Exodul 18:1-27 | Itinerar Biblic | Episodul 121

Dragi ascultători, continuăm să urmărim aventurile poporului evreu, izbăvit din robia egipteană și aflat pe drumul spre Canaan. Convoiul mărșăluia prin peninsula Sinai, confruntat cu lipsuri, crize, răzvrătiri, cârtiri, dar și atacat de inamici. Biruința asupra lui Amalec, din care am tras și noi destule învățăminte data trecută, se datora aceluiași imbatabil Iahweh, care-i supraveghea și-i călăuzea constant și consistent! Suntem abia la începutul unui șir de experienţe menite să contribuie la formarea și confirmarea lor ca popor al Domnului, nu numai prin alegere, dar şi prin comportament. Similar, și noi călătorim prin cuvântul Domnului nu doar pentru acumulare de cunoştinţe teologice, ci pentru a ști cum să confirmăm prin viață și atitudine statutul de copii ai lui Dumnezeu.

Trecem acum în capitolul 18 din cartea Exodul, şi vom fi martorii unei noi experiențe semnificative, pe drumul dintre Marea Roşie şi Muntele Sinai. Dumnezeu era mereu în fruntea poporului prin stâlpul de foc noaptea şi norul pe timpul zilei. Moise era și el neobosit, preocupat permanent să asigure comunicarea dintre Dumnezeu şi popor.

Având în vedere rolul jucat de Moise în eliberarea şi formarea poporului evreu, ne este greu să ni-l închipuim în dimensiunea sa umană, ne e greu să acceptăm componenta domestică a existenței sale... Când e vorba de eroi, în general uităm că şi ei sunt oameni, că și ei au probleme, inclusiv în familie. Ei bine, înainte de a fi marele om folosit de Dumnezeu, liderul eroic și legiuitorul Moise era și el un om cu slăbiciuni, cu familie (soție și copii), cu  socri, cu responsabilităţi, cu limite... deci şi cu probleme, uneori... Ceea ce face diferenţa între oameni, însă, din acest punct de vedere nu este numărul problemelor, ci modul în care sunt ele rezolvate. Marii oameni și eroii Bibliei rezolvă problemele după voia lui Dumnezeu, în acord cu Dumnezeu.

Dumnezeu îl ghida pe Moise prin revelaţie directă; iată-l însă acum pe Moise dând curs și altor influențe. Ietro, preot al Madianului și socrul lui Moise, vine în vizită împreună cu soţia lui Moise, şi copiii lor. A fost o vizită frumoasă, o adevărată reuniune de familie.

Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său, Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt. Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimisă acasă. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea Gherşom, căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o ţară străină”, iar celălalt se numea Eliezer, căci zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat şi m-a scăpat de sabia lui faraon.” (Exodul 18:1-4)

Moise împreună cu adunarea lui Israel ajunseseră în ţinutul Madian. Se pare că atunci când se pogorâseră în Egipt, după acea experienţă când ea l-a numit „soţ de sânge“, Moise o trimisese acasă pe Sefora. Nu există vreo relatare care să ne dea de înţeles că ea ar fi fost în Egipt când a avut loc Exodul. Acum însă Ietro vine la întâlnirea cu ginerele său împreună cu Sefora, Gherșom și Eliezer. Dar după modul cum este alcătuit textul, prezența lor pare să treacă neobservată! Discuția de fond a capitolului se va purta între cei doi bărbați! (Exodul 18:5-7)

Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustiu unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. A trimis vorbă lui Moise să-i spună: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu nevasta ta şi cu cei doi fii ai tăi.” Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ, şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise.

De observat și apreciat în acest text relaţia exemplară dintre Moise şi socrul său. Păreau să fie foarte apropiaţi, ca nişte camarazi. Moise îi povesteşte despre tot ce a făcut Dumnezeu pentru ei şi cum i-a scos din Egipt, iar Ietro manifestă interes pentru ceea ce-i relatează Moise. De fapt, când Moise vine să-şi întâmpine familia, ni se spune că l-a sărutat pe socrul său, însă nu ni se spune că ar fi sărutat-o şi pe soţia sa. Pasajul nu menționează nimic din care să reiasă că Moise ar fi fost bucuros să-şi vadă fiii, sau că ar fi petrecut timp cu soția și copiii săi. Toate acestea par să confirme supozițiile că relaţiile de familie ale marelui bărbat al lui Dumnezeu nu erau așa cum ar fi trebuit să fie.

Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor. Şi Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii; căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.” Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu. (Exodul 18:8-12)

Ietro fusese probabil sceptic când Moise, pe când era încă în Madian, îl anunţase că pleacă să-i elibereze pe copiii lui Israel din jugul sclaviei egiptene, și parcă-l aud spunându-le vecinilor săi: „Nu ştiu ce l-a apucat pe ginerele meu. Își închipuie că Dumnezeu l-a chemat să-i elibereze pe israeliţi din Egipt! Nu cred că așa ceva e posibil, nici măcar Dumnezeul lor nu cred că e-n stare de asta!” Iahweh însă o făcuse, așa că Ietro recunoaște unicitatea atotputernicului Dumnezeu, pe care Îl califică drept „mai mare decât toți dumnezeii”! Și ca o consfințire, Ietro aduce și jertfe lui Dumnezeu. Iahweh vorbise astfel încât oameni ca Ietro să înțeleagă și să tragă concluzii precum ale socrului lui Moise. Întotdeauna Dumnezeu își contextualizează mesajul în cultura celui căruia vrea să i Se reveleze! Și cred că Domnul S-a bucurat când a văzut că Ietro înțelesese mai repede și mai bine decât mulți din poporul pe care-l purta și-l forma în toată această peregrinare! (Exodul 18:13-18)

A doua zi, Moise s-a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa până seara. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, şi a zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta, de dimineaţa până seara?” Moise a răspuns socrului său: „Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu. Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.” Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur.”

Cu siguranţă că acum și Ietro îl aprecia și-l iubea pe Moise, care era demn de repect având în vedere ce făcuse dar și ce relație avea cu cel mai mare decât toți dumnezeii! Hotărât să rămână „în familie” pentru câteva zile, Ietro are prilejul să-și dea seama cât de ocupat era Moise cu judecarea pricinilor care apăreau în popor, astfel că vine cu o sugestie pentru a uşura povara lui Moise.

„Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu. Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă. Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine. Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.” (Exodul 18:19-23)

Nu ştiu dacă sunteți de acord cu mine, dar cred că greșim socotind ignorante sau nedezvoltate vechile civilizaţii. Priviţi numai la Ietro. Nu era absolvent al vreunei facultăţi, nu era un doctorat în economie sau altceva, era probabil un simplu preot al unei țări și populații păgâne, dar propunerile sale sunt compatibile cu programele manageriale moderne. Îi sugerează astfel lui Moise să fie un comunicator fidel și-un mijlocitor harnic între Dumnezeu și popor; să-i învețe pe oameni legile și poruncile ce trebuiau respectate; să-și delege autoritatea, descentralizând și relaxând lucrarea istovitoare pe care o făcea. În plus, observaţi că el nu încearcă să-L excludă pe Dumnezeu din acest proces – Iahweh urma să valideze aceste propuneri. Din păcate sunt mulţi care cred că prin aplicarea unor metode administrative, pot face lucrurile să meargă, chiar dacă latura spirituală este desconsiderată. Dragi ascultători, așa ceva nu are cum să funcționeze în niciun caz în ce privește trupul viu al Bisericii lui Hristos! A fost o vreme când societatea se inspira din Cuvântul lui Dumnezeu, când prelua modele biblice sau eclesiale... iar acum, când societatea l-a exclus pe Dumnezeu din perspectivele și valorile ei, structurile bisericești încearcă să preia și să aplice modelele societăţii. Trist, dramatic, falimentar!

Să nu cumva să ajungem să credem că Dumnezeu are nevoie de înţelepciunea noastră! Sigur, El se bucură când ceea ce ne-a dat este pus în slujba Lui. Acest Ietro era și el un om luminat care-și pune înţelepciunea lui în slujba altora. Modelul acesta este mai târziu aplicat şi în Biserica primară, pe lângă ucenici fiind învestiţi mai mulţi lucrători cu diferite responsabilităţi în viaţa Bisericii. Faptele Apostolilor - capitolul 6 de la vers. 2: „Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfînt şi înţelepciune, pe cari îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei. Cuvântul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.” De aici pleacă un întreg proces de formare de lucrători creștini care acoperă atât aria administrativă, cât și cea spirituală. Martirul Ştefan este unul din cei aleşi în acea împrejurare.

Stimați ascultători, este important să înţelegem ce plan și ce aşteptări are Dumnezeu în ce ne privește. Poate că şi noi stăm de zile întregi ca să ajungem la un Moise care să ne spună cuvântul Domnului. Dar oare nu cumva Dumnezeu aşteaptă ca noi să ne asumăm o responsabilitate, şi dintr-o poziţie de consumator să trecem într-una în care să ne lăsăm consumaţi pentru alţii?! Pentru că, în fond, aceasta este ceea ce face Moise. El transformă pe mulţi din cei care erau acolo, din consumatori în persoane care să slujească poporul!

Biserica nu este un sindicat în care masa de beneficiari alege reprezentanţi care să le apere interesele. Biserica este un trup viu în care fiecare membru are o responsabilitate distinctă spre beneficiul și pentru slujirea trupului ca întreg. Este descrierea pe care o face Pavel cu privire la Biserică: „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup - tot aşa este şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup? Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.”  Am citit vers. 12-20 din cap. 12 al primei epistole adresată de ap. Pavel bisericii din Corint, capitolul 12. În deschiderea acestui pasaj, Pavel vorbise despre faptul că Dumnezeu ne şi echipează cu această intenţie. Cu alte cuvinte El nu de dă tuturor aceleaşi talente, aceleaşi daruri, tocmai pentru că fiecare funcţiune este importantă, indiferent că este vizibilă sau mai puţin vizibilă. Trebuie să înţelegem că Dumnezeu vrea să interacţionăm corect în cadrul trupului, în spiritul caracteristic Domnului Isus, spiritul slujirii. Vom reveni și cu alte ocazii...

Deocamdată să ne întoarcem la cei doi, ca să observăm nu doar că Moise ascultă de socrul său Ietro, ci și lecțiile și efectele acestei consilieri. (Exodul 18:24-26)

Moise a ascultat sfatul socrului său şi a făcut tot ce spusese el. Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi.

Pe de altă parte însă, nu putem să nu facem și următoarea observație: există două tipuri de înţelepciune, și anume înţelepciunea lui Dumnezeu (care vine de sus), şi cea lumească. Propunerea lui Ietro era bazată pe înţelepciune pământească. Iar când urmezi modelul lumii, nu privești la Dumnezeu. Unul din motivele pentru care biserica are atâtea probleme astăzi, este pentru că mulţi oameni au fost puşi în poziţii înalte în biserici pentru că aveau succes în afaceri, erau influenți... iar ei au încercat să aducă și să conducă în biserică prin metode lumeşti, fără discernământ spiritual. Modelul lumii nu funcţionează în biserică. Recomandările lui Ietro erau bune, pentru că luau povara de pe umerii lui Moise şi făceau ca lucrurile să se desfășoare mai eficient printr-un sistem organizat. Sugestia lui era sinceră şi intenţiile lui erau bune, fiind preocupat de sănătatea lui Moise. Propunerea lui Ietro părea a fi o soluție atractivă – dar e de observat că nu reprezenta neapărat sau explicit și voia lui Dumnezeu. El a permis acest lucru, desigur, dar nu a fost ideea Sa.

Iar dacă privim și mai în profunzime, putem face vom observa și alte aspecte legate de sugestiile lui Ietro. În primul rând, Dumnezeu nu i-a dat lui Moise instrucțiuni în acest sens. Or, sugestia lui Ietro pare că vine să compenseze acest lucru, punând oarecum în umbră înţelepciunea, judecata şi dragostea lui Dumnezeu. Ietro spunea, cu alte cuvinte, că Dumnezeu nu făcea tot ce putea pentru Moise. Dacă Dumnezeu l-ar fi iubit cu adevărat pe Moise şi I-ar fi păsat de el, l-ar fi învățat de bine de la bun început! Să nu uităm că în Eden șarpele îi spusese atunci Evei: „Oh, dacă ai mânca din acel pom, ai deveni înţeleaptă, însă Dumnezeu nu ţi-a permis acest lucru, El nu vrea ce-i mai bine pentru tine!” Deci, dacă Moise ar fi trebuit să acționeze cum îi spusese Ietro, Dumnezeu l-ar fi instruit dinainte în acel sens!

A doua observație ar fi că Dumnezeu vorbea direct cu Moise, și nu avea nevoie de o terţă persoană implicată, care ar fi diminuat relația lui Moise cu Dumnezeu și manifestarea puterii divine. Și azi există destui oameni, inclusiv în biserici, cărora nu le place să se raporteze la Dumnezeu în mod direct, ci mai degrabă ar discuta cu alţi oameni. Ar apela la vreun om, la vreo biserică, o ceremonie, o carte sau chiar la un concert muzical. Toate îşi au locul lor, însă noi trebuie să mergem direct la Dumnezeu. Dumnezeu nu voia ca în relaţia Sa cu Moise să fie implicați și alți oameni.

Al treilea lucru de remarcat în acest pasaj este că din sugestii ca a lui Ietro au apărut germenii unor grupări de genul adunării celor 70 bătrâni, Sanhedrinul, care, peste 1500 de ani, se vor întâlni în preajma Paștilor pentru a oficializa hotărârea de condamnare la moarte a Fiului lui Dumnezeu! Moise nu avea nevoie de această organizaţie, pentru că Dumnezeu îi dădea călăuzire și putere pentru aceste sarcini dificile. Aceşti 70 de oameni nu erau mai eficienţi decât Moise. În definitiv, Duhul Sfânt este cel care însufleţeşte şi dă putere omului.

Sunt persoane care cred că, pentru ca biserica să fie mai eficientă, are nevoie de metodele potrivite. Chiar acum sunt mulţi predicatori care încearcă să se identifice cu „noua generaţie”, ori s-o influențeze. Ei spun că vor să comunice cu noua generaţie. Cunosc destule programe și seminarii unde se studiază, ca materie principală, identificarea şi comunicarea cu oamenii, însă nu am auzit de prea multe exemple de roduri ale unor astfel de eforturi! Dumnezeu nu depinde de metode, organizaţii, sisteme, ritualuri, numere sau atrategii... El dă la o parte toată înţelepciunea lumii, pentru ca să nu existe nimic între El şi sufletul tău. Înţelepciunea lumii şi cea a lui Dumnezeu sunt contradictorii – până într-acolo că una se dovedeşte a fi înţeleaptă, iar cealaltă o nebunie.

În 1 Corinteni 3:18-19, Pavel spune: „Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: «El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.»” Iar în 1 Corinteni 2:4, adaugă: „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nustăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere.” Nu trebuie să fim inteligenţi şi să folosim o anumită abordare intelectuală pentru a câştiga oameni pentru Hristos, ci avem nevoie ca înţelepciunea lui Dumnezeu să ne călăuzească. Noi avem nevoie de puterea mereu proaspătă a lui Dumnezeu, nu de metode noi.

Deci, va trebui ca fiecare să decidem în cunoștință de cauză: ne bazăm pe înţelepciunea lumii, sau privim cu răbdare, încredere și deschidere la Dumnezeu, ca El să ne călăuzească cu înţelepciunea Sa de sus?

Consider totuși că e posibil și indicat ca, în strânsă legătură cu (și ascultare de) Dumnezeu, să reușim să ne integrăm în slujirea activă a semenilor noștri – nu neapărat urmând modele și idei omenești, dar nici respingându-le fără discernământ, doar pentru că vin de la/prin oameni. Trebuie deci cercetați și oamenii și propunerile lor, aduse înaintea lui Dumnezeu și cerut de la El înțelepciune, îndrumare și resurse pentru acțiune.

Trebuie să ne repetăm până înțelegem: Biserica nu este un loc al consumului, ci al comuniunii exprimată prin participarea plenară în viaţa trupului. Domnul Isus ne-a implicat în jertfa Lui de pe Golgota preluând păcatele noastre. Noi trebuie de acum să ne implicăm în viaţa comunității, slujindu-L pe Domnul nostru prin slujirea semenilor noştri.

Apoi Moise a trimis pe socrul său în ţara lui. (Exodul 18:27)

Chiar dacă nu este descrisă vreo scenă dureroasă a despărţirii, probabil că n-a fost o despărţire ușoară. Pentru că se pare că aveau o relație strânsă, nu le va fi fost simplu să se despartă. Dar ca şi în alte situaţii, Moise nu scrie prea multe despre sine. Grija lui este să-L prezinte pe Dumnezeu ca motorul principal al acţiunii, și eventual să-i pună și pe alţii într-o lumină bună. De aceea, cred că acest capitol este o invitaţie la examinarea relaţiilor noastre: familiale, de lucru, și frățești (din trupul lui Hristos, Biserica).

Apoi: suntem noi preocupaţi să contribuim la dezvoltarea Bisericii, sau ne complacem să fim simpli și discreți consumatori a ceea ce ni se oferă în ea?!

Și un alt subiect de meditație: indiferent cât de mult ținem la anumite persoane, vine momentul să ne luăm rămas bun de la ele. Dar orice-ar însemna asta, cei care cred în mântuirea Domnului Isus au siguranţa că toţi credincioşii vor fi împreună în ceruri. Ai și tu această credinţă? E valabilă și-n ce-i privește pe cei dragi ţie? Le-ai prezentat calea către acel loc al veşnicei reuniri?!... Este un motiv de meditaţie, nu-i aşa? Fă ce trebuie, deci!

Pe curând!