Matei 13:33-58 | Itinerar Biblic | Episodul 82

Suntem gata ca să trecem și peste ultima parte a unui capitol fundamental al ev. lui Matei. V-am mai spus, consider că Evanghelia după Matei este cartea-cheie a NT; capitolul 13 îl consider capitolul-cheie din Matei. Cred că pilda aluatului este pilda-cheie a acestui capitol, iar versetul 33 este versetul cheie al capitolului 13. Astfel că ne stă înainte unul dintre versetele-cheie ale Bibliei, și vreau să-i înţelegem importanţa!

Este genul de înțelepciune condensată, cu o învăţătură foarte importantă într-un singur verset, o altă pildă – a patra din Matei 13 – de-o concizie impresionantă:

Le-a spuso altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” (Mat. 13:33)

Ce reprezintă aluatul, aici? Unii zic că aluatul ar fi Evanghelia. Dar nicăieri în Scriptură aluatul nu este folosit cu sens pozitiv; întotdeauna el indică un principiu al răului. Cuvântul aluat apare de 98 de ori în Biblie – de 75 de ori în Vechiul Testament şi de 23 de ori în Noul Testament – şi întotdeauna este folosit cu conotaţii negative. Dr. Lightfoot, marele teolog, confirmă că de obicei scriitorii rabinici foloseau aluatul ca un simbol al răului. În Vechiul Testament era interzis ca acesta să fie folosit în jertfele aduse lui Dumnezeu. În Noul Testament, Domnul nostru i-a avertizat pe ucenici să se ferească de aluatul fariseilor şi al saducheilor (vezi Matei 16:6), iar apostolul Pavel a vorbit despre aluatul de răutate şi viclenie (vezi 1 Corinteni 5:8). Simbolismul Scripturii nu se contrazice şi putem fi siguri că aluatul nu este folosit cu o conotaţie pozitivă nici aici în Matei 13. Aluatul nu este Evanghelia!

Evanghelia este reprezentată de cele trei măsuri de făină de grâu. De unde ştim asta? Pentru că făina este făcută din grâne sau seminţe, iar Domnul nostru ne-a spus deja în pilda semănătorului că sămânţa reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.

Amintiţi-vă că această pildă reprezintă o imagine a ceea ce se întâmplă cu Cuvântul lui Dumnezeu pe acest pământ, în intervalul dintre respingerea lui Hristos şi revenirea Lui pentru a-Şi instaura Împărăţia. Observaţi ce se întâmplă cu Cuvântul lui Dumnezeu reprezentat aici de cele trei măsuri de făină. Această femeie vine (sper că doamnele mă vor ierta pentru că accentuez lucrul acesta, însă atunci când o femeie este folosită în sens doctrinal în Scriptură, ea este întotdeauna folosită ca principiu al răului), ia aluatul şi îl ascunde în făină. Dacă aluatul reprezintă Evanghelia, de ce oare l-ar fi ascuns ea? Evanghelia trebuie proclamată de pe acoperişurile caselor şi propovăduită până la marginile pământului. În mod evident, aluatul este un principiu al răului, iar femeia îl pune în făină, care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu siguranţă vedem această realitate în zilele noastre. Nu există nicio sectă sau religie care să ignore Biblia. Am înţeles că până şi cei care se închină diavolului, închinătorii la demoni, folosesc Biblia. Învăţătorii mincinoşi de orice fel pun aluatul în făină, Cuvântul lui Dumnezeu.

În gastronomie, aluatul este un amestec de făină frământată cu lichide, din care se fac diverse produse de brutărie; în amestec cu drojdia, care produce fermentaţie, se obține plămădeala, care face coca să crească. Pâinea nedospită reprezintă nu are un gust prea bun, și nu e prea aspectuoasă, însă puţin aluat o ajută foarte mult. Eu am crescut în sud, iar mama făcea nişte biscuiţi delicioşi. Punea plămădeală în aluat şi apoi îl punea înapoi pe sobă ca să dospească. Dacă veneam fuga în bucătărie, ea mă potolea, ca să nu-i scadă aluatul. Când acesta ajungea la o anumită înălţime, ea oprea fermentarea punându-i în cuptor la copt. Aţi văzut vreodată ce se întâmplă dacă laşi aluatul să dospească? Vă spun – dă naştere la o covată de stricăciune – ceva ce nu ţi-ai dori să mănânci! Aluatul este un principiu al răului.

Această pildă ne învaţă că amestecul unei doctrine greşite în biserică va duce în cele din urmă la apostazie totală: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” Domnul Isus Hristos însuşi a spus: „când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Felul în care este formulată întrebarea în limba greacă necesită un răspuns negativ. Cu alte cuvinte, Hristos afirmă că atunci când se va întoarce, lumea va fi în apostazie totală. Tot așa, apostolul Pavel, scriind unui tânăr care studia pentru lucrare, îl avertizează cu privire la faptul că va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere doctrina sănătoasă (vezi 2 Tim. 4:3). Finalul, apostazia totală a bisericii, este revelată în biserica din Laodicea (vezi Apoc. 3:14-19). (Mat. 13:34–35)

Isus a spus noroadelor toate acestelucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Voivorbi în pilde, voispune lucruri ascunse de la facerea lumii.”

Observați, vă rog, această afirmaţie: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.” Domnul nostru ne prezintă aici un adevăr nou-nouţ. Lucrurile pe care El le revelează acum în pilde nu au fost revelate niciodată în felul acesta în Vechiul Testament.

Ultimele trei pilde sunt neobişnuite, prin aceea că se ocupă de diferite aspecte ale Împărăţiei cerurilor, aşa cum este ea astăzi.

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vindetot ce are şi cumpărăţarina aceea. (Mat. 13:44)

„Comoara” este Israel. „Ţarina” este lumea. „Omul” este Fiul omului care S-a dat pe Sine însuşi pentru a răscumpăra poporul Israel. Nu este vorba despre un păcătos care cumpără Evanghelia, căci Evanghelia nu este ascunsă într-un câmp. Israel, însă, este îngropat în lume astăzi. Poate că cineva spune: „Evreii sunt acum sunt o naţiune.” Sunt, dar cu siguranţă au parte de o luptă și nu vor putea să se bucure în ţara lor, până când nu Îl vor primi pe Domnul Isus Hristos.

Am citit cu foarte mult interes o lucrare care a venit din Israel, referitoare la o întâlnire a unor oameni de ştiinţă. Într-o poză, am observat deasupra podiumului vorbitorilor ceva scris în engleză şi în ebraică, care spunea ceva de genul: ŞTIINŢA VA ADUCE PACEA ÎN ŢARA ACEASTA. Vreau să-ţi spun, dragul meu, că ştiinţa nu va aduce pacea în Israel şi în nicio altă ţară. Doar Prinţul Păcii poate face lucrul acesta.

De fapt, Israel este dispersat în lumea întreagă. Cea mai mare populaţie de evrei nu este în Israel, ci în New York, iar evreii sunt împrăştiaţi peste tot în lume. Dar Dumnezeu nu Și-a terminat lucrarea cu Israel ca popor. Apostolul Pavel a scris: „Întreb, dar: «A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?» Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte” (Rom. 11:1-2).

Pavel a crezut că Domnul nu Și-a încheiat lucrarea cu Israel. Zaharia, unul dintre ultimii scriitori din Vechiul Testament, a scris că va veni o nouă zi pentru Israel: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cumplânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut” (Zah. 12:10). Profetul Ieremia vorbeşte în multe pasaje despre adunarea poporului Israel şi despre faptul că Dumnezeu îi va aduce în ţara lor. Acel moment este încă în viitor. Când Dumnezeu îi va aduna din nou, acest lucru se va face prin minuni atât de mari, încât ei vor uita chiar şi eliberarea miraculoasă din Egipt, care a fost celebrată mai mult timp decât orice altă sărbătoare religioasă. Dumnezeu nu şi-a încheiat lucrarea cu poporul Israel, iar această pildă afirmă foarte limpede acest lucru. Israel este comoara ascunsă în câmp, iar Hristos este Cel care „de bucuria ei se duce de vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.” De fapt, El S-a dat pe Sine Însuşi pentru a răscumpăra poporul. Domnul nostru i-a cumpărat cu sângele Lui, tot aşa cum a dobândit mântuirea ta şi a mea. Zaharia scrie despre curăţarea care va avea loc în momentul întoarcerii lui Hristos pe acest pământ: „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie” (Zah. 13:1)

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte unmărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără. (Mat. 13:45–46)

Interpretarea populară a acestei pilde spune că păcătosul este negustorul, iar perla de mare preţ este Hristos. Păcătosul vinde tot ce are pentru a-L putea cumpăra pe Hristos. O cântare spune: Am găsit cel mai de preţ mărgăritar / De bucurie inima mea cântă / Şi trebuie să cânt, căci Hristos e al meu / Lui Îi închin cântul meu.

Nu pot accepta această interpretare şi am respins-o ca nefiind vrednică de luat în considerare. De fapt, cine caută mărgăritare de preţ? Oare caută păcătoşii mântuirea? În Biblia mea nu scrie aşa ceva şi nici nu prea am avut astfel de experienţe ca pastor. Păcătoşii nu caută mântuirea. Negustorul nu poate fi păcătosul, pentru că el nu are nimic cu ce să plătească. În primul rând, el nu Îl caută pe Hristos... şi chiar dacă ar face-o, cum ar putea să-L cumpere? Negustorul vinde tot ce are – cum poate un păcătos să vândă tot ce are, dacă el este mort în păcatele şi în fărădelegile lui (vezi Efeseni 2:1)? Mai mult, Scriptura afirmă cu claritate că Hristos şi mântuirea nu sunt de vânzare. Mântuirea este un dar: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Dumnezeu a iubit atât de mult încât a dat. Iar în Romani 6:23 ni se spune că „darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

Interpretarea corectă a acestei pilde Îl dezvăluie pe Hristos în persoana negustorului. El Și-a părăsit casa cerească şi a venit pe acest pământ pentru a găsi o perlă de mare preţ. El a găsit păcătoşi pierduţi şi a murit pentru ei, vărsându-Și sângele preţios. El a vândut tot ce avea pentru a ne cumpăra şi răscumpăra pentru Dumnezeu. Pavel le-a spus asta corintenilor: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Cor. 8:9). El ne răscumpără pentru Dumnezeu – El ne-a cumpărat.

Haideţi să ne uităm și la mărgăritar pentru o clipă... Perla reprezintă biserica. O perlă nu este o piatră, ca un diamant, ci este produsă de un organism viu. Un fir de nisip sau un alt corp străin pătrunde în cochilia unei scoici, o răneşte şi îi face rău. Reacţia organismului este să producă o secreţie care acoperă corpul străin. Acel lichid se adună până când formează o perlă, nu un rubin sau un diamant, ci o frumoasă perlă albă. O perlă nu este ca alte pietre preţioase. Nu poate fi tăiată pentru a i se accentua frumuseţea. Ea este frumoasă intactă. În momentul în care o tai, ai distrus-o.

Perla nu a fost niciodată considerată valoroasă de către evrei. Câteva versete ale Scripturii ne dau această impresie. De exemplu, în Iov 28:18, perlele sunt puse în aceeaşi categorie cu coralii. Dar deşi ne-apreciată de evrei, perla era foarte valoroasă pentru neamuri. Când Hristos a folosit expresia „mărgăritare frumoase” (v. 45), îmi închipui că ucenicii Lui s-au întrebat din ce motiv. Oamenii din Orient acordau perlei o semnificaţie simbolică de inocenţă şi puritate, ea fiind potrivită doar pentru regi şi monarhi.

Având în minte această informaţie, haideţi să ne uităm din nou la pilda noastră.

Hristos a venit pe acest pământ ca negustor. A văzut omul în păcat şi a luat asupra Lui păcatul omului şi l-a purtat în trupul Lui. Păcatul nostru a fost o imixtiune în corpul Lui – era corpul străin. El a fost făcut păcat pentru noi. După cum a spus cineva: „Eu am intrat în inima lui Hristos printr-o rană de suliţă.” Hristos „a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, rănit pentru păcatele noastre” (Is. 53:5).

Observaţi răspunsul lui Hristos faţă de păcătos. El ne înveleşte cu neprihănirea Lui, ne acoperă cu haina albă a neprihănirii Lui: „noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus...” (Efes. 2:10). Hristos ne vede pe noi nu aşa cum suntem acum, ci aşa cum vom fi într-o zi, când vom fi prezentaţi înaintea lui, ca „Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efes. 5:27). Hristos a vândut tot ce avea pentru a putea să-Şi câştige biserica: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2).

Când vom ajunge la ultima carte a Bibliei, la cartea Apocalipsa, vom găsi o descriere a Noului Ierusalim, viitorul cămin al bisericii. Observaţi, vă rog, emblema de pe exteriorul cetăţii – porţile sunt făcute din perle! Iar asta nu este o întâmplare, dragul meu, ci aşa a fost stabilit în planul lui Hristos. El este negustorul care „când găseşte unmărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără.”

În sfârșit, urmează de majoritatea considerată ultima pildă din Matei 13

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prindetot felul de peşti.După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţipe cei răi din mijlocul celor buni. (Mat. 13:47–49)

„Tot aşa va fi la sfârşitul veacului” – cuvântul veac este cuvântul grecesc aion, care înseamnă „vreme”. Biblia nu susține sfârşitul acestei lumi. Este adevărat că timpul nu va mai exista, dar atunci începe veşnicia şi, în ceea ce mă priveşte pe mine, nu pot să spun care este diferenţa (şi nici nu am întâlnit pe cineva care poate). Sfârşitul unei vremi înseamnă pur şi simplu momentul în care Hristos Se va întoarce pentru a-Şi instaura Împărăţia pe pământ. (Mat. 13:50)

Şi-ivor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Domnul nostru afirmă foarte clar în această secţiune că a fi pierdut este un lucru teribil. Am fost foarte interesat să citesc o lucrare ştiinţifică scrisă de oameni care prezentau anumite dovezi din diferite domenii, iar cea ce voiau să spună este că ştiinţa are multe domenii în care este nesigură. De exemplu, nu erau siguri ce s-ar întâmpla în cazul unei explozii atomice. Nu erau siguri de consecinţele unui război biologic. Nu erau siguri de efectele pilulei contraceptive. Şi au fost menţionate şi multe alte lucruri. Apoi, unul dintre oamenii de ştiinţă a afirmat următorul lucru: „La fel stau lucrurile cu problema aceasta a veşniciei. Poate că nu ştii dacă există rai sau iad, dar ar fi bine să te asiguri că vei merge în rai, căci chiar dacă te înșeli și cele două locuri nu ar exista, totul va fi bine. Dar dacă greşeşti, cu siguranţă va fi rău.” De fapt, Domnul nostru a afirmat clar că va fi foarte rău!

În zilele noastre nu vei fi considerat obtuz dacă negi existenţa iadului. Dar, prietene, în realitate nu ştii nimic despre asta, nu-i aşa? Poate spui: „Ei bine, nici tu nu ştii!” Eu cred ce este scris în această Carte, și – pentru că Biblia s-a dovedit corectă în tot ceea ce a prezis, şi pentru că s-a dovedit adevărată în viaţa mea – iau de bun faptul că este corectă în descrierea pe care o face iadului. Așadar, lucrez cu premisa aceasta, de fapt e mai mult decât o premisă.

Dacă ţi s-ar spune că un uragan va lovi oraşul tău, ce ai face? După ce ţi s-a dat informaţia, cineva vine şi îţi spune: „O, şi cu zece ani în urmă s-a emis o avertizare de uragan şi n-a venit niciun uragan.” Cred că ai spune: „Ei bine, poate că au greşit cu zece ani în urmă, dar s-ar putea să aibă dreptate de data asta; aşa că mă voi duce spre adăpostul de furtună.” Ai fi nebun dacă n-ai face-o. Ce putem spune despre omul care respinge avertismentul lui Hristos cu privire la iad? Acesta spune: „Îmi asum riscul.” Dacă greşeşte va fi foarte rău de el. Domnul Isus însuşi clarifică acest fapt în pildă spunând: „Îngerii vor ieşi, vor despărţipe cei răi din mijlocul celor buni, şi-ivor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Citim imediat și (Mat. 13:52), pe care unii îl consideră tot o pildă, alţii nu... Oricum, am sesizat și vă-mpărtășesc un mesaj foarte important pentru noi, din acest verset:

Şi El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noişi lucruri vechi.”

Acesta este un verset foarte direct și personal, nu numai pentru aceia care învaţă și predică din Scriptură. Trebuie să mențin în echilibru vechiul şi noul. Unii îmi spun: „Oh, am mai auzit toate acestea înainte!” Desigur că le-au auzit. Dar treaba mea este să țin la loc de cinste lucrurile vechi și valoroase, lângă care să aduc şi câteva descoperiri noi. Și asta trebuie să facă oricine nu uită că are datoria să proclame Evanghelia!

După ce a rostit aceste pilde, Domnul Isus S-a îndreptat către Nazaret, oraşul Său de reşedinţă.

Avenit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?” (Mat. 13:54)

Vreau să vă atrag atenţia din nou asupra faptului că, în zilele lui Hristos, oamenii nu au pus niciodată la îndoială capacitatea Lui de a înfăptui minuni. Întrebarea lor era: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?”

De unde are El înţelepciunea şi cum poate El să facă aceste lucrări minunate? Oarenu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţiiLui? (Mat. 13:55)

„Oare nu este El fiul tâmplarului?” Asta a fost ceea ce i-a indus în eroare. Pentru ei, El era doar fiul unui tâmplar. Şi doar atât este El pentru mulți, și în zilele noastre. Ei cred că El a fost un învăţător, o persoană minunată. Tot așa, pentru cei de atunci, El era doar fiul unui tâmplar.

Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea? (Mat. 13:56)

Este evident că Domnul Isus avea fraţi şi surori – adică pe jumătate fraţi şi surori – mai tineri decât El, născuţi din Maria şi Iosif. Ei n-au înţeles decât după învierea Lui că Isus era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nueste preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa lui.” (Mat. 13:57)

Concetățenii lui Isus erau atât de obişnuiţi cu El şi cu familia Lui, încât s-au poticnit în El. Adică, au fost chiar ofensaţi că El Se pretindea divin... Își spuneau probabil: „Noi Îi cunoaştem familia. A crescut printre noi. De unde are El lucrurile acestea pe care le spune?”

Şi n-afăcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor. (Mat. 13:58)

Aceasta este o descoperire extraordinară! Aţi înțeles ce anume a limitat puterea lui Dumnezeu când El era acolo? Necredinţa! „N-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.” Nu că n-ar fi putut să le facă... ci din pricina necredinţei lor, El a făcut foarte puţine minuni acolo. Dragul meu, marea problemă a ta şi a mea este că nu avem credinţă – şi mă refer la credinţa care asigură mântuirea. Avem nevoie de credinţa că Hristos îi poate mântui pe cei pierduţi. Puterea Lui este limitată astăzi în comunitatea ta, în biserica ta, în familia ta, şi în viaţa ta – de necredinţă. Și acest lucru este cu siguranţă adevărat şi cu privire la mine. Domnul nostru enunţă un mare adevăr aici. Haideți să nu-l trecem cu vederea! Doamne, mărește-ne credința! Vorbește-ne și lucrează cu putere și-n noi, și printre noi – pentru ca niciunul să nu se pomenească venit prea târziu, și pentru ca Regele să vină mai degrabă și să-Și instaureze Împărăția despre care vorbește atât de clar în ev. lui Matei!

Episodul 0082 – Matei 13:33-35;44-58 (celelalte pilde; respingerea lui Isus)

Suntem gata ca să trecem și peste ultima parte a unui capitol fundamental al ev. lui Matei. V-am mai spus, consider că Evanghelia după Matei este cartea-cheie a NT; capitolul 13 îl consider capitolul-cheie din Matei. Cred că pilda aluatului este pilda-cheie a acestui capitol, iar versetul 33 este versetul cheie al capitolului 13. Astfel că ne stă înainte unul dintre versetele-cheie ale Bibliei, și vreau să-i înţelegem importanţa!

Este genul de înțelepciune condensată, cu o învăţătură foarte importantă într-un singur verset, o altă pildă – a patra din Matei 13 – de-o concizie impresionantă:

Le-a spuso altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” (Mat. 13:33)

Ce reprezintă aluatul, aici? Unii zic că aluatul ar fi Evanghelia. Dar nicăieri în Scriptură aluatul nu este folosit cu sens pozitiv; întotdeauna el indică un principiu al răului. Cuvântul aluat apare de 98 de ori în Biblie – de 75 de ori în Vechiul Testament şi de 23 de ori în Noul Testament – şi întotdeauna este folosit cu conotaţii negative. Dr. Lightfoot, marele teolog, confirmă că de obicei scriitorii rabinici foloseau aluatul ca un simbol al răului. În Vechiul Testament era interzis ca acesta să fie folosit în jertfele aduse lui Dumnezeu. În Noul Testament, Domnul nostru i-a avertizat pe ucenici să se ferească de aluatul fariseilor şi al saducheilor (vezi Matei 16:6), iar apostolul Pavel a vorbit despre aluatul de răutate şi viclenie (vezi 1 Corinteni 5:8). Simbolismul Scripturii nu se contrazice şi putem fi siguri că aluatul nu este folosit cu o conotaţie pozitivă nici aici în Matei 13. Aluatul nu este Evanghelia!

Evanghelia este reprezentată de cele trei măsuri de făină de grâu. De unde ştim asta? Pentru că făina este făcută din grâne sau seminţe, iar Domnul nostru ne-a spus deja în pilda semănătorului că sămânţa reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.

Amintiţi-vă că această pildă reprezintă o imagine a ceea ce se întâmplă cu Cuvântul lui Dumnezeu pe acest pământ, în intervalul dintre respingerea lui Hristos şi revenirea Lui pentru a-Şi instaura Împărăţia. Observaţi ce se întâmplă cu Cuvântul lui Dumnezeu reprezentat aici de cele trei măsuri de făină. Această femeie vine (sper că doamnele mă vor ierta pentru că accentuez lucrul acesta, însă atunci când o femeie este folosită în sens doctrinal în Scriptură, ea este întotdeauna folosită ca principiu al răului), ia aluatul şi îl ascunde în făină. Dacă aluatul reprezintă Evanghelia, de ce oare l-ar fi ascuns ea? Evanghelia trebuie proclamată de pe acoperişurile caselor şi propovăduită până la marginile pământului. În mod evident, aluatul este un principiu al răului, iar femeia îl pune în făină, care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu siguranţă vedem această realitate în zilele noastre. Nu există nicio sectă sau religie care să ignore Biblia. Am înţeles că până şi cei care se închină diavolului, închinătorii la demoni, folosesc Biblia. Învăţătorii mincinoşi de orice fel pun aluatul în făină, Cuvântul lui Dumnezeu.

În gastronomie, aluatul este un amestec de făină frământată cu lichide, din care se fac diverse produse de brutărie; în amestec cu drojdia, care produce fermentaţie, se obține plămădeala, care face coca să crească. Pâinea nedospită reprezintă nu are un gust prea bun, și nu e prea aspectuoasă, însă puţin aluat o ajută foarte mult. Eu am crescut în sud, iar mama făcea nişte biscuiţi delicioşi. Punea plămădeală în aluat şi apoi îl punea înapoi pe sobă ca să dospească. Dacă veneam fuga în bucătărie, ea mă potolea, ca să nu-i scadă aluatul. Când acesta ajungea la o anumită înălţime, ea oprea fermentarea punându-i în cuptor la copt. Aţi văzut vreodată ce se întâmplă dacă laşi aluatul să dospească? Vă spun – dă naştere la o covată de stricăciune – ceva ce nu ţi-ai dori să mănânci! Aluatul este un principiu al răului.

Această pildă ne învaţă că amestecul unei doctrine greşite în biserică va duce în cele din urmă la apostazie totală: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” Domnul Isus Hristos însuşi a spus: „când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Felul în care este formulată întrebarea în limba greacă necesită un răspuns negativ. Cu alte cuvinte, Hristos afirmă că atunci când se va întoarce, lumea va fi în apostazie totală. Tot așa, apostolul Pavel, scriind unui tânăr care studia pentru lucrare, îl avertizează cu privire la faptul că va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere doctrina sănătoasă (vezi 2 Tim. 4:3). Finalul, apostazia totală a bisericii, este revelată în biserica din Laodicea (vezi Apoc. 3:14-19). (Mat. 13:34–35)

Isus a spus noroadelor toate acestelucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Voivorbi în pilde, voispune lucruri ascunse de la facerea lumii.”

Observați, vă rog, această afirmaţie: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.” Domnul nostru ne prezintă aici un adevăr nou-nouţ. Lucrurile pe care El le revelează acum în pilde nu au fost revelate niciodată în felul acesta în Vechiul Testament.

Ultimele trei pilde sunt neobişnuite, prin aceea că se ocupă de diferite aspecte ale Împărăţiei cerurilor, aşa cum este ea astăzi.

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vindetot ce are şi cumpărăţarina aceea. (Mat. 13:44)

„Comoara” este Israel. „Ţarina” este lumea. „Omul” este Fiul omului care S-a dat pe Sine însuşi pentru a răscumpăra poporul Israel. Nu este vorba despre un păcătos care cumpără Evanghelia, căci Evanghelia nu este ascunsă într-un câmp. Israel, însă, este îngropat în lume astăzi. Poate că cineva spune: „Evreii sunt acum sunt o naţiune.” Sunt, dar cu siguranţă au parte de o luptă și nu vor putea să se bucure în ţara lor, până când nu Îl vor primi pe Domnul Isus Hristos.

Am citit cu foarte mult interes o lucrare care a venit din Israel, referitoare la o întâlnire a unor oameni de ştiinţă. Într-o poză, am observat deasupra podiumului vorbitorilor ceva scris în engleză şi în ebraică, care spunea ceva de genul: ŞTIINŢA VA ADUCE PACEA ÎN ŢARA ACEASTA. Vreau să-ţi spun, dragul meu, că ştiinţa nu va aduce pacea în Israel şi în nicio altă ţară. Doar Prinţul Păcii poate face lucrul acesta.

De fapt, Israel este dispersat în lumea întreagă. Cea mai mare populaţie de evrei nu este în Israel, ci în New York, iar evreii sunt împrăştiaţi peste tot în lume. Dar Dumnezeu nu Și-a terminat lucrarea cu Israel ca popor. Apostolul Pavel a scris: „Întreb, dar: «A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?» Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte” (Rom. 11:1-2).

Pavel a crezut că Domnul nu Și-a încheiat lucrarea cu Israel. Zaharia, unul dintre ultimii scriitori din Vechiul Testament, a scris că va veni o nouă zi pentru Israel: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cumplânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut” (Zah. 12:10). Profetul Ieremia vorbeşte în multe pasaje despre adunarea poporului Israel şi despre faptul că Dumnezeu îi va aduce în ţara lor. Acel moment este încă în viitor. Când Dumnezeu îi va aduna din nou, acest lucru se va face prin minuni atât de mari, încât ei vor uita chiar şi eliberarea miraculoasă din Egipt, care a fost celebrată mai mult timp decât orice altă sărbătoare religioasă. Dumnezeu nu şi-a încheiat lucrarea cu poporul Israel, iar această pildă afirmă foarte limpede acest lucru. Israel este comoara ascunsă în câmp, iar Hristos este Cel care „de bucuria ei se duce de vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.” De fapt, El S-a dat pe Sine Însuşi pentru a răscumpăra poporul. Domnul nostru i-a cumpărat cu sângele Lui, tot aşa cum a dobândit mântuirea ta şi a mea. Zaharia scrie despre curăţarea care va avea loc în momentul întoarcerii lui Hristos pe acest pământ: „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie” (Zah. 13:1)

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte unmărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără. (Mat. 13:45–46)

Interpretarea populară a acestei pilde spune că păcătosul este negustorul, iar perla de mare preţ este Hristos. Păcătosul vinde tot ce are pentru a-L putea cumpăra pe Hristos. O cântare spune: Am găsit cel mai de preţ mărgăritar / De bucurie inima mea cântă / Şi trebuie să cânt, căci Hristos e al meu / Lui Îi închin cântul meu.

Nu pot accepta această interpretare şi am respins-o ca nefiind vrednică de luat în considerare. De fapt, cine caută mărgăritare de preţ? Oare caută păcătoşii mântuirea? În Biblia mea nu scrie aşa ceva şi nici nu prea am avut astfel de experienţe ca pastor. Păcătoşii nu caută mântuirea. Negustorul nu poate fi păcătosul, pentru că el nu are nimic cu ce să plătească. În primul rând, el nu Îl caută pe Hristos... şi chiar dacă ar face-o, cum ar putea să-L cumpere? Negustorul vinde tot ce are – cum poate un păcătos să vândă tot ce are, dacă el este mort în păcatele şi în fărădelegile lui (vezi Efeseni 2:1)? Mai mult, Scriptura afirmă cu claritate că Hristos şi mântuirea nu sunt de vânzare. Mântuirea este un dar: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Dumnezeu a iubit atât de mult încât a dat. Iar în Romani 6:23 ni se spune că „darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

Interpretarea corectă a acestei pilde Îl dezvăluie pe Hristos în persoana negustorului. El Și-a părăsit casa cerească şi a venit pe acest pământ pentru a găsi o perlă de mare preţ. El a găsit păcătoşi pierduţi şi a murit pentru ei, vărsându-Și sângele preţios. El a vândut tot ce avea pentru a ne cumpăra şi răscumpăra pentru Dumnezeu. Pavel le-a spus asta corintenilor: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Cor. 8:9). El ne răscumpără pentru Dumnezeu – El ne-a cumpărat.

Haideţi să ne uităm și la mărgăritar pentru o clipă... Perla reprezintă biserica. O perlă nu este o piatră, ca un diamant, ci este produsă de un organism viu. Un fir de nisip sau un alt corp străin pătrunde în cochilia unei scoici, o răneşte şi îi face rău. Reacţia organismului este să producă o secreţie care acoperă corpul străin. Acel lichid se adună până când formează o perlă, nu un rubin sau un diamant, ci o frumoasă perlă albă. O perlă nu este ca alte pietre preţioase. Nu poate fi tăiată pentru a i se accentua frumuseţea. Ea este frumoasă intactă. În momentul în care o tai, ai distrus-o.

Perla nu a fost niciodată considerată valoroasă de către evrei. Câteva versete ale Scripturii ne dau această impresie. De exemplu, în Iov 28:18, perlele sunt puse în aceeaşi categorie cu coralii. Dar deşi ne-apreciată de evrei, perla era foarte valoroasă pentru neamuri. Când Hristos a folosit expresia „mărgăritare frumoase” (v. 45), îmi închipui că ucenicii Lui s-au întrebat din ce motiv. Oamenii din Orient acordau perlei o semnificaţie simbolică de inocenţă şi puritate, ea fiind potrivită doar pentru regi şi monarhi.

Având în minte această informaţie, haideţi să ne uităm din nou la pilda noastră.

Hristos a venit pe acest pământ ca negustor. A văzut omul în păcat şi a luat asupra Lui păcatul omului şi l-a purtat în trupul Lui. Păcatul nostru a fost o imixtiune în corpul Lui – era corpul străin. El a fost făcut păcat pentru noi. După cum a spus cineva: „Eu am intrat în inima lui Hristos printr-o rană de suliţă.” Hristos „a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, rănit pentru păcatele noastre” (Is. 53:5).

Observaţi răspunsul lui Hristos faţă de păcătos. El ne înveleşte cu neprihănirea Lui, ne acoperă cu haina albă a neprihănirii Lui: „noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus...” (Efes. 2:10). Hristos ne vede pe noi nu aşa cum suntem acum, ci aşa cum vom fi într-o zi, când vom fi prezentaţi înaintea lui, ca „Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efes. 5:27). Hristos a vândut tot ce avea pentru a putea să-Şi câştige biserica: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2).

Când vom ajunge la ultima carte a Bibliei, la cartea Apocalipsa, vom găsi o descriere a Noului Ierusalim, viitorul cămin al bisericii. Observaţi, vă rog, emblema de pe exteriorul cetăţii – porţile sunt făcute din perle! Iar asta nu este o întâmplare, dragul meu, ci aşa a fost stabilit în planul lui Hristos. El este negustorul care „când găseşte unmărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără.”

În sfârșit, urmează de majoritatea considerată ultima pildă din Matei 13

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prindetot felul de peşti.După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţipe cei răi din mijlocul celor buni. (Mat. 13:47–49)

„Tot aşa va fi la sfârşitul veacului” – cuvântul veac este cuvântul grecesc aion, care înseamnă „vreme”. Biblia nu susține sfârşitul acestei lumi. Este adevărat că timpul nu va mai exista, dar atunci începe veşnicia şi, în ceea ce mă priveşte pe mine, nu pot să spun care este diferenţa (şi nici nu am întâlnit pe cineva care poate). Sfârşitul unei vremi înseamnă pur şi simplu momentul în care Hristos Se va întoarce pentru a-Şi instaura Împărăţia pe pământ. (Mat. 13:50)

Şi-ivor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Domnul nostru afirmă foarte clar în această secţiune că a fi pierdut este un lucru teribil. Am fost foarte interesat să citesc o lucrare ştiinţifică scrisă de oameni care prezentau anumite dovezi din diferite domenii, iar cea ce voiau să spună este că ştiinţa are multe domenii în care este nesigură. De exemplu, nu erau siguri ce s-ar întâmpla în cazul unei explozii atomice. Nu erau siguri de consecinţele unui război biologic. Nu erau siguri de efectele pilulei contraceptive. Şi au fost menţionate şi multe alte lucruri. Apoi, unul dintre oamenii de ştiinţă a afirmat următorul lucru: „La fel stau lucrurile cu problema aceasta a veşniciei. Poate că nu ştii dacă există rai sau iad, dar ar fi bine să te asiguri că vei merge în rai, căci chiar dacă te înșeli și cele două locuri nu ar exista, totul va fi bine. Dar dacă greşeşti, cu siguranţă va fi rău.” De fapt, Domnul nostru a afirmat clar că va fi foarte rău!

În zilele noastre nu vei fi considerat obtuz dacă negi existenţa iadului. Dar, prietene, în realitate nu ştii nimic despre asta, nu-i aşa? Poate spui: „Ei bine, nici tu nu ştii!” Eu cred ce este scris în această Carte, și – pentru că Biblia s-a dovedit corectă în tot ceea ce a prezis, şi pentru că s-a dovedit adevărată în viaţa mea – iau de bun faptul că este corectă în descrierea pe care o face iadului. Așadar, lucrez cu premisa aceasta, de fapt e mai mult decât o premisă.

Dacă ţi s-ar spune că un uragan va lovi oraşul tău, ce ai face? După ce ţi s-a dat informaţia, cineva vine şi îţi spune: „O, şi cu zece ani în urmă s-a emis o avertizare de uragan şi n-a venit niciun uragan.” Cred că ai spune: „Ei bine, poate că au greşit cu zece ani în urmă, dar s-ar putea să aibă dreptate de data asta; aşa că mă voi duce spre adăpostul de furtună.” Ai fi nebun dacă n-ai face-o. Ce putem spune despre omul care respinge avertismentul lui Hristos cu privire la iad? Acesta spune: „Îmi asum riscul.” Dacă greşeşte va fi foarte rău de el. Domnul Isus însuşi clarifică acest fapt în pildă spunând: „Îngerii vor ieşi, vor despărţipe cei răi din mijlocul celor buni, şi-ivor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Citim imediat și (Mat. 13:52), pe care unii îl consideră tot o pildă, alţii nu... Oricum, am sesizat și vă-mpărtășesc un mesaj foarte important pentru noi, din acest verset:

Şi El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noişi lucruri vechi.”

Acesta este un verset foarte direct și personal, nu numai pentru aceia care învaţă și predică din Scriptură. Trebuie să mențin în echilibru vechiul şi noul. Unii îmi spun: „Oh, am mai auzit toate acestea înainte!” Desigur că le-au auzit. Dar treaba mea este să țin la loc de cinste lucrurile vechi și valoroase, lângă care să aduc şi câteva descoperiri noi. Și asta trebuie să facă oricine nu uită că are datoria să proclame Evanghelia!

După ce a rostit aceste pilde, Domnul Isus S-a îndreptat către Nazaret, oraşul Său de reşedinţă.

Avenit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?” (Mat. 13:54)

Vreau să vă atrag atenţia din nou asupra faptului că, în zilele lui Hristos, oamenii nu au pus niciodată la îndoială capacitatea Lui de a înfăptui minuni. Întrebarea lor era: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?”

De unde are El înţelepciunea şi cum poate El să facă aceste lucrări minunate? Oarenu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţiiLui? (Mat. 13:55)

„Oare nu este El fiul tâmplarului?” Asta a fost ceea ce i-a indus în eroare. Pentru ei, El era doar fiul unui tâmplar. Şi doar atât este El pentru mulți, și în zilele noastre. Ei cred că El a fost un învăţător, o persoană minunată. Tot așa, pentru cei de atunci, El era doar fiul unui tâmplar.

Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea? (Mat. 13:56)

Este evident că Domnul Isus avea fraţi şi surori – adică pe jumătate fraţi şi surori – mai tineri decât El, născuţi din Maria şi Iosif. Ei n-au înţeles decât după învierea Lui că Isus era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nueste preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa lui.” (Mat. 13:57)

Concetățenii lui Isus erau atât de obişnuiţi cu El şi cu familia Lui, încât s-au poticnit în El. Adică, au fost chiar ofensaţi că El Se pretindea divin... Își spuneau probabil: „Noi Îi cunoaştem familia. A crescut printre noi. De unde are El lucrurile acestea pe care le spune?”

Şi n-afăcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor. (Mat. 13:58)

Aceasta este o descoperire extraordinară! Aţi înțeles ce anume a limitat puterea lui Dumnezeu când El era acolo? Necredinţa! „N-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.” Nu că n-ar fi putut să le facă... ci din pricina necredinţei lor, El a făcut foarte puţine minuni acolo. Dragul meu, marea problemă a ta şi a mea este că nu avem credinţă – şi mă refer la credinţa care asigură mântuirea. Avem nevoie de credinţa că Hristos îi poate mântui pe cei pierduţi. Puterea Lui este limitată astăzi în comunitatea ta, în biserica ta, în familia ta, şi în viaţa ta – de necredinţă. Și acest lucru este cu siguranţă adevărat şi cu privire la mine. Domnul nostru enunţă un mare adevăr aici. Haideți să nu-l trecem cu vederea! Doamne, mărește-ne credința! Vorbește-ne și lucrează cu putere și-n noi, și printre noi – pentru ca niciunul să nu se pomenească venit prea târziu, și pentru ca Regele să vină mai degrabă și să-Și instaureze Împărăția despre care vorbește atât de clar în ev. lui Matei!