Marcu 13:1-37 | Itinerar Biblic | Episodul 162

Dragi prieteni, continuăm călătoria pe care ne-am asumat-o – pe paginile Scripturii, și mai precis în perioada aceasta pe urmele Mântuitorului Isus Hristos , a cărui viață ne este detaliată în Evanghelii. Chiar dacă nu-s neapărat biografii hristice, acestea sunt cele mai susceptibile să ne ofere o imagine realistă, de la fața locului, prin ochii și pana contemporanilor, a personalității și învățăturii Celui de la care ne tragem numele.

Evanghelia lui Marcu – în care mai suntem încă, și de al cărei final ne apropiem vertiginos – este (cred că ați reținut cu toții de-acum) o evanghelie dinamică, a acţiunii redată în linii mari și care pune mult accent pe minuni. În capitolul 13, de care ne apropiem în minutele următoare, acţiunea la care se face referire este una viitoare. Nu pentru că acţiunea ar fi ajuns într-un punct mort (dimpotrivă!), ci pentru că ni se vorbește preponderent despre viitor. Ne vor fi descrise evenimentele care vor marca finalul istoriei omenirii așa cum o știm acum, și care cuprind deopotrivă momente terifiante și catastrofale precum Necazul cel Mare, dar și altele reconfortante și multașteptate – precum a doua venire a lui Hristos. Sunt desfășurări ale puterii divine, net superioară oricărei forțe umane, armate sau atomice!

Cuvântarea escatologică a Domnului Isus de pe Muntele Măslinilor din acest capitol este o relatare paralelă cu cea din Matei, dar mult mai succintă (lucru cum am spus aproape general valabil în ce privește Evanghelia după Marcu: ea prezintă evenimentele în versiune prescurtată, puține fiind excepţiile în care oferă mai multe detalii decât textele paralele din celelalte Evanghelii. În general, stilul lui este concis și alert).

Iată o propunere de plan în 7 puncte pe care vi-l propun pentru această mică apocalipsă din Marcu 13:

1. Prevestirea sfârșitului adresate lui Isus pe Muntele Măslinilor (vs. 1–4);
2. Panorama acestei epoci (vs. 5–7);
3. Persecuţia care precede necazul cel mare (vs. 8–13);
4. Profeţia cu privire la necazul cel mare (vs. 14–23);
5. Proclamarea celei de-a doua veniri a lui Hristos (vs. 24–27);
6. Parabola smochinului (vs. 28–33);
7. Planul pentru oamenii lui Dumnezeu (vs. 34–37).

 

Sper că ați observat, pt simplificare fiecare punct începe cu litera P (de la parousia)

Când a ieşit din Templu, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Învăţătorule, uită-Te ce pietre şi ce zidiri!” (Marcu 13:1)

Aici cred eu că avem un exemplu despre cum se poate interpreta în mod greşit un pasaj din Scriptură. Poate că cineva se întreabă, pe bună dreptate: „Ce vor să spună ucenicii cu asta?” Nu avem niciun indiciu legat de motivul pentru care ucenicii ar fi spus acest lucru, și trebuie să ne întoarcem în Matei 23:38 ca să aflăm că Isus profeţise despre o distrugere viitoare a Templului; or, ucenicii se mirau de aceasta, pentru că Templul şi clădirile din jur păreau solide și neamenințate, grandioase şi de glorioase. Parcă ei voiau să se asigure că și El observase asta. Aşa că unul dintre ei a zis: „Învăţătorule, uită-te ce pietre şi ce zidiri!”

Isus i-a răspuns: „Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” (Marcu 13:2)

Ca de multe ori, Domnul răspunde prin întrebări... Ei Îi ceruseră să se uite la clădirile respective, pentru că voiau să se asigure că El nu le trece cu vederea... iar acum El îi întreabă: „Le vedeţi cu adevărat?”

Isus îi și ne învaţă aici o lecţie spirituală importantă. De-a lungul timpului au apărut peste tot o sumedenie de clădiri mărețe, impresionante sau importante, clădiri noi, impunătoare, unele chiar frumoase... Sigur, pe moment ne impresionează, dar cu timpul ajungem să ne obișnuim cu ele și să le trecem cu vederea... Le admirăm dimensiunile, poate chiar estetica, puterea, stabilitatea... par că vor sfida timpul și intemperiile... dar e de ajuns o calamitate, un cutremur puternic de exemplu, ca să ne dăm seama cât sunt de trecătoare toate! Chiar dacă sunt din oțel şi beton, tot se vor prăbuşi. Pavel a redat acest adevăr spiritual în felul următor (2 Cor. 4:18): „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice”.

Acesta este marele adevăr. Ştiţi că Nebucadneţar se plimba prin marele Babilon din vremea lui şi vedea toată gloria Babilonului. Și-n timp ce admira panorama, și-a zis: „Nu este acesta marele Babilon pe care l-am construit eu?” Nu știu dacă aţi văzut vreo imagine a ruinelor Babilonului de astăzi... Nu prea ai cu ce te lăuda acolo. Toate s-au dus; gloria a dispărut. Cele mai impunătoare clădiri din lume, vor cădea și ele într-o zi, să știți! Domnul spune asta! Toate aceste lucruri trec!

Mă rog să fii dintre cei ce văd lucrurile care sunt eterne!              (Marcu 13:3–4)

Apoi a şezut pe Muntele Măslinilor în faţa Templului. Şi Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat deoparte: „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când se vor împlini toate aceste lucruri?”

Chiar dacă e foarte succint, Marcu adaugă adesea câte-un detaliu pe care nu-l aflăm și-n celelalte Evanghelii. De exemplu, fără această mențiune de aici n-am fi ştiut componența „comitetului” desemnat să-I adreseze întrebări Domnului Isus: două perechi de frați, Petru și Andrei, Iacov și Ioan. Aduceţi-vă aminte, vă rog, că aceasta este Evanghelia lui Petru... care i-a spus lui Marcu în particular care erau cei ce-L tot chestionau pe Domnul.

Marcu redă două dintre întrebările lor, diferit de Matei care amintește trei. Suma referințelor celor trei sinoptici (deci și ale lui Luca) relevă întrebările adresate cu acest prilej Domnului nostru de către ucenici: (1) „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri”; (2) „Care va fi semnul venirii Tale” şi (3) „Care va fi semnul sfârşitului veacului acestuia?” (Mat. 24:3). Matei şi Marcu ne oferă răspunsul Domnului la aceste ultime două întrebări. Matei oferă mult mai multe detalii decât Marcu, dar ne vom uita în special la accentul pe care îl pune Marcu. Amintiţi-vă, vă rog, că el a scris gândindu-se mai mult la romani, de aceea le va atrage atenţia asupra lucrurilor care arată putere, acţiune şi dramă.

Cum spuneam la început, în vers. 5-7 din Marcu 13 Domnul prezintă panorama epocii:

Isus a început atunci să le spună: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.” (Marcu 13:5–6)

Vedem că acesta este un avertisment constant – un avertisment cu privire la hristoşii falşi. Chiar dacă unii ar zice că acesta nu este un pericol actual, eu cred că avertismentul este valabil și pentru noi. Ce părere aveți de Hristosul liberalismului? Este un anticrist – nu este Hristosul real! Unii dintre voi s-ar putea să credeţi că ei predică despre Hristosul din Biblie, însă nu este așa. După spusele lor, Hristosul pe care îl predică ei nu s-a născut din fecioară, nu a făcut nicio minune, nu şi-a vărsat sângele pentru păcatele lumii, nu a fost înviat trupeşte din mormânt, nu s-a înălţat la cer şi nu va veni din nou în trup. Un astfel de Isus nu există în Biblie! Hristosul biblic a fost născut din fecioară, a făcut minuni şi S-a jertfit pentru păcatele lumii. El a fost înviat trupeşte din mormânt şi S-a înălţat la cer, şi va veni din nou. Asta ne spune Biblia, or Sfânta Scriptură conţine singurele documente de natură istorică cu privire la El. Biblia proclamă toate aceste fapte cardinale ale credinţei. În mod evident, liberalul vorbeşte despre un alt Hristos, un alt Isus. Şi orice alt Hristos este un anticrist. Să luăm în serios și avertismentul apostolului Ioan: „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2:18).

Există mulţi anticrişti. Eu v-am atras atenţia asupra anticristului liberalismului, dar sunt mulţi nebuni astăzi care pretind că sunt Hristos. Auzim des de tot felul de asemenea lunatici ce se declară Hristos! Există mulţi anticrişti împrejurul nostru, și e bine și mulțumim că Domnul nostru ne-a avertizat cu privire la ei!                                        (Marcu 13:7)

Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul.

La fel ca Hristoşii falşi, războaiele caracterizează și ele epoca noastră, însă niciun credincios nu ar trebui să fie tulburat de războaie, pentru că ele nu sunt semnul sfârşitului veacului. Nici anticriştii, nici războaiele nu indică vremea sfârşitului. Când spun „anticrişti” nu mă refer la Anticristul, deşi toţi aceşti Hristoşi falşi indică tocmai către Anticristul final.

Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor. (Marcu 13:8)

În ziua de azi, omul crede că este atât de civilizat pentru că are tehnologia de pareta lui, şi crede că el face astfel încât lumea să fie un loc excelent. Şi apoi, dintr-o dată, descoperă că el poluează pământul şi că îl va face să fie de nelocuit. Şi nu după mult timp, dacă nu va lua în considerare explozia demografică, va ajunge să moară de foame. Biblia spune că vor veni tulburări şi foamete. Este interesant că această Carte, pe care oamenii au dispreţuit-o, este atât de exactă în privinţa tuturor acestor lucruri. Acum câţiva ani, oamenii credeau că ştiinţa va rezolva problemele lumii, însă iată cum tot apar altele și altele pe care nici ştiinţa, nici lumea nu le pot rezolva.

Chiar şi Bernard Shaw a trebuit să spună: „Ştiinţa de care îmi legasem credinţa a eşuat, aşa că am ajuns un ateu care şi-a pierdut credinţa!” Tragic! Daţi-mi voie să vă spun că acestea sunt lucrurile care caracterizează sfârşitul vremurilor.

Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentru ca să le slujiţi de mărturie. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. (Marcu 13:9–10)

Eu nu cred că Isus vorbeşte despre Biserică aici. Prin „evanghelie” El înţelege Evanghelia Împărăţiei. Aceasta este de asemenea şi evanghelia harului. Nu există două evanghelii. Evanghelia Împărăţiei este, de fapt, o faţetă a evangheliei harului. Toată mântuirea se capătă prin harul lui Dumnezeu; Dumnezeu n-a avut niciodată o altă metodă de a-i mântui pe păcătoşi decât prin sângele lui Isus Hristos. Dar evanghelia Împărăţiei va pune accent pe „Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape.” Cu alte cuvinte, „El vine.” Şi când o vor spune în acele zile, o vor face în perioada Necazului celui Mare şi va fi corect.

Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. (Marcu 13:11)

Acesta nu este un verset pentru un pastor leneş care să-l îndreptățească să nu-şi pregătească predica. Îmi amintesc de un prieten de-al meu care se afla pe peronul unei gări și așteptând trenul își repeta predica. „Eşti predicator?” a fost întrebat la un moment dat de un alt bărbat... „Da.” „Și eu! Ce faci?” „Mă uit peste notiţele mele pentru predică.” „Vrei să spui că-ţi pregăteşti predica dinainte?” „Bineînţeles, tu nu?” „Nu. Aştept până urc la amvon şi Duhul lui Dumnezeu îmi dă un mesaj.” „Și dacă Duhul lui Dumnezeu nu-ţi dă un mesaj imediat, ce faci?” „Eh, trag şi eu de timp!”

Deci nu e un verset care să justifice lenevia iresponsabilă... ci se referă la ziua în care cei 144.000 de israeliţi vor fi în postura să depună mărturie pentru Isus și Evanghelie.

Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. (Marcu 13:12)

Oricât nu ne vine să credem, vor abunda atunci trădările cele mai mârșave!

Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. (Marcu 13:13)

Va exista un anti-semitism global în acele zile. Dar când Dumnezeu îşi va pune pecetea asupra lor în acea zi vor putea să reziste până la sfârşit.

Şi acum ajungem la un punct foarte dramatic: (Marcu 13:14)

Când veţi vedea „urâciunea pustiirii” stând acolo unde nu se cade să fie – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi.

Acesta este începutul Necazului celui Mare. Primii trei ani şi jumătate sunt liniştiţi în comparaţie cu ce va urma; este pacea falsă a Anticristului. Apoi, în mijlocul acestor lucruri, apare această „urâciune a pustiirii“ despre care a vorbit profetul Daniel. Va sta acolo unde nu ar trebui să stea, şi anume, în Locul Preasfânt. Vedeţi voi, dacă Marcu le-ar fi spus romanilor că urâciunea pustiirii va sta în Locul Preasfânt, ei ar fi spus „Unde este acesta?” El spune că va sta unde nu ar trebui să stea. Exprimarea aceasta e mai de înţeles şi pentru mulţi dintre noi. Trebuie să înţelegem că Locul Preasfânt a fost dat numai poporului Israel, este un loc anume din templul de pe pământ. Biserica nu are un Loc Preasfânt.

Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare şi să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea. Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. (Marcu 13:15–16)

Observaţi, vă rog, sentimentul urgenţei. Nu trebuie să se întoarcă şi să-şi ia lucrurile, ci trebuie să o ia la fugă: (Marcu 13:17–18)

Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna.

Acesta este începutul Necazului celui Mare.

Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată. Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi. Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L acolo”, să nu-l credeţi. (Marcu 13:19–21)

Cred că sperați cu toții să nu aveți parte de așa ceva, pentru că vor fi zile îngrozitoare!

Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Păziţi-vă, iată că vi le-am spus toate dinainte. (Marcu 13:22–23)

Hristoşii falşi şi profeţii falşi vor face minuni autentice prin puterea lui Satan.

A doua venire a lui Hristos va fi precedată de întunecarea universului şi o manifestare anormală universală a multor corpuri cereşti, o împlinire a profeţiei din Ioel 2:28-32.

Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. (Marcu 13:24–26)

Isus nu descrie nişte nori de ploaie. Ei sunt norii de glorie, gloria shekina. Eu cred că acesta este semnul Fiului Omului în ceruri.

Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. (Marcu 13:27)

Aceasta nu este răpirea Bisericii. Hristos nu va trimite îngeri pentru a-i strânge pe ai Săi, ci ei vor fi atraşi pentru a-L întâlni în aer (vezi 1 Tes. 4:13-18). Mai degrabă, acest pasaj descrie evenimentele care vor avea loc după Necaz (vezi vers. 24), când Hristos se va întoarce pe pământ în slavă şi pentru judecată.

Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. (Marcu 13:28–29)

Smochinul reprezintă poporul Israel. Recunosc că există un dezacord aici, şi nu mă deranjează cei care nu sunt de acord cu mine – afirmă JVMcGee – şi care cred că smochinul înseamnă altceva. Dar eu cred, în mod personal, că există alte pasaje din Scriptură care arată acest lucru foarte clar. Până la urmă, poporul Israel este ceasul lui Dumnezeu. El spune că trebuie să ne uităm la smochin. Ceasul lui Dumnezeu nu este nimeni altcineva; ceasul lui Dumnezeu este Israel.

Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri. (Marcu 13:30)

„Neamul acesta” s-ar putea referi la poporul Israel. Ar arăta atunci indestructibilitatea acestui popor. Sau „neamul acesta” (generaţia, în engleză) s-ar putea referi la o generaţie de oameni şi la întreaga lor durată de viaţă. În acest caz, ar însemna că cei care au văzut începutul acestor lucruri vor vedea şi sfârşitul lor. Înţelesul cel mai probabil este acesta din urmă, mi se pare mie.

Accentul pare să fie pus pe viteza cu care se întâmplă aceste evenimente, mai degrabă decât pe permanenţa poporului Israel. Totuşi, ambele fapte sunt susţinute de Scriptură.

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Marcu 13:31–32)

Acest este, trebuie să recunoaștem, un verset dificil. Dacă Isus este Dumnezeu, nu este ușor de explicat această umbrire a omniscienţei. „Nici Fiul” este adăugat de Marcu (cf. Mat. 24:36). Marcu Îl prezintă pe Isus ca „slujitorul, şi slujitorul nu ştie ce face stăpânul său”. Caracterul de slujitor al lui Isus reprezintă cea mai adevărată şi tipică umanitate a Lui. El „a luat forma unui rob”. Când Isus a devenit om, El S-a limitat pe sine pentru a fi făcut asemenea nouă. Marta L-a mustrat pe Isus, „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.” Este rezonabil să presupunem că a existat o auto-limitare cu privire la omniscienţa Sa.

Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea. (Marcu 13:33)

Atitudinea potrivită a poporului lui Dumnezeu în toate epocile, atunci când sunt puşi în faţa viitorului profetic este aceea de veghere şi rugăciune.

Se va întâmpla ca şi cu un om plecat în altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi! (Marcu 13:34–37)

Această pildă încheie relatarea lui Marcu, Mica Apocalipsă cum este supranumit cap. 13 al Evangheliei sale. Isus a aplicat această pildă cu privire la Sine, în legătură cu a doua sa venire. Există o responsabilitate a poporului lui Dumnezeu în vederea faptului că Isus va cere un raport la întoarcerea Sa. Pe lângă rugăciune şi veghere, se adaugă sarcina de a lucra. Aceste instrucţiuni sunt şi pentru mine şi pentru tine astăzi, deşi vegherea este diferită. Cineva poate veghea în nelinişte, sau poate veghea în teamă. Totuși, copilul lui Dumnezeu trebuie să vegheze cu privire la acea speranţă binecuvântată şi la apariţia glorioasă a lui Hristos. Aceasta este o anticipare plină de bucurie.

Vă doresc o bucurie deplină și o așteptare împlinită!