Matei 10:1-23 | Itinerar Biblic | Episodul 75

Dragi prieteni, călăuziți și inspirați de Duhul lui Dumnezeu, vreau să cred (căci nimeni nu poate spune „Isus Hristos este Domnul” decât prin Duhul Sfânt, nu?), continuăm să pășim prin Cuvânt pe urmele Mântuitorului și Domnului nostru. Suntem în Evanghelia lui Matei, care ni-L prezintă pe Isus Hristos ca promotor și ctitor al Împărăției Cerurilor, eforturile Sale de așezare a bazelor teoretice îmbinându-se cu lucrarea practică și neobosită în folosul direct al umanității în care se mișca.

Pentru că El nu a omis nimic din ceea ce defineşte personalitatea noastră, ca urmași ai Lui și noi suntem datori să avem în vedere fiecare domeniu al trăirii, lucrării și mărturiei noastre. Din cauză că noi tratăm viaţa într-un fel fragmentar, trunchiat, compartimentat, despărțind-o în sacru și profan, în teoretic și practic, în natural și spiritual, fizic-psihic și sufletesc etc. – de aceea avem așa de adesea de-a face cu tot felul de crize şi tensiuni interioare. E semn clar că nu putem și nu vrem să operăm cu integralități, cu absoluturi, și-I lăsăm lui Dumnezeu cel mult o parte din fiinţele noastre, rezervându-ne controlul asupra restului.

Prin lucrarea pe care a făcut-o, Domnul Isus ne-a arătat că aşa ceva nu ne este de nici un folos. Atunci când umbla printre oameni, El nu a făcut numai vindecări, nici nu a petrecut tot timpul învăţând, nici doar înfierând moravurile și practicile păcătoase ale unui popor care se credea foarte religios – ci a făcut tot ce a fost nevoie pentru a aduce oamenii la acea completitudine pe care omul a avut-o la momentul creaţiei.

Când o anumită latură a personalităţii nu este dezvoltată în mod normal, tratăm (sau suntem tratați) ca o persoană cu handicap, şi nu ezităm s-o internăm în locuri speciale pentru recuperare. Tragic este că lucrul acesta are în vedere cel mai adesea  disfuncţionalități  intelectuale, fizice, comportamentale sau anti-sociale. Dar nu facem nimic când este vorba de sufletul nostru.

Domnul Isus a sesizat tocmai acest lucru, atunci când ne-a numit „oi fără păstor”. Dar El nu doar că a sesizat o lacună, o nevoie, nu doar că a observat cu detaşare un simptom sau un fenomen, ci a și trecut la acţiune, a întreprins ceva pentru rezolvarea gravelor probleme.

Capitolul precedent, 9, și episodul trecut s-au terminat în momentul în care Mântuitorul îi îndemna pe ucenici să se roage ca Dumnezeu să scoată lucrători pentru păstorirea acestei turme, secerători care să nu lase holdele coapte neculese. Observaţi că Domnul Isus nu se referă aici la guvernanţi, sau la forţe armate. Acestea îşi au rolul lor, dar aici este vorba că fiecare dintre noi trebuie să-și înţeleagă menirea și misiunea.

În capitolul 10 al Evangheliei după Matei, în care intrăm acum, continuă mişcarea pe care am sesizat-o și semnalat-o deja: după ce Domnul Isus a prezentat etica înaltă și aparent inaccesibilă, care caracterizează Împărăția cerurilor pe cale de a lua cu asalt pământul, El a coborât de pe munte și a-nceput să-Și certifice puterea prin seria de miracole descrise în capitolele 8 și 9. Am spus să-Și certifice și nu să-Și etaleze sau să facă impresie cu autoritatea și forța pe care I le dădeau sfințenia Sa și legătura neîntreruptă cu Dumnezeu. Și nu putea fi exhibiționist pentru simplul motiv că a fost întruchiparea smereniei autentice și a ascultării desăvârșite față de Tatăl ceresc!

Îl urmărim așadar continuând să impregneze umanitatea cu principiile și dovezile de putere ale Împărăției al cărei Rege era – prin trimiterea ucenicilor Săi la propovăduirea cu putere și minuni a Evangheliei Împărăției în poporul ales, Israel.

Să reținem o nuanță importantă: aceşti bărbați trebuiau să poarte torța, să ducă ștafeta mai departe – nu ca înainte-mergători, ci ca urmaşi. Domnul nostru le dăduse și puterea de a face minuni și asta era recomandarea care-i însoțea! (Nu știu dacă ați remarcat: despre Ioan Botezătorul nu ni se spune că ar fi făcut vreodată vreo minune!) Și observaţi, vă rog, că titlul lor s-a schimbat din ucenic (învăţăcel) în apostol (trimis).

Începem să parcurgem capitolul 10 din Matei, nu înainte de a vă atrage atenția asupra grupusculelor și sectelor care se legitimează prin acest text, arogându-și autoritate pentru vreo învățătură, practică sau lucrare anume. Instrucţiunile pentru creştini, însă, nu se găsesc în acest capitol. Trebuie să analizăm învăţătura de aici în lumina împrejurărilor şi a condiţiilor în care a fost prezentată şi ar trebui să putem să o interpretăm corect.

Așadar capitolul 10 debutează cu chemarea și trimiterea discipolilor Domnului:

Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă. (Mat. 10:1)

Puterea pe care El le-a dat-o a fost recomandarea lor înaintea poporului Israel. Profeţii Vechiului Testament afirmaseră că acesta era semnul lui Mesia, iar când El le-a dat această putere, ei n-au mai fost ucenici, ci apostoli, trimiși împuterniciți.

Iată numele celor doisprezece apostoli: cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; Simon, Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus. (Mat. 10:2–4)

Ca un lider responsabil și grijuliu ce era, Domnul Isus nu-și lansează echipajul „la apă” fără să le clarifice celor doisprezece mesajul şi metoda de lucru:

Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor, ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.” (Mat. 10:5–6)

Dacă vei lua instrucţiunile din acest capitol și le vei pune pe frontispiciul lucrării tale personale, să știi că va trebui să te limitezi la poporul Israel, pentru că în cazul acesta, lucrarea era destinată „oilor pierdute ale casei lui Israel.” În mod evident, aceste versete nu conţin trimiterea adresată credincioșilor Bisericii Sale, pe care o găsim explicit în Faptele Apostolilor 1:8: „şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” Remarcați, vă rog, că noi trebuie să includem Samaria şi marginile pământului, adică teritoriile păgânilor, ne-evreilor... în timp ce Isus le-a spus celor doisprezece în acest capitol 10 din Matei să nu intre în Samaria şi să nu meargă pe calea neamurilor, ci doar la „oile pierdute ale casei lui Israel.”

Iar mesajul apostolic trebuia să fie acesta: (Mat. 10:7)

Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!”

Cum putea să fie Împărăția aceea atât de „aproape”? Păi, era aproape în persoana Regelui, pentru că El era în mijlocul lor!

De multe ori, trecerea dintre secole sau milenii a stârnit o emoție deosebită pe meridiane și paralele, o așteptare a ceva manifestându-se cu acuitate... așa spre pildă, la sfârşitul epocii victoriene, a existat un sentiment de optimism în aşa-numita lume creştină. Toate denominaţiunile majore din vremea aceea s-au angajat în efortul herculean de a „zidi împărăţia cerurilor” aici pe acest pământ. Fiecare grup credea că ei aveau un contract cu Dumnezeu să îndeplinească acest scop. Desigur, Biserica nu a fost niciodată chemată să zidească Împărăţia. Domnul Isus Hristos Însuşi va instaura Împărăţia Sa, când Se va întoarce pe pământ. Biserica este un trup chemat din lume pentru a predica Evanghelia lui Hristos și pentru a-L arăta întregii lume. Treburile Împărăţiei nu sunt treaba noastră... dar noi trebuie să ne pregătim și să fim gata pentru Împărăția care stă să vină!

De fapt, Împărăţia cerurilor este în noi atunci când Îl primim pe Hristos. Asta a precizat El în celelate evanghelii, când proclamă că Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru... și în mijlocul nostru!

Nu putem să nu observăm că Domnul îi trimite pe cei doisprezece cu același mandat și aceleaşi „recomandări” pe care le exercita și El Însuşi:

Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. (Mat. 10:8)

Insist asupra faptului că, dacă faci unul dintre lucrurile de mai sus, ar trebui să poţi să le faci pe toate patru. Observaţi că şi învierea din morţi este inclusă! În mod evident, acest lucru se aplica vremurilor şi împrejurărilor în care au fost date.

Este interesant de observat că oamenii din zilele noastre care consideră versetul 8 ca fiind trimiterea dată lor, ignoră următoarele două versete – cel puţin eu nu i-am auzit niciodată folosindu-le... Dar toate acestea vin împreună, într-un singur ambalaj!

Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre. nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.  (Mat. 10:9-10)

Cu vreme în urmă am avut ocazia și impulsul să sugerez unui aşa-zis vindecător prin credinţă să meargă la spitale, unde este cu adevărat nevoie de el. E trist să observăm că astfel de oameni merg de regulă doar în locurile în care se practică și colecta!

E clar că trebuie să menținem aceste versete în contextul lor corect. Acestea au fost instrucţiuni temporare din timpul lucrării pământești de trei ani a Domnului nostru. La sfârşitul lucrării Sale, a venit o zi în care El a oferit altfel de instrucţiuni, diferite, apostolilor Săi: (Luca 22:35–36) „Apoi le-a mai zis: «Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?» «De nimic», I-au răspuns ei. Şi El le-a zis: «Acum dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie.»”.

Iar apostolul Pavel a scris: „Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie” (vers. 14 din 1 Cor. 9, capitol în care apostolul tratează pe larg statutul și drepturile predicatorului). În zilele noastre, cu siguranţă Dumnezeu Se aşteaptă ca noi să sprijinim lucrările creştine. O faci și tu?

Singura mea sugestie este că, dacă vrei să-ţi însuşeşti versetul din Matei 10:8, ar fi bine să te asiguri că citești şi următoarele două versete, pentru că merg împreună... Nu vreau să fiu dur, dar este important să interpretezi un verset în contextul său.

Ne uităm în continuare la alte instrucţiuni pe care Domnul Isus Hristos le dă celor doisprezece ucenici, înainte de a-i trimite:

În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămâneţi la el până veţi pleca. (Mat. 10:11)

Sunt aproape sigur că nici această învăţătură nu este pentru zilele noastre. Cel mai bun loc pentru un predicator (invitat, vizitator sau itinerant) este un motel sau un hotel, în loc să fie o povară suplimentară pentru comunitatea la care vine, care sunt atât de ocupaţi. Poate că în unele case mai există vreo „cameră a profetului” (după modelul familiei din Sunem care păstra o odaie doar pentru profetul Elisei – 2 Împărați 4)... ştiu și eu câteva asemenea locuri încântătoare și înviorătoare. Dar nu cred că, în zilele noastre, Domnul ar vrea ca noi să mergem într-un oraş şi să întrebăm: „Cine este vrednic în acest oraş, cine este acel creştin extraordinar?” și apoi să mergem şi să batem la uşa lui. spunând: „Iată, am venit!” Repet, să observăm că Domnul Isus le dă oamenilor Săi instrucţiuni specifice acelui timp și acelor locuri, pentru împrejurările de atunci și pentru acea perioadă de trei ani. Să nu omitem niciodată să interpretăm aceste lucruri în contextul corect!

La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine; și, dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar, dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. (Mat. 10:12–13)

Cuvântul casă se referă, desigur, și la clădire, dar mai cu seamă la familia sau oamenii care trăiesc în ea. Pentru că o casă goală n-are nevoie de pace!

Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre. (Mat. 10:14)

Iarăși, nu este aceasta și este trimiterea noastră, astăzi... Nu aceasta trebuie să fie atitudinea misionarilor din zilele noastre. Vă asigur că, de câte ori am călătorit în diverse alte locuri, pentru diverse întâlniri, evenimente sau treburi, n-am ieșit niciodată vociferând la marginea orașului să-mi scutur praful de pe picioare. Nu spun că nu mi-a venit s-o fac... dar n-am făcut-o niciodată! Cred că a fost o instrucţiune dată acelor bărbaţi, pentru atunci!

Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea. (Mat. 10:15)

Dacă numele celor două cetăți nimicite de mânia divină sunt binecunoscute azi în toată lumea, vă dați seama ce înseamnă ele în mentalul evreiesc! Invocarea lor înfioară și azi... iar în capitolul următor din Matei, tot din gura Domnului vom afla ce s-a întâmplat și ce se va întâmpla și cu alte câteva cetăţi judecate pentru necredință și împotrivire.

Deși plecau în necunoscut, iată la ce trebuiau să se aştepte cei doisprezece:

Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. (Mat. 10:16)

Domnul le dă acum discipolilor Săi câteva indicii extraordinare în legătură cu specificul misiunii lor, ca martori ai Lui. Acestea sunt principii bune pentru orice vreme, deci și pentru zilele noastre. Copilul lui Dumnezeu este străin și călător prin această lume, în care trebuie să fie înţelept ca un şarpe şi nevinovat ca un porumbel. Este periculos să fii doar una sau alta... Am cunoscut oameni care sunt înţelepţi ca şerpii – isteţi – dar nu sunt nevinovaţi ca porumbeii. Știu pe alții care sunt înțelepți ca porumbeii – adică creduli; sunt nevinovaţi, dar nu sunt și înţelepţi ca şerpii. Un şarpe este periculos, iar un porumbel este în pericol, de aceea trebuie să îmbinăm cele două calităţi: conștienți că suntem mereu în pericol, să avem îndrăzneala de a răscoli lumea – cum s-a spus mai târziu despre apostoli (F.Ap. 17:6)

Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor. (Mat. 10:17)

Niciodată nu am fost bătut într-o sinagogă, dar am fost atacat verbal în unele dintre bisericile noastre. Ca să nu mai vorbesc de altercațiile dintre aderenții diverselor ramuri religioase, inclusiv creștine – ce imagine tristă!

Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. (Mat. 10:18)

În zilele acelea, aceste lucruri s-au întâmplat cu adevărat celor care erau ai Domnului. De asemenea, ele s-au întâmplat ulterior multora din biserică... și se întâmplă și azi! Rugați-vă și pentru frații noștri condamnați pe nedrept! (Mat. 10:19–20)

Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.

Vor fi fiind mereu câte unii surprinși de arestările sau interogatoriile abuzive la care sunt supuși, și care deci n-au avut când să-şi pregătească depoziția... fiin ocupați cu lucrarea pe care îi trimisese Domnul s-o facă. Ucenicii trimişi de Domnul nu erau pregătiți deloc şi, dacă aşezăm aceste versete în contextul respectiv, nu vom avea nicio dificultate cu ele.

Din păcate, însă, există mulţi oameni care-și zic nu creștini, ci învățători! – și care-și aplică lor înşişi aceste versete, în sensul că nu-și pregătesc mesajele pe care le susțin! Am avut în seminar un coleg – povestește John Vernon McGee – cam ciudat în multe privinţe, și care era convins că trebuie să fie gata să predice fără nicio pregătire. Împreună cu un prieten de-al meu ne-am hotărât într-o seară să mergem să-l ascultăm predicând și a fost foarte evident că nu îşi pregătise deloc mesajul. Pe drumul de întoarcere, prietenul meu, care era şi mai direct decât mine, l-a întrebat: „Ţi-ai pregătit mesajul din seara asta?” „Sigur că nu!” „Bine, dar cum l-ai primit?” „Duhul lui Dumnezeu mi l-a dat.” Prietenul meu i-a spus însă: „Nu cred că ar trebui să-L învinovăţeşti pe Duhul Sfânt pentru mesajul acesta!”

Cu mulţi ani în urmă, un alt prieten de-al meu se afla în Temple, Texas, şi a trebuit să schimbe trenurile acolo într-o duminică dimineaţa. Aşteptându-şi legătura, se plimba cu notiţele de la predică în mână, căci în dimineaţa aceea trebuia să predice. Purta o tunică lungă, iar un alt om, care purta și el o tunică lungă, s-a apropiat de el. Omul l-a întrebat: „Sunteţi predicator?” „Da.” „Ce faceţi aici?” „Îmi revizuiesc notiţele pentru predica din această dimineaţă.” „Vreţi să spuneţi că vă pregătiţi predicile?” „Da, dumneavoastră nu?” „Niciodată! Eu mă ridic pur şi simplu şi las Duhul Sfânt să vorbească prin mine.” „Dar dacă vă ridicaţi şi Duhul Sfânt nu vă dă un mesaj imediat? Atunci ce faceţi?” „Oh,” răspunse omul, „improvizez până când o face!”

Din păcate, mai există și-n zilele noastre destui predicatori care doar improvizează, şi folosesc drept scuză această învăţătură pe care Domnul nostru le-a dat-o apostolilor Lui. Aceasta este o gravă greşeală de interpretare a Scripturii! Dacă punem aceste versete înapoi în contextul lor, atunci semnificaţia este cât se poate de limpede.

Domnul Isus continuă să-și avertizeze trimișii: (Mat. 10:21)

Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.

Venirea lui Hristos în lume a divizat oamenii. Când o persoană dintr-o familie Îl primeşte pe Hristos, iar un alt membru al familiei nu o face, acolo apare o divizare. Câte familii atsfel fracturate nu există azi în lume! Câtă durere pentru frații și surorile noastre, ce tragedii în familiile în care parteneri, copii sau părinți nu doar că se împotrivesc Evangheliei, dar chiar recurg la abuzuri și violență împotriva credincioșilor din familie. Pavel a formulat bine acest lucru în 1 Corinteni 1:18: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”  Biserica, credincioșii trebuie să fie atenți cu cei ce suferă în felul acesta!

Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. (Mat. 10:22)

Acest verset se referă la faptul că Domnul va putea să-i păstreze pe cei care sunt ai Lui în timpul celor trei ani ai lucrării Sale pământești. În mod similar, Matei 24:13 înseamnă că Domnul va putea să-i păstreze pe cei ce sunt ai Lui în timpul Necazului celui Mare, aşa cum vom vedea când vom ajunge la capitolul 24.

Există însă o mângâiere generală, pentru cei ce vor răbda până la sfârșit nedreptatea, persecuția, violența din pricina Numelui Domnului! Există mântuirea, și există o generoasă răsplătire finală din pareta Celui ce „va șterge orice lacrimă din ochii lor”! (Mat. 10:23)

Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.

Domnul spune: „Nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel” – nu ale lumii – „până va veni Fiul omului”, ceea ce înseamnă: până când El Se va manifesta înaintea poporului. Pentru noi este greu de conceput că Domnul nostru a acoperit întreg poporul Israel. Şi a existat un dezacord real în popor cu privire la El. Când El i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” (Mat. 16:13), ei i-au dat mai multe răspunsuri. Fiecare avea o altă părere cu privire la El. Până în zilele noastre, El a rămas încă cea mai controversată Persoană care a trăit în lumea aceasta. Ce har să-L cunoaștem! Ce har să fim iubiți de El! Ce har să-L urmăm și să-L slujim! Bucurați-vă! Atât pentru azi, continuăm data viitoare!

Capitolul 10

Tema: Isus îi trimite pe cei 12 apostoli să meargă la poporul Israel şi să le predice Evanghelia Împărăţiei.