Exodul 27:1-21 | Itinerar Biblic | Episodul 132

Mulțumitori din inimă lui Dumnezeu, care ne îngăduie și Se bucură să-L cunoaștem tot mai bine de pe paginile Scripturii, vom înainta și azi iată în călătoria noastră prin Biblie.  Suntem într-o acoladă de istorie, cultură și civilizație, pentru că ne familiarizăm cu Legea trasată de Dumnezeu poporului Său Israel, care punea la loc de cinste ceremonialul închinării adecvate înaintea Lui. Dacă în episoadele și capitolele precedente am luat notă de materialele, maniera de realizare și mobilierul Cortului Întâlnirii, ni se permite acum să aruncăm o privire și în curtea Cortului... Și să nu uităm că toate aceste lucruri, dincolo de funcţionalitatea lor, sunt imagini ale persoanei sau lucrării Domnului Isus... deci au loc și pondere importante în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea acestei lumi.

În capitolul 27 din cartea Exodul, Domnul continuă să-i prezinte lui Moise ce era de făcut abordându-le în ordinea importanței lor, așa cum făcuse și până acum. Cea dintâi și ce mai mare piesă din mobilierul ceremonial cu care închinătorul se întâlnea intrând în curtea Cortului era altarul de bronz. Pe el erau aduse jertfele cerute de satisfacerea sfințeniei lui Dumnezeu. Observaţi, vă rog, că acum, mutându-ne din interior în exteriorul cortului, obiectele de mobilier sunt făcute din aramă: altarul de aramă şi ligheanul de aramă. Înăuntru, după cum vă amintiţi, obiectele erau din aur. Pe măsură ce te apropii din ce în ce mai mult de Dumnezeu, se pune accentul pe persoana lui Hristos, iar pe măsură ce te îndepărtezi, accentul se pune pe lucrarea lui Hristos.

Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi. În cele patru colţuri să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă. Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă. (Exodul 27:1-3)

Mobilierul din curtea exterioară este făcut din aramă, reprezentând judecata pentru păcat. Problema păcatului trebuie rezolvată în curte, înainte de a putea intra în Locul Sfânt. Mobilierul din Locul Sfânt era din aur şi simbolizează comuniunea cu Dumnezeu şi închinarea înaintea lui Dumnezeu. Nu există păcat în Locul Sfânt. Problema păcatului este rezolvată în curtea exterioară. Poziționarea altarului de aramă îl impunea ca accesibil, inevitabil și inconfundabil.

Omul stă afară. Cum se va apropia el însă de Dumnezeu? În primul rând, trebuie să existe cineva care să moară în locul său. Dacă vrea să-L întâlnească pe Dumnezeu şi să nu moară, trebuie să plătească altcineva pentru el; un înlocuitor trebuie așezat pe altarul de aramă. Uneori, acest altar era numit masa Domnului, sau altarul pentru arderile de tot. Aici se ocupă Dumnezeu de păcat și păcătos. Altarul acesta de bronz nu sugerează deloc o importanță de mâna a treia (dacă ne gândim că medaliile de bronz pentru locul 3 se dau, la diferite concursuri)... Dimpotrivă, simbolizează crucea lui Hristos şi moartea Sa substituționară. Pavel spune în Efeseni 5:2: „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.” Hristos este arderea noastră de tot. Altarul era făcut de mâini omeneşti, dar modelul lui se află în cer. Crucea a fost altarul pentru jertfă ales de Dumnezeu. Domnul Isus Hristos a fost jertfit cu acordul Său, prin providența și consimțământul lui Dumnezeu, ca parte fundamentală a planului de mântuire. De aceea, Hristos este mai mult decât un om bun. Da, El a fost un om bun, însă este şi Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii. Nu există alt mod de a te apropia de Dumnezeu decât prin altarul de aramă al Golgotei! Acolo a trebuit adusă o jertfă substitutivă pentru omul păcătos. Ioan 1:29 ne spune că Ioan Botezătorul, văzându-L pe Isus, a rostit: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” Ultimul dintre proroci vorbea despre Hristos ca jertfa înlocuitoare de pe altarul de aramă. Crucea a fost acel altar, în ceasurile grele în care Domnul Isus a stat atârnat între cer și pământ, plătind dreptății și sfințeniei lui Dumnezeu prețul de sânge nevinovat al mântuirii noastre.

Ni se spune în Ioan 1:12 că „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Omul nu I se putea închina lui Dumnezeu, nu se putea ruga și nu-I putea sluji Lui, dacă nu venea la altarul de aramă. Orice preot și orice levit trebuia să vină la acest altar. Dacă Isus Hristos nu ar fi urcat pe altarul de aramă, noi nu am fi avut acces liber la Dumnezeu. „Drumul crucii ne duce acasă.”

Altarul de aramă se afla la intrarea în cort. Crucea lui Hristos stă înaintea cerului – a fost înălţată pe pământ, dar nu există intrare în cer, decât prin cruce. Arama ce acoperă altarul amintește de judecată. Lemnul de salcâm acoperit cu aramă vorbeşte despre tăria jertfei lui Hristos. Ce tablou al crucii lui Hristos!

Dar Isus Hristos nu este doar Mielul care a murit pentru noi, ci este şi Mielul cel înviat. Apostolul Ioan ne spune în Apocalipsa 5:6 că a văzut un „Miel ce părea junghiat…”  și care nu doar că era cât se poate de viu, ci și acționa cu mare fermitate și deplină autoritate, rupând una după alta pecețile unei cărți tainice și declanșând judecățile mâniei divine finale!

Ne-ntoarcem la altarul de aramă din curtea Cortului, descris în Exodul cap. 27

Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de reţea, şi să pui patru verigi de aramă la cele patru colţuri ale reţelei. Grătarul să-l pui sub streaşina altarului, începând de jos, aşa că grătarul să vină până la jumătatea altarului. Să faci apoi nişte drugi pentru altar, drugi de lemn de salcâm, şi să-i acoperi cu aramă. Să vâri drugii în verigi, şi drugii să fie de amândouă părţile altarului când îl vor purta. Să-l faci din scânduri şi gol pe dinăuntru. Să fie făcut aşa cum ţi s-a arătat pe munte. (Exodul 27:4-8)

Textul biblic ne oferă o imagine clară și simplu de înțeles a altarului și accesoriilor acestuia... Remarcăm măiestria și priceperea practică ale lui Iahweh, care este optim și ireproșabil în tot ce trasează, atât dpdv al utilității, cât și al execuției, fiind în același timp succint și inteligibil. Din nou de remarcat această apăsată recomandare menită să țină la distanță orice adaos omenesc: „Totul să fie făcut după cum ți-a fost arătat pe Sinai!”  

Indicațiile divine avansează și trasează acum prescripțiile pentru curtea Cortului – cum să fie trasată, ce dimensiuni să păstreze și ce materile să fie folosite pentru delimitarea ei – iată ce conțin versetele 9-19 ale capitolului 27 din Exodul:

„Curtea Cortului s-o faci astfel: Înspre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această primă latură, cu douăzeci de stâlpi, care să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură să fie de argint. Înspre partea de miazănoapte, să fie, de asemenea, nişte pânze pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură să fie de argint. Înspre partea de apus, să fie pentru lăţimea curţii nişte pânze de cincizeci de coţi, cu zece stâlpi şi cele zece picioare ale lor. Înspre partea de răsărit, pe lângă cei cincizeci de coţi pentru lăţimea curţii, să mai fie cincisprezece coţi de pânză pentru o aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor, şi cincisprezece coţi de pânză pentru a doua aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor. Pentru poarta curţii Cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stâlpi şi cele patru picioare ale lor.” (Exodul 27:9-16)

O scurtă paranteză aici: Încă o dată, culorile perdelelor spun o întreagă poveste. Albastrul este culoarea cerului şi vorbeşte despre faptul că Hristos venea din cer. Culoarea roşie vorbea despre umanitatea lui Hristos şi despre sângele vărsat pentru omenire. Purpura era una amestec între roşu şi albastru, culoarea regalităţii, vorbind despre regalitatea lui Hristos. Aceasta era perdeaua care atârna la poarta dinspre curte, prin care intrau preoţii şi leviţii. Această intrare avea doar 5 coţi înălţime (adică puțin peste 2 m.), iar gardul care împrejmuia cortul era de 100 de coți pe 50 de coţi şi era din draperii de in de jur împrejur. Gardul îi separa pe cei din interior de cei din exterior.

Toţi stâlpii curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură de argint, cârlige de argint şi picioare de aramă. Lungimea curţii să fie de o sută de coţi; lăţimea, de cincizeci de coţi de fiecare parte şi înălţimea, de cinci coţi; pânzele să fie de in subţire răsucit, iar picioarele să fie de aramă. Toate uneltele rânduite pentru slujba cortului, toţi ţăruşii lui şi toţi ţăruşii curţii să fie de aramă. (Exodul 27:17-19)

După cum am mai spus, arama simboliza/amintea judecata asupra păcatului. Preponderența aramei arată că – din pricina realității păcatului – prezența lui Dumnezeu în tabără nu era un lucru comod. Li se aducea mereu aminte închinătorilor că vin înaintea unui Dumnezeu care nu acceptă păcatul, și care este/poate fi „un foc mistuitor”!

Ultima parte a acestui capitol aduce în prim-plan un ingredient al închinării la Cortul Întâlnirii – untdelemnul sfânt... (Exodul 27:20)

„Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat.”

Aşa cum am mai spus și îndeobște se știe, untdelemnul vorbeşte despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Iată ce interpretare ne oferă profetul Zaharia cu privire la sfeşnic: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu - zice Domnul oştirilor.” Cuvintele acestea (Zaharia 4:6) vorbesc despre puterea care vine prin Duhul lui Dumnezeu. Domnul Isus ne spune că Duhul ne va lumina, ne va învăţa din lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, ni le va aminti... Duhul nu ne comunică ceva de la Sine, ci preia gândurile și cuvintele minunate ale lui Dumnezeu şi ni le comunică nouă.

Să nu uităm că de El avem nevoie pentru călăuzire în călătoria pe care o facem chiar în acest program! Fără susținerea Sa multe lucruri ne-ar rămâne necunoscute, și n-am ajunge la cel mai profitabil rezultat al acestei călătorii de studiu. Ştiţi ce urmărim, nu? Da, cunoaşterea lui Dumnezeu! Această cunoaştere ne modifică radical personalitatea și caracterul. Nu trebuie să ne temem de transformări, sau să le respingem, pentru că ele sunt absolut necesare în vederea relaţiei cu Dumnezeu, care ne dă mântuire şi viaţă veşnică.

O bună descriere a ceea ce face Duhul Sfânt în viaţa noastră găsim în cuvintele pe care apostolul Pavel le adresează Corintenilor în cea de a doua sa epistolă în (3:16-18): „Dar oridecâteori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată. Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

Cert este că întreaga Dumnezeire este implicată în procesul de izbăvire al omului. Să vedem dar ce face Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Pavel spune în versetul 16 că o primă contribuţie a Duhului Sfânt este în ceea ce priveşte convertirea noastră... marama sau vălul de pe ochii noştri înseamnă de fapt orbirea spirituală în care ne aflăm noi în stare naturală.

Tot în această epistolă dar la capitolul 4, versetele 3 şi 4 Pavel spune aşa: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”

Deci, fără intervenţia Duhului Sfânt noi suntem orbi spiritual. Duhul Sfânt este acela care îi atrage pe oameni la Domnul Isus. Deci trebuie să ascultăm invitaţia Duhului Sfânt şi să ne întoarcem la Domnul nostru. Și așa va începe şi procesul transformării noastre. În acest proces, un rol deosebit îl are dezvoltarea viziunii şi înţelegerii noastre. Pavel scrie în 2 Corinteni cap. 3 vers. 16 că atunci când cineva se întoarce către Dumnezeu, vălul este dat la o parte. O parte acoperită de acest văl o reprezintă și ce trebuie să facem noi pentru obţinerea iertării. Dar mai sunt multe, nenumărate lucruri cu privire la persoana Domnului Isus și a Dumnezeului nostru pe care trebuie să le cunoaştem. Este o schimbare a perspectivelor noastre, a înţelegerii noastre.

Înainte de a intra într-o relaţie personală cu Domnul Isus, bazată pe credinţa în jertfa Lui, Biblia nu era pentru mine decât o carte printre altele... Ba uneori mi se părea mai plicticoasă decât cele pe care le citeam. Îmi plăceau istoriile lui Iosif, Samson sau David, îmi plăcea ce citeam despre Domnul Isus, dar nu vedeam nimic deosebit dincolo de acestea...

În momentul în care am înţeles că sunt un păcătos şi m-am rugat lui Dumnezeu să-mi ierte aceste păcate, şi când am cerut ca Domnul Isus să devină Domn în viaţa mea (adică gândurile, vorbele, faptele și atitudinile mele să fie controlate de El), totul s-a schimbat. Atunci am înţeles că istoria lui Iosif nu e doar despre un om plin de virtuţi, ci este istoria unuia care-l anticipa pe cel ce avea să vină peste veacuri pentru a lua păcatele noastre. Aşa cum Iosif a pregătit un loc pentru fraţii lui în Egipt, aşa cum El a fost izbăvirea fraţilor lui şi cel ce a contribuit la formarea poporului evreu, la fel Domnul Isus este izbăvitorul nostru, venit pe pământ pentru a pregăti un popor de răscumpăraţi, un popor curățat prin credinţa în jertfa Lui. Asta am înţeles atunci când Duhul Sfânt a dat la o parte vălul ignoranței și incapacității spirituale de pe ochii mei.

Dragul meu prieten, poate și tu citeşti Biblia ca pe un roman. Poate n-ai întrevăzut încă planul lui Dumnezeu pentru mântuirea ta. Fă pasul credinţei şi cere-I iertare. Cere să-L facă pe Fiul Său, Domnul vieţii tale. Întreaga perspectivă a vieţii tale se va schimba. Se va schimba pentru că Duhul Sfânt mai face un lucru: aduce eliberare.

În general, suntem de acord să avem relaţii unii cu alţii, dar noi să fixăm termenii și limitele, noi să controlăm lucrurile... Da, e oarecum normal să existe niște limite, dar este și o puternică tendinţă de a manipula, de a-i folosi pe ceilalţi. La fel ne permitem să ne purtăm şi cu Dumnezeu: vrem să controlăm, să se țină cont și de voia sau nevoia noastră... Nu vrem să fim prea implicaţi. Nu vrem să ne considere ceilalţi nişte habotnici, nişte exaltaţi religioşi. Vrem de fapt cât mai multă libertate! Din această cauză unii consideră că a te întoarce la Dumnezeu, a asculta de El înseamnă de fapt subjugare, limitare, sclavie. Oare? Scriptura ne spune că Duhul Sfânt aduce eliberare. Duhul Sfânt mai este numit de Domnul Isus şi Duhul Adevărului. Mântuitorul a spus (Ioan 8:32) că „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”

Dragii mei, adevărul aduce eliberare. Aţi minţit vreodată? Nu vi s-a întâmplat să spuneţi o minciună? Şi apoi a fost nevoie de alta şi apoi de alta, un lanţ întreg... numai pentru că aţi început cu una! Minciuna înrobeşte! Dar nu numai ea – alcoolul înrobeşte, drogul, sexul, lăcomia şi multe alte lucruri care constituie păcatul omenirii... Păcatul înrobeşte. Duhul Sfânt aduce eliberarea – pentru că aduce iertare şi curăţire. Iată ce ne asigură apostolul Ioan (1 Ioan 1:9): „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”

Putem noi să spunem că nu am păcătuit... dar asta înseamnă că Îl facem mincinos pe Dumnezeu – ori noi ştim bine că El nu poate minţi! Duhul Sfânt ne aduce vestea bună că dacă mărturisim că am păcătuit, Dumnezeu (binevoitor și plin de dragoste) Îşi respectă cuvântul, și ne iartă. De fapt, noi facem un lucru, iar el două. Noi mărturisim păcatul nostru, iar El iartă şi curăţeşte. Iertarea ştim ce implică, dar curăţarea aceasta este una radicală. Nu este numai înlăturarea unor pete, este transformare radicală. Pavel ne spune că oricine este în Hristos este o făptură nouă. Ei bine, așa ceva nu poate face decât Creatorul și Stăpânul acestui univers. Nicio ideologie sau filozofie, niciun sistem politic sau economic, nici o descoperire ştiinţifică sau de oricare altă natură nu poate face lucrul acesta, decât Cel ce ne-a creat și ne-a răscumpărat. În și prin Domnul Isus, Dumnezeu restaurează în noi chipul şi asemănarea Sa, distruse de păcatul intrat în viaţa omenirii prin prima pereche.

Iată dragi prieteni ce face Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Este lucrarea Lui, lucrarea Dumnezeirii.

Sfeşnicul şi uleiul din candelele Cortului despre El vorbesc. Aceste două elemente aduc lumina şi din această cauză uleiul nu trebuia să se termine, lumina nu trebuia să se stingă:

Aaron şi fiii săi să-l pregătească în Cortul întâlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara până dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii lor şi pe care copiii lui Israel vor trebui s-o ţină.” (Exodul 27:21)

Lumina care arde Îl simbolizează pe Hristos. Acum însă toate acestea s-au schimbat, pentru că Domnul Isus Hristos S-a întors în cer. În Evanghelia după Matei 5:14 El a spus ucenicilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii…” Eu şi tu, însă, nu dăm prea multă lumină. Duhul lui Dumnezeu este Cel care ne poate folosi. Primul tablou care ne este înfăţişat în cartea Apocalipsa Îl arată pe El umblând în mijlocul sfeşnicelor, încercând să păstreze lumina mărturiei bisericii vie şi aprinsă pe pământ. Hristos se ocupă de cei care sunt ai Săi.

Lumina trebuia să ardă înaintea Domnului. Duhul este acum înaintea Domnului nostru în lumea cuprinsă de întuneric spiritual. Pentru toţi aceia care acceptă călăuzirea ei, lumina aceasta ne conduce în prezenţa lui Dumnezeu.

Iată dragi prieteni, ce minunate sunt lucrările lui Dumnezeu. Ceea ce pentru mulţi reprezintă taine, sunt de fapt lucruri ce ne vorbesc despre Domnul Isus, despre lucrarea întregii Dumnezeirii pentru mântuirea noastră a oamenilor. Atât de mult dorește Dumnezeu ca noi să înţelegem ce a făcut El pentru iertarea noastră, încât nu pierde niciun prilej pentru a ne prezenta cât mai pe-ndelete planul Său.

Care este însă răspunsul nostru? Ne lăsăm noi convinşi de Duhul Sfânt al Dumnezeu, acceptăm noi ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi?

Dacă da, nu mai trebuie decât să recunoaştem că păcatul ne separă de Dumnezeul nostru, și că avem nevoie de iertarea Lui... şi atunci întreaga noastră perspectivă se va schimba. Lucruri care acum ni se par de neînţeles, atunci vor fi clare ca lumina zilei. Pentru că Duhul este lumina, călăuza noastră.

Întorcându-ne la Exodul și la aspectele pe care au insistat Dumnezeu și Moise, în ultimele capitole, poate că ar trebui să spunem câte ceva și despre piesele de mobilier care nu au fost încă menţionate. Una din acestea este altarul pentru tămâiere, care a fost menţionat și care va fi descris în detaliu în Exodul 30. Dacă vrei să te închini înaintea lui Dumnezeu, trebuie să vii la acest altar.

Cealaltă piesă de mobilier care nu a fost încă menţionată este ligheanul de aramă. Ligheanul slujea la igiena celui care dorea să se închine înaintea lui Dumnezeu. La altarul de aramă L-ai primit pe Isus Hristos ca Mântuitor, iar la ligheanul de aramă ești spălat şi pregătit, astfel încât prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, să ți se permită să te înfățișezi să te închini lui Dumnezeu!

Pare complicat, dar nu este... pare simplu, dar nu este... sau mai bine zis: e greu, e frumos, e posibil prin Duhul Sfânt, și nu e deloc simplist, ușuratic, ceea ce avem de făcut... Să luăm seama, să permitem cercetarea, curățarea și transformarea Duhului – și Domnul Se va bucura să primească și să întrețină închinarea curată și bine primită înaintea Lui!

Fiți binecuvântați, și pe curând – cu ajutorul lui Dumnezeu!