Leviticul 4:1-12 | Itinerar Biblic | Episodul 172

Dragi ascultători, dincolo de satisfacția de a ne reîntâlni ca prieteni în devenire, cred că Dumnezeu Însuși Se bucură să ne vadă consecvenți în dorința de a-L cunoaște; pentru că Persoana și planul Său reies clar din Cuvântul Său, tocmai revelația Sa scrisă (Scriptura) ne motivează și ne aduce împreună cu regularitate.

Spuneam de când am început să răsfoim cartea Leviticul că mesajul său de bază are de-a face cu sfințenia lui Dumnezeu și cu implicațiile și exigențele acesteia în viața și mărturia copiilor Lui!

Primele șapte capitole detaliază cele cinci tipuri de jertfe – fundamentul închinării adecvate înaintea unui Dumnezeu desăvârșit. Dintre aceste tipuri, primele trei sunt jertfe de bunăvoie, „de un miros plăcut Domnului” (arderea de tot, jertfa de mâncare și jertfele de mulțumire arătând spre persoana Domnului Isus), iar despre următoarele două nu ni se spune că ar fi de miros plăcut înaintea lui Iahweh (acestea sunt jertfe obligatorii: jertfa de ispășire și jertfa pentru vină, ambele aratând spre lucrarea Mântuitorului).

Ne-am uitat în primele trei capitole la jertfele plăcute Domnului, cele de bunăvoie – aduse deci din propria inițiativă a celui în cauză... acestea puteau fi aduse oricând și de către oricine din popor. Nu tot așa era însă cu următoarele tipuri, care erau obligatorii atunci când cineva păcătuia – fie direct față de poruncile Domnului, fie făcând ce nu se cuvenea... Orice fel de păcat îl obliga pe orice israelit să aducă jertfa de ispășire sau jertfa pentru vină.

Cele trei jertfe de un miros plăcut Domnului reprezintă persoana lui Hristos în măreția caracterului Său. Cele două jertfe care nu sunt de un miros plăcut Domnului prezintă lucrarea lui Hristos pe cruce pentru păcat. Jertfa de ispășire vorbește despre păcat ca fire păcătoasă; jertfa pentru vină vorbește despre păcat ca acțiune. Omul este păcătos din fire, și este păcătos din cauza faptelor sale. El face ceea ce face pentru că este supus păcatului.

Capitolul 4 pe care-l abordăm în continuare conține precizările privind jertfele de ispășire. Câteva trăsături importante ale jertfei de ispășire o deosebesc de celelalte jertfe și îi subliniază importanța:

1. Este cea mai lungă prezentare a unei jertfe, fiind de două ori mai lungă decât toate celelalte patru. Arderea de tot este expusă de-a lungul a 17 versete; jertfa de mâncare cuprinde 16 versete; jertfa de mulțumire, 17 versete; jertfa pentru vină, 19 versete; dar pentru jertfa de ispășire sunt necesare 35 de versete. Se pare că Duhul lui Dumnezeu a considerat că aceasta este foarte importantă.
2. Jertfa de ispășire era o jertfă cu totul nouă. Nu există nicăieri vreo mărturie că s-ar mai fi adus jertfe de ispășire până în acel moment. Nici în Scriptură nu apare amintită mai înainte de această mențiune. În plus, națiunile păgâne nu practicau ceva asemănător cu jertfa de ispășire.
3. Din momentul în care a fost dată Legea, ea a devenit cea mai importantă și mai semnificativă jertfă. Sigur, omul era păcătos dinainte de darea Legii, însă Legea i-a descoperit că este păcătos. Jertfa de ispășire era adusă în timpul tuturor sărbătorilor: la Paște, Cincizecime, Sărbătoarea Trâmbițelor și Sărbătoarea Corturilor. Se aducea, de asemenea, în Ziua Ispășirii (Yom Kippur), când marele preot intra în Sfânta Sfintelor.
4. Jertfa de ispășire se deosebește de arderea de tot, deși se făcea în același loc. (Anticipăm puțin, citind din Lev. 6:25) „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi zi: «Iată legea jertfei de ispăşire: Vita pentru jertfa de ispăşire să fie înjunghiată înaintea Domnului în locul unde se înjunghie arderea de tot: ea este un lucru preasfânt»”.

Jertfa de ispășire începe acolo unde se sfârșește arderea de tot. Arderea de tot spune cine este Hristos; jertfa de ispășire spune ce a făcut Hristos. În arderea de tot, Hristos îndeplinește cererile standardului înalt și sfânt al lui Dumnezeu; în jertfa de ispășire, Hristos îndeplinește nevoile profunde și disperate ale omului. În arderea de tot vedem valoarea lui Hristos; în jertfa de ispășire vedem ura față de păcat. 

Arderea de tot era o jertfă benevolă, pe când jertfa de ispășire era urmarea unei porunci. Arderea de tot se ridica; jertfa de ispășire era turnată. Una se înălța, cealaltă cobora. Semnificativ este că dincolo de jertfă, Domnul distinge nuanțele cauzelor pentru care jertfa e necesară: iată așadar procedura pentru cazul păcatelor neintenționate:

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune: «Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuie făcute»” (Lev. 4:1–2).

Accentul cade aici pe păcatul săvârșit fără voie. Dacă un om păcătuia în mod voit și cu bună știință, această jertfă nu-i folosea la nimic. „Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori” (Evrei 10:28). Aceasta vorbește despre faptul că nu există salvare pentru cel care Îl respinge în mod deliberat pe Isus Hristos. „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:26–27).

Păcatele săvârșite din ignoranță revelează adevărul fundamental că omul este păcătos din fire. Dragul meu, trebuie să știi ceva: ești păcătos, fie că ești sau nu conștient de asta. Ești păcătos din fire, la fel ca mine. Acesta este motivul pentru care păcătuim. Indiferent de convenții sau de părerile vehiculate în orice epocă, omul este păcătos, iar atitudinea lui Dumnezeu față de păcat nu s-a schimbat. Noi facem acele lucruri care sunt împotriva lui Dumnezeu din cauză că omului îi este imposibil să facă ceva care să placă Domnului. Omul nu deține această capacitate, el este păcătos din fire. Omului trebuie să i se atragă atenția asupra acestor păcate și păcatul este păcat indiferent de cine îl comite.

Jertfa de ispășire îi conștientiza pe israeliți de faptul că sunt păcătoși, iar această convingere se evidențiază mai apoi în literatura poporului Israel. Da, aspectul profund al vinovăției trebuie diagnosticat pentru ca să se poată prescrie un remediu adecvat.

Ascultați ce scrie David: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Ps. 139:23–24). „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înainteaTa; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta” (Ps. 51:4). Aceasta numesc eu: să mergi înaintea lui Isus Hristos, mai degrabă decât să mergi la psihiatru. Mulți oameni care suferă în zilele noastre de complexul vinovăției merg la psihiatru, creându-se astfel impresia că psihiatrul sau psihologul are o pricepere care nu este descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu. Eu cred că e o impresie greșită! Cuvântul lui Dumnezeu conține remediul necesar omului contemporan. Dacă te confrunți cu complexul vinovăției sau cu o problemă de personalitate, te îndemn să mergi la Domnul să-I spui: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă...! Vezi dacă sunt pe o cale rea...” Dragul meu, problema nu este că mamele noastre nu ne-au acordat suficientă dragoste când eram mici; problema noastră este că suntem păcătoși din fire. Așa că haideți să mergem la Dumnezeu și să-i cerem să ne ierte, ca să se rezolve asta!

Păcatele săvârșite din ignoranță erau fapte comise de o persoană care, la momentul respectiv, nu știa că acelea sunt păcate. „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă?
Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” (Ps. 19:12). Câtă nevoie avem să mărturisim înaintea lui Dumnezeu că suntem niște ființe păcătoase! Dacă nu găsești un păcat anume ca să-l mărturisești, atunci mărturisește cine ești: un păcătos!

Un grup de bărbați se adunau în mod regulat pentru a se ruga și unul dintre ei se ruga întotdeauna așa: „Doamne, dacă am păcătuit cu ceva, iartă-ne!” La un moment dat, oamenii s-au săturat de această formulă și unul dintre ei i-a spus: „De ce nu-I spui concret care este păcatul pentru care ceri iertare?” „Păi, nu știu care este,” a fost răspunsul omului. Liderul i-a zis: „Încearcă să spui unul!” Și, închipuiți-vă: omul a nimerit din prima! Trebuie să ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu!

Dacă un om păcătuia din ignoranță, nechibzuință sau accidental, Dumnezeu îi oferea un loc de refugiu. El a stabilit principiul și a numit cetățile de scăpare (Num. 35:11). Dumnezeu are un loc de refugiu și pentru tine; are o soluție pentru tine. „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit” (1 Ioan 2:1).

Apostolul Pavel explică motivul pentru care el era cel dintâi dintre păcătoși și de ce a primit îndurare. El fusese un persecutor și defăimător, însă a primit îndurare, pentru că făcuse aceste lucruri din neștiință și necredință. El recunoaște: „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi», dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

Când aveam paisprezece ani (își amintește JVMcGee), tatăl meu a murit așa că a trebuit să-mi întrețin familia; am intrat în lumea afacerilor... și acolo m-am asociat cu cine nu trebuia – așa că, la 16 ani, făceam lucruri pe care majoritatea nu le face nici la 25 de ani. Nu vreau să mă scuz, dar pe atunci chiar nu știam cât de rău era ceea ce făceam. Apoi a venit ziua când l-am primit pe Hristos în viața mea... și de atunci până astăzi, privind în urmă, mă urăsc pentru ceea ce am făcut. Slavă Domnului pentru jertfa de ispășire! Hristos a murit pentru mine, așa că pot să merg înaintea Lui și să-i spun tot ce-am făcut. Nu trebuie să mă târăsc în fața nimănui pentru a mă destăinui; asta nu e treaba nimănui. Însă cu siguranță Îl privește pe Dumnezeu și Lui trebuie să-I spun totul. El m-a iertat și mă iartă, pentru că Domnul Isus a purtat pe cruce toate păcatele mele.

Jertfa de ispășire ne învață că trebuie să ne vedem pe noi înșine așa cum ne vede Dumnezeu. Ea ne pune înainte conștiența păcatului și josnicia noastră, dar și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Ps. 32:5). Aceasta este soluția prin care se îndepărtează complexul vinovăției.

Jertfa de ispășire scoate în evidență și faptul că ea nu este suficientă. „Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire” (Ps. 40:6). Ea arăta calea pregătită de Dumnezeu pentru iertare și adevărata ispășire de păcate: „Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată” (Evrei 10:19–22). Ca păcătoși, eu și tu, putem veni acum cu încredere în prezența Lui. De ce? Pentru că Isus este jertfa noastră de ispășire, chiar și pentru păcatele făcute din ignoranță.

Aceste păcate făcute din neștiință ne aduc în atenție un alt aspect al dreptății lui Dumnezeu, și corectitudinea cu care tratează El omul. Dumnezeu va trata oamenii cu imparțialitate; atât pedeapsa, cât și răsplata vor fi diferențiate, potrivit cu diferitele grade de responsabilitate recunoscute în cadrul jertfei de ispășire și specifice diverselor categorii de persoane amintite aici. (Lev. 4:3):

Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut.

În acest text, este amintit mai întâi păcatul preotului, deoarece el avea rolul de lider. Dacă greșea preotul, și poporul greșea; păcatul lui era și păcatul lor. Așa preot, așa popor. Preotul trebuia să aducă ca jertfă de ispășire un vițel, adică cel mai valoros animal. Vom vedea că poziția celui care păcătuia determina tipul de animal ales pentru jertfa de ispășire. Păcatul preotului nu era altfel decât celelalte, însă gradul de responsabilitate era mai mare.

Și astăzi este la fel. „Deci cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:17). „Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.” (Iacov 3:1). Vrei să fii predicator? Vei avea o responsabilitate mai mare. Vrei să cânți un solo? Aceasta înseamnă responsabilitate. Vrei să fii diacon sau prezbiter într-o biserică, sau să fii învățător la o clasă de studiu biblic? Atunci responsabilitatea ta este mai mare decât a celorlalți. Privilegiul aduce cu sine responsabilitate, deci Dumnezeu te va considera răspunzător.

Acest lucru apare foarte clar aici. Expresia „și prin aceasta a adus vina asupra poporului” ar putea fi tradusă și astfel: „a făcut poporul să păcătuiască”. În consecință este subliniată responsabilitatea preotului. El era doar o ființă umană, supusă acelorași ispite ca toți ceilalți. „Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii…” (Evrei 7:28). Acesta este punctul în care apare diferența radicală dintre Hristos, Marele nostru Preot, și preoții după rânduiala lui Aaron. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15).

Să aducă viţelulla uşa Cortului întâlnirii înaintea Domnului, să-şi pună mâna pe capul viţelului şi să-l înjunghie înaintea Domnului. (Lev. 4:4).

Acesta este ritualul pentru jertfa de ispășire și în această parte a ritualului există o asemănare cu arderea de tot.

Preotul care a primit ungerea să ia din sângele viţelului şi să-l aducă în Cortul întâlnirii: să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru a Sfântului Locaş. Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare care este înaintea Domnului în Cortul întâlnirii; iar tot celălalt sânge al viţelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot care este la uşa Cortului întâlnirii. (Lev. 4:5–7)

Stropirea cu sânge de șapte ori în fața perdelei dinăuntru asigura relația lui Dumnezeu cu vinovatul. Sângele pus pe coarnele altarului pentru tămâie, care era locul rugăciunii, avea rolul de a-i reda vinovatului privilegiul închinării. Acceptarea noastră și închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu depind de sângele lui Isus Hristos. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). „Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9:22).

Sângele care mai rămânea era turnat la picioarele altarului de aramă, și astfel conștiința păcătosului era împăcată, iar complexul de vinovăție era înlăturat. Acesta era remediul pentru condamnarea adusă de păcat, singurul remediu care putea liniști mintea și inima.

Dragul meu, ce este important să înțelegi este faptul că atunci când Hristos îți iartă păcatul, El te iartă și pe tine. Nu mai rămâne nimic de adăugat. El aruncă păcatele noastre în fundul mării, adică pune o distanță uriașă între noi și ele: cam cât este de departe răsăritul de apus – practic le anulează.... Atât de mult l-a îndepărtat încât nici nu-şi mai amintește de el. Dumnezeu rezolvă problema păcatului și asta ne scapă de complexele de vinovăție. Nu trebuie să te întrebi vreodată dacă te-a iertat cu adevărat; El a îndepărtat de la tine păcatul și vina în întregime. Atenție, în întregime. Când vei veni la Hristos și-L vei vedea, îți vei da seama că El poate face asta.

Să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele, cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rinichi. Preotul să ia aceste părţi, cum se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţumire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile de tot. (Lev. 4:8–10)

Aici ritualul jertfei de ispășire se desfășoară ca cel de la jertfa de mulțumire. Păcatul a fost iertat, părtășia a fost restaurată, iar acum se restabilește slujirea. Grăsimea este arsă pe altar; să ne amintim că grăsimea reprezintă ceea ce este mai bun.

Dar pielea viţelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele şi balega lui, adică tot viţelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenuşa, şi să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenuşă. (Lev. 4:11–12).

În acest punct apare o diferență radicală față de celelalte jertfe. Ce mai rămânea din vițel trebuia scos în afara taberei și ars acolo. Credem că aceasta este doar o accentuare a gravității păcatului. Acest animal era jertfă de ispășire — nu apare aici ideea de consacrare și nici reprezentarea persoanei lui Hristos. Mai degrabă, acesta este Hristos, Cel care a purtat păcatele, Cel care a fost făcut păcat pentru noi. Înțelesul mai profund ne este redat în Evrei: „Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, «sunt arse de tot afară din tabără.» De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” (Evrei 13:10–14).

Haideți să medităm puțin la acest pasaj: religia nu poate satisface inima și nici nu poate îndeplini cerințele unui Dumnezeu care este sfânt. Doar moartea lui Hristos pe cruce ne poate oferi iertarea de păcate. Noi suntem păcătoși din fire și locul nostru nu este în cer. Dacă Dumnezeu ar trimite întreaga omenire la pierzare veșnică, îngerii din ceruri tot ar cânta: „Sfânt! Sfânt! Sfânt!” Însă, slavă Domnului că nu a făcut asta! El ne-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe Isus Hristos să fie făcut păcat pentru noi. Întoarce-te la El, încrede-te în El și nu încerca să rezolvi problema păcatului tău în niciun alt fel. El este singurul care poate salva; El împlinește nevoia profundă din inima și sufletul tău, numai El poate să-ți ofere iertare pentru păcatul tău. Moartea lui Hristos pe cruce, purtând păcatele noastre, este singura soluție existentă pentru păcat. Aceasta reprezintă acea parte din animalul de jertfă care trebuia arsă în afara taberei.

Ar trebui și am putea continua reflecția pe marginea cap. 4 din cartea Leviticul, dar simt că e mai bine să ne oprim azi... pentru că am sentimentul puternic că există cineva pentru care gândul la Hristosul jertfit în locul lui este chiar crucial... Și vreau să las pe acest oricine să se gândească mai mult și mai bine, și să accepte personal puterea curățitoare și transformatoare a jertfei de ispășire a Domnului Isus – care să aducă liniște, rezolvare, speranță în mințile și inimile sufocate de rana păcatului.

Spune-I Lui acum DA, și El va spune DA pt tine înaintea dreptului Judecător!

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare!... Cu ajutorul Lui, ne reîntâlnim la ediția viitoare a acestui program!