Apocalipsa. Înfloreşte târziu, dar acolo se va deschide. Trebuie să înţelegem ce se spune, în loc să încercăm să ghicim... și oricum, nu este nevoie să ghicim când totul este atât de clar.

Iată o familie de interpreți de vise! Iacov pare că a înţeles exact despre ce era vorba şi a glumit: „Aceasta înseamnă că tatăl tău, mama ta şi fraţii tăi se vor pleca înaintea ta?” Tot ce a  putut răspunde Iosif a fost: „Acesta a fost visul.” Nu a încercat să-l explice, căci era evident. Fraţii lui pare că se retrag dezumflați, nici nu-i mai acordă atenţie, pentru că în ceea ce-i privea, o asemenea idee nici măcar nu se încadra în sfera posibilului. Era clar că niciunul dintre ei nu se va pleca vreodată în faţa lui Iosif! Dar Iacov înregistra totul! Dar viața se pare că merge înainte... până-ntr-o zi, când

      Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor. (Gen. 37:12)

La momentul acesta, Iacov şi familia lui trăiau în jurul Hebronului, care era la o distanţă de vreo 35 km sud de Ierusalim. Sihem era și mai departe, la nord de Ierusalim, aşa că băieţii aceştia pasc oile la o distanţă mare de casă și putem să ne dăm seama că păşteau oile în toată zona aceea.

Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el. (Gen. 37:13)

Iosif era foarte ascultător faţă de tatăl său, observaţi, vă rog, acest lucru.

Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine; şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem. (Gen. 37:14)

Iosif a călătorit de la Hebron la Sihem (vreo 75-80 km.!), iar când a ajuns la acolo, a început să-i caute. Zona aceea fiind stâncoasă, băiatul nu i-a putut localiza.

Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?” (Gen. 37:15)

Mă gândesc că localnicul îl văzuse pe tânărul străin trecând prin faţa cortului său de câteva ori, aşa că-l întreabă pe cine caută. Mai departe, Gen. 37:16-17:

„Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?” Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: «Haidem la Dotan.»“ Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan.

Dotan era la alți vreo 25 km nord de Sihem, fiind în apropiere de Valea Ezdraelon; acolo își duseseră fraţii lui Iosif turmele. În sfârşit, perseverent, Iosif îi găsește. Vers. 18:

Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.”

Cât de mult îl urau pe Iosif! Se aflau probabil la cel puțin o sută de kilometri de casă şi-şi spun unul altuia: „Hai să scăpăm de el! Praful se va alege de visele lui!”

Iosif purta haina aceea specială făcută de tatăl său, care era și semnul unei poziţii privilegiate. Iosif era mai tânăr decât fraţii lui, dar deţinea o poziţie superioară lor. Aşadar, avem de-a face cu ură şi gelozie atât de mari încât pot duce chiar până la crimă!

Prin fapta sa reprobabilă (din Gen 35.22; 49:3-4), Ruben decăzuse din statutul de întâi-născut... totuşi, aici ne apare într-o lumină bună. El judecă mult mai bine decât ceilalţi.

Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!” (Gen. 37:21)

Se pare că ei chiar l-ar fi omorât, atunci şi acolo, dacă nu ar fi intervenit Ruben!

Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustiu şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. (Gen. 37:22)

Deci scopul lui Ruben, după ce Iosif va fi aruncat în groapă, era să se-ntoarcă, să-l scoată de acolo, și să-l ducă înapoi viu la tatăl lor. Omul face planuri, dar Dumnezeu decide!

Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. (Gen. 37:23)

Haina aceea era un fel de steag roşu fluturat în faţa unui taur. Frații lui îl urau tare mult pe Iosif pentru că era privilegiat în detrimentul lor. Conform legii primilor născuţi, fraţii mai mari aveau dreptul prioritar la bunurile tatălui, aşa că i-au luat haina lui Iosif.

L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt. Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele? Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat. (Gen. 37:24-27) 

Un alt fiu al Leei, Iuda intervine când vede caravana de negustori. Planul lui este unul mercantil, dar măcar încearcă să evite o crimă. Nu vrea ca sângele lui Iosif să fie pe mâinile lor. Iar ceilalți fraţi nu voiau decât să scape de Iosif, nu le păsa cum anume. Au înțeles că dacă ismaeliţii aceia aveau să-l ducă în Egipt, Iosif va ajunge sclav. Și așa, scăpau de el! Și pe atunci, sclavia era moarte aproape sigură, deci gândeau că astfel i se va pierde urma.

La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. (Gen. 37:28)

Ajunşi aici probabil că vă gândiţi că Moise (cel care a scris Geneza) ar trebui să se decidă. Ismaeliţi, sau madianiţi, negustorii aceștia?! Cine sunt ei de fapt? Greșește Biblia? Cu ceva timp în urmă, un student mi-a dat o broşură, pe care o primise şi el, și care puncta vreo două mii de aşa-zise erori din Biblie. După ce am citit-o, m-am convins că singurele erori erau cele din lucrarea respectivă, pentru că ce acuza ea nu se regăsea nicăieri în Biblie. Una dintre acele erori era aceasta: faptul că acești negustori sunt numiţi când ismaeliţi, când madianiţi... Ei bine, ismaeliţii sunt descendenţii lui Ismael, fiul lui Avraam. Madianiţii sunt descendenţii lui Madian, un fiu al lui Avraam. Ismael era fiul lui Avraam cu Agar, iar Madian era fiul lui Avraam cu Chetura, pe care a luat-o de soție după moartea Sarei. Aceştia sunt fraţi, de fapt sunt înrudiţi chiar și cu cei care li-l vând pe Iosif! La momentul acesta, cine erau israeliţi? Iacov și fiii săi. Câţi ismaeliţi credeţi că erau la vremea aceea? Ismael era mai mare ca Isaac, deci probabil că erau o sută sau mai mulţi. Câţi madianiţi erau? Madian se născuse după Isaac, deci nu puteau fi prea mulţi... Erau grupuri mici şi în vremea aceea călătoriile erau periculoase. Oamenii aceștia traversau deşertul Egiptului, așa că se uneau mai multe grupuri, în primul rând pentru o mai bună protecţie. Ei mergeau spre Egipt într-o călătorie de afaceri şi, din moment ce erau înrudiţi, se înţelegeau şi se uneau pentru un scop comun. Totul are sens în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă permiteţi ca lucrurile să aibă sens. Noi suntem cei care vorbim fără sens. Ignoranţa este cea care face să pară că Biblia conţine contradicţii. Veţi vedea însă că Moise a înţeles care era situaţia şi a scris foarte precis. Așadar, fraţii îl vând pe Iosif ismaeliţilor care l-au dus în Egipt.

Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele, s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi înjunghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge. (Gen. 37:29-31)

Scriptura nu ne spune dacă Ruben știa sau nu ce făcuseră de fapt, dar eu cred că da. Şi probabil că i-au spus că nu avea rost să pornească în urmărirea negustorilor, pentru că se îndepărtaseră deja prea mult; aşa că ar face bine să gândească rapid o poveste credibilă pe care să i-o spună lui Iacov.

Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu. (Gen. 37:32)

Destul de iscusit planul, nu-i aşa? Fiii lui Iacov se poartă ca şi când n-ar fi știut nimic Iosif. Ei pretind că tocmai găsiseră haina aceea (pe care o urau aşa de mult!) Ei se fac că nu știu, şi îl întreabă pe tatăl lor dacă o recunoaşte. Sigur că Iacov ştia a cui era haina! Și ajunge inevitabil la concluzia firească la care și fiii lui voiau să ajungă.

Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi. (Gen. 37:33)

Observaţi cu atenţie faptul că Iacov este înşelat exact în acelaşi fel în care înşelase şi el pe tatăl său Isaac: „Nu vă înşelaţi singuri: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit: ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Gal. 6:7) – nu altceva, nu ceva similar, ci acelaşi lucru. Iacov semănase câteva seminţe rele, folosise înşelăciunea... iar acum, el ca tată, este înşelat în acelaşi mod în care îşi înşelase tatăl cu ani în urmă.

Culegem exact ceea ce am semănat. Asta este adevărat atât în domeniul fizic, cât și în plan spiritual. Și e valabil pentru toți oamenii! Dacă credeţi că puteţi să scăpaţi nepedepsiţi pentru păcat pentru că sunteţi copiii lui Dumnezeu, vă înşelaţi. Aţi face bine să vă gândiţi să nu mai păcătuiţi, pentru că Dumnezeu nu face deosebire între oameni în privinţa păcatului. El a spus asta şi cu siguranță nu vor exista excepţii, nici privilegiați; nu contează cine ești sau ce ai făcut, Dumnezeu e prea sfânt ca să se uite la fața omului!

Observaţi acum suferinţa lui Iacov.

Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său. (Gen. 37:34-35)

Poate unii vor crede că această jelire este o dovadă a dragostei pe care o avea Iacov pentru fiul său, Iosif. Desigur, Iacov își iubea fiul, însă ceea ce vedem aici ne arată că Iacov nu învăţase încă să umble prin credinţă. Vă amintiţi experienţa de la Peniel. Acolo vechiul său „eu” își pierduse aroganţa. Firea pământească se prăbuşise, şi de atunci încolo Iacov a trebuit să înveţe să umble prin credinţă. Dar nu deprinsese încă acest lucru. Plus că existau niște consecințe de suportat! Da, credinţa lui Iacov este dată ca exemplu în capitolul 11 din Evrei, dar nu este menţionat niciun lucru acolo ca exemplu al credinţei sale până la momentul morţii sale. Abia acolo se vede manifestată credinţa lui.

Putem compara acest moment cu suferinţa lui David (2 Sam. 12:15-23), care a plâns și el copilaşul care-i murise. Însă David era un om al credinţei. El ştia că micuțul nu se mai putea întoarce la el, dar ştia că într-o bună zi el va merge la copilaşul său. Vedeţi, Iacov nu umbla încă prin credinţă... Suferinţa lui nu este aşa cum ar fi trebuit să fie.

Poate că ai pierdut și tu o persoană iubită și nu poţi trece peste asta. Învaţă să trăieşti prin credinţă! Manifeşti credinţă atunci când recunoşti că nu poţi să-l aduci înapoi pe cel drag, jelindu-l. Dacă eşti copilul lui Dumnezeu şi jeleşti pentru cineva care este copilul lui Dumnezeu, ai credinţă că vă veţi revedea şi veţi fi împreună veșnic. Oamenii fără credinţă jelesc fără speranţă, însă tu, prietene creştin, tu poţi umbla prin credinţă!

Să citim și ultimele cuvinte, care încheie și acest capitol, și episodul de astăzi:

Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui faraon, şi anume căpetenia străjerilor. (Gen. 37:36)