Exodul 38:9-31 | Itinerar Biblic | Episodul 143

Dragi ascultători, facem de o vreme împreună pași prin Scriptură și cred că începem să ne obișnuim cu ritmul și solicitările, pentru că împărtășim și obiectivul comun de a cunoaște mai bine Cuvântul lui Dumnezeu în forma sa scrisă... Astfel, ne vom deprinde să-l aplicăm natural în fiecare situație de viață, și să devenim sensibili la orice alt cuvânt proaspăt și valoros pe care-l putem primi oricând, de la Duhul Sfânt.

Ne apropiem de capătul unei alte etape – mai e puțin până la finalul cărții Exodul, care în ultima sa parte ne ține în priză cu realizarea efectivă a Cortului Întâlnirii. Începând cu capitolul 25, planul cortului a fost dat în cele mai mici detalii. Acum Beţaleel şi ajutoarele sale terminaseră de construit Cortul... cu tot cu cele șapte articole de mobilier, aranjate în aşa fel încât să ne ofere un tablou minunat, cu permanentă trimitere la Fiul lui Dumnezeu și Domnul nostru Isus Hristos:

Altarul de aramă era locul unde preoții aduceau jertfele înaintea lui Dumnezeu. Pentru ca jertfa să fie de miros plăcut înaintea lui Dumnezeu animalele de jertfă trebuiau să fie fără cusur. Apostolul Pavel ne îndeamnă și pe noi să ne aducem viețile ca o jertfă vie și sfântă înaintea lui Dumnezeu! (Romani 12:1)

Ligheanul de aramă – următorul popas în curtea cortului întâlnirii – era locul unde preoții trebuiau să-și spele mâinile și picioarele. Acest ritual era imperios necesar, pedeapsa pentru neconformare fiind moartea (Exod 30:21). Ioan 7:37 ni-L prezintă pe Hristos ca sursa apei vii care ne ține în viață, așa cum odinioară apa din ligheanul de aramă ținea în viață preoții care se apropiau de Dumnezeu.

Locul sfânt se afla în prima cameră a cortului, având în partea dreaptă masa pe care erau puse pâinile aduse înaintea Domnului. Din aceste pâini se hrăneau în locul sfânt preoții. Tot în Evanghelia lui Ioan Isus le amintește ucenicilor că El este pâinea vieții din care oricine gustă nu va flămânzi niciodată (Ioan 6:35). De această pâine a vieții avem și noi zilnic nevoie pentru a avea o viață spirituală sănătoasă, prin Isus Hristos.

Sfeșnicul sfânt situat în locul sfânt în fața mesei cu pâinile lumina fără încetare înaintea lui Dumnezeu. Tot așa cum atunci sfeșnicul dădea lumină locului sfânt aduce ș Hristos lumina în viețile noastre (Ioan 8:12). El ne ajută să umblăm în lumină pentru ca și noi la rândul nostru să putem fi lumini pentru cei din jur (Matei 5:14-16).

Altarul tămâierii se situal în fața perdelei care împărțea locul sfânt de locul preasfânt. Pe acest altar se ardea tămâie mirositoare care umplea tot cortul de o mireasmă intensă care cu siguranță impregna și hainele preoțești. Apostolul Pavel ne îndeamnă în 2 Corinteni 2:15 să fim și noi oameni care răspândesc mireasma lui Hristos printre cei de pe calea mântuirii și de pe calea pierzării. Prin mireasma răspândită toți pot vedea în noi că Hristos trăiește și că noi suntem o făptură nouă.

Locul preasfânt, cea de-a doua cameră a cortului de formă cubică mai purta și denumirea de sfânta sfintelor și era locul unde era pus chivotul mărturiei acoperit de capacul ispășirii. Din acest loc Dumnezeu se prezenta marelui preot odată pe an atunci când acesta aducea jertfa de ispășire a păcatelor pentru popor (Exod 25:22). Prin jertfa lui Hristos de pe Golgota avem astăzi acces direct la Dumnezeu: perdeaua care separa locul sfânt de locul prea sfânt a fost ruptă (Luca 23:45) iar păcatele ne-au fost iertate prin sângele sfânt al Mielului nevinovat odatăt pentru totdeauna! Slavă Lui!

Aşa cum vom vedea în Cartea Numeri, Israel călătorea când stâlpul de nor începea să se mişte. Chivotul de pe umerii preoţilor era pus jos în deşert şi cortul era montat în jurul lui. Peretele lateral al scândurilor poleite cu aur era pus la locul lui împrejurul scândurilor, drugii alunecau prin verigile scândurilor şi acestea legau cortul împreună. Deasupra scândurilor erau aşezate 4 covoare; de in, de piele de capră vopsit în roşu, pielea de berbec şi pielea de vițe de mare pentru protecţie. Alcătuirea și conținutul Cortului Întâlnirii vorbeau despre închinare, laudă, adorare şi binecuvântarea individului.

Așadar cortul propriu zis și mobilierul său fusese isprăvit, dimpreună cu ingredientele și consumabilele aferente. Mai rămăseseră doar împrejmuirea care delimita curtea, și veșmintele preoțești. Exact în această ordine ni le prezintă și Cuvântul lui Dumnezeu, cu o paranteză – deloc neimportantă – privind calculele finale, socoteala a ce și cât se cheltuise pentru construirea tabernacolului. Suntem în capitolul 38, de unde citim începând cu versetul 9:

Apoi a făcut curtea. Înspre partea de miazăzi, pentru curte, erau nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stâlpi aşezaţi pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint. Înspre partea de miazănoapte erau o sută de coţi de pânză, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare de aramă ale lor; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint. (Exod 38:9-11)

Pânza de in subţire răsucit vorbeşte despre umanitatea lui Hristos, şi aceasta îl despărţea pe om de Dumnezeu.

M-a întristat să citesc de curând un articol despre un aşa-zis predicator conservator care – pe la niște seminare ținute în localuri fancy – repeta că tot ce avem de făcut este să urmăm învăţăturile lui Isus, şi pacea va veni în lume... chiar dacă nu acceptăm divinitatea lui Hristos! Total greșit! Nu poate fi pace între oameni decât prin sângele vărsat al lui Hristos. Acea pânză de in, perdeaua aceea de la intrarea în curtea Cortului care sugera umanitatea lui Hristos, l-a despărţit pe om de Dumnezeu. Viaţa lui Hristos nu ne mântuieşte; ne condamnă! Moartea lui Hristos este cea care ne mântuieşte! Dar dacă există asemenea predicatori care dau astfel de mesaje, să nu ne mai mire că există atâta confuzie și necredință în lume astăzi! Cuvântul lui Dumnezeu, şi mai ales cortul, este ca o carte cu ilustrații. Dacă priviți bine, veţi înţelege că viaţa şi învăţăturile lui Hristos nu vă pot mântui. Mai pe scurt, nu vă puteţi ridica la standardul cerut de El... chiar dacă liberalismul afirmă că putem! De aceea există problemele cu care ne confruntăm astăzi. Este timpul ca cineva să iasă în față şi să spună adevărul. Învăţăturile lui Hristos nu vă pot mântui. De aceea altarul de aramă se află acolo. Gardul făcut din pânză de in îl despărţea pe om de Dumnezeu şi pe Dumnezeu de om. Deşi picioarele pentru cortul propriu-zis erau de argint, picioarele pentru gard erau din aramă. Arama, aşa cum am mai văzut, este metalul judecăţii. Imaginea lui Hristos din Apocalipsa 1:15 spune despre picioarele Lui „ca arama aprinsă”. Vă spun că păcatul trebuie judecat. Omul trebuie să recunoască că este un păcătos. Nu poate veni în prezenţa lui Dumnezeu până problema păcatului nu este rezolvată.

Înspre partea de apus, erau cincizeci de coţi de pânză, cu zece stâlpi şi cele zece picioare ale lor; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau din argint. Înspre partea de răsărit, pe cei cincizeci de coţi lăţime, erau: pentru o aripă, cincisprezece coţi de pânză, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor, şi pentru a doua aripă, care era în faţa ei, de cealaltă parte a porţii curţii, cincisprezece coţi de pânză, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor. Toate pânzele de jur împrejurul curţii erau din in subţire răsucit. Picioarele stâlpilor erau de aramă, cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau din argint, şi căpătâiele lor erau poleite cu argint. Toţi stâlpii curţii erau legaţi între ei cu beţe de argint. (Exodul 38:12-17)

Cârligele stâlpilor şi capetele lor erau de argint, care este metalul răscumpărării. Îmi place această repetare aproape exasperantă a auxiliarelor aparent neimportante: cheotori, verigi, cârlige, gămălioare, bețe de legătură – semn că Dumnezeu este la fel de interesat de fiecare detaliu al slujirii noastre și nu desconsideră niciun amănunt sau aspect al ei. De la El Însuși – precum și de la Mântuitorul mai târziu – învățăm pe viu că cine este credincios în lucrurile mici este și în cele mari, și că acestuia i se vor încredința adevăratele bogății!

Gardul din curtea exterioară îl ţinea pe om afară, dar Dumnezeu a creat o cale de intrare. A găsit o cale de a judeca păcatul şi a dat răscumpărare omului pentru ca să fie îmbrăcat cu dreptatea lui Hristos. Ce tablou! Puteţi privi cortul şi primiţi evanghelia. Dumnezeu ne-a oferit-o sub formă de imagini.

Deci erau pânze de jur împrejur, care delimitau aria ceremonială aferentă Cortului Întâlnirii... Dar exista și o intrare în curte; omul care venea trebuia și putea să intre pe poartă, nu se căţăra peste gard, nici nu se strecura pe dedesubt. (Cine intră prin altă parte este un hoț și un tâlhar – va spune Domnul Isus mai târziu (Ioan 10:1). Și oricum va fi dat pe față, ca omul venit la banchet fără haina de nuntă, din Matei 22:11.)

Perdeaua de la poarta curţii Cortului era o lucrătură făcută la gherghef din fir albastru, purpuriu, cărămiziu, şi din in subţire răsucit; avea o lungime de douăzeci de coţi, şi înălţimea era de cinci coţi, ca lăţimea pânzelor curţii; cei patru stâlpi ai ei şi cele patru picioare ale lor erau din aramă; cârligele şi beţele lor de legătură erau din argint, iar căpătâiele erau poleite cu argint. Toţi ţăruşii din jurul cortului şi curţii erau din aramă. (Exodul 38:18-20)

Toate materialele şi culorile vorbesc despre persoana lui Hristos. Am mai trecut o dată prin asta, dar nu strică să repet. Culoarea albastră vorbeşte despre faptul că El a venit din cer, este (din) Dumnezeu. Culoarea roşie vorbeşte despre umanitatea Sa şi de sângele vărsat pentru omenire. Cele 2 combinate dau culoarea mov, culoarea regalităţii: Domnul nostru S-a născut ca Rege, nu doar al iudeilor, ci Rege al regilor.

Vă reamintesc că din afara ansamblului ceremonial al Cortului, până în prezența nemijlocită a lui Dumnezeu care Se arăta deasupra capacului ispășirii din Sfânta sfintelor – trebuia să treci prin trei intrări.

Prima era poarta care întrerupea Gardul împrejmuitor – o perdea, la fel de înaltă ca şi gardul dinafară. Avea aproape doi metri și jumătate, ar fi destul de greu chiar şi pentru un jucător de baschet să privească înăuntru. Nu putea nimeni să intre decât prin acea poartă. Era o intrare înaltă, dar și largă, destul de largă pentru ca orice păcătos să poată intra... și era singura cale de intrare. Hristos a spus că El este calea, adevărul şi viaţa. Îmi place să mă gândesc la acea uşă ca întruchipându-L pe Hristos – Calea... singura cale!

Următoarea intrare din cele 3 ne aducea în prezenţa lui Dumnezeu, intrarea în Locul Sfânt. Îmi place să mă gândesc la această intrare ca fiind „adevărul“. Hristos a mai spus că dacă vreţi să vă închinaţi lui Dumnezeu, trebuie să vă închinaţi în duh şi adevăr. Nu vreau să fiu dur, dar „închinarea” dintr-o biserică care tăgăduieşte cine este Hristos şi ce a făcut El, nu este o închinare reală. Trebuie să vă închinaţi Lui în adevăr. Nu puteţi nega divinitatea lui Hristos, şi faptul că a murit pentru voi, şi să credeți că vă închinaţi Lui! Șin-ar avea niciun rost să credeți așa ceva! Ar fi mai bine pentru mulţi oameni să nu mai meargă deloc la biserică (adică în anumite biserici) decât să stăruiască în eroare. Condiţia lor spirituală nu este deloc bună, şi biserica pe care ei o frecventează îl insultă pe Domnul Isus Hristos, negându-I divinitatea.

Ultima intrare, care permitea accesul în Locul Preasfânt era intrarea prin perdeaua care vorbeşte despre viaţa pe care Hristos Şi-a dat-o pe cruce. Când a murit El, corespondenta din Templu a acestei perdele acea perdea s-a rupt în două, de sus în jos, semnificând că drumul spre Dumnezeu este deschis acum – prin inițiativa și lucrarea de sus. Aceasta este viaţa. Hristos este calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine în prezenţa Tatălui, decât prin El (Ioan 14:6).

Iată socoteala locaşului cortului întâlnirii, făcută după porunca lui Moise, prin îngrijirea leviţilor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda, a făcut tot ce poruncise lui Moise Domnul. El a avut ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, meşter la săpat în pietre, la cioplit cu meşteşug şi la lucrat pe gherghef în materiile vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi în in subţire. (Exodul 38:21-23)

E o adevărată binecuvântare că, după atâtea materii, materiale, obiecte, subansambluri, piese și operațiuni – revin în atenție și-n prim-plan oamenii... Sunt cel puțin 10 nume de oameni menționate în acest pasaj, în care este folosit de câteva și cuvântul „fiu”. De aceea aș vrea să vă atrag atenţia spre israelitul ca persoană. Chiar poporul Israel este numit „fiu”. Dumnezeu nu l-a numit niciodată fiu pe vreun Israelit. Întrebarea care se pune este: „Cine este iudeu?” Este iudeu cel născut iudeu, sau religia îl face Iudeu? În Vechiul Testament, și până în zilele noastre, trebuie să te naşti evreu ca să fii evreu. Dar Dumnezeu a făcut în aşa fel ca toţi oamenii să poată fi răscumpăraţi, ceea ce înseamnă că fiecare persoană în parte trebuie să se nască din nou. Israel era un popor ales, dar fiecare persoană trebuia să fie răscumpărată. Biserica este un popor răscumpărat pentru că este o seminție formată din persoane răscumpărate – nu la grămadă, ci individual. Este un aspect foarte important de care oricine trebuie să țină cont, pentru că are de-a face cu veșnicia sa.

Ultima parte a cap. 38 din Exodul ne pune înainte o pagină de aritmetică, care transmite însă mult mai mult decât câteva cifre – oricât de seci sau impresionante ar fi ele.

O primă lecție este că – deși avem un Dumnezeu grandios în generozitate, și deși dărnicia poporului fusese remarcabilă – nicio clipă lucrătorii nu cochetaseră și nu se dedaseră la nicio formă de risipă. Avem un Dumnezeu al rânduielii și care ne învață chibzuiala, echilibrul, cumpătarea și ascultarea. El fusese Cel care făcuse planurile și devizele pentru Cortul Întâlnirii, El stârnise generozitatea oamenilor, El veghease lucrările și stimulase credincioșia muncitorilor, supraveghetorilor și responsabililor... și Lui I se dă practic socoteală la final! Singurul sortiment în care Domnul nostru este risipitor este harul! În rest, El cere socoteala și-n orice moment trebuie să fim gata s-o dăm. Nu uităm că împotriva risipei Se va fi pronunțat și Domnul Isus, când după înmulțirile pâinilor nu îngăduise să se piardă nimic – și strânseseră astfel o recoltă abundentă de firimituri!

S-au făcut calcule, echivalări și estimări, și există niște cifre aproximative de materiale prețioase consumate pentru concretizarea până la ultimul detaliu a acestui impresionant ansamblu ceremonial care este Tabernacolul sfânt, sau Cortul Întâlnirii; doar pentru informarea dvs. aceste cifre aproximative (rotunjite pentru a fi mai ușor reținute) sunt: aproape o tonă de aur, peste trei tone de argint și peste două tone de aramă/cupru. Cifrele biblice reies din următoarele versete:

Tot aurul întrebuinţat la lucru pentru toate lucrările Sfântului Locaş, aur ieşit din daruri, se suia la douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli, după siclul cortului. Argintul celor ieşiţi la numărătoare, din adunare, se suia la o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaş: câte o jumătate de siclu de cap, o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaş, pentru fiecare om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni. (Exod 38:24-26)

Iudeii aduceau argint pentru că acesta era metalul răscumpărării. Fiecare evreu trebuia să fie răscumpărat pentru a fi acceptat. Și noi am fost răscumpăraţi – dar nu cu argint, cu aur, aramă sau pietre prețioase, ci cu sângele scump al lui Hristos, care este mai preţios decât orice calitate sau cantitate de aur sau argint.

Sigur, nu a fost salvat fiecare Israelit: doar o rămăşiţă a fost mântuită... La fel, nici toţi cei ce frecventează Biserica nu sunt mântuiţi, chiar dacă poate se liniștesc că sunt membrii vreunei comunități sau alta... Apartenența la registre, denominații, parohii locale, împlinirea cererilor și tipicurilor acestora, nici chiar faptele bune făcute la diverse momente – nu pot asigura mântuirea cuiva!

Doar un mic procentaj al membrilor unei bisericii sunt mântuiţi. Îmi spunea odată un bprbat, un tip bogat, că pentru multă vreme el şi soţia lui s-au cam jucat de-a mersul la biserică. „Stăteam laolaltă cu restul ipocriţilor. Nici unul dintre noi nu era născut din nou; ne puneam doar o mască. Dar înainte să apună soarele, amândoi eram beţi!“ Din fericire, omul acesta și soția lui s-au trezit la timp... Ce dramă este să fii pierdut în biserică! A fi membru al unei biserici nu înseamnă prea mult în vremurile în care trăim astăzi. Trebuie să fiţi răscumpăraţi. Şi copiii lui Israel trebuiau să fie răscumpăraţi.

Din cei o sută de talanţi de argint s-au turnat picioarele Sfântului Locaş şi picioarele perdelei dinăuntru, adică o sută de picioare la cei o sută de talanţi, câte un talant de picior. Şi cu cei o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli s-au făcut cârligele şi beţele de legătură dintre stâlpi şi le-au poleit căpătâiele. Arama dăruită se suia la şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli. Din ea au făcut picioarele de la uşa cortului întâlnirii; altarul de aramă cu grătarul lui şi toate uneltele altarului; picioarele stâlpilor curţii de jur împrejur şi picioarele stâlpilor de la poarta curţii, şi toţi ţăruşii din jurul cortului şi ai curţii. (Exodul 38:27-31)

Cortul avea ca temelie prețul răscumpărării sufletelor copiilor lui israel, și era ținut laolaltă de același preț al răscumpărării sufletelor lor: picioarele pe care se așeza cortul propriu-zis erau făcute din banii de răscumpărare. Cortul se sprijinea pe argint, adică se ținea prin răscumpărare. Mesajul profetic este simplu și evident: prețul răscumpărării sufletelor poporului lui Dumnezeu este sângele scump al Domnului Isus Hristos. Fiecare persoană în parte va trebuie să accepte în mod personal răscumpărarea care este în Isus Hristos. Trebuie să plătiţi preţul răscumpărării – care nu înseamnă argint sau aur. Singura condiţie este că trebuie să fiţi însetaţi. Aţi vrea să luaţi o gură din apa vieţii? Este fără plată. Mântuirea este fără plată, dar nu este ieftină.  L-a costat pe Dumnezeu totul. Şi-a dat Fiul ca să moară pe cruce pentru a plăti preţul răscumpărării noastre. Suntem răscumpăraţi prin sângele Lui.

De asemenea, Isus Hristos este singura temelie pe care este zidită Biserica Lui: „Nimeni nu poate pune altă temelie decât cea care a fost pusă, și care este Hristos” Deci, fiecare să ia seama cum, ce și pe ce clădește – ne atenționează ap. Pavel în 1 Cor. cap. 3. Și tot El este piatra unghiulară care ține laolaltă întregul edificiu – cum spun același Pavel (Efes. 2:20-21), dar și Petru (1 Pet. 2:6)

De la darea Legii, inclusiv în pustie, răscumpărarea a fost obligatorie pentru poporul Israel. Și chiar când au intrat în ţară, dacă doreau să fie număraţi printre cei răscumpăraţi, trebuiau să plătească preţul răscumpărării. Mulţumesc lui Dumnezeu că în ce ne privește acest preț a fost plătit deja. Nu ne costă nimic! Nu are vreun preţ – dar trebuie să fiţi conștienți, trebuie să fiți dornici, trebuie să fiți însetaţi după acest lucru.

Vreţi să fiţi mântuiţi? Vă recunoaşteţi nevoia şi faptul că sunteţi un păcătos? Atunci veniţi... la El, nu la un predicator sau la o biserică, oricare ar fi ea... El a plătit integral prețul mântuirii și răscumpărării sufletului tău! Hristos Şi-a vărsat sângele Lui scump pentru voi. Vă invit să fiți serioși și responsabili cu soarta sufletului și veșniciei voastre, și să vă întorceți la Dumnezeu. El abia așteaptă să vă primească – doar să veniți la El prin Hristos!