Geneza 40:1-23 | Itinerar Biblic | Episodul 49

Sunt bucuros și onorat de fiecare reîntâlnire pe care ne-o îngăduie Dumnezeu, și pe care-o consimțiți – semn că rămâneți interesați de mesajul pe care ni-l transmite Cuvântul. Am văzut câte lecții valoroase putem desprinde din simpla lectură atentă a Bibliei – și cred că deja ați prins curaj s-o faceți și singuri! Cu sinceritate, cu rugăciune, cu umilință și cu atenție, lucrurile se limpezesc, și intimitatea cu Scriptura nu numai că nu vă mai sperie, ci vă și atrage, nu? Continuăm să-L vedem pe Dumnezeu la lucru în viața lui Iosif. Am ajuns la capitolul 40 din cartea Geneza – capitol care nu pare să se îndrepte spre soluționarea gravelor împrejurări în care se găsea tânărul evreu: aruncat în închisoare de către stăpânul său evreu, învinovățit mincinos de soția acestuia, căreia-i respinsese avansurile și propunerile indecente. Și chiar până la finalul capitolului nu-s semne de înseninare, şi întemnițarea se prelungește și din cauza nepăsării ingratului paharnic-şef. Pentru cei ce se-ntreabă deja: de ce se întâmplă aşa? – răspunsul e: pentru împlinirea întegrală a planului lui Dumnezeu! Vom vedea asta pe măsură ce vom trece prin partea finală a cărții Geneza.

De la începutul istoriei lui Iosif, din capitolul 37, am afirmat că se impune o comparaţie între Iosif şi Domnul Isus. Acum, că am mai avansat cu povestea, cred că ați punctat și singuri câteva similitudini... așa că vă invit să-ncercăm să le sintetizăm; sunt gata să redau peste 20 de analogii tânărul nostru erou și Mântuitorul Isus. E bine să nu scăpăm din vedere această listă, la care cred/sper să continuați să contribuiți, cu alte similitudini. Așadar:

- Naşterea lui Iosif a fost miraculoasă: a fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune. Nașterea Domnul Isus a fost miraculoasă, pentru că S-a născut din fecioară!

- Iosif a fost iubit de tatăl său. Tatăl ceresc a declarat despre Domnul Isus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit...”

- Și Iosif, și Isus Hristos au fost urâți de către fraţii lor „fără temei”!

- Iosif se deosebea de frații săi prin haina sa cea pestriță; Hristos era cu totul deosebit prin aceea că era „despărţit de păcătoşi”, fiind „fără păcat”.

- Iosif a anunţat că va domni peste fraţii săi. Isus S-a prezentat ca fiind Mesia!

- Aşa cum a fost ridiculizat mesajul lui Iosif, la fel a fost ridiculizat şi Isus. Când L-au ţintuit pe cruce, deasupra Sa erau scrise cuvintele: ACESTA ESTE ISUS, REGELE IUDEILOR.

- Fraţii lui Iosif l-au respins. La fel, evreii – fraţii lui Isus – au refuzat să-L accepte.

- Tatăl lui Iosif l-a trimis pe acesta în căutarea fraţilor lui. Domnul Isus a venit pe pământ ca să împlinească voia Tatălui, care L-a trimis „la oile pierdute ale casei lui Israel”.

- Iosif a ascultat de tatăl său... Și Domnul Isus a ascultat de Tatăl Său, și n-a urmărit decât împlinirea lucrurilor care I-au făcut plăcere Tatălui.

- Iosif a fost batjocorit de fraţii lui. Când l-au văzut venind, au spus: „Iată că vine făuritorul de vise!” Domnul Isus a fost batjocorit de fraţii lui. Când se afla pe cruce i-au spus: „Dacă este Hristosul, să Se coboare de pe cruce!”

Alte asemănări între Iosif și Isus Hristos:

- Fraţii lui Iosif au complotat să-l omoare. Și conaţionalii lui Isus au complotat să-l omoare: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.”

- Iosif a fost aruncat într-o groapă, ca să moară acolo; Domnul Isus a fost îngropat după ce a murit pe cruce.

- Iosif a fost scos din groapa aceea. Isus Hristos a înviat din morţi în a treia zi.

- Iosif a fost vândut de fraţii lui; Domnul Isus a fost vândut de fraţii lui.

- Amândoi au fost vânduți pentru sume ridicole: Iosif pe douăzeci de sicli de argint, Domnul Isus – pe treizeci de arginți.

- Amândoi au fost deposedați de veșminte – haina lui Iosif îmbibată cu sânge animal i-a fost trimisă lui Iacov; pentru cămașa dintr-o bucată a lui Isus soldații au tras la sorţi.

- După ce Iosif a fost vândut şi dus în Egipt, i s-a pierdut urma pentru mulţi ani. Hristos S-a înălţat la cer și a spus ucenicilor că nu-L vor mai vedea până Se va întoarce.

- Iosif a fost ispitit de nevasta lui Potifar, dar nu a cedat. Domnul Isus a fost ispitit de diavol în toate felurile, însă a fost biruitor.

- Iosif a fost acuzat pe nedrept şi nu s-a putut apăra. La fel, Hristos a fost condamnat de către conducătorii religioşi și mai marii poporului Său, cu toate că a fost nevinovat.

- Iosif a trebuit să sufere, deşi Potifar probabil că ştia că este nevinovat. Potifar a trebuit să păstreze aparenţele în faţa faraonului; la fel cum Pilat a trebuit să păstreze aparenţele faţă de Cezar. Pilat nu a crezut acuzaţiile aduse lui Isus Hristos. L-a găsit nevinovat şi totuşi L-a dat să fie biciuit.

- Iosif a fost pus în rândul infractorilor... dar și în închisoare a fost imediat promovat! El a fost o binecuvântare pentru paharnic şi a rostit judecata pentru brutar. Domnul Isus a fost înălțat între doi tâlhari. Unul a fost binecuvântat şi celălalt a fost judecat.

- Iosif a câştigat încrederea temnicerului. În cazul lui Isus, centurionul roman a spus despre El: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.”

- Iosif a fost salvatorul lumii în sens material, în vremea lui – i-a salvat pe mulți de la moarte prin înfometare. Domnul Isus Hristos este Salvatorul lumii în toate sensurile posibile.

Desigur am mai putea continua, dar vă las și dvs. plăcerea de a îmbogăți această listă... în plus, trebuie să ne întoarcem la capitolul 40, ca să încercăm să înţelegem de ce a fost voia lui Dumnezeu ca Iosif să stea în închisoare în perioada aceea.

După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului. Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor. Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif. (Gen. 40:1-3)

Cu siguranţă acest lucru nu a fost întâmplător!

Putem observa aici stilul dictatorial, discreționar, violent autoritar și intolerant al faraonilor Egiptului. Nu ştiu ce-o fi făcut brutarul – poate că a ars prăjiturile pentru micul dejun, a fost pâinea sărată sau n-o fi crescut cozonacul... Enervat, faraonul l-a trimis la închisoare. Paharnicul? Poate că n-o fi fost vinul pe gustul din acea zi al stăpânului, sau s-o fi-mpiedicat şi-o fi vărsat câteva picături pe covorul persan al faraonului. Nu ştiu, nu ni se spune... important este că au ajuns la închisoarea... unde se afla şi Iosif, care deja ocupa o poziţie privilegiată, chiar şi aici în închisoare! Nu vi se pare remarcabil că pe oriunde se ducea, băiatul acesta se făcea remarcat? „Darurile unui om îi fac loc şi-i deschid intrarea înaintea celor mari.” (Prov. 18:16). Versetul acesta, inspirat mult mai târziu de Dumnezeu lui Solomon, era în mod sigur adevărat în ce-l privește pe Iosif. Dumnezeu îi modela viaţa pentru un scop foarte precis.

Căpetenia străjerilor i-a pus sub privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă. (Gen. 40:4)

Niște dregători din anturajul lui Faraon, puși sub supravegherea lui Iosif, care era deci mai mare peste ei! Domnul nostru are simțul umorului... și tulbură imediat monotonia!

Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită. Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti. (Gen. 40:5-6)

Aici ar fi loc de o foarte scurtă introducere în ce privește rolul, importanța și semnificația viselor, atât în viața oamenilor, cât și-n revelația divină. Nu vom spune multe, dar câte ceva cred că trebuie spus... Visul este o înlănțuire de procese psihice din timpul somnului. De multe ori, visul arată ce ne-a marcat fără să conștientizăm atunci când suntem treji. Important în vis este sentimentul resimțit sau mesajul primit. Visul este o complexă producție cerebrală, dar poate fi și un instrument folosit de Dumnezeu să transmită mesaje. Problema reală nu este că uităm ce-am visat, ci interpretarea, semnificația corectă a visului. Destui artiști, scriitori sau creatori și cercetători au fost adesea inspirați de visurile lor.

(Ce-ați zice aici și de-o foarte scurtă lecție de limba română? Ambele forme de plural sunt corecte – și vise, și visuri, dar sensul și aplicația lor s-a specializat în timp; astfel variante vise se utilizează când e vorba de imaginile produse de inconștient în timpul somnului - deci spunem: Somn ușor vise plăcute! sau Unele vise se repetă… Iar visuri se referă la dorințe arzătoare, iluzii, reverii etc. Deci: Nu înceta să crezi în visurile tale!)

Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupați de interpretarea viselor. Între aceștia, popoare biblice precum babilonienii, egiptenii, medo-persanii, fenicienii, evreii… E clar că visele nu i-au lăsat și nu-i lasă nici azi indiferenţi pe oameni; visele sunt adesea produse de îngrijorări sau dorințe, conștiente sau neconștientizate; deci nu toate visele trebuie musai interpretate! Cum am spus, Dumnezeu poate folosi visele pentru a avertiza, a insufla viziune și soluții, pt a transmite mesaje spirituale consistente.

În acelaşi timp, visele pot fi „argumentul” proorocilor mincinoşi, deci atenție și nu dați crezare sau nu vă lăsați preocupați de vise care vin în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea, trebuie să verificăm toate visele noastre sau ale altora după Scripturi, unde problematica este bine ilustrată și lămurită. Chiar dacă interpretarea viselor îi interesează cel mai mult pe oameni, iar unii se erijează în tâlcuitori de profesie, atenție: Doar Dumnezeu dă adevărata interpretare a viselor! Oameni precum Iosif, vom vedea imediat, sau Daniel (desi curați și dezinteresați) nu şi-au asumat lui interpretările şi au spus clar că doar ceea ce spune și transmite Dumnezeu contează! Deci, acestea fiind spuse, ghidându-ne după învăţătura lui Dumnezeu scrisă în Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament, nu vă lăsați speriați sau influențați de interpretările omeneşti ale viselor, dar nici nu nesocoti dacă îţi va vorbi Dumnezeu în vis vreodată! Ne-ntoarcem la Geneza 40…

Iosif era o fire optimistă, și era și-ntr-o perioadă în care, deși în temniță, îi mergea relativ bine... și iată că-i vede pe aceşti oameni, care ocupaseră poziţii importante în casa faraonului, stând într-un colţ și având fețe și mai triste ca de obicei!

Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?” Ei i-au răspuns: „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi, dar, visul vostru.” (Gen. 40:7-8)

Cum v-am spus, Iosif Îi acordă creditul total și Îi dă slavă lui Dumnezeu pentru orice interpretare a vreunui vis! Mai târziu, vom mai întâlni un alt tânăr evreu prizonier într-o ţară străină care va face acelaşi lucru: Daniel Îi dă toată slava lui Dumnezeu. Cât mi-aş dori ca şi credincioșii de azi să facă la fel! Orice facem, pentru Domnul ar trebui făcut, atribuindu-I Lui orice merit și aducându-I slavă doar Lui! Cred că unul dintre motivele pentru care nu suntem atât de binecuvântaţi pe cât ar vrea Dumnezeu s-o facă, este faptul că cel mai adesea ceea ce primim – oportun, deosebit, minunat – îl socotim ca şi cum ni s-ar cuveni, şi nu-I aducem slava cuvenită lui Dumnezeu. Trebuie să-I aducem slavă lui Dumnezeu! Iosif nu putea să nu-I aducă slavă lui Dumnezeu, şi onorează meritele Lui, spunând: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu.” Și, cu această atitudine umilă și dependentă, așteaptă visul...

Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu se făcea că înaintea mea era o viţă. Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinii au făcut struguri copţi. Paharul lui faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui faraon şi am pus paharul în mâna lui faraon.” Iosif i-a zis: „Iată tălmăcirea visului: Cele trei mlădiţe sunt trei zile. Peste trei zile faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.” (Gen. 40:9-13)

Este interesant de observat faptul că în special în Vechiul Testament Dumnezeu Se foloseşte de vise. În Noul Testament însă nu mai este atât de frecventă această metodă de comunicare, care de la completarea canonului Sfintei Scripturi nu mai este atât de necesară (asta nu înseamnă că azi ar fi exclus ca ocazional Dumnezeu să trasmită și astfel mesaje!) În acea perioadă, însă, Dumnezeu Se folosea de vise, de simboluri care erau semnificative pentru ei. Un paharnic putea înţelege un vis care avea de-a face cu servirea vinului – pentru că el cu asta se ocupa. Vom vedea mai târziu că împăratul Nebucadneţar are un vis cu o statuie (el fiind mai mult ca sigur înconjurat de statui şi de idoli, imaginea din vis va fi fost cât se poate de veridică și obișnuită pentru el).

Inspirat deci de Dumnezeu, Iosif a putut interpreta visul şi l-a anunțat pe paharnic că va fi repus în funcţie peste trei zile. Și vedem copilandrul din Iosif adăugând:

„Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon şi scoate-mă din casa aceasta.” (Gen. 40:14)

El spune: „Tu vei ieşi de aici în trei zile, dar eu voi putrezi aici dacă nu pune cineva o vorbă bună pentru mine. Eu ţi-am interpretat visul, așa că, te rog, nu uita de mine.” (Oare să nu fi înțeles el că același Dumnezeu care tâlmăcea vise, îl putea și elibera?!) Mi se pare mai degrabă luat de un val de naivitate și amărăciune adolescentină, când continuă să dezvăluie câte ceva din viaţa lui de până atunci. (Gen. 40:15)

„Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.”

Deşi nu este menţionat aici, probabil că paharnicul i-o fi promis că sigur va pune o vorbă bună pentru Iosif la faraon, dacă prezicerea lui se va adeveri!

Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu. În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.” (Gen. 40:16-17)

Vedeți? Și visul brutarului are elemente care îi sunt foarte familiare lui; el putea înţelege în ce consta un coş plin cu prăjituri coapte, cu pâine şi alte asemenea bucate.

Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i tălmăcirea: Cele trei coşuri sunt trei zile. Peste trei zile, faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările.” (Gen. 40:18-19)

Iosif interpretează visul brutarului, însă maniera directă și cruzimea interpretării sunt aproape șocante: în trei zile, pitarul va fi spânzurat, iar corpul lui va sluji de hrană păsărilor.

A treia zi era ziua naşterii lui faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi: pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui faraon; iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif. Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat. (Gen. 40:20-23)

Săracul Iosif, pare să fie într-o situaţie disperată, din care nu vede nicio ieşire. Era nu doar sclav, ci și acuzat și întemnițat pe nedrept – și nu de ieri-de azi, și nu pentru alte câteva zile sau săprămâni! Credeţi-mă, zăbrelele închisorii erau la fel de reale şi dacă era nevinovat, şi dacă ar fi fost vinovat de vreo nelegiuire. Băiatul acesta se află aici, iar Potifar probabil îşi propusese să-l uite. Era prețul plătit pentru a salva onoarea familiei sale, după ruşinea suferită. Iosif trebuie să plătească, pentru ca Potifar să înăbuşe scandalul și să-şi păstreze reputaţia. Singurul gând de care-și agăța speranţa era ca paharnicul să-şi aducă aminte de el şi să-și împlinească promisiunea... Dar se pare că dregătorul repus în drepturi era atât de fericit că-și redobândise poziția și privilegiile, și că este din nou în graţiile faraonului, că uită complet de Iosif. Dumnezeu voia să-l mai ţină acolo pe Iosif – și nu fără scop. Să presupunem că paharnicul i-ar fi spus faraonului: „Este un om în temniţă închis pe nedrept. El nu ar trebui să fie acolo, a fost acuzat pe nedrept. El a tălmăcit visul meu, și s-a întâmplat așa cum mi-a spus... aş aprecia foarte mult dacă înălțimea voastră l-ar lăsa să plece.” Să ne imaginăm că faraonul l-ar fi eliberat. Ce s-ar fi întâmplat? Iosif ar fi fost la el acasă, în ţara Canaan, în momentul în care faraonul ar fi avut nevoie de el să-i interpreteze visul. Dumnezeu voia să-l mai ţină prin preajmă, iar închisoarea era locul cel mai bun în care să aştepte momentul potrivit, căci îi va fi uşor lui faraon să-l găsească acolo.

În ciuda descurajării, Iosif era convins că Dumnezeu lucrează în viaţa lui, şi roadele credinţei sale erau vizibile. El a fost loial în orice relaţie pe care a avut-o. I-a fost loial lui Potifar. În închisoare i-a fost loial temnicerului. A fost credincios faţă de Dumnezeu şi I-a dat întotdeauna slava cuvenită. Mai târziu veţi vedea că-i este loial faraonului şi va fi loial şi familiei sale – fraţilor și tatălui lui. Credinţa lui Iosif în Dumnezeu l-a făcut să fie credincios, şi loial faţă de oameni. Cred că şi voi, dacă sunteţi credincioşi, veţi da (trebuie să dați!) dovadă de loialitate în viaţa voastră!

Cel mai trist lucru astăzi este că sunt tot mai puţini creştinii demni de încredere. Am un prieten care conduce o organizaţie creştină foarte mare şi am avut odată ocazia să stăm de vorbă între patru ochi... Mi-a dezvăluit problemele pe care le avea în organizaţia aceea, în care erau foarte puţini oameni pe care se poate baza. Subliniez, era vorba despre o organizaţie creştină. Vedem atât de puţini oameni cu-adevărat loiali în funcţia pe care o au, deci să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru cei care sunt. Nu încetez să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru cei câțiva oameni loiali pe care i-a pus în jurul meu, de-a lungul timpului. Ei sunt cei care mi-au fost de mare ajutor, cei mai dragi şi cei mai apropiați.

Iosif era o astfel de persoană loială. Credinţa lui l-a făcut să fie loial. Și tot credinţa i-a dăruit o viziune optimistă asupra vieţii, chiar şi atunci când trecea prin încercări sau prin ispite. Credinţa l-a ajutat să aibă o atitudine înţelegătoare şi plină de bunătate faţă de toţi oamenii. Observaţi cât de binevoitor este faţă de paharnic şi faţă de brutar?! Mai târziu vom vedea bunătatea lui manifestându-se faţă de fraţii săi. Un alt mod în care credinţa i-a îmbogățit viaţa lui Iosif este acela că l-a făcut un om foarte smerit. El I-a dat lui Dumnezeu slavă pentru toate realizările sale, și nu s-a uitat de sus la oameni. Ce l-a făcut pe Iosif să fie aşa deosebit? Ei bine, el L-a crezut pe Dumnezeu. S-a încrezut la fel ca străbunicul lui, Avraam. Amândoi L-au crezut pe Dumnezeu, şi roadele acestei credinţe se văd în vieţile lor!

Deocamdată, Iosif pare uitat în temniţă. Dar e Cineva care nu l-a uitat: Dumnezeu. Acesta este mesajul pentru noi. Nu ştiu unde și cum anume sunteți, dar ştiu, judecând după telefoane și mesaje, că mulţi vă aflați în situaţii dificile. Îmi scria un bărbat: „Sunt între ciocan şi nicovală. Lucrurile arată foarte rău, nu se întrevede nicio lumină la orizont!” Da, se întâmplă să nu vedem nicio scăpare, şi sigur atunci vă întrebaţi dacă lui Dumnezeu Îi pasă de situaţia în care ne aflăm. Pentru acest motiv ne-a lăsat Dumnezeu povestea lui Iosif: ca să înţelegem că Lui îi pasă, că El ştie în detaliu care este situaţia noastră, şi că El lucrează în vieţile noastre – chiar dacă noi nu vedem! Dacă suntem copiii Lui, El va lăsa anumite lucruri să se întâmple, dar acestea vor fi spre binele nostru final. Încercările pe care le permite în vieţile noastre sunt întotdeauna bune pentru noi. Să nu ne facem că nu observăm cât de minunat este Dumnezeul nostru! Să nu uităm să-I mulțumim!