Matei 13:24-43 | Itinerar Biblic | Episodul 81

Personal, sunt uimit și încântat de generozitatea și răbdarea cu care Dumnezeu ne însoțește și ne lămurește Cuvântul Său, ca premiză pentru o viață după voia și plăcerea Lui! Pentru că nu citim și comentăm Biblia doar pentru cunoaștere, nu?! Ci în special ăt o trăire altfel! Așa să ne ajute și azi Dumnezeu... pe măsură ce continuăm să deprindem arta de a înțelege cuvintele Mântuitorului, inclusiv pildele Lui – care abundă în Ev. după Matei cap. 13, unde am ajuns... Pe lângă considerațiile generale pe care le-am făcut data trecută, mai permiteți-mi una vă rog: m-am gândit că e mai util să citim textul acestui capitol într-o ordine logică, și nu cronologică – deci nu la rând, de la vers. 1 la 58, ci astfel încât să avem un folos imediat – adică vom citi, odată cu textul fiecăreia din cele două pilde principale ale capitolului, și interpretarea lor, care în structura aleasă de Matei este plasată nu imediat după pilda respectivă. Data trecută am citit deci pilda semănătorului din primele 8 versete și-apoi interpretarea ei, de la versetul 18... la fel vom face astăzi și cu pilda neghinei, redată în versetele 24-30 și tălmăcită ucenicilor în pasajul corespunzător versetelor 36-43. Nu înainte însă de a survola și versetele încă necitite din prima parte a capitolului. După ce Domnul nostru a spus pilda semănătorului (vers. 3-8), El adaugă ceva foarte interesant:

Cine are urechi de auzit să audă. (Mat. 13:9)

O atenționare care mai fusese făcută de Domnul Isus și-n cap. 11, după ce-și spusese părerea despre persoana și semnificația lucrării lui Ioan Botezătorul. Și observăm că expresia aceasta (Cine are urechi de auzit să audă) conchide fiecare din cele două pilde majore din acest capitol – apare în vers. 9 după pilda semănătorului, și-n vers. 43 după pilda neghinei – și cred că nu întâmplător! Domnul parcă vrea să ne spună că, dacă tot avem pe lateralele capului ceea ce numim urechi, să le folosim și pentru a auzi ce și cum trebuie. Pentru că în cazul multora dintre noi, Dumnezeu ne tot vorbește – când într-un fel, când în altul – iar noi, deși credem că avem urechi, nu (vrem să) auzim. Interesantă este și urmarea acestei aserțiuni hristice; ușor nedumeriți, (Mat. 13:10)

Ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?”

Cu alte cuvinte: „Tu vrei ca ei să audă și să-nțeleagă, dar le vorbești în parabole!” Cineva spunea că pilda este o poveste pământească cu o semnificaţie cerească. Aceasta este o definiţie bună. Dar cuvântul parabolă vine din grecescul parabole = a așeza ceva lângă un obiect pentru a-l măsura, prin comparație. De exemplu, pui o riglă alături de o foaie pentru a o măsura. Acea riglă este parabola; are scopul de a măsura. Domnul nostru a dat pildele pentru a măsura adevărul ceresc pe care ni L-a putut pune înainte. Pildele folosite erau inspirate din viața și lucrurile obişnuite ale oamenilor din zilele acelea. El i-a învățat adevăruri spirituale măreţe, ilustrate prin lucruri pe care ei le cunoşteau şi le putea vedea.

De ce a făcut-o?

Isus le-a răspuns: „Pentru că vouăv-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.” (Mat. 13:11)

Precum mântuirea, darul înțelegerii este universal, doar că are valoare pentru cel care-l acceptă! Dacă un om vrea să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu, îl poate cunoaşte. Cine vrea să cunoască adevărul îl poate cunoaşte. Dar te poţi și închide faţă de el. Există mulţimi de oameni aşa-numiţi „cu mintea deschisă” care îşi astupă urechile faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu vrei să îl auzi, nu-l vei auzi, prietene! Nu numai că nu-l vei auzi, dar nici nu-l vei înţelege. Trebuie să ai o ureche care să vrea să audă Cuvântul lui Dumnezeu!

Căcicelui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. (Mat. 13:12)

Dacă tu cunoşti un adevăr mic şi vrei să ştii mai mult, Domnul va adăuga la ceea ce ştii. Dacă nu vrei să cunoşti adevărul, Domnul nu te va asista în ignoranța ta asumată! El nu va închide niciodată uşa unui om care vrea să audă, dar nici nu-l va forța să înțeleagă pe cel ce nu vrea asta! Domnul Isus afirmă foarte clar că acesta este motivul pentru care vorbeşte în pilde. Cei care nu vor să audă, nu vor înţelege nici măcar ce trebuie să cunoască!

De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: ‘Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea.’ Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec. Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit. (Matei 13:13-17)

Într-un fel, aceste versete sunt cruciale pentru înțelegerea întregului capitol, pentru că scot în relief contrastul, demarcația dintre ucenicii luminați și mulțimea insensibilă dpdv spiritual. Adevărul despre Împărăția cerurilor se pare că implică înțelegerea unor „taine” (vers. 11), care sunt accesibile celor ce se deschid duhovnicește, celor ce vor cunoașterea din dragoste pt Învățătorul, și pentru a trăi după voia lui Dumnezeu, nu pt a se mândri cu înțelegerea/cunoașterea. Domnul Isus afirmă clar aici că în lucrarea Lui venise vremea împlinirii speranțelor lui Israel – dorită de mulți sfinți din vechime, dar concretizată abia acum, în Isus Hristos. Împietrirea și închiderea oamenilor pentru adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu revelate în Domnul Isus se manifestă intens și astăzi; pe de o parte, să nu obosim să mijlocim pt împotrivitori și indiferenți, pe de altă parte să nu încetăm să proclamăm vestea bună a mântuirii prin credință. Ca să aibă o opinie și poziție față de adevăr, oamenii trebuie să audă și să vadă adevărul. Să nu li-l ascundem/oprim tocmai noi!

Au fost acestea câteva cuvinte despre motivarea Domnului Isus în ce privește folosirea pildelor în învățătura adresată norodului; de altfel, din acest moment încolo, Matei ne evidențiază că – deși mulțimile vor mai interfera cu Mântuitorul – El nu le va mai da învățături decât în pilde, iar învățăturile lămurite vor fi adresate doar ucenicilor! Iar vorbirea în pilde, fiind una enigmatică suscită înțelegere corectă și interpretare atentă!

În prima pildă din acest capitol, a semănătorului, ne-au fost așadar prezentate condițiile specifice ale Împărăţiei cerurilor; adică, Dumnezeu Îşi manifestă domnia prezentă asupra întregului pământ, chemând un popor în Numele Lui. Să nu uităm nicio lcipă că Dumnezeu Îşi îndeplineşte programul şi astăzi prin biserică, trupul chemat, alcătuit din toţi credincioşii adevăraţi. Prin urmare, trăim în condițiile specifice Împărăţiei cerurilor astăzi, pe măsură Dumnezeu îşi îndeplineşte programul de a aduce oameni la o cunoaştere mântuitoare a lui Hristos.

Continuăm să ne uităm în Matei 13, și ne îndreptăm către următoarea parabolă hristică: cea a neghinei - (Mat. 13:24)

Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.”

În această pildă (în care accentul cade pe separare și răbdare), Domnul nostru continuă de unde a rămas cu pilda semănătorului. El ne-a spus că doar un sfert din sămânţa semănată a ajuns în pământ bun. Celelalte trei sferturi nu au produs niciodată nimic, pentru că oamenii care au auzit Cuvântul fie nu au răspuns, fie nu au fost consecvenți, fie au avut alte priorități... Cu alte cuvinte, ei nu au fost mântuiţi. Deci, conform acestei ilustrații, dintre oamenii care au auzit Cuvântul, doar un sfert au fost cu adevărat mântuiţi, ajungând să și aducă rod (nu discutăm aici diferențele în materie de eficiență). Sincer, în viața și lucrarea mea, am descoperit că adesea procentul este chiar mai mic decât atât. Dacă unul din zece dintre cei care au răspuns invitaţiei de a-L primi pe Hristos este autentic și rămâne, și crește, și rodește – consider că este un procentaj bun... și-am constatat că și alţi lucrători creştini împărtășesc această încredințare. Cineva care făcea parte din echipa unui evanghelist foarte cunoscut și prolific mi-a spus că doar trei la sută din cei care doreau să afle mai multe despre Hristos erau cu adevărat convertiţi. Așadar, în practică, procentajul nostru de reuşită nu este prea bun, și nu se compară deloc cu 25% din pilda semănătorului! – dar Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare persoană care vine la Hristos. Ne aflăm într-o situaţie specifică Împărăţiei cerurilor, răspândind Cuvântul lui Dumnezeu – şi asta este ceea ce se întâmplă cu el.

Dar acum vedem o altă faţetă a situaţiei Împărăţiei cerurilor în lume astăzi. Este o imagine a unui om care a semănat o sămânţă bună în câmpul lui:

Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. (Mat. 13:25)

Observaţi, vă rog, cine a adormit? Pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui și a semănat neghină. Amintiţi-vă că semănătorul este Domnul, iar El nici nu doarme, nici nu dormitează. Satan este duşmanul, iar el seamănă neghină în grâu. Neghina este o buruiană, o plantă otrăvitoare oarecum asemănătoare cu grâul, diferențele devenind vizibile abia când apar spicele. (Spic înseamnă rod – or, amintiți-vă că deja Domnul Isus atenționase – 7:20: „după roadele lor îi veți cunoaște”, adică veți deosebi grâul de neghină. Neghina este deci o doctrină falsă, și se face multă astfel de semănătură astăzi.

Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. (Mat. 13:26)

Atunci când grâul şi neghina încep să crească este dificil să le deosebeşti. Tot așa, foarte multe secte şi religii par bune la început și nu poţi să le deosebeşti de ceea ce este autentic decât mai târziu, când ajungi la lecţiile în care ei îşi introduc doctrina falsă. Cineva mi-a spus odată: „Știi, nu ar trebui să critici pe cutare şi cutare! L-am ascultat şi predică Evanghelia.” Da, predică ocazional Evanghelia, dar celelalte lucruri pe care le spune sunt greşite. Prin urmare, el seamănă neghină în mijlocul grâului.

Vom vedea acum că semănătorul ştia cine este vinovat de neghina semănată:

Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghină?” El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, dar, să mergem s-o smulgem?” „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâulîmpreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: «Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu»”. (Mat. 13:27–30)

Este foarte important să vedem şi să interpretăm această imagine. Domnul nostru spune: „Nu încercaţi să smulgeţi neghina. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună, iar când vor ajunge în cele din urmă la maturitate, veţi putea să deosebiţi care este neghina şi care este grâul.”

Cineva vine la mine şi mă întreabă: „Credeţi că lumea devine mai bună?” Îi răspund că nu cred că devine mai bună. Altcineva mă întreabă: „Credeţi că lumea devine mai rea?” Îi spun că nu cred că lumea devine mai rea. O a treia persoană care m-a auzit dând ambele răspunsuri, îmi spune: „Ce încerci să faci – să stai în zona gri? Doar nu încerci să faci pe plac tuturor.” Aşa este! Dar de fapt, ambele sunt adevărate. Grâul creşte, şi neghina creşte. Lumea devine mai bună, adică grâul crește. Biblia nu a fost niciodată predicată atât de mult ca în zilele noastre și Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Există foarte mulţi sfinţi minunaţi ai lui Dumnezeu care iubesc Cuvântul Lui şi care sunt gata să moară în apărarea lui. Grâul creşte, dragul meu!

Cu toate acestea, lumea devine mai rea, pentru că foarte multă neghină creşte în lume. Am fost pastor foarte multă vreme (ne spune dr. John Vernon McGee). Când am început lucrarea, am intrat într-o comunitate cu gândul de a o curăţa, însă eu am fost cel care aproape că a fost curăţat. Am descoperit că nu pot să realizez îndreptarea aceea. A fost minunat să descopăr din acest pasaj şi din alte pasaje înrudite, că treaba mea este să predic Cuvântul. Nu mai merg de colo colo, smulgând neghina, pentru că am descoperit că atunci când smulgi neghina, smulgi şi grâu împreună cu ea. Dar acum ştiu că treaba mea nu este să smulg neghină, ci să semăn grâu. Responsabilitatea mea este să semăn Cuvântul lui Dumnezeu.

Atât neghina, cât şi grâul cresc în lumea aceasta. Aceasta este situaţia Împărăţiei cerurilor în creştinătate în acest interval dintre respingerea lui Hristos şi revenirea Lui pentru a-Şi instaura Împărăţia pe pământ. Nu este o imagine a bisericii lui Hristos. „Atunci,” vei spune, „cu siguranţă este o imagine a bisericii organizate.” Este adevărat, dar biserica organizată nu este biserica Lui. Biserica Lui este formată din acel număr necunoscut de sfinţi, trupul invizibil... Când spun invizibil, vreau să spun că ei nu sunt limitaţi la o organizaţie. (De fapt, nu îmi place termenul de invizibil, pentru că văd că mulţi dintre sfinţi cred că asta înseamnă că ei trebuie să fie invizibili duminica seara şi la serviciul de peste săptămână. De fapt, ei chiar sunt invizibili de multe ori!) Adevărata biserică este formată din credincioşii adevăraţi, indiferent de denominaţiune. Adevăraţii credincioşi sunt cei care şi-au pus încrederea în Hristos ca Mântuitor, care se odihnesc în El şi care iubesc Cuvântul Lui – acesta este adevăratul test. Nu fiţi tulburaţi de faptul că grâul şi neghina cresc împreună. Într-o zi, Domnul îşi va scoate secera şi va despărţi grâul de neghină. Mă bucur că aceasta nu va fi treaba mea, pentru că mă tem că eu aş smulge şi grâu.

Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.” (Mat. 13:36)

După ce a mai spus două pilde – la care ne vom întoarce și noi, la una imediat, la cealaltă: data viitoare – Domnul Isus a lăsat mulţimile să plece şi S- retras probabil să Se odihnească. Dar nu era chip! Până acum, Se ocupase de învățătura mulțimii, or obligația lui didactică explicită era față de ucenici! Aceștia s-au adunat imediat în jurul Lui și I-au cerut să le deslușească pilda neghinei. Noi am explicat-o deja aici, dar haideţi să citim explicaţia oferită de Scriptură.

El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului.
Ţarinaeste lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiiicelui rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişuleste sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.” (Mat. 13:37–40)

Ce simplă și clară, această explicitare – fără accente, fără supoziții, fără speculații” Aceasta este o imagine exactă a creştinătăţii din zilele noastre. Domnul meu nu şi-a greşit niciodată prezicerile. Aceste cuvinte s-au împlinit cât se poate de exact. Iar restul versetelor dezvoltă scena finală cu relatarea judecății de la sfârșitul veacului – când perioada creșterii tainice a Împărăției va fi încetat iar activității celui rău i se va pune capăt!

Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şiei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea. (Mat. 13:41)

Vedeţi voi, în Împărăţie, în timpul mileniului, răul va exista, ivindu-şi capul hidos, însă el va fi stârpit.

Şi-ivor arunca în cuptorul aprins; acolova fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atuncicei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cineare urechi de auzit să audă. (Mat. 13:42–43)

Aceste cuvinte dure ale Scripturii au venit de pe buzele blânde ale Domnului nostru. Imaginea cuptorului aprins provine chiar din pildă (vers. 30), iar gloria finală a fiilor Împărăției va fi puternică și evidentă, în contrast cu discreția și umilința precedente!  

          Și pentru că mai avem câteva clipe, îngăduiți-mi să mai citim două versete, 31 și 32, care ne redau încă o pildă, care prezintă un alt soi de sămânţă; de fapt, termenul de comparație nu este sămânța ca atare, ci ce se întâmplă atunci când aceasta este semănată. De fapt aspectul esențial al pildei rezidă în contrastul izbitor dintre începutul neînsemnat și rezultatul copleșitor, cu referire desigur la Împărăția cerurilor și la lucrarea Evangheliei.

Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţiacerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.” (Mat. 13:31–32)

Sămânţa de muştar nu creşte într-un stejar falnic, asemenea ghindei, ci este un arbust căruia îi merge bine în locuri pustii. Sămânţa de muştar „este cea mai mică dintre toate seminţele”. Cu câţiva ani în urmă, un predicator liberal din zona noastră a descoperit că sămânţa de muştar nu este cea mai mică dintre seminţe și a crezut că a găsit o greşeală în Biblie. Ce voia să spună Domnul nostru prin „cea mai mică dintre toate seminţele”? Era cea mai mică sămânţă pe care o cunoşteau oamenii care-L ascultau pe El atunci. Din câte înţeleg eu, ea este cea mai mică dintre seminţele plantelor din categoria din care face parte şi muştarul. Este în orice caz o sămânţă foarte mică.

„Dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi-şi fac cuiburi în ramurile lui.” Această sămânţă mică, care ar fi trebuit să devină un zarzavat, a primit îngrăşământ şi a devenit un copac suficient de mare încât păsările să îşi poată face cuib în el. Arborele de muştar reprezintă un simbol neobişnuit al bisericii sau al creştinului individual. În mod obişnuit, pomii roditori sunt folosiți pentru a descrie credincioşii.

Această pildă dezvăluie creşterea exterioară a creştinătăţii, tot aşa cum pilda aluatului vorbeşte despre starea interioară a creştinătăţii. Biserica nu a convertit încă lumea, dar a avut o influenţă extraordinară asupra lumii. Orice loc în care a ajuns creştinismul poate fi numit creştinătate. Dar putem spune că Biserica şi lumea s-au amestecat îngrozitor. Omul din biserică şi omul din lume au ajuns să trăiască şi să se comporte foarte asemănător în zilele noastre. Muştarul este un condiment, care nu are valoare nutritivă. Nu este grâu încolţit, plin de vitamine; muştarul este bun doar ca adaus, nu este o hrană pe care s-o consumi ca atare și cu care să te poți hrăni ca să trăiești. Creştinul ar trebui să fie sare în lume şi nu muştar!

Și apropo de „păsările cerului... şi... cuiburile din ramurile lui”... Cu mulţi ani în urmă am auzit un alt predicator liberal interpretând păsările ca fiind diferitele denominaţiuni. El vorbea despre păsări baptiste, păsări penticostale, păsări metodiste... toate celelalte grupuri bisericeşti erau pentru el păsări! Desigur, aceasta este o contrazicere a interpretării pe care Domnul nostru o dă păsărilor în prima pildă. Putem fi siguri că păsările care apar în pildele din acest discurs nu vorbesc despre ceva bun, ci mai degrabă reprezintă răul. Păsările sunt cele care iau sămânţa care cade lângă drum. Domnul nostru a spus că ele îl reprezintă pe duşmanul, care este Satan. Mă rog ca nu cumva creştinătatea de azi să fie un pom de muştar plin cu stoluri de păsări murdare! Doamne, ai milă de noi!

Cu ajutorul Domnului vom relua și sper încheia cap. 13 din ev. după Matei – data viitoare! Să ne reîntâlnim cu bine!