Exodul 23:1-33 | Itinerar Biblic | Episodul 127

Facem în continuare cu răbdare pași în cunoașterea Cuvântului și voiei lui Dumnezeu. Sper să nu considerați irelevante pt dvs. și zilele noastre prevederile detaliate ale lui Dumnezeu cuprinse în Legea mozaică redată în primele cărți ale Bibliei (deci și în Exodul, în care suntem), pentru că dincolo de litera și spiritul acestei Legi, din fiecare prescripție transpare caracterul și grija lui Dumnezeu, precum și dorința Lui de a oferi poporului aleșilor Săi tot ce au nevoie pentru a-I rămâne loiali, și pentru a deveni liberi, stăpâni pe sine și preocupați de lucrurile cu adevărat importante. Or, Dumnezeul nostru nu S-a schimbat, și are aceeași răbdare și bunătate pe care le manifestă și-n ceea ce ne privește, prin mijloacele nespus mai generoase ale harului.

Privind retrospectiv, dar și generic Legea mozaică – în ansamblul ei și-n contextul încadrării în Cuvântul lui Dumnezeu, prin care trece ca un fir important – pot fi de folos și următoarele observații:

1.Deși Legea derivă din dragoste, ea este mai degrabă imperativă și exigentă în formă. Ni se sugerează un anume standard, care derivă din și reflectă cel mai bine natura lui Dumnezeu.

2.Reacția omului față de Lege indică întotdeauna o alegere. A respinge binele înseamnă a alege răul, și viceversa. Când Dumnezeu afirmă ceva/cere în termeni pozitivi, tot ce este contrar acelei afirmații/cereri devine automat interzis.

3.Nu contează dacă porunca este exprimată în formă pozitivă sau negativă – ea indică și interzice în egală măsură, pt că orice indicație pozitivă conține/subînțelege și interdicția de a face altfel, și viceveresa. E mai ușor să indici în câteva cuvinte ce să nu facă cineva. Libertatea de a asculta de Dumnezeu deschide mai multe posibilități, deci forma negativă e mai precisă, mai succintă, plus că ne conștientizează de potențialul negativ al inimii/minții umane.

Ne întoarcem acum la conținutul efectiv al cărții Exodul, am ajuns și ne vom uita azi la cap. 23, care conține alte prevederi privind dreptul de proprietate, dar și referitoare la dreptate... atenționări privind dreptul la opinie și maniere de comunicare precum și recomandări care au de-a face cu sărbătorile naţionale ale lui Israel. Să nu încetăm să ne minunăm de atenția minuțioasă, detaliată a Dumnezeului Creator și Răscumpărător răsfrântă asupra aleșilor Săi... pe care continuă să-i învețe (de fapt să le poruncească) ferm:

„Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.” (Exodul 23:1)

Un fel de a spune: „Fii atent la cuvintele tale!” Aceasta este regula de conduită prescrisă de Dumnezeu. Un bârfitor este la fel de rău ca un ucigaş, un hoţ, sau un preacurvar în mijlocul vostru, şi totuşi, în societatea noastră, un bârfitor scapă uşor... și câți se găsesc și-n bisericile noastre, din păcate! Dar să nu credeți că Domnul nu vede, nu aude, nu va interveni! Și oricum, vom da socoteală de orice cuvânt nefolositor (cu-atât mai mult: dăunător) pe care-l rostim!

„Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.” (Exodul 23:2)

Dacă realmente am aplica porunca dată de Dumnezeu să nu ne luăm după mulţime ca să facem rău, ar trebui să oprim marşurile, protestele şi răscoalele... și am scăpa de ameninţarea crescândă a bandelor. Vorbeam odată cu un tânăr care făcea parte dintr-un asemenea grup... și-mi spunea că se îmbrăca în felul respectiv în semn de independenţă. Am observat însă că erau mii de tineri îmbrăcaţi ca el, aşa că l-am întrebat: „Ai avea curaj să te îmbraci diferit? Te-ar accepta aşa cum eşti?” El a spus: „Nu.” Apoi l-am întrebat: „Când ei protestează, trebuie să stai cu ei şi să protestezi și tu, nu-i așa?” El a răspuns afirmativ. „În cazul acesta”, i-am spus eu, „nu ai prea multă independenţă. Ești, practic, obligat să faci anumite lucruri: când protestează ei, trebuie să protestezi şi tu; când se îmbracă într-un anume fel, trebuie să te îmbraci şi tu la fel... Asta e independenţă?” Pentru că a te supune anturajului nu înseamnă libertate, și la fel independenţă nu înseamnă să te alături unei mulţimi care face răul! Iar dacă este vorba despre asociere, ea ar trebuie să fie pentru cauze bune, nobile.

Mărturia, comportamentul este de asemenea în atenţia lui Dumnezeu. El ştie că uneori cu bani poţi cumpăra dreptatea. Ştie foarte bine că inimile atinse de păcat pot fi înşelătoare. Tocmai de aceea prin intermediul acestei Legi, Domnul atrage atenţia asupra faptului că adevărul nu trebuie să fie influenţat de bogăţie sau influenţă.

„Să nu părtineşti pe sărac la judecată.” (Exodul 23:3)

Judecata nu trebuie să favorizeze pe nimeni, bogat sau sărac. Judecata şi justiţia trebuie să fie exercitate în mod corect. Romanii înfăţişau justiţia ca o femeie legată la ochi. Ea nu se uita la oameni şi ţinea sabia într-o mână şi o balanţă în cealaltă. Sabia semnifica faptul că atunci când judecata era dată, se făcea executarea pedepsei. Balanţa semnifica faptul că judecata va fi dreaptă. Judecata trebuie făcută fără să ne uităm la oameni – e un principiu divin care se regăsește în mai multe locuri în Scriptură!

În bunătatea dreptății Sale, un Dumnezeu corect precum Iahweh Se arată constant preocupat de cei defavorizați sau păgubiți, ale căror drepturi și reparații le are în vedere și-n versetele următoare:

Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar. La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept, căci nu voi ierta pe cel vinovat. Să nu primeşti daruri, căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi. Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. (Exodul 23:4-9)

Relația cu Dumnezeul cel sfânt ne obligă să trăim pe măsura sfințeniei Lui, care începe cu păzirea poruncilor Lui. Ascultarea sau neascultarea erau probate în relația cu porunci aparent banale. Dar ce nuanțe importante se ascund în spatele acestor „banalități”! Cum ar străluci în zilele noastre o comunitate în care nimeni n-ar răspândi zvonuri neadevărate, n-ar depune nicio mărturie mincinoasă, s-ar feri de învinuiri nedrepte, nu s-ar admite niciun fel de favorizare, ci cu maximă responsabilitate fiecare și-ar asuma respectarea legii și eventuala pedeapsă în caz de vinovăție?! Cum ar arăta o comunitate în care violența și răzbunarea ar fi înlocuite cu îndurarea și binefacerea? Oricât de utopic ar suna, acestea sunt standardele lui Dumnezeu, și-ar trebui să ne crape obrazul de rușine când le comparăm cu practicile noastre care eludează cu nonșalanță legi scrise și nescrise!   

Ne-ntoarcem la prevederile scrise ale Legii mozaice. Conform principiului „cine este credincios în cele mici va fi credincios și-n cele mari” (Lc. 16:10), după cercetarea de sine și confruntarea cu prevederi care țin de relația cu bunurile și demnitatea semenului, Legea revine la raportarea acelorași – la Dumnezeu.

„Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i strângi rodul. Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne, să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.” (Exodul 23:10-11)

Dumnezeu va repeta această lege când israeliţii vor intra în Țara Promisă. Sabatul era a şaptea zi a săptămânii şi era o zi de odihnă şi sărbătoare în cinstea Domnului. Anul sabatic era al şaptelea an, în care pământul se odihnea şi nu era cultivat. Anul de veselie mai este numit anul eliberării. La fiecare 50 ani, evreii care au fost siliţi să fie robi, sunt eliberaţi. Pământurile care şi-au schimbat proprietarii, revin la proprietarii lor de drept.

Este interesant de observat că există persoane sau comunități din zilele noastre, care afirmă că ţin Sabatul... dar care încearcă să ţină doar ziua de Sabat. Ei ignoră însă și anul sabatic (mai ales cei din zonele rurale!) şi nu ţin deloc anul de veselie. Păi cine și cum stabilește ce și cât din Lege se mai respectă, și ce nu?!

Timp de şase zile să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle. (Exodul 23:12)

Chiar dacă nu explicit, aici Dumnezeu se referă nu numai la ziua de Sabat, dar chiar şi la anul sabatic. Observaţi vă rog importanţa pe care o dă Dumnezeu acestor aspecte. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Omul, dar și terenul trebuiau să se bucure de odihnă de contemplare a creaţiei lui Dumnezeu. Lumea modernă ignoră azi aceste lucruri. Noi exploatăm la maximum această Creaţie, fără să ţinem cont de legile pe care Dumnezeu le-a instituit, și care puneau la loc de cinste odihna şi sărbătoarea consacrate Domnului!

Să păziţi tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră. (Exodul 23:13)

Chiar nepusă explicit, și aproape retorică, întrebarea care rezidă în context este: va putea cel obișnuit să înșele și să obțină mărunțișuri prin orice mijloc – să respecte poruncile referitoare la închinarea și cinstirea lui Dumnezeu? Sărbătorile poruncite de Domnul erau testul dependenței și reverenței față de Dumnezeu. Iată-le pe cele majore prescrise:

„De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea. Să ţii sărbătoareaAzimelor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale. De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu.” (Exodul 23:14-17)

De trei ori pe an, fiecare evreu de parte bărbătească trebuia să vină înaintea Domnului la Ierusalim. Erau trei sărbători cu pelerinaj la Ierusalim: (1) Sărbătoarea Paştilor; (2) Sărbătoarea secerişului; (3) Sărbătoarea corturilor. Sărbătoarea Paştilor a fost instituită, după cum vă amintiţi, în amintirea ocrotirii poporului Israel de ultima urgie dezlănțuită peste ţara Egiptului şi a eliberării/ieșirii lor din ţara robiei. Înainte de a intra în Ţara Promisă, aceste sărbători vor fi reluate mai în detaliu.

Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; şi grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineaţa. Să aduci în casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui. (Exodul 23:18-19)

Până și astfel de prevederi secundare se constituiau în repere pe care Dumnezeu le-a socotit necesare pentru popor în perspectiva intrării în ţara pe care le-o va da Domnul ca moştenire. Pentru Dumnezeu, Țara promisă era ca şi dată evreilor. De acum nu mai era decât o problemă de timp, dar şi una de ascultare din partea lor, pentru a intra în posesia ei. Poporul trebuia să-şi aducă mereu aminte că ceea ce făcuse constituia atât actul eliberării lor, cât și legământul lui Dumnezeu cu poporul copiilor săi.

Prin sărbătorile lor, prin legile pe care le-au primit de la Domnul ei trebuiau să fie o mărturie în mijlocul popoarelor în care vor fi aşezaţi. Începând cu vers. 20 avem de-a face cu un epilog al codului legământului mozaic, din care vor reieși clar și intențiile și angajamentul lui Dumnezeu privind poporul Israel și Canaanul:

„Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.” (Exodul 23:20-21)

Cine este acest Înger? Există alte versete în Biblie, care fac lumină asupra acestui lucru şi ne oferă un răspuns. 1 Corinteni 10:4 spune: „...toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.” 1 Corinteni 10:9-10 continuă: „Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul.” Isus Hristos este Acela de care trebuiau să asculte. În mod clar, despre El este vorba aici. Încă nu sosise momentul revelaţiei totale cu privire la Domnul Isus dar el era acolo, era în mijlocul lor. Observaţi că Dumnezeu nu exclude nici un element din acest proces de eliberare al poporului. Atunci când Dumnezeu începe ceva El duce până la capăt.

Dar, dacă vei asculta glasul Lui şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. (Exodul 23:22)

Dumnezeu accentuează aici atât rolul și mandatul major al trimisului Său, cât și atitudinea pe care trebuie s-o aibă poporul, ca beneficiar al intervenției angelice, și care trebuia să înțeleagă că atitudinea potrivită era supunerea. Dumnezeu le spune: Nu vă răzvrătiți și nu vă împotriviți! Iar efectele atitudinii potrivite erau imediate și benefice:

„Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va duce la amoriţi, hetiţi, fereziţi, canaaniţi, heviţi şi iebusiţi, şi-i voi nimici.” (Exodul 23:23)

Poporului scos din Egipt i se dă o lege care era vitală pentru existenţa lui ca popor, şi i se dă o ţară. Dragii mei şi noi suntem poporul Domnului. Prin credinţa în Domnul Isus suntem copii ai lui. Avem deja o ţară promisă, ceea ce înseamnă că ea este deja pregătită pentru noi. Dar avem şi o lege căreia trebuie să ne supunem. Dacă legea dată evreilor era ceremonială, pentru noi legea unică este a dragostei. Este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi – dragoste. O dragoste la fel cu cea pe care El o arată poporului Israel şi nouă. Prin Lege Dumnezeu le-a arătat că era plin de grijă faţă de ei. La rândul lor, prin grija faţă de străin, faţă de văduve, faţă de orfani, poporul trebuia să-l reprezinte pe Dumnezeu. Ori, să fii reprezentantul lui Dumnezeu, să arăţi din ceea ce este al Lui, este onoarea supremă! 

Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi capiştile. Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele şi va depărta boala din mijlocul tău. Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin. (Exodul 23:24-26)

În pasajul acesta, analog cu paragrafele despre binecuvântări și blesteme din Leviticul 26 și Deuteronomul 28-29, Dumnezeu îi anunță că vor trece testul coabitării cu protecția și călăuzirea Îngerului Domnului. Intrarea în Țara promisă urma să se facă prin cucerirea țării, care atârna tot de ascultarea de Dumnezeu și încrederea în El. Închinarea corectă și exclusivă înaintea lui Yahweh va influența în consecință viața și hrana poporului – spre deosebire de rebeli și neascultători care-și vor înjumătăți astfel zilele, în ce-i privește pe închinătorii supuși deplinătatea traiului și-a protecției le va fi răsplata!

Dumnezeu a spus poporului Israel că El intenţiona să-i scoată pe duşmanii lor din ţară, din cauza păcatelor acestora. Acum Domnul le spune:

„Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta.” (Exodul 23:27)

Pe lângă forța nimicitoare a Îngerului Său, Dumnezeu promite să genereze panică și confuzie între toți cei cu care Israel va trebui să se confrunte. Dar concretozarea acestor promisiuni, și implicit cucerirea Canaanului pare să atârne tot de ascultarea poporului pe tot parcursul drumului. Niciodată problema nu a fost la Dumnezeu, ci semnul întrebării a fost ridicat doar de capacitatea și voința poporului de a face ce-i spunea Iahweh... care nu înceta să uzeze de orice mijloc pentru a le debloca drumurile de acces, și de a le comunica planurile Sale de o uimitoare simplitate și de maximă eficacitate.

Voi trimite viespile bondăreşti înaintea ta şi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, canaaniţi şi hetiţi. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă o pustie şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe câmp. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării. (Exodul 23:28-30)

Cuvântul tradus prin „viespi bondărești” se întâlnește în Scriptură doar în trei locuri: aici în vers. 28, în Deut. 7:20 și-n Iosua 24:12. Unii au încercat să sugereze sensuri precum: „lepră/ciumă”, sau „disperare”, sau să afirme că este un simbol pentru Egipt așa cum muștele și albinele din Isaia 7:18 avem ca simboluri pentru Egipt și Asiria.

Viteza/rata de cucerire a țării este afirmată și ea diferite în alte texte. În Judecători (2:20-3:4) se motivează o cucerire graduală a țării, iar deut. 9:3 promite una rapidă! Realitatea a dat dreptate ambelor ritmuri avansate – cucerirea în principiu a fost rapidă, dar preluarea efectivă în posesie a trebuit să țină cont de influențele canaanite și de pericolul animalelor sălbatice din zonă, astfel că a fost mai lentă și gradată.

Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor şi de la pustie până la râu (Eufrat). Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta. (Exodul 23:31)

Dumnezeu îi repetă lui Moise (dar de fapt poporului Israel) nu doar că este dorinţa Lui să-i ducă în Țara Promisă şi să le-o dea lor, ci le și precizează granițele între care se întinde teritoriul alocat: Golful Aqaba la este, Marea Mediterană la vest, deșertul Neghev în sud și râul/fluviul (se pare Eufrat) în nord. Spun „se pare” pentru că există și posibilitatea ca râul menționat aici să fie un curs la granița dintre Liban și Siria numit chiar „râul cel mare”. Oricum teritoriul promis și de această dată (lui Moise) este comparabil/asemănător cu ce i se promisese lui Avraam (Geneza 15:18) și cu regatul unit sub David și Solomon, ale cărui granițe sunt menționate în câteva rânduri în cărțile istorice scrise de judecătorul și prorocul Samuel. Apoi Dumnezeu le spune:

„Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.” (Exodul 23:32-33)

Copiii lui Israel nu trebuiau să facă niciun fel de tratat cu locuitorii ţării sau cu dumnezeii lor. Iosua va face greşeala de a încheia un legământ cu gabaoniţii, pentru că nu a făcut destule cercetări în privința acestora. Bineînţeles că motivul pentru care evreii au fost duși în robia babiloneană a fost faptul că au căzut în idolatrie şi au slujit altor dumnezei. Cu alte cuvinte, ei nu au ascultat de avertismentul lui Dumnezeu.

Neascultarea de Dumnezeu ne aduce în situația de a privi viața nu prin prisma Lui, ci din perspectivele noastre, și de a umbla nu prin puterea Lui ci prin a noastră. Iar când ne bizuim pe caii și carele noastre, se poate întâmpla ca ceea ce ar fi fost de drept al nostru pe bază de pură ascultare (Dar voi stați liniștiți, căci Domnul Însuși va lupta pentru voi!) să se transforme în blestem, și să devină o împotrivire care să ne mistuie!    

Așadar, dragi ascultători, indiferent de statura spirituală sau de măsura de credință – vă rog să nu stârniți mânia lui Dumnezeu prin neascultare. Țineți cont de poruncile, voia și plăcerea Sa, și veți fi și protejați, și binecuvântați!

Sper să ne reîntâlnim și data viitoare, să ne continuăm... Exodul! Pe curând!