Marcu Introducere + 1:1-8 | Itinerar Biblic | Episodul 146

Dragi ascultători, pentru că nici viața nu cunoaște pauze și nu admite sincope, și pentru că apropierea de Dumnezeu trebuie să ne fie o constantă, cred că sunteți gata să ne lansăm împreună în explorarea unei alte cărți biblice... Cu speranța că relația dvs. cu Scriptura nu se rezumă doar la episoadele acestui program, vom deschide de azi una dintre cele patru Evanghelii, cea mai scurtă dintre ele... V-ați dat seama: cea semnată de Marcu.

Cei ce sunt cu noi de la început, sau de ceva vreme, știu deja că nu este o abordare în premieră a NT, și știți deja că abia am finalizat cartea Exodul; dacă nu vă e clar de ce nu luăm cărțile Bibliei la rând, cu ce scop această abordare alternativă: VT/NT, voi repeta câteva dintre motivele pentru care am hotărât asta:

-să ne fie clar că e vorba de Același Dumnezeu și de aceeași omenire, de la prima până la ultima pagină a Scripturii, din Geneza până în Apocalipsa.

-să nu fim condamnați că ne cantonăm într-o zonă pe care-o preferăm subiectiv, sau în care ne simțim mai confortabil, sau și mai și: impusă de considerente denominaționale!

-să observăm și mai bine cum VT se împlinește în NT i-l pune în lumină/valoare pe Dl Isus Hristos

-neuitând că suntem popor al Învierii (deci al Noului Legământ) vrem să îndreptăm atenția publicului și audienței contemporane către valorile biblice, iudeo-creștine (deci care au de-a face și cu istoria, civilizația și scrierile sfinte care vizează în special (dar nu exclusiv) poporul Israel)

-deci: ca să păstrăm interesul pentru Cuvântul integral al lui Dumnezeu – la fel de pilduitor, expresiv și util pe orice pagină a sa! Autorul și predicatorul britanic Campbell Morgan spunea că „VT dezvăluie inima omului așa cum este ea, iar NT arată clar inima lui Dumnezeu și cum răspunde ea lipsurilor umane, prin Isus Hristos.”

Vă rog să-mi permiteți acum ca, o dată în plus, să încercăm să lămurim de ce există, de ce credem că au fost necesare și admise patru Evanghelii? Un motiv este acela că ele au fost scrise pentru destinatari diferiţi. Evanghelia după Matei a fost scrisă pentru poporul Israel, pentru omul religios. Marcu a scris pentru Neamuri, fapt arătat prin neincluderea lucrurilor importante pentru cititorii evrei (genealogii, controversele lui Hristos cu liderii evrei din zilele Sale, referinţele frecvente la Vechiul Testament, etc.). Luca, singurul autor neevreu din NT, a scris meticulos o istorie cronologică a vieții lui Isus. Evanghelia după Ioan are mai mult un conţinut teologic referitor la persoana lui Hristos şi semnificaţia credinţei, și accentuează preponderent divinitatea lui Isus Hristos.

Deci, ne-au fost date mai multe variante ale Evangheliei (care înseamnă e fapt „veste bună” – deci vestea bună conform lui Matei/Marcu/Luca/Ioan, este aceeași veste bună, redată de voci diferite către audiențe diferite) De ce? Foarte succint:

-Pentru a ne oferi o imagine completă a lui Cristos.

-Pentru a putea verifica obiectiv veridicitatea relatărilor fiecărui evanghelist.

-Pentru a-i recompensa pe cei care sunt căutători onești și sârguincioşi de evlavie.

Am putea spune că Evanghelia după Marcu a fost scrisă special pentru romani şi în într-un stil potrivit cu perioada romană. Chiar dacă Marcu subliniază că Iisus Hristos este Slujitorul care-și asumă suferința și slujirea – prin stil, ritm, compoziție scrierea pare să se adreseze omului puternic... să nu uităm că romanii au condus lumea timp de un mileniu. Romanii, de fapt, subjugaseră lumea; aduseseră pacea şi dreptatea, drumurile bune, legea şi ordinea, protecţia; dar era o pace forţată. Călcâiul de fier al Romei apăsa asupra umanităţii şi aceasta trebuia să plătească un preţ. Roma era o dictatură puternică, despre care JVMcGee citează din lucrarea Key to the Gospels, [Înțelegerea Evangheliilor] (p. 53) în care Dr. D. S. Gregory afirmă: „[Romanii] încercau să vadă dacă puterea umană, sub forma legii, adaptată după principiile politice conform cărora respectul pentru lege şi dreptate era lucrul cel mai remarcabil, ar putea să desăvârşească umanitatea prin subordonarea individului în faţa statului universal”. Iar Dr. Robert D. Culver spune în cartea lui, Daniel and the Latter Days (Daniel şi zilele de pe urmă) că romanii ofereau lumii tipul acela de pace pe care încearcă să-l ofere astăzi Organizația Națiunilor Unite. Romanii au încercat deja să aducă acest tip de pace şi este o pace ce trebuie impusă lumii cu forţa şi trebuie ţinută prin intermediul unui om foarte puternic. Lumea de astăzi, bineînţeles, aşteaptă din nou să apară un astfel de om puternic. Iar perspectiva – inclusiv conform Scripturii – arată că această așteptare se va intensifica pe măsura trecerii timpului! Ne îndreptăm spre situaţia în care va exista un stat totalitarist, condus de un singur om, care va fi demonic și îi va guverna autoritar și discreționar pe oamenii păcătoşi, astfel încât ei să strige pentru eliberare. Singurul care va putea să-i elibereze va fi Domnul Isus Hristos, când va veni!

Pavel le scria romanilor: „mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…” (Romani 1:16) Acea putere poate acorda milă. În zilele în care domneau Cezarii, lumea tânjea după milă şi tot ceea ce primea era numai putere. Existau zile în care niciun om nu îndrăznea să opună rezistenţă acelei puteri, pentru că acest lucru era fatal. Să fugi de putere era imposibil – nimeni nu putea să treacă dincolo de ea. Astfel dar, în acele zile, prin intermediul lui Ioan Marcu, Dumnezeu a trimis un mesaj oamenilor aflați sub jugul roman.

Din punct de vedere cronologic, Evanghelia după Marcu a fost prima scrisă, dintre evangheliile sinoptice. De fapt, este una dintre cele mai vechi cărţi ale Noului Testament – printre primele scrise – majoritatea variantelor oferite de cercetători și istorici se încadrează în intervalul 55-70 d.Hr. oricum, înainte de căderea Ierusalmului. Încă din sec. 2 existau controverse pe această temă: Irineu afirma că această Evanghelie fost scrisă după plecarea (exodon – moartea) lui Petru (și Pavel) – adică între anii 67-70 –, iar Clement și Origen plasează scrierea în timpul vieții lui Petru (care ar fi și participat/contribuit la scrierea ei)    

Spre deosebire de Matei şi Ioan, Marcu nu a fost de fapt un apostol; același lucru se poate spune și despre cele de-al patrulea din grupul evangheliștilor, Luca, aureolat doar de titlul neoficial de prieten și partener al apostolului Pavel.

Numele evanghelistului este Ioan Marcu – Ioan era numele său evreiesc, în timp ce Marcu era prenumele său latinesc (Faptele apostolilor 12:12): „După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau.” (Acest pasaj se referă la momentul în care Simon Petru a fost eliberat din închisoare.) De fapt, aceasta este prima referinţă istorică la Ioan Marcu pe care o avem în Scriptură. Este evident că mama lui era o creştină bogată şi influentă din biserica de la Ierusalim şi că biserica se aduna la ea acasă.

Marcu a fost unul dintre cei ce au mers cu Pavel în prima lui călătorie misionară. El era un nepot al lui Barnaba, Pavel ne spune acest lucru în Coloseni 4:10. Evident, Marcu a fost şi un „fiu spiritual” al lui Simon Petru, deoarece apostolul scrie în 1 Petru 5:13: „Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot aşa şi Marcu, fiul meu.”

Ioan Marcu li s-a alăturat lui Pavel şi Barnaba înainte de prima călătorie misionară. În Faptele Apostolilor 13:5 ni se spune: „Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.” Dar acesta s-a întors înapoi când au ajuns în Perga, în Pamfilia, şi se pare că lucrul acesta s-a întâmplat din cauză că era cam fricos. Nu cred că trebuie să-l apărăm pe Marcu pentru faptul că s-a întors. Poate a avut un motiv anume, dar Pavel nu l-a mai luat în a doua călătorie misionară. În Faptele Apostolilor 15:37-38 citim: „Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu; dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrarea lor.”

Mi se pare că în opinia lui Pavel, Marcu nu trecuse testul. În versetul 39 din acelaşi capitol ni se spune: „Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru.” Ştim foarte puţine lucruri despre lucrarea lui Ioan Marcu, însă aflăm că el şi-a reparat greşeala. Când Pavel îşi scrie „cântecul de lebădă” în 2 Timotei 4:11 el spune: „Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.”

Ni se spune că Marcu a aflat informaţiile prezentate în Evanghelie de la Petru, iar alţii spun că le-a primit de la Pavel. Sunt gata să accept această diversitate de opinii.

Există destule indicii care sprijină părerea tot mai conturată că Marcu ar fi fost un fel de interpret și secretar al apostolului Petru. Evanghelistul ne oferă relatarea lui Simon Petru în ce priveşte viața Domnului Isus. Biserica primară a considerat că acest lucru este adevărat şi a susţinut această poziţie. De exemplu, Papias, unul dintre primii părinţi ai Bisericii, a consemnat că Ioan Marcu şi-a bazat Evanghelia pe mărturia lui Simon Petru: „Marcu, traducătorul lui Petru, a consemnat cu grijă în scris tot ce şi-a adus aminte, dar nu în funcţie de ordinea vorbelor şi lucrărilor lui Hristos.” Eusebiu spune că „în mintea celor care l-au auzit pe Petru a strălucit o asemenea lumină a evlaviei încât ei nu au fost mulţumiţi să audă o singură dată şi nici nu au fost mulţumiţi să li se dea o doctrină nescrisă, ci l-au rugat insistent, cu toată seriozitatea pe Marcu (a cărui Evanghelie este acum răspândită în străinătate) să le lase în scris doctrina pe care o primiseră prin predicare.” Aşa se face că am primit Evanghelia lui Simon Petru prin Ioan Marcu.

Putem remarca faptul că aceasta este o Evanghelie plină de acţiune, deoarece Simon Petru era un om activ. Totodată, este plină de acţiune și fiindcă a fost scrisă pentru romani, oameni foarte activi, la rândul lor. În 1864, Bernard spunea despre Evanghelia după Marcu următoarele: „Ceea ce-i spune sfântul Petru lui Corneliu a fost pe drept considerat a fi un motto potrivit pentru această Evanghelie: «Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul».” Cineva a exprimat lucrul acesta în felul următor:

Am citit într-o carte despre un om numit Hristos,

care umbla din loc în loc şi făcea bine.

Mă tulbură faptul că eu mă mulţumesc doar să umblu!

În Evanghelia după Marcu, Isus îşi lasă deoparte hainele preţioase de Rege şi se încinge cu ştergarul slujirii. El este același Rege în Evanghelia lui Matei – acum, Robul care suferă, în Evanghelia lui Marcu. Dar El nu este slujitorul omului, ci al lui Dumnezeu. Marcu redă cuvintele Domnului nostru: „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45).

În Evanghelia lui Marcu, Isus este prezentat ca fiind Slujitorul lui Iahweh. Acest lucru împlineşte profeţia din Isaia 42:1-2: „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe.”

Astăzi citim foarte mult despre proteste şi marşuri şi auzim despre oameni care vor sau fac binele, atât politicieni, cât şi predicatori. Toţi vorbesc despre a face bine, dar ei doar umblă din loc în loc. Domnul Isus a venit cu farmecul umanităţii Sale şi în plinătatea divinităţii Sale, și a făcut binele. Şi acesta era doar începutul Evangheliei. El a murit şi a înviat, apoi le-a spus alor Săi: „Duceţi-vă!” Atunci Evanghelia a fost completă şi aceasta este cea pe care o avem astăzi.

Evanghelia după Marcu este scrisă într-un stil simplu şi gândită pentru masele de oameni de pe stradă. Este interesant de observat conjuncţia şi care apare mai mult decât orice alt cuvânt din Evanghelie. S-a spus că apare de 1331 de ori. Nu am stat să le număr, dar dacă te îndoieşti de această afirmaţie, numără-le! La modul foarte cinstit, dacă aş fi predat o lucrare la engleză în facultate cu atâtea şi-uri în ea, aş fi picat. Şi totuşi este un cuvânt puternic atunci când este folosit corect; este un cuvânt de acţiune şi înseamnă că trebuie să urmeze ceva după el. Am auzit mulţi vorbitori, mai ales pastori tineri, care, atunci când îşi caută cuvintele, folosesc cuvântul şi. În momentul în care ei rostesc acest cuvânt înseamnă că trebuie să mai spună şi altceva. Nicio propoziţie nu se poate termina în şi. Conjuncţia şi conduce întotdeauna spre acţiunea următoare.

Cred că Marcu şi-a scris Evanghelia în Roma, evident pentru romani, pentru că ei erau oameni ocupaţi care credeau în putere şi acţiune. Ei căutau răspunsul la întrebarea: poate Isus să facă asta? Această Evanghelie este îndeajuns de scurtă pentru a putea fi citită de un om ocupat. Sunt citate foarte puţine fragmente din Vechiul Testament, iar obiceiurile evreieşti sunt explicate, ceea ce reprezintă o dovadă în plus că ea a fost scrisă pentru străini.

Stilul lui Marcu este concis şi direct, relevant şi energic, scurt şi plăcut. Evanghelia după Marcu este lipsită de vorbe în exces şi spune direct ce are de spus. Aceasta este Evanghelia acţiunii şi a faptelor. Aici Isus nu este împodobit cu cuvinte şi naraţiuni, este lipsit de toate acestea, însă gata pentru acţiune.

Matei ne oferă o genealogie, deoarece un Rege trebuie să aibă o genealogie. Luca ne oferă o genealogie, deoarece a avut intenția să fie riguros și exact în redarea sa. Marcu nu ne oferă una pentru că un slujitor nu are nevoie de o genealogie, ci mai degrabă de scrisori de acreditare. Un slujitor trebuie să-şi facă treaba – şi vom vedea acest lucru în Evanghelie, pentru că aşa este prezentat Isus.

Evanghelia lui Marcu începe frenetic și în forță, cu un prim capitol amplu, bogat în fapte și-n informații – poate chiar unul dintre cele mai bogate și dinamice dintre cele 1189 de capitole ale Bibliei. Acest capitol vorbeşte despre lucrarea lui Ioan Botezătorul, după ce face referire la profeţiile din Isaia şi Maleahi. Apoi, continuă cu primul an al lucrării lui Isus şi urmăreşte activitatea Lui într-o zi de Sabat. Se încheie cu lucrarea minunată a vindecării leprosului. În ciuda presiunii unei vieţi ocupate, Isus îşi face timp să se roage.

Acest capitol plin de conţinut este uimitor prin absenţa genealogiei atât de importante în Matei. Am spus deja de ce. Un rege trebuie să aibă o genealogie, un slujitor are nevoie de scrisori de recomandare, nu de un „certificat de naştere”. Nu interesează pe nimeni care Îi sunt strămoşii, ci care-i sunt competențele și capcitățile – poate să facă această slujbă? Slujitorul lui Iahve iese în evidenţă aici prin realizările Sale. În plus, romanii şi alţi oameni din afară nu ar fi interesaţi de genealogia lui Isus, care se poate urmări până la Avraam.

Pentru că vom începe acum să citim textul Evangheliei, să-L rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze puterea și efectul Cuvântului Său în noi, și să ne aducă într-o relaţie plină de viaţă cu Isus. Îl vom vedea pe Domnul Isus Hristos. Dr. A. J. Gordon scria: „Privirea spre Isus salvează, dar privirea cu insistenţă spre Isus sfinţeşte.”

Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea… glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările” (Marcu 1:1–3).

Acesta nu este începutul lui Ioan, nici al lui Isus; este începutul Evangheliei, adică Dumnezeu venit pe pământ, mort pe o cruce şi înviat din morţi. Aceasta este Evanghelia! Există trei începuturi consemnate în Scriptură. Să le punem în ordine cronologică:

1. „La început era Cuvântul” (Ioan 1:1). Acesta se referă la un început nedatabil, un început dinaintea timpului. În legătură cu asta mintea umană poate doar să bâjbâie. Este mai degrabă logic decât cronologic, pentru că, în mintea mea, trebuie să-mi fixez reperul undeva în trecut ca să pot decola. Dacă văd un avion zburând, presupun că există un aeroport undeva. Se poate să nu ştiu unde este, dar ştiu că avionul a decolat de undeva. Aşa că atunci când privesc universul, ştiu că a apărut de undeva şi că undeva există Dumnezeu. Dar nu ştiu nimic despre acel început. Dumnezeu vine din eternitate să se întâlnească cu noi. Trebuie să-mi pun reperul în punctul în care El se întâlneşte cu noi, cât de departe în timp pot, şi să-mi dau seama că El exista încă dinainte de acel reper.
2. „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Acesta este punctul în care ieşim din eternitate în timp. Totuşi, deşi mulţi oameni au încercat să dateze universul, nimeni nu ştie încă data exactă. Variantele oamenilor variază de la şase mii la trei miliarde de ani. Ştim atât de puţine lucruri, dar când vom fi în prezenţa Lui şi vom începe să cunoaştem aşa cum suntem cunoscuţi, atunci ne vom da seama că ne uitam într-o oglindă întunecată. Sunt sigur că ne vom minuna de stupiditatea şi ignoranţa noastră. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu măreţ. El are o mulţime de timp.
3. „Începutul Evangheliei…” (v. 1) este acelaşi lucru cu „Ce era de la început…” (1 Ioan 1:1). Acest lucru este datat, este momentul exact în care Isus Hristos a luat trup omenesc. Isus Hristos este Evanghelia!

Apoi Marcu, care oferă puţine citate din Vechiul Testament, citează două profeţii. Romanii, neamurile în general, ştiau foarte puţine lucruri despre profeţii. Marcu procedează așa pentru a le arăta că Acesta despre care vorbeşte nu are trebuinţă de o genealogie, dar are nevoie de recomandări. Aşa că Marcu arată că recomandările cu privire la Ioan Botezătorul sunt de pe vremea lui Isaia şi Maleahi. Şi Ioan şi Marcu declară că venirea lui Ioan Botezătorul a împlinit profeţiile referitoare la cel care urma să fie vestitorul lui Hristos. 

…a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor (Marcu 1:4).

Vreau să schimb ordinea cuvintelor ca să înţelegem sensul acestui verset. Ioan predica pocăinţa şi boteza spre iertarea păcatelor, nu pentru iertarea păcatelor. Prepoziţia grecească eis este folosită împreună cu iertare şi este tradusă „spre” sau „înspre”. Lucrarea lui era pregătitoare. El îi pregătea pentru venirea Domnului Isus Hristos în lume. Isus Hristos este Cel ce iartă păcatele.

Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică (Marcu 1:5–6).

Ioan Botezătorul era remarcabil din toate punctele de vedere: prin mesajul lui, precum și prin aspectul său, prin îmbrăcămintea lui dar şi prin regimul alimentar. El era cu adevărat un om pus deoparte pentru o asemenea lucrare. Era din neamul preoţilor, un levit şi era de aşteptat ca el să-şi facă slujba în templul de la Ierusalim. Dar Dumnezeu îl chemase ca profet, şi Ioan se afla în pustie, predicând... iar oamenii veneau acolo ca să-l asculte!

Astăzi ne place să zidim o biserică undeva unde locuiesc oameni sau unde pot să se adune laolaltă. Simţim că biserica ar trebui să fie accesibilă. Ioan nu lucra deloc după această teorie – el se afla departe în pustie şi mulţimile veneau la el.

Ioan propovăduia şi zicea: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele încălţămintei. Eu, da, v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” (Marcu 1:7-8).

Acest lucru ne dezvăluie din nou cât de remarcabil era acest om, de fapt. El mişca mulţimile. Era un om ciudat şi puternic, dar vocea lui era una singură. Dar observaţi și smerenia lui – Ioan Botezătorul era un om smerit! Nici nu-i dă prin cap să se compara/măsoare, el și lucrarea lui, ce ale Celui pe care-L anunța! Botezul adevărat este botezul cu Duhul Sfânt, iar botezul ritualic este cu apă. Și botezul cu apă este foarte important astăzi, pentru că el constituie un angajament și-o mărturie. Evangheliile ne arată că motivul pentru care Domnul Isus S-a botezat a fost pentru a Se face una cu omenirea.

Două persoane remarcabile au fost în prim plan azi: Marcu, și Ioan Botezătorul – ambii însă, anticipând cea mai măreață Persoană care-a călcat vreodată pe pământ, și care va intra în scenă... data viitoare, dacă Dumnezeu ne va îngădui să ne reîntâlnim!