Exodul 3:1-22 | Itinerar Biblic | Episodul 105

Dragi ascultători, așteptând să trecem la statutul de prieteni – vă salut la reîntâlnirea noastră... care, pentru că e regulată, îmi dă speranțe... În primul rând, că vă veți înțelege identitatea, rostul și nevoile reale, pentru că Cel ce vi le poate lămuri și împlini e în așteptare în ce vă privește. El, Dumnezeu, este – conform celor afirmate despre Sine – Prietenul adevărat care iubește oricând, și-n nenorocire ajunge ca un frate!

Și pentru că se spune (cu temei) că „cine te iubește, te cioplește”, și El e nevoit adesea să ne trezească sau să ne atragă atenția și interesul nu doar cu daruri și bunătăți... Ingratitudinea și neatenția noastră, egoismul și incoerențele noastre (în care suntem vai atât de consecvenți!) aproape că Îl determină pe Dumnezeu să ne treacă și prin teste și contexte, prin locuri şi evenimente care nu ne convin şi pe care nici nu le înţelegem. Cel mai greu este când uităm că Dumnezeu doreşte întotdeauna binele celor ce-L iubesc, și-ncepem să ne văicărim și să căutăm soluții să-ndreptăm „greșelile” lui Dumnezeu! În loc să ne oprim și să reflectăm, să ne propunem să distingem cauzele și scopul unor asemenea încercări – tragem concluzii pripite, ne dezvinovățim și ne repezim la „planul B”, sau la cine știe ce expediente și soluții care sunt la îndemână sau par potrivite! Din această cauză ne este atât de greu să înţelegem care este „binele”, în acel context. Ce bine poate să fie atunci când suferim, când pierdem, când falimentăm? Dacă lui Dumnezeu I-ar păsa cu adevărat de noi, atunci nu ne-ar face să suferim atât!

Poate că aţi auzit, sau experimentat astfel de lucruri. Nu este uşor să răspunzi la astfel de întrebări, pentru că nu este uşor să tii toate dedesubturile și ițele fiecărei situații, necum să mai și avem reţeta-miracol care vindecă și conferă ieșire și chiar succes în asemenea contexte aparent defavorabile. Învățăm însă din istorie și din Scriptură că Dumnezeu foloseşte astfel de situaţii (în care noi nu găsim nicio plăcere) pentru a schimba sau a face ceva mai potrivit, sau mai bun, fie în viaţa noastră, fie în viaţa altora.

Dacă luăm viaţa lui Moise, ceea ce pentru el nu a fost uşor a însemnat o mare binecuvântare pentru alţii. El a trăit până la vârsta de 40 de ani în, probabil, cel mai măreț palat dintr-unul din imperiile cu adevărat importante ale acelor vremuri... beneficiind de tot ce putea lumea oferi mai bun. Şi din această poziţie privilegiată, iată-l ajuns undeva în pustietatea ostilă și deprimantă a unui deşert, trăind în nisip, căutând un pic de verdeaţă pentru animalele socrului său. Cum trebuie să fi considerat Moise acest lucru? Putea el oare să-l numească „binecuvântare”? Probabil că nu... încă!

Vedeţi, ăștia suntem: așa ne grăbim adesea, şi-o luăm chiar înaintea lui Dumnezeu. Considerăm anumite lucruri binecuvântări, care apoi se dovedesc a fi încercări pentru noi. Pe altele le resimțim ca probleme, poate chiar ne supărăm pe Dumnezeu... şi când colo, ele se dovedesc a fi adevăratele binecuvântări, până la urmă... Dumnezeu ne trece prin toate astea, pentru a ne pregăti pentru adevăratele valori și binecuvântări pe care le are pregătite și vrea să ni le ofere. Nu întotdeauna ele se relevă din prima în adevărata lumină!  

Aduceţi-vă aminte că nici Domnul Isus nu avut parte de mare fericire, de aplauze necurmate sau de succes... Ba, în ultima parte a vieții Sale, putem spune că a fost mereu vânat, urmărit, încercat, obstrucționat de liderii religioşi ai vremii... și-n cele din urmă a fost pus pe o cruce și executat cu cruzime. Din perspectivă umană, El falimentase, nu Se dovedise la înălțimea momentului, și Își cam merita pedeapsa. Dar El Se dovedeşte curat şi gata să dea și altora curăţie. El a murit pentru ca noi să fim eliberați din robia păcatului.

Moise va avea și el multe de îndurat, pentru că Dumnezeu îl pregătea pentru ceea ce avea să fie un mare act măreţ – eliberarea poporului evreu. Iar dacă noua postură îl umplea de nedumerire, ceea ce nu înţelegea avea să-I fie descoperit curând. Asemenea multora dintre noi, nici nu el nu va accepta uşor ceea ce Dumnezeu avea să-i ofere.

Dar mai bine să ne uităm și să reținem ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în acest al treilea capitol al cărţii Exod. Un lucru mai vreau să precizez (poate inutil pt unii, dar de folos pt toți) – nicio prorocie sau precizare din Scriptură nu se tâlcuiește prin sine, de sine stătător, există în Biblie destule alte indicii care-o confirmă; la fel, pentru mențiunile (de ordin temporal în special) pentru care nu există precizări imediate în textul respectiv, ne-am folosit de texte înrudite sau paralele, care aduc un plus de informație... Așa spre exemplu, împărțirea pe perioade de câte 40 de ani a vieții și lucrării lui Moise reiese atât din texte ulterioare din Exodul, cât și din cuvântarea diaconului Ștefan din Fapte 7. Așadar, Moise se apropia de vârsta de 80 de ani – primii 40 (privilegiați) petrecuți în Egipt, următorii 40 de ani – petrecuți în Madian, ca păstor și tată, într-un mediu străin și neprielnic, dar atât de util pentru formarea lui în vederea a ceea ce urma să facă în următoarea perioadă de 40 de ani! Doar instruirea din Egipt n-ar fi fost de ajuns să-l pregătească pentru a gira eliberarea poporului Israel din sclavie. Dumnezeu îl echipase suplimentar și temeinic pentru acest lucru pe parcursul celor 40 de ani din deșertul țării Madian... și-acum i Se arată!

Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. (Exod 3:1-2)

Aceasta este una dintre cele mai pregnante și impresionante imagini biblice! Moise a fost intrigat că tufișul acela uscat ardea dar nu se mistuia! Una dintre cele mai mari dovezi ale acurateţei Scripturii este existenţa naţiunii Israel. Cu mulţi ani în urmă, un împărat al Germaniei a pus capelanului său următoarea întrebare: „Care este cea mai mare dovadă a faptului că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? Dovada asta trebuie să existe undeva în împărăţia mea”. Fără nicio ezitare, capelanul i-a răspuns: „Evreii, Sire. Ei sunt dovada”. Istoria poporului Israel conține în sine dovada protecției și călăuzirii lui Dumnezeu! Ei reprezintă într-un fel rugul aprins înspre care orice necredincios trebuie să se întoarcă şi să privească astăzi. Este uimitor cum au supravieţuit atâtor secole. Evreii au existat dinainte de Moise şi până în zilele noastre. Atâtea alte popoare au existat şi au dispărut, şi evreii au asistat la funeraliile tuturor acestor popoare. Israel s-a aflat în focul și-n centrul persecuţiei de când erau sclavi în Egipt şi până astăzi. Dar aşa cum rugul aprins nu era mistuit, nici Israelul nu a fost mistuit. O imagine de o simplitate și profunzime cutremurătoare!

Fiindcă veni vorba, când a fost ultima oară când aţi văzut un madianit? Cunoaşteţi steagul Madianului? Ştiţi ceva despre forma de guvernământ a Madianului? Nici eu, nici voi nu aţi văzut vreun madianit – pentru că nu mai există madianiți astăzi. Iar provincia Madian era situată în sudul teritoriului de azi al Israelului, în nord-vestul peninsulei arabice, pe țărmul estic al Golfului Aqaba al Mării Roșii).

Cei mai mulți cercetători și teologi cred că Îngerul Domnului care apare înaintea lui Moise nu este altul decât Hristos, înainte de întrupare. Și eu sunt de aceeași părere, după ani întregi de studiu biblic, chiar dacă unii pun la îndoială această opinie.

Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exod 3:3-5)

Ca și cum Dumnezeu ar trebui să-i corecteze bunele maniere! Chiar dacă Moise fusese educat la curtea lui Faraon, nu era suficient de bine-crescut încât să se gândească să-şi scoată încălţămintea în prezenţa unui Dumnezeu Sfânt... sau poate că era doar uimit și aproape blocat, de ce vedea și auzea... Mă tem că prea mulţi oameni din ziua de azi care acceptă Cuvântul lui Dumnezeu devin prea familiari cu Dumnezeu. De aceea El îl învaţă pe Moise lecţia măreaţă a sfinţeniei lui Dumnezeu. Şi noi trebuie să deprindem această lecţie!

Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. (Exod 3:6)

Dacă Moise L-ar fi privit pe Dumnezeu, ar fi avut parte de revelaţia Domnului Isus Hristos Însuși, în formă umană. Deci încă se mai poate spune cu îndreptățire: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1:18). Singura cale prin care Îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu este prin Domnul Isus Hristos – în care noi credem fără să-L fi văzut, cu o bucurie strălucită și indescriptibilă, adaugă apostolul Petru (1 Petru 1:8). Iar Domnul nu doar că I se arată, ci îi și vorbește lui Moise, făcându-și cunoscute intențiile și planul:

Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îicunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.” (Exod 3:7-8)

Când Dumnezeu răscumpără, nu o face doar din ceva, ci şi pentru ceva, având în vedere un anumit scop, țintă... Am fost salvaţi din păcat pentru cer şi pentru sfinţire. Pavel explică acest concept în Efeseni 2:5-6: „Măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus”. Dumnezeu ne-a înviat şi ne-a dat o nouă poziţie în Hristos. Dacă astăzi puteți declara că sunteţi mântuiţi, să fiți siguri că sunteţi salvați în mod desăvârşit, adică ideal și veșnic – deoarece sunteți în Hristos. Aţi fost scoşi din Adam şi puşi în Hristos; aţi fost scoşi din moarte şi aduşi la viaţă; aţi fost scoşi din întuneric şi puşi în lumină. Cu alte cuvinte, aţi fost scoşi din iad şi așezați în rai. Aceasta este răscumpărarea: se referă la a fi scos din ceva şi așezat în altă parte... izbăviți din ceva rău și greu, pentru ceva nou, perfect și etern!

Dumnezeu a spus: „Am să-i scot pe copiii lui Israel din robie şi am să-i duc într-o ţară bună”. Aceasta este mântuirea lui Dumnezeu, aceasta este răscumpărarea Lui... Pe care o afirmă clar și răspicat – de trei ori Domnul pronunță cuvântul „țară” – promisiunea repetată patriarhilor avea să se împlinească negreșit – chiar dacă așteptaseră aproape o jumătate de mileniu! (Dar ce-s câteva veacuri la Dumnezeu?!) Și nu orice țară îi aștepta pe evrei – ci una bună și întinsă... chiar dacă locuită la acel moment de neamuri păgâne și puternice! Dar tocmai în asta se va vădi măreția Dumnezeului lor! Expresia „o țară unde curge lapte și miere” devine în timp proverbială, desemnând o zonă de mare frumusețe și rodnicie.

„Iatăcă strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” (Exod 3:9-10).

Se întâlnesc în aceste cuvinte atât nevoia poporului, cât și soluția lui Dumnezeu, prin precizarea metodei și instrumentului prin care Dumnezeu va interveni. Prin aceste cuvinte, Îngerul Domnului statuează clar misiunea lui Moise în economia planului divin de izbăvire a lui Israel. Și ca să vă dați seama cât de puțin s-a schimbat omenirea în ultimele trei-patru milenii, reacția lui Moise este edificatoare... și ușor de înțeles, nu? Pentru că și noi ne speriem și dăm bir cu fugiții când Dumnezeu ne dă o misiune, de parcă n-am ști că El întotdeauna odată cu sarcina acordă și resursele și asistența pentru îndeplinirea ei!

Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (Exod 3:11).

Ce s-o fi-ntâmplat cu Moise?! Cu vreo 40 de ani în urmă, se simţea capabil să elibereze poporul... Era obraznic şi aproape arogant. A înjunghiat un egiptean şi a crezut că astfel a eliberat pe unul din fraţii săi de persecuţie... și chiar credea că acel gest va fi înţeles. A crezut că poate elibera poporul prin puterile sale, dar a aflat că nu putea, în primul rând pentru că oamenii nu-l percepeau ca pe unul din ei... și-apoi nu se putea pentru că lucra independent de planul și voia lui Dumnezeu! De aceea a găsit potrivit Dumnezeu să-l trimită în pustie pentru o echipare specială care să-l facă potrivit pentru slujba sa. Așa află Moise cât de slab era de fapt... Și își dă seama că nu poate elibera poporul prin propriile forţe.

Acum Moise – care nu-și dădea încă seama de rostul celor 40 de ani ai săi în pustie, și parcă nu-L cunoștea pe Cel ce-i anunța planul, și rolul lui Moise în el... – Moise deci îi răspunde lui Dumnezeu: „Cine sunt eu? Nu pot face ceea ce-mi ceri”. Și putem spune că abia acum Dumnezeu îl poate folosi... pentru că acesta este modul de lucru al lui Dumnezeu cu toţi oamenii Săi.

Dumnezeu a trebuit să-l ia pe tânărul David, care putuse ucide un uriaş, şi să-l facă să se ascundă în peşterile şi gropile din pământ, pentru că era vânat ca o potârniche. Afla astfel și David cât de slab era... Abia apoi Dumnezeu l-a putut face rege!

Profetul Ilie a fost îndeajuns de curajos să păşească în curtea împărătească a lui Ahab şi a Izabelei şi să le spună: „Nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” (1 Împăraţi 17:1). Ilie nu era chiar atât de curajos precum părea. Și Dumnezeu l-a dus și pe el în pustie, pentru că acolo și așa Îşi formează El oamenii. Ilie își procura apa de băut dintr-un pârâu din apropierea ascunzătorii sale... până a venit seceta care a secat pârâul. A văzut cum debitul apei se micşora văzând cu ochii... şi s-o fi gândit: „Viaţa mea este exact ca un pârâu secat...” Și avea dreptate! Apoi Ilie a petrecut destul de multă vreme hrănindu-se dintr-un ulcior cu făină gol. A văzut că el nu era nimic, dar şi că Dumnezeu era totul. Când Ilie și-a dat seama de asta, Dumnezeu l-a putut folosi ca să-i demaşte pe proorocii lui Baal şi să pogoare foc din cer!

Apostolul Pavel a formulat atare experiențe (de care și el avusese parte) astfel: „De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:10). Acesta este, cu siguranţă, un paradox. Totuşi este ceea ce Dumnezeu a vrut neapărat ca Moise să învețe. Iar când omul lui Dumnezeu și-a dat seama că nu el va elibera poporul, ci Dumnezeu prin el, abia atunci Dumnezeu a putut să-l folosească.

Unul din motivele pentru care Dumnezeu nu ne mai foloseşte astăzi este pentru că suntem prea siguri de noi, prea puternici. V-aţi gândit vreodată la asta? Dumnezeu nu ne poate folosi când suntem prea puternici... Prin slăbiciunea noastră devenim puternici! Apostolul Pavel: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.” (1 Cor 1:27). Moise şi Pavel au recunoscut că Dumnezeu poate lucra prin noi doar atunci când noi suntem slabi. Este uimitor ce poate face Dumnezeu printr-un vas slab!

Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.” Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: «Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi»; şi mă vor întreba: «Care este Numele Lui?», ce le voi răspunde?” (Exod 3:12-13).

Întrebarea pusă de Moise era una normală. Sunt sigur că oricare dintre noi am fi pus  aceeaşi întrebare. Lui Moise îi era teamă că evreii nu-l vor accepta. Nu ştia cum să li-L explice pe Dumnezeu, nu ştia cum îi va aduce pe israeliţi pe muntele lui Dumnezeu. Cu astfel de probleme se confrunta Moise... Dar observaţi cum îi răspunde Dumnezeu:

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: «Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.»“ (Exod 3:14)

Fără îndoială, se află mai multe de cât se înțeleg ori s-au spus, în acest „Eu sunt”! Dar există câteva lucruri de primă importanţă care trebuie luate în considerare. Numele „Eu sunt” este vestita tetragramă, sau un cuvânt din 4 litere. Îl traducem prin Iehova, însă poate fi rostit şi ca Iahve. Deci e important cum îl pronunţaţi... Evreii nu-l prea pronunță! Devenise cu timpul un nume atât de sacrosanct, atât de înfricoșător pentru copiii lui Israel, încât nici nu îl mai puteau rosti. Ca să nu profaneze Numele Lui, evreii evitau și evită să-l folosească. În pofida unora cărora li se pare că știu/sunt siguri cum se pronunță acest nume, în realitate nimeni nu ştie sigur. De aceea, să reținem traducerea: „Eu sunt” este Numele lui Dumnezeu.

În Geneza vedem că Dumnezeu este Creatorul. El este Elohim, Dumnezeul cel mare cu o multitudine de caracteristici, Cel care există, pur şi simplu: Eu sunt Cel ce Sunt. Acesta este Dumnezeul care-l trimitea pe Moise să elibereze poporul Israel. În Psalmul 135:13 citim: „Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam”. „Domnul” din acest verset este vestita tetragramă tradusă prin „Eu sunt Cel ce Sunt”. Este important să vedem că acest nume ne arată că „Dumnezeu este” – o existență mereu actuală, deci infinită în timp și spațiu! Pentru că El este oricum dincolo de ele, în afara lor... Sosise timpul ca să se împlinească promisiunea făcută lui Iosif în Geneza 50:25: „Când vă va cerceta Dumnezeu…”

Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: «Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.»“ (Exod 3:15)

Dumnezeu Se arătase lui Avraam, Isaac şi Iacov. Acelaşi Dumnezeu îl trimitea pe Moise la copiii lui Israel, şi modul cum trebuia acționat este redat în următoarele versete:

Du-te, strângepe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: «V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt, şi am zis: „Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor, într-o ţară unde curge lapte şi miere.” Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustiu, ca să aducem jertfe Domnului Dumnezeului nostru.” Ştiu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecaţi decât silit de o mână puternică.. Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi.››” (Exod 3:16-20)

Dumnezeu i-a dat lui Moise o agendă şi cursul pe care avea să-l urmeze. Trebuia să le spună bătrânilor lui Israel despre planul de eliberare al lui Dumnezeu. Apoi el şi bătrânii vor merge la Faraon să-i ceară permisiunea să facă o călătorie de 3 zile în pustie, pentru ca tot poporul să aducă jertfe de consacrare și mulțumire lui Dumnezeu. Ideea era ca Moise să-i prezinte cu tact lui Faraon planul de eliberare, și nu să-i zică fără menajamente: „Noi plecăm şi ne întoarcem în Canaan pentru totdeauna!” Dumnezeu îl atenţionează pe Moise că Faraon nu va lăsa poporul să plece. Iar refuzul acestuia va declanșa campania lui Dumnezeu împotriva autorităților și zeilor Egiptului. După această confruntare, deşi Dumnezeu Îşi va demonstra puterea prin lucrările Sale minunate, Faraon va rămâne de neclintit şi nu-i va îngădui lui Israel să plece. În consecință, Dumnezeu va trimite urgii care să-l facă pe Faraon să se răzgândească... și în cele din urmă, de voie-de nevoie, acesta îl va lăsa pe Israel să plece din Egipt. Dumnezeu avea un plan, și îl va urma neabătut!

Voi facechiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor; şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale. Fiecare femeie va cere, de la vecina ei şi de la cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur şi haine, pe care le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jefui astfel pe egipteni. (Exod 3:21-22)

Cuvântul „cere” din acest pasaj nu înseamnă a fura, ci desemnează plata unei datorii. Ca sclavi, israeliţii nu primeau nicio plată pentru munca lor. Era forma prin care Dumnezeu le permitea să se facă o reparație pentru datoriile acumulate în urma a sute de ani de muncă. Vor părăsi Egiptul, și vor fi și recompensaţi pentru atâţia ani de zbucium. Dumnezeu Se îngrijea... și Se îngrijește! – de poporul Său. Vă las în mâna Lui, până data viitoare!