Matei 4:1-17 | Itinerar Biblic | Episodul 64

     Dragi ascultători, sper că sunteți bine și tot mai devotați scopului suprem care vreau să cred că este pt cât mai mulți mântuirea sufletului. Dar să nu uităm că dacă pentru noi este scop în sine, pt Dumnezeu este o componentă/consecință a ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la om – relaţie cu El. Prin pocăință și credință, omul capătă mântuirea care-l re-pune în relaţie cu Dumnezeu, o relaţie distrusă de păcat. Numai un om mântuit, şi numai prin credinţa în Domnul Isus poate omul intra în relaţie cu Dumnezeu. Despre asta este vorba în toată Biblia: cum să re-devenim copii ai lui Dumnezeu, cel mai înalt privilegiu posibil!

Domnul Isus  a fost trimis în lume cu această misiune de refacere a relaţiei pierdute. Tot ce a făcut și afirmat El se înscrie în această misiune. În felul aceasta El a adus Împărăţia cerurilor aici pe pământ, și sfera ei se lărgește cu fiecare suflet ce se întoarce la Dumnezeu!

Am văzut data trecută modul profund dedicat în care Ioan Botezătorul şi-a îndeplinit misiunea de a pregăti calea pentru Domnul Isus. Nimic nu-l oprea sau abătea, nu era preocupat de imaginea lui, și-și considera lucrarea și mărturia net inferioare celei pe care o anunța: a Domnului Isus.

Ce bine-ar fi să fie un exemplu pentru toți, din acest punct de vedere! Să nu uităm și să nu obosim să fim preocupaţi să pregătim calea Domnului Nostru către sufletele oamenilor - prin atitudini, comportament, vorbe, fapte! Să nu ignorăm modul în care ne achităm de misiunea ce ne revine – este lucrarea lui Dumnezeu în și prin noi, nu a noastră! Este agenda Lui, nu a noastră! Exemplul lui Ioan trebuie să ne dea de gândit. Misiunea/lucrarea noastră trebuie să fie spre Gloria exclusive a numelui Domnului nostru!

     Facem un pas înainte acum și deschidem la capitolul 4 al Evangheliei după Matei. Este un alt moment însemnat din viaţa şi lucrarea Domnului Isus – ispitirea Domnului Isus, care marchează practic validarea pentru startul lucrării Sale publice.

     De fapt, ne stă înainte o fază a vieţii spirituale. Până când omul nu se dedică lui Dumnezeu identificându-se cu moartea Domnului Isus, nici nu simte ispita. Abia când este hotărât să schimbe direcţia, lucrurile se schimbă şi apare ispita. Cuvântul are dublu sens:

1. Incitare, tentația de a face ce nu trebuie. În acest sens, există în fiecare dintre noi ceva ce determină o cedare la rău. Asta n-a fost însă valabil în ce-l priveşte pe Domnul Isus.  Evanghelistul Ioan reproduce cuvintele Domnului Isus, care spune: stăpînitorul lumii acesteia… n-are nimic în Mine; scriitorul epistolei către evrei notează şi el că Domnul Isus era sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri. Deci Domnul Isus nu a cedat (ca noi) în faţa ispitelor.
2. Un al doilea sens al cuvântului „ispită” este acela de (punere la) încercare, sau test. Aşa cum scria şi Iacov, Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni ca să păcătuiască, dar El pune la încercare. Vă amintiți: Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam. Nu pentru că nu era mulţumit de el, sau pentru că nu-l iubea, ci dimpotrivă. Dumnezeu ne încearcă pentru a ne pune faţă în faţă cu noi înşine.

     Însuși Omul Isus a fost încercat! Ar fi putut Domnul nostru să cadă biruit de ispită? Pot să spun cu toată convingerea NU! Dacă Domnul Isus ar fi cedat în faţa ispitei atunci nu ar mai fi fost Izbăvitorul nostru. Și vreau să accentuez că pentru Domnul Isus ispita a fost mult mai mare decât oricare alta experimentată vreodată de vreunul din noi. Dar veți spune: ok, pentru noi este un test, noi suntem într-un proces de formare şi din timp în timp este nevoie să ne evaluăm să vedem unde am ajuns… dar Domnul Isus?  De ce a fost nevoie ca El să fie ispitit?

 Atunci când se construiește un nou model de autoturism, acesta este îndelung testat pentru a i se dovedi rezistența. Tot așa, orice diamant autentic este testat pentru a se dovedi că nu este un fals. Într-o manieră asemănătoare, Domnul Isus Hristos a fost încercat pentru a demonstra că El era exact Cel care pretindea că este.

Permiteți-mi o ilustrație: provin dintr-o zonă de confluenţă a două râuri. Din timp în timp, aceste râuri creşteau peste măsură şi măturau podul care făcea legătura dintre localitatea mea şi celelalte. Până în momentul în care se construia alt pod, oamenii care plecau în sau veneau din zonele învecinate trebuiau să facă un ocol foarte mare. În cele din urmă, oficialităţile s-au gândit să facă un pod mai solid şi să pună astfel capăt acestei probleme. După consolidarea celor două maluri, după un lung proces de construcţie, podul a fost în sfârşit gata – dar darea lui în folosință întârzia! Lumea era deja intrigată. Într-una din zile, trei maşini de mare tonaj, încărcate la capacitate, au fost trimise pe pod. Curioșii s-au oprit să vadă despre ce este vorba. Unii începuseră să comenteze: „Abia l-au terminat, vor deja să-l strice?” La care unul din ingineri a dat o explicaţie: „Vrem doar să fim siguri că este rezistent!”

     Acesta a fost scopul testării Domnului Isus – să fie clar pentru toți că El nu poate fi învins de ispite. De ceea ispita a fost mai mare pentru el. Cu cât un pod este mai mare, cu atât testarea va fi de mai mare anvergură! Hristos nu a cedat niciodată, deşi presiunea a crescut mereu. O altă trăsătură interesantă a ispitirii Domnului este contrastul cu ispitirea Evei din grădina Edenului. În timp ce Eva a fost ispitită în grădină, Hristos a fost ispitit în pustie: Mat. 4:1.

Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” (Mat. 4:2–3)

Eva a avut parte de acelaşi fel de ispită. Prima a fost de ordin fizic. Ea a văzut că pomul era bun de mâncat (vezi Gen. 3:6). Domnului Isus I s-a spus să schimbe pietrele în pâini. În prima sa epistolă, ap. Ioan numește o astfel de ispită „pofta firii pământeşti”.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: «Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.»” (Mat. 4:4)

Domnul a preluat acest citat din Deuteronom 8:3, text despre care sigur că-l considera Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Urmează apoi a doua ispitire:

Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului și I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: «El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta, şi ei Te vor lua de mâini, Ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.»” (Mat. 4:5–6)

Diavolul parafrazează aici Psalmul 91:11-12, deci nu citează corect. Aceasta e ispita de ordin spiritual. Prin comparație, Eva a văzut că fructul era „de dorit să deschidă cuiva mintea” (Gen. 3:6). Pentru creştin (cf. 1 Ioan 2:16), aceasta este „lăudăroşia vieţii”.

„De asemenea este scris,” a zis Isus: „«Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul Tău.»” (Mat. 4:7)

Răspunsul Domnului preia un text din același Deuteronom 6:16.

Iar a treia ispită este de ordin psihologic.

Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” (Mat. 4:8–9)

Satan I-a arătat împărăţiile lumii şi slava lor și aceasta este o ispită psihologică. Omul râvneşte puterea. Eva a fost supusă și ea aceleiaşi ispite: „veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen. 3:5). Mulţi dintre noi se prăbuşesc în faţa acestei ispite. Observaţi însă răspunsul Domnului Isus: (Mat. 4:10)

„Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.»”

Domnul citează a treia oară din Deuteronom – versetele 6:13 şi 10:20. Să ne facem că nu observăm că Domnul nostru a răspuns de fiecare dată citând din Scriptură?! Nu e cu putință! Iar lucrul acesta trebuie să ne transmită un mesaj nouă tuturor.

De ce oare atât de mulţi dintre noi avem dificultăţi în ce privește trăirea vieții creştine autentice? Spun lucrul acesta cu toată blândeţea de care sunt în stare: pentru că ignorăm Cuvântul lui Dumnezeu. Observaţi că Domnul nostru a răspuns de fiecare dată cu Cuvântul lui Dumnezeu? Și El nu a scos Biblia din geantă, căutând tacticos un citat nimerit – Cuvântul Domnului locuia în mintea și inima Domnului Isus, de aceea i-a și venit instantaneu pe buze, la momentul testului! Cred că și azi, și pentru noi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, are un răspuns pentru fiecare din problemele noastre. Asta nu înseamnă că eu ştiu care este rezolvarea pentru problema ta. Nu înseamnă că psihologul (sau psihiatrul) tău ştie răspunsul la problema ta. Dumnezeu însă are soluția pentru problema ta, şi ea se găseşte în Biblie. Acesta este motivul pentru care ar trebui să căutăm să cunoaştem mai bine Cuvântul Lui.

Repet, Domnul Isus i-a răspuns lui Satan de fiecare dată din Cuvânt. El nu a spus: „Păi, Eu cred că...” sau „Mi se pare că există o cale mai bună de a face acest lucru.” El știa și stăpânea Cuvântul lui Dumnezeu, din care Și-a extras rapid răspunsul cel mai potrivit. Şi asta ar trebui să fie suficient pentru copilul lui Dumnezeu,.

Că tot veni vorba, se pare că și diavolul a considerat că răspunsurile erau bune, sau că a rămas fără replică, pentru că în versetul următor citim:

Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri şi au început să-I slujească. (Mat. 4:11)

În pasajul corespunzător din Evanghelia sa, Luca (4:13) ne spune că diavolul a plecat de la El pentru o vreme... probabil însă că a revenit curând... şi L-a tot ispitit toată viaţa Lui. Vom vedea în mod special atacul furibund al diavolului în grădina Ghetsimani, unde Isus a avut parte de suferinţe de nedescris.

Să facem acum o scurtă recapitulare a acestui episod din viaţa Domnului nostru şi să observăm câteva lucruri pe care le învăţăm de aici.

În primul rând, am văzut că Isus s-a născut Rege, a fost prezentat ca Rege, a fost botezat ca Rege, iar acum vedem că a fost încercat în calitatea Sa de Rege. Pe tot parcursul Evangheliei lui Matei se scoate în evidență faptul că Isus Hristos este Împărat.

Această ispitire a atestat o serie de lucruri, unul dintre ele fiind faptul că diavolul este o persoană. În această întâlnire a sa cu Isus, el este tratat ca persoană. Acesta ar trebui să fie un răspuns pentru oricine are dileme sau rețineri în legătură cu diavolul – pentru că mai sunt destui care continuă să nu creadă în existența/realitatea diavolului, pe care-l consideră mai degrabă o manifestare sau o influenţă.

De asemenea, observăm insinuarea foarte subtilă a diavolului. La început el spune: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini” (v. 3). Cu alte cuvinte, dovedeşte-o într-un mod care n-ar fi specific lui Dumnezeu. Bineînţeles, nu a existat nicio încercare de a-L ispiti pe Isus să comită o fărădelege. Pentru El, aceea nu ar fi fost o ispită reală pentru că Isus era structural înclinat să facă binele, nu răul. De vreme ce pâinea este suportul și simbolul vieţii, transformarea pietrelor în pâini ar fi fost un lucru foarte bun. Iar mai târziu în lucrarea Lui, El a hrănit mulţimile cu pâine. Însă răul inerent al ispitirii lui Satan a fost să Îl scoată pe Isus în afara voii lui Dumnezeu pentru viaţa Lui.

De asemenea, vedem că de fiecare dată când a fost ispitit, Domnul Isus i-a răspuns diavolului din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, El a folosit sabia Duhului (vezi Efes. 6:17) pentru a-i sta împotrivă duşmanului lui Dumnezeu şi al omului. De fiecare dată răspunsul Lui a fost: „Este scris…” O, dac-am fi și noi mai atenți, mai obișnuiți, mai antrenați în a mânui „sabia Duhului”! Ea este cea mai eficientă armă în aceste vremuri.

Un alt lucru interesant de observat este că Isus a citat din cartea Deuteronom.

Ați remarcat cred, că a doua ispitire a Domnului I-a pus înainte lui Isus posibilitatea de a deveni un lider religios printr-un miracol instant, mai degrabă decât să urmeze calea rânduită de Dumnezeu. Propunerea diavolului viza de fapt evitarea crucii de către Hristos. Mare parte din ceea ce se numeşte creştinism astăzi nu este este de fapt decât o formă sau alta (mai blândă) de „Diavol-ism” sau „Satan-ism”, câtă vreme lasă aproape cu totul pe dinafară Golgota, crucea. Diavolul Îi cere lui Isus să devină un mare lider printr-o minune.

E mare și astăzi pericolul de a fi deturnați de făcătorii de minuni. Chiar acum, o sumedenie de oameni îi urmează pe acești aşa-numiţi „vindecători”. Chiar nu înțeleg de ce atât de mulţi oameni merg după acest soi de lucruri, când o minimă cercetare ar dovedi că nu li oferă minuni reale, deşi se face apel acolo la multă emoţie, şi chiar trivialităţi. Eram într-o biserică din sudul Californiei și am făcut o ofertă de 100 de dolari oricui vine şi demonstrează că a fost cu adevărat vindecat de către un astfel de vindecător. Sincer, am fost uimit că doar două-trei persoane au venit (deși nu au adus dovezi incontestabile în sensul celor afirmate!). Dar oamenii erau sinceri, și erau convinși că fuseseră vindecaţi. Ei considerau că eu mă aflam în extrema stângă, pentru că nu credeam că vindecarea lor era reală – şi chiar nu credeam. Însă, nu mă înţelegeţi greşit: eu cred în vindecarea miraculoasă – dar doar atunci când apelezi direct la Medicul cel Mare! Când suferi de o boală gravă, nu te duci la un medic rezident sau la un vraci, te duci la un specialist în domeniul respectiv. Eu m-am dus cu cazul meu în faţa Celui mai bun Doctor – și pot să Îl recomand. Cred că dacă apelezi direct la el poți obține izbăvirea. Niciun om nu poate face minuni. Nici măcar Domnul Isus nu a vrut să devină un conducător religios în felul în care voia diavolul să o facă, iar acest lucru este foarte interesant.

Observăm apoi că Diavolul s-a întors şi a citat şi el Scriptura, spunând: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră” (Mat 4:6). Diavolul s-a priceput destul de bine să citeze Scriptura, însă nu a făcut-o într-un mod corect. Satana a lăsat deoparte o frază foarte importantă din pasajul pe care l-a citat din Psalmul 91. El a omis cuvintele: „să te păzească în toate căile tale” (Ps. 91:11). Aceasta este partea importantă a versetului. Shakespeare a afirmat că diavolul poate să citeze Scriptura pentru scopurile lui; în realitate însă, diavolul poate să citeze greşit Scriptura pentru scopurile sale. Ne amintim că și când a înșelat-o pe Eva el a citat trunchiat și a răstălmăcit cuvintele lui Dumnezeu. Iar aici, Satan încerca să-L determine pe Domnul Isus să ignore calea lui Dumnezeu. Dragul meu, nu este întotdeauna voia lui Dumnezeu să înfăptuiască în viaţa ta sau în viaţa mea ceva miraculos. Există o idee care circulă în societatea noastră contemporană: că putem să Îl forţăm pe Dumnezeu să facă ceva, că El este un fel de slujbaş sau că, într-o măsură mai mică sau mai mare, El lucrează pentru tine – mai rămâne să spunem că este sub comanda ta și-i gata să facă tot ce-ţi doreşti! Să nu uităm că Dumnezeu este suveran... noi suntem creatura – El este Creatorul! Noi trebuie să cedăm în faţa voii lui Dumnezeu. Poate că uneori acest lucru nu este plăcut, însă voia lui Dumnezeu – nu voia ta sau a mea – e cea mai importantă!

Un alt aspect legat de ispitire – faptul că diavolul i-a oferit Domnului împărăţiile acestei lumi – ridică o întrebare reală: poate diavolul să ofere împărăţiile acestei lumi? Gândiţi-vă încă o dată la lucrul acesta înainte de a încerca să răspundeţi. Vă dau aici răspunsul meu, şi m-am gândit mult la lucrul acesta. Isus nu i-a spus: „Nu poţi să-mi oferi împărăţiile lumii, pentru că nu îţi aparţin ţie ca să le poţi da.” Presupun că diavolul cunoștea ce deținea, și ce putea face cu ele – deci că le putea oferi cuiva... și faptul acesta ne oferă o perspectivă diferită asupra necazurilor cu care ne confruntăm astăzi în lume. Diavolul este în spatele lor! Unii creştini au tendinţa de a lupta împotriva diverselor rele din lume, fără să îşi dea seama că în spatele lor se află Satan şi că în spatele confuziei şi tulburării din lume stă tot Satan. Să ne amintim cine este duşmanul nostru real! Este vorba despre un duşman spiritual. El vrea să devină Dumnezeu. Amintiţi-vă ce i-a spus lui Isus: „Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie, dacă te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie”! Dar iarăși să nu uităm: nici măcar stăpânul acestei lumi nu face mai mult decât îi îngăduie Dumnezeu!

Am văzut deci că, după cea de-a treia ispită, diavolul a plecat de la Domnul Isus pentru o vreme, și știm prea bine că nu L-a lăsat în pace pentru totdeauna... Mântuitorul profită de retragerea Satanei și se avântă în lucrarea publică, pe care o începe la Capernaum

Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea. A părăsit Nazaretul şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali. (Mat. 4:12–13)

Isus s-a retras din zona Ierusalimului, pentru că Irod îl prinsese şi îl aruncase în temniţă pe Ioan. Acum Domnul Isus Se mută de la sud la nord, adică din Nazaret, cetatea Sa, la Capernaum. În relatarea lui, Matei nu ne prezintă detaliile acestei mutări și acesta este un exemplu al faptului că cele patru relatări din evanghelii nu încearcă să se susțină, ci să se completeze. Evangheliile nu sunt copii la indigo. Încercarea de a armoniza evangheliile este o mare greşeală. Am scris o broşură intitulată De ce patru Evanghelii?, în care încerc să arăt că fiecare dintre ele este scrisă cu un scop bine definit. Niciuna dintre ele nu este menită să fie o biografie completă a Domnului Isus și, oricum, nimeni nu ar putea să scrie o astfel de biografie. Fiecare carte îşi prezintă materialul cu scopul de a atinge un anumit public-țintă. Matei a scris pentru a atinge elementul religios şi îndeosebi poporul Israel. De aceea, evanghelia lui Matei a fost scrisă în ebraică – lucru susținut de Papias şi Eusebiu, părinţi ai bisericii, precum și de alţii din perioada aceea.

Deşi Matei nu ne oferă detalii despre mutarea în Capernaum, aflăm din alte Evanghelii că Isus fusese respins în cetatea Sa de baștină. El Își stabilește acum sediul la Capernaum şi acolo rămâne, după cum ne putem da seama, până în ceasul în care a mers la Ierusalim, pentru ultima dată, pentru a fi răstignit.

Matei consideră că motivul pentru care El Și-a mutat sediul din Nazaret la Capernaum este că în tot ceea ce a făcut, Domnul Isus acţiona pentru împlinirea profeţiilor Vechiului Testament. Ceilalţi evanghelişti nu ne spun lucrul acesta, însă Matei îl consemnează clar:

Ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor, norodul acesta, care zăcea în întuneric a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii a răsărit lumina.” (Mat. 4:14–16)

Găsim această profeţie în Isaia (9:1-2 şi 42:6-7). Nu voi da acum detalii despre Galileea neamurilor, însă dacă vreţi să faceţi o muncă de cercetare, veţi descoperi că vă este de mare folos să ştiţi câte ceva despre zona respectivă din vremea Domnului Isus. Nu uitați că El Și-a petrecut şi copilăria acolo. Acesta era numit un teritoriu al neamurilor pentru că foarte mulţi cetățeni migraseră din Imperiul Roman înspre zona aceea. În jurul Mării Galileei era o zonă (am zice azi:) turistică, și în consecință și o zonă foarte depravată... Locuitorii de pe-acolo erau departe de Dumnezeu. Și deodată, lumina Domnului Isus a strălucit printre ei, şi însăşi prezenţa Lui acolo i-a responsabilizat. Ei au fost martori la multe dintre minunile Lui, însă răspunsul lor a fost foarte slab. Mai târziu, în Matei 11:20-24, Domnul pronunţă o judecată asupra lor când spune: „Vai de tine, Horazine!”

Aici, în Capernaum, Domnul a continuat din punctul unde se oprise Ioan (Mat. 4:17)

De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape!”

Mesajul lui Isus era: „Renunțați la păcat, veniţi la Mine, Împărăţia cerurilor este aproape!” Sigur, aceasta era aproape în persoana Regelui, căci nu ar fi putut fi Împărăţia cerurilor aici fără El. Aşa cum am mai spus, împărăţia cerurilor înseamnă domnia cerurilor peste pământ. Aceasta va instaura Domnul Isus pe pământ într-o zi, când Terra va deveni „raiul” pentru Israel, un popor pământesc, iar ei vor intra în veşnicie chiar aici, jos. Biserica are o speranţă cerească, dar și speranţa pământească este de asemenea minunată, şi aceasta este speranţa vechi-testamentară.

Ne oprim aici acum, în ecoul binefăcător al acestor doruri și speranțe! Pe curând!

TemA: Ispitirea lui Isus în pustie; începutul lucrării Lui publice în Capernaum.

ispita întreită a lui Isus (4:1-11)

ispita –

tentatia de a face ce nu e bine/legal

punere la incercare

• fizic (4:2-3//Gen. 3:6), pofta firii pământești Deut. 8:3
• spiritual (4:5-6 // Gen. 3:6), lăudăroșia vieții, deut. 6:16
• psihologic (4:8-9 // Gen. 3:5), pofta ochilor, deut. 6

Isus îşi începe lucrarea publică la capernaum (4:12-17)