Exodul 4:1-31 | Itinerar Biblic | Episodul 106

Dragi ascultători, mărturisesc că nu doar înainte de startul fiecăreui episod al acestui program, ci mult mai adesea mă gândesc și-ncerc să-mi închipui unde va ajunge mesajul de azi, în ce împrejurări vă găsește pe fiecare, în ce dispoziție, în ce stare de spirit, ce părere aveți despre ce și cum vi se comunică, referitor la Cuvântul lui Dumnezeu. Și nu mă refer la calitatea acestui program în sine, ci la cât vă ajută el să atingeți scopul care sper că vă animă: este el doar cunoașterea Bibliei? Nu e rău, dar nu-i destul și nu trebuie să fie prioritar. Biblia ne spune că doar dragostea zidește, pe când cunoștința îngâmfă! Să nu uităm că Biblia este inspirată de Dumnezeu și ni-L prezintă pe Dumnezeu. Folosindu-se de învățături directe, de porunci, de ilustrații, de poezie, de istorie, de cronologii, de evenimente istorice, Biblia îndrumă, îndreaptă, indică spre Dumnezeu. Biblia e unică nu pentru că e literatură, istorie, profeție, educație la superlativ, ci pentru că ne prezintă o soluție unică la problema capitală a omenirii. Iar cărțile care compun această Carte a cărților, inclusiv Exodul în care ne găsim, nu sunt menite să ne impresioneze prin evenimentele și personajele umane mărețe pe care ni le schițează sau detaliază, ci să ne ajute să-L cunoaștem tot mai bine pe Dumnezeu – Cel care este deasupra timpului și istoriei. Și când nu înțelegem ce sau de ce, și când ne cuprinde nerăbdarea sau credem că lucrurile trenează, că răspunsurile sau soluțiile întârzie, să nu uităm un principiu fundamental: Dumnezeu Își onorează promisiunile, Dumnezeu e credincios și consecvent făgăduințelor și caracterului Său. În perfecțiunea Sa, El nu-și împarte slava cu nimeni și nimic, nu e reținut de nicio forță sau context, nu întârzie niciodată în raport cu voia și planul Său, și acționează cu scopul suprem al răscumpărării omului. A făcut ce era mai greu și a plătit prețul cel mai scump – în Isus Hristos, Fiul Său și Mântuitorul nostru – pe care L-a promis din vechime și care va reveni să-și preia poporul pe care tot Dumnezeul îl formează și rafinează în prezent, prin mijloacele harului și lucrarea Duhului.

Lucru absolut admirabil este că adesea Dumnezeu cheamă și înrolează oameni care să-I fie parteneri în lucrarea grandioasă a mântuirii, pe care o desfășoară de milenii pe pământ. El – Dumnezeu – desemnează, El convinge, El înzestrează, El însoțește, El împlinește... omul trebuie doar să asculte și să consimtă perfecțiunilor divine. Constatăm însă adesea mai degrabă confuzie, neascultare, teamă, îndărătnicie în răspunsul nostru. Încă un principoiu pe care e bine să nu-l uităm: Dumnezeu inițiază mântuirea, El lucrează răscumpărarea, și când ne cheamă să-i fim alături – tot El are ultimul cuvânt, pentru că așa-zisele noastre argumente limitate și ridicole nu-L impresionează, nu-L conving, nu-L împiedică! Vom vedea imediat că așa stau lucrurile și din istoria în toiul căreia suntem...  

Vă reamintesc, suntem la începutul cărții Exodul... data trecută și-n capitolul precedent – 3 – am fost martorii unei revelații speciale: Dumnezeu Se arată într-un tufiș care ardea necurmat, și-i dezvăluie lui Moise identitatea și intențiile Sale cu privire la poporul Israel aflat sub apăsare egipteană. Capitolul 4 continuă să redea această întâlnire și discuția dintre Dumnezeu şi Moise.

Unul din lucrurile care trebuie să ne dea de gândit este că Moise reacţionează așa cum am reacționa cei mai mulţi dintre noi în astfel de momente. Îmi place că Biblia nu încearcă să ne prezinte numai personaje pozitive în cele mai bune momente ale lor. Biblia este o carte care prezintă viaţa în toată complexitatea ei, iar personajele ei sunt oameni credibili, cu suișuri și coborâșuri, cu puncte tari și puncte slabe – dar al căror mare merit este acela că au dat voie Duhului Sfânt să schimbe viaţa lor... cu excepții inevitabile, desigur.

Am spus au dat voie, pentru că nu toate au mers ușor de la bun început. La fel se întâmplă şi cu Moise, care după ce petrece 40 de ani ca prinţ al Egiptului, încearcă prin propriile eforturi să elibereze pe fraţii lui evrei din captivitatea egipteană... dar se izbeşte tocmai de ingratitudinea și împotrivirea fraţilor săi, şi după ce omoară un egiptean este nevoit să fugă în deşert pentru a se ascunde de faraon.

Pe lângă faptul că se căsătoreşte şi are doi copii, Moise trece prin profunde prefaceri, toate supravegheate, orchestrate și coordonate de Dumnezeu, care îl pregătea astfel pentru unul din cele mai importante evenimente din istoria poporului evreu – ieşirea din Egipt.

Moise petrecuse 40 de ani în Madian şi acum venise timpul să se întoarcă în Egipt pentru a face ceea ce dorea cu 40 de ani mai înainte. Numai că – acum, când Dumnezeu era Cel care-i încredinţa acest mandat – Moise dă înapoi!

Știți desigur că până la urmă Moise va ajunge la poporul evreu și se va înhăma la slujba dificilă de a-l pregăti pentru ieşirea din Egipt. Dar până la acel moment mai sunt niște lucruri care trebuie să aibă loc, inclusiv în/cu Moise. Iată-l stând față în față cu rugul aprins din care îi vorbea Dumnezeu, care-i explică întregul plan cu privire la scoaterea poporului din robie.

Moise credea că are câteva motive pentru care nu se simţea omul potrivit pentru slujba pe care Dumnezeu voia să i-o dea. Așa că îndrăznește să-și exprime obiecțiile:

Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: «Nu ţi S-a arătat Domnul!»“ Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” (Exod 4:1-2)

În zilele ce aveau să urmeze, Moise trebuia să folosească acel toiag în multe feluri diferite. Toiagul va deveni simbolul autorităţii sale, va fi o mărturie a prezenţei lui Dumnezeu alături de Moise pentru Israel şi Egipt. De asemenea, va sluji ca sursă de putere pentru el.

Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. (Exod 4:3)

Când Moise a aruncat toiagul la pământ, acesta s-a transformat într-un mică fiară. Să știți că acel toiag nu avea nu știu ce înzestrări magice. Era o unealtă a păstorului Moise, și ca orice instrument putea fi folosit fie de Satan, fie de Dumnezeu. Dacă facem o paralelă între o bancnotă și acel toiag: bancnota poate fi folosită pentru a plăti un criminal, sau pentru prostituţie, jocuri de noroc, băuturi alcoolice etc. Cu alte cuvinte, acea bancnotă devine un şarpe. Doar când ea ajunge în mâna unui om al lui Dumnezeu, poate fi folosită bine în lucrarea Domnului. În acest pasaj Dumnezeu ne învaţă o  lecţie foarte importantă.

Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui. (Exod 4:4)

Mulţi oameni consideră că automobilele, radioul sau televizorul, tehnologia, chiar și unele instrumente muzicale sunt de la diavol. Da, cel rău poate folosi aceste instrumente, dar ele pot fi bine folosite şi în slujba lui Dumnezeu. Apucaţi acel şarpe de coadă! Folosiţi automobilul pentru a conduce pe un sfânt drag la biserică, sau pe unul din prietenii voştri necreştini ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu predicat. Acordaţi sprijin programelor creştine de radio şi televiziune. Faceţi-vă partea şi folosiţi mass-media ca pe un instrument în slujba Domnului, nu ca pe un instrument al celui rău. Cântați Domnului cu toată inima și cu toate corzile vocii și instrumentelor! Transformaţi-le într-un toiag în mâna lui Dumnezeu.

EXODUL 4:5!!!

Dumnezeu l-a chemat pe Moise pentru a elibera  poporul Israel din robia Egiptului. L-a echipat timp de 40 de ani în pustie şi l-a trimis când a văzut rugul aprins. Acest om, care la un moment dat a fost atât de nerăbdător încât a luat-o înaintea lui Dumnezeu, şovăie acum să accepte noua lui slujbă oferită de Dumnezeu. I-a spus lui Dumnezeu obiecţiile sale şi, în schimb, Dumnezeu i-a pus un toiag în mână. El învaţă astfel că atunci când toiagul este folosit după voia lui Dumnezeu de un om care cedează în faţa Lui, acesta devine simbolul autorităţii sale. În plus faţă de toiag, Domnul îi dă lui Moise o altă garanţie şi-l învaţă o lecţie importantă, în timp ce el urmează să-şi asume marea responsabilitate de a conduce pe Israel afară din Egipt.

Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sân.” El şi-a băgat mâna în sân; apoi a scos-o, şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada. Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sân.” El şi-a băgat din nou mâna în sân; apoi a scos-o din sân; şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui. „Dacă nu te vor crede” a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn.” (Exod 4:6-8)

Acest mesaj măreţ este în special pentru Moise. Sânul lui simbolizează viaţa sa interioară. Proverbe 4:23 spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii”. Cu alte cuvinte, mâna va face ceea ce spune inima. Dumnezeu a vrut să pună toiagul în mâna unui om supus Lui. Acum El doreşte ca mâna lui Moise să fie în acord cu inima. Domnul a făcut această afirmaţie în Matei 7:17: „Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.” Apoi în Luca 6:45 Domnul spune: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura”. Dumnezeu îi spune lui Moise că vrea mâna şi inima sa. Dumnezeu ne spune asta şi nouă astăzi. El nu vrea banii sau abilităţile noastre, ci vă vrea pe voi şi pe mine. Dacă ne ia pe noi atunci va primi şi restul.

EXODUL 4:9!!! Moise îşi pune mâna în sân şi o scoate de acolo plină de lepră. O pune din nou şi o scoate curată. Din inimă va ieşi ce sunteţi voi cu adevărat. Dumnezeu a vrut ca acel toiag să fie în mâna unui om supus Lui. Vroia ca mâna acelui om să se mişte în aceeaşi direcţie cu inima sa supusă. Aceasta este lecţia pe care o are Dumnezeu pentru Moise, pentru poporul Israel şi pentru noi astăzi – rămâne să decidem dacă ne-o însușim!

Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.” (Exod 4:10)

Moise aduce acum altă obiecţie. El spune: „Doamne, Tu ai nevoie de un orator elocvent pentru această slujbă, iar eu nu sunt bun la asta”. Moise demonstrase că ştie să vorbească la nevoie, dar acum căuta o scuză. Se simțea nepotrivit pentru lucrarea aceasta...

Domnul i-a zis: „Cinea făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” (Exod 4: 11-12)

Dumnezeu îi spune că nu vrea doar mâna lui, dar vrea şi gura lui. Îi promite că va fi cu el şi-l va învăţa tot ce va avea de spus. Din inimă ies izvoarele vieţii şi „ceea ce se găseşte în adâncul inimii va ieşi la suprafaţă”. Dumnezeu dorea inima lui Moise, și voia s-o umple!

Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” (Exod 4:13)

Nici nu știi dacă Moise chiar încearcă să-şi găsească un înlocuitor, sau pur și simplu încerca să-i transmită Domnului că oricine ar fi fost mai bun decât el, oricine – în orice caz, nu el! Nu-l interesa și nu se simțea pregătit pentru o asemenea misiune.

Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău, Aaron, levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta; şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui. Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut. El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu.” (Exod 4:14-16)

Moise a făcut o mare greşeală când a cerut lui Dumnezeu un vorbitor. Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dar El nu-şi dorea o comandă divizată. Veţi vedea cum acest lucru a cauzat probleme în timpul călătoriei poporului Israel prin pustie. În Cartea Numeri vom vedea cum Aaron face un viţel de aur pentru ca Israel să i se închine, în vreme ce Moise se afla pe muntele Sinai! A fost o gafă teribilă din partea lui Aaron, cauzată de autoritatea divizată. Apoi alte şi alte probleme vor apărea în cartea Numeri. Dumnezeu nu avea nevoie de Aaron ca să elibereze poporul Israel; avea nevoie doar de Moise. Totuşi, pentru că Moise a şovăit şi nu s-a încrezut în Dumnezeu, Domnul a trebuit să trimită un alt om împreună cu el. Este bine să ne recunoaştem slăbiciunile, dar când Dumnezeu ne cheamă la o misiune, trebuie să răspundem cu încredere. Dumnezeu ne va și echipa pentru lucrarea la care ne cheamă!

„Ia în mână toiagul acesta, cu care vei face semnele.” Moise a plecat; şi, când s-a întors la socrul său, Ietro, i-a zis: „Lasă-mă, te rog, să plec şi să mă întorc la fraţii mei, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc.” Ietro a zis lui Moise: „Du-te în pace!” (Exod 4:17-18)

Pentru a păstra armonia familiei, și căpătând binecuvântarea și acordul de principiu al socrului său, pe care se vede treaba că-l respecta foarte mult, Moise se pregătește de drum, așteptând – cred eu – doar semnalul Domnului pentru a ști când să pornească. Și la momentul potrivit, Moise o apucă pe drumul spre Egiptul de care fusese despărțit 40 de ani

Domnul a zis lui Moise, în Madian: „Du-te, întoarce-te în Egipt: căci toţi cei ce umblau să-ţi ia viaţa au murit.” (Exod 4:19)

Între timp, în Egipt Faraonul care poruncise moartea lui Moise era el mort, aşa că Moise nu mai avea de ce să se teamă în acest sens.

Moise şi-a luat nevasta şi copiii, i-a pus călare pe măgari şi s-a întors în ţara Egiptului. Şi-a luat în mână toiagullui Dumnezeu. Domnul a zis lui Moise: „Plecând ca să te întorci în Egipt, vezi toate minunile pe care ţi le pun în mână, să le faci înaintea lui faraon. Eu îi voi împietri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece.” (Exod 4:20-21)

Faptul că Dumnezeu spune că El va împietri inima lui Faraon a pus întotdeauna problema înțelegerii mdului de lucru al lui Dumnezeu... și dificultpțile vor reveni când încep urgiile. Vom studia acest aspect într-un mod mai detaliat la momentul potrivit şi vom ajunge – sper – la o perspectivă satisfăcătoare. Domnul continuă să-i dea indicații precise lui Moise:

Tu vei zice lui faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: «Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.»“ (Exod 4:22)

Dumnezeu nu a numit pe fiecare israelit „fiu al lui Dumnezeu”, ci s-a referit la națiune ca întreg când a spus: „Israel e fiul Meu, întâiul Meu născut”. Și Moise va continua:

Îţi spun: „Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.” (Exod 4:23)

Dumnezeu a fost cât se poate de clar și de răbdător; i-a spus lui Faraon de la începutul conflictului: „Ori îl laşi pe fiul Meu, Israel, să plece, ori îl ucid pe fiul tău”. Dumnezeu a trimis multe urgii înainte ca să se atingă de întâii-născuţi ai egiptenilor, oferindu-i timp suficient pentru a-L recunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi a-l lăsa pe Israel să plece... însă Faraon nu s-a folosit de niciuna din ocaziile avute.

În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul şi a vrut să-l omoare. (Exod 4:24)

Acesta chiar este un verset neobişnuit,  ca întregul pasaj de altfel, și pare să se refere la faptul că Moise neglijase să-i taie împrejur pe fiii săi. Tăierea împrejur era dovada sau sigiliul legământului încheiat de Dumnezeu cu Avraam. Dacă Moise urma să-L proclame pe Dumnezeu altora, El trebuia să fie ascultător de voia Domnului. Dumnezeu a trebuit să-l forţeze pe Moise să-şi amintească de neascultarea sa. Nu se știe cum l-a afectat pe Moise această intenție a lui Dumnezeu, dar se pare că – deși revoltată și dezgustată – soția lui a trebuit să înfăptuiască ritualul tăierii împrejur, cum citim mai departe

Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.” Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soţ de sânge!”, din pricina tăierii împrejur. (Exod 4:25-26)

Repet: incidentul e greu de înţeles şi trebuie să căutăm sursa pentru a examina problema. Când Moise a fugit din Egipt a mers în ţinutul Madian. Madianiţii erau urmaşii lui Avraam şi ai Cheturei, și erau un popor monoteist. Nu era un popor idolatru, ci se închinau lui Dumnezeu. Moise se simţea bine cu aceşti oameni. S-a ataşat de preotul Madianului, care avea 7 fete, și s-a căsătorit cu una din ele, Sefora. Primul lor fiu, Gherşom, care înseamnă „străin”, s-a născut în Madian. Moise fusese un străin, dar reuşise să se adapteze bine. Se pare însă că în viaţa lor conjugală exista o problemă. Dumnezeu l-a chemat pe Moise la rugul aprins şi l-a trimis să plece în Egipt. În timpul călătoriei, Dumnezeu a încercat să-l omoare (nu există indicii sau interpretări pertinente, dar se pare că Moise neglijase ritualul de tăiere împrejur al fiului său. Tăierea împrejur era simbolul şi sigiliul legământului lui Dumnezeu cu Avraam, prin care trebuia ca israeliţii să învețe să nu aibă încredere în firea lor. Carnea trebuia tăiată şi fiecare israelit era chemat să-şi pună încrederea în Dumnezeu).

Geneza 15:6, Psalmul 106:31, Romani 4:3 şi Galateni 3:6 ne spun că Avraam l-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. Isaac şi Iacov au urmat exemplul lui Avraam. Tăierea împrejur era dovada că acela era fiul lui Avraam, era o dovadă a credinţei lor. Ei bine, se pare că Sefora s-ar fi împotrivit acestui ritual de tăiere împrejur, iar Moise nu insistase. Probabil că Moise nu simţea că ar fi fost un lucru esențial, iar soţia lui va fi fost de părere că era un lucru nebunesc şi sângeros. În orice caz, Moise nu a vrut să declanşeze o ruptură în viaţa lor de familie. Soţia lui Moise era monoteistă – doar că se împotrivea ritualului poruncit de Dumnezeu, iar Moise n-a vrut să facă mare caz din asta. Iată că Moise era gata să-l înfrunte pe Faraon, dar nu o putea confrunta pe soţia sa. Moise le putea spune israeliţilor când greşeau, dar nu s-a opus soţiei sale, când aceasta a greşit.

Este clar că Moise a crezut că poate scăpa cu neascultarea lui din acest domeniu al vieţii sale. A lăsat lucrurile să treacă pe lângă el, cum fac mulţi lucrători creştini care îşi neglijează familiile, încercând să salveze familiile altora. Dumnezeu a intervenit în viaţa lui Moise. L-a oprit în drum spre Egipt şi i-a atras atenţia asupra seriozităţii acestui lucru. Este un pericol imens când soţul şi soţia nu se pun în mod complet de acord în chestiuni spirituale. De aceea Scriptura ne avertizează de faptul că necredincioşii şi credincioşii nu se pot căsători.

Sefora a fost cea care a îndeplinit ritualul de tăiere împrejur al fiului lor pentru a salva viaţa lui Moise. Așadar, ceea ce ea a făcut a fost până la urmă un act de credinţă și supunere din partea ei. A revendicat promisiunea legământului cu Avraam, răscumpărarea prin sânge. După tăierea împrejur a fiului lor, probabil când au ajuns în Egipt, Moise a văzut problema şi a trimis-o înapoi acasă la tatăl ei. Apoi, în timpul mărşăluirii prin pustie, Ietro îi va ieși înainte lui Moise, având-o pe Sefora cu el, pentru ca cei doi să se împace. Dar asta va fi mai târziu... Deocamdată (și-ncheiem cu acest pasaj și întâlnirea de azi!)

Domnul a zis lui Aaron: „Du-te înaintea lui Moise în pustiu.” Aaron a plecat: a întâlnit pe Moise la muntele lui Dumnezeu şi l-a sărutat. Moise a făcut cunoscut lui Aaron toate cuvintele Domnului, care-l trimisese, şi toate semnele pe care-i poruncise să le facă. Moise şi Aaron şi-au văzut de drum şi au adunat pe toţi bătrânii copiilor lui Israel. Aaron a istorisit toate cuvintele pe care le spusese Domnul lui Moise; şi Moise a făcut semnele înaintea poporului. Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzusesuferinţa; şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ. (Exod 4:27-31)

Luăm act așadar și de întâlnirea emoționantă a celor doi frați care vor conlucra în aventura izbăvirii (Aaron avea deja 83 de ani!), dar și de contactul reluat cu bătrânii poporului, deci călătoria de înapoiere în Egipt se încheiase cu succes. Punem și noi punct aici călătoriei împreună făcută astăzi, sper să ne reîntâlnim data viitoare, pentru că acțiunea și învățămintele Exodului sunt abia la început... Pe curând deci!