Sper ca bucuria reîntâlnirii să fie reală și reciprocă – și nu datorită nouă, ci pentru că atracția principală a acestui program îl reprezintă Dumnezeu și Cuvântul Său! Iată, și când parcurgem unul dintre cele mai aparent neatractive texte biblice – deși nu e normal să gândim așa despre Cuvântul lui Dumnezeu! – semnificațiile și actualitatea sa n-au cum să ne lase indiferenți. Nu putem să nu ne minunăm văzând cum sub ochii noștri noțiuni precum jertfă, preoție, răscumpărare devin relevante și chiar importante pentru creștinul de azi – pentru că sunt interpretate și valorificate prin Hristos!
Am ajuns deja în cap. 3 din cartea Leviticul, în care vom observa mai îndeaproape a treia dintre jertfele de bun miros înaintea Tatălui – de care deci Dumnezeu Se bucură, pentru că Îl indică pe Domnul Isus, Fiul Său! Ne uităm deci la jertfa de mulțumire, care are semnificația: Hristos – pacea noastră! Această jertfă vorbește despre comuniunea și părtășia credincioșilor cu Dumnezeu Tatăl prin Domnul nostru Isus Hristos. Doar prin El eu și cu tine putem ajunge la Dumnezeu este Isus Hristos – El este Calea!
Un singur model de jertfă nu poate arăta complexitatea persoanei lui Hristos și multele fațete ale gloriei Sale. Cum în Noul Testament avem nevoie de patru evanghelii pentru a reda viața Lui pe pământ, tot așa avem nevoie de toate cele cinci tipuri de jertfe din Leviticul (deși nu-s nici ele total suficiente!) pentru a ilustra persoana și lucrarea Sa.
Jertfa de mulțumire [engl. peace offering, literal: jertfă de pace] nu vorbește despre pacea obținută de Hristos prin sângele Său vărsat pe cruce; jertfa Lui are de-a face cu păcatul și nu se încadrează în categoria jertfelor de miros plăcut înaintea Domnului. Această pace se referă la Hristos care a fost făcut pacea noastră în ce privește păcatul, așa cum scrie Pavel în Coloseni 1:20–22: „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui... El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină.” Nu aceasta este jertfa de mulțumire! Jertfa de mulțumire vorbește mai degrabă despre pacea la care se referea Pavel în Efeseni, pacea care-i aduce pe toți credincioșii în comuniune cu Tatăl prin Duhul Sfânt și prin Domnul Isus Hristos. „El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.” (Efes. 2:14–18)
Accentul jertfei de mulțumire nu cade pe pacea pe care El a făcut-o prin sângele de pe cruce, ci pe pacea care este El datorită sângelui de pe cruce. În El se întâlnesc toți credincioșii, în El fiecare credincios se întâlnește cu Dumnezeu-Tatăl. Hristos este singurul care înlătură zidurile care despart oameni, familii, religii, rase și națiuni. Toți sunt făcuți una în Hristos. Ei devin apoi un locaș al lui Dumnezeu prin Duhul și au intrare liberă la Tatăl. Doar credincioșii se pot aduna împreună pentru a fi părtași la minunile, frumusețile și gloria lui Hristos, fiind astfel în comuniune cu Tatăl și având părtășie unii cu alții.
Asta spune și apostolul Ioan: „Ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3). Jertfa de mulțumire ne aduce împreună. Doar dacă ne întâlnim în jurul persoanei lui Hristos putem fi adunați laolaltă. Iertați-mă, nu pot avea părtășie cu orice Gigel sau Costel, dar nimic nu mă poate împiedica să am părtășie cu orice persoană dacă ne adunăm în jurul persoanei lui Hristos. Prin El, toți suntem făcuți una. El ne aduce la același nivel și la același numitor! Oricine vrea, se poate bucura de persoana lui Hristos!
Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulţumire, dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur, înaintea Domnului. (Lev. 3:1)
Jertfa de mulțumire este într-un sens atotcuprinzătoare. Păcătosul poate veni la Dumnezeu deoarece Hristos a făcut pace prin sângele crucii Sale. Tot datorită păcii obținute prin sângele crucii Sale, există comuniune și părtășie cu Dumnezeu. Hristos și lucrarea Sa de mântuire înseamnă răscumpărarea care ne dă pacea, însă accentul jertfei de mulțumire cade, în primul rând, pe comuniune.
Dacă Dumnezeu ne-ar spune: „Sunteți pierduți. V-ați înstrăinat de Mine, așa că trebuie să vă trimit în întunericul cel veșnic!”, ar fi drept și sfânt și toți îngerii din ceruri ar cânta laudă numelui Său. Din fericire însă Dumnezeu este mulțumit de ceea ce a făcut Isus pentru tine, așa că mesajul Evangheliei este acesta: „Dumnezeu este împăcat!” Întrebarea însă rămâne: „Vrei și tu să fii împăcat?” Dumnezeu este mulțumit cu ceea ce a făcut Isus. Acesta este mesajul și vestea bună. Dumnezeu S-a întors deja spre tine; vrei și tu să te întorci spre El? El te primește datorită jertfei lui Hristos; vrei ca lucrarea Lui să fie suficientă și pentru tine, și să ai părtășie cu Dumnezeu? Aceasta este pacea pe care o poți cunoaște!
Jertfa de mulțumire se deosebește de arderea de tot în câteva aspecte. Doar un animal de parte bărbătească putea fi adus ca ardere de tot; jertfa de mulțumire acceptă atât parte bărbătească, cât și parte femeiască – dar fără cusur. Jertfa de parte femeiască era permisă având în vedere capacitatea celui ce aduce jertfa de a se bucura de Hristos. Arderea de tot vorbește despre ceea ce vede Dumnezeu în Hristos; în cazul jertfei de mulțumire, cel ce aduce jertfa găsește și el ceva în Mântuitorul. (Lev. 3:2):
Să pună mâna pe capul dobitocului, să-l înjunghie la uşa Cortului întâlnirii; şi preoţii, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar de jur împrejur.
Până aici jertfa de mulțumire se suprapune cu arderea de tot.
Din această jertfă de mulţumire să aducă drept jertfă mistuită de foc înaintea Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de măruntaie; cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei şi de pe coapse, şi prapurul de pe ficat, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi. (Lev. 3:3–4).
Aici se observă diferența majoră dintre arderea de tot și jertfa de mulțumire. Arderea de tot era integral pusă pe altar; la jertfa de mulțumire doar o parte din animalul de jertfă era pusă pe altar, părțile aduse fiind clar specificate, respectiv: partea cea mai bună, care includea grăsimea și organele interne. Acestea arată bogățiile ascunse, calitățile desăvârșite, valoarea inestimabilă a caracterului hristic pe care doar Dumnezeu le cunoaște.
Uneori, doar cel mai apropiat poate cunoaște adevărata valoare a unui om, care a fost atacat în public cu violență. S-au spus și se spun multe lucruri neadevărate despre Hristos. Foarte mulți oameni spun: „Nu înțeleg asta și asta despre Hristos.” Sunt multe lucruri în legătură cu El pe care nici eu nu le înțeleg. Însă Dumnezeu le știe, și Îl cunoaște! Dumnezeu vede în El mai mult decât putem vedea noi. Dumnezeu vede ce e înăuntru! Noi nu Îl cunoaștem cu adevărat. De aceea spune Pavel: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui…” (Filipeni 3:10)
Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii de tot care va fi pe lemnele de pe foc. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. (Lev. 3:5).
Jertfa era arsă de foc – ceea ce atestă dedicarea totală a lui Hristos, și arată spre încercările și suferințele prin care a trecut ca Om. Se specifică faptul că jertfa este „de un miros plăcut Domnului”. Accentul cade aici tot pe persoana lui Hristos și nu pe lucrarea Sa... avându-se în vedere viața Lui desăvârșită, și nu moartea Sa pentru păcate. Suferințele de care a avut parte în timpul vieții nu au fost pentru păcatele omenirii. Chiar și în primele trei ore de pe cruce, suferința Lui era cauzată de mâinile oamenilor; în ultimele trei ore, crucea a devenit un altar pe care era adus ca jertfă Fiul lui Dumnezeu. Întunericul L-a ascuns de ochii oamenilor în acele trei ore când Dumnezeu a îngăduit ca sufletul Lui să fie adus ca jertfă pentru păcat (Isaia 53:10).
Observați, vă rog, că jertfa de mulțumire era pusă pe altar împreună cu arderea de tot – asta, ca să ofere imaginea completă a bogățiilor ascunse și a meritelor lui Hristos.
Dacă darul pe care-l aduce ca jertfă de mulţumire Domnului va fi din turmă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur. Dacă va aduce jertfă un miel, să-l aducă înaintea Domnului. (Lev. 3:6–7)
Mielul reprezintă în mod specific caracterul lui Hristos și este, prin urmare, deosebit de potrivit să fie junghiat în cadrul jertfei de mulțumire.
Spre deosebire de miel, boul sau vițeaua reprezintă aspectul de rob al lucrării Domnului nostru. Boul era folosit pentru a căra poveri și pentru a ara terenurile agricole, reprezentând astfel transportul și comerțul din vremea aceea. Boul era robul și prietenul omului... și arată spre Hristos ca rob. Acest aspect al lucrării lui Hristos este prezentat în Evanghelia după Marcu. Trebuie subliniat însă că Hristos, ca rob, nu era un băiat de serviciu care să alerge după cum îi cere unul și altul... Evanghelia după Marcu ni-L prezintă ca Robul Domnului. El a venit să îndeplinească voia lui Dumnezeu!
Pe de altă parte, mielul Îl reprezintă pe Hristos în deplina Sa identificare cu omul în viață și moarte. Ați observat? La începutul lucrării Sale, Ioan Botezătorul L-a prezentat ca „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29) – afirmație ce vizează lucrarea Sa. Când a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1:36) avea în vedere persoana Lui.
Încă de la început, se observă capabilitatea Mielului de a lua locul omului spre a purta păcatul lumii. Prima jertfă adusă de Abel a constat în sacrificarea unui miel. Eu cred că Dumnezeu i-a îmbrăcat pe Adam și pe Eva cu piei de miel. Nu pot dovedi acest lucru, însă eu așa cred – afirmă JVMcGee – și mă bazez pe faptul că Abel a adus jertfă un miel.
Isaia 53 ne arată foarte clar faptul că Isus Hristos a fost înlocuitorul nostru, purtându-ne păcatele și nelegiuirile: „Ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” (vers.7). Mielul lui Dumnezeu devine înlocuitorul nostru.
Hristos este numit Miel și în contextul învierii Sale. „Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul” (Apoc. 5:6). La fel, El este numit Miel și când se vorbește despre revenirea Sa în glorie. „Şi ziceau munţilor şi stâncilor: «Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?»” (Apoc. 6:16–17).
Dintre toate jertfele, mielul este poate cea mai completă reprezentare a lui Hristos.
Să-şi pună mâna pe capul dobitocului şi să-l înjunghie înaintea Cortului întâlnirii; fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur. Din această jertfă de mulţumire, să aducă o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, şi anume: grăsimea, coada întreagă, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de măruntaie, cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi. (Lev. 3:8–10)
Ritualul este asemănător cu cel poruncit în privința animalelor din cireadă. Fiind considerată cea mai bună parte dintr-un animal, grăsimea Îi era oferită lui Dumnezeu.
Sunt multe pasajele care apreciază grăsimea ca partea cea mai bună dintr-un animal: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci...” (Neemia 8:10). „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase [în engl. fat things adică, literal „bucate grase”]...” (Isaia 25:6). „Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim” (Luca 15:23).
În zilele noastre, se apreciază că grăsimea trebuie evitată ca dăunătoare, însă în vremea aceea era considerată partea cea mai bună. Dumnezeu a poruncit foarte clar: „grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de măruntaie, cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei” Îi revenea Lui.
Vedem aici înțelesul profund și deplin al jertfei de mulțumire. Într-adevăr, părtășia cu Dumnezeu are loc pe baza sângelui lui Hristos, însă mai există un alt aspect al acestei părtășii. Pentru ca ea să fie completă și definitivă, credinciosul trebuie să-și ofere viața în deplină consacrare. Ambele aspecte sunt incluse în minunata chemare atotcuprinzătoare făcută de Isus Hristos: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28). Este vorba despre odihna salvării. „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29) Adunând lucrurile, putem spune că este odihna reprezentată/asigurată de grăsime. Trebuie să venim la El și să ne oferim pe noi înșine Lui. Avem în vedere, deci, odihna care vine în urma dedicării.
În traducerea American Standard Version din 1901, expresia „coada întreagă” este redată prin sintagma „grăsimea cozii în întregime”, și face referire la o anume rasă de oi, specifică acelei zone geografice. Coada unei oi din această rasă este foarte grasă și cântărește aproape 7 kg.
Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei jertfe mistuite de foc înaintea Domnului. (Lev. 3:11).
Spre deosebire de jertfele păgâne, în cazul jertfei de mulțumire Dumnezeu îl ospătează pe cel care aduce jertfa. Dumnezeu spune foarte clar acest lucru în Deuteronomul 12:6–7: „Acolo să vă aduceţi arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintâi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile şi turmele voastre. Acolo să mâncaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul vostru.” Grăsimea era arsă în întregime, iar preotul primea pieptul și umărul. Cel care aducea jertfa mânca ceea ce mai rămânea și trebuia s-o facă în Casa Domnului. Dumnezeu era gazda, iar cel ce aducea jertfa, păcătosul, era invitatul.
În păgânism era invers, și acest lucru a stat la baza acuzațiilor din Isaia 65:11 împotriva Israelului căzut în idolatrie. „...voi care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel sfânt, care puneţi o masă «norocului» şi umpleţi un pahar în cinstea «sorții»...”
În jertfa de mulțumire, Dumnezeu oferă masa! Și asta clarifică multe versete din Scriptură: „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor…” (Ps. 23:5). „Se satură de belşugul Casei Tale…” (Ps. 36:8). „Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac. ...cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.” (Ioan 6:51, 57). „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu” (Matei 26:26).
Și pentru că Domnul pregătește masa salvării și a părtășiei, înțelegem mai bine pilda fiului risipitor. Tatăl este cel care taie vițelul îngrășat atunci când fiul se întoarce în părtășia cu El. În pilda celor poftiți la cină, Domnul este cel care cheamă: „Veniţi, căci iată că toate sunt gata.” (Luca 14:17). Este ospățul mântuirii oferit de Dumnezeu. Citiți apoi atent 1 Ioan capitolul 1; părtășia cu Dumnezeu are la bază răscumpărarea (obținută de Hristos prin sângele Lui), cunoașterea lui Hristos și mărturisirea păcatelor. Mai întâi acceptăm salvarea oferită de Dumnezeu, primindu-L pe Isus Hristos ca Mântuitorul nostru, iar apoi venim la masa părtășiei.
Omul modern crede că poate oferi el masa salvării, prin faptele sale, și să-L invite pe Dumnezeu la masă! Dragul meu, aceasta este o concepție nebiblică! Dumnezeu oferă masa salvării; și tot El oferă și masa părtășiei!
Dacă darul lui va fi o capră, s-o aducă înaintea Domnului. (Lev. 3:12).
Acesta este al treilea și ultimul tip de animal adus ca jertfă de mulțumire. Toate cele trei tipuri de animale sacrificate sunt esențiale pentru a ilustra diferitele aspecte ale lui Hristos în cadrul jertfei de mulțumire. Capra înfățișează identificarea deplină a lui Hristos ca fiind Cel potrivit pentru a înlătura păcatul omului. El a fost făcut păcat pentru noi. Este realitatea, nu doar o afirmație frumoasă. El este împăcarea pentru păcatele noastre, ceea ce înseamnă că a plătit îndeajuns și pe deplin pedeapsa nelegiuirilor noastre. Auzim pe câte cineva spunând: „Nu vreau să fiu țap ispășitor.” Însă, dragi prieteni, Hristos a fost gata să fie făcut țap ispășitor pentru tine. El a îndurat toată pedeapsa pentru păcatele tale și păcatele mele. Jertfa lui pentru păcat este prezentată clar în Evrei 10:6–14.
Ritualul jertfei de mulțumire urmează modelul jertfelor aduse din animalele din cireadă și din turma de oi.
Să-şi pună mâna pe capul vitei şi s-o înjunghie înaintea Cortului întâlnirii; şi fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur. Apoi din ea să aducă drept jertfă mistuită de foc înaintea Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele, cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi. Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Toată grăsimea este a Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile unde veţi locui: cu niciun chip să nu mâncaţi nici grăsime, nici sânge. (Lev. 3:13–17).
Sunt două afirmații aici care ne rețin atenția pentru un moment: „Toată grăsimea este a Domnului” și „cu niciun chip să nu mâncaţi nici grăsime, nici sânge”. Aceste două interdicții sunt într-adevăr frapante; ele apar extinse în legea jertfelor de mulțumire din capitolul 7. Motivul pentru interdicția de a mânca sânge apare în Leviticul 17:10–14 și vom relua acest subiect la momentul potrivit... Motivul pentru interdicția consumului de grăsime este mai clar: grăsimea este a Domnului. Astfel, omului i se amintește că a fost răscumpărat prin sânge. Este baza și argumentul acceptării noastre înaintea lui Dumnezeu. Aceasta ne aduce la masa comuniunii și părtășiei cu Dumnezeu. Însă grăsimea este a Domnului, El cere ce e mai bun. Dacă vrem să ne bucurăm pe deplin de părtășia noastră cu El, este imperativ să-I dăm tot ce avem mai bun. Dedicarea noastră față de Dumnezeu trebuie să fie totală. Ca să ne putem bucura de pacea comuniunii cu El, răscumpărarea noastră trebuie să fie urmată de aducerea vieților noastre ca jertfe pline de dragoste. Acesta este mesajul pasajelor din Romani 12, Ioan 15:14 și Filipeni 3:10–14. Mântuirea se face prin sânge, sfințirea și slujirea — prin grăsime.
Precum celelalte două jertfe precedente, și jertfa de mulțumire se coroborează cu legea jertfei de mulțumire, dată în Leviticul 7:11–38; vom vedea, aceasta este ultima și cea mai lungă dintre instrucțiunile date cu privire la cele cinci jertfe. Trebuie însă să privim și la însemnătatea celorlalte jertfe, înainte de a ne putea bucura de pacea lui Dumnezeu. Vom intra în mai multe amănunte în capitolul 7; ajunge să menționăm aici faptul că lui Aaron și fiilor săi, preoții, le reveneau, ca parte din jertfa de mulțumire, pieptul și umărul. Pieptul vorbește despre dragostea lui Hristos pentru noi, iar umărul despre puterea și tăria Sa. El poate salva fără măsură – aceasta este partea noastră în Hristos.
Dragul meu ascultător și prieten, tu ți-ai pus capul pe pieptul și umărul lui Hristos? Auzi tu glasul Domnului? Este El motivul și sursa jertfei tale de mulțumire? Este El pacea ta? Pentru că, să nu uităm – și închei cu aceste cuvinte: jertfa levitică de mulțumire indică spre Isus Hristos – pacea noastră!
Create your
podcast in
minutes
It is Free