Exodul 37:1-38:8 | Itinerar Biblic | Episodul 142

Dragi ascultători, apreciez răbdarea și punctualitatea celor aflați acum pe frecvența pe care pot urmări acest program – ce-și propune familiarizarea cu litera și spiritul Cuvântului lui Dumnezeu scris, Sfânta Scriptură. Continuăm să afirmăm că Biblia conține planul de mântuire și manualul de viață autentică pentru oricine dorește curăția pe pământ și viața veșnică în prezența Creatorului, Dătătorului și Susținătorului vieții, Dumnezeu. De aceea, oriunde am fi în această Carte a cărților, conexiunile vor fi făcute în modul cel mai natural cu firul roșu, structura de rezistență, cheia de boltă a creștinismului – Isus Hristos, din care/prin care/și pentru care sunt toate, și noi totodată!

Așa cum am afirmat în mod repetat, Isus Hristos este prefigurat intens și în Cortul Întâlnirii, care se ridică sub ochii noștri, prin intermediul Scripturii. Vă reamintesc, data trecută am asistat la construirea structurii Cortului (covoarele ce-l delimitează, cele care-l acoperă, scândurile și drugii de rezistență, perdelele ce delimitau și marcau accesul în compartimentele Cortului). Capitolul 37 din Exodul continuă să redea cu răbdare și meticulozitate execuția fiecărei piese de mobilier care va constitui instrumentarul ceremonial al slujirii/închinării lui Israel la Cortul Întâlnirii, această maiestuoasă și sacră construcție biblică, predecesoarea Templului din Ierusalim. Vom asista practic la ăntocmirea a patru asemenea obiecte, începând din „inima” Cortului, Locul preasfânt.

Ansamblul Cortului Întâlnirii avea trei compartimente și trei intrări. (1) Era o poartă prin gardul de in care împrejmuia cortul, și care dădea în curtea Cortului. (2) Era o intrare în Cortul propriu-zis, care ducea în Locul Sfânt. (3) Cea de-a treia intrare ducea în Locul Preasfânt, unde doar marele preot intra o dată pe an, de Ziua Ispăşirii (aşa cum vom vedea în Leviticul) şi stropea capacul ispăşirii cu sânge – de la acest sânge venea denumirea de „capac al ispăşirii”.

Primele două piese de mobilier din curtea exterioară erau altarul de aramă şi ligheanul. Când intrăm în Locul Sfânt, observăm acolo trei piese de mobilier: sfeşnicul de aur, masa cu pâinile pentru punerea înainte şi altarul tămâierii. Iar în Locul Preasfânt se aflau chivotul legământului şi capacul ispăşirii.

Și cele menţionate în acest capitol au fost trecute în revistă în capitolele anterioare din cartea Exod, așa că voi recapitula doar câteva idei principale, pe care le consider de maximă importanţă... Și asta, doar pe măsură ce citim împreună textul biblic, care vrem să nu lipsească din nicio ediție a acestui program!

Apoi Beţaleel a făcut chivotul din lemn de salcâm; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate; lăţimea, de un cot şi jumătate şi înălţimea, tot de un cot şi jumătate. L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru şi pe dinafară şi i-a făcut un chenar de jur împrejur. A turnat pentru el patru verigi de aur, pe care le-a pus la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte. A făcut nişte drugi de lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur. A vârât drugii în verigile de la cele două laturi ale chivotului, ca să ducă chivotul. A făcut şi capacul ispăşirii din aur curat; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate şi lăţimea, de un cot şi jumătate. A făcut doi heruvimi din aur bătut la cele două capete ale capacului ispăşirii; un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; heruvimii i-a făcut pe capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. (Exodul 37:1-9)

Locul Preasfânt Îl înfăţişează pe Hristos în prezenţa lui Dumnezeu. În Cartea Evrei, ni se spune să venim la tronul de har. Capacul ispăşirii înfăţişează acest lucru şi în acest loc găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. Există un capac al ispăşirii pentru credincioşi în cer.

Când Hristos a venit pe pământ, El nu doar a împlinit ceea ce prefigura Cortul, ci a făcut şi ceva neobişnuit. În pustie, Cortul era mereu în poziție orizontală în raport cu pământul. Era aşezat pe o suprafaţă de pământ netedă, cu stâlpii şi scândurile puşi în picioarele înfipte în pământ. Dar, când Hristos a venit să plătească preţul pentru păcatele noastre, El a făcut Cortul perpendicular. Crucea era altarul de aramă unde Mielul lui Dumnezeu era dat pentru păcatele noastre. El murit pentru păcatele noastre. Dar apoi S-a întors în cer unde este şi astăzi, pentru a ne păstra mântuiţi. Locul Preasfânt se află acum în cer, iar noi nu mergem la Dumnezeu în plan orizontal, mergând într-o clădire sau la un om, ci privim la cer şi mergem direct la El – prin Isus Hristos. „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Tim. 2:5)

A făcut masa din lemn de salcâm: lungimea ei era de doi coţi; lăţimea, de un cot şi înălţimea, de un cot şi jumătate. A poleit-o cu aur curat şi i-a făcut un chenar de jur împrejur. I-a făcut împrejur un pervaz de un lat de mână, pe care a făcut un chenar de jur împrejur. A turnat pentru masă patru verigi de aur şi a pus verigile în cele patru colţuri, care erau la cele patru picioare ale ei. Verigile erau lângă pervaz, şi în ele erau vârâţi drugii pentru ducerea mesei. A făcut drugii din lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur; ei slujeau la ducerea mesei. A făcut apoi uneltele care trebuiau puse pe masă, farfuriile, căţuile, potirele şi ceştile ei, care slujeau la jertfele de băutură; le-a făcut din aur curat. (Exodul 37:10-16)

Locul Sfânt este locul închinării. Acolo se afla: dimpreună cu accesoriile ei, Masa cu pâinile pentru punerea înainte, care Îl înfăţişează pe Hristos ca Pâinea Vieţii cu care ne hrănim; și sfeşnicul de aur care de asemenea Îl reprezintă pe Hristos, Lumina Lumii.

A făcut sfeşnicul din aur curat; a făcut sfeşnicul din aur curat, bătut; piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui erau dintr-o bucată cu el. Din amândouă părţile lui ieşeau şase braţe: trei braţe dintr-o latură şi trei braţe din cealaltă latură. Pe un braţ erau trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe un alt braţ, alte trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic. Pe fusul sfeşnicului erau patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor. Era o gămălioară sub două braţe care ieşeau din sfeşnic, o gămălioară sub alte două braţe şi o gămălioară sub alte două braţe; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic. Gămălioarele şi braţele sfeşnicului erau dintr-o bucată cu el, bătut în întregime dintr-o bucată de aur curat. A făcut apoi cele şapte candele ale lui, mucările şi cenuşarele lui, toate din aur curat. A întrebuinţat un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui. (Exodul 37:17-24)

Un material se impune și iese în evidență în mobilierul cortului: aurul curat, pur, rafinat. De fapt, trebuie observat că tot mobilierul din interiorul Cortului era de aur sau poleit cu aur, pe când în curte totul era de aramă. Lemnul, care forma baza, acoperit cu aceste metale, era întrebuinţat, cred, pentru ca obiectele să fie mai uşoare, mai uşor de purtat decât cele din metal masiv – lucru important de avut în vedere, ținând cont că poporul era în mișcare. Aceste două metale, aurul şi arama, erau întrebuinţate, credem noi, pentru a reprezenta două naturi diferite — arama reprezenta natura umană în perfecţiunea ei, puţin mai jos decât natura îngerească, iar aurul reprezenta natura divină, cu mult superioară îngerilor, stăpânirilor şi puterilor. Precum aurul şi arama se aseamănă mult în aparenţă, dar sunt deosebite în calitate, aşa şi natura umană este un chip şi o asemănare a naturii divine, adaptată condiţiilor pământeşti.

Apoi a făcut altarul pentru tămâie din lemn de salcâm: lungimea lui era de un cot şi lăţimea, de un cot; era în patru muchii, şi înălţimea lui era de doi coţi. Coarnele erau dintr-o bucată cu el. L-a poleit cu aur curat, atât partea de sus, cât şi laturile de jur împrejur şi coarnele. Şi i-a făcut o cunună de jur împrejur. Sub cunună a făcut două verigi de aur, pe care le-a pus în cele două unghiuri din cele două laturi, ca să se vâre în ele drugii care slujeau la ducerea lui. A făcut nişte drugi din lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur. A făcut untdelemnul pentru ungerea sfântă şi tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir. (Exodul 37:25-29)

Acest altar era folosit de preoți în câteva ocazii: în fiecare dimineață și seară, cât se pregîteau candelele pt sfeșnic, pe el ardea tămâia specială care, umplând Sfânta, pătrundea şi dincolo de „perdeaua dinăuntru” în Sfânta Sfintelor; de asemenea, la aducerea jertfelor de ispășire pentru preot sau pentru întreaga adunare. În aceste cazuri, sângele jertfei de ispășire era stropit de șapte ori în fața perdelei de după altarul pt tămâiere. De asemenea, și coarnele acestui altar erau stropite/unse cu același sânge.

Altarul tămâierii este locul rugăciunii și vorbeşte despre faptul că Hristos este Mijlocitorul nostru. În Epistola după Evrei, altarul tămâierii este aşezat în Locul Preasfânt (și nu în Locul Sfânt), pentru că Mijlocitorul nostru se află acum în cer. Dar altarul tămâierii este şi afară, în Locul Sfânt, acolo unde venim noi astăzi. Când credincioşii doresc să se închine lui Dumnezeu, intră în Locul Sfânt. Mărturisirea, lauda, mulţumirea, mijlocirea, cererea – toate fac parte din închinare. Şi toate acestea se află în Locul Sfânt. Dacă vrei lumina pe care o dă lumea, du-te afară, însă dacă vrei lumină de la sfeşnic, trebuie să intri în Cort. Nu poţi să-L slujești pe Hristos cu înţelepciunea lumii, ci trebuie să ai lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Ne întoarcem la redarea construcției obiectelor, mobilierul și ingredientelor ceremoniale. Am văzut în cap. 37 cum au fost făcute, în ordine: chivotul și capacul ispășirii, masa din lemn de salcâm pe care erau așezate pâinile; sfeșnicul de aur; altarul pentru tămâiere, cu untdelemnul pentru ungerea sfântă și tămâia mirositoare. Și toate acestea (repetiția nu strică!) au fost făcute respectând strict modelul prezentat de Dumnezeu lui Moise pe Sinai!

Ca să terminăm cu întocmirea mobilierului, ieșim din cort și... intrăm și-n cap. 38 al cărții Exodul, în ale cărui prime versete devin realitate și ultimele obiecte ceremoniale: altarul de aramă pentru arderile de tot și ligheanul de aramă.

Pentru asta, cum am spus, ieșim în curte și spunem câteva cuvinte despre ea întâi... Curtea exterioară, împrejmuită de gardul de in, avea 100 coţi pe 50 coţi şi era zona unde se confrunta – și eventual se rezolva – problema păcatului, pentru că înainte de intrarea în Cortul Întâlnirii erau plasate altarul de aramă, şi ligheanul. Păcătosul venea la poartă şi stătea acolo ca păcătos. Preotul îl ducea în curtea exterioară. Păcătosul îşi punea mâna dreaptă pe capul animalului pe care l-a adus – fie miel, capră sau bou. Apoi animalul era înjunghiat şi preotul îl aducea pe altar ca jertfă. Atâta trebuia să facă omul; de-acum încolo era slujba preotului. Preotul trebuia să se oprească la lighean şi să se spele pentru a intra în Locul Sfânt. (Aici, în Locul Sfânt, cele trei piese de mobilier: sfeşnicul de aur, masa cu pâinile pentru punere înainte, şi altarul tămâierii, toate vorbeau despre închinare. Apoi urma perdeaua care despărţea Locul Sfânt de Locul Preasfânt, unde se afla chivotul legământului şi capacul ispăşirii, pentru că doar marele preot intra aici şi doar o dată pe an pentru a face ispăşire pentru popor.

A făcut altarul pentru arderile de tot din lemn de salcâm; lungimea lui era de cinci coţi, şi lăţimea de cinci coţi; era în patru muchii, şi înălţimea lui era de trei coţi. La cele patru colţuri, i-a făcut nişte coarne dintr-o bucată cu el şi l-a poleit cu aramă. A făcut toate uneltele altarului: oalele pentru cenuşă, lopeţile, lighenele, furculiţele şi tigăile pentru cărbuni; toate uneltele acestea le-a făcut de aramă. A făcut pentru altar un grătar de aramă, ca o reţea, pe care a pus-o sub pervazul altarului, începând de jos, aşa că venea până la jumătatea altarului. A turnat apoi patru verigi, pe care le-a pus în cele patru colţuri ale grătarului de aramă, ca să vâre drugii în ele. A făcut drugii din lemn de salcâm şi i-a poleit cu aramă. A vârât drugii în verigile de pe laturile altarului ca să-l ducă. L-a făcut din scânduri, gol pe dinăuntru. (Exodul 38:1-7)

Pe altarul de aramă se punea victima şi păcatul era judecat. Aici individul sau poporul venea să rezolve problema păcatului. Când s-a construit acest altar, nu se mai putea face altul. Acesta era modul de a se apropia de Dumnezeu şi construirea altui altar în altă parte ar fi fost o blasfemie. Se afla într-un loc proeminent pentru că aici se rezolva problema păcatului. Nu putea fi vorba de nici o închinare sau de binecuvântare dacă persoana nu venea la altarul de aramă.

Coarnele altarului sugerează tăria – abilitatea lui Isus Hristos de a mântui. Sunt multe instrucţiuni şi detalii legate de apropierea şi cum se îngrijea acest altar. Trebuiau să fie anumite oale, tigăi, scânduri şi verigi etc. Lucrul cel mai important de reţinut, totuşi, este rolul lui în rezolvarea problemei păcatului.

A făcut ligheanul de aramă, cu piciorul lui de aramă, din oglinzile femeilor care slujeau la uşa Cortului întâlnirii. (Exod 38:8)

Nu știm dimensiunile acestui lighean, dar îi știm utilizarea: „să-și spele... Aaron și fiii lui mîinile și picioarele” (Exodul 30:17-21)

Intrigă oarecum – trebuie să fiți de acord – proveniența materialului folosit pentru realizarea ligheanului. Oglinzile menţionate aici erau din aramă, foarte bine lustruite. Femeile nu s-au schimbat; şi atunci aveau oglinzi. Ligheanul era făcut din aceste oglinzi.  Oglinda reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.  Biblia este cea care ne arată nevoia de curăţire. Ligheanul se afla acolo pentru curăţire. Avem şi noi acelaşi lucru în baie şi astăzi. Avem o oglindă şi sub oglindă avem o chiuvetă. Oglinda nu ne spală de murdărie, şi de aceea Legea nu te poate mântui. Puteţi să frecaţi cât vreţi, dar murdăria rămâne. Totuşi, „cunosc o fântână umplută cu sânge, din venele lui Emanuel ce curge, păcătoşii ce se aruncă în ea, sunt spălaţi de orice vină.”

Dar dincolo de aramă, o întrebare se referă și la slujirea femeilor respective – care era ea, și la ce cort al întâlnirii se referă textu? Unii comentatori afirmă că ar vorba de cortul lui Moise din 33.7, ridicat în afara taberei, după ce legământul dintâi fusese abrogat în urma păcatului prilejuit de închinarea la vițelul de aur. Alții spun că ar putea fi chiar vprba de structuri și mai timpurii (dar care ar fi acelea, și unde sunt pomenite în Biblie?)

Singura altă mențiune biblică despre femei slujind la ușa cortului este contextul păcătos din 1 Sam. 2:22, care-i incriminează pe fiii lui Eli care se dedau la preacurvie după modelul idolatru al popoarelor din jur (și care practicau așa numita „prostituție sacră”). Domnul a rostit atunci o pedeapsă aspră împotriva casei lui Eli – tocmai din această cauză! Curios că Domnul a condamnat nu femeile, ci pe Eli și pe fiii lui – pentru că Iahweh îi va fi avertizat pe preoții Săi că vor purta „pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei lor preoțești” (Num. 18:1)! O altă interpretare sugerează că textul din Exodul 38:8 ar face trimitere/referire la cei ec fuseseră în slujba preoției în Egipt. După ieșirea din robie, Domnul poruncind reorganizarea vieții poporului pe toate planurile, foștii preoți, marginalizați, se vor fi aliat cu Core Datan și Abiram și vor fi pierind cu aceștia odată, mistuiți de focul ieșit de la Dumnezeu. Iar din cădelnițele lor s-au făcut plăci de aramă plasate pe altarul arderii de tot. Este posibil – afirmă deci adepții acestei teorii – ca și femeile care slujeau la ușa cortului să fie o tară adusă cu ei din Egipt... Dacă așa ar fi stat lucrurile, ar fi ironic să observăm că ligheanul de curățare s-ar fi făcut tocmai din obiectele care aminteau de necurăția practicată odinioară în Egipt. Sigur, explicația nu este sigură, iar informațiile/explicațiile certe nici măcar nu sunt strict necesare, deci mai bine rămânem cu semnul de întrebare decât să speculăm insuficient argumentat!

Să recunoaștem că așa cum Îl cunoaștem, Dumnezeul nostru ar face astfel de lucruri ca să aducă vindecare poporului Său, dar și să-Și arate slava și autoritatea cu care tranșează asemenea chestiuni spinoase, sensibile, în care iată are ultimul cuvânt! Obiectele care aminteau de vechi practici religioase, neconforma sau chiar opuse sfințeniei Lui, ajung în ansamblul ceremonial al Cortului Întâlnirii, ca semne de aducere aminte și spre glorificarea lui Iahweh: din oglinzile femeilor care slujeau la ușa cortului s-a făcut ligheanul de aramă, iar din cădelnițele foștilor preoți – plăcile pentru altarul de aramă, ambele obiecte aflate în curtea Cortului.

Aș vrea să te-ntreb: unde te afli astăzi, în relaţie cu Cortul? Trebuie să mergi la altarul de aramă pentru a fi mântuit? Sunt mulţi oameni – chiar membri ai bisericii – care trebuie să meargă acolo. Sau poate ești un creştin pătat, care trebuie să-şi mărturisească păcatele la lighean şi să se curăţească? Sau umbli în întuneric? Intră în Locul Sfânt şi umblă după lumina sfeşnicului de aur. Poate viaţa ta spirituală este puţin anemică şi ai nevoie să te hrănești cu Pâinea Vieţii ca să primești substanțele nutritive de care ai nevoie. Poate viaţa ta de rugăciune este săracă şi ai nevoie să vii înaintea altarului tămâierii. Poate ai necazuri şi ai nevoie de milă, de har şi de ajutor. Dragul meu, există altarul de aramă... și mai presus de orice: există capacul ispăşirii! Du-te acolo şi primește ajutorul mult aşteptat! Dumnezeu doreşte să te binecuvânteze şi să te călăuzească.

Cu acest gând în măsură să vă încurajeze și să vă convingă să faceți pașii sau gesturile înspre Dumnezeul care nu obosește iertând și îndurându-Se – ne despărțim și noi, la finalul ediției de azi. Nici finalul cărții Exodul nu e departe, dar deocamdată – dacă Dumnezeu va îngădui să ne reîntâlnim – nici data viitoare nu-i vom pune punct! Pe curând!