Exodul 24;1-18 | Itinerar Biblic | Episodul 128

Dragi ascultători, Biblia continuă să ne atragă și să ne intereseze, de pe fiecare filă a sa privindu-ne și vorbindu-ne Însuși Dumnezeu, Creatorul nostru și inspiratorul acestui Cuvânt... și care Își formează un popor de care să Se bucure veșnic!

Chiar dacă traversăm o porțiune care am zice că ne interesează mai puțin în plan practic, permiteți-mi să vă reamintesc că niciun cuvânt de la Dumnezeu nu e lipsit de noimă și de putere – și chiar din deplasarea spre Canaan a poporului Israel (și din ce li se spune și întâmplă în această perioadă) sunt destule concluzii de tras, de folos în primul rând pentru a-L cunoaște și înțelege mai bine pe Dumnezeu, dar și voia Lui cu noi toți!

Spuneam la un moment dat că pasajul cuprins între cap. 19 și 24 din cartea Exodul pune în lumină cadrul legal al relației din Dumnezeu și poporul Său... așa că, după episodul de azi – care se va ocupa de cap. 24, vom aborda aspecte ce țin de cadrul ceremonial al acestei relații privilegiate dintre Iahweh și Israel.

Vom încheia secţiunea legislaţiei sociale începute în Exodul capitolul 21. Am descoperit – cu fiecare capitol și episod – că Legea lui Moise este mai cuprinzătoare decât cele 10 porunci şi că zona legislaţiei sociale acoperă multe domenii ale trăirii și conviețuirii. Dacă vreți, prin alura și tematica sa, acest capitol 24 face trecerea către domeniul asupra căruia Dumnezeu stăruie și Se concentrează - cel al închinării și vieții religioase a poporului.

Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ.” (Exodul 24:1)

Din acest prim verset putem extrage o învăţătură valoroasă cu privire la modul în care ne apropiem de Domnul. Cred că trebuie să ne dea mai mult de gândit în ceea ce priveşte atitudinea pe care o avem faţă de El – faptul că Dumnezeu îi cheamă pe aceşti oameni pe munte, dar chiar şi lor (care erau dintre autoritățile recunoscute ale poporului) Dumnezeu le cere să se arunce cu faţa la pământ înaintea Lui. Un alt lucru pe care-l putem învăţa în context este că respectul faţă de Dumnezeu şi de voia Lui este independent de poziţia pe care o ocupăm în cadrul împărăţiei Sale. Chiar dacă suntem în slujba Lui, chiar dacă suntem folosiţi de El pentru împlinirea planurilor Sale, indiferent de vârstă ori statut, Îi datorăm reverenţă lui Dumnezeu.

Cât de diferită era situaţia lor acum, faţă de modul în care Dumnezeu îi purtase pe aripile de vultur ale harului, de la ieșirea din Egipt. Și cât de diferite erau lucrurile sub Lege, faţă de cum stau lucrurile sub har! Sub lege, omul trebuia să se închine de departe, dar în Efeseni 2:13 ni se spune: „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.” Dumnezeu ne mântuieşte şi ne conduce și azi pe calea vieţii prin harul Domnului Isus! Dar să vedem mai departe ce le spune:

„Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.” Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” (Exodul 24:2-3)

Este a doua oară când poporul promite să respecte legile Domnului. Observaţi vă rog că Dumnezeu nu impune legile sale poporului. Poporul este cel care alege să promită că le vor respecta. Nu erau probabil foarte conştienți, nici de propria stare, nici de ce implica acest angajament. Nu spun că nu ar trebui să ne asumăm ascultare faţă de Dumnezeu! Numai că nu trebuie să facem promisiuni uşuratice înaintea Domnului. Trebui să ne cunoaştem limitele şi să venim înaintea Domnului cu starea noastră, pentru că doar El aduce binecuvântarea și ne dă putere pentru împlinirea voii Sale.

Personal, sunt tot mai nedumerit nu atât cu privire la înșelarea și nesăbuința lui Israel, cât mai ales când constat cât de mulți sunt cei care aleg (sau cred că pot) să trăiască după Lege. Cei care cred că trăiesc după standardul lui Dumnezeu, se înşeală, și asta e teribil! 1 Ioan 1:8 ne spune: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.”  Dimpreună cu psalmiștii și cu ap. Pavel, și Ioan afirmă că nu există niciun astfel de om (fără păcat!), ba mai mult (tot Ioan spune, în 1 Ioan 1:10): „Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.” Dumnezeu NU este mincinos! – eu unul n-aş îndrăzni vreodată să-L consider aşa! Așa că... cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să nu te umfli în pene cu bunătatea și corectitudinea ta.

În aroganţa sau inconștiența lor, copiii lui Israel au rostit în cor, ca la comandă: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Veţi vedea însă, mai târziu, că n-au respectat deloc asta!

Încă o dată, Legea a fost dată ca un îndrumător pentru Domnul Isus Hristos. El este acela care vine să ne aducă răscumpărare din pedeapsa pe care am primi-o pentru călcările noastre de lege. Israelul se angaja să asculte Legea (care îi condamna de la chiar prima prevedere!), dar n-au vrut și nu vor să-L accepte pe Cel spre care indica ea – Domnul Isus!

Și pentru că poporul se angajează să asculte Legea, Domnul îi porunceşte lui Moise să scrie această lege.

Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului arderi de tot şi să înjunghie tauri ca jertfe de mulţumire. Moise a luat jumătatedin sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.” (Exodul 24:4-7)

Israeliţii erau, fără îndoială, foarte încrezători și siguri pe ei! A fost una din cele mai mari amăgiri. Au promis să-L asculte pe Dumnezeu, însă nu s-au ținut de cuvânt. Omul firesc crede că-L poate mulţumi pe Dumnezeu, dar se înșeală. Nici eu și nici tu nu putem să-I fim plăcuţi, pentru că nimeni nu poate atinge standardul lui Dumnezeu. Mereu uităm că facem parte dintr-o rasă decăzută din majoritatea punctelor de vedere. Dacă te îndoiești de asta, uită-te la tine și la nelegiuirea din jur: păcatul, confuzia, promiscuitatea, idolatria, ateismul şi necredinţa țin capul de afiș al știrilor zilei! Dumnezeu are perfectă dreptate când spune în Romani 3:10: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.” Trăim în vremuri în care binele este numit rău şi răul bine. Dar profeţii au anunțat demult că va veni un timp ca acesta... și se pare că a sosit deja!

Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” (Exodul 24:8)

După ce poporul a promis ascultare, chiar înainte ca Dumnezeu să le dea Legea, israeliţii sunt stropiţi cu sânge, pentru ca ei să ştie că trebuie să existe o jertfă, și ca semn al pecetluirii legământului făcut pe baza acestor cuvinte. Evrei 9:22 spune: „Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.” Dumnezeu va repeta acest lucru de multe ori, în fapt și-n Cuvântul Său. Există o pedeapsă care trebuia (și a fost!) plătită cu viața, pentru ca noi să mergem în cer.

Iar după această pecetluire, Moise și suita menționată și mai înainte se întorc în prezența copleșitoare a lui Dumnezeu: (Exodul 24:9-10)

Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safirstrăveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.

Faptul că „au văzut pe Dumnezeul lui Israel” trebuie corelat cu alte versete care vorbesc despre acest lucru. De fapt, nimeni nu a văzut niciodată pe Dumnezeu, pentru că El este Duh. Ioan 1:18 ne spune: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Ce au văzut ei pe muntele Sinai era o manifestare a prezenței lui Dumnezeu. Noi nu ştim cum „arată”, simte sau gândeşte Dumnezeu Tatăl, și tot ce cunoaștem despre El este prin intermediul Cuvântului și Duhului, sau prin revelații excepționale, unde și când găsește El de cuviință... Tot ceea ce cunoaştem astăzi despre Tatăl este prin Fiul, care a spus clar: „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl...” (Ioan 14:9)

Moise, Aaron, Nadab, Abihu şi cei 70 bătrâni ai lui Israel nu L-au văzut pe Dumnezeu-Tatăl, ci doar o manifestare slăvită a prezenței Lui. Nouă însă Domnul Isus ni L-a făcut cunoscut.

„El nu Şi-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut.” (Exodul 24:11)

Și în acest verset, ca şi în cel precedent, e vorba despre o manifestare a Ființei slăvite a lui Dumnezeu. Mai târziu, înțelegând că tot ce văzuse el fusese doar o reprezentare, Moise dorește și cere să-L vadă pe Dumnezeu. De asemenea, şi rugămintea lui Filip din camera de sus a fost aceea să-L vadă pe Dumnezeu: „Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: «Arată-ne pe Tatăl?»” (Ioan 14:8-9). Dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu, trebuie să mergi la Isus Hristos!

Am auzit creștini serioși care credeau că intră direct în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, când au fost mântuiţi. Dar noi nu venim direct în prezenţa lui Dumnezeu, ci avem un mijlocitor. „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” Vino la Dumnezeu prin Isus Hristos Mijlocitorul! El este acel „Răscumpărător” după care tânjise Iov, și despre care știa că este viu! Hristos ia cu o mână mâna Tatălui şi cu cealaltă mâna ta – şi le aduce împreună. Noi nu ajungem la Dumnezeu Tatăl de unii singuri, trebuie să recunoaştem acest lucru.

Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.” Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. (Exodul 24:12-13)

De aici înainte Iosua este tot mai des menționat, deoarece Dumnezeu îl pregătea se devină succesorul și continuatorul lui Moise, cel prin care se va realiza cucerirea și împărțirea țării (atribuirea de teritorii precise fiecărei seminții a lui Israel). Dumnezeu avea multe lucruri să-l înveţe, înainte să fie pregătit să conducă poporul Israel. Am făcut cunoştinţă cu El în lupta cu Amaleciţii. Apoi, o să-l găsim împreună cu Caleb printre cele 12 iscoade. Și doar ei doi vor îmbărbăta poporul încurajându-i să înainteze în țara promisă. Curajul lor nu venea din faptul că erau războinici încercați, ci pentru că erau „însuflețiți de alt duh”, Duhul Domnului. Iată deci cât de important este să-l cunoaştem pe Dumnezeul nostru.

Dumnezeu are diferite etape pentru fiecare dintre noi în ceea ce priveşte formarea noastră. Uneori, suntem implicaţi în lupte, alteori avem nevoie să stăm în prezenţa lui Dumnezeu... iar uneori e bine/e nevoie să stăm în prezenţa oamenilor lui Dumnezeu. Prin toate acestea, Dumnezeu lucrează în viaţa noastră, în caracterul nostru, și ne pregătește pentru destinul nostru.

El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici, până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.” Moise s-a suit pe munte, şi norula acoperit muntele. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. (Exodul 24:14-17)

O experienţă asemănătoare va avea mai târziu un alt mare profet al lui Dumnezeu: Isaia, care ascultaţi ce relatează în capitolul 6 al cărții sale: „În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el, şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”

Aceste cuvinte le găsim în cartea profetului Isaia la capitolul 6, vers. 1-7. Este practic redată întâlnirea autorului lor cu Dumnezeu. Observaţi vă rog că este vorba despre un acelaşi foc care însoţeşte prezenţa lui Dumnezeu.

Dar care să fie semnificaţia acestui foc? Focul indică întotdeauna curăţirea, necesara sfinţenie care te aduce și te susține în prezenţa lui Dumnezeu. În cazul lui Isaia, prezenţa lui Dumnezeu este însoţită şi de cuvintele  serafimilor care repetă de trei ori cuvântul „Sfânt” (sau kadosh în limba ebraică). Pentru că am redat cuvântul original cu privire la sfinţenie, trebuie spus că în limba ebraică, limba în care a fost scrisă cea mai mare parte a Vechiului Testament, repetarea unui cuvânt exprimă gradul superlativ la care este el folosit. Deci, Sfinţenia lui Dumnezeu trebuie înțeleasă în cazul acesta ca absolută, atât cât putem noi înțelege. Nici nu este de mirare teama care îl cuprinde pe Isaia. El spune: „Vai mie, că sunt un om cu buze necurate!” Ceea ce spune el mai poate însemna şi „Vai mie, că sunt total nepotrivit pentru a-I sta înainte!” Isaia se simţea inadecvat pentru acel loc și moment! Aceasta este o lecție foarte prețioasă pentru fiecare dintre noi. Faţă de sfinţenia lui Dumnezeu, noi toţi trebuie să ne simţim așa cum suntem: total neadecvaţi. Pentru Isaia, această evaluare a fost momentul în care Dumnezeu îl pregăteşte. Un serafim, un mesager al Domnului este trimis cu un cărbune pentru a curăţa buzele lui Isaia.

Dragii mei, pentru a-L vedea pe Domnul este nevoie să ne vedem nevrednicia. Dacă nu recunoaştem că nu avem niciun merit pentru a sta în prezenţa lui, nu vom recunoaște că trebuie să fim curățați, și deci nu vom trece prin acest proces purificator. Or, fără să fim curăţaţi de El, este cu neputinţă să stăm în prezenţa celui PreaÎnalt şi să trăim – pentru că El este perfect în sfințenia lui, și nimic întinat nu rezistă astfel înaintea Lui! Sfinţenia lui Dumnezeu înseamnă separarea lui faţă de păcat. El este incompatibil cu orice întinare, cu orice pată... nu poate locui împreună cu păcatul. Nu pentru că este numai alegerea Lui, aceasta dar şi pentru că natura Lui este sfântă. Din pricina aceasta, o natură nesfinţită nu poate sta în prezenţa Lui fără să fie consumată de acest foc al sfinţeniei Sale.

Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. (Exodul 24:18)

Moise urmea să primească acum toate celelalte instrucţiuni prezentate în restul cărţii Exodul... fapt pentru care, ajuns înaintea lui Dumnezeu, Moise petrece patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pe Munte în prezenţa lui Iahweh. Este o experienţă probabil dorită de unii, înfricoşătoare pentru alţii, uimitoare pentru mulți și neînțeleasă de majoritatea... în orice caz, niciun alt om n-a mai avut parte de o asemenea experienţă. Da, au mai fost oameni care au avut întâlniri cu Dumnezeu, dar nimeni nu a mai petrecut atâta timp în această prezenţă binecuvântată. Moise percepe gloria lui Dumnezeu ca un foc mistuitor.      Dragi ascultători, poate nu reuşim să ne facem o imagine adecvată a sfinţeniei lui Dumnezeu. Ei bine, ceea ce găsim în Cuvântul Său, în legile pe care El le dă poporului Său, Legea Sa însăși... reprezintă o imagine a caracterului Său. El nu aşteaptă de la noi ceea ce El nu este deja. Apoi, El aşteaptă să fim asemenea Lui.

De fapt, aceasta este misiunea noastră aici pe pământ. Este foarte adevărat că prin credinţa în Domnul Isus noi suntem mântuiţi, dar în acelaşi timp primim şi misiunea de a-I fi asemenea Acestuia, de a-I semăna cât mai fidel... și-n același timp să nu uităm că suntem reprezentanţii Săi aici pe pământ.

Iată ce le transmite Pavel efesenilor în epistola pe care o adresează acestora (capitolul 5, vers. 1): „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.”  Cu alte cuvinte, apostolul le spune credincioșilor din Efes (şi bineînţeles prin Duhul Sfânt și nouă) să fie/fim modele ale lui Dumnezeu în această lume, aşa cum trebuie să fie orice copil reușit și preaiubit în raport cu tatăl/părintele său. După care Pavel continuă să enunțe aspectele practice prin care se concretizează acest lucru: „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu. Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţumire. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi dar deloc cu ei.”

Nu regăsiţi aici tocmai ceea ce Dumnezeu transmisese poporului prin Lege? Sunt aceleaşi principii (chiar şi cel cu privire la tovărăşie!). Și mai zicem că noi suntem sub har, nu sub Lege...  Dar Dumnezeul nostru este Același – El nu Se contrazice!

Dragi prieteni, nu putem fi prieteni cu lumea şi cu Dumnezeu. Același lucru ne spune şi Domnul Isus (Matei 6:24): „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”

Nu putem să trăim în această dualitate. Noi nu suntem creaţi în acest fel. Nu avem această capacitate. Diavolul se apropie de noi în acelaşi fel cum s-a apropiat de prima pereche de oameni, spunându-ne că putem fi ca Dumnezeu. Adică putem avea existenţe separate, putem avea două fiinţe ce pot coexista în noi înşine.

Nu, dragi prieteni, aceasta este doar o minciună. Noi suntem creaţi cu o personalitate distinctă, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp avem limitările noastre – printre care şi această capacitate de a înmagazina în noi un singur gen de experienţe. Fie că este vorba despre experienţele care ne apropie de Dumnezeu, fie că este vorba despre cele care ne pun în vrăjmăşie cu El, un gen îl exclude pe celălalt. Din ceea ce spune Domnul Isus reiese foarte clar că noi nu putem fi supuşi decât unui singur Domn.

De asemenea, vorbele și faptele noastre nu se pot contrazice, între ele sau unele pe altele... Este ca și cum din același izvor ar cugre și apă dulce/bună, și apă amară... Iar rodurile noastre arată ce suntem de fapt – pt că nu poate pomul bun să facă fructe stricate, nici pomul rău să facă roduri bune!

Fie ca Dumnezeul cel Viu, Atotputernicul, Domnul cerului şi al pământului să fie Domnul și Stăpânul ființei noastre în integralitatea ei... Și să ne dorim și să ne fie suficientă ca lui Moise doar prezența Lui – mai mult decât satisfăcătoare și împlinitoare din toate punctele de vedere... și nu doar pentru patruzeci de zile, ci pentru veșnicie!

Dacă nu ne va chema între timp în prezența Sa, vom continua și data viitoare să aflăm alte prescripții divine din cartea Exodul! Pe curând, deci!