Leviticul Intro | Itinerar Biblic | Episodul 168

Stimați ascultători, pentru că orice sfârșit precede un alt început – dacă ieri ne-am luat rămas bun de la Marcu și Evanghelia lui – astăzi facem un prim pas în altă direcție și-n altă emisferă biblică: suntem la începutul unui nou drum, prin Vechiul Testament de astă dată – mai precis, ne aventurăm să-ncercăm să-nțelegem cartea Leviticul. Nu exagerez foarte mult, gândindu-ne că mulți din cei ce-au avut dorința sinceră să parcurgă Scriptura de la un capăt la altul s-au poticnit ajunși aici... Privită superficial, da – poate părea o secțiune plicticoasă și inactuală, dar deschide și oferă nebănuite și generoase perspective celui decis să i se consacre... Asta vă îndemn și vă încurajez să facem și noi de azi încolo...

Sunt aproape sigur (în orice caz, asta îmi și vă propun) ca la sfârșitul acestui parcurs să fim de acord că nu am trecut inutil printr-o carte depășită, ci că am acumulat destule valori spirituale fără de care înțelegerea, trăirea și semnificațiile creștinismului pe care-l profesăm ar fi mai sărace!    

Deocamdată, să ne amintim că până în acest moment am făcut cunoştinţă cu câteva din cele mai importante cărţi ale Scripturii. Astfel, după ce am descoperit modul în care a fost creat universul în care trăim şi care este originea şi scopul existenţei noastre, am văzut şi efectul păcatului care a intervenit în viaţa omului. Deşi am fost creaţi pentru părtăşie cu Dumnezeu, păcatul s-a interpus între om şi Dumnezeu, rupând relaţia iniţiată de Dumnezeu. Mai mult, ca urmare a păcatului, omul ajunge din stăpân liber – condamnat la moarte. Dar tot din acest moment se inițiază şi planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului.

Am văzut apoi modul în care, în acest plan, Dumnezeu generează anumite legăminte cu diferiţi oameni care îi erau credincioşi, indicând în felul acesta condiţiile prin care omul poate fi izbăvit de păcatul lui.

Tot în cadrul acestui plan am observat relaţia specială pe care Dumnezeu o iniţiază cu poporul evreu şi cum, prin intermediul lui ne este prezentat profilul moral al lui Dumnezeu. Acesta a fost prezentat prin cele zece porunci date de Dumnezeu poporului evreu prin Moise.

În conformitate cu aceste porunci însă, omului îi este prezentată condiţia lui căzută, păcătoasă, precum şi incapacitatea lui de a ieşi singur din legăturile păcatului. Din această cauză a fost nevoie ca Dumnezeu să se întrupeze şi să ia asupra Lui păcatul nostru în persoana Domnului Isus Hristos. Aspectele legate de naşterea, viaţa, slujirea, moartea şi învierea Domnului Isus le-am descoperit rând pe rând în cadrul evangheliilor studiate, respectiv, cele scrise de Matei şi de Marcu.

Domnul Isus a venit să împlinească ceea ce până atunci a fost vestit prin intermediul proorocilor sau prin intermediul jertfelor. El a venit să împlinească la modul ideal și definitiv prevederile Legii lui Dumnezeu, conform căreia fără vărsare de sânge nu este iertare de păcate – aducându-Se pe Sine Însuși ca jertfă perfectă și irepetabilă, care să plătească pe deplin cerințele sfințeniei și dreptății lui Dumnezeu, și făcând în același timp inutil sângele oricărei alte jertfe. El este astfel adevărata jertfă pentru păcatele noastre. Toate aceste jertfe nu făceau decât să arate omului că este nevoie de una supremă, deosebită pentru ca noi oamenii să fim mântuiţi.

În mod special în cartea Leviticul, cel puțin în prima sa parte, avem de-a face cu jertfele. Aşa că itinerarul nostru va marca pentru noi importante aspecte legate de modul în care omul se apropie de Dumnezeu prin intermediul jertfelor şi vom descoperi, cu ajutorul Duhului Sfânt, importante aspecte legate de aceste jertfe și semnificațiile lor în actualitate.

Mai înainte de a porni la drum însă, vă invit să aruncăm o privire de ansamblu asupra întregii cărți, pentru a avea o perspectivă cât mai potrivită asupra ei.

Cartea Leviticul a fost scrisă de Moise și face parte din primele cinci cărți ale Bibliei, cele care împreună formează Pentateuhul. De vreo 56 de ori în acest text este scris că Dumnezeu a transmis aceste cuvinte lui/prin Moise, care fie le-a scris el însuși, fie le-a dictat altora spre a fi scrise – deci Iahweh certifică prin aceasta că autorul uman este Moise.

„Levitic” înseamnă „care aparține leviților” (în sens larg: „preoțesc”). Leviții își trag numele de la Levi (unul din cei doisprezece patriarhi, fiu al lui Iacov/Israel); ei erau membrii familiei lui Aaron, fratele lui Moise. Leviții nu erau ordinați preoți, dar aveau responsabilitatea de a-i ajuta pe preoți în slujirea de la Cortul Întâlnirii. Această carte conține instrucțiunile divine pt preoți, cu privire la modul de administrare a diferitelor tipuri de jertfe, cu privire al sărbători și la aplicarea diverselor prevederi aferente legislației mozaice.

În cartea Leviticului copiii lui Israel băteau pasul pe loc la Muntele Sinai. Scrierea începe și se încheie în același punct geografic, Muntele Sinai, acolo unde Dumnezeu a dat Legea. Vă amintiți cu siguranță că Exodul se încheie cu construirea Cortului întâlnirii conform cu instrucțiunile date de Dumnezeu, iar apoi slava Domnului umple Cortul. Leviticul continuă cu porunci și legi care reglementează închinarea în Cort, fiind astfel o carte esențială despre închinare.

În textul original, scrierea începe cu termenul ebraic Vaiyck-rah, care înseamnă „și El a chemat”. În contextul istoric al Leviticului Dumnezeu Se mută în Cort și vorbește de acolo și nu de pe Muntele Sinai. Dumnezeu își cheamă poporul să se întâlnească cu El în Cortul întâlnirii, spunându-le cum trebuie să vină și să se prezinte înaintea Lui. Termenul ekklesia, adică biserică, înseamnă „cei chemați”. Așadar, și noi suntem printre cei care au fost chemați. Dumnezeu le vorbea israeliților în acea vreme din Cortul întâlnirii și îi chema să vină la El, iar astăzi Domnul Isus ne face și nouă această chemare. „Oile Mele ascultă glasul Meu” (Ioan 10:27), spune El. Leviticul are, deci, un mesaj minunat și pentru noi astăzi.

Leviticul este cartea închinării: este plină de jertfe, rânduieli, ritualuri, slujbe religioase, învățături, curățiri, adunări, zile sfinte, practici religioase, stipulări și avertizări. Scopul tuturor acestor practici de ordin fizic era să facă trimitere la adevăruri spirituale. Pavel scrie: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Cor. 10:11). Iar în 1 Corinteni 10:6 spune: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde...” „Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom. 15:4)

Petru ne spune că în Vechiul Testament întâlnim de fapt adevăruri spirituale: „Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia...” (1 Pet. 1:10–12). Tot astfel, Evrei 11:13 spune: „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.”

Leviticul conține învățături prețioase pentru noi, deoarece Îl revelează pe Hristos într-un mod deosebit. Tyndale, în cartea sa Prologue into the Third Book of Moses [Prolog la cea de-a treia carte a lui Moise] menționează: „Cu toate că jertfele și rânduielile nu pot constitui o bază sau o temelie pe care să argumentezi — altfel spus, deși nu putem dovedi nimic cu ele — totuși, după ce L-am descoperit pe Hristos și tainele Sale, putem folosi figuri de stil cum ar fi alegoria, comparația și pilda, pentru a-L dezvălui pe Hristos și tainele lui Dumnezeu ascunse în Hristos chiar și celor mai ageri la minte: și, astfel, le putem expune aceste adevăruri cu mai multă însuflețire, înțelepciune și bogăție de cuvinte.”

Astăzi, închinarea nu mai presupune un ritual sau un loc anume. Vă amintiți că poporul lui Israel avusese rânduieli și ritualuri, însă Isus i-a spus femeii de lângă fântâna din Samaria: „Femeie, i-a zis Isus, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:21-24)

Termenul-cheie al cărții este sfințenie față de Iahveh, iar mesajul cărții acoperă două dimensiuni:

1. Leviticul dezvăluie că jertfa este calea înspre Dumnezeu. Termenul ispășire apare de 45 de ori în această carte și însemnă „a acoperi”. Într-adevăr, sângele vițeilor și al țapilor nu îndepărtau păcatul, ci doar îl acopereau până când a venit Hristos și a înlăturat toate păcatele. La aceasta se referă Pavel în Romani 3:25: „Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.”

„Păcatele dinainte” sunt cele din perioada Vechiului Testament. Dumnezeu cerea să fie vărsat sânge, însă El nu a acceptat niciodată sângele vițeilor și al țapilor ca plată definitivă pentru păcat. Ispășirea din Vechiul Testament era una care acoperea păcatele până la venirea lui Hristos. Altfel spus, în Vechiul Testament Dumnezeu mântuia oamenii „pe credit”, însă când a venit Hristos, așa cum spune cântarea, „Isus a plătit totul”. De reținut că acest lucru este valabil în ceea ce privește trecutul, prezentul și viitorul.

În Leviticul 17:11 se găsește unul din versetele-cheie ale cărții, în care se vorbește despre ispășire: „Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căciprin viaţa din el face sângele ispăşire.” Calea spre Dumnezeu este prin jertfă și nu există iertare de păcate fără vărsare de sânge.

2. Cartea Leviticului ne învață că umblarea cu Dumnezeu se face prin sfințire; termenul „sfințenie” apare de 87 de ori în această carte. „Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei” (Lev. 20:26).

Dumnezeu a dat legi stricte care reglementează hrana, viața socială și repere cotidiene referitoare la fiecare aspect de natură fizică din viața poporului Său. Toate aceste legi au o importantă aplicație spirituală pentru poporul Său astăzi și, din acest motiv, cred eu că ar trebui să studiem cartea Leviticului. Vedeți, accesul păcătosului la Dumnezeu îi este asigurat acum prin sângele vărsat al lui Hristos, după cum afirmă autorul epistolei către Evrei: „Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor [literal, sfârșitul vremii], S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (Evr. 9:25–26).

Cei răscumpărați prin sângele lui Hristos trebuie să trăiască o viață sfântă dacă vor să se închine lui Dumnezeu și să se bucure de El. „Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin” (Evr. 13:20–21).

Privind la cuprinsul său în lumina Noului Testament, constatăm că Leviticul este o carte nu doar utilă, ci și profundă. Poate că pentru cititorul de rând nu e genul preferat de literatură, poate că nu vom întâlni prea multe persoane sau grupuri care să citească și să studieze Leviticul. Dar nu e o carte lăsată spre delectare leneșă, ci spre luare aminte în vederea mai bunei cunoașteri a lui Dumnezeu și a exigențelor Sale, a Cuvântului Său și a planului Său de mântuire. Iată de ce afirm că avem de-a face cu o carte extraordinară (și întocmim cu acest prilej și o schiță a cărții):

1. Cele cinci jertfe cu care începe cartea Îl ilustrează perfect pe Hristos; acestea descriu în profunzime persoana Sa, precum și moartea Sa în detaliu (capitolele 1–7).
2. Consacrarea preoților ne arată cât de superficială și nepotrivită este gândirea noastră în ceea ce privește consacrarea creștină (capitolele 8–10).
3. Hrana pe care Dumnezeu a oferit-o poporului Său era igienică și terapeutică, și transmite multă învățătură spirituală pentru sufletele noastre (capitolul 11).
4. Atenția acordată maternității reprezintă un exemplu al felului în care Dumnezeu vede femeia (capitolul 12).
5. Importanța acordată unei boli teribile precum lepra, precum și tratării acesteia, chiar în centrul unei cărți despre închinare, ne solicită din plin atenția. De ce apare aici o secțiune extinsă despre lepră? Cei cărora le-a fost dată o mai mare putere de înțelegere a Scripturii au identificat în semnificația leprei un anume tip de păcat și efectul său de pângărire asupra omului și a relației sale cu Dumnezeu. Curățirea leprosului își găsește împlinirea în moartea și învierea lui Hristos, simbolizate prin jertfirea neobișnuită a două păsări (capitolele 13–15). Prietene, dacă eu și tu vrem să scăpăm de pângărirea păcatului în această lume trebuie să știm multe despre moartea și învierea lui Hristos și cum ne pot fi de folos fiecăruia din noi.
6. Ziua Ispășirii este un portret în mărime naturală al jertfei lui Hristos (capitolul 16).
7. Importanța altarului pentru arderile de tot în Cortul întâlnirii subliniază caracteristica esențială a crucii lui Hristos (capitolul 17).
8. Accentul acestei cărți pe învățături privitoare la detalii concrete din viața cotidiană a poporului lui Dumnezeu, arată relația pe care Dumnezeu dorește s-o aibă cu familia umană (capitolele 18–22). Dumnezeu vrea să se implice în afacerea ta, în viața ta de familie, în viața ta socială. Prin urmare, să fim atenți, dacă nu vrem să-L scoatem pe Dumnezeu afară din viețile noastre.
9. Lista sărbătorilor oferă un program profetic al planului lui Dumnezeu pentru toate timpurile (capitolul 23).
10. Legile care guvernează asupra teritoriului Palestinei oferă o interpretare a istoriei sale pestrițe și o înțelegere a rolului său important, în viitor. În această carte apar multe profeții; națiunea lui Israel și Țara Promisă se întrepătrund de aici și până în veșnicie (capitolele 24–27).

Există o legătură directă și strânsă între primele trei cărți ale Bibliei:

- În Geneza vedem omul ruinat.

- În cartea Exodului vedem omul răscumpărat.

- În cartea Leviticul vedem omul închinându-I-se lui Dumnezeu.

De asemenea, putem face atât o comparație cât și un contrast între cartea Exodului și cea a Leviticului. În Exodul întâlnim oferta iertării; Leviticul oferă curăție. În Exodul Dumnezeu se apropie de om; în cartea Leviticului, omul se apropie de Dumnezeu. În Exodul, Hristos este Mântuitorul; în Leviticul, El este Cel care sfințește. În Exodul iese în evidență vina omului; în Leviticul, pângărirea omului. În Exodul, Dumnezeu vorbește de pe munte; în Leviticul, El vorbește din Cortul întâlnirii. În sfârșit, în Exodul, omul este adus aproape de Dumnezeu; în Leviticul, omul este ținut aproape de Dumnezeu.

Geneza explică păcatul omului și condamnarea, iar Exodul este cartea răscumpărării. Leviticul tratează punerea deoparte și comuniunea. În cartea Exodul, națiunea a fost condusă afară din Egipt și adusă la Sinai, iar cartea Leviticul se desfășoară în această perioadă de staționare la Sinai. Aici, Iahweh vorbește din Cort și arată care sunt condițiile umblării omului păcătos în comuniune cu Dumnezeu. Cuvintele „sfânt” și „sfințenie” apar de peste 80 de ori în 27 de capitole. Prima parte a cărții tratează subiectul jertfelor, pentru că doar pe baza sângelui vărsat ne putem apropia de Dumnezeu (cum am mai spus în cest episod). Cuvântul „sânge” apare și el de aproape 90 de ori în carte. A doua jumătate a Leviticului tratează legile referitoare la curăție, explică felul în care poporul trebuie să ducă o viață consacrată („pusă deoparte pentru Dumnezeu”), pentru a-I fi pe plac. Dumnezeu a răscumpărat poporul din robia egipteană, acum Se așteaptă ca răspunsul poporului să fie o dorință de umblare în ascultare și curăție, pentru slava Lui.

Leviticul este deci o carte despre animale tăiate, sânge, ritualuri... subiecte care repugnă minții moderne. Oamenii vor o religie relaxată, fără cerințe stringente, curată, fără sânge – adică mântuire fără jertfă... lucru cu neputință în economia planului și Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul „ispășire” este un alt termen-cheie al cărții, apare de peste 45 de ori și înseamnă „acoperire”, răscumpărare, absolvire, iertare – prin plata datoriei sau pagubei de către altcineva decât cel dator sau vinovat. Sângele jertfelor din VT nu a putut niciodată să șteargă/înlăture păcatele (Evrei 10:1-8). Doar jertfa unică a Domnului Isus a realizat asta, o dată pentru totdeauna. Sângele jertfelor vetero-testamentare putea doar să acopere păcatele și să arate înspre Mântuitorul, a Cărui moarte avea să finalizeze lucrarea de răscumpărare. Și bineînțeles că nu jertfa în sine ar putea vreodată mântui pe păcătos, ci doar credința în valoarea acelei jertfe, care determină gradul de ascultare de porunca divină. Trebuia/trebuie să existe credință, pentru că doar credința mântuiește! Desigur, dacă se exercită în mod corespunzător, dacă obiectul/centrul ei este jertfa și Învierea Mântuitorului Isus Hristos, atunci și credința este mântuitoare.

Cartea Leviticul prezintă multe imagini ale Domnului Isus și ale lucrării Sale răscumpărătoare de la Golgota. Cele cinci tipuri de jertfe ilustrează diverse aspecte ale Persoanei și lucrării Sale, iar Ziua Ispășirii portretizează sublim moartea Sa pe cruce.

Sigur, azi nici măcar evreii nu mai practică jertfele vetero-testamentare – pentru că sistemul și cadrul sacrificial nu a fost restaurat – dar această carte rezită și este actuală prin lecțiile spirituale de mare valoare pe care ni le oferă, și asupra cărora am face bine să medităm – pentru că ridică probleme mereu actuale și esențiale, precum: grozăvia păcatului; sfințenia lui Dumnezeu; îndurarea lui Dumnezeu; calea optimă de relaționare la Dumnezeu.

Dacă am fost mântuiți prin sângele Mielului, și eliberați din robia păcatului, lumii și morții, atunci se cuvine ca să umblăm în părtășie cu Domnul nostru (1 Ioan 1:5-10) Avem nevoie de sângele jertfei desăvârșite a lui Hristos ca să ne curețe de orice nelegiuire, și de umblare în ascultare și sfințenie – iar în Leviticul acestea sunt trasate ca tipare și simboluri.

Mai menționez doar că Noul Testament citează de peste 90 de ori din textul și temele din Leviticul – și vă invit să ne oprim azi... Sper să mai cugetați la cele abia auzite, iar data viitoare să ne putem concentra pe textul propriu zis abordat cronologic și parcurs intergal – așa cum vom face de altfel cu toate cărțile biblice abordate sub acest generic.

Vă mulțumesc pentru atenție, bun rămas – pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

1. Cele cinci jertfe şi legile lor, capitolele 1–7
2. Jertfele de un miros plăcut Domnului (Persoana lui Hristos), capitolele 1–3
3. Arderea de tot (Hristos, Înlocuitorul nostru), capitolul 1
4. Jertfele de mâncare (Frumusețea lui Hristos), capitolul 2
5. Jertfele de mulțumire (Hristos, Pacea noastră), capitolul 3
6. Jertfele fără miros plăcut înaintea Domnului (Lucrarea lui Hristos pe cruce), capitolele 4–5
7. Jertfa pentru vină (Păcatul ca fire păcătoasă), capitolul 4
8. Jertfa pentru ispășirea păcatelor (Păcatul ca faptă), capitolul 5
9. Legea jertfelor, capitolele 6–7
10. Preotul și Toți credincioșii sunt preoți, capitolele 8–10
11. Sfințirea preoților, capitolul 8
12. Slujba preoților, capitolul 9
13. Restricțiile preoților; Moartea lui Nadab și a lui Abihu, capitolul 10

          III. Sfințenie în viața de zi cu zi. Dumnezeu, preocupat de conduita copiilor Săi, capitolele 11–22

1. Mâncarea copiilor lui Dumnezeu, capitolul 11
2. Copiii celor ce sunt ai lui Dumnezeu, capitolul 12
3. Curățirea de Lepră, capitolul 13–14
4. Curățirea de diferite scurgeri, capitolul 15
5. Ziua Ispășirii, capitolul 16
6. Locul pentru jertfe; Valoarea sângelui, capitolul 17
7. Aplicarea poruncilor în diferite situații de viață, capitolele 18–20
8. Condamnarea imoralității (Extinderea celei de-a șaptea porunci), capitolul 18
9. Păcate sociale (Aplicarea poruncilor), capitolul 19
10. Pedeapsa pentru încălcarea poruncilor, capitolul 20
11. Legea pentru curățirea preoților, capitolele 21–22
12. Sărbătorile sfinte, capitolul 23
13. Legi și profeții referitoare la Țara Promisă, capitolele 24–26
14. Sfeșnicul, pâinile pentru punerea înainte și pedeapsa cu moartea pentru blasfemiatori, capitolul 24
15. Anul sabatic, anul de veselie, legea rudelor cu drept de răscumpărare, capitolul 25
16. Condițiile primirii binecuvântării în Țară (istoria profetică), capitolul 26
17. Dedicare și consacrare — Juruințele, capitolul 27