Exodul 32:1-35 | Itinerar Biblic | Episodul 137

Dragi ascultători, chiar dacă mai avem destul până la capătul călătoriei prin toată Scriptura, pe care ne-am asumat-o și v-o propunem, fiecare pas ne lămurește ceva, ne deschide alte perspective, ne apropie de capătul vreunei etape, și inevitabil și de punctul terminus al itinerarului – până la care desigur mai e destul... Să apreciem și să beneficiem bunăvoința pe care ne-o arată pe tot acest parcurs Dumnezeu, care Se descoperă și ni Se oferă ajutor, călăuză și însoțitor... da, El e și obiectivul, și drumul într-acolo, și resursa necesară!

Suntem după cum știți în a doua carte a Bibliei, și a treia prin care trecem de la startul acestui program... În capitolele 25-31 din Exodul, Dumnezeu i-a detaliat lui Moie planul cortului întâlnirii, iar în capitolele 35-40 ni se va relata realizarea efectivă a acestui esențial proiect liturgic. Între aceste două pasaje, după un model care a mai fost aplicat, există o paranteză – din păcate determinantă pentru evoluția ulterioară a relației lui Israel cu Iahweh. Capitolele 32-34 consemnează un conflict major care dinamitează relația dintre Dumnezeu și poporul ales... Și chiar dacă astăzi ne vom ocupa de un singur capitol – 32, care punctează tocmai declanșarea și intensificarea acestei divergențe – împreună cu cap. 33 el formează un bloc compact de text, care ne ajută să înțelegem sursa și evoluția (până în punctul culminat, al) conflictului major din întreaga narațiune a Exodului.

Ne confruntăm aici, după cum vom vedea, cu o situație care – da: a fost o tragedie pentru copiii lui Israel, dar care totuşi revelează una din lecțiile majore pe care omenirea, în mod explicit poporul Israel, le primește din partea lui Dumnezeu. Vom primi de asemenea aici una dintre cele mai importante lecţii cu privire la rugăciune din Biblie.

La începutul capitolului 32, în versetele 1-6 ne este relatat incidentul care a generat declanșarea conflictului, și care izbucnește din chiar primul verset, pe care-l citim:

Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.” (Exodul 32:1)

Poporul credea că Moise a dispărut, și gândeau că poate fusese chiar ucis. Având în vedere că Moise dispăruse, ei au vrut să-şi facă idoli (dumnezei) care să-i conducă în marşul lor prin pustie, astfel că lasă să se întrevadă germenii idolatriei care li se inoculase sute de ani în structură... și pe care Decalogul recent promulgat nu-i scosese din ei. Poate vă gândiți că Aaron, care era marele preot, a încercat să-i oprească, însă nu a făcut-o, ci, din contră, a solidarizat cu libertinismul și depravarea morală și chiar religioasă a poporului, care era mai degrabă tentat să se reîntoarcă la idolatrie, decât să-și aminetască și să respecte măcar primele porunci din Decalog.

Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.” (Exodul 32:2)

Nu doar că Aaron n-a opus rezistență, dar parcă abia aștepta un asemenea semn, căci are o soluție pe mânecă – de aici putem înțelege că a socotit normală, poate chiar bună, propunerea mulțimii recalcitrante. Și în acea vreme, cerceii erau un semn de idolatrie (vezi Gen. 35:4), un argument în plus că israeliții nu se detașaseră încă de zeii Egiptului. De remarcat și unanimitatea reacției poporului, care se conformează poruncii... lui Aaron!

Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” (Exodul 32:3-4)

Vă puteţi imagina acest popor căzând în idolatrie atât de curând? Mie mi-ar fi fost imposibil să cred așa ceva... dacă n-aş fi văzut biserici decăzute în apostazie, aşa cum nu mi-aş fi imaginat eu vreodată!

Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!” (Exodul 32:5)

Oare despre ce domn vorbea Aaron?! Și pe ce bază, și cu ce autoritate decidea Aaron de unul singur? Înseamnă că rămăsese singurul lider activ și disponibil, la îndemână? Dar putea fi el numit lider spiritual, de vreme ce nu ținea seama tocmai de autoritatea care-i conferise ungerea în calitate de preot?! Și cum se puteau împăca altarul și idolul, conform cărei logici sau ceremonii?! Da, prea multe întrebări fără răspuns! Cert este că

A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace. (Exodul 32:6)

Aici avea loc o imoralitate cumplită. – de care Aaoron este responsabil (vom citi în vers. 25: „Aaron făcuse poporul să fie fără frâu”!) Israeliții se depărtaseră deja de Dumnezeu, la așa de scurt timp după ce promiseseră că vor păzi toate poruncile Sale. După cum vedeţi, ei încălcau deja fără mustrări de cuget mai toate poruncile lui Dumnezeu.

...Și în tot acest timp, Moise se află pe munte, față în față cu Dumnezeul care-i dicta în detaliu Legea, instrucţiunile şi modelul cortului... și care știa ce se petrecea și-n vale!

Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-oporuncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!»” (Exodul 32:7-8)

Dumnezeu nu răscumpărase pe Israel pentru că ar fi fost un popor superior, mai mare sau mai bun ca alte popoare. Nici vorbă de așa ceva! Domnul declarase: „Am ştiut că sunteți un popor încăpăţânat.” Pe de altă parte, nici postura lui Moise nu pare de invidiat, deși avea un statut special... Dumnezeu îi reproșează stricăciunea lui Israel, „poporul tău”, iar poporul tocmai se dezisese (detașat) de „omul acela” care-i scose din Egipt.

Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.” (Exodul 32:9-10)

Ei bine, acesta chiar a fost un moment solicitant pentru Moise. Dumnezeu îi spune: „Moise, te voi folosi aşa cum l-am folosit pe Avraam şi din tine voi face un neam mare şi voi împlini astfel legământul făcut cu Avraam.” Observaţi, însă, ce face Moise! Avem aici unul din exemplele de mari oameni ai rugăciunii din toată Scriptura. Practic, mijlocirea lui Moise cel neiubit și șovăielnic schimbă decizia lui Dumnezeu și salvează încă o dată poporul de la pieire! Moise Îl roagă pe Dumnezeu să-şi „amintească”.

Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare?” (Exodul 32:11)

Care va să zică, Dumnezeu îi spune: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat”, iar Moise chiar îi răspunde lui  Dumnezeu (și nu prin vorbăria pioasă pe care o auziţi astăzi în multe rugăciuni. Există atâta ipocrizie în multe din rugăciunile noastre, încât nu e de mirare că întâlnirile de rugăciune sunt moarte. Dacă am vorbi sincer şi direct cu Dumnezeu, întâlnirile de rugăciune ar fi cele mai captivante întâlniri din biserică!) Ascultaţi, vă rog, ce a răspuns Moise: „Doamne, iartă-mi îndrăzneala, dar cred că ai făcut o greşeală. Nu-mi amintesc să fi scos eu vreun popor din ţara Egiptului. Ei nu sunt poporul meu, ci alTău. Tu i-ai scos din Egipt cu mână tare! Eu nu puteam să-i scot. Asta e realitatea, Doamne!” Te poți imagina pe tine vorbindu-i aşa lui Dumnezeu? Moise așa I-a vorbit!

„Pentru ce să zică egiptenii: «Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului?» Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău.” (Exodul 32:12)

Apoi, Moise Îi spune Domnului: „Ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului, dar să presupunem că nu-l duci în Țara Promisă. Atunci egiptenii ar spune că ai putut să-i scoţi din Egipt, dar n-ai putut să-i duci în ţară, cum ai promis poporului Tău”

Moise Îi dă apoi lui Dumnezeu un al treilea motiv pentru care ar trebui să-Și întoarcă mânia de la israeliţi.

„Adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuţi: «Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac.»” (Exodul 32:13)

Moise știe unde să atingă inima lui Dumnezeu: „Doamne, adu-ţi aminte de Avraam, Isaac şi Israel! Lor le-ai făcut o promisiune. Le-ai promis că le vei înmulţi sămânţa şi că le vei da o ţară. Ei bine, aici este poporul Tău, urmașii celor cărora le-ai făcut aceste promisiuni!” (Exodul 32: 14)

Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.

Când Moise s-a rugat aşa, el a mişcat braţul lui Dumnezeu. Dacă noi am fi mai sinceri și mai îndrăzneți în rugăciune, am vedea mai multe răspunsuri – da, mai multe răspunsuri vizibile la rugăciune. Întotdeauna primim un răspuns la rugăciunile noastre, dar eu cred că Domnul răspunde adesea „nu” la unele din ele pentru că nu ne rugăm cu sinceritate.

Moise s-a întors şi s-a coborât de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părţile, pe o parte şi pe alta. Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table. Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!” (Exodul 32:15-18)

Copiii lui Israel erau într-o stare euforică. Se închinau la viţelul lor de aur şi se bălăceau în imoralitate, practici și comportamente păcătoase. (Exodul 32:19-21)

Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui. A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea. Moise a zis lui Aaron: „Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?”

Ascultaţi, vă rog, cum încearcă să se scuze Aaron. Scuza lui ar fi fost chiar amuzantă, dacă nu era vorba despre o chestiune atât de gravă!

Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău. Ei mi-au zis: «Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!»” (Exodul 32:22-23)

Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplase era din vina lui Moise. Copiii lui Israel crezuseră că Moise îi abandonase şi de aceea se îndreptaseră spre viţelul de aur. Și Aaron continuă:

„Eu le-am zis: «Cine are aur, să-l scoată!» Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc, şi din el a ieşit viţelul acesta.” (Exodul 32:24)

Această afirmaţie a lui Aaron cu siguranță stârnește râsul! Cred că, deși tensionat, și Moise râsese cu neîncredere, întrebându-l: „Vrei să spui, Aaron, că ai aruncat aurul în foc şi s-a transformat așa, singur, deodată, într-un viţel?!” Desigur, Aaron minţea! Abia ce-am citit în vers. 4 că statuia fusese făurită deliberat, cu daltă și meșteșug. Verdictul cel mai sec și implacabil peste întreaga situație și oamenii implicați îl pune versetul următor, 25:

Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmaşilor săi. (Exodul 32:25)

Desfrânarea (pe care noi o asociem azi unor acte promiscui, deliberate și destrăbălate, gen nudism, sex, droguri, beție etc.) nu este nouă. Privindu-i pe israeliţi în dezmățul lor, putem să vedem puţin din starea omenirii din fiecare epocă. Sigur, Moise nu va ezita să se ocupe de situație, care-l mâniase peste măsură. Cu toate acestea, observaţi, vă rog, ce fel de mijlocitor este el pentru poporul său. Moise se bazează pe inima lui Dumnezeu, care mişcă și braţul divin, și acestei inimi de Tată i se adresează.

Moise încearcă acum o intervenție chirurgicală extremă. Dacă ai cancer, sigur că vrei (și vei încerca) să scapi de el. Dacă asta înseamnă să tai jumătate din trupul tău, cu siguranță o vei face, pentru că vrei să mai trăiești, fie și precar... Dar, dragi ascultători, păcatul este și el un cancer groaznic, iar Dumnezeu foloseşte o intervenție chirurgicală extremă în acest caz, omorând pe cei vinovaţi. Asta îi așteaptă pe toți cei ce sunt gata să se lupte cu maladia secolului, dar sunt nepăsători și se lasă robiți și otrăviți de morbul păcatului! Deci, ce face Moise? (Exodul 32:26-28)

S-a aşezat la uşa taberei şi a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Şi toţi copiii lui Levi s-au strâns la el. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: «Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.» Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.

Poate că această formă de pedepsire vi se pare exagerată, extremă... dar a trebuit să fie așa, pentru că se ajunsese prea departe cu păcatul, răzvrătirea și sfidarea! Compromisurile și cedările liberalismului a pătruns și în bisericile noastre, iar noi le acceptăm aproape cu zâmbetul pe buze,  fără să încercăm să intervenim.

Parcă mă văd stând în faţa comitetului bisericii, când am fost chemat la o examinare, în vederea lucrării – își amintește JVMcGee. Un tânăr coleg, absolvent al unui seminar liberal, se afla şi el acolo pentru același lucru. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, dar nu mai văzusem pe nimeni până atunci care să cunoască atât de puțin Biblia şi să ştie atât de puţină teologie ca acel băiat. Și tot ce ştia el era aşa de încurcat! Era clar că nu avea cunoştinţe şi nu avea nici credinţă. Nu putea să explice nici măcar marile doctrine ale credinţei. Un om foarte răbdător dintre examinatori, i-a spus: „Dacă nu crezi aceste doctrine, trebuie măcar să ştii ce nu crezi!” Dar tânărul nu ştia nici măcar ce crede. Apoi, un om mai în vârstă, care-l cunoştea pe tatăl băiatului, a spus: „Tatăl acestui băiat a fost un mare predicator. Avea o doctrină sănătoasă şi sunt convins că într-o zi acest băiat se va aduna şi se va îndrepta.” Votul nu a fost unanim, dar consiliul l-a acceptat. Recunosc că am fost foarte descurajat atunci când am aflat rezultatele acelei examinări, care dăduse câștig de cauză unui coleg care nu știa nici în ce, nici dacă sau de ce crede sau nu.

Felul în care comitetul a rezolvat situaţia nu seamănă cu stilul lui Moise! Poate că Moise nu ar fi scos sabia să-l ucidă, dar nici nu l-ar fi acceptat să devină predicator. Poate că i-ar fi dat acelui tânăr o Biblie, i-ar fi spus să reia studiile, să cunoască Biblia și să învețe ce și cum trebuie din ea, şi apoi să se întoarcă pentru a fi examinat din nou, pentru a se vedea dacă era potrivit pentru lucrare sau nu. Datorită unor compromisuri similare făcute de-a lungul timpului de alte asemenea comitete bisericești, liberalismul nu doar că pătruns în biserica organizată, ci a şi reluat controlul. Însă, dragul meu, nu poţi face compromis cu păcatul! Cineva spunea: „Compromisul este imoral”, şi este cu atât mai imoral în biserică! Moise nu s-a dedat la vreun compromis, nu a închis ochii, ci a recurs la o intervenție chirurgicală extremă și de forță: (Exodul 32:29)

Moise a zis: „Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”

Cei vinovaţi au fost înjunghiaţi şi astfel tabăra israeliților a fost curăţată. Personal, cred că (oricât de mari) pierderile au fost mai mici decât vinovăția, care fusese cvasi-generală! Mulţi oameni spun că ce s-a întâmplat atunci acolo a fost ceva extrem de brutal, dar haideți să privim astfel lucrurile: era mai bine să taie cancerul acum şi să salveze poporul, sau să lase să crească cancerul care va distruge apoi naţiunea?! Gândiţi-vă la oamenii, femeile şi copiii din tabără care nu se făcuseră vinovaţi. Dacă oamenii care au dus Israelul în idolatrie ar fi rămas în viață, poporul nu ar fi intrat niciodată în Ţara Promisă. Revin la zilele noastre și afirm că asta se întâmplă și în multe din bisericile noastre. Văd cum rolul bisericii se diminuează, iar influenţa credincioșilor în societate scade tot mai mult, pentru că au îngăduit în (și între) ei – liberalismul. Am devenit prea îngăduitori, sentimentali şi prostuţi. Câteodată chiar dăm dovadă de prostie în felul în care ne confruntăm cu răul.

A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.” (Exodul 32:30)

Sub Lege, ispăşirea acoperea păcatul. Asta se întâmpla cu păcatul înainte ca Isus Hristos să vină pe pământ şi să moară pe cruce. Datorită jertfei de pe Golgota a Mântuitorului, păcatul este şters. Iar acum, iată-l pe Moise aducând înaintea lui Dumnezeu  un al patrulea argument pentru a-L convinge să-i ducă pe copiii lui Israel în Ţara Promisă.

Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.” (Exodul 32:31)

Ce este aceasta? Mărturisirea! Dacă vrei să ai o relație bună cu Dumnezeu, trebuie să fii de acord cu El în legătură cu păcatul. Păcatul este păcat şi trebuie mărturisit. Nu contează cine ești! Da, era poporul lui Dumnezeu, poporul ales, iar Moise spune: „Am păcătuit!” Israel păcătuise în mod grav, făcându-și dumnezei din aur. Moise i-a spus păcatului pe nume. Când ne mărturisim păcatul înaintea lui Dumnezeu, trebuie să-l spunem pe nume. Spune-I lui Dumnezeu care este păcatul tău! Și nu amâna!

„Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” (Exodul 32:32)

Altfel spus, Moise afirmă: „Mă identific cu oamenii aceștia, şi dacă ai de gând să-i nimiceşti, nimiceşte-mă şi pe mine!” Amintiţi-vă, vă rog, că Dumnezeu îi spuse lui Moise că încă putea să păstreze legământul Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, formând o naţiune din urmașii lui Moise. Însă Moise spune: „Nu! Mă identific cu poporul. Dacă nu ai de gând să-i duci în ţară, atunci nimiceşte-mă și pe mine împreună cu ei!” Observaţi, vă rog, că ceea ce mişcă inima lui Dumnezeu, mişcă şi braţul Său!

Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.” (Exodul 32:33)

Dumnezeu se ocupă de păcat în mod personal şi individual. (Exodul 32:34-35)

„Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!” Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.

Dumnezeu Se ocupă în mod personal de păcat. El Își va respecta și angajamentul de duce poporul în Țara Promisă. Cei care nu păcătuiseră prin idolatrie cu viţelul de aur, vor fi conduşi de Îngerul Domnului. Îngerul Domnului în Vechiul Testament este în cele mai multe cazuri prezenţa vizibilă a lui Hristos – Hristosul preîntrupat. În urma mijlocirii lui Moise, Dumnezeu nu a renunţat la poporul Său... și ar trebui să înțelegem de aici cât de importantă este rugăciunea. Mă rog să vă adânciți în ea, măcar până data viitoare! Bun rămas!