Exodul 22:1-31 | Itinerar Biblic | Episodul 126

Continuăm să privim cu atenție în Cuvântul lui Dumnezeu, și-aș spune și cu o senină detașare, în această zonă a Scripturii unde suntem cantonați de o bucată de vreme – și anume cartea Exodul... care după o perioadă intensă și dinamică, a intrat într-o zonă „de platou”, unde ne este detaliată legislația pusă de Dumnezeu la dispoziția poporului Israel, pe care-l scosese din robia egipteană cu mână puternică, braț întins și mari minuni!

Am spus: „cu senină detașare” (și sper că este așa!), pentru că această contemplare a prescripțiilor divine ne arată clar câteva lucruri: 1.ce Dumnezeu măreț avem, și cât este de interesat/implicat în rânduiala și siguranța poporului Său; 2.ce privilegiați suntem, ca beneficiari ai „harului nespus de felurit”, că nu mai suntem sub robia și blestemul Legii (care n-a putut fi respectată riguros și integral de nicio făptură omenească!), dar nu suntem lipsiți de repere în ce privește viețuirea după voia și plăcerea lui Dumnezeu (câtă vreme avem la dispoziție Cuvântul scris, exemplul hristic și călăuzirea/împuternicirea Duhului Sfânt!).

Așadar, oricât de irelevante ni s-ar părea unele dintre prevederile divine peste care trecem, să nu uităm că sursa lor este Singurul Dumnezeu adevărat, care nu Se schimbă și care ne cunoaște și ființele și nevoile și posibilitățile mult mai bine decât noi înșine!

Vă reamintesc, scopul lui Dumnezeu în darea Legii a fost, în principal: 1. Să arate păcătoșenia grozavă a omului, care se ține la distanță de Dumnezeu; 2. Să dovedească nevoia omului de un mijlocitor/răscumpărător; 3. Să învețe omul cum să trăiască avându-L drept model și suport pe Dumnezeul perfect în caracterul și manifestările Sale. Din vechimea originării Legii, până-n zorii și-n zilele Noului Legământ, ni se tot repetă: „...nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. (Galateni 2:16)

...Așa cum nu Legea îl face pe om păcătos, ci ea doar arată că omul este păcătos. Legea a fost dată pentru a-l arăta și îndruma pe om la Hristos, după cum am văzut mai devreme. Legea a fost pedagogul care ne ia de mână și ne duce la cruce, căutând să ne convingă: „Omule, ai nevoie de un Mântuitor, pentru că eşti păcătos!”

Am constatat deja – și vom avea ocazia să vedem că Dumnezeu are un cuvânt în ceea ce priveşte proprietăţile noastre, relaţiile de familie, problemele sociale, furt, vrăjitorie, în mare parte probleme cu care și lumea modernă se confruntă din plin.

Asta arată grija lui Dumnezeu pentru ca omul să aibă un sistem corect și adecvat de valori și de raportare; atenția Lui față de fiecare persoană, făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (și deci cu destin, rol și valoare specifice în planul și voia lui Dumnezeu). Pe de altă parte, Legea nu are în vedere ființe sau societăți ideale, utopice, ci reale și cât se poate de sensibile și de expuse legilor schimbării istorice, sociale, politice, culturale. Sclavia era la acel moment o realitate, și robii erau o clasă aparte, desigur defavorizată (în unele cazuri sub-evaluată și sub-apreciată) Deci, recunoașterea statutului social nu contrazice și nu atenuează preocuparea Creatorului pentru demnitatea și dreptul la existență și la proprietate al fiecărei persoane. În mod evident, Dumnezeu cerea poporului Israel să respecte atât viața și demnitatea, cât și bunurile și semenilor – acestea fiind coordonate practice de manifestare a iubirii față de aproapele.

Sigur azi creștinii știu – din NT, care nu era accesibil nici atunci și nici acum evreilor – că în IH nu există iudeu sau grec, femeie sau bărbat, rob sau slobod... Dar în baza pragmatismului exprimat în Lege, și a contextului larg în care Dumnezeu a generat și a prezervat viața de-a lungul timpului, El educă implicit omenirea să manifeste preocupare și respect pentru ea. În mod special în relația cu Israel, Dumnezeu induce perspectiva valorizării vieții prin respectarea celor palpabile înconjurătoare (semeni, demnitate, bunuri), subliniind și principiul că viața nu are sens când este călcat în picioare chipul lui Dumnezeu (din fiecare om). Dumnezeu nu îngăduia nimănui să păgubească deliberat pe aproapele său fără să fie obligat să repare răul făcut! Păgubitul trebuia repus în drepturi, iar făptașul trebuia să-și învețe lecția. Deci chipul lui Dumnezeu trebuie manifestat atât în maniera în care copiii lui Israel se raportau unii la alții, cât și în atenția și grija pentru universul material în care trăiau. Putem spune același lucru și azi: dacă viața noastră Îl manifestă pe Dumnezeu, niciun segment al vieții nu este neglijabil! Nu este indicat și nici eficient să despărțim viața în sacru și profan, material și spiritual etc.

De aceea următorul set de prescripții ale Legii pune accentul pe dreptul de proprietate – am zice, nepotrivit cu spiritualitatea preponderentă presupusă în dreptul Cuvântului lui Dumnezeu – pentru care însă, iată: nimic din ce-i omenesc nu-i lipsit de importanță! Ce bine-ar fi să acordăm și noi atenție și respect, nu doar Creatorului, ci și creației și creaturii cărora Marele Designer și Susținător le dă atâta sens și importanță, în economia vieții!

Sunt unii care ridică astăzi o întrebare: „Ce este bine şi ce este rău?” Unii spun că binele şi răul sunt relative, adică în acord cu ce crede fiecare că este bine sau rău, chiar dacă asta intră în opoziție, sau poate fi exact contrariul a ceea ce crede altcineva... Sigur că natura umană și manifestările ei admit o mare varietate de nuanțe și accepțiuni, dar dacă ar fi să le luăm pe toate în considerare, nu am putea armoniza niciodată și în niciun fel contrariile. De aceea, este incredibil și copleșitor faptul că Dumnezeu pune la dispoziție un standard la care poporul Său trebuia să se raporteze. Lucrul cel mai interesant de observat aici este că standardul lui Dumnezeu a produs o societate în care există, într-o anume măsură, lege şi justiţie.

Legile prezentate în capitolele 21-24 se ocupă de chestiuni elementare și esențial ale vieţii de zi cu zi. Poate că unora vor părea plictisitoare de citit, poate că seamănă cu un cod penal – într-un fel, chiar așa este... Mă bucur că în Cuvântul lui Dumnezeu ne spune clar: „Să nu ucizi”, pentru că această poruncă mă protejează pe mine şi pe familia mea. Și mă bucur că Biblia zice și: „Să nu furi”, deoarece astfel îmi este protejată mica mea proprietate. Toate aceste legi sunt fundamentale pentru a avea ordine în societate. Suntem la startul unui capitol – 22 – care continuă să ne arate cum le cerea Dumnezeu evreilor să-și manifeste iubirea față de semeni – la modul cel mai concis: respectându-le libertatea, viața, demnitatea și bunurile/posesiunile. Ne apare evidentă astfel diferența de optică a mentalului evreiesc în comparație dacă vreți cu individualismul exacerbat și hedonist al zilelor noastre.

„Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată.” (Exodul 22:1)

Nu știu de ce trebuiau daţi înapoi cinci boi pentru unul sau patru oi pentru cea furată. În Noul Testament, însă, Zacheu face referire la acest principiu: „Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: «Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.»” (Luca 19:8) Când a spus „împătrit”, se pare că făcea referire la această poruncă din Legea mozaică.

Legea noastră de astăzi spune că dacă distrugi proprietatea cuiva, trebuie să plătești daunele. Tot ceea ce cere societatea, când faci stricăciuni sau distrugi proprietatea cuiva, este să dai acel lucru înapoi sau să plăteşti valoarea acelui sa. Legea lui Dumnezeu de despăgubire de patru ori mai valoroasă este mult mai exigentă, și deci poate avea un mai mare efect. Având în vedere natura umană, dacă ar trebui să restituim împătrit tot ce stricăm sau distrugem, am fi mult mai atenţi. Pentru că Dumnezeu nu Se schimbă, El îl tratează pe om aşa cum este cel mai bine pentru el.

„Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit, şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el, dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el.” (Exodul 22:2)

Legea îți dă dreptul la protecţie. În zilele noastre nu-s rare cazurile în care hoţi care au intrat în casa unui om, care s-a apărut trăgând asupra lor, câștigă procesul intentat proprietarului, și obțin chiar daune (?!) – pe baza unor ridicole clauze penale, dibaci administrate de avocați veroși! Ba chiar știu un caz în care proprietarul a trebuit să-şi vândă casa, ca să plătească daunele! Iar hoţul nu a suferit deloc! Acestea sunt vremurile pe care le trăim, în care așa-zisele drepturi ale omului bat de departe legile/Legea Domnului, iar protecția îi vizează parcă mai degrabă pe făptași decât pe păgubași, și-i protejează pe vinovaţi în detrimentul celor nevinovați.

Legea lui Dumnezeu protejează casa şi proprietatea omului. Sub acest principiu, un om are dreptul să-şi apere proprietatea, casa şi pe cei dragi.

Legile lui Dumnezeu sunt legi fundamentale, ce oferă societăţii lege şi ordine. Dacă omenirea ar fi urmat legislaţia socială a lui Dumnezeu dată în cartea Exodul, nu cred că ar exista problemele sociale pe care le avem acum în lume. Sisteme economice și legislative clădite pe Cuvântul lui Dumnezeu sunt contestate tot mai vehement de oameni care nu cunosc și nu acceptă Biblia, și care-și fac un titlu de glorie din a se declara agnostici, spirite luminate, intelectuali progresiși... Convingerile lor sunt însă șubrede și ridicole, bazate pe efemerul uman și pe libertăți exacerbate, ce sfidează bunul simț și pudoarea... și care desigur n-au cum să fie în acord cu Legea ce reflectă caracterul lui Dumnezeu.

Constituţia Statelor Unite ale Americii a fost scrisă de niște oameni care chiar dacă nu erau creștini declarați (de fapt, majoritatea erau deişti), aveau totuși un oarecare respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Am auzit spunându-se că Thomas Jefferson a ridiculizat Biblia. Din ce-am putut eu constata însă – afirmă JVMcGee – scrierile sale arată că avea cunoștință și respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă nu-l aplica în viaţa personală şi nu credea în minuni. Astăzi însă avem oameni care dau legi și care nu au nicio cunoştinţă biblică, sau de alții care afirmă că se tem de Dumnezeu, dar nu se vede nimic dincolo de aceste cuvinte, așa că legislația și educația/sancționarea oamenilor au mari lacune.

Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca despăgubire pentru furtul lui. Dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar sau oaie, se găseşte încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi. (Exodul 22:3-4)

Dacă un om era dovedit că a furat, trebuia să restituie de două ori pe cât a furat, ajungând chiar să se vândă pe sine ca rob pentru a putea plăti daunele.

„Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui.”(Exodul 22:5)

Dacă vaca sau oaia cuiva intra pe câmpul altcuiva şi producea stricăciuni, proprietarul animalului trebuia să plătească daunele. Foarte des întâlnită și dăunătoare este și azi – desigur, mai mult în zonele periferice sau rurale – o astfel de situație, aparent minoră, dar în realitate generatoare de mari pasiuni și chiar de violență!

„Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.” (Exodul 22:6)

Versetul acesta mi se pare extrem de practic, pentru că ne arată care este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facem: să ne recunoaștem vinovăția (chiar dacă nu deliberată) și să contribuim la aplanarea conflictului și la acoperirea daunelor pricinuite! Aici este un alt principiu de bază pentru bunăstarea omenirii pe pământ. Dumnezeu a dat naţiunii Israel Legea mozaică, pentru a fi un exemplu pentru celelalte naţiuni.

Pasajul despre legile privitoare la avere din Exodul 22 continuă cu un alt set de situații ipotetice, pe care doar le trecem în vedere ca atare (Exodul 22:7-15)

Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit. Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său. În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină sau un lucru pierdut, despre care se va zice: ‘Uite-l!’ – pricina amânduror părţilor să meargă până la Dumnezeu; acela pe care-l va osândi Dumnezeu trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său. Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie sau un dobitoc oarecare să i-l păstreze şi dobitocul moare, îşi strică un mădular sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva, să se facă un jurământ, în Numele Domnului, între cele două părţi, şi cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, şi celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască. Dar, dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator faţă de stăpânul lui să i-l înlocuiască. Dacă dobitocul a fost sfâşiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă şi nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfâşiat. Dacă un om împrumută altuia o vită, şi vita îşi strică un mădular sau moare în lipsa stăpânului ei, va trebui s-o plătească. Dacă stăpânul e de faţă, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi de ajuns.

Odată trasat un cadru de protecție a drepturilor asupra posesiunilor minimale, legislația de proveniență divină se întoarce în partea a doua a cap. 22 din Exodul spre cazuri de atentat asupra vieții și demnității persoanelor.

Creat după chipul și spre slava lui Dumnezeu, omul trebuia să plătească pentru împotrivirea sau abandonarea deliberată a planului lui Dumnezeu în ce-l privește. Prioritatea și unicitatea lui Dumnezeu impuneau omului respingerea idolatriei și închinare exclusive înaintea lui Iahweh. Idolatria, vrăjitoria erau considerate curvie spirituală, alături de care la fel de abominabilă și de supusă mâniei și pedepsei lui Dumnezeu era și curvia fizică, plus toate anomaliile și perversiunile care erau o teribilă degradare și călcare în picioare a propriei demnități. Despre acestea este vorba în continuare...

„Dacă un om înşală pe o fată nelogodită şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă. Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor.” (Exodul 22:16-17)

Cu alte cuvinte, dacă un bărbat abuza sexual o fată, el era silit să se căsătorească cu ea. Dacă tatăl ei nu era de acord cu căsătoria, violatorul trebuia să plătească o anumită sumă pentru fapta sa. (Lucrurile nu stau deloc la fel în vremea noastră!)

„Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.” (Exodul 22:18)

Asistăm astăzi la o renaştere a închinării înaintea lui Satan şi a supranaturalului. Acest curent este puternic şi real, vom vorbi despre aceasta și pe parcursul cărții Deuteronomul.

„Oricine se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu moartea.” (Exodul 22:19)

Mi se strânge inima doar citind așa ceva! A avea relaţii sexuale cu un animal arată cât de jos poate să decadă omul. De ce a trebuit să dea Dumnezeu o lege ca asta? Pentru că așa ceva se întâmpla... și se întâmplă! Pentru că observăm o revenire la asemenea practici scabroase și degradante în societatea noastră „iluminată”.

„Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire.” (Exodul 22:20)

Aceasta era, bineînţeles, pedeapsa cea mai aspră. Dacă aceasta ar fi aplicată în zilele noastre ad literam, am avea cu siguranță o societate mai bună. A distruge pe oricine se închină altui dumnezeu decât Iahweh era/este un lucru deosebit de dur, însă, la urma urmei, dacă ai cancer, vrei să scapi de el, nu-i așa? Despre asta e vorba aici!

Dar și starea celor desconsiderați are preț în ochii și inima lui Dumnezeu... cei aflați în situații limită, de maximă vulnerabilitate (inclusiv socială): străin, sărac, orfan, văduvă, datornic etc.... demnitatea omului poate fi foarte expusă. Or, Dumnezeu are în vedere protejarea unor astfel de persoane... spre deosebire de noi!

„Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.” (Exodul 22:21)

Acestea sunt optica și tratamentul (de tip Bunul Samaritean, ale) lui Dumnezeu!

„Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan.” (Exodul 22:22)

Legile privind munca copiilor au fost formulate în timpul trezirii wesleyene. Cuvântul lui Dumnezeu a fost la temelia tuturor acestor mişcări care au fost o binecuvântare pentru întreaga omenire. Ce-i cu copilul fără părinți? Casele de copii au fost construite în ţările ateiste, sau sub auspiciile creştinismului?

„Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani.” (Exodul 22:23-24)

Fără îndoială, Dumnezeu îi cunoaște și îi protejează pe cei neajutoraţi. Mai devreme sau mai târziu – dar El nu întârzie niciodată! – Dumnezeu va interveni în favoarea urgisiților... și vai de aceia care i-au maltratat pe cei nevoiași!

„Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el. Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui, căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul – cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv. (Exodul 22:25-27)

Dacă o persoană împrumuta bani altcuiva, concetățeni fiind, nu avea voie să ceară dobândă. (Astăzi însă principiul acesta nu prea acționează nici între credincioși! Dar Dumnezeu spune apăsat că este greşit să abuzăm pe cineva, sau să ne bazăm profitul pe paguba altora!) Iar dacă la termenul sorocit nu avea posibilitatea să returneze, Dumnezeu nu așteaptă Noul Testament ca să ne învețe să manifestăm îndurare față de datornic!

Capitolul 22 se încheie cu câteva prescripții referitoare la întâii-născuți ai lui Israel... puse în contextul respectării autorității – atât supreme, divine, cât și delegate (mai-mari)...

Să nu huleşti pe Dumnezeu şi să nu blestemi pe mai-marele poporului tău. Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi. Să-Mi dai şi întâiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămână şapte zile cu mama sa, iar în ziua a opta să Mi-l aduci. Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu mâncaţi carne sfâşiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncaţi la câini. (Exodul 22:28-31)

Acestea sunt câteva dintre legile lui Dumnezeu, a căror detaliere va continua și în Exodul 23. În concluzie, nimeni nu trebuia să uite că – aparținându-I de fapt și de drept lui Dumnezeu – datorează respect și întâietate înainte de toate Creatorului... și că ființele create și susținute de Acesta trebuie tratate cu atenție și considerație. Când nu există frică și respect pentru Dumnezeu, nimic nu stă în calea încălcării poruncilor Lui. (În Leviticul 24:10-16, Moise spune că un astfel de om trebuie să moară!)

Viața este mai mult decât existență fizică doar atunci când relația cu Dumnezeu există și este bună! Iar relația cu un Dumnezeu sfânt ne impune să trăim pe măsura sfințeniei Lui, care presupune în primul rând ascultarea poruncilor Lui. Să luăm aminte, deci!