Matei 24:32-25:13 | Itinerar Biblic | Episodul 96

Ne apropiem cu fiecare zi nu doar de finalul evangheliei lui Matei, pe care o parcurgem împreună, ci și de evenimentele pe care le anticipează Însuși Mântuitorul în ceea ce se constituie în ultimul său discurs major dinaintea pătimirii Sale – cuvântarea escatologică (adică: privitoare la vremea sfârșitului) de pe muntele Măslinilor... un discurs (cuprins în cap. 24 și 25) rostit în cercul restrâns al ucenicilor, cărora le deslușește nu atât când, cât ce și cum se vor întâmpla cele două evenimente capitale în istoria omenirii: judecata care va veni peste Israel, şi revenirea Fiului omului.

După ce le-a revelat profeția șocantă despre pustiirea Ierusalimului, după ce i-a pus în temă cu privire la semnele care vor anticipa și însoți aceste evenimente, Mântuitorul face și precizarea binefăcătoare că Fiul omului – adică Mesia Hristos

...va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.

Este clar că aleşii despre care se vorbeşte în acest verset 31 din Matei 24 sunt evreii – pt că (spuneam și data trecută) îngerii slujitori sunt întotdeauna asociați cu Israel. Îngerii nu au legătură cu Răpirea, deci nu este vorba despre Biserică, aceasta urmând a fi luată din această lume pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh. Domnul va veni personal pentru a-Și prelua Biserica, în sunetul unei trâmbiţe, cu vocea unui arhanghel. El nu va avea nevoie de ajutor pentru a-Şi aduna Biserica. Domnul Isus a murit pentru Biserică şi tot El o va aduna. Deci, când El spune că „îngeri... vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” putem fi siguri că El vorbeşte despre poporul Israel! Părere întărită în context și de modul cum continuă discursul - (Mat. 24:32–33)

De la smochin învăţaţi pildalui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi căvara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.

Nu văd cum ar putea să reprezinte smochinul altceva în afară de poporul Israel (de exemplu, vezi Ieremia 24; Osea 9:10). Există anumiţi smochini care cresc din abundenţă în Israel chiar şi în zilele noastre, după tot ceea ce s-a întâmplat în ţara aceea. Am fost impresionat și încântat de livezile de smochini și de viile întinse și bogate pe care le-am văzut în multe zone diferite, când am vizitat Israelul – povestește John Vernon McGee. Smochinii şi viile identifică ţara, şi cred că Domnul nostru foloseşte smochinul ca simbol al acelei ţări.

Adevărat vă spun că nuva trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri. (Mat. 24:34)

„Neamul acesta” – cuvântul din greacă poate însemna rasă şi se referă la poporul Israel. Dar la fel de bine s-ar putea referi – cum apare de altfel în alte traduceri – la o generaţie care va trăi în vremea în care aceste preziceri se vor împlini. O generaţie este socotită cam la 20 de ani şi, cu siguranţă, evenimentele prezise în această secţiune vor avea loc într-o perioadă mult mai scurtă de 20 de ani. Sentimentul meu este că aceste cuvinte se pot referi la oricare variantă, dar personal prefer interpretarea care se referă la păstrarea poporului evreu (afirmă John Vernon McGee). Faraon n-a reușit să-i nimicească, şi nici Haman, și nici Hitler nu au avut succes în încercările lor. Și oricât și-ar dori, niciun dictator din zilele noastre nu va reuşi să extermine acest popor – Dumnezeu Se va îngriji de asta! (În paranteză și în treacăt numai, menționez că alți comentatori sunt de părere că sensul acestei afirmații este că Parousia – a doua venire – nu se va întâmpla până nu vor avea loc evenimentele aferente vv.4-28.)

Dincolo de părerile noastre sau ale altora, ceea ce contează este ce spune Domnul în continuare, în vers. 35:

Cerulşi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (Mat. 24:35)

El spune: „Puteţi foarte bine să subliniaţi și trebuie să rețineți ce am spus, pentru că cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Cerul şi pământul vor trece; va exista un cer nou şi un pământ noi (vezi Apocalipsa 21:1), dar El nu îşi va schimba Cuvântul Lui; Cuvântul va rezista de-a lungul întregii veşnicii. Autoritatea și validitatea veșnică a cuvintelor Mântuitorului înseamnă același lucru ca autoritatea și validitatea eternă a cuvintelor și Cuvântului lui Dumnezeu – Hristos este Cuvântul întrupat!

Sigur că mai mult decât ce, pe oamnei îi interesează când – e valabil azi, și-așa a fost mereu... vă reamintesc una din întrebările care generaseră acest discurs o găsim în Matei 24:3 – „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri?...” De aceea, Domnul precizează:  

Despreziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numaiTatăl. (Mat. 24:36)

Tot ce pot și trebuie să știe oamenii este că această perioadă se apropie – altceva nimic... nu vor şti nici ziua, nici ceasul! Poate că niciodată ca-n zilele noastre n-au existat atâția care tot încearcă să identifice exact momentul întoarcerii lui Hristos, și tot avansează – și-apoi rectifică, amendează, corectează, reformulează – date și contexte... pe măsură ce variantele pică una după alta! Și le numesc perspective profetice! Păi Domnul însuși ne-a spus: profeții trimiși de El sunt cei ale căror spuse se împlinesc! Punct! Aproape că-ți vine să râzi văzându-i că după eșecuri la rând nu se dau bătuți, și vor să afle chiar și ora!

Dragii mei, nimeni nu va şti nici ora, nici ziua, nici anul... Tot ce vrea Domnul să ne învețe este că sfârșitul acestei orânduiri vine, și că trebuie să veghem, să fim atenți la semnele pe care El ni le oferă, și care sunt în acord cu atâtea altele din alte părți ale Scripturii; citim mai departe: (Mat. 24:37)

Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.

Revenirea lui Hristos va avea loc într-o perioadă care se va asemăna cu zilele lui Noe... în care, va amintiți ce spune Biblia că se întâmpla?

În adevăr, cumera în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. (Mat. 24:38–39)

„Dar asta s-a întâmplat dintotdeauna de-a lungul veacurilor!” – vei zice... „Oamenii trăiesc, se hrănesc, se căsătoresc, se distrează...” Este ceva greşit în a mânca şi a bea? Nu, desigur... dar ni se spune că indiferent ce facem – fie că bem, fie că mâncăm, fie că facem orice altceva – trebuie să facem totul pentru slava lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 10:31). Însă, poporul din vremea lui Noe nu mânca şi nu bea pentru slava lui Dumnezeu. De fapt, ei trăiau ca şi cum Dumnezeu nu ar fi existat. Să nu uităm că zilele lui Noe se caracterizau printr-o imoralitate grosolană – toate gândurile şi închipuirile inimii omului erau îndreptate mereu numai spre rău (vezi Geneza 6:5). Dacă Domnul nostru spune că venirea Lui va fi în zilele care se vor asemăna cu zilele lui Noe, e bine să fim cu luare aminte la ce se petrece în jurul nostru și în lume... și va trebui să recunoaștem că ce ne spune Biblia despre zilele lui Noe sunt o palidă umbră a grozăviilor ce se întâmplă pretutindeni azi!  

Am auzit o istorie despre un băieţel, invitat la cină pentru prima dată în viaţa lui. Nu era mare lucru, nu mergea departe – doar în casa vecină, dar pentru el era un eveniment deosebit. A venit vremea potrivită, s-au așezat la masă... Iar când s-a pus mâncarea în farfurie, băiatul (dintr-o familie creștină fiind) şi-a plecat automat capul pentru a mulţumi pentru mâncare. După câteva momente, şi-a dat seama că era singurul cu capul plecat, iar restul mesenilor trecuseră „la treabă”! Așa că și-a deschis ochii şi, fără niciun fel de inhibiţii, a spus: „Voi nu îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru mâncare?” Pentru un moment s-a lăsat o tăcere stânjenitoare, iar apoi doamna casei a spus: „Nu!” Băieţelul s-a gândit puțin și a adăugat ingenuu: „Și cățeii mei sunt la fel – când le duc mâncarea, se apucă direct de mâncat!”

În zilele noastre sunt o mulţime de oameni care primesc hrana care vine din mâna lui Dumnezeu de trei ori pe zi (în timp ce milioane de oameni mor de foame), şi niciodată nu se gândesc să îi mulţumească lui Dumnezeu pt hrană! Într-una din zilele viitoare, ei vor fi chiar în pragul venirii lui Hristos şi habar nu vor avea, vor trăi ca şi cum acest lucru nu se va întâmpla niciodată... din necredință, sau din neștiință – de aceea suntem noi lângă ei!

De asemenea, oamenii din vreme lui Noe se „însurau şi se măritau.” Cu siguranţă, Domnul Isus nu spune că este greşit să te căsătoreşti. Ceea ce vrea El să spună este că ei au respins atât de categoric avertismentul lui Dumnezeu prin Noe, încât şi-au văzut de nunţile lor – poate chiar nunţi „în biserică” – chiar până în ziua în care Noe a intrat în corabie. Trăiau ca şi cum Dumnezeu nu ar fi existat. Nu credeau că El îi va judeca, şi au luat în derâdere avertismentul că potopul era iminent. „Şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului.” (Mat. 24:40–41)

Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, şi alta va fi lăsată.

Parcă îi aud pe unii spunându-mi: „Ei bine, te-ai băgat singur în colţ. Ai spus că biserica şi Răpirea nu apar în Discursul de pe Muntele Măslinilor, dar iată că sunt. Doi vor fi la câmp: unul va fi luat, iar altul va fi lăsat...”

Ei bine, prietene, El încă nu vorbeşte despre Răpire. Până la urmă, despre ce vorbeşte Domnul nostru aici? „Cum era în zilele lui Noe.” Cine a fost luat în zilele lui Noe? „Şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi.” Ei au pierit în potop. Aceste cuvinte nu se referă la Răpire, când Biserica va fi luată din lume. Mai degrabă, ni se ilustrează îndepărtarea de pe pământ, prin judecată, a celor care nu vor fi parte din Împărăţia de o mie de ani. În crescendo, Domnul oferă o indicație de bun simț: (Mat. 24:42)

Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.

Vegheaţi este cuvântul de bază aici, și descrie ce avem noi de făcut în perspectiva (re)venirii Domnului. Totuși, cuvântul are o semnificaţie puţin diferită de vegherea la care este chemat copilul lui Dumnezeu, acum, în aşteptarea Răpirii. Astăzi noi avem o speranţă mângâietoare. În acea zi viitoare, vegherea se va face cu frică şi îngrijorare. Noaptea, ei vor spune „Mi-aş dori să fie dimineaţă”, iar dimineaţa vor spune „Mi-aş dori să fie seară.” Astăzi noi trebuie să aşteptăm şi să tânjim după venirea Sa. În aceea zi viitoare, ei vor aştepta cu îngrijorare revenirea Sa.

Poate ziceţi că despic firul în patru – dar nu asta fac. Am căutat cuvântul din greacă pentru veghere şi am descoperit că are aproximativ 8 conotaţii diferite. Deşi în limba noastră avem acest singur cuvânt, ştim că are mai multe semnificaţii.

Voi ilustra lucrul acesta cu ajutorul unui om care vânează căprioare. În fiecare an, omul acesta merge în pădure în acelaşi loc. Îşi instalează tabăra şi, dimineaţa devreme urcă pe creasta dealului, se aşează lângă trunchiul unui copac bătrân şi aşteaptă. După o vreme aude un zgomot în tufişuri şi crede că ar putea să fie o căprioară. Îşi ridică puşca şi aşteaptă. Aşteaptă o căprioară.

După două săptămâni te întâlneşti cu acelaşi bărbat pe strada principală din oraş şi vezi că se uită cu atenţie în josul străzii. Ştii că aşteaptă pe cineva. Te duci la el şi îi spui: „Pe cine aştepţi?” Iar el îţi răspunde „O aştept pe soţia mea; a întârziat 45 de minute.” Aşteptarea lui este puţin diferită. Mai înainte, pe deal, avea puşca de vânătoare cu el, iar acum parcă şi-ar fi dorit din nou să o aibă cu el, dar este împotriva legii să o împuşte! Dar aşteaptă, şi aşteaptă într-un sens diferit.

După încă o lună, mergi la spital şi treci printr-o cameră în care îl vezi pe bărbatul acesta şi pe soţia sa stând lângă patul unui copilaş. Copilul are febră mare, iar doctorul le-a spus că la miezul nopţii criza va fi la apogeu. Ei aşteaptă. Prietene, aceasta este un alt fel de aşteptare decât aşteptarea unei căprioare sau a soţiei la colţul străzii. Aceasta este aşteptare cu îngrijorare. Şi cred că acelaşi sentiment va însoţi aşteptarea celei de-a doua veniri a Domnului nostru pentru unii oameni.

Să ştiţică, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Care este decirobul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? (Mat. 24:43–45)

Ceea ce face Domnul nostru în restul Discursului de pe Muntele Măslinilor este să prezinte și să clarifice, prin intermediul ilustrațiilor, atitudinea potrivită a oamenilor faţă de venirea Sa, şi ce se va întâmpla atunci când El va veni.

Fericede robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun căîl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, Îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolova fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. (Mat. 24:46–51)

Această pildă reflectă atitudinea unora, în acea perioadă din perspectiva zilei revenirii Domnului. Ei vor spune: „Ei bine, Domnul întârzie să vină – aşa că îmi voi vedea de viaţa mea fără griji.” Dar când Hristos Se va întoarce, pe neașteptate, sau fără veste – vai, cum îi va judeca pe oamenii aceştia!

Acesta este un principiu măreţ şi aplicabil pentru orice vreme. Tu şi cu mine ar trebui să ne trăim vieţile în lumina faptului că stăm în prezenţa lui Hristos. Observaţi că nu am spus în lumina revenirii lui Hristos, ci în lumina prezenţei lui Hristos. Indiferent dacă Hristos va veni peste o sută de ani sau peste o mie de ani, tu şi cu mine suntem, și vom sta, în prezenţa Lui. Indiferent dacă eşti mântuit sau pierdut, vei sta în prezenţa Lui. Dacă eşti mântuit, va trebui să dai socoteală de viaţa ta pentru a vedea dacă vei primi o răsplată. Dacă eşti pierdut, vei sta acolo pentru a fi judecat. Prin urmare, orice persoană ar trebui să îşi trăiască viaţa în lumina faptului că va sta în prezenţa Domnului. Acesta este accentul deosebit din Discursul de pe Muntele Măslinilor... care are deci aplicaţii și pentru noi, deşi interpretarea este specifică pentru oamenii care vor trăi în vremea revenirii lui Hristos ca Rege.

Trecerea în cap. 25 se face natural, pentru că rămânem în același registru escatologic. Acest capitol dezvoltă răspunsul dat de Domnul Isus la întrebarea: „Care va fi semnul venirii Tale?” (Matei 24:3). Ni se vor pune înainte pilda celor zece fecioare, care testează autenticitatea credinţei lui Israel; pilda talanţilor, care testează credincioşia slujitorilor Lui, Biserica; şi judecata popoarelor de ne-evrei, care testează dreptul lor de intrare în Împărăţie. Acest capitol ilustrează semnificaţia venirii lui Hristos pusă în relație cu grupurile de oameni în care se va împărți omenirea. O analiză atentă a fiecărui grup arată că discuția poate fi redusă la aspecte ce țin de atitudinea personală şi de relaţia cu Domnul Isus Hristos. Pilda celor zece fecioare reprezintă fundamentul pentru cei care cred în așa-numita „răpire parţială”, conform căreia doar unii vor fi luaţi din această lume. Eu cred că această teorie este o mostră de snobism (sau de narcisism) spiritual. N-am întâlnit nici măcar unul dintre adepții acestei teorii care să nu creadă despre sine că face parte dintre fecioarele înţelepte. De fapt, în toată viaţa mea, nu am întâlnit pe nimeni care să creadă despre sine că intră în categoria celor cinci fecioare nechibzuite!

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru convingerea că atunci când va avea loc Răpirea, toţi credincioşii adevărați vor fi luaţi. Şi asta nu se va face pe baza meritelor. Toţi vom fi luaţi din pricina harului lui Dumnezeu. El ne mântuieşte prin har; ne ţine prin har; ne va lua din această lume prin har; iar după ce vom fi fost cu El și-ai Lui primele 10-15 milioane de ani, ne vom da seama că nu s-a consumat nici măcar o picătură din harul lui Dumnezeu!

Cel mai important este însă, dragi prieteni, că pilda celor zece fecioare – peste care vom trece imediat, în finalul întâlnirii de azi – nu se referă la Biserică, ci la poporul Israel. Dar să-I permitem Domnului să răspundă la întrebările acelor oameni care erau apostolii Lui. Ei i-au pus întrebările (dacă le-ați uitat, citiți vers. 3 din cap. 24). Dacă încercăm să ajungem la concluzia că El ne vorbeşte nouă despre cu totul altceva, este ca şi cum L-am contrazie, sau întrerupe... Să înțelegem că şi dacă Isus se adresează altor oameni, putem să luăm aplicaţii din aceste pilde minunate pentru vieţile noastre.

Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. (Mat. 25:1)

Pentru a înţelege mai bine obiceiurile din Israel, din perioada Noului Testament, trebuie să apelăm la Peshita, o versiune siriană a Bibliei. Deşi acest text nu este recomandabil pt uz curent, el aruncă lumină asupra unor obiceiuri din vremea aceea. Traducerea Peshita a versetului citit ne indică faptul că cele zece fecioare au ieşit pentru a-i întâmpina pe mire şi pe mireasă, ceea ce înseamnă că mirele vine de la ceremonia de nuntă, la banchetul de nuntă. În înţelegerea mea – afirmă John Vernon McGee – deşi nunta lui Hristos cu Biserica are loc în cer, banchetul de nuntă are loc pe acest pământ. Un pasaj din Evanghelia după Luca susţine această interpretare. Atunci când Domnul nostru rosteşte pilde şi avertismente, El spune: „Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă” (Luca 12:35-36). Vedeţi voi, nunta a avut loc, iar mireasa este cu El. În mod evident, dacă Isus vine de la nuntă, mireasa este cu El; niciun bărbat nu a plecat vreodată singur în luna de miere – dacă a plecat singur, aceea nu a fost lună de miere!

Aşadar aici, în pilda celor zece fecioare, Hristos (descris ca Mirele) Îşi aduce mireasa cu El, iar credincioşii de pe pământ aşteaptă venirea Lui. În timpul Necazului celui Mare de aici de pe pământ, Hristos a fost departe în cer, împreună cu mireasa Lui, Biserica. Apoi, la încheierea celor şapte ani ai Necazului, El Se întoarce pe pământ împreună cu Biserica.

Acum, iată care este atitudinea faţă de venirea Lui din partea celor de pe pământ:

Cincidin ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. (Mat. 25:2–4)

Untdelemnul simbolizează Duhul lui Dumnezeu. În ziua aceea cred că vor exista oameni falşi aşa cum au fost şi la prima Lui venire. Isus i-a numit făţarnici. Ei vor avea lămpi, dar nu şi untdelemn.

Fiindcă mirele zăbovea, auaţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-aauzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-aupregătit candelele. (Mat. 25:5–7)

Observaţi că atât fecioarele înţelepte, cât şi cele nechibzuite au adormit. Diferenţa dintre ele este că unele aveau Duhul Sfânt (reprezentat prin untdelemn), iar celelalte nu – pentru că nu sunt credincioşi autentici. CITESC MATEI 25:8-12

Domnul nostru încheie această pildă cu un avertisment (Mat.25:13 similar cu 24:42)

Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

Observaţi că spune „nu ştiţi ziua, nici ceasul” şi nu secolul sau anul, aşa cum stau lucrurile din perspectiva noastră. Atitudinea celor care îi aparţin Lui în timpul acestei perioade viitoare este vegherea. Acesta este lucrul important pe care ei trebuie să-l facă, pt că venirea Domnului este iminentă! Dacă nu va veni între timp, ne vom reîntâlni data viitoare.