Exodul 28:1-43 | Itinerar Biblic | Episodul 133

Dragi ascultători, să nu uităm să mulțumim pentru fiecare întâlnire (și pt. bucuria împărtășirii cu Scriptura) Celui ce ne-a dăruit-o: Domnului, care nu este undeva departe, detașat sau inabordabil, ci printre noi... în noi, prin Duhul Sfânt (care, e drept, are de-a face doar cu cei ce se întorc la Dumnezeu!)

Cred că v-ați dat seama, pentru că ați experimentat personal (și vă amintesc că și data trecută am insistat pe) importanța lucrării miraculoase a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Am mai văzut, de asemenea, că încă de la construirea Cortului Întâlnirii Duhul Sfânt este şi el reprezentat prin uleiul din candele, sfeşnicul pus înaintea Domnului.

Duhul Sfânt este și călăuzitorul nostru, pe tot acest parcurs – şi credem că El ne va ajuta să ajungem cu bine la capătul întregii Biblii!

Ne uităm deocamdată în capitolul 28 al cărţii Exodul, în care constatăm că Domnul Însuși Se întoarce de la materiale și mobilier – către oameni. În episoadele precedente am văzut că orice materie, orice culoare, mobilier sau alcătuire ce avea de-a face cu Cortul întâlnirii avea semnificație spirituală, și că majoritatea arată spre persoana şi lucrarea lui Hristos. În mod natural și special, privirile și atenția ne sunt îndreptate acum către cei care vor sluji în cort. Leviţii trebuiau să aibă grijă de cort, Aaron şi fiii săi urmau să fie preoţi, iar dintre ei Aaron era marele preot.

„Apropie de tine pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii săi, şi ia-i dintre copiii lui Israel şi pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi: pe Aaron şi pe fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. Fratelui tău, Aaron, să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă.” (Exodul 28:1-2)

Pentru ca Aaron să slujească ca mare preot trebuia să poarte anumite haine, care și ele au rolul de a indica spre Hristos. Este adevărat că majoritatea instrucţiunilor date în Exodul nu sunt prea interesante şi nici incitante asemenea unei cărţi poliţiste sau de mistere, însă toate acestea indică spre Hristos. Te întrebi de ce ne-a dat Dumnezeu aceste instrucţiuni? Copiii învaţă se pare mai bine prin imagini, iar Biblia este ca o carte cu imagini, iar Dumnezeu vrea să ne înveţe adevărurile Sale prin „imaginile” pe care ni le pune înainte.

Aceste haine nu erau sfinte în modul în care percepem astăzi sfinţenia. Termenul evreiesc pentru sfânt (kadosh) înseamnă, de fapt, „pus deoparte”. Aceste haine erau puse deoparte pentru a fi în slujba lui Dumnezeu. Orice este pus deoparte pentru Dumnezeu este sfânt. În felul acesta credinciosul și biserica sunt sfinți! (Dar să presupunem și că ai 10 lei în buzunar şi vrei să dai unul pentru lucrarea Domnului. Poate că ai primit acei 10 lei rest de la magazin, iar magazinul i-a primit de la un traficant, care la rândul lui i-a primit de la o prostituată, care i-a primit de la un hoţ şi aşa mai departe. Dar în momentul în care ai pus-o deoparte pentru Dumnezeu, bancnota poate fi socotită sfântă. Orice este pus deoparte pentru Dumnezeu este sfânt!)

Hainele acelea erau sfinte pentru că erau folosite în slujba lui Dumnezeu. Slujitorii de azi din bisericile noastre nu mai poartă haine precum leviţii, dar poate că vreunii din ei abia dacă au un costum, pe care-l poartă doar la amvon. Ei bine, într-un fel acelea sunt „haine sfinte”, pentru că orice este pus deoparte și folosit pentru Dumnezeu este sfânt.

Deci, pentru că erau menite spre slava lui Dumnezeu, acele haine trebuiau să fie frumoase, și simple... Îmi place asta. Eu consider că lucrurile nu trebuie să fie neatractive doar pentru că fiind folosite în slujba lui Dumnezeu, trebuie să fie foarte sobre! Mă supără faptul că lumea, firea şi diavolul par să aibă lucrurile cele mai frumoase. De ce să nu-I dăm lui Dumnezeu tot ce-i mai frumos? El a creat frumuseţea. Dacă nu crezi că El ne colorează lumea cu o multitudine de culori, priveşte un apus de soare sau priveşte frunzele toamna! Privește cerul într-o zi însorită şi apoi în timpul unei furtuni! Dumnezeu se pricepe la culori şi la frumuseţe! E de înțeles deci de ce acele haine pentru preoţi trebuiau să fie frumoase – erau pentru gloria lui Dumnezeu.

„Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron, ca să fie sfinţit şi să-Mi împlinească slujba de preot.” (Exodul 28:3)

Aaron și fiii lui au fost luați dintre copiii lui Israel și puși deoparte ca preoți. Veșmintele specifice aveau în vedere pe de o parte deosebirea lor – spre cinste și podoabă, deci – la investire și la exercitarea slujbei, cât și ca protecție atunci când slujeau – ca să nu moară, cum vom citi spre finalul capitolului de față... Citim deocamdată vers. 4 din Exodul 28:

„Iată veşmintele pe care le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu. Să facă fratelui tău, Aaron, şi fiilor săi veşminte sfinte, ca să-Mi împlinească slujba de preot.” (Exodul 28:4)

Acestea sunt cele șase piese de îmbrăcăminte folosite în slujba lui Dumnezeu, care trebuiau purtate de Aaron şi apoi, bineînţeles, de toți cei care-i vor succeda în slujba de mare preot.

„Să întrebuinţeze aur, materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire.” (Exodul 28:5)

Aceste haine trebuiau făcute din cel mai bun material. Repet: sunt de părere că avem datoria să-I dăm lui Dumnezeu tot ce este mai bun, însă trebuie să fim atenți în această privință. Să facem distincție între „ce am mai bun pentru Domnul” și „ce-aș vrea mai bun pentru mine”! Sigur, slujitorii au dreptul să aibă lucruri scumpe, dar cred că e bine să fie cumpătați și atenți în această rpivință – este chiar o cerință suplimentară pentru ei. E bine să nu râvnească și să nu se etaleze cu cele mai scumpe case, haine, ceasuri, mașini... Cunosc câțiva asemenea slujitori care au ajuns să fie criticați pentru modul neduhovnicesc în care cheltuiesc banii strânși sau primiți pentru diverse lucrări preponderent spirituale și de ajutorare.

Afirm apăsat că banii donați unei cauze sau misiuni, sau pentru un anumit proiect, trebuie folosiți doar pentru scopul în care au fost donați, și nu cheltuiţi pe altceva sau irosiți. Cei responsabili au datoria să fie foarte atenți atunci când administrează contribuţiile altora. Personal încerc mereu să urmez un set de principii în administrarea finanțelor, pentru că sunt implicat în strângerea de fonduri pentru lucrarea misionară de transmitere a Evangheliei prin radio. De aceea nu-mi trebuie mașini scumpe sau casă pe nu știu unde... Da, lucrarea lui Dumnezeu trebuie să primească ce este mai bun, dar asta nu înseamnă neapărat lux, mărci scumpe sau salarii indecent de mari!

De asemenea, pentru lucrările colaterale – inclusiv transmiterea Evangheliei pe unde radio – sunt necesare tot felul de echipamente. Mereu trebuie să păstrăm echilibrul între preț, calitate, produsul rezultat și importanța și reprezentativitatea lucrării respective. Aparatura de înregistrare și difuzare sau multiplicare – trebuie să fie neapărat ieftină? Nu! Tot ce punem la dispoziția ascultătorilor trebuie să fie cât mai bun, deci este esenţial să folosim un echipament cât mai bun pentru lucrarea lui Dumnezeu. Cred că înţelegeţi ce vreau să spun; mă tem că adesea furăm – de multe ori inconștient, dar destul de des și fără să ne facem probleme! – din ceea ce I se cuvenea Domnului. El pune prin Maleahi această întrebare: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: «Cu ce Te-am înşelat?» Cu zeciuielile şi darurile demâncare.” Dumnezeu ştie când omul vrea să-L înșele și să-și însușească din ceea ce I se cuvine Lui – în principal și-n primul rând. Aşa era omul şi în vremea lui Moise şi astăzi este la fel.

Ne-ntoarcem la Exodul 28, ca să observăm că piesa de reziatență a îmbrăcăminții preoțești – efodul – trebuia confecționat din același material precum covoarele și perdelele cortului... se poate spune deci că intrând în cort preotul se contopea cu el!

Efodul să-l facă de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie. Să aibă doi umerari uniţi cu el; la cele două capete ale lui, să fie legat de ei. Brâul să fie de aceeaşi lucrătură ca efodul şi prins pe el; să fie de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit. Să iei apoi două pietre de onix şi să sapi pe ele numele fiilor lui Israel, şase din numele lor pe o piatră şi alte şase pe a doua piatră, după şirul naşterilor. Pe cele două pietre să sapi numele fiilor lui Israel, cum se face săpătura pe pietre şi pe peceţi; să le legi într-o ferecătură de aur. Amândouă aceste pietre să le pui pe umărarii efodului, ca aducere aminte de fiii lui Israel, şi Aaron le va purta numele înaintea Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei. (Exodul 28:6-12)

Pe de altă parte, așa cum ne dăm seama și din versetele precedente, aceste veșminte speciale și podoabele lor aveau în vedere și poporul – pe pietrele efodului erau săpate/purtate numele celor 12 seminții – spre reprezentare și aducere aminte înaintea Domnului. La fel și tabla de aur (mitra) de pe fruntea lui Aaron, care-i îndemna spre „sfințenie Domnului”! Și preotul, și poporul trebuiau să fie și să rămână consacrați Domnului!

Să faci apoi nişte ferecături de aur şi două lănţişoare de aur curat, pe care să le împleteşti în chip de sfori, şi lanţurile acestea, împletite astfel, să le pui în ferecături. (Exodul 28:13-14)

Efodul este greu de descris. Acesta era purtat peste haina de in. Două bucăţi lungi de haină erau aduse împreună şi prinse cu o piatră prețioasă pe un umăr şi cu o altă piatră prețioasă pe celălalt umăr. Acest material era prins la mijloc cu un brâu. Şase din numele copiilor lui Israel erau săpate pe o piatră de onix şi celelalte şase erau săpate pe cealaltă piatră. Când marele preot intra în prezenţa lui Dumnezeu, el îi ducea pe copiii lui Israel pe umeri. Acest lucru vorbeşte despre tăria şi puterea marelui preot. Evrei 7:25 vorbeşte despre Isus Hristos ca Marele nostru Preot: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijloceascăpentru ei.” Vezi, dragul meu, Hristos poate să ne mântuiască! El are tăria şi puterea necesară pentru asta!

Vă amintiţi pilda pe care a spus-o Domnul Isus despre oaia pierdută? Păstorul a căutat-o şi a găsit-o şi a pus-o pe umeri  (Luca 15:1-7). Isus Hristos mă poartă pe umerii Săi şi la fel te poartă și pe tine. Din când în când, mă mai dau jos de acolo, dar El mă ridică, mă pune înapoi la loc sigur şi continuă să mă poarte pe umerii Săi. O asemenea imagine reconfortantă ne oferă efodul despre Hristos!

Trecem acum la piesa menționată prima de Domnul în enumerarea din vers. 4:

Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie; să-l faci din aceeaşi lucrătură ca efodul; să-l faci de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit. Să fie în patru colţuri şi îndoit; lungimea lui să fie de o palmă, şi lăţimea tot de o palmă.” (Exodul 28:15-16)

Cel mai bun mod de a descrie pieptarul acesta este să ne-nchipuim o „vestă” – una frumoasă! – care era pusă peste îmbrăcăminte. Pieptarul judecăţii se numește așa pentru că simboliza ideea că păcatul trebuia să fie judecat.

Pentru noi, cei de astăzi, păcatul a fost judecat la Golgota; în calitate de credincioşi, avem nevoie de platoşa dreptăţii (neprihănirii – Efes. 6:14), care să acopere inima noastră nespus de rea! Este singurul mod prin care putem sta în prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că păcatele noastre au fost judecate și dreptatea lui Hristos ne-a acoperit.

Așadar, pieptarul judecăţii putem spune că făcea parte, într-un fel, din efod. Efodul şi pieptarul se combinau, „lucrau” împreună, şi erau foarte frumoase. Tot despre pieptar este vorba și în continuare:

„În el să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume patru rânduri de pietre: în rândul întâi: un sardonix, un topaz şi un smarald; în al doilea rând: un rubin, un safir şi un diamant; în al treilea rând: un opal, un agat şi un ametist; în al patrulea rând: un crisolit, un onix şi un jasp. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur. Să fie douăsprezece, după numele fiilor lui Israel, săpate ca nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii. (Exodul 28:17-21)

Pe pieptarul marelui preot se aflau cele 12 pietre preţioase, aranjate pe patru rânduri, câte trei pe un rând. Aceste pietre se regăsesc şi în cartea Apocalipsa, unde ni se spune că stau la temelia Noului Ierusalim. Fiecare piatră avea o culoare diferită şi împreună formau o imagine frumoasă, strălucitoare. Eu cred că universul lui Dumnezeu este plin de culoare, iar când păcatul va fi eliminat finalmente, universul înnoit își va recăpăta strălucirea!

Aceste 12 pietre sunt deosebit de interesante. Când marele preot intra în prezenţa lui Dumnezeu purtând pieptarul, Îl înfăţişa pe Domnul Isus Hristos, care este la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. Domnul nu ne poartă doar pe umerii Săi, care este locul puterii, ci ne poartă și la pieptul Său. Suntem săpaţi pe inima Sa! Ne iubeşte! Ce tablou frumos al dragostei Sale pentru noi!

Pentru pieptar să faci nişte lănţişoare de aur curat, împletite ca nişte sfori. Să faci pentru pieptar două verigi de aur, şi aceste două verigi de aur să le pui la cele două capete ale pieptarului. Cele două lanţuri de aur împletite să le prinzi de cele două verigi de la cele două capete ale pieptarului. Iar celelalte două capete ale celor două lanţuri împletite să le prinzi de cele două ferecături şi să le pui peste umărarii efodului, în partea dinainte. Să mai faci două verigi de aur şi să le pui la celelalte două capete de jos ale pieptarului, pe marginea dinăuntru care este îndreptată spre efod. Şi să mai faci alte două verigi de aur, pe care să le pui jos la cei doi umărari ai efodului pe partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se îmbucă efodul cu umărarii, deasupra brâului efodului. Pieptarul cu verigile lui să-l lege de verigile efodului cu o sfoară albastră, pentru ca pieptarul să stea ţeapăn deasupra brâului efodului şi să nu poată să se mişte de pe efod. Când va intra Aaron în Sfântul Locaş, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecăţii, ca să păstreze totdeauna aducerea aminte de ei înaintea Domnului. (Exodul 28:22-29)

La o privire superficială, am fi tentați să credem că rolul pieptarului judecății este același cu cel al pietrelor de pe umerarii efodului. Dar în versetul următor citim:

Să pui în pieptarul judecăţii Urim şi Tumim, care să fie pe inima lui Aaron, când se va înfăţişa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, când se va înfăţişa înaintea Domnului.” (Exodul 28:30)

Ceea ce este numit aici „Urim și Tumim” se poate traduce ca „lumină și desăvârșire”, sau „alfa și omega”, pentru că inițialele lor sunt prima și ultima literă a alfabetului ebraic. Dar, vă rog să nu mi-o luați în nume de rău, ce era într-adevăr Urim şi Tumim – nu știu! Am citit materiale și cărţi scrise de vreo 25 de autori, şi am descoperit că nici ei nu ştiau. Un lucru aproape cert și interesant este că aveau legătură cu aflarea voii lui Dumnezeu. Dar cum anume se întâmpla asta, nu ştiu! Unii spun că Urim şi Tumim erau nişte zaruri, dar eu nu cred asta. Orice ar fi fost, ele arătau care este voia lui Dumnezeu. Dumnezeu a ţinut aceste lucruri ascunse de noi dintr-un motiv bun, pentru că sigur s-ar fi ivit destui care să pretindă că au sau consultă Urim şi Tumim, şi ar fi putut pretinde că au toate răspunsurile! Și-așa sunt destui care încearcă să ne convingă că ei chiar au toate răspunsurile, chiar şi fără Urim şi Tumim! Dar Dumnezeu vrea să mergem personal la El, după răspunsuri...

Să ne uităm și la următorul obiect vestimentar (Exodul 28:31-34)

Mantia de sub efod s-o faci întreagă de materie albastră. La mijloc, să aibă o gură pentru intrarea capului şi gura aceasta să aibă de jur împrejur o tivitură ţesută, ca gura unei platoşe, ca să nu se rupă. Pe margine, de jur împrejurul tiviturii, să pui nişte rodii de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, presărate cu clopoţei de aur: un clopoţel de aur şi o rodie, un clopoţel de aur şi o rodie, pe toată marginea mantiei, de jur împrejur.”

N-am să uit (mărturisește JVMcGee) că prima mea predică ținută în California a fost pe tema clopoţeilor de aur şi a rodiilor. Am spus atunci adunării că nu prea ştiam ce este o rodie. După aceea am aflat că în în zona aceea creşteau rodii, așa că, în aceeași seară, la plecare aveam în portbagaj vreo 20 de kg. de rodii! Acum chiar ştiu ce sunt!

Rodia vorbeşte despre rod, iar clopoţeii vorbesc despre mărturie. Noi, creștinii, ar trebui să le avem pe amândouă în vieţile noastre. Trebuie să fim martori ai lui Hristos, şi să avem roada Duhului Sfânt (Gal. 5:22-23) în vieţile noastre. Nu ar trebui să dai altora tractate evanghelistice, câtă vreme nu se văd „semne” reale în viaţa ta. Prea mulţi oameni vor să spună altora Evanghelia, dar ceea ce mărturisesc ei nu se vede și în viața lor. Așa cum există şi destui creștini care au o viaţă corespunzătoare, dar nu mărturisesc altora Evanghelia. Creștinii trebuie să fie și să aibă „un clopoţel şi o rodie, un clopoţel şi o rodie”!

„Aaron se va îmbrăca cu ea ca să facă slujba; când va intra în Locaşul Sfânt înaintea Domnului şi când va ieşi din el, se va auzi sunetul clopoţeilor, aşa că el nu va muri.” (Exodul 28:35)

Aceste simboluri ale trăirii creștine şi ale mărturiei scoteau un sunet, atunci când marele preot intra şi ieşea din sanctuar. Afirmația „aşa că el nu va muri” îi punea în alertă, pentru că preotul însuși urma să fie judecat de Domnul... trăgând cuvenitul semnal de alarmă, pentru că dacă ar face acest ritual în mod greşit, ar fi fost loviţi de moarte. Iar clopoțeii erau nu pentru Domnul, ci pentru popor, ca ei să știe – auzindu-i – că jertfa și preotul fuseseră primiți de Domnul!

„Să faci şi o tablă de aur curat şi să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: «Sfinţenie Domnului». S-o legi cu o sfoară albastră de mitră, în partea dinainte a mitrei. Ea să fie pe fruntea lui Aaron; şi Aaron va purta fărădelegile săvârşite de copiii lui Israel când îşi aduc toate darurile lor sfinte; ea va fi necurmat pe fruntea lui înaintea Domnului, pentru ca ei să fie plăcuţi înaintea Lui.” (Exodul 28:36-38)

Acest set de veșminte îl distingeau pe marele preot de alţi preoţi; ele arată și azi gloria şi frumuseţea Marelui nostru Preot, Domnul Isus Hristos – care este „sfânt, blând, nepătat, despărţit de păcătoşi”. El a murit aici pe pământ pentru a ne mântui, iar acum locuieşte la dreapta lui Dumnezeu pentru a ne păstra mântuiţi.

„Tunica s-o faci de in subţire; să faci o mitră de in subţire şi să faci un brâu lucrat la gherghef. Fiilor lui Aaron să le faci tunici, să le faci brâie şi să le faci scufii, spre cinste şi podoabă. Să îmbraci cu ele pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii lui împreună cu el. Săi ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfinţeşti şi-Mi vor sluji ca preoţi. Fă-le izmene de in ca să-şi acopere goliciunea, de la brâu până la glezne. Aaron şi fiii lui le vor purta când vor intra în Cortul întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să facă slujba în Locaşul Sfânt; astfel ei nu se vor face vinovaţi şi nu vor muri. Aceasta este o lege veşnică pentru Aaron şi pentru urmaşii lui după el.” (Exodul 28:39-43)

Dragi prieteni, şi noi trebuie să ne distingem prin haina neprihănirii noastre, câștigată și păstrată prin meritele Domnului nostru! Pentru El trebuie și noi să trăim frumos și să fim mărturia iubirii şi iertării pe care El le are pentru omenirea întreagă! Pe curând!