Matei 1:1-16 | Itinerar Biblic | Episodul 60

Stimați prieteni, bun găsit. Sper ca mutarea interesului nostru către Noul Testament – a cărui primă secțiune îi începem azi lectura comentată – să vă resusciteze atenția și interesul, care se vor concentra în perioada următoare pe evenimente și expresii asociate persoanei istorice a Mântuitorului. Evanghelia după Matei este – repet – una dintre cărțile fundamentale al Bibliei, de aceea certitudinii că-i veți acorda importanța cuvenită alătur și convingerea că veți savura și textul și gândurile pe care nu încetează să le suscite tot ce ține de fascinanta personalitate și moștenire a lui Isus Hristos.   

În cele ce urmează voi face o prezentare generală a capitolelor din această carte. Obişnuiam să le spun studenţilor mei în trecut: „Dacă nu puteţi dormi noaptea, nu vă pierdeți timpul numărând în gând persoane, evenimente, sau posibilități; mai bine, treceţi în revistă mai întâi Geneza, apoi Evanghelia după Matei... Luaţi-le capitol cu capitol: capitolul 1 – despre ce este? Capitolul 2 – despre ce este? Dar și mai bine: stați de vorbă cu Autorul lor, și-al vostru! Cea mai bună cale de a-L cunoaște mai bine este să vă gândiți la Cuvântul Lui și să stați de vorbă cu El!” Și dacă-mi permiteți să spun și mai mult: consider că este mai important să ne vorbească El nouă, decât să îi vorbim noi Lui. Nu ştiu dacă eu am foarte multe să-I spun, dar El cu siguranţă are multe să-mi spună! Vă sugerez deci să rețineți cât mai mult din conținutul capitolelor Evangheliei scrise de Matei, ca să nu pierdeţi progresia revelației de Sine a Mântuitorului, din conținutul lor. Dincolo de orice alte lecții pe care ni le poate oferi, scopul principal al scrierii lui Matei este să arate evenimentele majore din viaţa Domnului Isus, evenimente ce reprezintă împlinirea profeţiilor Vechiului Testament.

În ceea ce priveşte organizarea materialului, această evanghelie mi se pare superioară celorlalte, prin structura pe care o are. Materialul cuprinde cinci mari discursuri prin care se realizează o alternare între cele trei mari secţiuni care cuprind învăţături ale Domnului Isus şi importante secţiuni narative. Secţiunile care cuprind învăţăturile Domnului Isus  se termină de obicei cu o formulă similară: „Când a sfârşit Isus de spus aceste cuvinte”.  Cineva a sugerat că această formulă structurală a fost inspirată de cele cinci cărţi ale Legii. Nu mi se pare exclusă, dar nici foarte probabilă această abordare! Ceea ce nu trebuie să pierdem niciun moment din vedere sunt caracterul și învățătura Domnului Isus. El ocupă poziţia principală și prioritară a cărţii (ca de altfel și-n celelalte evanghelii și/sau secțiuni ale NT!). Acţiunile și cuvintele Lui, caracterul și conduita, moartea şi învierea Lui sunt toate mesaje prin care Dumnezeu ne transmite mereu același unic adevăr esențial – cum ne putem împăca cu El prin jertfa Domnului Isus.   

O posibilă împărţire a Evangheliei după Matei, chiar dacă oarecum diferită precum cea care urmează, vă poate ajuta să aveţi o privire de ansamblu. Repet: este important să cunoaşteţi Evanghelia după Matei pentru a putea înţelege și mai bine întreaga Scriptură!

1.Persoana Regelui (Capitolele 1–2)

2.Pregătirea Regelui (Capitolele 2–4:16)

3.Propovăduirea Regelui (Capitolele 4:17–9:35)

4.Programul Regelui (Capitolele 9:36–16:20)

5.Patimile Regelui (Capitolele 16:21–27:66)

6.Puterea Regelui (Capitolul 28)

Genealogia care deschide Evanghelia după Matei şi Noul Testament este în multe privinţe unul dintre cele mai importante documente din Scriptură. Întreaga Biblie depinde de acurateţea sa. Veţi observa că are trei părţi:

1. Genealogia de la Avraam la David (primele 6 versete).
2. Genealogia de la Solomon la robia babiloniană (v. 7–11).
3. Genealogia de la robia babiloniană până la Iosif, tâmplarul (v. 12–17).

Dacă n-ați uitat, când studiam Geneza am făcut mențiunea că este o carte despre familii. Genealogiile sunt foarte importante, şi iată că le găsim şi aici, la începutul Noului Testament. Acum, desigur, poate că la o primă vedere lucrul acesta pare mai degrabă plictisitor. Dai cuiva un Nou Testament, deschide la început – și iată că este întâmpinat de o înșiruire de nume care poate nu-i spun nimic... există temerea că respectivul cititor nu va ajunge prea departe. Un prieten de-al meu, capelan, mi-a spus că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a oferit mii de Nou Testamente soldaţilor înrolaţi. I-a văzut pe oameni deschizând Noul Testament în paturile lor, citeau un minut sau două la începutul Evangheliei după Matei, începeau genealogia şi ajungeau la concluzia că... nu-i pentru ei! Nu-i pot învinovăţi! Ceea ce vreau să subliniez este că ar trebui să dăm dovadă de puţină înţelepciune atunci când oferim cărţi oamenilor. Omul obişnuit ar trebui să înceapă cu oricare dintre celelalte Evanghelii, mai degrabă decât cu Evanghelia după Matei... Dar lucrul acesta nu reduce din importanţa acestei genealogii! Noul Testament este clădit pe acurateţea acestei genealogii, deoarece din ea rezultă că Domnul Isus Hristos este din linia lui Avraam şi din linia lui David. Amândouă descendenţele sunt foarte importante. Linia lui Avraam îl plasează în cadrul poporului evreu, iar linia lui David îl aşază... pe tron – El este parte din această descendenţă regală.

Genealogiile erau și sunt foarte importante pentru poporul Israel, din ele rezultând dacă o persoană putea emite pretenţii legitime de apartenenţă la o anumită linie de descendență. De exemplu, atunci când Israel s-a întors din robie, găsim scris în cartea Ezra: „Şi-au căutat însemnarea în cărţile spiţelor de neam, dar n-au găsit-o. De aceea, au fost îndepărtaţi de la preoţie” (Ezra 2:62). Pe vremea lui Ezra era posibil să verifici registrul tribului lui Levi şi să îi îndepărtezi pe cei care emiteau pretenţii false.

Aceste genealogii erau ţinute de către autorităţi şi erau accesibile publicului. Cred că erau ţinute în Templu, deoarece Israelul era o teocraţie, iar „biserica” şi statul erau de fapt una. Deci și această genealogie era la îndemâna publicului şi ar fi putut fi copiată din dosarele publice până când templul a fost distrus în anul 70 d. Hr. Duşmanii lui Isus ar fi putut să verifice această listă, şi probabil că au şi făcut-o. Interesant şi important este că, deși ei au contestat orice mişcare a Domnului Isus, oferind o altă explicaţie chiar şi pentru înviere, niciodată nu i-au pus la îndoială genealogia. Motivul trebuie că are de-a face cu faptul că vor fi verificat genealogia Mântuitorului şi se confirmase că era corectă.

Acest lucru este de importanţă maximă, deoarece Îl pune pe Isus într-o poziţie unică. Vă aduceţi aminte că El a afirmat (vezi Ioan 10:1-2) că adevăratul păstor intră pe uşă, dar hoţul şi tâlharul intră pe altă parte în staul. „Staulul” cu pricina este poporul Israel. El nu a intrat în staul sărind gardul din spate şi nu a intrat pe vreo alee lăturalnică. El S-a născut în linia genealogică a lui David şi în linia lui Avraam. Asta este ceea ce ne pune Matei. El este împlinirea tuturor lucrurilor menţionate în Vechiul Testament. Prin urmare, duşmanii lui Hristos nu au putut niciodată să Îl conteste în ceea ce priveşte genealogia Sa. Au fost nevoiţi să caute alte motive de contestare a Lui... şi, desigur, au găsit.

Pe când eram adolescent și am început să fiu interesat de Biblie, am participat la o conferinţă de vară unde Domnul a vorbit inimii mele. Inima mi-a fost atinsă de cuvintele instructorului nostru în timp ce acesta ne învăţa Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o dimineaţă, el a întrebat: „Câţi dintre voi aţi citit întreaga Biblie?” Câteva mâini s-au ridicat... „Câți ați citit-o într-un an?” Din cei vreo 300 de tineri de acolo, nimeni n-a ridicat mâna (și-a întrebat de vreo trei-patru ori!) În cele din urmă, un tânăr din spate şi-a ridicat timid mâna şi a spus: „Ei bine, eu am citit-o, dar nu am citit decât părţile care erau interesante. N-am citit genealogiile!” Toţi au râs, chiar şi învăţătorul, şi a recunoscut că nici el nu le citise. În momentul acela mi-am dat seama că dacă Duhul lui Dumnezeu a folosit atât de multă cerneală pentru a ni le oferi, ele trebuie să aibă o semnificaţie pentru noi. De aceea vă supun atenţiei această genealogie din debutul Evangheliei lui Matei: pentru că ea este foarte importantă. Este „spița de neam” a Domnului Isus pe linia lui Iosif, tatăl lui Isus. Vom vedea la momentul respectiv că evanghelistul Luca ne oferă o altă genealogie, urmând linia Mariei.

Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. (Mat. 1:1)

„Cartea neamului” este o expresie neobişnuită pentru Matei. Este o expresie unică şi nu o veţi întâlni nicăieri altundeva în Noul Testament. Dacă mergeţi înapoi prin Vechiul Testament, prin Maleahi, Zaharia şi Hagai... până la Geneza – veţi ajunge la concluzia că nu se găseşte nicăieri altundeva în Biblie, decât aici în Matei. Dar, când ajungeţi la al cincilea capitol din Geneza (Geneza 5:1), găsiţi: „Iată cartea neamurilor lui Adam...”. Aproape aceeaşi expresie! Există două cărţi: cartea neamurilor lui Adam şi cartea neamului lui Isus Hristos. Cum aţi intrat în familia lui Adam? Prin naştere. Nu aţi făcut nimic... nici n-ați fi putut face ceva! Dar aceasta este modalitatea prin care noi am intrat în familia lui Adam: prin naştere. Totuși, în Adam, toţi mor (Romani 5:12); cartea lui Adam este una a morţii.

Avem însă cealaltă carte, cartea neamului lui Isus Hristos. Cum intraţi în acest neam? Printr-o naştere, naşterea din nou. Domnul Isus afirmă că trebuie să ne naştem din nou pentru a vedea împărăţia lui Dumnezeu (vezi Ioan 3:3). În felul acesta suntem scrişi în Cartea Vieţii Mielului, şi ajungem acolo punându-ne credinţa în Hristos. Toţi suntem trecuţi în prima carte, cea a neamurilor lui Adam. Sper că şi tu, prietene, eşti trecut în Cartea Vieţii Mielului.

Matei afirmă că Isus este „fiul lui David, fiul lui Avraam.” Oare Matei nu ştia că Avraam a trăit înaintea lui David? Sigur că ştia, pentru că el clarifică lucrul acesta în continuarea genealogiei. Şi atunci de ce a formulat astfel lucrurile? El îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind Mesia, Regele, Cel care va instaura Împărăţia cerurilor pe pământ, iar acest aspect este mai important. El trebuia să fie din linia lui David ca împlinitor al profeţiilor pe care Dumnezeu i le-a făcut lui David. El este fiul lui David.

El este şi fiul lui Avraam, iar acest lucru este foarte important pentru că Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta...” (Geneza 22:18). Iar în Galateni 3:16, Pavel explică cine este acea „sămânţă”: „Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui.” Nu zice „seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „şi seminţei tale”, adică Hristos.” Prin urmare, în mod clar Isus Hristos este Fiul lui Avraam.

Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie. (Mat. 1:2–6)

O analiză atentă a genealogiei care urmează este un demers nu doar interesant, ci și emoţionant. Patru nume ies în evidenţă, și este uimitor faptul că le găsim incluse în genealogia lui Hristos – pentru că sunt nume de ne-evrei; și pentru că sunt nume de femei.

În mod obişnuit, numele femeilor nu apăreau în genealogiile evreieşti. Bine, acelaşi lucru este cvasi-cunoscut și practicat și azi în contextul căsătoriei, numele pe care îl ia cuplul fiind de regulă numele bărbatului. În consecință, linia ei genealogică se sfârşeşte, pe când a lui merge mai departe. Aşa procedăm noi astăzi, şi aşa procedau şi ei atunci.

De-a lungul anilor am întâlnit cupluri în care fata avea un nume de familie decent sau drăguţ, gen Tudor, Barbu sau Nicolescu... şi dorea (sau era de acord) să şi-l schimbe cu un altul gen Guzgan, Poalelungi sau Drăcea... și nu le rostesc pe cele mai amuzante, și mă opresc, pentru că nu vreau să se creadă că persiflez sau discriminez. Sigur, au fost și destui care au ales înțelept și au convenit pentru numele mai decorativ, chiar dacă era al fetei – ceea ce este perfect legal. Obiceiul nostru însă este să se ia numele bărbatului şi, astfel, genealogia care este prezentată și perpetuată este cea a bărbatului.

În zilele lui Isus era într-adevăr neobişnuit să întâlneşti un nume de femeie într-o genealogie, iar aici avem patru nume feminine. Și, chiar mai mult, nu este vorba doar despre patru femei, ci despre patru femei ne-evreice. După cum ştiţi, Legea stipula ca în poporul lui Dumnezeu să nu existe căsătorii mixte, mai cu seamă cu parteneri dintre păgâni. Dumnezeu îi spune chiar şi lui Avraam să trimită pe cineva în țara și familia sa pentru a găsi o mireasă pentru fiul său Isaac, și la fel a procedat și Isaac cu fiul său Iacov. Planul lui Dumnezeu era ca religia celor care făceau parte din linia genealogică ce va ajunge până la Domnul Isus Hristos să fie monoteismul. Şi totuşi, în genealogia Domnului Isus apar numele a patru femei ne-evreice – două canaanite, o moabită și-o hitită! Nu poți să nu te-ntrebi: „Cum au ajuns ele în genealogia lui Hristos?”

Tamar este prima dintre ele, menţionată în versetul trei. Găsim povestea ei în Geneza 38, care este unul dintre cele mai neplăcute și apăsătoare capitole din Biblie. Tamar a fost trecută în genealogia Domnului Isus, deși era o femeie păcătoasă.

Rahab (sau Rahav) este următoarea, menţionată în versetul cinci din Matei 1. Nici ea nu era un personaj foarte atrăgător; găsim povestea ei în Iosua capitolul doi... dar devine o altă persoană după ce a ajuns să Îl cunoască pe Dumnezeul viu şi adevărat – Evrei 11:31: „Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă”. Ea a ajuns în genealogia lui Hristos pentru simplul motiv că a crezut. Observaţi, vă rog, progresia: ea ne apare ca păcătoasă, iar apoi întinde mâna credinţei.

Următoarea este Rut, o moabită – menţionată în versetul cinci. Ea este o persoană fermecătoare şi nu găsim nimic greşit la ea. În vremea sa, însă, exista Legea – care o excludea, pentru că spunea că un moabit sau un amonit nu va intra în adunarea Domnului (vezi Deuteronom 23:3). Deşi Legea o ţinea afară, a existat un om pe nume Boaz care a venit pe câmpul lui şi a văzut-o într-o zi. A fost dragoste la prima vedere.

Poate nu ştiaţi că eu cred în dragoste la prima vedere – afirmă John Vernon McGee... care a cerut-o în căsătorie pe soţia sa la a doua întâlnire (şi adăuga domnia sa: „singurul motiv pentru care nu am cerut-o la prima întâlnire a fost că nu doream să se creadă despre mine că mă grăbesc! Dar să nu mă înţelegeţi greşit – am aşteptat un an înainte de a ne căsători, pentru a fi siguri!”) Cred că este înţelept să procedezi aşa. Boaz a iubit-o pe Rut la prima vedere şi i-a arătat har, punându-şi mantia în jurul ei şi aducând-o pe ea, dintre ne-evrei, în adunarea lui Israel. Ea a întrebat: „Cum am căpătat eu trecere înaintea ta... ?” (Rut 2:10). Noi îi putem pune aceeaşi întrebare lui Dumnezeu cu privire la harul Lui faţă de noi. Din nou, observaţi progresia: venim ca păcătoşi... întindem mâna credinţei... iar El, prin harul Lui minunat, ne mântuieşte!

Al patrulea personaj nu este menţionat pe nume, ci cu expresia „văduva lui Urie” (v. 6). Numele Batșebei nu este menţionat aici pentru că nu a fost păcatul ei, ci al lui David... şi el a trebuit să plătească de fapt pentru păcat. Şi a plătit scump! Ea a fost introdusă în genealogia lui Hristos pentru că Dumnezeu nu renunță la copiii Lui care păcătuiesc. O oaie poate ieşi din staul şi să devină o oaie pierdută, dar avem un Păstor care merge după oile pierdute şi care întotdeauna le aduce înapoi în staul. El l-a adus pe David înapoi. Aşadar, în această genealogie avem întreaga istorie a mântuirii.

Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia; Ezechia a născut pe Manase… (Mat. 1:7–10)

Există şi alte lucruri interesante referitoare la această genealogie. Dacă o veţi compara de exemplu cu genealogia din 1 Cronici 3 (anumite nume sunt scrise diferit), veţi descoperi că în versetul opt din Matei, numele lui Ahazia, Ioas şi Amaţia nu sunt menţionate. Asta ilustrează faptul că genealogiile sunt citate pentru a ne oferi o perspectivă referitoare la anumite linii de descendenţi şi că nu toate persoanele sunt menţionate cu necesitate în toate genealogiile Bibliei. Cred că trebuie să ţinem cont de lucrul acesta în cazul genealogiilor care ne sunt prezentate în Geneza înainte de Potop. Acestea nu sunt cu necesitate genealogii complete, ci ne sunt prezentate pentru a scoate ceva anume în evidență. Personal, cred că omul a existat pe acest pământ mai mult timp decât în datările sugerate pe marginea unor ediţii ale Bibliei în limba engleză. Țineți minte, vă rog, că aceste date sunt nu sunt parte integrantă a Bibliei și nu sunt cu necesitate necesare sau exacte!

...Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon. (Mat. 1:10–11)

În versetul 11 vedem că Matei îl omite pe Ioiachim, dar îl include pe Iehonia. Iehonia merită atenţia noastră specială pentru că Dumnezeu a spus că nimeni din sămânţa lui nu va sta pe tron: „Pe viaţa mea zice Domnul, că, şi chiar dacă Conia [numele lui este Ieconia, dar Dumnezeu a luat prefixul Ie din numele lui pentru că acesta este prefixul pentru Iehova, iar omul acesta a fost un rege rău], fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aş scoate şi de acolo... Aşa vorbeşte Domnul: «Scrieţi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaţa lui; căci niciunul din urmaşii lui nu va izbuti să şadă pe scaunul de domnie al lui David, şi să domnească peste Iuda»” (Ier. 22:24, 30). Din pricina păcatului acestui om, Ieconia, nimeni dintre urmaşii lui nu ar fi putut să stea pe tronul lui David. Vedeţi, Iosif este în această linie genealogică, dar Iosif nu este tatăl natural al lui Isus. Socotesc că acesta este unul dintre cele mai remarcabile lucruri din Scriptură, iar Matei încearcă să ni-l clarifice. Iosif i-a conferit lui Isus dreptul, titlul legal la tronul lui David – pentru că Iosif a fost soţul Mariei, care a fost cea care l-a născut pe Isus. Isus Hristos nu este sămânţa lui Iosif, şi nu este nici sămânţa lui Ieconia. Dar atât Iosif, cât şi Maria trebuiau să fie din linia genealogică a lui David, şi au fost – deşi două linii diferite din doi fii ai lui David. Când vom ajunge în Evanghelia după Luca, vom descoperi că linia Mariei se trage din David prin fiul său Natan. Linia lui Iosif trece prin descendența regală, prin Solomon. De aceea, atât Iosif, cât şi Maria au fost nevoiţi să meargă la Betleem pentru a se supune recensământului, pentru că amândoi erau din linia lui David. Vedeţi cât de interesante, fascinante şi importante sunt aceste genealogii; cred că merită din plin să le studiem. Iată cum continuă cea de față...

După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; (Mat. 1:12-15)

Genealogia se încheie cu acest verset:

Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care s-a născut Isus, care se cheamă Hristos. (Mat. 1:16)

Observăm că în felul acesta se întrerupe tiparul care a început în versetul 2, unde se spune că Avraam a născut pe Isaac. Începând de acolo, apar o mulţime de „naşteri”, iar versetul 16 începe cu afirmaţia: „Iacov a născut pe Iosif.” Prin urmare, ne-am aştepta să se continue în același mod, spunându-se că Iosif a născut pe Isus, dar lucrurile stau altfel. În realitate textul spune: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care s-a născut Isus, care se cheamă Hristos.” În mod evident, Matei clarifică faptul că Iosif nu este tatăl lui Isus. Deşi este bărbatul Mariei, el nu este tatăl lui Isus.

Care este explicaţia acestui fapt? Ei bine, Matei ne-o va oferi în restul capitolului, şi ne va arăta cum ea împlineşte profeţia Vechiului Testament... de fapt, împlinirea este accentul și aportul major al NT în contextul Scripturii, firul roșu care definește și particularizează restul scrierilor NT-are.

Vom continua așadar să analizăm din această perspectivă restul istorisirilor evanghelice... deocamdată ne oprim aici, și până data viitoare, vă dorim sănătate și pace!