Matei 15:1-39 | Itinerar Biblic | Episodul 84

Dragi ascultători, suntem din nou împreună, la startul unui nou episod al programului nostru, dar cel mai important (sper!): pe aceeași lungime de undă cu Acela care v-a creat, v-a răscumpărat... și vă vorbește, prin Cuvântul Lui scris... Cuvântul acesta ne învață, dar ne și citește, și știe care sunt cele mai importante lucruri cu privire la viaţa noastră. În mod particular, constituie subiectul atenţiei noastre lucrarea și învățătura Domnului Isus, pentru iertarea păcatelor și mântuirea fiecăruia care crede, din omenirea asta coruptă.

Am văzut până acum felul în care se desfăşurase misiunea Domnului Isus şi care fuseseră principalele etape ale acesteia. Am insistat dățile trecute pe mesajul despre noua Împărăţie pe care Domnul o instituia, transmis mai întâi Israelului. Dar pe măsură ce poporul ales, neamul din care ieșise, a respins mesajul care-L prezenta pe Isus ca Mesia, Izbăvitorul, atenţia Domnului nostru a început să se îndrepte şi către neamuri.

Și astfel, și noi intrăm într-o nouă etapă a misiunii Sale. De acum Isus Hristos Se îndreaptă – încet și sigur, și deliberat – către cruce.

Suntem la capitolul 15 din Evanghelia după Matei şi acţiunile Domnului Isus adâncesc şi mai mult conflictul pe care îl are cu farisei şi cărturarii, oficialităţile religioase ale poporului evreu. Există, de asemenea, și destul de multă acţiune pe parcursul acestui capitol.

Dar să vedem mai bine ce (din comportamentul și activitatea Domnului) îi înverşunează atât de tare pe farisei şi cărturari, încât aceștia ajung să pândească orice moment favorabil ca să-L omoare pe Isus.

Atunci nişte farisei şi nişte cărturari din Ierusalim auvenit la Isus şi I-au zis: „Pentruce calcă ucenicii Tăi datinabătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă” (Mat. 15:1–2)

În capitolul anterior am văzut că Isus şi ucenicii Lui erau departe, într-un loc pustiu, unde oamenii nu aveau acces la nicio sursă de hrană, aşa că El i-a hrănit. Cărturarii şi fariseii veniseră tocmai de la Ierusalim. În aparență, faptul că liderii religioşi străbătuseră toată această distanţă pentru a-L asculta, poate părea un lucru minunat, însă ei nu străbătuseră atât drum pentru a-L aplauda sau pentru a-I accepta învăţătura, ci veniseră pentru a-L spiona și denigra, pentru a strânge dovezi ămpotriva Lui. E clar că nu era o vizită de curtoazie. Fariseii și cărturarii nu L-au acuzat pe Domnul Isus de încălcarea Scripturilor, ci de încălcare tradiţiilor pe care ei le considerau egale cu Scriptura. Astfel, ei voiau să ştie de ce ucenicii Lui nu-şi spălau mâinile înainte să mănânce – și se refereau la o curăţire ceremonială, mai degrabă decât la ceea ce noi am considera o spălare fizică sau o igienizare. O, ce mulți mai sunt încă oamenii care consideră că dacă treci printr-un soi de ceremonial și devii astfel curat în exterior, este suficient.

Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre? (Mat. 15:3)

Isus îi acuză pe cărturari și farisei că încalcă porunca lui Dumnezeu prin tradiţia lor, care, în mod surprinzător și foarte ingenios, îngăduia unui om să nu se supună legii... și Mântuitorul dezvăluie imediat și stratagema rabinică

Căci Dumnezeu a zis: „Cinsteştepe tatăl tău şi pe mama ta” şi: „Cineva grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit negreşit cu moartea.” Darvoi ziceţi: „Cine va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta l-am închinat lui Dumnezeu”, nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa.” Şi aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre. (Mat. 15:4–6)

Domnul nostru spune aici de fapt că a-ți cinsti părinții presupune şi cheltuire pentru întreţinerea lor. Modul în care cărturarii și fariseii ocoleau această responsabilitate era să îşi dedice banii ca dar pentru Dumnezeu, iar asta îi scutea de datoria de a-şi întreţine părinţii. În felul acesta, omului i se oferea o scăpare pioasă de sub Legea lui Moise.       

Eu încă mai cred că cea mai bună metodă de a testa un creştin este metoda portmoneului. Barometrul pentru creştinul de astăzi este modul în care îşi administrează banii – care cred că sunt ai lui, dar de fapt Îi aparțin lui Dumnezeu. Conducătorii religioşi din vremea lui Isus îi ajutau pe oameni să fugă de responsabilitatea lor.

Sunt convins că și azi Dumnezeu vrea ca noi să ne achităm în mod corect de datoriile noastre înainte de a-i dărui Lui. Dumnezeu vrea ca tu să te îngrijeşti de responsabilităţile tale personale și să îţi întreţii familia înainte de a-i dărui Lui. Am cunoscut odată un om cu o idee fantezistă. Omul acesta a venit la mine în ziua de salariu şi dorea să îmi dăruiască jumătate din venitul său, în timp ce familia lui suferea de foame. Când am aflat care era de fapt situația, am purtat o discuţie serioasă cu acest om care, la început s-a simțit jignit, însă în cele din urmă, a înţeles că îşi neglija propria familie, ceea ce este un lucru tragic. Este de necrezut cum încearcă oamenii să scape într-un mod pios de responsabilitățile lor, sau care nu fac din acestea o prioritate a lucrării și mărturiei lor!

Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acestase apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” (Mat. 15:7–9)

Nu era nici prima dată, nu va fi nici ultima oară când Domnul îi numea făţarnici pe cărturari şi pe farisei. Socotesc că acesta este unul dintre cele mai teribile cuvinte din Scriptură. Noi nu avem un corespondent exact al său, dar el nu avea aceeaşi semnificaţie pe care o are astăzi. Pentru noi este un cuvânt batjocoritor, dar în vremea lui Isus însemna pur şi simplu „a răspunde înapoi” şi era folosit pentru a descrie un actor într-o piesă. Însemna că un actor primea o replică, iar apoi răspundea. Prin urmare, Isus i-a acuzat pe cărturari şi farisei că mimau religia. Liderii religioşi considerau că era foarte important ca oamenii să treacă prin ceremonialul spălării mâinilor, dar ignorau starea inimii, care este, de fapt, aspectul important înaintea lui Dumnezeu. Ei încălcau astfel Legea lui Moise într-o manieră care salva aparențele, părând foarte pioasă. Dar dacă pe oameni îi puteau prosti ușor, Dumnezeu le aruncă scârbit adevărul în față: „Degeaba!”

Dragul meu, şi noi suntem destul de buni la raţionamente. Părinţii le spun copiilor: „Spală-te pe mâini înainte de a te aşeza la masă!”, dar nu le pasă la ce se uită copiii lor la televizor, care este, de fapt, lucrul care le strică inima. Desigur, copiii trebuie să se spele pe mâini, dar ceea ce este în interior este și mai important!

 Acum Domnul nostru explică și aplică această afirmaţie: (Mat. 15:10–11)

Isus a chematmulţimea la Sine şi a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi: Nuce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”

Principiul important pe care Isus îl enunță aici este că pervertirea morală este de natură spirituală și nu fizică, și ce se vede și se aude vine din starea și conținutul inimii!

Atunci ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?” (Mat. 15:12)

Ucenicii sunt uimiţi de faptul că Domnul nu se dă în lături să-i ofenseze pe farisei. Până atunci se instalase și se simțea un conflict surd, mocnit între liderii religioşi şi Isus, însă acesta este momentul decisiv. Domnul continuă să-i înveţe pe ucenici:

Drept răspuns, El le-a zis: „Oricerăsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină.” (Mat. 15:13)

Aici cuvântul răsad se referă la „sistem”; așadar, nu este o interpretare prea permisivă să credem că Isus spune de fapt: „Orice sistem religios pe care nu l-a plantat Tatăl meu ceresc, va fi smuls din rădăcină.”

„Lăsaţi-i: suntnişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Mat. 15:14)

Pentru mine, aceasta este o afirmaţie ironică, şi cu siguranţă este și sarcastică. Domnul Se referă tot la Farisei – ei erau călăuzele oarbe.

Petrua luat cuvântul şi I-a zis: „Desluşeşte-ne pilda aceasta.” (Mat. 15:15)

Nu cred că Domnul Isus nu știa cum sau cu cine vorbește, și nici nu intenționase să-i pună în încurcătură pe ucenici, așa că și El este surprins, dându-și seama că ei nu înţeleseseră ce voia să spună.

Isus a zis: „Şivoi tot fără pricepere sunteţi? Nu înţelegeţi că oriceintră în gură merge în pântece şi apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ceiese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om.” (Mat. 15:16–18)

Acesta este un principiu extraordinar: Omul nu este pângărit de ceea ce îi intră în gură, ci de ceea ce îi iese pe gură. Sau, aşa cum foarte bine s-a spus: Ceea ce este în fântâna inimii va ieşi din găleata gurii mai devreme sau mai târziu. Și ca să fie sigur că este bine înțeles, Domnul detaliază mai departe:

„Căcidin inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.” (Mat. 15:19–20)

Cu siguranţă vedem acest principiu activ în cultura noastră contemporană. Trăim într-o perioadă a permisivității și relativismului, „noua moralitate” aducându-ne în situația despre care vorbea Isaia acum 2700 de ani, când a spus că oamenii vor numi răul bine şi binele rău (Isaia 5:20). Cei care cred sau respectă Biblia sunt consideraţi înguşti, depășiți, complet greşiţi. Ce avem în această epocă a libertăţii, acum că interdicţiile au fost ridicate, iar omul poate să exprime ceea ce este în inima lui? Chiar avem o moralitate nouă? Nu, o spun cu durere: avem aceleaşi păcate vechi: răutate, crimă, adulter, promiscuitate, mărturie mincinoasă, blasfemie, furturi. Cutia Pandorei e deschisă şi dăm astfel din necaz în necaz.

Omul trebuie să fie controlat, pentru că este cel mai vicios animal de pe pământ. Punem alte animale în cuşti, dar omul este liber să facă ce vrea, iar Domnul nostru ne-a spus că omenirea va face lucruri care pângăresc. În ceea ce ne priveşte, asistăm astăzi la o accentuare a sexualității – în şcolile noastre, chiar şi în biserici, la televizor, la radio, pe panourile publicitare, pe coperţile revistelor și în titlurile din ziare. Dragul meu, acestea sunt lucrurile care denotă pervertire, și care pervertesc. Să nu cumva să te crezi imun, pentru că nimeni nu este imun faţă de aceste lucruri. Copiii şi tinerii noştri sunt pângăriţi în numele acestei elevate libertăţi de exprimare! Lucrurile care sunt în inimă ies la suprafaţă. Domnul nostru a făcut aici o afirmaţie extraordinar de gravă și de actuală!

Isus, după ce a plecat de acolo, s-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. (Mat. 15:21)

Acum Domnul nostru părăseşte ţinutul lui Israel pentru prima dată în timpul lucrării Sale publice, ceea ce este un lucru interesant, deoarece El a venit ca Rege al Israelului. Când i-a trimis pe ucenicii Lui să propovăduiască venirea Împărăției lui Dumnezeu, i-a instruit să meargă doar în cetăţile lui Israel. Apoi, Domnul a fost respins de Israel şi astfel ia naștere un conflict. Punctul de ruptură între Isus şi conducătorii religioşi abia se consumase, cu doar câteva versete în urmă. Ce se întâmplă acum? Isus păşeşte în afara graniţelor lui Israel şi enunţă un alt principiu măreţ. Acum El îi va primi pe ne-evrei. Invitaţia Lui este: „Veniţi la mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă [literal, „vă voi odihni”]” (Matei 11:28).

Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.” El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi!” (Mat. 15:22–23)

Femeia siro-feniciană avea la origine un amestec de câteva rase şi făcea parte, cu adevărat, dintre neamuri (vezi Marcu 7:26 pentru naţionalitatea ei). Ea nu putea să se apropie de Isus ca Fiu al lui David, iar când i s-a adresat în felul acesta, Domnul nu i-a dat niciun răspuns. Ucenicii au spus: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.” Femeia provoca tulburare şi, probabil, oarecare stinghereală.

Drept răspuns, El a zis: „Eunu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” (Mat. 15:24)

Această afirmaţie poate părea dură, dar exprima o realitate incontestabilă. Isus Se oferea pe Sine Însuşi, mai întâi ca împlinire a tuturor profeţiilor referitoare la venirea Regelui pe linia genealogică a lui David. El o obliga pe această femeie dintre neamuri să recunoască un asemenea fapt. Isus a venit ca Rege al evreilor. Ţineţi minte lucrul acesta – era principala chestiune care trebuia clarificată. El a murit având deasupra capului următoarea inscripţie: ACESTA ESTE ISUS, REGELE IUDEILOR.

Ascultaţi însă și luați aminte la conduita și cuvintele acestei femei dintre neamuri:

Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!” (Mat. 15:25)

Când I s-a adresat cu „Fiul lui David”, El a spus: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” Ea era dintre neamuri şi nu se putea apropia de El ca Fiu al lui David, însă acum ea vine şi i se închină, numindu-l „Doamne” şi îi cere ajutorul. Și vom observa, nu fără uimire, că acum are parte de ajutor!

Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!” (Mat. 15:26)

Aceasta este o altă afirmaţie foarte dură! Cred că mulți dintre noi, dac-am fi primit un astfel de răspuns, ne-am fi îndepărtat amărâți... Sau ne-am fi întors spre El replicându-I: „Nu se poate să ne vorbeşti în felul acesta!”

Dar când ești în nevoie și crezi că ai soluția înainte, umilința este maximă, și naturală!

„Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor” (Mat. 15:27)

Vă amintiţi că Domnul nostru a vorbit la un moment dat (în Evanghelia după Luca, la care vom ajunge peste o vreme, cu ajutorul Domnului) despre sărmanul care mânca fărâmiturile care cădeau de la masa omului bogat, şi că era plin de răni linse de câini. Israeliţii foloseau cuvântul câine referitor la neamuri. Dar această femeie n-avea timp de orgolii, era dispusă să sufere reproşul acela pentru că ea credea că Domnul avea soluția!

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela (Mat. 15:28)

Domnul nostru S-a minunat cu adevărat de credinţa acestei femei dintre neamuri. El spusese: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi – Eu vă voi ajuta; vă voi ridica povara” şi El a făcut lucrul acesta chiar şi pentru o femeie canaanită. Răspunsul ei a dovedit o mare credinţă, iar Domnul nostru a răspuns la această credinţă.

Isusa plecat din locurile acelea şi a venit lângămarea Galileii. S-a suit pe munte şi a şezut jos acolo. Atunciau venit la El multe noroade, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţi bolnavi. I-au pus la picioarele Lui, şi El i-a tămăduit (Mat. 15:29–30)

Vă atrag din nou atenţia asupra mulţimilor de oameni pe care i-a vindecat Isus. Nu a fost vorba despre câteva cazuri izolate, sau despre presupuse vindecări care nu puteau fi confirmate, ci erau atât de multe și de evidente, încât nimeni nu a negat vreodată faptul că El chiar a înfăptuit minunile acelea de vindecare.

Aşa că noroadele se mirau, când au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşesc, şchiopii umblă, şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. (Mat. 15:31)

Când citim aceste puțin cuvinte poate că nici nu ne dăm seama ce lucruri mari și extraordinare descriu ele, și ce transformări producea Mântuitorul nu doar la nivelul trupurilor reabilitate, ci și la nivel sufletesc – majoritatea acelor beneficiari ai miracolelor (foștii muți, orbi, șchiopi, ciungi, demonizați) ajungând să-L laude pe Dumnezeul lui Israel care săvârșea așa ceva în mijlocul lor, în beneficiul lor! Și ca și cum n-ar fi fost de ajuns, asistăm și la o reeditare a hrănirii unei mari mulțimi, plecând de la resurse infinitezimale!

Isusa chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum” (Mat. 15:32)

Observaţi din nou compasiunea lui Isus faţă de oameni. O, de-am deprinde-o și noi!

UceniciiI-au zis: „De unde să luăm în pustiul acesta atâtea pâini ca să săturăm atâta gloată?” (Mat. 15:33)

Să nu pierdem din vedere mesajul de aici. Sincer, pare o repetare a hrănirii celor cinci mii de oameni (din cap. 14) şi ne întrebăm din ce motiv a fost din nou inclusă în Evanghelia după Matei. Ne aflăm în secţiunea în care accentul nu mai este pus asupra faptului că Isus îşi enunţă afirmațiile mesianice, ci accentul cade acum pe respingerea acestor pretenţii. Această a doua minune de înmulțire a pâinilor arată cât de greu învăţau ucenicii. Ei, fuseseră deja martori la hrănirea celor cinci mii, minune care mă gândesc că avusese loc cu doar câteva zile mai devreme, dar ucenicii ridică aceleaşi obiecţii ce denotă necredinţă. Parcă avem un deja-vu: „De unde să cumpărăm atâtea pâini ca să săturăm toată gloata asta?!”

„Câte pâini aveţi?”, i-a întrebat Isus. „Şapte”, I-au răspuns ei, „şi puţini peştişori”. Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pământ. A luatcele şapte pâini şi peştişorii şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului. (Mat. 15:34–36)

Fără emfază, fără să-i admonesteze, Domnul Isus repetă minunea hrănirii mulţimilor, menită inclusiv să le arate ucenicilor că nu-şi învăţaseră lecţia. Îndoiala lor era tot o formă de necredință și de respingere. Prietene, necredinţa este păcat. În Evrei 12:1 suntem îndemnaţi să „dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne...” Ce este piedica aceea? Eu cred că este necredinţa. Necredinţa este păcat. Sunt gata să fac această mărturisire: îmi doresc să am o credinţă mai mare în El. Domnul merită să fie crezut; ar trebui să Îl cred pe deplin, și oricând – dar problema este la mine. Şi cred că problema este şi la tine. Domnul Isus a hrănit mulţimea aceea cu resurse minimale.

Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi s-au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de firimituri. Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. (Mat. 15:37–38)

Cu alte cuvinte, acolo se aflau (și) familii. Din nou, dacă punem o femeie şi un copil pentru fiecare bărbat, totalul celor hrăniţi ar fi de vreo 10-12.000.

În urmăIsus a dat drumul noroadelor, S-a suit în corabie şi a trecut în ţinutul Magdalei. (Mat. 15:39)

A fost acesta un episod al lucrării Domnului în Galileea... pentru că Magdala (astăzi este în ruine) este pe ţărmul Mării Galileii. Un episod care ne-a arătat și că ucenicii Domnului nu ţineau pasul. Erau greoi când venea vorba despre credinţă şi înţelegeau greu. În acest moment, după ce se produsese ruptura cu liderii religioşi, se pare că Isus avea probleme cu ucenicii Lui. Dar El a avut multă răbdare cu ei... și este foarte răbdător şi cu tine şi cu mine. Mulţi dintre noi avem mult de recuperat; suntem serios în urmă când vine vorba de credinţa şi capacitatea noastră de a înţelege. Dar El ne-așteaptă! O, de ne-am încrede în El!