Matei 9:1-38 | Itinerar Biblic | Episodul 74

Stimați ascultători, vă reamintesc că în episoadele precedente am fost martorii minunilor prin care Isus Hristos a demonstrat – de la bun-începutul lucrării Sale – că este Regele care are și autoritatea și puterea de a pune în aplicare etica enunţată de El. Capitolul care ne stă înainte continuă în aceeaşi notă. Puterea și autoritatea Domnului Isus sunt cele manifestate şi în prima carte a Bibliei - Geneza, la crearea acestui univers. De aceea nimeni nu I se poate opune. Este aceeaşi putere care a fost prezentă la crearea omului, atunci când omului i s-a dat chipul şi asemănare Făcătorului său, de aceea nicio boală nu poate să-I reziste. Este aceeaşi putere care aduce răscumpărarea sufletului, de aceea niciun spirit nu I se poate împotrivi.

Până în ziua când Domnul Isus va institui complet şi definitiv Împărăţia Cerurilor, noi pribegim pe un tărâm străin şi ostil – căutând să respectăm însă Carta Împărăției. Ceea ce ne aduce mângâierea este că Domnul Isus este cu  noi. El ne însoţeşte pretutindeni. Iar puterea Lui, grija Lui faţă de oameni ne dau încredere în El. Să-L însoţim deci și noi pe Domnul nostru în cap. 9 al evangheliei după Matei, care începe cu plecarea Sa din ținutul gadarenilor, care-L respinseseră, pentru a Se întoarce la Capernaum. (Mat. 9:1-2)

Isus S-a suit în corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”

Nicio clipă pierdută! – pare a fi deviza Domnului. În relatarea sa paralelă, Marcu oferă detaliile întâmplării: omul acesta este coborât prin acoperişul unei case, iar Isus îl vindecă şi-i iartă păcatele. Vindecarea bolilor şi iertarea păcatelor sunt înrudite. (Mat. 9:3)

Şi iată că unii din cărturari au zis în ei înşişi: „Omul acesta huleşte!”

Cărturarii considerau că Domnul nu îl poate face pe slăbănog să meargă, dar mai înainte și mai degrabă: că nu avea autoritatea de a administra iertarea păcatelor; însă El, care le cunoștea gândurile şi răutatea din inima lor, i-a întrebat: (Mat. 9:4-5)

Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îţi sunt păcatele”, sau a zice: „Scoală-te şi umblă?”

Ei nu au vrut să-I răspundă la întrebare, însă dacă ar fi răspuns, ar fi fost nevoiţi să spună: „Pentru noi, şi una şi alta sunt la fel de grele.” Dar nici Domnul nu Se aștepta la vreun răspuns la întrebarea Sa mai degrabă retorică, așa încât continuă:

Dar ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.” Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă. Când au văzut noroadele lucrul acesta, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere. (Mat. 9:6–8)

Când omul acela debil, infirm, paralizat s-a ridicat şi a plecat pe picioarele sale, s-a confirmat că Isus, care putea să-l facă să meargă, era Cel care putea să-i ierte și păcatele! Dragul meu, nimeni altcineva nu poate ierta păcatele – doar Domnul Isus poate face asta. Şi pentru că noi nu putem ierta păcatele, nu putem nici să facem pe cineva să umble. Satan este un înşelător, de aceea trebuie să cercetăm aşa-numitele vindecări despre care auzim astăzi. Pe de altă parte, desigur că puterea Domnului este aceeași și azi, deci să nu stăm în calea a ceea ce face Dumnezeu şi să ne asigurăm că El este Cel care primeşte slava!

De acolo, Isus a mers mai departe şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după mine.” Omul acela s-a sculat şi a mers după el. (Mat. 9:9)

Matei trece cu modestie peste chemarea lui la ucenicie, menţionând-o doar în acest verset. Luca ne spune că Matei a dat un mare banchet în onoarea lui Isus (vezi Luca 5:27-29). În mod evident, incidentul care urmează a avut loc în timpul acelei mese. Matei şi-a invitat mulţi dintre prietenii săi vameşi la cină, pentru că dorea ca şi ei să îl cunoască pe Domnul Isus Hristos.

Pe când şedea Isus la masă, în casă, iată că au venit o mulţime de vameşi şi păcătoşi şi au şezut la masă cu El şi cu ucenicii Lui. Fariseii au văzut lucrul acesta şi au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Mat. 9:10–11)

Fariseii credeau că nu este bine să stai la masă cu vameşii şi cu păcătoşii. Știu că mulţi dintre sfinţii de astăzi au aceeaşi concepţie. Însă nu este nicio problemă să inviţi păcătoşi la masă, pentru că ei sunt cei care au nevoie să fie atinşi de Hristos, iar noi trebuie să intrăm în contact cu păcătoşii, cu scopul de a-i aduce la Domnul.

Isus i-a auzit şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.” (Mat. 9:12)

Isus este Medicul cel Bun, care a venit să vindece omenirea de boala sa cea mai gravă, care este păcatul. Adevărul acesta trebuie spus multora dintre grupurile noastre de creştini care îşi organizează banchetele lor şi întâlnirile de „părtăşie” şi nu îi invită acolo și pe cei nemântuiţi. Dacă cei nemântuiţi vin, majoritatea creştinilor îi exclud oricum. Vreau să vă spun că eu cred că unele dintre aceste aşa-numite „grupuri creştine” de astăzi sunt păcătoase prin însăşi existenţa lor, precum şi prin modul în care se întâlnesc sau trăiesc.

Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi. (Mat. 9:13)

Matei este din nou direct, citând din Osea 6:6 din Vechiul Testament.

Când Isus a spus: „Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”, El ar fi putut să-i includă şi pe farisei, căci şi ei erau păcătoşi. De fapt, noi toţi suntem incluşi: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3:23).

Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus şi I-au zis: „De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?” (Mat. 9:14)

Atât Mântuitorul Isus Hristos, cât și ucenicii Săi, erau în centrul atenției și sub tirul criticilor – atât din partea oponenților tradișionali, cât și din direcții... neașteptate, am zice. Și ucenicii lui Ioan Botezătorul Îl observau pe Domnul Isus. Unii dintre ei deveniseră ucenicii lui Isus, cum este cazul lui Andrei şi al lui Filip. Ei umblau acum cu Mântuitorul, iar omologii lor din ceata lui Ioan le-au spus: „Observăm niște diferențe între felurile noastre de a mărturisi și lucra... de exemplu: noi postim, iar voi nu... am vrea să ne lămurim...”

Ioan, aşa cum am arătat mai devreme, era un profet vechi-testamentar. El a făcut trecerea din Vechiul în Noul Testament pentru a-L anunța și pregăti pe Mesia. Maleahi, ultimul profet inserat în Vechiul Testament, prezisese faptul că un mesager avea să vină să pregătească calea Domnului Isus Hristos. Ioan a spus: „Eu nu fac altceva ecât să pregătesc calea pentru Domnul. El va ajunge în curând.” Şi a venit într-adevăr aşa cum anunțase Ioan.

Acum, Domnul Isus este gata să enunţe un principiu măreţ şi să reveleze faptul că urmează să se schimbe vremea și legământul.

Isus le-a răspuns: „Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.” (Mat. 9:15)

Deşi pentru credincioşii de astăzi postul are o valoare reală, nu ni s-a poruncit cât și când să postim. Postul trebuie făcut în umilință, cu maximă reverență înaintea lui Dumnezeu pentru că avem nevoie de mila şi de ajutorul Lui. Acesta este conceptul din spatele postului.

Ascultaţi acum cum explică Domnul schimbarea de la Legea Vechiului Testament la harul Noului Testament.

„Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă.” (Mat. 9:16–17)

Domnul nostru spune următorul lucru: vechiul legământ, vechea dispensaţie a legii, este la sfârşit, iar El nu a venit să o înlocuiască sau să continue în acea dispensaţie. De fapt, El venise pentru a oferi o îmbrăcăminte nouă, iar acea nouă îmbrăcăminte era haina neprihănirii, pe care El o oferă celor care nu fac nimic altceva decât să se încreadă în El.

„Burdufurile” erau recipientele în care se ţinea vinul în vremea aceea și erau confecționate din piei de animale. Vă puteţi da seama că atunci când vinul nou se punea în burdufuri noi, acestea se dilatau. Un burduf vechi, însă, atinsese punctul maxim al dilatării; dacă era umplut cu vin nou, în mod normal, s-ar fi spart, iar vinul s-ar fi pierdut.

Domnul nostru spune următoarele: „Nu am venit să pun petice noi la o haină veche. Am venit pentru a vă oferi o altă îmbrăcăminte nouă, ceva pe de-a-ntregul nou!” Asta era ceva foarte radical. Ioan a rezumat acest concept în evanghelia sa, când a spus: „Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos” (Ioan 1:17).

Aproape că nu ne mai miră următoarele acte miraculoase săvârșite de Domnul Isus; a opta şi-a noua minune putem spune că sunt legate una de cealaltă. Ambele sunt minuni de vindecare, și se împletesc într-o scenă extraordinară.

Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: „Fiica mea adineauri a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.” (Mat. 9:18)

În pasajul corespondent din evanghelia sa, Luca ne spune că acest conducător a venit la Isus a fost pentru a-I cere să o vindece pe fiica lui: „Iair... s-a aruncat la picioarele lui Isus şi L-a rugat să vină până la el acasă; pentru că avea o singură copilă, de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară...” (Luca 8:41-42). Probabil că în timp ce tatăl ei aştepta să vorbească cu Isus, un slujitor venise şi-i spusese că fetiţa murise.

Isus S-a sculat şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui. (Mat. 9:19)

Când Isus şi ucenicii Lui s-au ridicat pentru a merge acasă la Iair, mulţimea omniprezentă asaltează și înglobează din nou mica ceată a Mântuitorului.

Şi, iată, o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui. (Mat. 9:20)

N-ai cum să nu observi cât de frapant este acest pasaj! Fetiţa lui Iair avea 12 ani, iar această femeie suferea de 12 ani de o scurgere de sânge. 12 ani de lumină se sfârșeau în viaţa acestei copile, şi 12 ani de întuneric erau la final, lăsând lumina să pătrundă în viaţa acestei femei. Acesta este contrastul dintre lumină şi întuneric.

Observaţi, vă rog, ce a făcut femeia în versetul anterior: nu Isus S-a atins de ea, aşa cum procedase de atâtea ori, în cazul altor minuni, ci ea s-a atins de El. Totuşi, nu metoda a fost cea care i-a adus vindecare, ci credinţa ei.

Căci îşi zicea ea: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.” Isus s-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela. (Mat. 9:21–22)

Din nou Luca e mai generos cu detaliile despre această minune, consemnând reacţia Domnului nostru la atingerea femeii, precum şi reacţia ei. Oricum, ceea ce conteaz[ e c[ pe drum spre casa lui Iair atingerea de Domnul Isus o vindecă pe aceast femeie disperată.

Când a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii şi când a văzut pe cei ce cântau din fluier şi gloata bocind, le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau joc de El. (Mat. 9:23–24)

Acasă la Iair, oamenii jeleau deja moartea copilei. Domnul le-a curmat ocetul, afirmând că fetiţa dormea doar şi nu era moartă, iar ei au trecut de la plâns la râs, batjocorindu-L. Nimeni de-acolo nu credea că Isus putea să învieze morţii, dar El a continuat imperturbabil să-și vadă de ale Sale.

Dar, după ce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înăuntru, a luat pe fetiţă de mână, şi fetiţa s-a sculat. (Mat. 9:25)

Acesta este primul caz de înviere din morţi prezentat în Evanghelii. Sunt consemnate trei evenimente importante de înviere a morţilor. Și cu această ocazie, tot Luca oferă mai multe detalii decât Matei, redând cuvintele pe care Domnul Isus le-a rostit: „Fetiţo, scoală-te!” Metoda folosită de Isus la învierea morţilor a fost întotdeauna aceeaşi: El s-a adresat direct persoanei.

Bineînțeles că, după vindecarea femeii cu scurgerea de sânge şi învierea fiicei lui Iair din morţi, faima lui Isus s-a răspândit pretutindeni.

Şi s-a dus vestea despre această minune în tot ţinutul acela. (Mat. 9:26)

A zecea minune îi are ca beneficiari pe doi orbi, care-L urmăreau pe Isus.

Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” (Mat. 9:27)

Observaţi, vă rog, că cei doi orbi I s-au adresat Domnului Isus numindu-L „Fiul lui David.” Acest lucru este important în această evanghelie, care Îl prezintă pe Domnul ca Rege.

După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „ Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne,” I-au răspuns ei. Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni!” (Mat. 9:28–30)

Acesta este un alt caz remarcabil în care Domnul le porunceşte oamenilor să nu spună nimănui ce li s-a întâmplat. (El mai spusese acelaşi lucru și leprosului vindecat.) Există câteva motive pentru care Domnul solicită asta, iar în pasajul nostru descoperim unul din ele. Răspândirea știrilor despre minunile Lui făcea ca mulţimile să-L copleşească şi să devină o piedică în lucrarea Lui. (Mat. 9:31)

Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.

E de înțeles bucuria nestăvilită a celor doi oameni, cărora le-a fost redată vederea! Și-mi place că Matei spune că nu faptul că ei văd din nou a fost subiectul rumorii, ci „vestea despre El”! Aceasta este Evaghelia: vestea bună despre Domnul Isus, cu tot ce derivă – din ea, și din El! 

A unsprezecea minune, vindecarea unui demonizat, este al treilea dintre cazurile de posedare demonică rezolvate, cuprinse în capitolele 8 şi 9 din Matei.

Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!” (Mat. 9:32–33)

Sigur că succesul Domnului și reacția maselor nu puteau fi pe placul fariseilor: (Mat. 9:34)

Dar Fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!”

Vedeți? Văzând că nu puteau contesta vindecările miraculoase – faptul că Domnul i-a făcut pe muţi să vorbească, pe orbi să vadă şi pe şchiopi să umble – ei schimbă tactica și-L acuză că făcea toate acele lucruri cu puterea lui Satan.

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod. (Mat. 9:35)

„Evanghelia Împărăţiei” nu este evanghelia harului lui Dumnezeu. Prin asta nu se înţelege că există două evanghelii. Există o singură Evanghelie, dar care are mai multe faţete. Evanghelia Împărăţiei însemna anunţarea faptului că Împărăţia cerurilor era aproape. Ea implică pregătire pentru venirea Regelui și necesită o stare a inimii care să-L accepte şi să-L urmeze pe Regele – care atunci se îndrepta... spre cruce!

Prin sintagma „vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod”, Matei reconfirmă ideea mulțimii de vindecări săvârșite de Domnul în ziua aceea. Acesta este motivul pentru care duşmanii Lui nu au pus niciodată la îndoială faptul că El a înfăptuit acele minuni – era mult prea evident!

Vreau să spun din nou că în zilele noastre foarte mulţi oameni sunt entuziasmați de cei care pretind că au darul vindecării. Aşa cum am mai spus, nu o dată am fost gata să ofer un premiu în bani oricui ar fi putut dovedi faptul că a fost vindecat de un aşa-numit vindecător prin credinţă. N-ai crede că din sutele de astfel de vindecări, declarate în timpul unei întâlniri extraordinare de vindecare, să nu existe măcar un caz care să fie autentic. Sincer, mă aşteptam să apară cineva care să probeze că experimentat măcar o vindecare de ordin psihologic – dar nimeni nu s-a-ncumetat!

Am discutat și cu liderul unei anumite grupări creștine, care oferise și el 1.000 de dolari oricui putea dovedi faptul că a fost vindecat de către un vindecător al credinţei. Omul mi-a spus despre câteva procese care îi fuseseră intentate de către cei care încercaseră să obţină banii, dar era incontestabil că nimeni nu putuse vreodată să meargă dovedească înaintea Curții că fusese vindecat de către un vindecător al credinţei.

În antiteză, mii de oameni au fost vindecaţi de Domnul nostru cât a fost pe pământ. Domnul Isus Hristos este Marele Doctor, şi eu cred – ştiu chiar – că El poate vindeca și astăzi la fel de bine ca ieri. Am mare încredere în El. Dați-mi voie să clarific un lucru: ar trebui să căutăm oricând să obținem cel mai bun ajutor medical posibil, însă trebuie să recunoaştem că și doctorii sunt limitaţi. Domnul Isus, în schimb, nu este limitat. Putem avea încredere că El ne va trata în conformitate cu voia Lui desăvârşită şi Lui trebuie să-I recunoaștem meritul și să-I dăm slavă pentru orice se va întâmpla.

Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor. (Mat. 9:36)

Nota de compasiune care încheie aceste capitol este uimitoare, nu-i aşa? Oameni importanți ai lui Dumnezeu au fost păstori. Moise, David au fost păstori înainte de a conduce poporul lui Dumnezeu. Domnul Isus Însuși Se recomandă ca Păstorul cel bun. Când ne rugăm ca Domnul să scoată lucrători la secerişul Său, să ne rugăm ca El să le dea o inimă de păstor! Rugaţi-vă ca Domnul să vă dea o inimă plină de compasiune pentru cei pierduţi!

Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui!” (Mat. 9:37–38)

După ce săvârșise toate acele miracole în ochii lor, după ce le spusese atâtea lucruri fundamentale, acum El Își trimite ucenicii în lucrare. Dragul meu, când te rogi pentru ceva, întotdeauna este bine să fii dispus să faci tu însuţi lucrul acela! Când Domnul nostru le-a cerut ucenicilor să se roage pentru lucrători, El i-a trimis la seceriş tocmai pe oamenii cărora le ceruse să se roage pentru asta. Este foarte interesant lucrul acesta! Un episcop bătrân din biserica metodistă din Georgia a spus cu mulţi ani în urmă: „Dacă un om se roagă pentru o recoltă de porumb, Domnul se aşteaptă ca el să spună: Amin! cu sapa în mână.” Întotdeauna am fost de părere că nu ar trebui să te rogi pentru ceva anume dacă nu eşti gata să faci tu însuţi acel lucru. În ecoul acestei învățături din exemplul Mântuitorului, punem punct întâlnirii de azi. Până data viitoare, fiți binecuvântați de Domnul Isus! Pe curând!

Isus se întoarce la capernaum

Isus îl cheamă pe matei

pilda hainei vechi şi a burdufurilor vechi

Isus vindecă o femeie şi înviază un copil din morţi

Isus deschide ochii a doi orbi

Isus vindecă un mut şi un posedat de demoni