Geneza 41:1-46 | Itinerar Biblic | Episodul 50

Pentru că beneficiem de favoarea de a ne reîntâlni, fie și doar pe calea undelor – să fim recunoscători, în primul rând lui Dumnezeu pentru viață... pentru că nu doar existăm, ci și trăim... pt că nu doar atât, ci și funcționăm... și pentru fiecare binefacere de care ne face parte – la care eu adaug libertatea și interesul pentru Biblie! Îi salut cu prietenie pe cei ce vor să se-mprietenească prin intermediul Cărții, cu Autorul! Și El dorește și așteaptă asta!

Una dintre frumusețile și atracțiile vieții este imprevizibilitatea! De multe ori se întâmplă lucruri neașteptate, cu efecte nescontate (și-n bine și-n rău, aparent), care contrazic deciziile bazate pe analize și predicții. Cum zice românul: nu aduce anul, ce aduce ceasul! Ca pagină și manual de viață. Și Biblia conține asemenea întorsături de situație. Iată și aici în Geneza: ce diferenţă vom constata între capitolul ce ne stă înainte, și precedentul... Data trecută l-am lăsat pe Iosif în închisoare, uitat şi abandonat... Se pare că oamenii (și chiar și cel căruia-i dăduse vestea bună a eliberării) îl uitaseră! Dar Dumnezeu lucra... Dacă am putea să așteptăm și să recunoaştem mâna lui Dumnezeu în acțiune, am avea o cu totul altă perspectivă asupra vieţii. În capitolul 41 din Geneza pe care îl studiem acum, naraţiunea ne va purta între două extreme: de la captivitate la libertate, de la mizerie la bogăţie, de la singurătate la celebritate. Eu nu cunosc nicio ficţiune mai incitantă decât acest episod real din viaţa tumultuoasă lui Iosif. În acest text vedem mâna lui Dumnezeu care lucrează în viaţa omului, iar Iosif redevine conştient de faptul că Dumnezeu poartă de grijă chiar şi în mijlocul nenorocirii. Acest mod de gândire a avut drept rezultat dezvoltarea multor calităţi în viaţa lui Iosif, calităţi care sunt roade ale Duhului Sfânt. Una dintre acestea este răbdarea. Adevărul exprimat în Romani 5:3, şi anume faptul că încercările dezvoltă răbdarea, este ilustrat foarte bine în viaţa lui Iosif.

Îl vom vedea pe acest tânăr adus în faţa lui faraon, împăratul păgân, în acelaşi scop pentru care va fi adus și Daniel mai târziu în faţa lui Nebucadneţar: pentru a tălmăci vise. Apoi vom constata cum orchestrează Dumnezeu și calamitățile... foametea descrisă la sfârşitul capitolului va fi folosită de Dumnezeu pentru a scoate familia lui Iacov din Canaan, pentru a-i îndepărta de păcatele canaaniţilor şi a-i aşeza într-un ţinut retras, în Gosen. Dumnezeu a avut desigur mai multe motive, dar acesta este unul uşor de observat.

Pe măsură ce înaintăm, sper să continuați să ţineţi evidenţa asemănărilor dintre Iosif și Hristos. Vom mai face și noi astfel de comparaţii pe parcurs, dar este important să ținem până la sfârșit cont de aceste aspecte.

Vă aduceţi aminte că paharnicul şi brutarul faraonului fuseseră puşi în aceeaşi temniţă în care se afla închis şi Iosif... care le-a interpretat visele în mod corect, astfel că paharnicul a fost repus în funcţie, iar brutarul a fost spânzurat. La despărțire, probabil că Iosif l-a implorat pe paharnic să mijlocească pentru eliberarea sa, dar paharnicul nu a făcut-o. Și când se părea că nu mai există speranțe... (Gen. 41:1)

După doi ani, faraon a visat un vis...

Observaţi că mai trecuse destul timp – doi ani în care Iosif aștepta înfrigurat să se întâmple ceva... Și lucrurile se schimbă până la urmă, plecând nu de la vreo împrejurare spectaculoasă, ci de la un vis al lui faraon.

I se părea că stătea lângă râu. Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini. După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele pe marginea râului. (Gen. 41:2-3)

Ce poate fi spectaculor când este vorba despre vaci? Mai cu seamă când totul pare limpede, cu două grupuri de animale extrem de diferite: şapte vaci frumoase, bine hrănite şi apoi şapte vaci slabe şi urâte.

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi faraon s-a trezit. (Gen. 41:4)

Se pare însă că faraon s-a trezit marcat de acest vis, și și-a tot bătut capul cu el... Nu avea interpretarea şi nici nu se găsea nimeni acolo care să-l poată ajuta. Vers. 41:5-8:

A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai. Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi faraon s-a trezit. Iată visul. Dimineaţa, faraon s-a tulburat şi a trimis să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui faraon.

Pe măsură ce toţi aceşti magi şi înţelepţi veneau la suveranul tulburat, aflând de la el visele și străduindu-se să le tălmăcească, paharnicul stătea, se uita şi asculta. La urma urmei, slujba lui era să-i aducă faraonului tot ce-şi dorea. După ce toţi înţelepţii din regat au auzit visele şi niciunul nu a reuşit să-l interpreteze, paharnicul i-a vorbit lui faraon.

Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul şi a zis lui faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea.” (Gen. 41:9)

Eu aş spune că este mai mult decât o simplă greşeală, eu aş numi asta păcat. Dar observaţi că şi acest lucru este sub controlul lui Dumnezeu. Noi am spune că acesta a fost un concurs de împrejurări. Experienţele dificile prin care trecea Iosif nu puteau fi înţelese la acel moment, dar Dumnezeu lăsa să se întâmple toate acele lucruri cu un anumit scop. Acum paharnicul spune: „Abia acum mi-am amintit că i-am promis unui tânăr din temniţă că o să vă spun şi domniei voastre despre el. Și apropo, el chiar poate să tălmăcească vise!”

Paharnicul îi povesteşte acum lui faraon propria experienţă. (Gen. 41:10-13)

„Faraon se mâniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor. Amândoi am visat câte un vis în aceeaşi noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită. Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat.”

Faraon răspunde: „Ei bine, toată lumea de pe aici a încercat şi n-am aflat niciun răspuns, iar tu zici că tânărul acela a tălmăcit visul tău şi al brutarului... atunci să vină încoace, să-l auzim! Eu sunt sigur că visele astea au o semnificaţie foarte importantă!”

Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la faraon. (Gen. 41:14)

Observaţi, vă rog, Biblia nu ne spune că Iosif ar fi fost surprins sau emoționat de vestea primită – ci că... s-a pregătit! Și nu oricum! Să știți că evreii nu prea se bărbiereau în vremea aceea. Dar aţi observat la statuile sau picturile egiptene antice, că aceşti oameni sunt toţi bine bărbieriţi? Mulţi conducători îşi lăsau o barbă mică, ascuţită, pentru a conferi mai multă prestanţă în conformitate cu poziţia socială – dacă nu puteau să-şi lase barba să crească îşi puneau una falsă – dar în general egiptenii nu lăsau să le crească păr pe faţă.

Este un mesaj extraordinar aici. Acest om este scos din temniţă acum, se adaptează cultural: se bărbiereşte, îşi schimbă zdrenţele de prizonier cu vestimentaţia curţii împărăteşti... (I se aşterne înainte o viaţă nouă. Iosif acceptă provocarea și prinde ocazia!) Este ca o înviere; Iosif este înălţat. Se duce acum la Neamuri. Ce imagine extraordinară a lui Hristos, avem aici!

Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit.” (Gen. 41:15)

Observaţi, vă rog, cum răspunde Iosif acestei abordări frontale și aproape brutale: Îi dă (instantaneu, curajos) credit și slavă – lui Dumnezeu!

Iosif a răspuns lui faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!” (Gen. 41:16)

Din perspectiva lui Iosif, Dumnezeu trebuie să primească toată lauda. Vă spun încă o dată că un copil al Domnului ar trebui să fie atent, să se asigure că Dumnezeu primeşte lauda pentru toate realizările şi lucrurile bune din viaţa lui. Dacă ceea ce facem noi este o binecuvântare, este pentru că Dumnezeu lucrează prin noi. Iosif este conştient de acest lucru şi spune: „Nu eu! Eu nu pot interpreta vise – Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!” Faraon îi spune şi lui Iosif visele, de fapt - visul, pentru că se va dovedi în singur mesaj, exprimat diferit și întărit.

Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului. Şi deodată, şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini. După ele, s-au suit alte şapte vaci slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului. Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase. Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat. Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, care creşteau pe acelaşi pai. Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.” Iosif a zis lui faraon: „Ce a visat faraon înseamnă un singur lucru. Dumnezeu a arătat mai dinainte lui faraon ce are să facă. (Gen. 41:17-25)

Iosif spune – sub călăuzire divină – că ambele vise vorbesc despre acelaşi lucru. Faptul că visul s-a repetat, că i-a fost dat lui faraon de două ori, înseamnă că este foarte important. Motivul pentru care are faraon acest vis este că Dumnezeu vrea să îi descopere ce are de gând să facă. Urmează acum interpretarea visului (Gen. 41:26-32)

Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis. Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete. Astfel, după cum am spus lui faraon, Dumnezeu a arătat lui faraon ce are să facă. Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara. Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. Cât priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.

Aceasta este o prezicere a viitorului: vor urma şapte ani de bogăţie şi apoi şapte ani de foamete. Perioada de foamete a fost hotărâtă de Dumnezeu şi El vrea ca faraon să ştie despre acest lucru. Urmează acum sfatul pe care i-l dă, prin Iosif, lui faraon:

Acum, faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului. Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi şi să le păzească. Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” Cuvintele acestea au plăcut lui faraon şi tuturor slujitorilor lui. (Gen. 41:33-37)

Iosif îl sfătuieşte pe faraon să strângă surplusul de recoltă în toţi aceşti şapte ani de bogăţie, pentru a avea provizii în timpul perioadei de secetă. Reacția este surprinzătoare:

Şi faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” Şi faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.” (Gen. 41:38-41)

Observaţi, vă rog, însemnătatea acestui lucru, observați imaginea panoramică: l-am văzut la început pe Iosif în adâncul închisorii, părăsit, uitat, abandonat. Apoi, este scos chiar în momentul potrivit, pentru că nimeni altcineva nu putea interpreta visul lui faraon. El nu doar c-o face, dar în virtutea planului divin, Iosif îi sugerează faraonului ce ar trebui să facă. Sigur, el avea calităţi şi entuziasm, dar Dumnezeu controlează toată această scenă.

Urma să vină o foamete mondială, o foamete atât de gravă încât va afecta chiar şi puternicul regat egiptean. Egiptul este o ţară bine irigată şi, deci, nu depinde de ploaie. Nilul de Sus, Nilul Albastru vine din centrul Africii şi furnizează apa de care are nevoie Egiptul. În Egipt cantitatea de precipitaţii este de aproximativ 2,5 cmc pe an, deci din acest punct de vedere este secetă tot timpul, dar Nilul inundă terenul în fiecare an şi aduce şi aluviuni cu substanţe nutritive care fertilizează solul. Dumnezeu însă îi avertizează pe egipteni că vor urma şapte ani de foamete care vor afecta şi Egiptul.

În timp ce faraon ascultă, îşi dă seama că ceea ce spune Iosif are sens. După părerea mea, este păcat că în ţara noastră nu au existat și nu există în guvern oameni care să aibă o anumită viziune asupra viitorului şi o anumită înţelegere superioară a acestuia; nu mă refer doar la acuitate și simțul perspectivei dpdv politic, ci și la o anumită sensibilitate spirituală, și mai cu seamă la responsabilitatea și devotamentul de a o exercita și comunica! Cineva l-a întrebat odată pe William Ewart Gladstone (om de stat britanic liberal, 1809-1898) cum ar defini un om de stat important. El a răspuns că un astfel de om este cel care cunoaşte direcţia în care se îndreaptă Dumnezeu în următorii cincizeci de ani. Ei bine, aici în Geneza, lui faraon i se spune ce se va întâmpla în următorii paisprezece ani. Ar fi întotdeauna de folos, pentru orice țară, un astfel de conducător!

Faraon își dă seama de soluție și-o aplică fără ezitări și fără discriminare. Cine s-ar fi putut descurca mai bine decât Iosif în această situaţie? Faraon își dă seama că Iosif este un om priceput. Vedeţi cum și pentru ce îl pregătise Dumnezeu în casa lui Potifar? Poate că ne vom fi întrebat de ce l-a trimis Dumnezeu în casa aceea din capul locului. Acum însă ne dăm seama că Iosif făcuse școală și practică în casa lui Potifar, unde avea sub control toată averea omului aceluia, și unde învață și limba și cultura. Acum urmează să deţină controlul asupra întregii ţări a Egiptului. Este o schimbare extraordinară în viaţa lui, nu credeți? Trece peste noapte din mizeria temniţei, la poziţia cea mai înaltă – la dreapta faraonului.

Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gât. (Gen. 41:42)

Acest inel avea un sigiliu pe el. Când acesta era imprimat în ceară, avea aceeaşi valoare ca semnătura lui faraon. Astfel, faraon îl face pe Iosif reprezentantul lui și el are dreptul să folosească semnătura lui faraon.

L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului. Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul în toată ţara Egiptului.” Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului. (Gen. 41:43-45)

Cred că și dvs., ca mie, vă place mai mult numele de Iosif, decât Ţafnat-Paeneah, dar acesta este numele pe care i l-a dat faraon. Este un nume care – în limba coptă – înseamnă „cel ce dezvăluie secrete”.

Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului. (Gen. 41:46)

Ni se spune aici vârsta lui Iosif; astfel, știm că era în Egipt de treisprezece ani. Doi ani a stat în temniţă după episodul cu paharnicul şi cu brutarul. Probabil că se afla în temniţă deja de un an, așa că se poate să fi stat în casa lui Potifar aproximativ zece ani. Ne putem forma atfel o idee despre etapele vieții lui Iosif, în perioada cât a stat în Egipt.

După aceşti treisprezece ani, Iosif se afla într-o poziţie care cred că echivala cu funcţia de prim-ministru; deţinea deci poziţia a doua, imediat după faraon. V-aţi întrebat vreodată de ce era faraonul atât de binevoitor faţă de Iosif? În primul rând, desigur, pentru că Dumnezeu era cu Iosif. Am văzut acest lucru pe tot parcursul vieţii lui. Mâna lui Dumnezeu conducea viaţa acestui om. Iosif se gândea că fraţii lui i-au dorit răul, dar Dumnezeu i-a dorit binele şi a întors lucrurile spre bine. Este minunat să vezi și să înțelegi asta!

Ar putea să mai existe însă şi un alt aspect cât se poate de practic pentru care faraonul îl acceptă atât de uşor pe Iosif. Mulţi specialişti în istoria antică susţin că faraonii din această perioadă a istoriei erau regi hicsoşi. Hicsoşii nu erau egipteni nativi, ci erau beduini din deşertul arab. Erau un grup nomad şi pentru o perioadă de timp au luat în stăpânire tronul Egiptului. Dacă acest lucru este adevărat (și eu cred că este), faraon era mai apropiat ca naţionalitate de Iosif decât de egipteni şi aceasta îi oferea încredere în Iosif. De fapt, pentru aceşti regi hicsoşi era dificil să găsească pe cineva în Egipt care să le fie loial, pe câtă vreme credincioșia era în mod clar o trăsătură de caracter a lui Iosif. Convingerea și încrederea că Dumnezeu lucra în viaţa lui l-a făcut să fie loial aproape oricărui om cu care-a avut de-a face. Iosif era fidel slujbei pe care o avea, pentru că ştia că Dumnezeu este prezent acolo. O legătură de rasă poate fi un motiv foarte bun pentru care faraon să-l fi primit atât de repede pe Iosif, iar el să se dovedească și în continuare a fi foarte loial, aşa cum se va vedea mai târziu.

Mai târziu hicsoşii au fost alungaţi din Egipt, motiv pentru care în Exod 1:8 citim: „Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif.” Faraonul care impunea acel regim opresiv cu siguranţă nu avea niciun sentiment de prietenie sau de legătură cu evreii.

Observaţi, vă rog, că faraon a pus un lanţ de aur la gâtul lui Iosif, ceea ce-i conferea aceeaşi autoritate pe care o avea faraon. De asemenea, faraon i-a dat-o de nevastă pe fata preotului lui On. Numele ei, Asnat, înseamnă „dedicată lui Nieth” (zeița mamă fecioară – echivalentul egiptean al zeiţei Minerva). Evident, ea se trăgea dintr-un neam păgân.

Din acest moment al vieţii lui Iosif putem extrage o altă paralelă cu viaţa Domnului Isus Hristos. (Dacă vă amintiți, ați reținut sper măcar câteva dintre similitudinile menționate data trecută dintre Iosif și Mântuitorul Isus Hristos, al Cărui antetip este considerat Iosif. Și spuneam că puteți contribui la îmbogățirea acelei liste cu asemănări. O facem și noi, la finalul acestei ediții – cu alte două asemănări): 1. Așadar, Iosif capătă trecere mare înaintea lui Faraon și se căsătorește cu fata preotului lui On, are deci o mireasă păgână; şi Domnul Isus Hristos va lua din această lume păgână o mireasă – „biserica”! 2. Iar versetul 46, ultimul pe care l-am citit într-un episod precedent, ne oferă a 2-a paralelă: Iosif s-a înfăţişat înaintea lui faraon la vârsta de treizeci de ani, iar Domnul Isus şi-a început lucrarea la vârsta de treizeci de ani. Iosif își începe lucrarea în Egipt la treizeci de ani, iar în timpul celor şapte ani de bogăţie, el adună în hambare tot surplusul ţării.                        

Ne despărțim acum, dorindu-vă ca Dumnezeu să vă adauge ani vieții, și viață anilor! Pe curând, cu voia Lui!