Matei 3:1-17 | Itinerar Biblic | Episodul 63

Episodul 0063 – Matei 3:1-17

       Dragi prieteni, odată cu salutul cuvenit, sper să primiți și precizarea că, apropiindu-ne de Cuvântul lui Dumnezeu, avem nevoie și de o atitudine și condiție corespunzătoare, pentru a capta nu doar ceea ce ni se relatează, ci şi mesajul special pentru inima noastră. Să-L rugăm deci pe Dumnezeu să comunice cu noi prin Duhul lui cel Sfânt.

Suntem adesea ispitiţi să citim cuvântul lui Dumnezeu în mod superficial, limitându-ne să parcurgem – uneori chiar mecanic – textul… Este foarte adevărat: unele pasaje ne fascinează, conţin informaţii istorice, sau principii minunate, sau biografii ale unor personaje deosebite. Dar dincolo de toate acestea, Dumnezeu vrea să ajungă – dincolo de mintea noastră – la inima noastră.

       Daţi-mi însă voie întâi ca – în special pentru cei ce n-au urmărit fiecare din episoadele precedente – să reamintesc unde am ajuns cu studiul nostru în secțiunea biblică pe care am început-o recent: Evanghelia după Matei, prima carte din Noul Testament. Am parcurs până acum genealogia şi naşterea Domnului Isus. Am văzut că venirea Domnului Isus în lume nu a fost întâmplătoare, ci a fost un plan a cărui împlinire a fost coordonată de Dumnezeu pas cu pas, pe parcursul câtorva mii de ani și de-a lungul și de-a latul unor ample arii geografice. Fiecare fază a acestui proiect soteriologic a fost minuţios pregătită și urmărită de Dumnezeu, cu un singur motiv: mântuirea noastră. Apoi, venirea lui Dumnezeu pe pământ în persoana Fiului Său, Isus Hristos – a însemnat o naştere miraculoasă şi unică, fiind în sine un semn pentru necredinţa acestei omeniri.

       Iar acum vom avea de-a face cu un alt personaj însemnat din Noul Testament, care cu siguranţă că multora vă este cunoscut, sau măcar ați mai auzit de el: Ioan Botezătorul.

       Să auzim deci cuvintele cu care începe acest capitol 3 din Evanghelia după Matei:

În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape!” (Mat. 3:1–2)

Brusc și de nicăieri, apare în prim-plan o figură insolită, desigur nu unica de acest fel pe paginile Scripturii – Ioan Botezătorul. Dacă am avea la îndemână doar Evanghelia după Matei, ne-am putea întreba: „De unde-a mai apărut și acest Ioan Botezătorul?” – pentru că materialul literar datorat lui Matei nu ne dă nicio informaţie despre aceasta... E momentul să ne reamintim că în Cuvântul lui Dumnezeu ni se precizează la un moment dat că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură, deci fiecare verset, pasaj, text trebuie asociat în mod corespunzător cu altele similare sau care tratează același subiect, sau asemănătoare. În ce-l privește pe Ioan Botezătorul, lui Matei îi sar în ajutor atât evanghelistul Luca – care ni-l prezintă pe Ioan a fi ruda mai mare a lui Isus Hristos Însuși! – dar și prorocul Maleahi, care (3:1) face o precizare interesantă care i se aplică lui Ioan: „Iată, voi trimete pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.” Ei bine, Ioan era mesagerul acesta despre care se vorbeşte cu sute de ani înainte.

Pe de altă parte, nu este întotdeauna nevoie să ştii mai multe despre un mesager. Atunci când îți apare la ușă un curier poștal, nu te-apuci să-l întrebi de unde se trage, al cui e și ce-a făcut în ultimii cinci ani... Chiar dacă ai fi interesat și de astfel de date, important pentru tine este în primul rând mesajul sau coletul pe care ți-l aduce! Aşa că plătești, îi mulţumeşti şi-l laşi să plece. Și cam atât cu mesagerul.

Ioan Botezătorul afirmase răspicat că el nu este decât trimisul, deschizătorul de drumuri... iar Matei clarifică şi el acest lucru. Prin urmare, el apare pe paginile Scripturii precum curierul la ușa ta, și-l vedem plimbându-se prin pustia Iudeii cu unicul mesaj: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Nu este un mesaj complicat, sofisticat, ci unul simplu și puternic, mesajul de care avea nevoie societatea de atunci… mesajul de care cred cu tărie că are nevoie şi astăzi omenirea!

Vă invit să privim mai îndeaproape la fiecare dintre cele trei segmente principale ale acestui mesaj atât de simplu și atât de dificil: (1) „Pocăiţi-vă”; (2) „Împărăţia cerurilor”; şi (3) „este aproape”... pentru că mi se par foarte importante.

„Pocăiţi-vă” este un imperativ adesea adresat poporului evreu, pentru a-i convinge să se întoarcă de la păcatele lor. În limba greacă termenul echivalent folosit pentru pocăinţă este metanoia care înseamnă „schimbarea minţii”, şi mai precis: în totalitate, cu 180 de grade. Mergi într-o anumită direcţie, te oprești, te întorci şi pornești într-o altă direcţie.

Cred că imperativul pocăinţei trebuie să vizeze în primul rând pe copiii lui Dumnezeu, poporul Lui. Ei sunt aceia care trebuie să fie sensibili la ceea ce Duhul Sfânt le comunică cu privire la starea lor, şi să facă acea întoarcere de care au nevoie.

Desigur, strâns legat de „pocăință” (metanoia) este termenul pentru „păcat”. Grecii îl foloseau în special la tragerea cu arcul la ţintă. Când arcașul nu nimerea ţinta, observatorul anunţa hamarto ceea ce însemna că greşise. Hamartia însemnă deci ratarea țintei! Mai clar: am fost făcuți pentru un scop, constituiți pentru o anume funcționalitate, și le ratăm! Atunci când păcătuim, înseamnă că ne abatem de la ţintă, nu ne împlinim menirea, scopul. În loc să ne îndreptăm către ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru noi, luăm un curs greșit sau comitem fapte care ne plasează pe o direcţie care ne duce la pierzare.

Înţelegeţi acum de ce este nevoie de metanoia? Trebuie să fim mereu atenţi la direcţia în care mergem, şi atunci când Duhul Sfânt semnalează abaterea noastră – să ne pocăim şi să ne întoarcem către Dumnezeul nostru. Dar oare doar credincioșii au nevoie de pocăință? Sau, dacă ei au nevoie de pocăință, ceilalți – necredincioșii, cei care nu sunt copii ai lui Dumnezeu – ce să mai zicem de ei?! Ei nu au nevoie de pocăinţă? Sigur că au! Dar mai este un aspect aici… un lucru pe care trebuie să-l facă mai întâi, şi anume: să creadă! Omul nemântuit trebuie să creadă în Domnul Isus Hristos. Acesta este şi mesajul pe care apostolul Pavel l-a dat temnicerului din Filipi. Citim în Faptele Apostolilor 16:31: „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.” Omul acela avea nevoie de pocăinţă, iar atunci când un om nemântuit crede în Isus, el se pocăieşte. Credinţă înseamnă să te întorci la Hristos, iar acest lucru presupune să te întorci de la ceva. Dacă nu te întorci de la ceva anume, atunci nu te întorci cu adevărat la Hristos! Prin urmare, pocăinţa este de fapt o parte a credinţei, dar mesajul principal care trebuie prezentat astăzi celor nemântuiţi este că ei trebuie să creadă în Domnul Isus Hristos. Lucrul cel mai important însă este că trebuie să te încrezi în Hristos ca Domn şi Mântuitor al tău, şi dacă te întorci la El cu adevărat, atunci te întorci de la altceva. Credinţa în Domnul Isus este cea care te aduce de la răzvrătire la pace și prietenie cu Dumnezeu. Mai mult, acesta este modul în care devenim copiii Lui. Aceasta este ceea ce doreşte Dumnezeu de la noi – să intre în relaţie cu noi, să ne fie Tată, să ne facă moștenitori ai bogățiilor și vieții veșnice.

„Pocăiți-vă!”  a fost deci începutul mesajului lui Ioan; Dumnezeu a trimis pe cineva care să ne ajute să intrăm în relaţie cu El: pe Isus Hristos! Și a trimis pe altcineva (Ioan Botezătorul) care să-L vestească pe Isus și urgența vitală de a-L primi pe Hristos și Evanghelia Lui!

Următoarea parte a mesajului lui vorbeşte despre “Împărăţia cerurilor”. Aceasta nu înseamnă altceva decât că cerurile vor avea autoritate asupra pământului. Iar Domnul Isus va fi Regele. Nu poate exista un regat fără un rege, așa cum nu putem numi rege pe cineva care nu are un domeniu de definiție a autorității sale, care n-are supuși – deci regat. Atunci când spunea că Împărăţia Cerurilor este aproape, Ioan Botezătorul anunța de fapt că Regele era deja acolo! Și pentru că un rege trebuie să aibă o împărăţie, ce intenţiona Ioan Botezătorul să se înțeleagă prin cuvintele acestea: „Împărăţia cerurilor este aproape” – era că această Împărăţie este prezentă prin Persoana Regelui.

Există o dimensiune în realitatea prezentă a Împărăţiei cerurilor? Da, există. Cei care Îl recunosc pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor sunt mutaţi în Împărăţia Fiului dragostei Lui. Ei Îi aparţin Lui acum, și au o relaţie mult mai strânsă decât aceea dintre un supus şi regele său. Hristos este Mirele, iar credincioşii sunt mireasa Lui! Poate că te întrebi dacă nu suntem mai degrabă robii unui Împărat, de vreme ce trebuie să Îi împlinim poruncile. Însă repet: este vorba de mai mult decât atât. Noi trebuie să Îl ascultăm pentru că Îl iubim. Este o relaţie de dragoste: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15).

„Împărăţia cerurilor” înseamnă deci domnia cerurilor peste pământ. Pe de altă parte, însă, aceasta nu este o realitate vizibilă astăzi, Hristos nu domneşte peste lume în mod fizic. Cei care insistă asupra faptului că Împărăţia cerurilor a început deja și în sens primar, al unei domnii a Regelui peste lume, se bazează pe un raţionament greşit. Hristos nu domnește astăzi în lume, ci numai în inimile celor care L-au primit. Dar El va veni într-o zi să-Şi instaureze la propriu Împărăţia pe pământ. Și când o va face, El va zdrobi răzvrătirea!

Împărăţia cerurilor era aproape, sau chiar prezentă, în Persoana Regelui. Acela era singurul mod în care era prezentă atunci. Nu uitați: expresia „Împărăţia cerurilor” înseamnă domnia/autoritatea cerurilor asupra pământului.

Matei ne spune acum că ceea ce relatează el este, de fapt, împlinirea unei profeţii:

Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările!»”(Mat. 3:3)

Profetul citat aici este Isaia, iar profeţia apare în Isaia 40:3.

„Un glas strigă în pustiu” – tot ceea ce Ioan Botezătorul a afirmat cu privire la sine, a fost că el era vocea care strigă în pustiu (în pustia Iudeei – chiar dacă unii cred că „în pustiu” ar însemna mai degrabă       „în zadar”... Așa cum alții afirmă că fraza ar putea fi citită și: „Un glas strigă: în pustie pregătiți calea Domnului”... Dar oricât de diferite, astfel de abordări nu schimbă fundamental mesajul – al cărui scop era de a „pregăti calea Domnului.”

Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. (Mat. 3:4)

Ciudat om, nu-i aşa? Ioan avea o alură și-o dietă ciudată. Nu-mi place să spun asta, dar probabil că după aspectul lui, în zilele noastre Ioan ar fi considerat un homeless, un vagabond... Îmbrăcămintea sa era grosolană, din păr de cămilă, avea un brâu de piele în jurul coapselor, mâncarea lui era primitivă (dar naturală!): lăcuste şi miere! Ne închipuim că avea un păr mare și dezordonat, că arăta ca unul care poate nu se bărbierise niciodată, și sigur nu-i păsa de cum arată... ce mai, un om neobişnuit... dar un om care avea o misiune, de care se achita cu mare sârg! Și chiar dacă ne apare aici, în Noul Testament, în realitate el este un personaj al Vechiului Testament, care iese din paginile acestuia şi păşeşte în Noul Testament. El este un proroc „de graniță”, ultimul dintre profeţii vetero-testamentari.

Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el. (Mat. 3:5)

Rețineţi, vă rog, că mulţimile ieşeau la el, ca atrase de un magnet. Ioan nu era vreun superstar, nu era atractiv și nu proclama un mesaj plăcut auzului, nu închiriase vreun stadion, vreo sală mare sau o biserică, şi nu fusese invitat de niciun comitet de organizare. De fapt, el nici măcar nu a intrase în cetate; dacă doreai să îl auzi pe Ioan, te duceai tu acolo unde era el – în pustie... În mod evident, Duhul lui Dumnezeu era peste omul acesta.

Şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. (Mat. 3:6)

Cu alte cuvinte, toate acestea evidenţiau o schimbare în viaţa acestor oameni. Însuşi faptul că se supuneau botezului lui Ioan era un indiciu al faptului că îşi părăseau vechiul mod de viaţă şi se întorceau la o viaţă nouă. Ce putere desfășura Dumnezeu prin Ioan!

Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră!” (Mat. 3:7–8)

Vă vine să credeţi cine vine la Ioan?! Observați, vă rog, cum îi salută el pe aceşti musafiri respectabili. Să presupunem că predicatorul tău s-ar ridica duminica următoare şi v-ar saluta cu: „Bună dimineața, generaţie de vipere”! Și-ar continua tot așa... Cred că s-ar strânge de urgență comitetul, și în consens cu congregația ar începe deja să caute un alt predicator! Ioan folosește un limbaj foarte dur aici. El se adresează respectabililor farisei şi saduchei, membrii celor mai proeminente grupări religioase din vremea aceea, şi le spune: „Trebuie să existe dovezi ale vieţii noi! Nu puteţi pur şi simplu să treceţi prin actul botezului. Trebuie să existe și roade pe măsură, în viaţa voastră.” Și continuă (Mat. 3:9)

Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

Din această afirmaţie foarte importantă de aici, ne putem da seama de ce Ioan nu a câștigat totuși „premiul de popularitate” al Iudeei în anul acela.

Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc. (Mat. 3:10)

În Noul Testament se vorbeşte foarte mult despre rodire. Rodirea este rezultatul faptului că pomul este de soi ales, pentru că doar un pom roditor poate să aducă rod mult și bun. Aici Ioan vorbeşte despre o secure care a fost înfiptă la rădăcina pomului, din cauză că pomul nu aduce rod! Un măr rodește mere, un prun va rodi prune... Însă dacă un măr produce spini, nu mere, sau dă puține și stricate, înseamnă că trebuie tăiat. Rădăcina şi fructul merg împreună, pomul trebuie să aibă rădăcina potrivită pentru a putea face fructele potrivite. Exact asta le spune Ioan aici – și anume că pomii răi vor fi tăiaţi şi aruncaţi în foc.

Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. (Mat. 3:11)

Ioan spune: „Eu botez cu apă. Dar va veni Unul care vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc” – acel „şi” din final durează deja de aproape 2000 de ani. Noi trăim în epoca Duhului Sfânt și Hristos Isus botează cu Duhul Sfânt în vremurile acestea. El va boteza cu foc atunci când va veni a doua oară, iar focul înseamnă judecată. Este o distincție foarte importantă!

Poate că cineva va spune: „Eu credeam că în Ziua Cincizecimii, credincioşii au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi cu foc, pentru că acolo se spune că limbi de foc s-au aşezat peste fiecare dintre ei!” Dragul meu, în cazul acesta ar trebui să citeşti din nou și mai atent Faptele Apostolilor 2:2-3, unde scrie așa: „Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei” (sublinierea îmi aparţine). Nu a fost vânt şi nu a fost foc; a fost venirea Duhului Sfânt, care a fost însă însoțită și anumite elemente ce puteau fi percepute prin intermediul simțurilor. De aceea, venirea Duhului Sfânt nu a reprezentat împlinirea botezului cu foc. Repet așadar, botezul cu foc va avea loc la a doua venire a lui Hristos. În epoca Duhului Sfânt, acesta se coboară peste toţi credincioşii. Locuirea, lucrarea și rodirea Duhului Sfânt îi individualizează, identifică și împuternicește pe credincioşi, astfel încât să devină parte a trupului lui Hristos. Acesta este unul dintre marile adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu.

Ioan continuă să vorbească despre a doua venire a lui Hristos și-n vers. 12:

Acela îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. (Mat. 3:12)

Și pe când Ioan își exercita cu forță și autoritate misiunea profetică, fără oprire și fără cruțare, Își face apariția chiar cel despre care le vorbea! Isus Hristos – venit de departe ca pentru a certifica mesajul ce era vestit mulțimilor (Mat. 3:13-15):

Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.

O întrebare trebuie pusă: De ce a fost botezat Isus? Se pot da mai multe răspunsuri, însă motivul principal este afirmat chiar aici: „Căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Isus Se identifică pe Sine în întregime cu umanitatea păcătoasă. Isaia profeţise că El va fi numărat între cei fărădelege (vezi Is. 53:12). Iată aici un Rege care Se identifică pe Sine cu supuşii Săi! Botezul înseamnă identificare, şi cred că identificarea a fost scopul principal al botezului Domnului Isus. Repet, motivul pentru care Isus S-a botezat nu a fost pentru a ne da nouă un exemplu, un tipar pe care noi să îl imităm. Hristos era sfânt – El nu avea nevoie de pocăinţă. El a fost botezat pentru a se identifica pe deplin cu omenirea.

Există și un al doilea motiv pentru botezul lui Isus. Botezul cu apă simbolizează moartea. Moartea Lui a fost un botez. Vă amintiţi că El le-a spus lui Iacov şi lui Ioan, atunci când ei au cerut să fie aşezaţi la dreapta şi la stânga lui în Împărăţie: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” (Mat. 20:22). Așadar, moartea lui Hristos a fost un botez. El a intrat în moarte pentru tine şi pentru mine. Deci botezul Lui a anunțat viitoarea jertfă ispășitoare!

Există și un al treilea motiv pentru botezul lui Isus. În momentul acela, El a fost pus deoparte pentru slujba Lui de preot, iar Duhul Sfânt s-a coborât peste El pentru slujirea Lui preoţească. Tot ceea ce a făcut Isus, orice acţiune a Lui, a fost făcută prin puterea Duhului Sfânt: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5:21). Peste El era păcat, iar nu în El! Este o distincție foarte importantă care trebuie făcută. Prin urmare, tu şi cu mine suntem mântuiţi prin identificarea cu El. Hristos S-a identificat cu noi prin botez, iar Petru spune că noi suntem mântuiţi prin botez (vezi 1 Pet. 3:21). În ce sens? Prin identificarea cu Domnul Isus. A fi mântuit înseamnă a fi în Hristos. Însă cum putem ajunge în Hristos? Prin botezul Duhului Sfânt. Cred în botezul cu apă pentru că prin el noi declarăm că suntem identificaţi cu Hristos. Domnul Isus a spus: „...pe cel ce vine la Mine, nu-L voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Trebuie să recunoaştem că avem nevoie să ne identificăm cu Hristos, iar acest lucru este realizat de către Duhul Sfânt. Botezul nostru cu apă este o mărturie a acestui fapt. La un moment dat, un bătrân marinar i-a spus unui marinar mai tânăr pe care încerca să îl determine să Îl primească pe Hristos şi să fie botezat: „Tinere, este datorie sau revoltă!” Când vii la Hristos, eşti botezat pentru că aceasta este o datorie, iar dacă refuzi să te botezi, aceasta înseamnă revoltă.

Acest subiect al botezului trebuie scos din tărâmul argumentării. Este mare nevoie este să ieşim şi să luăm atitudine pentru Hristos! Voi repeta versetul 15: „Drept răspuns, Isus i-a zis: «Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.» Atunci Ioan L-a lăsat”; cu alte cuvinte, Ioan L-a botezat. (Mat. 3:16–17)

De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea.”

Avem aici o manifestare a Trinităţii, este ceea ce se numește o teofanie, sau epifanie. Când Domnul Isus iese din apă, Duhul lui Dumnezeu coboară peste El în chip de porumbel, iar Tatăl vorbeşte din ceruri, declarând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea.” Acum Domnul Isus este identificat atât cu Dumnezeu, cât și confirmat ca autentic Rege al poporului Său. Și ce Rege măreț este El!

Vă doresc să fie și suveranul fiecăruia – veți constata singuri și repede de ce beneficii inestimabile și inexprimabile se bucură cei care-L au pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn!

Ne oprim aici, și ne despărțim... până data viitoare, când vom continua cu ajutorul lui Dumnezeu să citim și să ne înțelegem în ce privește Evanghelia după Matei!

 

 

 

Idei principale Matei 3 – schiță

TemA: Ioan Botezătorul, antemergătorul Regelui, anunţă împărăţia şi Îl botează pe Isus, Regele.

lucrarea lui ioan botezătorul (3:1-6)

fariseii şi saducheii (3:7-12)

Isus este botezat de către ioan (3:13-