Geneza 43:1-34 | Itinerar Biblic | Episodul 52

Sper că reîntâlnirea noastră să vă regăsească într-un moment tihnit și îndestulat. Să știți că dacă asta vi se pare puțin, este pentru că ne-am săturat de bine și uităm că mai-binele râvnit este dușmanul recunoștinței și-al binelui pe care l-am primit, nemeritat...

Într-o vreme și-o umanitate care sărbătoresc și onorează mâncarea și gătitul, mă gândesc: cât de recunoscători ar trebui să fim față de Dumnezeu: că a îngăduit să trăim aici, acum... că traversăm o vreme de libertate și belșug, că nu ducem lipsă de niciun produs de strictă necesitate, ba că avem poate mult mai mult decât atât!... Și-n același timp cât ar trebui să ne cerem iertare: că nu mulțumim îndeajuns pentru normal și suficient; că tot cerem și primim, și mai puțin dăruim; că nu ne gândim la cei mulți care n-au avut aceeași generoasă soartă, și gem sub povara lipsurilor, și-și privesc copiii sau pe cei dragi muribunzi, fără medicamente, poate chiar fără pâine, sufocați de sărăcie și de lipsă de perspective. Și în sec. XXI mai există așa ceva! Ca să nu mai vorbim de creștinii persecutați sau vânați pentru credința și valorile lor, pe alte meleaguri... În timp ce ne savurăm desertul, să ne gândim și să ne rugăm măcar – deși se poate face mult mai mult decât atât – pentru copiii subnutriți din Africa; pentru asiaticii ce-și potolesc foamea cu scoarța sau frunzele copacilor sau cu insecte; pentru diminuarea daunelor colaterale ce însoțesc deficitul de hrană pe glob: exploatare, violență, epidemii, corupție, războaie, mortalitate.

Am spus toate astea ca o contextualizare (și-o actualizare) a pasajului din Geneza în care suntem – pe fundal: o foamete mondială... Speranțele omenirii se legau de Egiptul în care Dumnezeu făcuse ca belșugul și surplusul din anii precedenți să fie chibzuit acumulate și administrate de un guvernator priceput, înțelept și temător de Dumnezeu – pe nume Iosif. Foametea severă și generalizată i-a silit și pe fiii lui Iacov să ia măsuri pentru salvarea propriilor familii. Așadar, ei vin în Egipt, angajează o primă achiziție de alimente, și primesc dispoziție se întoarcă în Egipt cu Beniamin. După o sfâșietoare muncă sufletească, Iacov va accepta, și fiii lui Iacov vor ajunge din nou față în faţă cu Iosif... care tot nu li se descoperă!

Acesta este, fără îndoială, capitolul cel mai dramatic din cartea Geneza. Nu ştiu să fie alt moment mai emoţionant decât acela în care Beniamin ajunge în faţa lui Iosif. Spun din nou că lucrul care îi aduce în Egipt este gravitatea foametei. Dacă ar mai fi slăbit foametea, cred că Simeon şi-ar fi petrecut restul zilelor în închisoarea din Egipt sau cel puţin până l-ar fi eliberat Iosif. Deci, din spate, Dumnezeu regiza cu autoritate și măreție, atent la familia lui Iacov! Acesta își dă din nou seama după o vreme că vor muri de foame cu toţii dacă fiii lui nu se vor duce din nou în Egipt să cumpere grâne.

Foametea bântuia greu în ţară. Când au isprăvit de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: „Duceţi-vă iarăşi şi cumpăraţi-ne ceva merinde.” Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat: «Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.» Dacă vrei deci să trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne vom coborî şi-ţi vom cumpăra merinde. Dar dacă nu vrei să-l trimiţi, nu ne vom coborî, căci omul acela ne-a spus: «Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!»“ (Gen. 43:1-5)

De unde să știe Iuda că „omul acela” era chiar fratele lor Iosif?” Reprezentantul lui faraon le spusese foarte clar ce voia de la ei, şi ei ştiau că vorbise serios. Iuda îi spune tatălui său foarte răspicat: „Dacă mergem acolo, trebuie să-l avem pe Beniamin cu noi; n-are niciun rost să ne ducem dacă el nu este cu noi, pentru că omul acela nu ne va primi!”

Israel a zis atunci: „Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?” Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat despre noi şi familia noastră şi a zis: «Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?» Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: «Aduceţi pe fratele vostru»?” (Gen. 43:6-7)

Bietul Iacov mi se pare chiar enervat. El le spune: „De ce v-aţi apucat, din capul locului, să-i spuneţi că mai aveţi un frate?” El nu-şi dădea seama că Iosif ştia deja acest lucru. Oricum, Iacov îşi doreşte ca fiii lui să-şi fi ţinut gura.

Iuda a zis tatălui său, Israel: „Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri. Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.” (Gen. 43:8-9)

Fraţii  lui Iosif îi prezintă tatălui lor problema într-un mod foarte rezonabil. Ei îi spun că nu avuseseră intenţia să-i spună „omului aceluia” totul, dar el tot le punea întrebări... De unde să-și dea ei seama ce va decurge din asta? Doriseră doar să fie sinceri și să nu stârnească bănuieli inutile! Părea că Iosif avea de gând să obţină informaţii, şi oricum nu s-ar fi oprit până nu le obţinea, ştim bine acest lucru. Apoi, Iuda vine cu oferta de a fi el garanţia că Beniamin se va întoarce acasă.

Şi noi avem astăzi o garanţie, o siguranţă, care provine tot din seminţia lui Iuda. Domnul Isus a preluat rolul şi a devenit Păstorul meu, a luat locul meu şi pedeapsa mea asupra Lui. Eu nu am putut să ating standardul Său, nu m-am putut ridica la nivelul Său. Dar Domnul Isus S-a pus garanţie pentru mine și Și-a dat viaţa pentru mine. Ce imagine a lui Hristos avem aici!

Iuda mai adaugă, aproape mustrător la adresa părintelui său: (Gen. 43:10)

Căci dacă n-am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum.

Desigur, afirmația e ușor emfatică, așa cum facem și noi adesea când vrem să subliniem prin exagerare câte ceva... Și argumentarea lui Iuda – dar mai degrabă gravitatea lipsei hranei – își vădește greutatea:

Israel, tatăl lor, le-a zis: „Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fistic şi migdale.” (Gen. 43:11)

Observăm că ceea ce le lipsea era grâul, adică pâinea, care era esenţială pentru viaţă. Se pare că aveau miere, alune, fistic şi mirodenii, aşa că Iacov spune că ar trebui să-i ducă un dar omului aceluia. De fapt, prin acest dar, este ca şi cum el ar spune: „Haideți să încercăm să-l îmbunăm! Nu vă duceți cu mâna goală la un om așa puternic!”

Luaţi cu voi argint îndoit şi duceţi înapoi argintul pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală. Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela. Dumnezeul cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!” Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s-au sculat, s-au coborât în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif. (Gen. 43:12-15)

Aşadar, Iacov cedează şi îl lasă pe Beniamin să plece cu fraţii lui mai mari. Apoi, vine momentul dramatic în care ei se află din nou înaintea lui Iosif. Putem să ne imaginăm emoţia lui Iosif la vederea fratelui său bun Beniamin.

Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: „Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănânce cu mine la amiază.” Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif. (Gen. 43:16-17)

Este evident motivul pentru care Iosif a vrut să-i invite la masă la el acasă: dorea să stea de vorbă cu ei în liniştea propriei case.

Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif şi au zis: „Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi şi să pună mâna pe măgarii noştri.” (Gen. 43:18)

Tensiunea pe fundal pare în creștere, oamenii aceştia par chiar cuprinşi de panică... Nu-şi pot imagina că Iosif i-ar invita la masă din considerente de curtoazie. Se purtase atât de aspru cu ei în trecut, iar acum îi invită la masă! Avem şi aici un lucru cu care, în condiţii normale, oricine s-ar fi lăudat. Nu v-aţi lăuda dacă preşedintele ţării v-ar invita la masă într-unul din saloanele reşedinţei sale? Aţi gândi că este un privilegiu extraordinar. Şi totuşi, acest privilegiu nu le aduce nicio bucurie acestor fraţi. Ei ăși amintesc brusc și se simt vinovaţi în toate aceste evenimente pentru faptul că îl vânduseră cu atâta inconștiență și vrăjmășie pe fratele lor, cu peste două decenii în urmă... Era deci o rană nevindecată pe cugetul lor. Și astfel, vinovăţia preschimbă bucuria în nefericire. Cuprinşi de temeri, ei încep să-şi pună întrebări şi să facă speculaţii. Oare omul acesta unelteşte să-i ia ca sclavi din cauza banilor din saci? Vă amintiţi însă că ei nu ezitaseră să-l facă sclav pe Iosif atunci când îl vânduseră ismaeliţilor, care apoi l-au dus în sclavie în Egipt.

S-au apropiat de economul casei lui Iosif şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei; şi au zis: „Domnule, noi ne-am mai coborât o dată aici, ca să cumpărăm merinde. Apoi, când am ajuns la locul unde trebuia să rămânem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi. Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri. (Gen. 43:19-22)

Ei încep să explice situația, să-şi ceară iertare, să-şi pledeze cauza, să se justifice înaintea acestui om care îi conduce la casa lui Iosif şi care era, evident, un oficial.

Economul a răspuns: „Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele.” Şi le-a adus şi pe Simeon. (Gen. 43:23)

S-ar părea că omul acesta ajunsese să cunoască ceva despre Dumnezeul cel viu şi adevărat, probabil prin mărturia lui Iosif. Bănuiesc că Iosif i-a spus câteva lucruri despre ce se întâmpla. Când el a spus: „Banii voştri au trecut prin mâinile mele”, cred că ei s-au speriat şi mai mult.

Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor. (Gen. 43:24)

Aici apare din nou obiceiul spălării picioarelor. L-am întâlnit în viaţa lui Avraam şi apoi, din nou, în cetatea Sodomei. Se pare că era un obicei răspândit în vremea aceea.

Ei şi-au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază; căci aflaseră că au să mănânce la el. Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul pe care i-l aduseseră şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. (Gen. 43:25-26)

Ne amintim că bătrânul Iacov le spusese fiilor săi să ducă un dar „omului”. Observaţi, vă rog, că ei „s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui” şi astfel vedem din nou că se împlinesc visele lui Iosif din copilărie.

El i-a întrebat de sănătate; şi a zis: „Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?” (Gen. 43:27)

Acesta este un moment dramatic. Probabil că Iosif stă, dacă nu pe un tron, măcar pe un fel de platformă înălţată, în timp ce fraţii lui se pleacă înaintea lui. Când ei se ridică din nou în picioare, el îi priveşte drept în ochi şi ei se uită la el. Iosif întreabă: „Se simte bine tatăl vostru, despre care mi-aţi vorbit? Mai trăieşte?” Pe Iosif îl interesează cu adevărat pentru că este şi tatăl lui.

Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă.” Şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ. (Gen. 43:28)

Acum se pleacă din nou cu faţa la pământ. Mi-ar fi plăcut să am o fotografie cu această ipostază. Printre ei se afla de astă dată şi Beniamin, care se pleacă şi el înaintea lui Iosif.

Iosif a ridicat ochii; şi, aruncând o privire spre fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr despre care mi-aţi vorbit?” Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!” (Gen. 43:29)

Iosif se uită la fratele lui, Beniamin, „fiul mamei sale”. Ceilalţi sunt fraţii săi vitregi, dar băiatul acesta este fratele său bun, şi de mamă, nu numai de tată. El întreabă: „Este acesta fratele vostru mai tânăr, despre care mi-aţi vorbit?” Presupun că fraţii săi au încuviinţat din cap. Iosif i-a spus lui Beniamin: „Domnul să aibă milă de tine, fiule.” Într-un asemenea moment, nici măcar Iosif nu-și mai poate stăpâni emoţiile. (Gen. 43:30)

Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său şi simţea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie şi a plâns acolo.

I se rupea inima după fratele său, adică era profund mişcat. Presupun că le va fi oferit fraţilor săi un argument de genul: „Scuzaţi-mă puțin, sunt chemat la telefon”, şi ieşise din încăpere cât s-a putut de repede, ca să nu i se vadă tulburarea... S-o fi dus apoi în apartamentul său şi a plâns. După atâţia ani, îl revedea în sfârșit pe Beniamin. Trecuseră douăzeci şi ceva de ani de când nu-l mai văzuse! Iosif avea aproape patruzeci de ani acum, iar Beniamin era doar un tânăr. Chiar dacă darul lacrimilor nu-i pentru oricine, da: și bărbații plâng!...

După ce s-a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: „Aduceţi de mâncare!” (Gen. 43:31)

Încep să se adune elementele care prefigurează imaginea minunată care e pe punctul să se reveleze... ceva ce încă nu s-a împlinit, şi sper să puteţi înţelege acest lucru. Profetul Zaharia ne spune că Isus Hristos Se va face cunoscut fraţilor Săi într-o bună zi. Cândva, ei Îl vor întreba despre coasta străpunsă şi despre semnele cuielor din mâinile Sale, iar El le va spune în ziua aceea: „Pe acestea le-am primit în casa prietenilor Mei.” Atunci ei Îl vor recunoaşte şi vor plânge. El este Acela care le-a câştigat mântuirea. El este Acela care şi-a dat viaţa pentru răscumpărarea lor. Aceasta se va întâmpla atunci când Domnul Isus Hristos va reveni pe pământ. El li Se va descoperi fraţilor Săi, poporul Israel. Va fi o rămăşiţă care Îl va cunoaşte. Mulţi dintre fraţii Săi nu au crezut în El la prima Lui venire... deci nu L-au recunoscut... dar atunci Îl vor cunoaşte!

Într-un mod similar, cu multă vreme înainte de acest tablou, într-o ipostază antică, fraţii lui Iosif fuseseră cei care îl dăduseră fără vreo tresărire sau remușcare să fie vândut ca sclav. Ei doriseră să scape de pacostea pe care o reprezenta el pentru ei, și crezuseră că gata – s-a rezolvat!... însă acum Iosif era pe cale să li se descopere. Ei nu bănuiau, dar el se pregătea... Într-o bună zi, Domnul nostru Isus Hristos va proceda exact la fel. Oamenilor nici nu le dă prin minte, dar El Se pregătește pentru acel moment glorios... care doar pentru prea puțini va fi o mare bucurie!

Încă un gând aici, în context, dar și ținând cont de accentele și evoluțiile social-politice, de azi și dintotdeauna: pentru că antisemitismul n-a dispărut niciodată, iar la răstimpuri se amplifică din nimic - dragi prieteni, fiţi atenţi şi feriţi-vă de antisemitism! Indiferent de cât de împietrit sau orbit este astăzi poporul Israel, indiferent care le este statutul sau implicarea în planul politicii regionale sau mondiale, indiferent în ce vi se pare că sunt amestecați, indiferent de ce fel de experiențe persoanle veți fi avut cu vreunii, chiar dacă nu vi se pare că sunt cei mai drăguți – în sensul de onorabili și amabili – oameni, evreii sunt totuşi fraţii Domnului nostru, neamul din care și prin care a apărut pe lume Mântuitorul Isus Hristos... şi va veni ziua în care El li Se va face cunoscut. Este o chestiune de familie... şi noi am face bine să lăsăm în pace familia aceasta! Niciun creştin autentic nu poate fi antisemit, rețineți asta! Fie și pt simplul fapt că Dumnezeu a promis că-i va binecuvânta pe cei ce-l vor binecuvânta, și-i va blestema pe cei ce-l vor blestema pe Israel!

După ce a revenit din apartamentul în care se dusese să dea frâu liber emoțiilor și să plângă în voie, Iosif – cu fața spălată și dreasă, pt a înlătura urmele lacrimilor – și-a invitat frații la masă:

Au adus de mâncare - lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui deoparte; egiptenilor, care mâncau cu el, le-au adus, de asemenea, mâncare deoparte; căci egiptenii nu puteau să mănânce cu evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urâciune. (Gen. 43:32)

Fraţii lui Iosif ar fi putut observa câteva lucruri la masa aceasta, dacă nu ar fi fost atât de înfricoşaţi. Primul este acela că Iosif nu se așezase la masă cu egiptenii. Egiptenii au mâncat singuri. Iosif era separat de ei. Fraţii lui ar fi putut crede că era aşa doar pentru că el era un conducător, persoana cea mai  importantă din locul acela.

Dar se mai întâmplă ceva...

Fraţii lui Iosif s-au aşezat la masă în faţa lui: de la întâiul născut, după dreptul lui de întâi născut, şi până la cel mai tânăr, aşezaţi după vârstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare. (Gen. 43:33)

Iosif a aranjat locurile la masă şi l-a pus pe Ruben la locul potrivit, pe Beniamin la locul potrivit şi pe toţi ceilalţi fraţi în ordinea corectă, în conformitate cu vârsta fiecăruia. Ei s-au uitat uimiţi unul la altul, întrebându-se de unde ştia el lucrurile acelea.

Iosif a pus să le dea din bucatele care erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decât ceilalţi. Şi au băut şi s-au înveselit împreună cu el. (Gen. 43:34)

Observaţi, vă rog, că Iosif i-a servit cu mâncare şi a stabilit porţiile pentru fiecare. Nici măcar acum Iosif nu se poate stăpâni să nu-şi arate afecţiunea faţă de fratele său Beniamin, aşa că lui îi dă o porţie de cinci ori mai mare. Să nu uităm că tânărul acela trecuse printr-o foamete şi aceasta era prima lui masă copioasă după multă vreme.

„Şi au băut şi s-au înveselit împreună cu el.” Acesta a fost un moment apoteotic! Ce zi minunată urmează însă, când Iosif se va lăsa cunoscut, într-un final, de fraţii săi!

O remarcă la final... Împărțirea textelor biblice pe capitole și versete este un demers târziu, procesul acesta urmărind delimitarea unor episoade sau afirmații, pentru fixarea și identificarea lor mai facilă... acesta este unul din cazurile în care mi s-a părut dintotdeauna că separația capitolelor este fie prea stângace: se termină capitolul 43 într-un moment aproape culminant; fie extrem de sofisticată și de profesionistă: de parcă autorul ar vrea să te determine să nu amâni, sau să nu uiți să citești și ce urmează... Sunt convins și că Moise, scriind după dictarea Duhului Sfânt și la rând, fără să aibă în vedere capitole și versete, nu la asta s-a gândit... dar și că – ajunși în acest punct al istorisiriii – vă dați seama că ne vom opri și noi, inclusiv din rațiuni de timp alocat fiecăruia din episoadele acestui program.

Sper că ați savurat și dvs. și meticulozitatea și sensibilitatea lui Iosif, și modul echilibrat (și loial adevărului) în care Moise – autorul acestei cărți – a redat tot acest episod dramatic... care-și va atinge apogeul însă în capitolele viitoare... La fel și noi: chiar dacă deznodământul vă este multora cunoscut, fideli textului biblic cu care ținem și noi pasul –în mod oficial de la noi îl veți afla... nu acum, ci cu proxima ocazie...

Oricum, prea multe scene până la capătul cărții Geneza nu mai sunt, de aceea suntem și mai siguri că vă veți face timp să fim împreună și-n următoarele câteva ediții, care vor finaliza parcursul nostru prin cartea începuturilor. Până data viitoare, fiți binecuvântați!