Exodul 30:22-31:18 | Itinerar Biblic | Episodul 136

Ne reîntâlnim într-un context (într-un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu) în care se dau primele prescripții privind închinarea corespunzătoare și ceremonialul adecvat la Cortul Întâlnirii – și care au configurat și modul în care inclusiv oamenii moderni se pot înfățișa înaintea lui Dumnezeu astfel încât să fie acceptați! Sigur că există diferențe între Vechiul și Noul Legământ, între evrei și neamuri, dar Dumnezeu este același – și sfințenia Lui esențială impun închinătorilor condiția primordială a pocăinței, a smeririi, a ascultării de Dumnezeu! Ulterior acestora, apar paliere specifice vieții de credință, precum închinarea și slujirea – care iarăși nu pot fi abordate oricum! De exemplu, ideea că un sfânt murdar poate sluji lui Dumnezeu și slujirea lui să fie acceptată nu este adevărată. Auzim uneori că cineva a avut o relație extraconjugală şi toată lumea spune: „Oh, nu înţeleg cum i se poate întâmpla așa ceva unui om care face o asemenea lucrare pentru Dumnezeu!” Poate că omul respectiv era predicator sau un bun lucrător creştin, însă dacă privim cu atenţie lucrarea sa, observăm că este doar lemn, fân şi trestie (1 Corinteni 3:12-15 ne atenționează că „dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”) Așadar, respectiva „lucrare măreață” nu are nicio valoare în ochii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu vrea ca noi să fim curaţi. El a rânduit lucrurile, inclusiv amplasarea pieselor de mobilier din Cortul Întâlnirii, în acet sens!

În Exodul 30, citim că preoţii trebuiau să se spele în ligheanul de aramă. Credincioșii trebuie să vină la Domnul şi să-și mărturisească păcatele. 1 Ioan 1:9 ne asigură că „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” Acest lighean de aramă simbolizează sfinţirea noastră. Trebuie să ne spălăm, dacă vrem să slujim lui Dumnezeu. Trebuie să ne spălăm dacă vrem să fim folosiţi de Dumnezeu. Trebuie să fim curaţi. Nu numai că hainele noastre trebuie să aibă un miros plăcut de tămâie, dar trupurile noastre trebuie spălate cu apă curată. Apa curată este Cuvântul lui Dumnezeu.

Ligheanul era făcut din aramă. Femeile şi-au donat oglinzile lor din aramă lustruită pentru ca din ele să fie făcut ligheanul. Oglinzile arată murdăria, şi curățenia era și scopul ligheanului. Ligheanul slujea la curăţirea preotului şi simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este o oglindă şi, când privim în ea, păcatul nostru este descoperit. Trebuie apoi să ne mărturisim păcatul şi să fim curăţaţi. Nu trebuie neapărat să ne mărturisim public păcatele, ci să mergem înaintea lui Isus Hristos în cămăruța noastră. Acel lighean de aramă se află acum în cer. Cred că în fiecare duminică, înainte de a intra în biserică, ar trebui să ne mărturisim păcatele din săptămâna trecută. Să nu-mi spui că tu nu te murdărești! Ochii se murdăresc. Minţile, mâin, picioarele se murdăresc... Ne murdărim de-a binelea în timpul unei săptămâni! Una din marile probleme din bisericile noastre astăzi este că suntem prea spirituali. Trebuie să ne mărturisim păcatele înaintea Domnului şi să ne spălăm înainte să venim la închinare. Dumnezeu nu acceptă închinarea, până când aceasta nu vine dintr-o inimă curată... şi nici nu va accepta lucrarea noastră decât dintr-o inimă curată.

Apoi, preoții care intrau să slujească înaintea Dumnezeu nu doar că trebuiau să fie curați și îmbrăcați cu hainele speciale, făcute spre cinste și odoabă, dar trebuiau să fie și unși cu mirodeniile cele mai alese și cu smirnă foarte curată. De aceea, atât untdelemnul cât și tămâia aveau rețete speciale, fiind desemnate a fi folosite exclusiv în slujirea din Cort.

Partea a doua a capitolului 30 din Exodul ne invită în bucătăria Cortului, în culise – și ne oferă două rețete ale unor ingrediente absolut speciale, utilizate – sub amenințarea nimicirii – exclusiv în slujirea și consacrarea Cortului Întâlnirii! (Exodul 30:22-30)

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Ia din cele mai bune mirodenii, cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare, cinci sute de sicli de casia, după siclul Sfântului Locaş, şi un hin de untdelemn de măsline. Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfântă: o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă. Cu el să ungiCortul întâlnirii şi chivotul mărturiei, masa şi toate uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămâierii, altarul arderilor-de-tot, cu toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul lui. Să sfinţeşti aceste lucruri, şi ele vor fi preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfinţit. Să ungi, de asemenea, pe Aaron şi pe fiii lui şi să-i sfinţeşti, ca să fie în slujba Mea ca preoţi.

Ce mai înseamnă ungerea pentru noi, cei de astăzi? Ne trimite de fapt și de drept la Duhul Sfânt. Ungerea Lui ne face în stare să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu și de aceea atâția oameni înțeleg astăzi cu smerenie și bucurie Biblia. Duhul Sfânt este Cel care foloseşte Scriptura și orice cuvânt de la Dumnezeu în viața credinciosului, și nu învăţătorul sau predicatorul. Doar Duhul ne poate da ungerea! Nu trebuie să mergi la cineva să te ungă pentru asta cu untdelemn, ci trebuie să mergi direct la Dumnezeu chiar acum şi să-I spui: „Doamne, deschide-mi inima, mintea şi viaţa ca să înţeleg Cuvântul tău!” 1 Ioan 2:20 spune: „Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.” Credincioșii sunt cei care au primit această ungere. 1 Ioan 2:27 merge mai departe și spune: „Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.” Duhul Sfânt este Cel care îți poate deschide inima şi mintea atunci când cooperezi cu Dumnezeu pentru a putea înţelege Cuvântul Său. Ce binecuvântare poate fi asta în viața ta! Sunt atât de mulţi oameni astăzi care întreabă: „Care este scopul vieții? Ce să fac azi? Cum să-mi comunic nevoile?” Roagă-L pe Dumnezeu să lase ca Duhul Său cel Sfânt să te ajute să înțelegi Cuvântul Său pentru inima și viața ta, şi atunci vei cunoaște adevărata bucurie!

(În paranteză fie spus, în vers. 29 textul nu sugerează că ceva sfânt/sfințit sfințește automat prin simpla atingere orice e nesfânt, pt că doar prezența lui Dumnezeu sfințește! Cf. Hagai 2:12-14, prin atingere se transmite automat doar ne-curăția, nu sfințenia)

Deci am reținut – sper! – până acum că în închinarea care contează, care este primită înaintea Domnului – nu formal, ci efectiv – nu poate fi implicat oricine și oricum! Conform acestor paragrafe și interpretării lor, 1.Cei răscumpărați se pot închina; 2.Cei curățați se pot închina; 3.Cei unşi se pot închina! Pentru preoții din Israel, era necesar un unguent special pregătit după o rețetă specială și exclusivistă:

Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: ‘Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmaşii voştri. Să nu se ungă cu el trupul niciunui om şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaşi întocmire; el este sfânt, şi voi să-l priviţi ca sfânt. Oricine va face un untdelemn ca el sau va unge cu el pe altul va fi nimicit din poporul lui.’” (Exodul 30:31-33)

Ce bucurie că noi azi putem beneficia de ungerea Duhului, care este supremă!

Și tot după o rețetă unică trebuia pregătită și tămâia pentru altarul tămâierii:

Domnul a zis lui Moise: „Ia mirodenii, stactie, onice mirositoare, galban şi tămâie curată, în aceeaşi măsură. Cu ele să faci tămâie: o amestecătură mirositoare, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi sfântă. S-o pisezi mărunt şi s-o pui înaintea mărturiei, în Cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru preasfânt. (Exodul 30:34-36)

Câteva cuvinte despre ingredientele care stăteau la baza acestui amestec solicitat de sfințenia Domnului: tămâia era făcută din mirodenii (definiție: Condiment sau substanță cu aromă și/sau gust puternic, de natură vegetală, adesea foarte rar și scump, sub formă de frunze, coji, flori, fructe, rădăcini, proaspete sau uscate)... iar ce urmează sunt sortimentele: stactie, onice mirositoare și galban. Stactia era o gumă răşinoasă care se scurgea din copacii de pe Muntele Ghilead și era numită balsamul Ghileadului. Onice mirositoare venea de la o specie de crustaceu care semăna cu crabul, iar galbanul era luat din frunzele unei plante siriene. Toate aceste ingrediente (în doze precise) trebuiau amestecate cu tămâie curată (rețeta era o formulă secretă, demult pierdută) pentru a se obține tămâia necesară arderii pe altarul tămâierii.

„Tămâie ca aceasta, în aceeaşi întocmire, să nu vă faceţi, ci s-o priviţi ca sfântă şi păstrată pentru Domnul. Oricine va face tămâie ca ea, ca s-o miroasă, va fi nimicit din poporul lui.” (Exodul 30:37-38)

Nimeni nu avea voie să folosească această rețetă de tămâie în scopuri proprii, și nici nu putea fi folosită să facă tămâia sau închinarea plăcută omului firesc... Dumnezeu nu ar fi acceptat o tămâie contrafăcută!

Altarul simbolizează rugăciunea şi închinarea, acesta fiind locul unde trebuie să aducem lauda, mulţumirea şi cererile noastre. Închinarea nu poate fi plăcută omului firesc! Trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu în duh şi în adevăr. Multe lucruri sunt folosite astăzi pentru a atrage oamenii la biserică, însă Cuvântul lui Dumnezeu este singurul care ar trebui folosit în acest scop. Trebuie să avem mare grijă ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să aibă întâietate şi un loc central în biserică.

Să reținem deci că la Cortul întâlnirii erau două altare. Altarul pentru jertfe este locul unde Dumnezeu se ocupă de păcătos. Acesta simbolizează pământul şi păcatul omului, în timp ce altarul tămâierii vorbeşte despre cer şi sfinţenie. Altarul pentru jertfe vorbeşte despre ceea ce a făcut Hristos pentru noi pe pământ, pe când altarul tămâierii vorbeşte despre ceea ce face Hristos pentru noi astăzi, dar şi despre rugăciunile noastre şi partea noastră în închinare. Altarul tămâierii vorbeşte despre Hristos, care se roagă pentru noi. El este Cel care Îl laudă pe Dumnezeu cu adevărat şi se roagă pentru noi. El este Cel care I se închină în mod autentic lui Dumnezeu pentru noi. El este Mijlocitorul nostru.

Cum învăţăm noi să ne închinăm? Cu siguranță nu la altarul plin de sânge, unde păcătoşii Îl pot primi pe Hristos ca Mântuitor. Intrând în Locul Sfânt, ajungem la altarul poleit cu aur, însă nu mai este nicio jertfă de adus pe acest altar, pentru că problema păcatului a fost soluţionată afară. Noi suntem acceptaţi înaintea lui Dumnezeu pe baza a ceea ce a făcut Hristos Fiul Său Preaiubit pentru noi.

Mai mult decât acceptați, noi suntem chemați și chiar împuterniciți – odată ce-i răspundem – să fim folosiți în lucrări care au în vedere glorificarea lui Dumnezeu, proclamarea Evangheliei, grăbirea înnoirii tuturor lucrurilor!

În următorul capitol – 31 – din cartea Exodul, asistăm la implicarea în lucrarea de mare importanță și impact spiritual a Cortului Întâlnirii, a unor oameni speciali, dăruiți de Duhul cu înțelepciune și pricepere. Chiar dacă pare că n-ar mai fi tratată tema Cortului, de fapt tot despre cort este vorba și aici. Acest capitol prezintă lucruri întâmplate cândva între darea Legii şi emiterea instrucţiunilor cu privire la Cort.

Moise a stat destul pe Muntele Sinai, pân-a primit toate instrucţiunile, iar copiii lui Israel deveniseră nerăbdători aşteptându-l să se întoarcă. Acest capitol ne vorbeşte despre lucrătorii care au muncit la construirea cortului şi mai ales despre o persoană specială, care primise un dar special de a realiza articole de mobilier, chiar și pe cele mai dificile.

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări. Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit: cortul întâlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispăşirii care va fi deasupra lui şi toate uneltele cortului; masa cu uneltele ei, sfeşnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii; altarul arderilor-de-tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui; veşmintele pentru slujbă, veşmintele sfinte ale preotului Aaron, veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti; untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare pentru Sfântul Locaş. Le vor face după toate poruncile pe care ţi le-am dat.” (Exodul 31:1-11)

Acești oameni şi ajutoarele lor au primit un talent special pentru lucrări meşteşugite. Ei au făcut mobila cortului şi, de asemenea, şi îmbrăcămintea preoților. Duhul lui Dumnezeu i-a echipat pentru această lucrare. S-ar putea ridica o întrebare aici cu privire la îndeletnicirea lui Beţaleel înainte să fie chemat de Dumnezeu în lucrarea Sa. Bănuiesc că se îndeletnicea cu lucrări meşteşugite şi lucra cu aur şi argint şi alte materiale prețioase. El, însă, a primit un dar special de la Dumnezeu pentru a face lucrarea Sa.

Am încredinţarea că un om trebuie să facă lucrul pentru care este echipat și înzestrat, în cazul în care Dumnezeu nu îi cere altceva. Întâlnesc adesea oameni care nu vorbesc uşor în faţa unui auditoriu şi totuşi îşi doresc să facă asta. Cunosc laici care-și doresc să devină mari predicatori, însă nu sunt deloc înzestrați în acest sens. Nu au nicio brumă de „dar al vorbirii”, dar continuă să predice cu încăpăţânare, în timp ce alte daruri folositoare sunt irosite. Cunosc un om care lucrează ca tehnician expert, însă tot ce își dorește el este să vorbească. El are un dar special şi cred că ar trebui să se limiteze la darul dat de Dumnezeu.

Când eram pastor în Nashville (povestește JVMcGee), unul din diaconii bisericii a venit la mine în prima zi în care am sosit acolo şi m-a rugat să nu-l pun niciodată să se roage în public. „Mă sperie de moarte acest lucru; am trac şi nu-mi pot birui teama. Probabil că este anormal, dar mă fac de râs când trebuie să vorbesc în public”, a spus el. Acest om era administratorul unei companii de maşini şi deţinea o poziţie executivă, dar mi-a mărturisit că nu putea să vorbească coerent în public. Mi-a spus, totuşi, că dacă existau lucruri administrative pe care le putea face în biserică, să-l anunţ. Am descoperit în timp că acel om era un ajutor extraordinar şi era întotdeauna disponibil atunci când aveam nevoie de el. Înainte să plec de acolo, I-am mulţumit lui Dumnezeu că acest om nu avea darul vorbirii, pentru că asta l-a făcut să fie credincios darului primit.

Beţaleel putea fi și el ca mulţi oameni laici de astăzi și să spună: „Uite, Doamne, aş vrea să port haine ca acestea, la fel ca Aaron! Așa vreau eu să Te slujesc.” Dar Dumnezeu a spus: „Nu așa vreau să Mă slujeşti tu!” Într-un fel, și sigur în contextul de față – acest dar este mai important decât darul lui Aaron. Darul lui Beţaleel era esenţial în construirea cortului. Dumnezeu îți dă daruri, care vor ajuta la dezvoltarea talentelor tale. Dumnezeu ne dă aceste talente, dar vrea ca noi să I le dedicăm Lui. Vă îndemn să vă cunoașteți tot mai bine, și să-I permiteți Duhului Sfânt să vă folosească așa cum dorește El!

Nu toţi avem aceleaşi talente şi daruri. Există o concepție greşită în biserică astăzi, cum că dacă nu cânţi în cor, nu predai la şcoala duminicală, nu vorbești în public sau nu ești uşier, nu prea contezi în biserică. Eu cred că sunt sute de daruri pe care Dumnezeu le dă oamenilor pentru a-L sluji, însă depinde de om ca să-şi descopere talentul. Orice dar ți-a dat Dumnezeu, El doreşte ca Duhul Sfânt să-l ia şi să-l folosească în slujba Sa.

Pe lângă cunoașterea chemării și darurilor primite de la Dumnezeu, și responsabilitatea de a le pune în practică, mai există în acest capitol un subiect interesant şi important de observat: ziua de odihnă. Este un subiect trecut adesea cu vederea. Ziua de Sabat a fost dată omului imediat după creaţie şi a fost respectată ca zi de odihnă de către toți oamenii. Când privim însă la sistemul mozaic, observăm că Dumnezeu a inclus Sabatul între cele 10 porunci date copiilor lui Israel. Astfel, Dumnezeu a arătat în mod clar că Sabatul este doar pentru copiii lui Israel.

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: «Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.»” (Exodul 31:12-13)

Sabatul a fost dat în mod specific poporului Israel; nu cred că a fost dat vreodată Bisericii. Când cineva mă întreabă: „Când a fost schimbat Sabatul?”, întotdeauna răspund că nu a fost schimbat niciodată. S-a isprăvit cu el, în ce priveşte Biserica. Noi, ca și creștini dintre neamuri, deci ne-evrei, nu suntem sub Sabat, care este sâmbăta. Noi nu ţinem ziua de sâmbătă, pentru că Isus era mort în acea zi şi noi nu slujim un Hristos mort. În prima zi a săptămânii, Isus Hristos a înviat din morţi... iar El este Domn chiar și al sabatului! Biserica primară se întâlnea în prima zi a săptămânii, aceasta fiind ziua în care a luat naștere Biserica; pogorârea Duhului Sfânt din Fapte 2 a fost în ziua de după Sabat. Ziua de odihnă a fost dată întâi rasei umane, dar omul a întors spatele lui Dumnezeu şi Dumnezeu a dat Sabatul în mod exclusiv poporului Israel.

„Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său.” (Exodul 31:14)

Am o întrebare retorică pentru cei ce susțin că respectă Sabatul: îl ţineți mereu, cum se cuvine? Când, dacă, sau cine nu-l ţine, este pedepsit cu moartea, aşa cum cere legea?!

„Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea.” (Exodul 31:15)

Simplul fapt că un om era găsit adunând lemne în ziua Sabatului, în Israel, îi îndreptățea pe mai-mari să dispună omorârea lui cu pietre.

„Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” (Exodul 31:16-17)

Ultimul verset (al acestei secțiuni 19:1-31:18, care stabilește cadrul legislativ și ceremonial al relației dintre Iahweh și Israel) adună totul în momentul înmânării de către Dumnezeu a tablelor Legii către Moise. Erau scrise cu degetul lui Dumnezeu, conțineau cuvintele lui Dumnezeu și erau adresate poporului lui Dumnezeu, prin omul ales de Dumnezeu. Dumnezeu trebuia și trebuie pus la loc de cinste, ascultat și onorat!

Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. (Exodul 31:18)

Dumnezeu nu cere niciodată fără să dea mai întâi! Cortul Întâlnirii trebuia să fie special, de aceea a rânduit meșteri desemnați și pregătiți special de Dumnezeu, plini de înțelepciune și de știință, capabili să născocească și să realizeze lucrările speciale pe care le necesita cortul. Totuși, nu cortul, ci Domnul trebuia să fie punctul focal al vieții lui Israel. Întregul cort avea menirea să atragă atenția și întâietatea către Dumnezeu! De aceea Dumnezeu le reamintește obligația lor de a respecta Sabatul – ca semn al consacrării, ascultării și dependenței lor totale de Dumnezeu. Cel care se închină regulat și după rânduială va fi în stare/va fi împuternicit să asculte și restul poruncilor!

Cu această concluzie ne despărțim azi, fiți binecuvântați – pe curând!