Exodul 26:1-37 | Itinerar Biblic | Episodul 131

Dragi ascultători, întâlnirea noastră regulată este cred importantă, și mă bucur că e tratată ca atare... și vă mulțumim pentru atenție! Dar nu concurează nicio clipă cu întâlnirea cu Dumnezeu – care este unul din evenimentele cele mai importante din viaţa omului. Această întâlnire poate determina schimbarea vieţii tale, și nu numai în ceea ce priveşte calitatea ei imediată, ci mai cu seamă în ceea ce priveşte destinul ei veşnic. Atunci când intri în prezenţa lui Dumnezeu, deopotrivă realitatea, actualitatea dar și perspectiva se schimbă dramatic!

Aceasta era ceea ce propunea Dumnezeu poporului Israel prin construcţia Cortului întâlnirii. În acelaşi timp, ei trebuiau să înţeleagă că sunt anumite condiţii pe care omul trebuie să le îndeplinească pentru a avea acces în prezenţa lui Dumnezeu. Prin lucrurile care sunt cerute de Dumnezeu pentru echiparea Cortului, poporul Israel trebuia să înţeleagă că sfinţenia lui Dumnezeu era/este atât de măreață, încât ei ar muri dacă s-ar apropia de Dumnezeu în condiţiile în care se aflau. De aceea era nevoie de ispăşire, de jertfă. Apoi mai era vorba despre mijlocire. În Sfânta Sfintelor (locul prezenţei lui Dumnezeu) nu putea intra nimeni cu excepţia Marelui Preot, odată pe an, atunci când aducea jertfa de ispăşire pentru întregul popor.

Stimați ascultători, lucrurile acestea nu au fost desfiinţate odată  cu venirea Domnului Isus în lume. Nu, ci ele au fost împlinite, realizate. Domnul Isus a fost atât jertfa pentru păcatele noastre, cât şi mijlocitorul, Marele Preot care aduce jertfa în locul nostru.

Știți, cu toţii avem nevoie de acest Cort al Întâlnirii. Personalitatea noastră, sufletul nostru cere această întâlnire cu Dumnezeul care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa. Iată de ce privind la elementele Cortului trebuie să încercăm să descoperim minunatul plan pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru întâlnirea cu El.

De această dată suntem la capitolul 26 din cartea Exod. După ce i-a dat lui Moise lista de materii și materiale pentru ampla operațiune de confecționare a Tabernacolului, după ce i-a dat planul pentru obiectele ritualistice din cortul propriu-zis (chivotul, masa cu pâinile pentru punerea înaintea Domnului, sfeșnicul), Dumnezeu îi spune și cum trebuie să arate și să fie realizat locașul în care vor fi plasate aceste piese de mobilier. Materialele, culorile și desenele trebuiau să sugereze ceea ce reprezentau obiectele pe care le adăpostea Cortul Întâlnirii.

Până acum a fost construit scheletul cortului şi au fost prezentate lucrurile care vor fi puse în cort. Să nu uităm că întotdeauna ordinea de abordare/atac a lui Dumnezeu este dinspre interior spre exterior! Noi ne uităm la ce izbește privirile, dar Dumnezeu Se uită la inimă!

Acum Dumnezeu le prezintă modul în care va fi realizat și definitivat cortul. Ni se va vorbi despre seturi diferite de covoare și draperii, și despre două perdele. Covoarele exterioare inclusiv cele de acoperire erau din piele de vițel de mare/focă în afară, dublate la interior cu unele din piele de capră/țap. Draperiile erau la exterior din păr de capră iar în interior din in subțire răsucit.

Deasupra cortului propriu-zis erau patru învelitori. Prima era de in şi acoperea o parte a cortului care avea 30 de coţi lungime, 10 coţi lăţime şi 10 coţi înălţime. Această învelitoare de in venea de fiecare parte a cortului, însă nu avea voie să atingă pământul.

„Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.” (Exodul 26:1)

Învelitoarea de in era rezultatul unei lucrări foarte migăloase, atât din punctul de vedere al confecționării materialului, cât și datorită cerințelor ornamentale.

Lungimea unui covor să fie de douăzeci şi opt de coţi, iar lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaşi măsură. Cinci dintre aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie, de asemenea, prinse împreună. La marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare, să faci nişte cheotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare. La cel dintâi covor să faci cincizeci de cheotori, iar la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă. Apoi să faci cincizeci de copci de aur şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa încât cortul să alcătuiască un întreg. (Exodul 26:2-6)

Când laturile lungi a cinci astfel de covoare erau prinse împreună, dimensiunea super-covorului rezultat era de cca 10 m/13 m. Împreună cu celălalt supercovor (de cinci covoare prisne împreună), prin intermediul celor 50 de copci de aur rezulta o „foaie” de cca 20/13 m. Latura de 20 m. era suficientă ca să acopere cei cca 14 m. ai părții de sus a cortului  și cei cca 5 m. din spate. Latura de 13 m. (lungimea fiecărui covor) se afla pe acoperișul cortului – lat de 5 m – și coborau pe fiecare parte, ajungând la aprox. 50 cm de sol.  

Să mai faci nişte covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiş peste Cort; să faci unsprezece covoare de acestea. Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi, şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaşi măsură. (Exodul 26:7-8)

Peste covoarele textile din vers. 2-6 (care formau pereții, tavanul și spatele cortului, practic interiorul cortului) peste care deci se plasa un alt set de covoare, confecționate din păr de capră și ceva mai lungi decât cele textile, astfel că erau ascunse vederii din afară atât culorile vii ale covoarelor din inetrior, cât și obiectele de mobilier.

Pe cinci dintre aceste covoare să le legi împreună deosebit şi pe celelalte şase deosebit, iar pe al şaselea covor să-l îndoieşti în faţa cortului. Să pui apoi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare. Să faci cincizeci de copci de aramă şi să pui copcile în cheotori. Să împreuni astfel acoperişul cortului, aşa încât să alcătuiască un întreg. Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperişului cortului, jumătate din ce trece dintr-un covor să acopere partea dinapoi a cortului, iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului cortului să cadă câte un cot de o parte şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale cortului, aşa încât să le acopere. (Exodul 26:9-13)

Aceste covoare trebuiau împreunate prin intermediul unor cheotori (baiere, butoniere, chingi) şi copci. Și aceste covoare trebuiau practic asamblate, cusute laolaltă. Iar deasupra covoarelor de păr de capră, erau planificate alte două covoare:

Să mai faci apoi pentru acoperişul Cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roşu, şi peste ea o învelitoare de piei de viţel de mare.” (Exodul 26:14)

A treia învelitoare era făcută din piei de berbeci vopsite în roşu, iar a patra era de bursuc sau, mai corect, din piele de focă (vițel de mare). Femeile obişnuiau pe vremuri să poarte haine din asemenea piele... iată că, înaintea lor, acest cort a fost probabil primul care să fi avut drept învelitoare o piele de focă! Interesant că nu ne sunt date dimensiunile acestor covoare, cele de vițel de mare fiind puse peste cele din păr de capră.

Recapitulăm succint: fiecare din aceste învelitori avea o semnificaţie. Primul rând de covoare/draperii erau din in subţire răsucit din Egipt, iar în material erau ţesuţi heruvimi. Această învelitoare nu atingea pământul şi frumuseţea ei putea fi contemplată doar în interiorul cortului; ea nu putea fi văzută din exterior! E evident că frumuseţea Domnului Isus Hristos nu poate fi văzută de lumea aceasta, ci numai de poporul Său. Este important pentru cei credincioşi să I se închine Lui, pentru că noi nu trebuie doar să ne hrănim cu El, ci trebuie să-L privim în toată frumuseţea Lui. În Psalmul 17:8, David spune: „Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă la umbra aripilor Tale.” Aripile heruvimilor erau ţesute în lucrarea de in de deasupra cortului. Dar sub aripile Lui este locul unde e bine să ne ascundem şi acolo trebuie și vrem să ne închinăm Celui vrednic de închinare.

Al doilea covor era făcut din păr de capră şi atingea pământul. Acest covor vorbeşte despre ceea ce înseamnă Domnul Isus pentru păcătoşi. Covorul din păr de capră simbolizează moartea lui Hristos şi acesta este mesajul care trebuie spus lumii. În Evrei 9:26 citim următoarele: „fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.” El a venit! – acesta este mesajul care trebuie dus mai departe. Și-ntr-un fel, aceasta este povestea pe care o spune covorul din păr de capră.

A treia învelitoare era făcută din piele de berbec, vopsită în roşu. Acest covor vorbeşte despre puterea şi tăria lui Hristos şi moartea Sa pe cruce și simbolizează aspectul exterior al morţii Sale ca înlocuitor.

Al patrulea covor era făcut din piele de bursuc (focă). După 40 de ani în pustie, acest covor a fost afectat de timp şi vreme, dar a protejat întotdeauna ceea ce se afla în interior. Această învelitoare vorbeşte despre umblarea lui Hristos printre oameni. Învelitoarea de in era ascunsă în interior pentru a-Şi arăta frumuseţea doar celui credincios, însă pielea de focă nu avea nicio frumuseţe de arătat. Isaia 53:2 spune acest lucru despre Hristos, care „n-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” Nu avea nicio frumuseţe exterioară care să ne facă să-L dorim, așa că trebuie să păşim în interior pentru a contempla frumuseţea Sa. Lumea nu vede ceea ce văd cei ce se-ncred în El, credincioșii din poporul răscumpăraților Săi...

Partea a doua a capitolului 26 din Exosul detaliază structura de susținere a Cortului – scânduri care formau un cadru de lemn, pe care erau așezate împreunările de covoare. Citim deocamdată (Exodul 26:15-19)

Apoi să faci nişte scânduri pentru Cort; scândurile acestea să fie de lemn de salcâm, puse în picioare. Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scânduri să fie de un cot şi jumătate. Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scândurile Cortului. Să faci douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre latura de miazăzi. Sub cele douăzeci de scânduri, să pui patruzeci de picioare de argint, câte două picioare sub fiecare scândură pentru cele două urechi ale ei.”

Aceste scânduri erau făcute din lemn de salcâm, care era un lemn destul de durabil, asemănător celui de conifere. Era, practic, aproape indestructibil. Aceste scânduri (cam de 5 m lungime și cca 70 cm lățime) erau poleite cu aur. Erau 20 de scânduri pe fiecare parte şi 10 în spatele cortului. Era ca un fel de suprapunere și din aceste scânduri suprapuse era constituit cortul. Între scânduri erau puse niște cercuri şi drugii intrau prin aceste cercuri, ţinând astfel cortul.

Modul de îmbinare al scândurilor și de montare al fiecăreia sau al îmbinărilor rezultate este descris în pasajul următor (Exodul 26:20-29), pe care-l citim:

Pentru a doua latură a cortului, latura de miazănoapte, de asemenea, să faci douăzeci de scânduri, împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: câte două picioare sub fiecare scândură. Pentru fundul cortului, înspre latura de apus, să faci şase scânduri. Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul cortului; să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel. Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură. Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părţile cortului, cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a cortului şi cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul cortului dinspre apus. Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt la celălalt al scândurilor. Să poleieşti scândurile cu aur şi verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur.

Toate lucrurile din cort vorbesc fie despre Persoana, fie despre lucrarea lui Hristos. Fiecare învelitoare, fir şi fiecare piesă de mobilier arată o faţetă a Mântuitorului. Aşa cum drugii ţineau cortul, aşa şi Duhul Sfânt îl ţine pe credincios astăzi. Credincioşii trebuie să fie ţinuţi uniţi prin Duhul. De fapt, credincioşii chiar sunt avertizaţi „să păstreze unitatea Duhului prin legătura  păcii”.

Covoarele care acopereau cortul aveau fiecare o culoare diferită şi fiecare avea semnificaţia lui proprie. Albastrul este culoarea cerului, locuința Celui care are scaunul de domnie în înalt; roşul amintește de sângele lui Hristos. Apoi, era un amestec între albastru şi roşu ce producea o nuanţă de mov, care simbolizează regalitatea. Roşul şi albastrul vorbesc despre faptul că cerul atinge pământul sau, altfel spus, reflectă umanitatea lui Hristos. Purpura Îl simbolizează pe Hristos ca Rege al Iudeilor. În Biblie, cărămiziul este asociat de cele mai multe ori cu poporul evreu; Domnul li se adresează cu alt prilej: „Veniți totuși să ne judecăm... de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18) Scândurile, drugii şi cercurile erau poleite cu aur – de fapt, toată structura cortului trebuia poleită cu aur! – lucru care atestă atât divinitatea și regalitatea, cât și umanitatea Domnului Isus Hristos. Iar faptul că aici e vorba despre structura de rezistență, eșafodajul care susține toate combinațiile de covoare descrise mai înainte – arată spre importanța esențială, fundamentală, fără de care nu se poate – a Mântuitorului, în tot ce privește credința, crezurile, mărturia și închinarea creștină! Cred că acesta este și motivul pentru care în toată această secțiune prescriptivă privind realizarea acestui monument ceremonial al lui Israel care este Cortul întâlnrii, Dumnezeu îi cere expres și apăsat în câteva rânduri (25:9,40; 27:8) ceea ce constituie leitmotivul și precizarea concluzivă a indicațiilor privind realizarea și montarea Cortului:

Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte. (Exodul 26:30)

Cortul era compartimentat cu ajutorul unei perdele făcută din aceleași materiale și având aceleași culori ca mai-înainte-pomenitele covoare.

Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi. S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm poleiţi cu aur; stâlpii aceştia să aibă nişte cârlige de aur şi să stea pe patru picioare de argint.” (Exodul 26:31-32)

Perdeaua aceasta interioară era agăţată pe stâlpi şi amintește de umanitatea lui Isus Hristos. Stâlpii erau făcuţi din lemn de salcâm, poleiţi cu aur, și erau amplasați în niște suporturi de argint. Aceasta vorbeşte despre divinitatea care preia și păstrează conducerea lumii prin răscumpărare. Acești stâlpi nu aveau capitel, ceea ce-i făcea diferiţi de restul stâlpilor cortului, și arătau astfel că fuseseră tăiați. Isaia 53:8 ne spune: „El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?” Isus Hristos a fost şters repede de pe pământul celor vii – El a trăit doar 33 de ani!

Perdeaua era de in subţire răsucit şi era singura cale de acces din Locul Sfânt în Locul Preasfânt (sau Sfânta sfintelor). Perdeaua vorbeşte despre umanitatea lui Hristos. Când Hristos Se afla pe cruce și Şi-a dat duhul, despre această perdea (dinăuntrul Templului de astă dată, care în timp a înlocuit Cortul întâlnirii!) ni se spune că s-a rupt în două, ceea ce semnifica ruptura dintre trupul şi spiritul său. Când perdeaua templului s-a rupt în două – de sus în jos, deci de către Dumnezeu, prin putere supranaturală! – atunci s-a deblocat accesul în prezenţa lui Dumnezeu. Singura cale de a intra în prezența lui Dumnezeu astăzi este prin Domnul Isus Hristos. Există o singură intrare în Locul Preasfânt şi o singură cale spre Dumnezeu. În Ioan 14:6, Isus Însuşi spune (vorbind despre Sine, nu cu emfază, ci doar pentru a face lucrurile cât mai simple și clare): „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Unii oameni cred că pot veni la Dumnezeu pentru că (zic ei) sunt sinceri... sau pentru că sunt membri ai unei biserici. Să nu credeţi că așa ceva e posibil – nu veţi găsi acest tip de gândire în Cuvântul lui Dumnezeu!

Să atârni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul Sfânt şi Locul Preasfânt. Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt. Masa s-o pui dincoace de perdea şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului, iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte. (Exodul 26:33-35)

Ce imagine frumoasă este cea reprezentată de perdea! Ea ne arată umanitatea lui Hristos. Moartea lui Hristos este cea care ne mântuieşte. Viaţa lui fără pată ne condamnă. Când stau în faţa perdelei, sunt condamnat. Mă văd pe mine ca neputând intra în prezenţa lui Dumnezeu. Citim în Matei 27:50-51 că „Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat.” Moartea lui Isus Hristos ne dă acces liber la Dumnezeu... şi perdeaua sfâșiată arată acest lucru.

Însă mai este şi o altă perdea: cea de acces în Cort. Dincolo de ea puteau trece doar preoții... așa cum dincolo de perdeaua dinlăuntru putea intra doar Marele preot, o dată pe an – de Ziua Ispășirii (Yom Kippur.) De remarcat aici excepția pe care se pare că o reprezenta Moise, care venea înaintea chivotului, ca Domnul să-i vorbească de pe capacul ispășirii, dintre cei doi heruvimi, și să-i dea porunci pentru popor – cf. Numeri 7:89)

„La intrarea Cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef. Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi de salcâm şi să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceştia să aibă cârlige de aur şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.” (Exodul 26:36-37)

Această perdea ducea în Locul Sfânt, locul de închinare unde se aflau sfeşnicul, masa cu pâinile pentru punerea înainte şi altarul pentru tămâiere. Dragul meu, noi nu ne putem închina lui Dumnezeu oricum, nu putem veni la El oricum sau pe orice cale... ci trebuie să venim la El prin Domnul Isus Hristos. Trebuie să ne-nchinăm înaintea Lui și-n prezența Lui – în duh şi-n adevăr... pentru că astfel de închinători dorește și acceptă Tatăl! Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Ambele aceste perdele ale Cortului Întâlnirii Îl prefigurează pe Domnul nostru Isus Hristos.

La final, să reținem esențialul: Dumnezeul nostru este Sfânt, iar natura noastră păcătoasă nu poate suporta sfinţenia Lui, așa cum sfințenia Lui nu admite nici umbră de păcat! Singura șansă este deci să ne apropiem de Dumnezeu prin intermediul Mijlocitorului, Mare preot și jertfă totodată – Domnul Isus. El este dovada supremă a dragostei lui Dumnezeu. Nu ignora oferta Lui – altfel vei fi adus tu însuți jertfă! Și nu cred că-ți dorești...